H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului cu privire
la raportarea informaţiei aferente balanţei de plăţi
nr. 340 din 27.12.2007
Monitorul Oficial nr.1-4/7 din 01.01.2008
* * *
Întru executarea art.5, 11 şi 72 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.56-57, art.624), Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
I. Se modifică şi se completează Regulamentul cu privire la raportarea informaţiei aferente balanţei de plăţi aprobat prin Hotărîrea Consiliului de Administraţie al BNM nr.61 din 11 septembrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.77-78, art.139) după cum urmează:
1. Capitolul II:
a) În punctul 2.1.1. după cuvîntul "nerezidente" se introduce textul "în valută străină";
b) La punctul 2.1.2. după cuvîntul "Moldova" se introduce textul "(în lei moldoveneşti sau în orice altă valută)";
c) La punctul 2.1.4. textul "Mijloace băneşti în numerar şi metale preţioase monetare" se substituie cu textul "Numerar în casă şi alte valori monetare";
d) Pe parcursul Regulamentului se substituie textul "08001/2" cu textul "08001/3", de asemenea textul "p400" cu textul "p401".
2. Capitolul III:
a) Se introduc două puncte noi, cu următorul cuprins:
"3.6.2. În coloana 5 se indică denumirea persoanei juridice la ordinul căreia se efectuează plata (transferul valutar). Denumirea băncii se indică în cazul în care ordonatorul plăţii (transferului valutar) este însăşi banca, dar nu clientul ei. În cazul cînd ordonatorul este persoană fizică, se indică "persoană fizică" şi se face referinţă dacă este rezident sau nerezident.
3.6.3. În coloana 6 se indică denumirea persoanei juridice căreia îi este destinată plata (transferul valutar). Denumirea băncii se indică în cazul în care beneficiarul plăţii (transferului valutar) este însăşi banca, dar nu clientul ei. În cazul cînd beneficiarul este persoană fizică, se indică "persoană fizică" şi se face referinţă dacă este rezident sau nerezident.";
b) La punctul 3.7.1. alineatul patru va avea următorul cuprins: "- pentru operaţiunile pe conturile "Numerar în casă şi alte valori monetare" suma soldului la începutul şi sfîrşitul perioadei nu se indică."
c) Punctul 3.8. va avea următorul cuprins:
"3.8. Pentru operaţiunile în care sînt implicate două conturi (indicate la punctul 2.1.), cum ar fi completarea unui cont cu mijloace de pe alt cont sau convertirea unei valute în alta etc. este necesar de a reflecta această operaţiune în rapoartele aferente ambelor conturi."
3. Capitolul IV:
a) La punctul 4.2. textul "poşta electronică sau pe suport magnetic (dischetă)" se substituie cu textul "intermediul componentei de transport a sistemului automatizat de plăţi interbancare (SAPI).";
b) Din punctul 4.3. se exclude textul "remis prin poşta electronică sau pe suport magnetic (dischetă)";
c) se introduc următoarele puncte noi – 4.4., 4.5., 4.6., 4.7., 4.8., cu următorul cuprins:
"4.4. Raportul se prezintă în mod consolidat, conţinînd informaţia referitor la toate filialele băncii.
4.5. Toate coloanele raportului trebuie să fie completate. Dacă banca nu are nimic de raportat în anumite coloane din raport, atunci în coloana respectivă se indică cifra zero.
4.6. Banca este obligată să corecteze erorile generate de sistem, precum şi orice alte erori constatate ulterior şi să retransmită raportul în formă electronică respectînd termenele de raportare prevăzute de actele normative în vigoare.
4.7. În cazul depistării unor informaţii eronate prezentate pentru careva perioade de raportare banca este obligată să corecteze erorile pentru toate perioadele gestionare în care au fost depistate erori (dacă modul de întocmire şi prezentare a raportului nu prevede altfel) şi să retransmită raportul în formă electronică numai după înştiinţarea Băncii Naţionale prin intermediul unei scrisori oficiale în care se includ explicaţii despre modificările efectuate."
4. Anexa nr.2 "Clasificatorul valutelor cotate la bursă":
Codul valutei "891" se substituie cu codul "941".
5. Anexa nr.3 "Clasificatorul ţărilor":
a) Textul "581" se substituie cu textul "580"; b) Se introduc următoarele poziţii, cu următorul cuprins: | |
"175 | Mayotte |
248 | Aland Islands |
275 | Teritoriul ocupat al Palestinei |
499 | Republica Muntenegru |
688 | Republica Serbia |
831 | Guernsey |
832 | Jersey"; |
c) se exclude următoarea poziţie: | |
"891 | Serbia şi Muntenegru". |
6. În anexa nr.4 "Clasificatorul operaţiunilor de plată", în compartimentul 1. "Lista codurilor operaţiunilor":
a) După rîndul "Mărfuri negociate peste hotare", se introduce un rînd nou cu următorul cuprins: | ||
"Reexport de bunuri | 1170 | 2170"; |
b) După rîndul "Transferuri prin sisteme de transfer rapid", se introduc două rînduri noi cu următorul cuprins: | ||
"Pensii | 1419 | 2419 |
Premii, moşteniri, diverse contribuţii | 1420 | 2420"; |
c) După secţiunea "Completarea contului nerezidentului prin numerar", se introduce o secţiune cu următorul cuprins: | ||
"Completarea contului nerezidentului prin carduri | ||
persoană juridică | 1831 | 2831 |
persoană fizică | 1832 | 2832". |
7. În anexa nr.4 "Clasificatorul operaţiunilor de plată", în compartimentul 2. "Principii generale de clasificare a operaţiunilor":
a) Secţiunea "Mărfuri" se completează cu punctul 10 avînd următorul cuprins:
"10. Reexport de bunuri reprezintă operaţiuni de comerţ exterior cu aport valutar care constă în cumpărarea bunurilor din străinătate şi vînzarea lor peste hotare prin trecerea bunurilor a hotarului Republicii Moldova";
b) Secţiunea "Transferuri curente", punctul 2 va avea următorul cuprins:
"2. Transferuri ale altor sectoare care reprezintă:
2.1. Transferuri băneşti ale angajaţilor, ce activează în altă ţară mai mult de un an;
2.2. Granturi şi ajutor pentru dezvoltare primite de sectorul neguvernamental;
2.3. Pensii – pensii sociale şi alimentare, pensii necontractuale de la organizaţii neguvernamentale;
2.4. Premii, moşteniri, diverse contribuţii sînt transferuri în formă de cadouri, zestre, moşteniri, premii cîştigate la loterii, contribuţii ale organizaţiilor religioase, ştiinţifice, culturale, sportive şi de caritate;
2.5. Transferuri prin sisteme de transfer rapid includ transferurile persoanelor fizice prin sistemele de transfer rapid utilizate de banca rezidentă;
2.6. Alte transferuri includ alte transferuri ale persoanelor fizice decît cele menţionate în punctele 2.1. – 2.5.".
8. Se aprobă formularul Raportului privind operaţiunile internaţionale, cod 08001/3 (specimenul raportului se anexează).
9. Se abrogă formularul Raportului privind operaţiunile internaţionale, cod 08001/2.
II. Controlul asupra executării prezentei hotărîri îl exercită Direcţia balanţa de plăţi.
III. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la 1 aprilie 2008.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE | |
AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI | Leonid TALMACI |
Chişinău, 27 decembrie 2007. | |
Nr.340. |
Anexa nr.1
Codul formularului 08001/3 | |||||
Codul machetei | Periodi- citatea | Tipul formular. | Nr. corect. | ||
Codul băncii |
P401 | 2 | |||
_______________ denumirea băncii |
Se prezintă lunar cel tîrziu la data de 15 a lunii următoare după perioada gestionară | ||||
RAPORT privind operaţiunile internaţionale pentru luna _________________________ 20__ (Formularul 1-BP) |
Contul contabil
Codul valutei
Codul ţării |
| ||||||||||
Data tranzacţiei | Codul operaţiunii | Codul ţării partener | Credit | Debit | Conţinutul operaţiunii | Codul fiscal al clientului | Plătitor | Beneficiar | |||
A | B | C | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |||
Conducătorul băncii _____________________ Contabilul şef __________________________ L.Ş. Data perfectării "___"_______________ 20__ Executorul şi numărul de telefon _______________
_____________________ Notă: Raportul este întocmit în conformitate cu: 1. Regulamentul cu privire la raportarea informaţiei aferente Balanţei de plăţi, anexa nr.1 HCA BNM nr.340 din 27.12.2007 2. HCA BNM nr.408 din 29.12.2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.5-8/25 din 13.01.2006) 3. Regulamentul cu privire la raportarea informaţiei aferente Balanţei de plăţi, anexa nr.1 HCA BNM nr.61 din 11.09.1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.77-78/139 din 27.11.1997, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.5-8/25 din 13.01.2006) |