HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.309 din 17 mai 1995* şi a Hotărîrii Guvernului nr.445 din 13 mai 1999** Nr.63 din 23.11.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.135-136/75 din 09.12.1999 * * * ------------------------------- * M.O., 1995, nr.31-32, art.255. ** M.O., 1999, nr.53-54, art. 479. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător-raportor Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Tatiana Berladean, deputatului în Parlament Victor Cecan, preşedintele Comisiei pentru control şi petiţii, autorul sesizării, viceministrului justiţiei Olga Poalelungi, reprezentantul Guvernului, în prezenţa Victoriei Cojocaru, viceministru al educaţiei şi ştiinţei, Nicolae Ghenciu, consilier juridic la Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii prevederilor pct.1 alin. unu, pct.2 şi pct. 3 din Hotărîrea Guvernului nr.309 din 17 mai 1995 "Cu privire la Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova şi Planul de înmatriculare în 1995 a elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova cu finanţarea din bugetul republican" (în continuare - Hotărîrea Guvernului nr. 309) şi Hotărîrii Guvernului nr.445 din 13 mai 1999 "Cu privire la Nomenclatorul specializărilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova" (în continuare - Hotărîrea Guvernului nr. 445). Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului Victor Cecan, depusă la 19 iulie 1999, în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi alin. (3), art.38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 iulie 1999 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării prealabile au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui republicii, Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei şi Ministerului Justiţiei. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de părţi, Curtea Constituţională a constatat: La 17 mai 1995 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.309 "Cu privire la Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova şi Planul de înmatriculare în 1995 a elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova cu finanţarea din bugetul republican". Conform pct. 2 din Hotărîre, Nomenclatorul aprobat constituie parte componentă a standardului de stat în domeniul pregătirii cadrelor de înaltă calificare şi este obligatoriu pentru toate instituţiile de învăţămînt din republică, indiferent de subordonare, forma de proprietate şi gospodărire. La 13 mai 1999, în scopul implementării standardelor educaţionale de stat în domeniul pregătirii cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi asigurării economiei naţionale cu specialişti calificaţi, Guvernul adoptă Hotărîrea nr. 445 "Cu privire la Nomenclatorul specializărilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova." În pct. 2 din hotărîre se stabileşte că specializările, termenele de instruire şi titlurile aprobate prin această hotărîre şi obţinute de către absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior se introduc începînd cu anul de studii 1999-2000 pentru toate tipurile instituţiilor de pregătire a cadrelor din republică, indiferent de subordonare, forma de proprietate şi de gospodărire. Prin pct.3 din Hotărîre au fost abrogate alin. doi din pct. 6 şi anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.309. Autorul sesizării, invocînd art.6 şi 35 din Constituţie, apreciază prevederile hotărîrilor Guvernului nr.309 şi nr.445 drept neconstituţionale. Considerînd că instituirea Nomenclatorului specialităţilor este oportună, el susţine, totodată, că acesta trebuie să fie reglementat prin lege. Aprobînd Nomenclatorul specialităţilor prin hotărîrile sale, Guvernul şi-a depăşit competenţele, încălcînd astfel art.6 din Constituţie. Examinînd argumentele expuse de părţi, Curtea Constituţională relevă că, în conformitate cu art.60 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului, una din atribuţiile de bază ale căreia este adoptarea legilor, hotărîrilor şi moţiunilor (art.66 lit.a). Potrivit art.72 alin.(3) lit.k) din Constituţie, organizarea generală a învăţămîntului se reglementează prin lege organică. În baza art.35 alin.(5) din Constituţie, instituţiile de învăţămînt, inclusiv cele nestatale, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Guvernul, ca autoritate publică centrală, asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, adoptă hotărîri prin organizarea executării legilor (art.96 alin.(1) şi art.102 alin.(2) din Constituţie). Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 "Cu privire la Guvern"* stipulează principalele atribuţii ale Guvernului în domeniul învăţămîntului: asigurarea condiţiilor social-economice, crearea bazei tehnico-materiale şi fondurilor speciale pentru dezvoltarea învăţămîntului public (art. 11 alin. (4). ------------------------------- * Veştile , 1990, nr.8, art.191. Pentru asigurarea politicii de stat în sfera învăţămîntului şi reglementarea organizării şi funcţionării sistemului de învăţămînt, la 21 iulie 1995 Parlamentul a adoptat Legea învăţămîntului nr.547-XIII (în continuare - Legea învăţămîntului)**. ------------------------------- ** M.O., 1995, nr.62-63, art.692. Această Lege (art.2) stipulează că baza de drept a învăţămîntului cuprinde Constituţia, Concepţia dezvoltării învăţămîntului în Republica Moldova, Legea învăţămîntului şi alte acte legislative adoptate în conformitate cu ea. Prin art.7 din Lege se reglementează acţiunea standardelor educaţionale de stat. Astfel, sistemul de învăţămînt are la bază standarde educaţionale de stat, ce asigură posibilitatea de nostrificare a actelor naţionale de studii. Standardele stabilesc cerinţele minime obligatorii faţă de diversele niveluri şi trepte de învăţămînt. Modul de elaborare, aprobare şi introducere a standardelor educaţionale de stat este stabilit de Guvern. Standardele educaţionale constituie baza aprecierii obiective a nivelului de pregătire generală şi profesională a absolvenţilor, indiferent de tipul şi forma de învăţămînt. Considerînd necesară implementarea standardelor educaţionale de stat în domeniul învăţămîntului superior, Guvernul a aprobat, prin Hotărîrea nr.309, Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, iar prin Hotărîrea Guvernului nr.445 - Nomenclatorul specializărilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, prin pct.3 al căreia a fost abrogat Nomenclatorul stabilit prin Hotărîrea Guvernului nr.309 din 17 mai 1995. Verificînd actele normative enumerate, Curtea Constituţională constată următoarele: Ca bază juridică pentru emiterea Hotărîrilor nr.309 şi nr. 445 a servit art.7 alin.(1) din Legea învăţămîntului, care prevede implementarea standardelor educaţionale de stat (de menţionat că în hotărîri nu se fac referinţe la baza juridică). Standardul educaţional de stat, conform art.7, reprezintă cerinţele minime obligatorii pentru diverse trepte şi niveluri de învăţămînt. Locuţiunea "Nomenclatorul specializărilor" nu se încadrează deci în noţiunea de "standard educaţional de stat". Legea învăţămîntului nu conţine prevederi directe ce ar abilita Guvernul cu dreptul de a aproba un Nomenclator al specializărilor pentru toate instituţiile de învăţămînt superior din republică. Pct.2 din Hotărîrea Guvernului nr.309 şi pct.2 din Hotărîrea Guvernului nr.445 conţin dispoziţii general-obligatorii, impersonale, asigurate prin forţa coercitivă a statului. Întrucît Nomenclatorul specializărilor ţine de organizarea generală a învăţămîntului, domeniu, care, potrivit prevederilor constituţionale, se reglementează prin lege organică, el urma să fie aprobat, de asemenea, prin lege organică. Din cele expuse rezultă că Guvernul, adoptînd hotărîrile precitate, şi-a depăşit competenţele în domeniul organizării generale a învăţămîntului. Prin urmare, pct. 1 alin. unu, pct.2 şi pct.3 din Hotărîrea Guvernului nr.309 şi pct. 1 şi pct. 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 445 contravin Constituţiei. În altă ordine de idei, Curtea relevă că, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 4 alin. (3) şi art. 6 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, instanţa examinează în exclusivitate chestiuni de drept. În contextul menţionat, Curtea Constituţională reţine că nu poate supune examinării pct. 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 445, deoarece dispoziţiile despre abrogarea unor norme anterior existente nu constituie o normă de drept. Pentru considerentele expuse şi conducîndu-se de art.135 alin. (1) lit.a), art.140 din Constituţie, art 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 60 lit.c), 62 lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Declară neconstituţionale prevederile pct. 1 alin. unu, pct. 2 şi pct. 3 din Hotărîrea Guvernului nr.309 din 17 mai 1995 "Cu privire la Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova şi Planul de înmatriculare în 1995 a elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova cu finanţarea din bugetul republican" şi pct. 1 şi pct. 2 din Hotărîrea Guvernului nr.445 din 13 mai 1999 "Cu privire la Nomenclatorul specializărilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova ". 2. Sistează procesul privind controlul constituţionalităţii pct. 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 445 din 13 mai 1999 "Cu privire la Nomenclatorul specializărilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova". 3. Prezenta Hotărîre este definitivă, intră în vigoare la data adoptării, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 23 noiembrie 1999. Nr. 63.