D E C I Z I E
privind distincţiile Curţii Constituţionale
nr. AG-5 din 03.06.2014
Monitorul Oficial nr.185-199/24 din 18.07.2014
* * *
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, Preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Tudor PANŢÎRU,
Dl Victor POPA,
Dl Petru RAILEAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţă, grefier,
şi a dnei Rodica Secrieru, Secretar general,
În scopul aprecierii meritelor persoanelor care şi-au adus aportul la dezvoltarea instituţiei dreptului constituţional, precum şi în vederea stimulării cercetărilor şi analizelor în domeniul dreptului constituţional,
DECIDE:
1. Se instituie “Titlul de excelenţă în domeniul dreptului constituţional”.
2. Se instituie Premiul Curţii Constituţionale “Constantin Stere”.
3. Se aprobă Regulamentul cu privire la acordarea distincţiilor Curţii Constituţionale, conform anexei.
4. Anual în bugetul Curţii Constituţionale se vor prevedea mijloace financiare necesare în scopul implementării prezentei decizii.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Alexandru TĂNASE
|
Chişinău, 3 iunie 2014. | |
Nr.AG-5. |
Anexă
la Decizia
nr.AG-5 din 3 iunie 2014
REGULAMENTUL
cu privire la decernarea distincţiilor Curţii Constituţionale
Capitolul I
DECERNAREA DISTINCŢIEI “TITLUL DE EXCELENŢĂ ÎN DOMENIUL
DREPTULUI CONSTITUŢIONAL”
1. Distincţia “Titlul de excelenţă în domeniul dreptului constituţional” se acordă persoanelor care au avut o contribuţie substanţială şi de durată, recunoscută la nivel naţional şi/sau internaţional, la dezvoltarea domeniului dreptului, în general, şi a instituţiei dreptului constituţional, în particular, precum şi la realizarea misiunii Curţii Constituţionale.
2. Distincţia “Titlul de excelenţă în domeniul dreptului constituţional” poate fi decernată atât cetăţenilor din Republica Moldova, cât şi cetăţenilor altor state.
3. Distincţia “Titlul de excelenţă în domeniul dreptului constituţional” se decernează anual, cu prilejul aniversării Constituţiei Republicii Moldova.
4. Iniţiativa de decernare a distincţiei “Titlul de excelenţă în domeniul dreptului constituţional” aparţine judecătorilor Curţii Constituţionale, care propun Plenului Curţii Constituţionale candidatul la oferirea distincţiei. Judecătorul căruia îi aparţine iniţiativa prezintă un dosar care cuprinde referinţa de propunere şi curriculum vitae al candidatului. În curriculum vitae se indică: numele, prenumele; anul naşterii; studiile; specialitatea; locul de muncă; funcţia; lista lucrărilor ştiinţifice publicate; datele de contact.
5. Decizia de decernare a distincţiilor se adoptă de Plenul Curţii, cu votul deschis al majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale.
6. Distincţia “Titlul de excelenţă în domeniul dreptului constituţional” este înmânată în mod solemn în cadrul şedinţei speciale a Plenului Curţi Constituţionale.
Capitolul II
DECERNAREA PREMIULUI CURŢII CONSTITUŢIONALE
“CONSTANTIN STERE”
Secţiunea 1
Prevederi generale
7. Premiul Curţii Constituţionale “Constantin Stere” (în continuare - premiul) este instituit şi se decernează de către Curtea Constituţională în scopul stimulării soluţionării efective a problemelor ştiinţifice şi practice în domeniul dreptului, în general, şi a instituţiei dreptului constituţional, în particular, dezvoltarea sistemului jurisdicţional, susţinerea dezvoltării cercetărilor fundamentale în domeniul dreptului comparat şi al drepturilor omului, inclusiv prin prisma jurisdicţiei constituţionale.
8. Laureaţii premiului se determină în urma unui concurs organizat de către Curtea Constituţională.
9. Premiul se decernează anual laureaţilor care au obţinut performanţe prin lucrări ştiinţifice publicate (monografii, cicluri de lucrări sau serii de articole ştiinţifice publicate în revistele naţionale sau internaţionale şi recunoscute drept publicaţii ştiinţifice de profil) relevante scopului indicat în pct.7, în decurs de 2 ani calendaristici premergători momentului demarării concursului.
10. Premiul poate fi decernat unei persoane fizice, unui colectiv de autori, unei asociaţii obşteşti.
11. Autorilor lucrărilor ştiinţifice premiate li se conferă titlul de laureat al Premiului Curţii Constituţionale “Constantin Stere”, li se înmânează diploma de laureat şi un premiu bănesc în mărime de 10.000 lei.
12. În cazul decernării premiului unei organizaţii, diploma de laureat se înmânează preşedintelui sau altui reprezentant al organizaţiei, iar premiul bănesc se transferă pe contul organizaţiei respective.
Secţiunea 2
Demararea concursului
13. Anunţul privind înaintarea candidaţilor la concursul pentru decernarea premiului, cu indicarea condiţiilor de participare, se publică pe site-ul oficial al Curţii Constituţionale şi în publicaţiile periodice de specialitate cu cel puţin şase luni înainte de data ceremoniei de premiere. Prezentarea dosarelor candidaţilor se încheie cu două luni înainte de data ceremoniei de premiere.
14. Candidaţii la premiu se înscriu în concurs prin depunerea dosarului de participare la sediul Curţii Constituţionale.
15. Dosarul candidatului va include:
a) adnotarea rezumativă (până la 3 pagini; semnată) în care va fi expusă actualitatea şi noutatea ştiinţifică a tematicii cercetate în lucrare;
b) recenzia unui specialist în domeniu;
c) curriculum vitae al candidatului/candidaţilor, întocmit conform prevederilor punctului 4; în cazul asociaţiilor obşteşti se prezintă copia certificatului de înregistrare de stat, se indică adresa juridică şi numele preşedintelui asociaţiei;
d) lucrarea /lucrările ştiinţifice publicate prezentate pentru participare la concurs.
16. Preşedintele Curţii Constituţionale desemnează printr-o dispoziţie un reprezentant al Secretariatului Curţii responsabil de înregistrarea candidaturilor şi de primirea dosarelor, cu verificarea dacă acestea corespund pct.15. Înregistrarea dosarelor se face potrivit ordinii depunerii. Dosarele incomplete nu se înregistrează.
17. Materialele dosarului nu se restituie.
18. Lucrările depuse pentru participare la concurs se examinează de Plenul Curţii Constituţionale, în baza următoarelor criterii:
a) actualitatea temei cercetate;
b) noutatea ştiinţifică a temei cercetate;
c) impactul cercetării asupra jurisprudenţei naţionale în materia dreptului constituţional;
d) gradul de reflectare a doctrinei şi jurisprudenţei internaţionale.
19. În urma evaluării lucrărilor, Plenul Curţii Constituţionale adoptă, cu votul deschis al majorităţii judecătorilor, decizia privind desemnarea laureatului premiului.
Secţiunea 3
Decernarea premiului
20. Numele laureatului premiului se anunţă public în cadrul şedinţei solemne a Curţii Constituţionale cu ocazia decernării premiului. Evenimentul va fi reflectat pe site-ul Curţii Constituţionale şi în mijloacele media.
21. Plenul poate decide, prin decizie, neacordarea premiului în anul curent. Această decizie a Curţii poate constitui drept temei pentru conferirea a două premii în anul următor.
22. Distribuirea cheltuielilor în legătură cu asigurarea financiară şi tehnico-materială a activităţilor privind decernarea premiului se stabilesc prin dispoziţia Preşedintelui Curţii Constituţionale.