(SERVICIUL STANDARDIZARE ŞI METROLOGIE)

 

H O T Ă R Î R E

 

nr. 2109-C  din  25.05.2007

 

Monitorul Oficial nr.98-102/431 din 13.07.2007

 

* * *

Abrogat: 06.04.2018

Ordinul Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.91 din 20.02.2018

 

Notă: Vezi Hot.Guv. nr.500 din 04.04.2008 privind acţiunile de reorganizare a unor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (pct.1 - se dizolvă Serviciul Standardizare şi Metrologie cu preluarea funcţiilor acestora de către Ministerul Economiei şi Comerţului)

 

În temeiul demersului Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al Republicii Moldova nr.02-1/1-667 din 19.04.2007, privind desemnarea pentru activitate în domeniul reglementat, precum şi în rezultatul expertizei documentelor prezentate de organismul de certificare a serviciilor în domeniul transporturilor auto din cadrul “Certautotest” SRL (în conformitate cu prevederile regulamentului general RG 29-01-116:2005 “Principiile şi metodologia evaluării conformităţii. Desemnarea şi notificarea organismelor de certificare şi a laboratoarelor de încercări”), Serviciul Standardizare şi Metrologie al Republicii Moldova, în calitate de Organism Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor, în baza prevederilor art.21, alin.(4) al Legii cu privire la evaluarea conformităţii produselor nr.186-XV din 24.04.2003, adoptă prezenta

HOTĂRÎRE:

1. A desemna şi notifica, din data adoptării prezentei hotărîri, organismul de certificare a serviciilor în domeniul transporturilor auto din cadrul “Certautotest” SRL pentru activitate în domeniul reglementat - certificarea serviciilor de deservire tehnică şi reparaţia mijloacelor de transport auto, servicii de transport auto de călători, conform domeniului de desemnare. Organismului de certificare desemnat i se atribuie numărul de înregistrare SNACP MD 81 2040 în Registrul de Stat al Sistemului Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor.

2. Desemnarea pentru activitate în domeniul reglementat este acordată pînă la 20.05.2008.

3. A publica informaţia despre organismul de certificare a serviciilor din cadrul “Certautotest” SRL în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei Evaluarea Conformităţii.

 

DIRECTORUL GENERAL AL SERVICIULUI
STANDARDIZARE ŞI METROLOGIESergiu BABAN

Chişinău, 25 mai 2007.
Nr.2109-C.