Ordin privind aprobarea modificărilor şi completărilor
         la Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în
       instituţiile publice, aprobată prin ordinul ministrului
                finanţelor nr.85 din 9 octombrie 1996

                       Nr.49  din  21.07.2003

                                * * *

Abrogat: 03.08.2010

Ordinul Ministerului Finanţelor nr.93 din 19.07.2010

    În legătură cu   apariţia   necesităţii  reflectării   în   evidenţa
contabilă a unor operaţiuni specifice unor ministere şi departamente,
   
                              ORDON:
   
    În instrucţiunea  "Cu privire la evidenţa contabilă în  instituţiile
publice",  aprobată  prin  ordinul ministrului finanţelor  nr.85  din  9
octombrie 1996, să se introducă următoarele modificări şi completări.

    1. În planul  de  conturi al evidenţei contabile privind  executarea
devizelor de cheltuieli ale instituţiilor bugetare
    1.1 În capitolul V "Mijloace băneşti", contul 09 "Conturi curente în
bugetul  de stat", după subcontul 093 "Contul curent în bugetul de  stat
pentru investiţii capitale" se introduce următorul subcont:
    094 "Contul curent pentru mijloace cu destinaţie specială"
    1.2 În contul  12  "Casa" după subcontul 123 "Casa pe  mijloace  ale
fondurilor" se introduce următorul subcont:
    124 "Casa veniturilor cu destinaţie specială".
    1.3 Contul 13  "Alte  mijloace  băneşti" se  modifică  cu  următorul
conţinut:
    "Alte mijloace băneşti şi investiţii"
    După subcontul    134   "Angajamente   trezoreriale"   se   introduc
următoarele subconturi:
    135 "Investiţii pe termen lung în părţi nelegate"
    136 "Investiţii pe termen lung în părţi legate"
    137 "Modificarea valorii investiţiilor pe termen lung"
    1.4 În capitolul VII "Decontări", contul 15 "Decontări cu furnizorii,
antreprenorii  şi beneficiarii pentru lucrările efectuate şi  serviciile
prestate"  se  modifică  denumirea  subcontului  159  "Decontări  pentru
asigurarea  medicală"  prin "Decontări cu personalul privind  asigurarea
obligatorie de asistenţă medicală";
    1.5 În contul   19  "Decontări  privind  asigurarea  cu  pensii   şi
asistenţa  socială  a populaţiei" după subcontul 198 "Decontări  privind
ratele  de  asigurare  socială de stat cu Fondul  social  al  Republicii
Moldova" se introduce următorul subcont:
    199 "Decontări privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală cu Compania Naţională de Asigurări Medicale";
    1.6 În capitolul   IX   "Finanţări",  contul  23  "Finanţări"   după
subcontul   232  "Finanţarea  din  contul  altor  bugete"  se  introduce
următorul subcont:
    234 "Finanţarea din contul mijloacelor cu destinaţie specială";
    1.7 În capitolul  X  "Fonduri şi mijloace cu  destinaţie  specială",
contul  26  "Fondul  obiectelor  de mică valoare şi  scurtă  durată"  se
introduce următorul subcont:
    265 "Fondul investiţional"
    1.8 În capitolul XII "Venituri", contul 40 "Venituri" după subcontul
402   "Veniturile   de   la   activitatea  de   producţie   a   şcolilor
tehnico-profesionale" se introduce următorul subcont:
    404 "Veniturile cu destinaţie specială";
   
    2. La partea  "Evidenţa  operaţiilor privind executarea planului  de
cheltuieli a mijloacelor bugetare şi extrabugetare"
    2.1 Capitolul  V  "Mijloace băneşti", contul 09 "Conturi curente  în
bugetul  de  stat", în punctul 104 după subcontul 093 "Contul curent  în
bugetul  de  stat  pentru investiţii capitale"  se  introduce  următorul
subcont:
    094 "Contul curent pentru mijloace cu destinaţie specială".
    După punctul 106 se introduce punctul 106/1 cu următorul conţinut:
    Cu ajutorul subcontului   094  "Contul  curent  pentru  mijloace  cu
destinaţie   specială"   se  ţine  evidenţa  încasării   şi   utilizarea
mijloacelor cu destinaţie specială.
    În debitul acestui   subcont   se  reflectă   operaţiunile   privind
încasarea  veniturilor  cu destinaţie specială şi sumele vărsate  pentru
restabilirea  cheltuielilor  de  casă, iar în creditul acestui  cont  se
reflectă  operaţiunile  privind utilizarea mijloacelor din subcont  prin
virament, primirea mijloacelor băneşti în numerar în casa instituţiei şi
mijloacelor revocate.
    Evidenţa operaţiunilor  privind încasarea şi utilizarea  mijloacelor
cu destinaţie specială se ţine în borderoul cumulativ f. nr.381 (nota de
contabilitate nr.2 a).
    Evidenţa analitică  pentru  acest  subcont  se  ţine  pe  tipuri  de
mijloace  cu  destinaţie specială în fişe f. nr.292-a (în  registrul  f.
nr.292).
    2.2 În contul  12  "Casa",  punctul 124 în text după  subcontul  123
"Casa  pe mijloace ale fondurilor extrabugetare" se introduce  subcontul
124   "Casa   veniturilor   cu  destinaţie  specială",   după   cuvîntul
"extrabugetare"  se  introduc  cuvintele  ",  mijloacele  cu  destinaţie
specială".
    În alineatul  8 după subcontul 123 "Casa pe mijloace ale  fondurilor
extrabugetare"   se   introduce  subcontul  124  "Casa  veniturilor   cu
destinaţie specială".
    2.3 Contul 13  "Alte  mijloace  băneşti" se  modifică  cu  următorul
conţinut "Alte mijloace băneşti şi investiţii".
    În punctul 125  după  subcontul  134 "Angajamente  trezoreriale"  se
introduc următoarele subconturi:
    135 "Investiţii pe termen lung în părţi nelegate"
    136 "Investiţii pe termen lung în părţi legate"
    137 "Modificarea valorii investiţiilor pe termen lung"
    2.4 După punctul   130  se  introduce  punctul  130/1  cu  următorul
conţinut:
    135 "Investiţii pe termen lung în părţi nelegate"
    Subcontul 135  "Investiţii  pe termen lung în părţi  nelegate"  este
destinat   generalizării  informaţiei  privind  existenţa  şi   mişcarea
investiţiilor pe termen lung investite în capitalul altor întreprinderi,
organizaţii.  Acest subcont este un subcont de activ, în debitul acestui
subcont  se  reflectă  sumele mijloacelor investite în  capitalul  altor
întreprinderi,  iar  în credit - valoarea investiţiilor pe  termen  lung
ieşite  la  răscumpărare (stingere) şi vînzare. Soldul  acestui  subcont
este  debitor  şi  reprezintă valoarea investiţiilor pe termen  lung  în
părţi  nelegate  (deţinători  în capitalul  statutar  al  întreprinderii
investite pînă la 20% proprietate investiţională).
    Evidenţa analitică  a investiţiilor pe termen lung se ţine pe tipuri
şi clase de investiţii, pe emitenţi sau pe întreprinderi în care au fost
investite  mijloace, pe termenele de stingere, - pe fişe f.nr.292-a  (în
registru f. nr.292).
    2.4 După punctul  130/1  se  introduce punctul  130/2  cu  următorul
conţinut:
    Subcontul 136  "Investiţii  pe  termen lung în  părţi  legate"  este
destinat   generalizării  informaţiei  privind  existenţa  şi   mişcarea
investiţiilor  pe  termen  lung în părţi legate. Acest subcont  este  un
subcont  de  activ.  În  debitul acestui subcont  se  reflectă  valoarea
investiţiilor  pe termen lung, inclusiv cheltuielile privind  procurarea
titlurilor  de  valoare, precum şi calcularea suplimentară a  diferenţei
pînă  la  valoarea  nominală  a  acestora,  iar  în  credit  -  valoarea
investiţiilor ieşite şi scăderea diferenţei dintre valoarea de cumpărare
şi   nominală  a  acestora.  Soldul  acestui  subcont  este  debitor  şi
reprezintă  valoarea  investiţiilor  pe  termen  lung  în  părţi  legate
(deţinătorii  investiţiilor  mai  mari de 20% în capitalul  statutar  al
altor întreprinderi).
    Evidenţa analitică a investiţiilor pe termen lung în părţi legate se
ţine  pe tipuri şi clase de investiţii, pe emitenţi sau pe întreprinderi
în  care au fost investite mijloace, pe termenele de stingere, - pe fişe
f.nr.292-a (în registru f. nr.292).
    2.5 După punctul  130/2  se  introduce punctul  130/3  cu  următorul
conţinut:
    Subcontul 137  "Modificarea  valorii investiţiilor pe  termen  lung"
este destinat generalizării informaţiei privind modificările (majorările,
diminuările)   valorii  investiţiilor  pe  termen  lung  rezultate   din
reevaluarea  acestora  sau  la transferarea lor în  grupa  investiţiilor
curente.  Acest  subcont  este  un subcont de  activ-pasiv.  În  debitul
acestui subcont se reflectă sumele ecartului de reevaluare (majorării) a
valorii  investiţiilor  pe  termen lung, şi  casarea  sumelor  reducerii
acestora  la  ieşirea  lor,  iar în credit -  sumele  reducerii  valorii
investiţiilor  pe  termen  lung şi casarea ecartului  de  reevaluare  la
ieşire.  Soldul  acestui  subcont este debitor - în  cazul  cînd  sumele
ecartului  de reevaluare a valorii investiţiilor pe termen lung depăşesc
reducerea  valorii acestora şi creditor - în cazul cînd sumele reducerii
valorii investiţiilor pe termen lung depăşesc ecartul de reevaluare.
    Evidenţa analitică  a  corectărilor valorii investiţiilor pe  termen
lung  se ţine pe tipuri de investiţii pe clase şi pe emitenţi, - pe fişe
f.nr.292-a (în registru f. nr.292).
    2.6 Capitolul  VII "Decontări", contul 15 "Decontări cu  furnizorii,
antreprenorii  şi beneficiarii pentru lucrările efectuate şi  serviciile
prestate",   în  punctul  138  se  modifică  denumirea  subcontului  159
"Decontări  pentru  asigurarea medicală" prin "Decontări  cu  personalul
privind asigurarea obligatorie de asistenţă medicală";
    2.7 Punctul 146 se modifică şi se expune în următoarea redacţie:
    Cu ajutorul subcontului   159   "Decontări  cu  personalul   privind
asigurarea  obligatorie de asistenţă medicală" se ţine evidenţa primelor
de  asigurare  obligatorie de asistenţă medicală reţinute  din  salariul
angajaţilor   conform  legislaţiei  în  vigoare  în  mărime  de  2%   şi
transferarea lor la Compania Naţională de Asigurări Medicale.
    Sumele primelor  de  asigurare  obligatorie  de  asistenţă  medicală
reţinute   din  salariile  angajaţilor  se  înregistrează  în   creditul
subcontului  159  şi  debitul subcontului 180.  Sumele  transferate  din
contul  instituţiilor publice Companiei Naţionale de Asigurări  Medicale
se  înscriu  în  debitul subcontului 159 şi se  creditează  subconturile
corespunzătoare  ale  conturilor  09, 10, 11.
    Transferarea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
ale  instituţiilor  se efectuează în ordinea şi termenele  stabilite  de
către Compania Naţională de Asigurări Medicale, prin dispoziţie de plată
trezorerială.
    Cheltuielile  de  casă  pentru transferarea  primelor  de  asigurare
obligatorie  de  asistenţă medicală la Compania Naţională  de  Asigurări
Medicale sînt reflectate în art.111 "Retribuirea muncii".
    Evidenţa analitică   a  decontărilor  privind  sumele  reţinute  din
salariile   angajaţilor  pentru  asigurarea  obligatorie  a   asistenţei
medicale se ţine pe fişe f. nr.292-a (în registrul f. nr.292).
    2.8 În contul   19  "Decontări  privind  asigurarea  cu  pensii   şi
asistenţa  socială  a populaţiei" după punctul 178 se introduce  punctul
178/1 cu următorul conţinut:
    "În subcontul   199   "Decontări   privind  primele   de   asigurare
obligatorie  de  asistenţă medicală cu Compania Naţională  de  Asigurări
Medicale"  se  ţine evidenţa decontărilor privind primele  de  asigurare
obligatorie  de  asistenţă medicală cu Compania Naţională  de  Asigurări
Medicale.
    Calcularea primelor  de asigurare obligatorie de asistenţă  medicală
de  către  instituţiile  publice se efectuează în mărime de 2%  şi  este
reflectată   în  creditul  subcontului  199  şi  debitul   subconturilor
corespunzătoare  ale  conturilor  20, 21 art.116 "Primele  de  asigurare
obligatorie de asistenţă medicală achitate de patron".
    Sumele primelor  de  asigurare  obligatorie  de  asistenţă  medicală
transferate  de  către  instituţiile publice la  Compania  Naţională  de
Asigurări  Medicale  se reflectă în debitul subcontului 199 şi  creditul
subconturilor corespunzătoare ale conturilor 09, 10, 11.
    Evidenţa analitică   a   calculării  şi  transferării  primelor   de
asigurare  obligatorie  se  ţine pe fişe f. nr.292-a  (în  registrul  f.
nr.292).
    2.9 Capitolul  IX "Finanţări", contul 23 "Finanţări" în punctul  191
după  subcontul  232 "Finanţarea din contul altor bugete"  se  introduce
următorul subcont:
    234 "Finanţarea din contul mijloacelor cu destinaţie specială".
    2.10 După punctul  192  se  introduce  punctul  192/1  cu  următorul
conţinut:
    În subcontul  234  "Finanţarea din contul mijloacelor cu  destinaţie
specială"  se  ţine  evidenţa mijloacelor finanţate  din  veniturile  cu
destinaţie specială.
    La efectuarea  cheltuielilor  de  casă  din  contul  mijloacelor  cu
destinaţie  specială  în limita surselor aprobate se întocmeşte  formula
contabilă  debit subconturile corespunzătoare ale conturilor 12, 15, 17,
19  şi  creditul  subcontul 094, concomitent  se  înregistrează  formula
contabilă secundară debit subcontul 404 şi creditul subcontul 234.
    La sfîrşitul   anului   în  debitul  subcontul  234   sînt   trecute
cheltuielile  din  contul  mijloacelor cu destinaţie  specială  care  se
atribuie la subcontul 200 în limitele sumelor din subcontul 234.
    Evidenţa analitică  se  ţine  pe fişe f. nr.292-a (în  registrul  f.
nr.292).
    2.11 În capitolul  X  "Fonduri şi mijloace cu destinaţie  specială",
după  contul 26 "Fondul obiectelor de mică valoare şi scurtă durată"  se
introduce următorul subcont:
    265 "Fondul investiţional"
    2.12 Subcontul    265    "Fondul   investiţional"   este    destinat
generalizării  informaţiei  privind existenţa şi  micşorarea  fondurilor
investiţionale  create în conformitate cu actele normative în vigoare şi
este  un  subcont  de  pasiv. În creditul acestui  subcont  se  reflectă
crearea   fondurilor   de   investiţii,  iar  în  debit   -   utilizarea
(restituirea), răscumpărarea, stingerea şi vînzarea lor.
    Soldul acestui subcont este creditor şi reprezintă soldul fondurilor
de investiţii la finele perioadei de gestiune.
    Evidenţa analitică  pentru  subcontul  265 se ţine pe  fiecare  fond
investiţional,  surse  de constituire şi destinaţii - (în  registrul  f.
nr.292).
    2.13 Capitolul  XII "Venituri", contul 40 "Venituri", în punctul 205
după subcontul 402 "Veniturile de la activitatea de producţie a şcolilor
tehnico-profesionale" se introduce următorul subcont:
    404 "Veniturile   cu  destinaţie  specială",  după  punctul  207  se
introduce punctul 207/1 cu următorul conţinut:
    În subcontul   404  "Veniturile  cu  destinaţie  specială"  se  ţine
evidenţa  veniturilor  cu destinaţie specială (taxele consulare şi  alte
încasări  care  se  includ  în executarea de casă  a  bugetului  conform
legislaţiei în vigoare).
    În creditul subcontului  404 se înregistrează încasarea  veniturilor
cu destinaţie specială la contul curent.
    La efectuarea  cheltuielilor  de  casă  din  contul  mijloacelor  cu
destinaţie  specială se întocmeşte formula contabilă debit  subconturile
corespunzătoare ale conturilor 12, 15, 17, 19 şi creditul subcontul 094,
concomitent se înregistrează formulă contabilă secundară debit subcontul
404 şi creditul subcontul 234.
    Soldul creditor al subcontului 404 trebuie să corespundă soldului de
mijloace cu destinaţie specială a subconturilor 094 şi 124.
    Evidenţa analitică  se  ţine  pe fişe f. nr.292-a (în  registrul  f.
nr.292).

    3. Anexa nr.3   "Corespondenţa   subconturilor  privind   operaţiile
contabile de bază" se completează cu următoarele înregistrări contabile:
    3.1 Capitolul  V  "Mijloace băneşti" se completează  cu  următoarele
formule contabile:
    - după punctul 62 se introduce punctul 62/1 cu următorul conţinut:
    Încasarea mijloacelor cu destinaţie specială la contul curent.
    - debit subcontul 094 credit subcontul 404;
    - după punctul 64 se introduce punctul 64/1 cu următorul conţinut:
    Înscrierea în  contul curent a mijloacelor cu destinaţie specială  a
sumelor de restabilire a cheltuielilor de casă.
    - debit subcontul   094  credit  subconturile  corespunzătoare   ale
conturilor  12,  15,  17,  19,  concomitent  se  efectuează  înscrierile
secundare debit 234 şi creditul 404.
    - în punctul 66 se adaugă în credit subcontul 094;
    - după punctul 67 se introduce punctul 67/1 cu următorul conţinut:
    Achitarea conturilor  furnizorilor pentru valori materiale,  utilaj,
materiale   de  construcţie  pentru  construcţiile  noi  şi   serviciile
prestate.
    - debit subconturile  corespunzătoare  ale  conturilor 15,  17,  19,
credit  subconturile corespunzătoare ale conturilor 094, concomitent  se
efectuează înscrierile secundare debit 404 şi creditul 234.
    Anularea cheltuielilor  reale  efectuate  pe  parcursul  anului  din
contul mijloacelor cu destinaţie specială
    - debit subcontul 234, credit subcontul 200;
    - în punctul  90  se  adaugă  în debit subcontul 124  şi  în  credit
subcontul 094;
    - în punctul 91 se adaugă în credit subcontul 124;
    - în punctul 93 se adaugă în credit subcontul 094;
    - în punctul 95 se adaugă în debit subcontul 094;
    - în punctul 96 se adaugă în credit subcontul 094;
    - în punctul 98 se adaugă în debit subcontul 094;
    - în punctul 99 se adaugă în credit subcontul 094;
    3.2 Capitolul  VII "Decontări" punctul 119 se modifică în următoarea
redacţie:
    Calcularea primelor  de asigurare obligatorie a asistenţei  medicale
în  fondul  Companiei Naţionale de Asigurare Medicală"  cu înregistrarea
contabilă  în debitul subconturile 200, 203, 211, 213, 214 şi în  credit
subcontul 199.
    - punctul 120 se modifică în următoarea redacţie:
    "Transferarea   primelor  de  asigurare  obligatorie  de   asistenţă
medicală  de către instituţiile publice la contul Companiei Naţionale de
Asigurare Medicală"
    - debit subcontul   199  credit  subconturile  corespunzătoare   ale
conturilor 09, 10, 11.
    - după punctul 120 se introduce punctul 120/2 cu următorul conţinut:
    "Transferarea   primelor  de  asigurare  obligatorie  de   asistenţă
medicală Companiei Naţionale de Asigurare Medicală"
    - debit subcontul  159  credit  subconturile   corespunzătoare   ale
conturilor 09, 10, 11.
    - în punctul 121 se adaugă în credit subcontul 124;
    - în punctul 124 se adaugă în debit subcontul 124;
    - în punctul 125 se adaugă în credit subcontul 124;
    - în punctul 126 se adaugă în debit subconturile 094, 124;
    - în punctul 129 se adaugă în credit subconturile 094, 124;
    - în punctul 143 se adaugă în credit subcontul 094;
    - în punctul 146 se introduce în credit subcontul 159;
    - în punctul 151 se adaugă în credit subcontul 124;
    3.3 Capitolul  X  "Fonduri şi mijloace cu destinaţie specială"  după
punctul 166 se introduce punctul 166/1 cu următorul conţinut:
    Primirea investiţiilor  pe termen lung de către instituţii în contul
datoriilor
    - debit subcontul 135, 136 şi creditul subcontului 265;
    Procurarea investiţiilor   pe  termen  lung  de  către  instituţiile
publice
    - debit subcontul 135, 136 şi creditul subcontului 178;
    concomitent se efectuează înscrierile secundare
    debit subconturile  corespunzătoare din conturile 20, 21 şi creditul
subcontului 265;
    Achitarea datoriei pentru investiţiile pe termen lung procurate
    - debit subcontul 178, şi creditul subconturilor corespunzătoare din
conturile 10, 11, 12, 14;
    Majorarea (creşterea)  valorii de intrare a obligaţiunilor pe termen
lung
    - debit subcontul 137 şi creditul subcontului 265;
    Micşorarea (scoaterea) valorii de intrare a obligaţiunilor pe termen
lung
    - debit subcontul 265 şi creditul subcontului 137;
    Trecerea diferenţei pozitive a valorii obligaţiunilor pe termen lung
    - debit subcontul 135, 136 şi creditul subcontului 137;
    Trecerea diferenţei negative a valorii obligaţiunilor pe termen lung
    - debit subcontul 137 şi creditul subcontului 135,136;
    Transferarea mijloacelor valorilor investiţionale în buget
    - debit subcontul 173 şi  credit  subconturile  corespunzătoare  din
conturile 10, 11, 12, 14;
    concomitent se efectuează înscrierile secundare
    - debit subconturile   corespunzătoare  ale  conturilor  20,  21  şi
creditul subcontului 173;
    Valoarea investiţiilor pe termen lung ieşite (stingere)
    - debit subcontul 265 şi creditul subcontului 135;
    La sfîrşitul anului cheltuielile reale efectuate pe parcursul anului
se trec la micşorarea finanţării
    - debit subconturile  corespunzătoare  ale  conturilor  23,  40,  şi
creditul subconturile corespunzătoare ale conturilor 20, 21;
   
    4. Prezentul ordin intră în vigoare începînd cu 1 iulie 2003.

    VICEMINISTRU                            Feodosia Furculiţa