HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
             Cu privire la reorganizarea şi trecerea unor
         instituţii ale învăţămîntului mediu de specialitate
                  în jurisdicţia Republicii Moldova

                         Nr.736  din  30.12.91

                                * * *

    Întru executarea  hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova din  10
iulie   1991   nr.638   "Cu  privire   la   trecerea   întreprinderilor,
instituţiilor  şi  organizaţiilor de subordonare unională, amplasate  pe
teritoriul  republicii, în jurisdicţia Republicii Moldova" şi în  scopul
calificării  cadrelor  pentu economia naţională a  republicii,  Guvernul
Republicii Moldova hotărăşte:
    1. Se transferă,  cu  începere de la 1 ianuarie  1992,  instituţiile
învăţămîntului  mediu  de  specialitate - cu complexele lor  de  studii,
atelierele,   căminele,   mijloacele   tehnice,  planurile   de   muncă,
contingentul   de   elevi  şi  alocaţiile  băneşti  -  din   jurisdicţia
ministerelor unionale în jurisdicţia Republicii Moldoca, subordonîndu-le
Ministerului   Ştiinţei  şi  Învăţămîntului  al  Republicii  Moldova  şi
ministerelor respective de ramură, precum urmează:
    Tehnicumul Politehnic  din  Bălţi va trece din  cadrul  Ministerului
Construcţiilor  Navale al U.R.S.S. în subordonarea Ministerului Ştiinţei
şi  Învăţămîntului  al Republicii Moldova şi Ministerului  Indusriei  şi
Energeticii al Republicii Moldova;
    Tehnicumul Electromecanic   din  or.Chişinău  va  trece  din  cadrul
Ministerului  Indstriei  Electortehnice şi Construcţiei de  Aparataj  al
U.R.S.S.  în  subordonarea Ministerului Ştiinţiei şi  Învăţămîntului  al
Republicii   Moldova  şi  Ministerului  Industriei  şi  Energeticii   al
Republicii Moldova;
    Tehnicumul Energetic   din   or.Dnestrovsc  va  trece   din   cadrul
Ministerului   Energeticii  al  U.R.S.S.  în  subordonarea  Ministerului
Ştiinţei   şi  Învăţămîntului  al  Republicii  Moldova  şi  Ministerului
Industriei şi Energeticii al Republicii Moldova.
 [Alin.5 abrogat prin Hot. Guv. nr.816 din 28.07.98]

    2. Ministerul  Ştiinţei  şi  Învăţămîntului  al  Republicii  Moldova
urmează  să  dirijeze şi să coordoneze întreaga activitate de  studii  a
sus-numitelor instituţii, să conlucreze cu ministerele respective pentru
calificarea  competentă  a elevilor, să supună controlului  procesul  de
instruire  şi nivelul de pregătire a cadrelor, să asigure perfecţionarea
corpului didactic.
    Ministerul Industriei   şi  Energeticii  al  Republicii  Moldova  şi
Ministerul Informaticii, Informaţiei şi Telecomunicaţiilor al Republicii
Moldova  să  organizeze  şi  să  asigure cu  toate  cele  necesare  baza
tehnico-materială  a acestor instituţii, baza practicii de instruire  şi
producere,  să finanţeze unităţile de învăţămînt preuniversitar  ramural
şi să garanteze plasarea adecvată a absolvenţilor în cîmpul muncii.
    Numirea şi eliberarea  din  funcţie a personalului de  conducere  al
acestor  instituţii  de  învăţămînt  le vor  face  în  comun  Ministerul
Ştiinţei şi Învăţămîntului al Republii Moldova şi ministerul de ramură.
    3. Se reorganizează, cu începere de la 1 iulie 1992:
    Tehnicumul Politehnic   din  or.Bălţi  în  Colegiul  Politehnic  din
or.Bălţi;
    Tehnicumul Energetic  din  or.Dnestrovsc în Colegiul  Energetic  din
or.Dnestrovsc.
 [Pct.3 modificat prin Hot. Guv. nr.1129 din 28.08.2002, în vigoare 05.09.2002]

    4. Ministerul  Ştiinţei  şi  Învăţămîntului al  Republicii  Moldova,
Ministerul  Industriei şi Energeticii al Republicii Moldova,  Ministerul
Informaticii, Informaţiei şi Telecomunicaţiilor al Republicii Molodva să
elaboreze şi să aprobe statutele instituţiilor de învăţămînt menţionate,
corelîndu-şi  acţiunile cu Ministerul Economiei Naţionale al  Republicii
Moldova,  Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Ministerul Muncii
şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova.
    5. Ministerul  Ştiinţei  şi  Învăţămîntului al  Republicii  Moldova,
conducătorii respectivelor instituţii de învăţămînt să creeze condiţiile
necesare   pentru  ca  elevii,  înmatriculaţi  în  anii  precedenţi   în
instituţiile reorganizate, să-şi termine studiile.
    6. Ministerul  Economiei  Naţionale al Republicii Moldova  de  comun
acord  cu Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului al Republicii Moldova şi
ministerele  de ramură, va stabili pînă la 1 martie 1992 contingentul de
înmatriculare în colegiile indicate pentru anul de studii 1992/1993.
    7. Ministerul   Finanţelor   al   Republicii   Moldova   să   acorde
Ministerului   Industriei  şi  Energeticii  al  Republicii  Moldova   şi
Ministerului   Informaticii,   Informaţiei  şi   Telecomunicaţiilor   al
Republicii  Moldova  alocaţii  bugetare suplimentare  pentru  pregătirea
cadrelor pe anul 1992.
    8. Ministerul  Industriei  şi Energeticii al Republicii  Moldova  şi
Ministerul Informaticii, Informaţiei şi Telecomunicaţiilor al Republicii
Moldova,  în  comun cu Ministerul Finanţelor al Republicii  Moldova,  să
efectueze  pînă  la 1 ianuarie 1992 operaţiunile de remitere-preluare  a
instituţiilor de învăţămînt sus-menţionate.
    9. Preluînd infrastructura  şi  spaţiile existente de învăţămînt  şi
producere, instituţiile reorganizate nu au dreptul să le înstrăineze sau
să   le  schimbe  destinaţia  fără  acordul  Ministerului  Ştiinţei   şi
Învăţămîntului al Republicii Moldova.

    Prim-ministru
    al Republicii Moldova                       Valeriu MURAVSCHI