HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
              Cu privire la introducerea unei modificări
              în hotărîrea Guvernului Republicii Moldova
                     din 15 februarie 1993 nr.63

                         Nr.247  din  13.05.93

                                * * *
    Abrogat: 25.11.1996
    Hotărîrea Guvernului nr.641 din 25.11.1996

    Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
     
    Alineatul doi, punctul 7 din hotărîrea Guvernului Republicii Moldova
din 15 februarie 1993 nr.63 "Cu privire la schimbarea regimului vamal în
operaţiunile  de import-export cu ţările fostei U.R.S.S. şi măsurile  de
optimizare  a  activităţii  organelor controlului vamal"  se  expune  în
următoarea redacţie:
    "Mijloacele virate   în   contul  Departamentului  de  Stat   pentru
Controlul  Vamal din sus-numitele încasări, precum şi soldul mijloacelor
de aceeaşi provenienţă, nevalorificate în anul 1992, vor fi utilizate în
fond pentru proiectarea, construcţia şi reconstrucţia obiectelor vamale,
procurarea   utilajului  tehnic  special,  uniformelor,  mijloacelor  de
transport,  construcţia spaţiului locativ, precum şi pentru întreţinerea
secţiei  deservire gospodărească şi pază a clădirilor, şi unităţilor  de
transport  ale  aparatului  central al Departamentului  de  Stat  pentru
Controlul  Vamal  cu  un personal de 14 unităţi. Doar  15  procente  din
aceste   mijloace  vor  fi  repartizate  pentru  crearea  fondurilor  de
stimulare a muncii şi celor social-culturale ale instituţiilor vamale".
     
    Prim-ministru
    al Republicii Moldova                  ANDREI SANGHELI