HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA cu privire la reorganizarea Concernului de Stat pentru Gospodărirea Apelor "Acva" al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei în Concernul Republican pentru Gospodărirea Apelor "Apele Moldovei" Nr.678 din 06.10.95 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.71-72/585 din 21.12.1995 * * *
Abrogat: 17.08.2007 Hotărîrea Guvernului nr.904 din 09.08.2007 În legătură cu acţionizarea şi privatizarea organizaţiilor gestionare din componenţa Concernului de Stat pentru Gospodărirea Apelor "Acva" şi în sopul menţinerii complexului unic de gospodărire a apelor şi administrării de către stat a resurselor acvatice, Guvernul Republicii Moldova hotărăşte: 1. Se reorganizează Concernul de Stat pentru Gospodărirea Apelor "Acva" în Concernul Republican pentru Gospodăria Apelor "Apele Moldovei" pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Administraţiei. 2. Se atribuie Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor "Apele Moldovei" funcţiile gestionării fondului apelor şi asigurarea cu apă a tuturor ramurilor economiei naţionale şi a populaţiei.
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.679 din 17.06.04, în vigoare 25.06.04] 3. Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat va delega Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor "Apele Moldovei" drepturile de administrare a patrimoniului de stat, gestionat de Concernul "Acva". 4. Concernul Republican pentru Gospodărirea Apelor "Apele Moldovei": în termen de o lună va elabora statulul Concernului, prezentîndu-l Guvernului spre aprobare; va lua măsuri pentru asocierea pe principii benevole a organizaţiilor şi întreprinderilor de construcţii privatizate ale complexului de gospodărire a apelor cu drepturi de cofondatori al Concernului. 5. Concernul Republican pentru Gospodărirea Apelor "Apele Moldovei" este succesorul de drept al Concernului de Stat pentru Gospodărirea Apelor "Acva" al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei. PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Andrei SANGHELI Chişinău, 6 octombrie 1995. Nr. 678. Contrasemnată: Ministrul agriculturii şi alimentaţiei V.Gorincioi Ministrul economiei V.Bobuţac Ministrul finanţelor V.Chiţan Ministrul privatizării şi administrării proprietăţii de stat C.Ciobanu