H O T Ă R Î R E
privind modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova
nr.78 din 21 februarie 1994
Nr. 415 din 07.05.1997
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.35-36/396 din 29.05.1997
* * *
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.78 din 21 februarie 1994 „Cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizaţiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne” (Monitor, 1994, nr.2, art.50) se modifică după cum urmează:
Alineatul doi al punctului 6 se expune în următoarea redacţie:
„Ministerul Apărării – pentru militarii care şi-au satisfăcut serviciul prin contract în Armata Naţională, Departamentul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi pentru familiile lor”.
În punctul 7:
subpunctul a) se expune în următoarea redacţie:
„a) serviciul militar activ în Armata Naţională a Republicii Moldova, trupele de grăniceri, de carabinieri, Departamentul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, alte formaţiuni militare;”
subpunctul e) se expune în următoarea redacţie:
„e) durata serviciului în Forţele Armate, organele securităţii de stat şi afacerilor interne ale fostei U.R.S.S., precum şi ale altor state, dacă militarii, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne au fost transferate, în modul stabilit, în Armata Naţională, în organele securităţii naţionale şi afacerilor interne, Departamentul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi alte formaţiuni militare ale Republicii Moldova”.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion CIUBUC |
Nr.415. Chişinău, 7 mai 1997. |