H O T Ă R Î R E

 cu privire la crearea Organizaţiei de Promovare a Exportului din Moldova

 

nr. 105  din  02.02.99

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.19-21/127 din 25.02.1999

 

* * *

Notă: În tot textul hotărîrii şi al anexelor nr.1 şi nr.2 sintagma "directorul general" se substituie prin sintagma "directorul executiv" conform Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.2004

 

Notă: În textul hotărîrii şi al anexelor nr.1 şi nr.2, după sintagma "Consiliul de coordonare a activităţii de promovare a exportului din Moldova", se introduc cuvintele "şi atragere a investiţiilor", iar sintagma "Ministerul Economiei şi Reformelor" se substituie prin sintagma "Ministerul Economiei" conform Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002

 

 În scopul promovării şi dezvoltării exportului de mărfuri şi servicii, diversificării pieţelor de desfacere, precum şi pentru atragerea investiţiilor străine, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

[Preambulul în redacţia Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

1. Se creează Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova, subordonată Ministerului Economiei.

2. Se acordă Organizaţiei de Promovare a Exportului din Moldova statutul de instituţie de stat, stabilind drept direcţii prioritare în activitatea ei furnizarea organelor centrale de specialitate a informaţiilor solicitate, precum şi oferirea suportului logistic şi informaţional în scopul elaborării şi promovării politicii de stat în vederea sporirii exportului şi atragerii investiţiilor, cooperarea cu organismele internaţionale de specialitate, elaborarea şi implementarea programelor de promovare a produselor moldoveneşti pe pieţele externe.

[Pct.2 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

3. Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova îşi va desfăşura activitatea îmbinînd principiul autofinanţării cu finanţarea de la bugetul de stat.

Ministerul Finanţelor, în termen de 10 zile, va elabora şi înainta propuneri privind sursele şi modalitatea de asigurare financiară a activităţii organizaţiei nominalizate.

4. Se aprobă:

Regulamentul Organizaţiei de Promovare a Exportului din Moldova (anexa nr.1);

Regulamentul Consiliului de coordonare a activităţii de promovare a exportului din Moldova şi atragere a investiţiilor (anexa nr.2).

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.04]

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

[Pct.5 exclus prin Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.04]

[celelalte renumerotate]

[Pct.5 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

5. Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Industriei şi Comerţului şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare vor desemna, în termen de 5 zile, reprezentanţii săi în Consiliul de coordonare a activităţii de promovare a exportului din Moldova şi atragere a investiţiilor.

6. Cancelaria de Stat, în termen de 15 zile, va asigura Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova cu încăperi de serviciu necesare şi cu legătură telefonică.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAIon CIUBUC

Chişinău, 2 februarie 1999.
Nr.105.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.105 din 2 februarie 1999

 

REGULAMENTUL

ORGANIZAŢIEI DE PROMOVARE A EXPORTULUI DIN MOLDOVA

 

Prezentul regulament stabileşte statutul juridic, funcţiile, drepturile şi sarcinile Organizaţiei de Promovare a Exportului din Moldova (în continuare – OPEM) şi modul de funcţionare a acesteia.

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. OPEM se creează prin hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, cu statut de instituţie de stat, nonprofit, subordonată Ministerului Economiei.

2. OPEM este persoană juridică, dispune de bilanţ autonom, conturi bancare, inclusiv valutar, ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea sa în limba de stat.

3. În activitatea sa OPEM se conduce de Constituţia şi legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, precum şi de prezentul regulament.

4. OPEM este creată în scopul promovării şi dezvoltării exporturilor de mărfuri şi servicii din Republica Moldova şi atragerea investiţiilor, în conformitate cu priorităţile Guvernului, stabilite în programele de dezvoltare economică a ţării.

[Pct.4 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

5. OPEM îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu ministerele, organele administraţiei publice centrale, agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare, cu alte persoane juridice din Republica Moldova şi din străinătate.

 

II. SARCINILE PRINCIPALE ALE OPEM

6. Sarcinile principale ale OPEM sînt:

investigarea pieţelor externe în raport cu posibilităţile de plasare a produselor moldoveneşti şi informarea producătorilor şi exportatorilor asupra rezultatelor acestor investigaţii;

întocmirea unor recomandări pentru instituţiile şi organizaţiile interesate, referitoare la ajustările ce se impun în legătură cu cerinţele şi preferinţele acestor pieţe;

studierea problemelor ce afectează activităţile de export şi formularea recomandărilor pentru soluţionarea lor;

coordonarea, de comun acord cu organele centrale de specialitate şi organele administraţiei publice locale, a activităţii în domeniul investiţional;

acordarea de sprijin investitorilor străini şi întreprinderilor cu investiţii străine;

atragerea, repartizarea şi gestionarea eficientă a investiţiilor, precum şi controlul soluţionării chestiunilor ce ţin de activitatea investiţională;

stabilirea relaţiilor cu instituţiile internaţionale specializate în scopul obţinerii asistenţei tehnice pentru dezvoltarea exporturilor şi atragerea investiţiilor şi desfăşurării activităţii sale ca instituţie de implementare a proiectelor de asistenţă în domeniu.

[Pct.6 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

III. FUNCŢIILE OPEM

7. În conformitate cu sarcinile principale stipulate în prezentul regulament, OPEM îi revin următoarele funcţii:

În domeniul promovării exportului:

oferirea către întreprinderile autohtone a serviciilor de consulting, bazate pe utilizarea activă a informaţiei despre tenderele internaţionale, posibilităţile de colaborare, a informaţiei despre producţie, controlul calităţii, ambalaj, tarifele vamale, despre tîrguri şi expoziţiile cu vînzări;

oferirea de consultaţii în problemele exportului din Republica Moldova în conformitate cu Sistemul Generalizat de Preferinţe şi alte scheme similare privind taxele vamale preferenţiale acordate Republicii Moldova;

acordarea unor complexe de servicii privind promovarea exportului şi marketingul exportului, inclusiv:

implementarea auditului de export pentru întreprinderile exportatoare moldoveneşti şi acordarea sprijinului şi consultaţiilor în problemele dezvoltării pieţei şi producţiei;

studierea şi pregătirea pieţei de export pentru producţia şi sectoarele moldoveneşti;

monitorizarea cererilor de afaceri ale cumpărătorilor străini interesaţi de producţia moldovenească;

organizarea misiunilor de marketing şi comerciale, implementarea programelor de marketing pentru pieţele speciale selectate pentru export;

organizarea participării exportatorilor la tîrgurile internaţionale şi expoziţiile cu vînzări şi organizarea, în comun cu instituţiile specializate în domeniu, a unor astfel de activităţi în Republica Moldova;

editarea publicaţiilor în problemele comerţului internaţional;

realizarea şi distribuirea materialului publicitar (broşuri, foi volante, videoclipuri etc.) despre posibilităţile de export ale Moldovei;

crearea şi perfecţionarea bazei de date şi statisticii întreprinderilor exportatoare moldoveneşti;

crearea de biblioteci comerciale, a directoriilor comerciale şi a publicaţiilor cu caracter informaţional şi neautonom (on-line) şi instalaţii CD-ROM;

acordarea de consultaţii în problemele finanţării exporturilor, documentaţiei de export şi în problemele juridice vizînd contractele de export;

instruirea personalului întreprinderilor moldoveneşti şi instituţiilor publice în problemele comerţului internaţional (prin organizarea de seminare, cursuri etc.).

În domeniul atragerii investiţiilor:

promovarea imaginii Republicii Moldova ca ţară atractivă pentru investiţii;

furnizarea organelor centrale de specialitate a informaţiilor solicitate, precum şi oferirea suportului logistic şi informaţional în scopul elaborării şi promovării politicii de stat în vederea atragerii investiţiilor;

contribuirea la crearea în Republica Moldova a unui mediu investiţional atractiv şi competitiv pe plan internaţional;

generarea investiţiilor prin identificarea şi contactarea potenţialilor investitori externi şi atragerea lor în ţară;

facilitarea investiţiilor prin acordarea serviciilor de informare şi consultare a investitorilor potenţiali în realizarea proiectelor investiţionale;

acordarea serviciilor de asistenţă companiilor autohtone în domeniul elaborării şi implementării proiectelor investiţionale;

pregătirea, propunerea şi promovarea modificărilor în actele legislative şi normative ce reglementează activităţile investiţionale.

[Pct.7 completat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

IV. DREPTURILE OPEM

8. Întru realizarea sarcinilor şi funcţiilor sale OPEM dispune de următoarele drepturi:

să posede şi să administreze bunurile ce i s-au transmis, precum şi cele acumulate drept urmare a activităţii desfăşurate în conformitate cu sarcinile şi funcţiile organizaţiei;

să primească asistenţă tehnică şi financiară de la organismele internaţionale, donatorii externi şi interni, şi să o folosească în scopul realizării sarcinilor sale;

să deschidă, în mod independent sau în cooperare cu instituţiile publice interesate, filiale şi reprezentanţe pe teritoriul Republicii Moldova şi peste hotarele ei, în limitele fondurilor disponibile şi personalului scriptic aprobate de Guvern;

să participe, în calitate de membru cu drepturi depline, în activitatea asociaţiilor şi uniunilor regionale şi internaţionale specializate în domeniu;

să solicite şi să primească de la instituţiile publice, agenţii economici, asociaţiile profesionale, ministere, departamente şi alte instituţii interesate, documente şi informaţii necesare pentru activitatea sa.

 

V. PATRIMONIUL OPEM

9. OPEM este asigurat cu încăperi de serviciu de către organul împuternicit al administraţiei de stat, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

10. Mijloacele financiare ale OPEM se formează din contul:

fondurilor alocate anual din bugetul de stat;

ajutorului financiar oferit de către donatori străini;

resurselor provenite de la prestarea unor anumite servicii, stipulate în prezentul regulament, în modul prevăzut de legislaţie;

altor surse ce nu contravin legislaţiei Republicii Moldova.

11. Mijloacele financiare ale OPEM, alocate din bugetul de stat, se cheltuiesc în conformitate cu devizul anual, aprobat de Ministerul Finanţelor. Mijloacele extrabugetare rămîn la dispoziţia OPEM şi se utilizează pentru diversificarea nomenclatorului serviciilor, dezvoltarea potenţialului şi bazei tehnico-materiale a organizaţiei.

12. Mijloacele extrabugetare neutilizate de către OPEM pe parcursul anului nu pot fi supuse prelevării, după achitarea cu bugetul de stat în modul prevăzut de legislaţie, ci se transferă în contul anului următor, în scopul realizării sarcinilor sale.

 

VI. DIRIJAREA OPEM

13. Organizarea şi dirijarea activităţii curente a OPEM o efectuează directorul executiv, care este numit în şi eliberat din funcţie prin ordinul ministrului economiei.

[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.04]

[Pct.13 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

14. Directorul executiv OPEM trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova, cu studii şi calificare corespunzătoare, să posede cunoştinţe în domeniul comerţului exterior, în special în promovarea exportului.

[Pct.14 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

15. Directorul executiv are următoarele atribuţii:

reprezentarea OPEM în relaţiile cu organele publice, instanţele judecătoreşti, persoanele fizice şi juridice moldoveneşti;

reprezentarea OPEM în relaţiile cu străinătatea;

încheierea contractelor, acordurilor, eliberarea procurilor, deschiderea conturilor în instituţiile bancare;

elaborarea strategiei şi programului de activitate, precum şi a devizului anual de cheltuieli;

întocmirea dărilor de seamă financiare anuale;

elaborarea structurii organizatorice a OPEM şi a regulamentului intern de funcţionare;

numirea şi eliberarea din funcţie a personalului OPEM;

asigurarea îndeplinirii deciziilor Consiliului de coordonare a activităţii de promovare a exportului şi atragere a investiţiilor;

emiterea ordinelor, care sînt executorii pentru întregul personal;

prezentarea propunerilor pentru ordinea de zi în adresa Consiliului;

luarea altor decizii necesare, în limitele competenţei sale.

[Pct.15 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

16. În lipsa directorului executiv funcţiile acestuia sînt exercitate de persoana numită de el prin ordin.

[Pct.16 în redacţia Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.04]

[Pct.16 în redacţia Hot.Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

17. Coordonarea şi controlul asupra activităţii OPEM sînt exercitate de către Consiliul de coordonare a activităţii de promovare a exportului şi atragere a investiţiilor, desemnat de Ministerul Economiei.

18. Consiliul de coordonare a activităţii de promovare a exportului şi atragere a investiţiilor funcţionează în baza regulamentului aprobat de Guvern şi este compus din 11 membri: 5 reprezentanţi ai Guvernului, 5 reprezentanţi ai sectoarelor economice şi directorul executiv al OPEM.

[Pct.18 în redacţia Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.04]

[Pct.18 în redacţia Hot.Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

VII. EVIDENŢA Şl DĂRILE DE SEAMĂ

19. OPEM ţine evidenţa contabilă şi prezintă dările de seamă statistice în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.

20. OPEM prezintă Guvernului un raport anual şi cel puţin o dată la 3 ani un program strategic de activitate.

21. Controlul asupra activităţii financiare a OPEM se efectuează de către organele abilitate. Rezultatele reviziilor se aduc la cunoştinţa Guvernului, precum şi a Consiliului de coordonare a activităţii de promovare a exportului şi atragere a investiţiilor.

 

VIII. SISTAREA ACTIVITĂŢII OPEM

22. Activitatea OPEM este sistată în baza hotărîrii Guvernului, prin reorganizarea sau lichidarea ei în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.105 din 2 februarie 1999

 

REGULAMENTUL

CONSILIULUI DE COORDONARE A ACTIVITĂŢII DE PROMOVARE A EXPORTULUI DIN MOLDOVA

 

I. SARCINILE CONSILIULUI

1. Consiliul de coordonare a activităţii de promovare a exportului din Moldova şi atragere a investiţiilor (în continuare – Consiliul) exercită coordonarea şi dirijarea activităţii Organizaţiei de Promovare a Exportului din Moldova (în continuare – OPEM).

 

II. COMPETENŢA CONSILIULUI

2. Consiliul are următoarele atribuţii:

a) stabileşte obiectivele de bază ale activităţii OPEM în conformitate cu sarcinile şi funcţiile sale;

b) înaintează Guvernului propuneri cu privire la modificarea atribuţiilor directorului, structurii organizatorice a OPEM;

c) aprobă strategia, programele anuale de activitate a OPEM şi devizul anual de cheltuieli pentru fondurile extrabugetare;

d) supraveghează utilizarea de către OPEM a mijloacelor financiare extrabugetare conform destinaţiilor şi devizului de cheltuieli stabilite;

e) prezintă propuneri privind deschiderea filialelor şi reprezentanţelor OPEM în ţară şi peste hotarele ei, în limitele fondurilor disponibile şi personalului scriptic aprobat de Guvern;

f) soluţionează alte probleme, ce nu contravin prezentului regulament şi legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.04]

 

III. MEMBRII CONSILIULUI ŞI MODALITATEA DE DESEMNARE A LOR

3. Consiliul este numit prin ordinul ministrului economiei pe un termen de 3 ani şi este compus din 11 membri.

[Pct.3 în redacţia Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

4. Funcţia de preşedinte al Consiliului îi revine ministrului economiei.

[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.04]

 

5. Membri ai Consiliului vor fi persoane cu experienţă în domeniul comerţului exterior, propuse de către persoanele juridice din cadrul următoarelor autorităţi:

Reprezentanţi ai Guvernului

Ministerul Economiei;

Ministerul Afacerilor Externe;

Ministerul Finanţelor;

Ministerul Industriei şi Comerţului;

Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare;

Reprezentanţi ai sectoarelor economice

industria agricolă şi industria alimentară;

industria uşoară;

industria constructoare de maşini şi prelucrare a metalelor;

servicii;

reprezentant de sector, din cele indicate mai sus sau din orice alt sector.

[Pct.5 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

6. Reprezentanţii Guvernului se numesc de către ministerele corespunzătoare.

[Pct.6 în redacţia Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

7. Reprezentanţii sectoarelor economice sînt aleşi din partea firmelor exportatoare din fiecare sector în corespundere cu procedura transparentă de alegeri, propusă de către directorul executiv şi aprobată de preşedintele Consiliului.

[Pct.7 în redacţia Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

[Pct.8,9 excluse prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002,]

[celelalte renumerotate]

 

8. Îndeplinirea funcţiei de membru al Consiliului se exercită personal.

 

IV. PROCEDURA DE CONVOCARE ŞI DESFĂŞURARE A ŞEDINŢELOR CONSILIULUI

9. Şedinţele Consiliului pot fi ordinare sau extraordinare şi se desfăşoară în prezenţa membrilor săi.

10. Şedinţe ordinare sînt şedinţele convocate în conformitate cu planurile de activitate a Consiliului.

11. Preşedintele Consiliului convoacă şedinţele ordinare nu mai rar de o dată în trei luni, pînă la data de 10 a primei luni a trimestrului.

12. Ordinea de zi a şedinţelor, la cererea preşedintelui Consiliului, se întocmeşte de către administraţia OPEM.

13. Şedinţe extraordinare sînt toate şedinţele convocate în afara prevederilor planurilor de activitate şi se convoacă:

la iniţiativa preşedintelui Consiliului;

la cererea majorităţii membrilor Consiliului.

14. Membrilor Consiliului li se comunică data, ora şi locul desfăşurării şedinţei şi li se remit materialele necesare cu privire la chestiunile incluse în ordinea de zi, cu cel tîrziu trei zile înainte de convocarea şedinţei.

15. În lipsa preşedintelui Consiliului, funcţiile lui sînt exercitate de unul din membrii Consiliului, desemnat de către preşedinte.

16. Pentru desfăşurarea şedinţelor este necesar să se întrunească 1/2 plus 1 din membrii Consiliului.

[Pct.16 în redacţia Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

17. Consiliul ia decizii cu majoritatea voturilor membrilor Consiliului prezenţi la şedinţă. În caz de paritate de voturi, votul preşedintelui Consiliului este hotărîtor.

 

V. ÎMPUTERNICIRILE MEMBRILOR CONSILIULUI

18. Membrii Consiliului au dreptul:

la accesul liber privind informaţia despre activitatea OPEM;

să primească de la director materialele informative necesare pentru activitatea Consiliului;

să înainteze propuneri ce ţin de activitatea Consiliului, în modul stabilit de prezentul regulament.

19. Membrii Consiliului sînt obligaţi:

să participe personal la şedinţele Consiliului;

să păstreze confidenţialitatea informaţiilor obţinute în procesul îndeplinirii sarcinilor sale;

să nu aducă prejudicii OPEM prin deciziile pe care le adoptă;

să faciliteze obţinerea informaţiilor, necesare realizării activităţilor OPEM, de la instituţiile sau sectoarele pe care le reprezintă în Consiliu;

să susţină OPEM la crearea fondurilor extrabugetare, implicîndu-se în procesul de negocieri cu reprezentanţii instituţiilor sau sectoarelor pe care le reprezintă în Consiliu.

20. Activitatea membrilor Consiliului nu se remunerează. Cheltuielile de reprezentare şi alte cheltuieli ce rezultă din activitatea membrilor Consiliului în cadrul OPEM sînt suportate de către aceasta.

21. Împuternicirile membrilor Consiliului expiră anticipat, în următoarele circumstanţe:

a) pentru reprezentanţii guvernamentali – în cazul modificării componenţei Guvernului;

b) pentru reprezentanţii sectoarelor economice – în cazul diminuării reprezentativităţii acestora în sectorul respectiv;

c) în cazul lichidării sau reorganizării OPEM.

[Pct.21 modificat prin Hot. Guv. nr.128 din 07.02.2002]

 

[Anexa nr.3 exclusă prin Hot.Guv. nr.1576 din 26.12.03, în vigoare 01.01.04]

[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.128 din 07.02.2002]