H O T Ă R Î R E

cu privire la transmiterea funcţiilor ce ţin de reglementarea de stat

a activităţii comerciale de la Ministerul Industriei şi Energeticii

către Ministerul Economiei şi Reformelor

 

nr. 307  din  31.03.2000

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.39-41/386 din 13.04.2000

 

* * *

În scopul promovării unei politici unice în domeniul comerţului şi în legătură cu faptul că chestiunile ce ţin de aderarea ţării la Organizaţia Mondială a Comerţului sînt monitorizate de Ministerul Economiei şi Reformelor, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se transmit funcţiile ce ţin de reglementarea de stat a activităţii comerciale şi personalul, abilitat anterior să le exercite în cadrul fostului Minister al Industriei şi Comerţului, de la Ministerul Industriei şi Energeticii către Ministerul Economiei şi Reformelor.

2. Ministerul Economiei şi Reformelor:

va opera în modul stabilit modificările respective în structura şi funcţiile sale de bază, inclusiv în schema de personal, în legătură cu preluarea conformă şi exercitarea funcţiilor ce ţin de reglementarea de stat a activităţii comerciale;

în comun cu Ministerul Industriei şi Energeticii, va institui comisiile respective de predare-preluare a dosarelor personale şi carnetelor de muncă ale colaboratorilor transferaţi, a echipamentelor, mobilierului, arhivei şi altor documente ce ţin de activitatea comercială a fostului Minister al Industriei şi Comerţului.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVADumitru BRAGHIŞ

 

Contrasemnată:
Viceprim-ministru,
ministrul economiei şi reformelorAndrei Cucu
Ministrul finanţelorMihail Manoli
Ministrul industriei şi energeticiiIon Leşanu
Ministrul justiţieiValeria Şterbeţ

Chişinău, 31 martie 2000.
Nr.307.