H O T Ă R Î R E
pentru modificarea Regulamentului cu privire la vînzarea-cumpărarea
terenurilor aferente obiectelor privatizate sau care se
privatizează şi întreprinderilor private
nr. 1043 din 03.10.2001
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.121-123/1092 din 05.10.2001
* * *
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente obiectelor privatizate sau care se privatizează şi întreprinderilor private, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.562 din 23 octombrie 1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.75-76, art.610; 1997, nr.84-85, art.838; 1999, nr.124-125, art.1073; 2000, nr.59-62, art.544), se modifică după cum urmează:
a) din punctul 15 se exclude litera d), iar litera e) devine litera d);
b) anexa nr.3 se suprimă, iar anexa nr.4 devine anexa nr.3.
2. În termen de o lună, Departamentul Privatizării, în comun cu Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, va prezenta Guvernului propuneri, coordonate în modul stabilit, privind modificarea şi completarea cadrului normativ în vigoare în vederea stabilirii unor preţuri diferenţiate de vînzare-cumpărare a terenurilor aferente obiectelor privatizate sau care se privatizează şi întreprinderilor private, în funcţie de amplasarea acestora, amenajările inginereşti şi de necesităţile obiectelor şi întreprinderilor în cauză de aceste terenuri în conformitate cu prescripţiile tehnologice şi normele tehnico-sanitare.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV
|
Contrasemnată: | |
Viceprim-ministru, ministrul economiei | Andrei Cucu |
Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi industriei alimentare | Dmitrii Todoroglo |
Ministrul justiţiei | Ion Morei
|
Chişinău, 3 octombrie 2001. | |
Nr.1043. |