H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Programului de gazificare

a Republicii Moldova pînă în anul 2005

 

nr. 1492  din  28.12.2001

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.9-10/62 din 15.01.2002

 

* * *

Abrogat: 31.10.2012

Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012

 

În scopul dezvoltării în continuare a subsectorului gaze în conformitate cu prevederile Strategiei energetice a Republicii Moldova pînă în anul 2010 şi asigurării neîntrerupte a populaţiei şi economiei naţionale cu gaze naturale, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul de gazificare a Republicii Moldova pînă în anul 2005 (se anexează).

2. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în comun cu agenţii economici din teritoriu, vor întreprinde măsurile necesare pentru îndeplinirea programului sus-aprobat.

3. Construcţia gazoductelor magistrale şi branşamentelor de presiune înaltă se va efectua în mod prioritar din contul bugetului de stat, admiţîndu-se şi finanţarea acestora din mijloacele bugetelor locale şi resursele capitalului privat, a gazoductelor interurbane (inclusiv a gazoductelor de presiune medie) – din mijloacele bugetelor autorităţilor administraţiei publice locale şi agenţilor economici din teritoriu, iar a celorlalte obiecte de aprovizionare cu gaze – din mijloacele agenţilor economici şi ale cetăţenilor.

4. Se recomandă Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică să stimuleze activitatea Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz" în vederea alocării mijloacelor proprii pentru extensiunea reţelei existente de transport şi distribuţie a gazelor naturale spre consumatorii neconectaţi.

5. Se stabileşte că:

la construcţia gazoductelor şi altor obiecte de gazificare, finanţate de la bugetul de stat, Ministerul Energeticii va exercita funcţia de beneficiar unic;

gazoductele şi alte obiecte de gazificare, construite din contul bugetului de stat, vor fi transmise în modul stabilit la balanţa autorităţilor publice locale;

autorităţile publice locale şi alţi beneficiari vor transmite în bază de contract gazoductele construite în gestiunea subdiviziunilor teritoriale ale Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz", indiferent din care resurse financiare au fost construite acestea.

6. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.403 din 31 iulie 1991 "Cu privire la Programul de stat de gazificare a Republicii Moldova pînă în anul 2000".

7. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui A.Cucu, viceprim-ministru, ministrul economiei.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAVasile TARLEV

Contrasemnată:
Viceprim-ministru, ministrul economieiAndrei Cucu
Ministrul energeticiiIacob Timciuc
Ministrul finanţelorMihail Manoli
Ministrul justiţieiIon Morei

Chişinău, 28 decembrie 2001.
Nr.1492.

 

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.1492 din 28 decembrie 2001

 

PROGRAMUL DE GAZIFICARE

A REPUBLICII MOLDOVA PÎNĂ ÎN ANUL 2005

 

I. INTRODUCERE

Programul de gazificare a Republicii Moldova pînă în anul 2005 (denumit în cele ce urmează – Programul) este elaborat în baza principiilor Strategiei Energetice a Republicii Moldova pînă în anul 2010. Drept repere pentru elaborarea lui au servit nivelul realizat de gazificare şi obiectivele de gazificare pe termen mediu, determinate de posibilităţile financiare ale Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz", ale bugetelor de stat şi locale.

Gazificarea Republicii Moldova este un proces extrem de dificil, dat fiind faptul că gazele naturale sînt importate la nivel de 100%, iar preţul lor la frontieră atinge nivelul celui mondial. O bună parte din echipamentele şi utilajele reţelelor de gaze s-au uzat şi necesită să fie înlocuite. La un şir de obiecte au fost stopate lucrările de construcţie, fapt care a destabilizat întreaga ramură.

Obiectivele Programului sînt axate în principal pe crearea noilor obiecte ale gospodăriei de gaze şi pe modernizarea celor existente, ţinîndu-se cont de cerinţele pieţei şi de potenţialul investiţional. Programul conţine analiza stării tehnice a ramurii de gaze naturale, recomandări privind racordarea în perspectivă a consumatorilor de gaze potrivit investiţiilor capitale efectuate şi minimului prestabilit de utilizare a capacităţilor gazoductelor, determinarea domeniilor prioritare de plasare a investiţiilor pentru utilizarea eficientă a sistemelor existente de gaze, viitoarele construcţii optime de gazoducte magistrale, elaborarea direcţiilor de perspectivă privind evidenţa transparentă a consumului de gaze, în special la frontieră, şi a măsurilor pentru sporirea protecţiei mediului înconjurător.

 

II. SCOPUL PROGRAMULUI

Principalul scop al Programului este elaborarea şi implementarea noilor direcţii prioritare în domeniul gazificării pînă în anul 2005 în condiţiile demonopolizării acestui sector, care să asigure aprovizionarea permanentă şi în condiţii de securitate a economiei naţionale şi a populaţiei Republicii Moldova cu gaze naturale, potrivit etapelor de dezvoltare a ramurilor şi a sferei sociale în perspectiva apropiată.

Actualmente obiectivele majore sînt crearea sistemului naţional de evidenţă transparentă a importului şi tranzitului de gaze, dezvoltarea gazoductelor magistrale şi gazoductelor-branşamente, precum şi, profitînd de poziţia strategică de tranzit, amplificarea conexiunilor favorabile externe, care ar permite utilizarea eficientă a capacităţilor existente.

 

III. STAREA ACTUALĂ A SFEREI GAZIFICĂRII

În Republica Moldova gazele naturale se utilizează începînd cu anul 1967. În anul 2000 consumul de gaze a constituit circa 2,5 miliarde metri cubi, inclusiv consumul utilizatorilor din localităţile din partea dreaptă a Nistrului – un miliard metri cubi. Conform situaţiei de la 1 ianuarie 2001, se află în exploatare:

580,77 km gazoducte magistrale;

451,15 km gazoducte – branşamente;

7471,15 km gazoducte şi reţele de distribuţie locale;

56 staţii de distribuire a gazelor (în continuare – SDG).

La reţeaua de gazificare sînt conectate 278 localităţi. În prezent teritoriul Republicii Moldova este traversat de următoarele gazoducte magistrale:

în nord: Ananiev-Cernăuţi-Bogorodcianî (ACB), D 1020 mm;

în sud: Şebelinca-Dnepropetrovsk-Krivoi Rog-Ismail (ŞDKRI), D 800 mm;

Ananiev-Tiraspol-Ismail (ATI), D 1200 mm;

Razdelnaia-Ismail (RI), D 800 mm.

Gazoductele magistrale sus-indicate permit debitarea în Moldova şi tranzitarea în alte ţări a 44,52 miliarde metri cubi pe an, inclusiv prin:

ACB – 8,72 miliarde m3/an;
ŞDCRI şi RI – 15,80 miliarde m3/an;
ATI – 20,00 miliarde m3/an.
 

De facto, prin gazoducte se debitează şi se tranzitează anual circa 20 miliarde metri cubi, inclusiv:

ACB – 1,30 miliarde m3/an;
ŞDCRI şi RI – 7,30 miliarde m3/an;
ATI – 11,40 miliarde m3/an.

 

Astfel, capacitatea gazoductelor magistrale este solicitată doar la nivel de 44%.

Gazoductele-branşamente şi staţiile de distribuţie a gazelor din teritoriul Republicii Moldova permit furnizarea către consumatori a circa 9 miliarde metri cubi de gaze pe an. Consumul efectiv prin gazoductele-ramificaţii ale Republicii Moldova constituie în prezent circa un miliard metri cubi pe an. Gradul mediu de solicitare a gazelor la SDG existente constituie circa 17% pe ţară.

Conform situaţiei de la 1 ianuarie 2001, în Republica Moldova funcţionau 56 staţii de distribuţie a gazelor. În prezent se examinează chestiunea privind reamplasarea SDG-1 Chişinău din zona alunecărilor de teren în preajma satului Buneţi. În legătură cu punerea în funcţiune a Fabricii de sticlă din Chişinău, în anul 1998 s-a efectuat reconstrucţia SDG-2 din satul Floreni, cu asamblarea unui bloc suplimentar de tip BK SDG – II – 160.

Pe teritoriul Republicii Moldova sînt amplasate 5 staţii de compresiune a gazelor (SCG).

Starea tuturor gazoductelor magistrale, care traversează teritoriul ţării, este satisfăcătoare, cu excepţia sectoarelor Odesa-Tiraspol-Chişinău şi Chişinău-Rîbniţa. Sectorul gazoductului magistral Tiraspol-Chişinău (D 500 mm) este exploatat de peste 30 de ani şi, conform stării lui tehnice, trebuie înlocuit sau trecut în categoria a II-a cu presiunea de lucru pînă la 2,5 MPA (25 kg/cm2). Sectorul de suprafaţă a gazoductului Rîbniţa-Chişinău de lîngă satul Buneţi se află în zona alunecărilor de teren şi urmează a fi reamplasat.

Actualmente gazele naturale sînt importate din Rusia. Indicii gazificării judeţelor sînt menţionaţi în tabela nr.1. Gradul de cuprindere a populaţiei în reţeaua de gazificare pe judeţe variază de la 3% pînă la 46%, cel mai scăzut nivel de gazificare fiind în judeţele Ungheni, Lăpuşna, Tighina, Taraclia.

Diametrul mediu ponderat al gazoductelor variază de la 50 mm la 100 mm. Lungimea gazoductelor locale variază de la 6,1 km în judeţul Ungheni pînă la 1550,26 km în judeţul Chişinău.

Schemele de gazificare a raioanelor, elaborate pînă în anul 2000, s-au învechit în legătură cu schimbarea structurii consumului de gaze, potenţialului investiţional şi diviziunii administrativ-teritoriale a Republicii Moldova şi trebuie să fie revăzute şi optimizate în conformitate cu schimbările economice şi cu noile tehnologii şi normativele introduse în vigoare.

În Moldova gazul lichefiat se utilizează din anul 1946, în special în localităţile amplasate departe de gazoductele magistrale. Gazul lichefiat se prelucrează şi se livrează consumatorilor de la 4 staţii de îmbuteliere cu o capacitate însumată de păstrare de 4,08 mii m3 (mun.Străşeni, Bălţi şi Comrat). În stadiu de construire se află alte două staţii de îmbuteliere a gazelor din or.Ungheni şi Cupcini, cu o capacitate totală de 2,8 mii m3.

 

IV. PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII GAZODUCTELOR

MAGISTRALE ŞI A BRANŞAMENTELOR

În prezent există un şir de gazoducte-branşamente cu staţii de distribuţie gaze, construcţia cărora a demarat în anii precedenţi, dar care au rămas nefinalizate din lipsa mijloacelor financiare. Printre acestea sînt branşamentele Zăicani (jud.Chişinău), Ferapontievca (UTA Găgăuzia), Alexăndreni şi Sîngerei (jud.Bălţi), Hînceşti (jud.Lăpuşna), Chiperceni (jud.Orhei), Camenca (jud.Soroca) şi Ştefan Vodă – Palanca (jud.Tighina).

Avînd în vedere însemnătatea acestor obiecte, se prevede finalizarea lor cel tîrziu pînă în anul 2005, deşi posibilităţile bugetului de stat sînt limitate (tabela nr.3). Odată cu recepţia în exploatare a acestor obiecte numărul consumatorilor de gaze se va majora esenţial. De menţionat, însă, că exploatarea acestor gazoducte va deveni eficientă numai dacă se vor utiliza cel puţin 50% din capacităţile lor.

În perioada planificată se preconizează extinderea reţelei de conducte magistrale Drochia-Ungheni-Iaşi şi Căuşeni-Chişinău (linia a doua), precum şi construcţia branşamentelor nefinalizate şi a gazoductului spre or.Soroca. În acest scop vor fi atrase mijloace financiare atît de la investitori autohtoni, cît şi de la cei străini (tabela nr.3).

Construcţia branşamentelor spre Ungheni, Făleşti, Camenca, Nisporeni, Leova, Cantemir, Căinari, Grebleşti, Sărătenii Noi, pentru care este deja elaborată documentaţia de proiect şi deviz, va fi executată doar după anul 2005.

 

V. PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII GAZODUCTELOR

DINTRE LOCALITĂŢI ŞI DE DISTRIBUŢIE

Dat fiind că actualmente în republică gazoductele magistrale în funcţiune ating sute de kilometri, a apărut necesitatea acută de a dezvolta reţelele de distribuţie (gazoductele locale). Acest lucru va permite mărirea volumelor consumului de gaze naturale pe ţară.

Din cauza dezvoltării insuficiente a reţelelor gazoductelor dintre localităţi şi de distribuţie, gazoductele-branşamente existente sînt utilizate în medie la nivel de 23%.

În anii precedenţi în republică a început construcţia a circa 50 obiecte de gazificare cu o lungime totală a reţelelor de distribuţie de 361,23 km, însă ulterior, din lipsa mijloacelor financiare, lucrările de construcţie la ele au fost suspendate şi conservate. Pentru atingerea scopurilor Programului este necesar ca pînă în anul 2005 să fie finalizată construcţia gazoductelor locale cu o lungime totală de 222,7 km, ceea ce va comporta investiţii în valoare de 57,98 milioane lei (tabela nr.4).

 

VI. APROVIZIONAREA CU GAZE A MUNICIPIULUI CHIŞINĂU

Una din sarcinile dezvoltării complexului de gaze al Moldovei este asigurarea cu gaze naturale a mun.Chişinău şi a localităţilor limitrofe. Municipiul Chişinău este cel mai mare consumator de gaze naturale – el utilizează circa 66% din totalul gazelor consumate la intern. Anterior municipiul Chişinău era aprovizionat cu gaze din două surse: la sud, prin gazoductul Tiraspol-Chişinău, şi la nord, prin gazoductul Rîbniţa-Chişinău.

Din anul 1992 livrările de gaze prin gazoductul magistral Tiraspol-Chişinău au fost sistate, din care cauză mun.Chişinău este aprovizionat pînă în prezent doar prin gazoductul Rîbniţa-Chişinău. Această stare de lucruri nu permite aprovizionarea echilibrată, calitativă şi sigură cu energie şi combustibil a întregii zone centrale a Republicii Moldova. În plus, gazoductul Rîbniţa-Chişinău parţial se află în zona alunecărilor de teren din imediata apropiere a capitalei.

În anul 1998 s-a efectuat reconstrucţia SDG-2, sporindu-i capacitatea. Cu toate acestea, în perioada de toamnă-iarnă gazoductul magistral Rîbniţa-Chişinău nu poate asigura consumatorii cu volumul necesar de gaze naturale. Avînd în vedere aprovizionarea insuficientă a consumatorilor din mun.Chişinău şi în temeiul calculelor tehnico-economice efectuate anterior pentru ameliorarea aprovizionării cu gaze a mun. Chişinău, prezentul Program prevede:

• reamplasarea gazoductului magistral Rîbniţa-Chişinău din zona alunecărilor de teren din apropierea satului Buneţi şi sporirea capacităţii SDG-1 (de la 170 mii m3/oră pînă la 320 mii m3/oră);

• construcţia tranşei a doua a gazoductului Căuşeni-Chişinău.

Pentru atingerea acestor obiective sînt necesare 281,5 milioane lei (tabelele nr.3 şi 5). Totodată, în vederea îmbunătăţirii aprovizionării cu gaze a unor sectoare din mun.Chişinău, îndeosebi a sectorului Centru, unde în perioada de iarnă se resimte deficitul de gaze, se prevede construcţia unui gazoduct autonom de presiune înaltă spre centrala electrică de termoficare nr.1 (CET-1), pentru care va fi nevoie de investiţii capitale în valoare de 1,54 milioane lei. Acestea pot fi alocaţii atît ale întreprinderilor consumatoare de gaze, cît şi mijloace ale Primăriei mun.Chişinău.

Se propune, de asemenea:

folosirea utilajelor de gaze cu un randament de cel puţin 90%;

descentralizarea sistemelor de încălzire şi aprovizionare cu apă caldă.

Cel puţin 10% din sistemele de încălzire urmează să fie descentralizate, ceea ce va face posibilă economisirea a 1650 mii m3 de gaze naturale din contul cazangeriilor individuale şi prin instalarea sistemelor de încălzire autonome.

Întreprinderilor industriale, producţia cărora poate fi păstrată mai mult de şase luni (fabricile de materiale de construcţie, uzinele metalurgice şi altele), li se poate recomanda să lucreze în perioada de vară, elaborîndu-se în acest sens tarife diferenţiate pentru consumul de gaze naturale. Avînd în vedere perimetrul şi complexitatea sistemelor de aprovizionare cu gaze a mun.Chişinău, este oportună elaborarea unui program individual de dezvoltare pe termen de 10 ani.

Realizarea acestor măsuri va permite micşorarea consumului de gaze naturale, ceea ce va contribui la ridicarea gradului de securitate în aprovizionarea cu gaze şi protecţia mediului înconjurător, iar folosirea ţevilor din polietilenă pentru conducte va ridica eficienţa aprovizionării cu gaze, va majora termenul de exploatare a gazoductelor şi va economisi energia electrică utilizată actualmente pentru protecţia catodică a conductelor din oţel contra coroziunii.

 

VII. TRECEREA LA UTILIZAREA GAZELOR NATURALE

ÎN INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE

Printre cei mai disciplinaţi consumatori de gaze naturale sînt unităţile din industria alimentară şi prelucrătoare. Programul prevede conectarea prioritară la sistemul de gazificare a 54 de întreprinderi (tabelele nr.6-16) din aceste ramuri, inclusiv:

- fabrica de coniacuri şi vinuri (cu un consum de 2 milioane m3/an) şi fabrica de bere (0,4 milioane m3/an) din or.Bălţi;

- fabrica de produse lactate din Ceadîr-Lunga (1,17 milioane m3/an);

- fabrica de conserve din Călăraşi (2,5 milioane m3/an);

- fabrica de coniacuri şi vinuri din Călăraşi (un milion m3/an);

- cazangeria or.Briceni (5,75 milioane m3/an);

- fabrica de conserve din or.Drochia (1,5 milioane m3/an);

- cazangeria depoului de vagoane şi refrigeratoare din s.Başcalia (1,5 milioane m3/an);

- fabrica de conserve din s.Olăneşti (3 milioane m3/an);

- fabrica de zahăr din or.Alexăndreni (10 milioane m3/an);

- 9 complexe de uscat tutun (3,3 milioane m3/an).

Întreprinderile sus-numite sînt rentabile şi permit recuperarea rapidă a investiţiilor efectuate pentru trecerea lor la utilizarea gazelor naturale. Mai mult ca atît, ele funcţionează în perioada cînd gazoductele nu sînt suprasolicitate, ceea ce va permite creşterea sarcinii lor. În această situaţie este recomandabil ca Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să stimuleze Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz" să investească sau să atragă investiţii pentru extensiunea reţelei existente de distribuţie prin majorarea normativului de beneficiu stabilit (actualmente aceasta este de 5%).

 

VIII. EXTINDEREA REŢELEI DE STAŢII-COMPRESOARE

PENTRU ALIMENTAREA AUTOMOBILELOR CU GAZE

La situaţia din 1 ianuarie 2001 în Moldova funcţionau două staţii-compresoare pentru alimentarea automobilelor cu gaze (SCAAG) staţionare şi cinci staţii mobile, din care:

SCAAG nr.1, mun.Chişinău – 500 alimentări în 24 ore;

SCAAG nr.2, mun.Chişinău – 500 alimentări în 24 ore;

staţiile de alimentare mobile ale Ministerului Transportului şi Comunicaţiilor 5×100=500 alimentări în 24 ore.

În total în 24 ore SCAAG au o sarcină de 1500 alimentări.

În fază de construcţie se află încă o SCAAG de 500 alimentări în 24 ore în mun.Bălţi. A fost elaborată documentaţia de execuţie pentru construcţia SCAAG nr.3 din mun.Chişinău, la care însă lucrările vor începe numai după finalizarea construcţiei gazoductului magistral Căuşeni-Chişinău.

Capacităţile existente de alimentare cu gaze comprimate, evaluate la 2000 alimentări în 24 ore, nu sînt suficiente. Este necesară lărgirea reţelei de SCAAG. Luînd în considerare creşterea cererii la gazele naturale în calitate de combustibil pentru parcul naţional de automobile şi incapacitatea statului de a finanţa construcţia noilor obiecte în domeniul gazificării, lărgirea reţelei de SCAAG se va efectua din contul capitalului privat (tabela nr.17). Extinderea în continuare a acestei reţele prin construirea unor SCAAG rapid recuperabile cu capacităţi de la 40 pînă la 125 alimentări în 24 ore va fi posibilă numai după anul 2005.

 

IX. UTILIZAREA GAZELOR NATURALE PENTRU

PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE ŞI TERMICE

Capacităţile existente în Republica Moldova de producere a energiei electrice şi termice sînt insuficiente şi nu permit satisfacerea necesităţilor localităţilor şi obiectelor din sfera productivă.

Programul prevede construcţia unor centrale electrice cu ciclu combinat cu o capacitate de 10 MW şi mai mult (tabela nr.18). Aceste centrale vor permite utilizarea gazelor naturale la producerea apei calde şi a aburilor pentru încălzire şi în scopuri industriale cu un randament de circa 85-90%, din care randamentul electric va constitui 40%. De asemenea, vor diminua evacuările de substanţe nocive în mediul înconjurător. Consumul de gaze pentru o staţie electrică cu capacitatea de 10 MW va constitui circa 3000 m3/oră.

Staţiile electrice urmează să fie amplasate în imediata apropiere a gazoductelor magistrale, gazoductelor-branşamente şi a SDG.

Nerentabilitatea sistemului existent de centrale termice şi electrice este cauzată de:

- scăderea consumului de energie termică din cauza scumpirii acesteia;

- starea tehnică deplorabilă a reţelelor termice (pierderi mari de căldură din cauza uzurii izolaţiei termice);

- imposibilitatea reglării flexibile a consumului de căldură;

- funcţionarea CET-urilor şi cazangeriilor în regimuri cu randament scăzut;

- coeficientul mic de siguranţă;

- lipsa mijloacelor pentru întreţinerea în bună funcţionare a reţelelor, cazangeriilor şi punctelor termice.

Pornind de la cele menţionate, Programul prevede folosirea cazangeriilor autonome în microsectoare, în casele cu multe etaje şi la consumatorii mari, precum şi instalarea cazanelor pe gaze în apartamente şi în blocurile multinivel private.

 

X. CREAREA SISTEMULUI DE EVIDENŢĂ A GAZELOR

NATURALE IMPORTATE ŞI TRANZITATE

Importul de gaze naturale pentru necesităţile interne, cît şi tranzitarea lor prin teritoriul Republicii Moldova se efectuează printr-un sistem unic de gazoducte magistrale în baza contractelor anuale încheiate între Societatea pe Acţiuni Rusă "Gazprom" şi Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz", precum şi în baza acordului tehnic încheiat între Societatea pe Acţiuni Rusă "Gazprom", NAK "Naftogaz" şi Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz".

În prezent livrările de gaze se efectuează pe trei noduri ale gazoductelor magistrale, iar punctele de predare-primire sînt staţiile de evidenţă a gazelor amplasate pe teritoriul Ucrainei şi aparţinînd NAK "Naftogaz" din Ucraina. Astfel:

1) punctul de predare-primire la nodul de gazoducte Ananiev-Cernăuţi-Bogorodcianî şi Rîbniţa-Chişinău, de la care este alimentat cu gaze nordul şi centrul Moldovei şi or.Rîbniţa, este staţia de evidenţă a gazelor Alexeevka sau staţia de evidenţă a gazelor Ananiev, în dependenţă de schema livrărilor de gaze;

2) punctul de predare-primire la nodul de gazoducte Ananiev-Tiraspol-Ismail (ATI), Razdelinaia-Ismail (RI) şi Şebelinca-Dnepropetrovsk-Krivoi Rog-Razdelinaia-Izmail (ŞDKRI), prin care se tranzitează gazele la export şi se alimentează estul şi sudul ţării, precum şi regiunea Odesa din Ucraina, este SMG Ananiev şi SMG Orlovka;

3) punctul de predare-primire la nodul de gazoducte Razdelinaia-Ismail (RI), Şebelinca-Dnepropetrovsk-Krivoi Rog-Razdelinaia-Ismail (ŞDKRI) şi Odesa-Chişinău (OCh) prin care se livrează gaze Transnistriei, Centralei Termoelectrice Moldoveneşti (CTEM) şi regiunii Odesa, este SMG Riasnopolie.

Volumele gazelor recepţionate sînt fixate zilnic în baza datelor despre consumul gazelor la fiecare SMG şi SDG şi se transmit zilnic serviciilor de dispecerat ale Societăţii cu răspundere limitată "Moldovatransgaz" şi Asociaţiei de producere "Tiraspoltransgaz". Este evident că sistemul existent de evaluare a volumelor gazelor predate şi recepţionate este imperfect. Pentru o evidenţă mai strictă a volumelor de gaze folosite de consumatorii Republicii Moldova, Programul prevede crearea unui sistem naţional de evidenţă a gazelor importate şi livrate. În scopul evidenţierii transparente a fluxurilor de tranzit spre Balcani, Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz" urmează să valorifice grantul primit de la TACIS (Uniunea Europeană) în sumă de 1,6 milioane EURO pentru construcţia staţiei de măsurare a debitului de gaze din Tocuz (Căuşeni). Cu concursul Băncii Mondiale, din sumele nedisbursate din Proiectul Energetic, va fi iniţiată construcţia a şase puncte de măsurare pe diferite magistrale la intrarea în teritoriul Republicii Moldova – în satele Burlăceni, Saharna, Solonceni, Gura-Bîcului, Otaci, Hădărăuţi (tabela nr.19).

În perioada de referinţă, în coordonare cu NAK "Naftogaz" Ucraina, se va efectua separarea pe etape a consumatorilor din Ucraina şi Moldova pentru aprovizionarea cu gaze din diferite surse:

consumatorii din Moldova – de la gazoductul magistral RI;

consumatorii din Ucraina – de la gazoductul magistral ŞDKRI.

Programul prevede reconectarea în anii 2002-2003 la gazoductul magistral RI a următoarelor gazoducte-branşamente:

Gazoductul-ramificaţie către SDG Căuşeni – 2002
Gazoductul-ramificaţie către SDG Ştefan Vodă – 2002
Gazoductul-ramificaţie către SDG Săiţi (Căuşeni) – 2003
Gazoductul-ramificaţie către SDG Basarabeasca – 2004
Gazoductul-ramificaţie către SDG Comrat – 2003
Gazoductul-ramificaţie către SDG Ceadîr-Lunga – 2004
Gazoductul-ramificaţie către SDG Taraclia – 2005
Gazoductul-ramificaţie către SDG Cahul – 2005
Gazoductul-ramificaţie către SDG Etulia – 2005

În plus, Programul preconizează crearea unui sistem unic de colectare şi evidenţă a informaţiilor de la SMG, SDG şi PMG în cadrul dispeceratului central, folosind legătura prin modem şi calculatoarele personale. Termenul introducerii în exploatare este anul 2002.

În acest scop, Programul prevede:

înfiinţarea dispeceratului central;

dotarea părţii liniare a gazoductelor magistrale şi a gazoductelor de presiune joasă cu mijloace de măsurare;

reînzestrarea punctelor de măsurare ale reţelelor de presiune joasă cu noi mijloace de măsurare.

 

XI. ASIGURAREA SECTORULUI DE GAZE NATURALE

CU RESURSE DE EXPLOATARE

Pentru întreţinerea sistemului de tranzitare a gazelor naturale şi de aprovizionare neîntreruptă, în condiţii de securitate, a ţării la obiectele întreprinderilor "Moldovatransgaz" şi "Tiraspoltransgaz" se vor efectua diferite lucrări specificate de reglementările normativelor în vigoare. Resursele pentru executarea acestor lucrări vor spori în funcţie de necesitatea de a schimba şi repara învelişul de protecţie al gazoductelor, de a restabili mijloacele de protecţie catodică contra coroziunii, de imperativul reparaţiei capitale a agregatelor de pompare de la staţiile de compresoare, menţinerii la nivel corespunzător a legăturilor tehnologice între obiecte şi implementării telemecanicii în dirijarea automatizată a fluxului de gaze. În acest scop, Programul prevede asigurarea organizaţiilor de exploatare cu seturi pentru caz de accidente la conducte, armătură de închidere şi reglare, cu mijloacele de transport şi mecanismele necesare (tabelele nr.20-21).

 

XII. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Potrivit analizei situaţiei privind gazificarea Republicii Moldova şi în scopul optimizării şi extinderii sistemelor de gaze, se propun următoarele măsuri:

1. Modernizarea şi extinderea sistemului de transportare a gazelor prin:

a) construirea unor gazoducte magistrale cu lungimea totală de 170 km;

b) finalizarea construcţiei gazoductelor începute anterior şi construirea unor noi gazoducte-branşamente cu lungimea totală de 140 km;

c) crearea sistemului naţional de evidenţă şi măsurare a livrărilor de gaze naturale prin construirea unei staţii şi a şase puncte de măsurare a gazelor;

d) reamplasarea sectorului de gazoduct magistral Rîbniţa-Chişinău din zona alunecărilor de teren în preajma satului Buneţi; reconstruirea şi lărgirea SDG-1 din mun.Chişinău;

e) finalizarea construcţiei gazoductelor dintre localităţi şi construcţia de noi gazoducte cu o lungime totală de 222,7 km;

f) dezvoltarea reţelelor de gaze urbane şi rurale cu o lungime totală de 5126 km.

2. Majorarea sarcinii sistemelor de gaze, care va comporta:

a) construcţia a cinci centrale electrice cu ciclu combinat de producere a energiei electrice şi termice în baza gazelor naturale;

b) extinderea reţelelor de SCAAG şi sporirea productivităţii lor pînă la 2500 alimentări în 24 ore;

c) trecerea la funcţionarea cu gaze a 54 de întreprinderi din industria prelucrătoare, cu un volum total de consum de 130,6 milioane m3/an;

d) conectarea la sistemul de gaze a 27,1 mii consumatori particulari cu un consum total de gaze naturale în volum de 25 milioane m3/an.

3. Sporirea eficienţei utilizării gazelor, care implică:

a) elaborarea sistemului de tarife diferenţiate la gaze (vară-iarnă) şi trecerea în timpul verii pe gaze naturale a întreprinderilor, a căror producţie poate fi păstrată 6 luni şi mai mult;

b) descentralizarea a cel puţin 10% din sistemele de încălzire şi aprovizionare cu apă caldă în oraşe, ceea ce va genera o economie de 0,85 milioane m3/an;

c) folosirea aparatelor de gaze cu un randament de cel puţin 90%.

4. Elaborarea documentaţiei normativ-tehnice, care cuprinde:

a) elaborarea metodologiei de calcul şi selectare a gazoductelor în funcţie de condiţiile climaterice din ţară şi de noile tehnologii. Economia de metale la construcţia reţelelor va constitui 10-15%;

b) corectarea schemelor de gazificare, elaborate anterior, ţinîndu-se cont de noua diviziune administrativ-teritorială a ţării, de tehnologiile noi, normativele şi posibilităţile financiare. Costul unei scheme de aprovizionare cu gaze a unui judeţ va constitui aproximativ 25 mii lei (în preţurile anului 2000);

c) elaborarea cadrului juridic pentru livrarea gazelor către consumatori, care va stabili măsuri drastice, inclusiv debranşarea operativă de la reţea a consumătorilor care folosesc nesancţionat gazele;

d) elaborarea şi aprobarea coeficienţilor de corectare a consumului de gaze în funcţie de temperatura mediului în locul de instalare a contoarelor;

e) elaborarea normelor specifice ale consumului de gaze corelate cu cele europene. În baza noilor norme şi în scopul economisirii gazelor, în instituţiile bugetare vor fi introduse paşapoarte energetice, care vor reflecta obiectiv consumul de gaze. Reglementarea consumului se va efectua prin aplicarea tarifelor diferenţiate pentru consum.

5. Sporirea fiabilităţii şi duratei de exploatare şi asigurarea securităţii reţelelor de gaze existente prin:

a) înlocuirea gazoductelor metalice cu cele de polietilenă, fapt care va comporta economisirea energiei electrice, folosite pentru staţiile catodice, de 300 kWh/an;

b) elaborarea unor soluţii constructive privind debranşarea expresă de la reţea a consumatorilor fără a pătrunde în locuinţă sau pe terenurile proprietarilor;

c) instalarea la consumatorii rău-platnici a contoarelor cu sistarea automată a alimentării cu gaze.

Investiţiile necesare pentru efectuarea măsurilor sus-enumerate sînt indicate în tabela nr.22.

Notă.

Conform actelor normative în vigoare (Normele şi Regulile în construcţie 02.05.06-85, 02.04.08-87), gazoductele se clasifică în funcţie de presiunea fiecăruia (Pkg/cm2) şi diametrul conductei pînă la 1400 mm, după cum urmează:

 

P = 0 : 0,05 – de presiune joasă;

P = 0,05 : 3 – de presiune medie;

P = 3 : 6 – de presiune înaltă, categoria II;

P = 6 : 12 – de presiune înaltă, categoria I;

P = 12 : 25 – de presiune înaltă, clasa II;

P = 25 : 100 – de presiune înaltă, clasa I.

 

Tabela nr.1

Indicii principali de gazificare a Republicii Moldova
(conform situaţiei de la 01.01.2001)
 

Nr.
d/o
JudeţeleNr. localităţilor Lungimea
gazoductului

(km)

Consumul
efectiv de
gaze

(mil.m3)

% de solicitare
a gazoductelor
Nr. totalLocalităţile
gazificate
1.Bălţi25120497,0782,624
2.Edineţ15719425,138,812
3.Cahul1065285,2917,723
4.Chişinău178661550,2652,139
5.Lăpuşna1516172,567,84
6.Orhei19024457,1539,210
7.Soroca17813368,6247,315
8.Taraclia2613344,5317,39
9.Tighina8118520,6112,27
10.Ungheni15016,130,43
11.mun.Chişinău23251579,68663,446
12.U.T.A. Găgăuzia32171264,1653,519
TOTAL15232277471,16 1032,317

 

Tabela nr.2

Indicii privind gazificarea Republicii Moldova pînă în anul 2005
 

Nr.
d/o
JudeţeleNumărul
suplimentar
de locuinţe
gazificate
Numărul
suplimentar
de întreprinderi
gazificate
Majorarea
consumului
de gaze
(mil.m3/an)
Consumul
final
de gaze
(mil.m3/an)
% de
solicitare a
gazoductelor
locale
1.Bălţi29711015,6112,328,0
2.Edineţ10410115,376,515,0
3.Cahul100032,927,726,0
4.Chişinău118493,560,642,0
5.Lăpuşna990712,216,715,0
6.Orhei5087410,917,626,0
7.Soroca1310758155,424,0
8.Taraclia480-0,512,810,0
9.Tighina133637,22211,0
10.Ungheni1200215,917,339,0
11.mun.Chişinău-847,9737,548,0
12.U.T.A. Găgăuzia235686,854,222,0
TOTAL28324138 156,71310,623,0

 

Tabela nr.3

Construcţia gazoductelor-branşamente pînă în anul 2005
 

Nr.
d/o
Denumirea obiectelorAnul
înce-
perii
cons-
truc-
ţiei
Lungi-
mea
totală
(km)
Lungimea
gazoduc-
telor
construite (km)
Costul
obiec-
tului
(mil.lei)
Necesarul
de mijloace
financiare
pentru
finalizarea
construcţiei,
(mil.lei)
Sursele de
finanţare
Anul
finali-
zării
1.Gazoductul-branşament Teleneşti199269,03,022,021,0Bugetul de stat2005
2.Gazoductul-branşament s.Alexăndreni
(d = 426 mm – 5,0 km,
d = 219 mm – 0,1 km)
19925,15,12,50,2Bugetul de stat2002
3.Gazoductul-branşament Călăraşi – Ungheni200245,00,260,060,0Capital privat2005
4.Gazoductul-branşament Călăraşi (II-a tranşă SDG s.Răciula)
(d = 273 mm – 0,1 km)
19970,10,11,50,15Bugetul de stat2002
5.Gazoductul-branşament s.Chiperceni 19982,82,8 1,30,5Bugetul de stat2002
6.Gazoductul-branşament
Ştefan-Vodă-Sergheevca
199934,97,0 28,722,7Bugetul de stat, capital privat2005
7.Gazoductul-branşament
Gura-Galbenă-Hînceşti
(d = 219 mm)
199722,0-12,010,5Bugetul de stat2003
8.Gazoductul-branşament Sîngerei
(d = 426 – 219 mm)
199919,3-14,110,1Capital privat2003
9.Gazoductul-branşament Camenca
(d = 273 mm – 6,5 km,
d = 219 mm – 16,2 km)
200122,91,510,510,5Capital privat2005
10.Gazoductul-magistral Căuşeni – Chişinău200275,0-252,0252,0Capital privat2005
11.Gazoductul-magistral Drochia-Ungheni-Iaşi200295,0-450,0450,0Capital privat2005
TOTAL391,119,7 854,6837,65

 

Tabela nr.4

Construcţia gazoductelor nefinalizate (pînă la anul 2005)
 

Denumirea obiectelorAnul
înce-
perii
cons-
truc-
ţiei
Lungi-
mea
totală
(km)
Lungi-
mea
gazo-
duc-
telor
con-
stru-
ite
(km)
Urmează
să fie
construit
Costul
obiec-
tului
(mil.lei)
Necesarul
de mijloace
financiare
pentru
finalizarea
construcţiei
(mil.lei)
Sursele de
finanţare
Anul
finali-
zării
Judeţul Chişinău, total72,7816,855,9517,67613,58
Gazoductul Sîngera-Puhoi-Ţipala
(d = 159 mm – 12 km)
199512,02,39,73,53,4Bugetul local2002
Gazoductul s.Todireşti
(d = 159 mm – 0,5 km)
19981,950,91,050,7850,68Bugetul local2002
Gazoductul s.Geamăna
(d = 200 mm – 5,8 km;
d = 100 mm – 4,8 km)
199810,21,09,21,561,4Bugetul de stat2003
Gazoductul s.Bardar
(d = 273 mm – 3 km;
d = 219 mm – 8 km)
199711,00,410,64,54,3Bugetul local2005
Gazoductul s.Pîrîta
(d = 80 mm – 7 km)
19967,02,44,62,11,5Bugetul local2002
Gazoductul Rădeni, Drăguşeni-Zamcioji (d = 159 mm – 6 km)19986,01,033 4,91,20,9Bugetul local2003
Gazoductul Coşniţa-Pohrebea
(d = 108 mm – 3,0 km)
19972,532,53-0,4110,151Bugetul de stat2002
Gazoductul Romăneşti-Rădeni20021,6-1,60,30,3Bugetul local2002
Gazoductul Zăicana
(d = 150 mm – 3,5 km)
19973,53,5-0,820,25Bugetul de stat2002
Gazoductul Străşeni-Vorniceni199817,002,714,31,30,4Bugetul de stat2004
s.Grebleşti – SDG2002---1,20,3Bugetul de stat2003
Judeţul Bălţi, total67,523,943,621,916,92
Gazoductul local spre s.Cubolta
(d = 159 mm – 11,5 km)
199111,57,34,22,50,55Bugetul de stat2003
Gazoductul Rîşcani-Pîrjota200213,0-1388Bugetul de stat2004
Gazoductul s.Mihăileni
(d = 114 mm – 5,8 km)
19935,82,53,31,00,5Bugetul de stat şi local2002
Gazoductul s.Pompa
(d = 160 mm – 6,5 km)
19976,55,01,51,00,3Bugetul de stat şi local2002
Gazoductul s.Beleuţi
(d = 114 mm – 3,6 km)
19973,61,62,00,90,55Bugetul de stat şi local2002
Gazoductul s.Hîjdieni
(d = 219 mm – 2 km)
19962,22,00,20,40,1Bugetul local2003
Gazoductul s.Sadovoe
(d = 219 mm – 7 km)
19967,04,03,01,50,32Bugetul de stat şi local2002
Gazoductul s.Sturzovca
(d = 219 mm – 7,9 km)
19967,91,56,41,81,8Bugetul de stat şi local2003
Gazoductul Pelinia – Grinăuţi19974,8-4,80,60,6Bugetul de stat şi local2003
Gazoductul GGRP-2 – 5,2 km20025,2-5,24,24,2Bugetul de stat2003
Judeţul Lăpuşna, total33,879,126,7712,078,13
Gazoductul Ciucur-Mingir – Topala-Bogdanovca
(d = 159 – 273 mm, 17,4 km)
199517,45,06314,33,12,7Bugetul local2004
Gazoductul Ecaterinovca
(d= 159 mm – 5,65 km)
19965,651,64,050,650,33Bugetul de stat2003
Gazificaţia mun.Hînceşti20027,0-7,03,53,5Bugetul de stat şi local2005
Gazoductul spre s.Abaclia19962,622,00,622,620,8Bugetul de stat2003
Gazoductul Cimişlia, Ecaterinovca, Valea Perjii-Gradişte19981,20,40,81,20,8Bugetul de stat2002
Judeţul Soroca, total21,59,911,64,12,03
Gazoductul s.Gribova-Baroncea
(d = 108 mm – 4,9 km)
19984,91,63,30,90,73Bugetul local2002
Gazoductul s.Dobruşa
(d = 159 mm – 12 km)
1996126,06,02,20,8Bugetul local2003
Gazoductul s.Vădeni
(d = 159 mm – 4,6 km)
19984,62,32,31,00,5Bugetul local2002
Judeţul Edineţ, total10,91,98,03,51,7
Gazoductul s.Alexăndreni
(d = 160 – 225 mm – 4,5 km)
19944,50,54,02,71,4Bugetul local2004
Gazoductul s.Calaraşovca
(d = 90 mm – 6,4 km)
19986,41,44,00,80,3Bugetul local2001
Judeţul Ungheni, total32,0-33,09,24,0
Gazoductul s.Sipoteni20027,0-8,03,12,0Bugetul de stat2003
Gazoductul spre s.Pîrjolteni20025,0-5,01,80,4Bugetul de stat2003
Gazoductul s.Vălcineţi20029,0-9,02,80,8Bugetul de stat2003
Gazoductul s.Hîrjăuca200111,0-11,01,50,8Bugetul de stat2003
Judeţul Orhei, total31,8 13,8517,968,052,65
Gazoductul s.Sirota Bugetul de stat2002
(d = 63 mm – 4,8 km;19984,84,8- 0,5-
d = 32 – 90 mm – 3,1 km)19883,1-3,10,450,15
Gazoductul s.Curchi-Pripiceni
(d = 57 mm – 4 km)
19964,03,20,81,30,25Bugetul de stat2002
Gazoductul s.Cuşmirca
(d = 89 mm – 4,0 km)
19964,04,0-1,20,8Bugetul de stat2003
Gazoductul s.Păpăuţi19972,51,850,650,50,35Bugetul de stat2004
Gazoductul Zorile-Ocniţa-Cucuruzeni
(d = 110 mm – 6,4 km)
19936,4-6,410,60,6Bugetul de stat2003
Gazoductul Bravicea-Săseni20027,0-7,03,50,5Bugetul de stat2003
Judeţul Tighina, total13,59,24,34,01,15
Gazoductul s.Baccealia
(d =108 mm – 6,0 km)
19966,05,70,31,50,15Bugetul local2002
Gazoductul s.Sălcuţa
(d = 159 – 219 mm – 7,5 km)
19967,53,54,02,51,0Bugetul local2003
Judeţul Taraclia, total5,95,10,81,220,15
Gazoductul Albota de Sus-Sofievca (d = 159 mm – 5,9 km)19965,95,10,81,220,15Bugetul local2002
U.T.A. Găgăuzia, total34,012,022,013,10,62
Gazoductul s.Cotovscoe
(d = 159 – 89 mm – 15 km)
199715,012,03,01,80,22Bugetul local2002
Gazoductul Comrat-Bugeac-Dezghingea200219,0-19,011,30,4Bugetul local2005
Judeţul Cahul, total141,032,5108,533,54424,91
Gazoductul Găvănoasa-Nicolaevca
(d = 89 mm – 4,0 km)
199910,29,90,34,30,15Bugetul local2002
Gazoductul Pelinei-Moscovei
(d = 127 – 219 mm – 12,9 km)
199812,94,58,45,84,66Bugetul local2003
Gazoductul Cişmichioi-Slobozia Mare-Giurgiuleşti
(d = 90 mm – 49 km)
199849,017,032,06,33,5Bugetul local şi de stat2003
Gazoductul s.Roşu
(d = 325 – 168 mm – 3,9 km)
19973,91,12,81,1440,6Bugetul de stat şi local2002
Gazoductul Congazcicul de Jos-
Vişineşti-Cantemir
-35,0-35,010,010,0Bugetul de stat şi local2005
Gazoductul s.Cebolaccia19942,0-2,00,50,5Bugetul de stat2002
Gazoductul Găvănoasa-Colibaşi-Vadul-lui-Isac199728,0-28,05,55,5Bugetul local2004
Total pe republică464,75134,25332,48128,3675,84

 

Tabela nr.5

Construcţia gazoductelor necesare pentru îmbunătăţirea
aprovizionării cu gaze a mun.Chişinău
 

Denumirea obiectelor

Costul
orientativ
de deviz al
construcţiei
(mil.lei)

Executanţi

Anul punerii în funcţiune

Sursele de
finanţare

Reamplasarea gazoductului magistral Chişinău-Rîbniţa din zona alunecărilor de teren în zona s.Buneţi7,0"Moldova-Gaz" S.A.2002Mijloace proprii
Extinderea SDG-121,0"Moldova-Gaz" S.A.2005Mijloace proprii
Construcţia unui gazoduct separat către CET-11,54"Chişinău-Gaz" S.R.L., CET-12001Mijloace proprii
TOTAL29,54

 

Tabela nr.6

Perspectiva de dezvoltare a gazificării judeţului Bălţi
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţii

% gazificării

Perspectiva de conectare

Existent
(%)
Reco-
mandat
(%)
Case
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)

Obiecte
industriale

Consum
gaze
la obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.or.Bălţi61,0---Fabrica de vin2000
Fabrica de bere450
Universitatea2709
2.or.Glodeni54,1---Secţia de prelucrare a cărnii426
Cazangeria spitalului1680
3.or.Rîşcani58,2---Combinatul de panificare756
Fabrica de nutreţuri137
4.s.Corlăteni9,030405385--
5.s.Pelinia030747710--
6.s.Dobrogea6,330336320--
7.s.Duşmani030255242--
8.s.Iabloana030375356--
9.s.Natalievca14,3305552Sere150
10.s.Mărăndeni2,530236224--
11.s.Popovca6,33010297--
12.s.Pîrliţa19,030152145Uscătoria de tutun250
13.s.Iliciovca030248236--
14.s.Hăsnăşenii Noi26,0301414--
15.s.Răuţel52,0---Uscătoria de tutun250
16.s.Singureni24,0304644--
TOTAL-302971 2825-8808

 

Tabela nr.7

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Edineţ
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificării Perspectiva de conectare
ExistentReco-
mandat
Case
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiecte
industriale
Consum gaze
la obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.or.Briceni7,330,071156865,9Cazangerie5745,0
2.or.Ocniţa18,030,019611892,3--
3.s.Paustova24,530,03028,9--
4.s.Ocniţa7,330,0253244,2--
5.s.Bîrlădeni0,430,0380366,7--
6.s.Hădărăuţi0,630,0250241,3--
7.s.Baraboi11,230,0421406,3--
8.s.Lincăuţi30,0
9.s.Grimăncăuţi30,0
10.s.Trebujeni30,0
11.or.Donduşeni30,0
12.s.Ţaul30,0
13.Bleşteni-Alexăndreni30,0
14.Brătuşeni-Zăicani30,0
15.s.Donduşeni30,0
16.Gazoduct intrrural spre s.Caracuşeni, Corjeuţi, Bălăsineşti 30,0
17.s.Bîrnova30,0
18.s.Dîngeni30,0
19.s.Corestăuţi30,0
TOTAL30,01041010045,6-5745,0

 

Tabela nr.8

Perspectiva extinderii gazificării în U.T.A. Găgăuzia
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificăriiPerspectiva de conectare
ExistentReco-
mandat
Case
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiecte
industriale
Consum gaze
la obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.or.Ceadîr-Lunga98,02145220Fabrica de lapte, cazangeria1168,0
2.s.Congaz17,083,027004050--
3.s.Chirsova24,076,020713100--
4.s.Beşalma8,092,018312750--
5.s.Tomai35,065,09711460--
6.s.Chiriet-Lunga5,095,08111220--
7.s.Joltai9,091,0598900--
8.s.Copceac84,016,0348520--
9.s.Ferapontievca0 100527790CUT (sere, cazangeria cent.)254,0/122,0
cazan. fabricii de vin992,0/393,0
10.s.Baurci100-145220
11.s.Beşghioz100---
12.s.Gaidar5149551830
13.s.Cazaiac475310441570
14.s.Vulcăneşti98298150
15.s.Etulia9010108160
16.s.Cişmichioi54466811020
17.s.Carbolia0100262390
18.s.Comrat89118331250
19.s.Congazcic88126090
20.s.Svetlîi0100473710
21.s.Bujeac0100457690
22.s.Dezghingea010015032250
23.s.Cioc-Maidan010014172130
24.s.Avdarma010013251990
25.s.Cotovscoe0100243310
TOTAL19063286103803,0

 

Tabela nr.9

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Cahul
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificării

Perspectiva de conectare

ExistentReco-
mandat
Case de
locuit,
unităţi
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiecte
industriale
Consum
gaze la
obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.s.Crihana Veche-30,010093,0--
2.s.Moscovei-30,0500463,0Elevator1132,0
Cazangerie725,0
3.s.Pelinei-30,0400370,0--
TOTAL30,01000 926,01857,0

 

Tabela nr.10

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Chişinău
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificării

Perspectiva de conectare

ExistentRecomandatCase
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiecte
industriale
Consum
gaze la
obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.Or.Străşeni15,030,0352334,4Fabrica de pîine700,0
Centrul de telecomunicaţii35,5
Liceul140,0
2.s.Roşcani19,0 30,05249,4Şcoala210,0
Primăria20,0
Clubul210,0
3.s.Cojuşna5,030,0704668,8Fabrica de vinuri525,0
Fabrica de conserve210,0
Sere315,0
4.s.Novotroiţcoe13,030,05854,9--
5.s.Viaţa Satului5,030,01514,3--
6.s.Logăneşti28,030,032,9--
TOTAL30,011841124,72365,0

 

Tabela nr.11

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Lăpuşna
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificării

Perspectiva de conectare

ExistentReco-
mandat
Case
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiecte
industriale
Consum
gaze la
obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.s.Başcalia- 30,0150160,0Cazangeria depoului de refrig.5975,0
Cazangeria depoului de vagoane3850,0
2.or.Basarabeasca35,0 ---Cazangeria fabricii de vinuri162,0
CUT210,0
3.s.Gura Galbenei16,0 30,0277267,0Uscătorie de fructe181,0
Elevator705,0
4.s.Lipoveni16,030,06765,0--
5.s.Sadaclia16,030,0170164,0Complex de porci324,0
6.s.Abaclia4,030,0325314,0--
7.mun.Hînceşti-7030003200Cazangerii – 14
fabrica de lactate
fabrica de vinuri
8.s.Borogani-60780650Cazangerie
9.s.Sărata-Galbenă-501200950Uscătorie de tutun, uscătorie de fructe, cazangerii – 2
TOTAL40,05969577011407,0

 

 

Tabela nr.12

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Orhei
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificării

Perspectiva de conectare

ExistentReco-
mandat
Case
 de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiecte
industriale
Consum
gaze la
obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.s.Mitoc23,030,04947,0--
2.s.Berezlogi8,030,0126122,0--
3.r.Rezina18,030,021082034,0--
4.or.Şoldăneşti16,030,015041451,0--
5.s.Şipca22,030,03837,0--
6.s.Mihuleni29,030,087,7--
7.s.Şestaci7,030,03332,0--
8.s.Parcani3,030,07269,0s.Sirota, sere, cazangerie1370
9.s.Pripiceni77,030,0800772,0Sere272
10.s.Cinişeuţi----Fabrica de nutreţuri combinate1495
11.s.Cobîlnea0,030,0100965,0--
12.s.Cerna--24 ap.c/l300,0--
13.s.Chiştelniţa----CUT871
14.s.Sirota0,030,0125120,0--
15.s.Cuşmirca0,030,0100965,0--
TOTAL30,050876921,74008,0

 

Tabela nr.13

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Soroca
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificării Perspectiva de conectare
ExistentReco-
mandat
Case
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiectele
industriale
Consum
gaze la
obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.or.Ghindeşti4,030,0205200,0SCAAG2000,0
2.or.Drochia- ---Fabrica de conserve1500,0
Staţie electrică52000,0
3.or.Floreşti- ---Fabrica de ulei1500,0
CUT500,0
4.s.Ochiul Alb19,030,0150145,0CUT250,0
5.s.Miciurin2,030,0165160,0--
6.s.Petreni20,030,0100100,0--
7.s.Dominteni5,030,0170165,0Sere150,0
8.s.Gribova8,030,0205195,0--
9.s.Fîntîniţa21,030,0105100,0--
10.s.Rădulenii Vechi1,030,0210200,0--
TOTAL30,01310 1265,057900,0

 

Tabela nr.14

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Taraclia
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificării Perspectiva de conectare
ExistentReco-
mandat
Case
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiectele
industriale
Consum
gaze la
obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.s.Sofievca030209451
2.s.Roşniţa0304190
3.s.Albota de Sus6337418903
4.s.Ciumai230346747
5.s.Mirnîi307095205
6.s.Albota de Jos5149172371
7.s.Hîrtop2278120260
8.s.Hadjichioi346684200
9.s.Aluat030432933
10.s.Salcia030150324
11.s.Novosiolovca44565501188
12.or.Taraclia96432056923
TOTAL582212595

 

Tabela nr.15

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Tighina
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificăriiPerspectiva de conectare
ExistentReco-
mandat
Case
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiectele
industriale
Consum
gaze la
obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.s.Talmaz19,030,0281271,0--
2.s.Popovca5,030,0255246,0Uscătoria de seminţe705,0
3.s.Volontiri3,030,0251339,0--
4.s.Săiţi17,030,0104100,0--
5.s.Zaim15,030,0218210,0--
6.s.Fîrlădeni18,030,0127122,0--
7.s.Olăneşti----Fabrica de conserve3000,0
8.s.Copceac----CUT456,0
TOTAL30,012361288,04161,0

 

Tabela nr.16

Perspectiva extinderii gazificării în judeţul Ungheni
 

Nr.
d/o

Denumirea localităţilor

% gazificării

Perspectiva de conectare
ExistentReco-
mandat
Case
de
locuit
Consum
gaze
locuinţe
(mii m3/an)
Obiectele
industriale
Consum
gaze la
obiectele
industriale
(mii m3/an)
1.or.Călăraşi7201000380,0 Cazangeria850
Uscătoria de fructe300
Gospodăria comunală200
Regia "Apă-Canal"150
Întreprinderea "Moldtelecom"150
2.com.Răciula-50200235Cazangerii
Secţii de vinificaţie80
Şcoli120
3.com.Hîrjăuca-208070Sanatoriul "Codru"250
TOTAL17,01200 1110,02100

 

Tabela nr.17

Construcţia SCAAG pînă în anul 2005
 

Nr.
d/o

Locul
amplasării
SCAAG

Capacitatea
de alimentare
în 24 ore

Existenţa
PE şi D

Valoarea
lucrărilor
de
construcţie
(mil.lei)
BeneficiariiTermenele
de finalizare
Sursele de finanţare
1.mun.Bălţi500exist.10,5"Moldovatransgaz" S.R.L.2002Capital privat
2.mun.Chişinău125exist.2,62"Gazsnabsbît" S.R.L.2001Capital privat
3.mun.Comrat125nu sînt2,62nu sînt2005Capital privat
4.mun.Orhei125la etapa elaborării2,62"Gazsnabsbît" S.R.L.2003Capital privat
5.s.Tvardiţa80le etapa elaborării1,68"Tvardiţa" S.A.2005Capital privat
TOTAL95520,04

 

Tabela nr.18

CET-urile recomandate pentru a fi construite
 

Nr.
d/o
Denumirea localităţilorPuterea
totală
(MW)
Consum
de gaz
pe oră
(m3/oră)

Consumul
anual de
gaze
(mil.m3/oră)

Sursele de
finanţare
Anul
finalizării
construcţiei
1.Mun.Chişinău, s.Budeşti12537500142,5Capital privat2003
2.Judeţul Orhei, mun.Orhei10030000114Capital privat2002
3.Judeţul Soroca, mun.Soroca10300011,4Capital privat2005
4.U.T.A. Găgăuzia, mun.Ceadîr-Lunga20060000228Capital privat2005
5.Judeţul Tighina, mun.Căuşeni10030000114Capital privat2005
TOTAL535160500609,9
 

Notă:

Construcţia altor staţii electrice, prevăzute în schema amplasării CET-urilor mici în Republica Moldova, se va examina după anul 2005.

 

Tabela nr.19

 

Construcţia staţiilor şi punctelor de măsurare a gazelor pînă în anul 2005
 

Nr.
d/o
Denumirea obiectelorCostul
(mii dolari
SUA)
Executanţii

Anul
cons-
trucţiei

Sursele de finanţare

1.SMG în zona s.Tocuz, jud.Tighina (gazoductele magistrale ATI, ŞDKRI, RI)4110,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.III
2001
Grantul oferit de programul "Tacis", mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
2.PMG "Solonceni" la gazoductul ACB768,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.IV
2002
Mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
3.PMG "Burlăceni" la gazoductele ŞDKRI şi RI1200,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.III
2001
Credit de la Banca Mondială
4.PMG "Saharna" la gazoductul Rîbniţa-Chişinău381,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.III
2002
Mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
5.PMG "Hădărăuţi" la gazoductul ACB810,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.IV
2005
Mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
6.PMG "Otaci" la gazoductul Moghiliov-Podolsc138,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.IV
2004
Mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
7.PMG "Gura-Bîcului" la gazoductul Odesa-Chişinău451,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.II
2003
Mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
8.Reconectarea consumatorilor Moldovei la magistrala ŞDKRI prin cinci conducte-branşamente100,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.III
2001
Mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
9.Implementarea sistemului telemecanic pe partea liniară a gazoductelor magistrale 100,0"Moldovatransgaz" S.R.L.Trim.IV
2001
Mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
10.Modernizarea dispeceratelor50,0"Moldovatransgaz" S.R.L. "Tiraspoltransgaz" S.R.L.Trim.I-II
2001
Mijloacele proprii ale S.A. "Moldova-Gaz"
ÎN TOTAL8108,0

 

Tabela nr.20

Asigurarea cu resurse pentru exploatarea gazoductelor magistrale în anii 2001-2005
 

Nr.
d/o
Destinaţia
resurselor
Specificarea
resurselor
Costul total
(mii dolari S.U.A.)
Inclusiv pe anii
200120022003 20042005
1.Modernizarea sistemelor de legătură şi reparaţia capitală a sistemelor de legătură prin cablu1. Articole din cablu120,040,030,030,0-20,0
2. Articole de completare146,030,030,020,033,033,0
3. Materiale pentru asistenţa tehnică a mijloacelor de legătură146,040,040,025,021,020,0
2.Reparaţia capitală şi curentă a gazoductelor magistrale şi a mijloacelor de protecţie catodică contra coroziunii1. Materiale izolante300,460,070,057,057,056,4
2. Ţevi pentru gazoducte21,56,05,05,03,02,5
3. Materiale de sudare67,613,513,513,513,513,6
TOTAL801,5189,5 188,5150,5127,5144,5

 

Tabela nr.21

Resursele necesare pentru dezvoltarea gazificării în judeţe pînă în anul 2005
 

Nr.
d/o
JudeţeleCantitatea de
ţevi pentru
dezvoltarea
reţelelor
Cheltuieli
pentru
dezvoltarea
reţelelor
(mil.lei)
Cheltuieli
pentru
gazificarea
locuinţelor
(mil.lei)
Cantitatea de
ţevi pentru
gazificarea
întreprinderilor
industriale
Cheltuieli
pentru
gazificarea
întreprinderilor
industriale
(mil.lei)
(km)(t)(km)(t)
1.Bălţi1631715,28,9510,62,7
2.Edineţ35003675110,029,70,51,10,6
3.U.T.A. Găgăuzia1771866,774,59,52,8
4.Cahul1404429,4312,10,4
5.Chişinău28591,43,5---
6.Lăpuşna52551,72,33,57,42,4
7.Orhei844124929,815,224,21,4
8.Soroca727823,93,57,40,8
9.Taraclia10210,51,4---
10.Tighina80841,641,53,20,9
11.Ungheni60632,71,512,10,9
TOTAL5126608317180,422,547,6 12,9

 

Tabela nr.22

Necesarul de investiţii pentru îndeplinirea recomandărilor
 

Nr.
d/o
Obiectivele preconizateCheltuielile
comportate
(mil.lei)
Sursele de finanţare
1.Construcţia gazoductelor magistrale702,0Capital privat
2.Finalizarea construcţiei gazoductelor-branşamente şi construcţia noilor gazoducte branşamente82,42 Bugetul de stat, bugetul local
3.Construcţia staţiilor şi a punctelor de măsurare şi evidenţă a gazelor102,54"Moldova-Gaz" S.A.
4.Reamplasarea sectorului de gazoduct Rîbniţa-Chişinău în zona s.Buneţ7,00"Moldova-Gaz" S.A.
5.Extinderea SDG-121,00"Moldova-Gaz" S.A.
6.Construcţia unui gazoduct separat spre CET-11,54"Moldova-Gaz" S.A.
7.Finalizarea construcţiei gazoductelor intergospodăreşti75,84"Moldova-Gaz" S.A.
Bugetul local
8.Dezvoltarea reţelelor orăşeneşti şi rurale171,00Capital privat
9.Construcţia staţiilor de compresare pentru alimentarea cu gaze a automobilelor (SAAG)22,70"Moldova-Gaz" S.A.
10.Gazificarea întreprinderilor industriale12,90Capital privat
11.Gazificarea caselor de locuit80,40Capital privat
12.Elaborarea metodologiei de calcul şi selectare a variantelor de dezvoltare a obiectivelor de gazificare0,05Bugetul local
13.Elaborarea şi corectarea schemelor de gazificare a judeţelor0,40Bugetul local
14.Elaborarea normelor consumului de gaze0,05Bugetul local
15.Cheltuieli pentru restabilirea gazoductelor magistrale9,90"Moldova-Gaz" S.A.
TOTAL1290,74