H O T Ă R Î R E
cu privire la Comisia interdepartamentală pentru realizarea angajamentelor
Republicii Moldova faţă de Organizaţia Mondială de Comerţ
nr. 35 din 15.01.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.13-15/105 din 24.01.2002
* * *
Abrogat: 17.01.2014
Hotărîrea Guvernului nr.3 din 14.01.2014
Luînd în considerare angajamentele Republicii Moldova faţă de Organizaţia Mondială de Comerţ (O.M.C.), rolul major al acesteia în sistemul comercial internaţional şi necesitatea de a supraveghea îndeplinirea prevederilor acordurilor O.M.C., Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se instituie Comisia interdepartamentală pentru realizarea angajamentelor Republicii Moldova faţă de O.M.C.
2. Se aprobă:
Regulamentul Comisiei interdepartamentale pentru realizarea angajamentelor Republicii Moldova faţă de O.M.C., conform anexei nr.1;
Componenţa nominală a Comisiei interdepartamentale pentru realizarea angajamentelor Republicii Moldova faţă de O.M.C., conform anexei nr.2.
3. Ţinerea lucrărilor de secretariat ale comisiei nou-instituite se pune în sarcina Ministerului Economiei.
4. În cazul demisiei membrilor sus-numitei comisii din posturile de bază, funcţiile acestora le vor prelua şi exercita persoanele nou-desemnate în posturile respective, fără să fie aprobate printr-o altă hotărîre de Guvern.
5. Se abrogă:
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.45 din 16 ianuarie 1998 "Cu privire la unele măsuri ce ţin de aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului şi coordonarea politicii comerţului exterior al statului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.22-23, art.149);
punctul 1 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.796 din 16 iulie 1998 "Cu privire la modificarea hotărîrilor Guvernului Republicii Moldova nr.45 din 16 ianuarie 1998 şi nr.355 din 2 aprilie 1998" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.75-76, art.726);
punctul 1 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.343 din 7 aprilie 2000 "Cu privire la modificarea unor hotărîri guvernamentale" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.39-41, art.420).
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: | |
Viceprim-ministru, ministrul economiei | Andrei Cucu |
Ministrul justiţiei | Ion Morei |
Chişinău, 15 ianuarie 2002. | |
Nr.35. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.35 din 15 ianuarie 2002
REGULAMENTUL
Comisiei interdepartamentale pentru realizarea angajamentelor
Republicii Moldova faţă de O.M.C.
1. Comisia interdepartamentală pentru realizarea angajamentelor Republicii Moldova faţă de O.M.C. (în continuare – Comisia) este un organ guvernamental consultativ de elaborare a principiilor de integrare a economiei ţării în sistemul comerţului internaţional.
2. În activitatea sa Comisia se călăuzeşte de Constituţia şi legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile Parlamentului, dispoziţiile şi hotărîrile Guvernului Republicii Moldova şi de prezentul Regulament.
3. Obiectivele de bază ale Comisiei sînt:
elaborarea obiectivelor economice ale Republicii Moldova la etapa de postaderare la O.M.C.;
pregătirea materialelor şi proiectelor pentru procesul de negociere cu ţările-candidate pentru aderarea la O.M.C.;
elaborarea măsurilor necesare pentru realizarea angajamentelor luate faţă de O.M.C.;
controlul permanent al îndeplinirii angajamentelor luate de Republica Moldova în perioada postaderare;
ajustarea legislaţiei Republicii Moldova la cerinţele O.M.C.;
controlul asupra prezentării în Secretariatul O.M.C. a materialelor prevăzute în cerinţele de notificare ale acordurilor O.M.C.;
elaborarea unui plan interdepartamental de acţiuni şi crearea unui mecanism de coordonare a activităţii legate de cooperarea cu O.M.C.
4. Comisia are următoarele sarcini:
prezintă în modul stabilit proiectele de acte legislative şi normative şi de amendamente privind regimul comerţului exterior al Republicii Moldova în scopul promovării unei politici comerciale consecvente, cu respectarea obligaţiilor asumate în procesul de aderare la O.M.C., precum şi pe plan internaţional;
înaintează propuneri Guvernului Republicii Moldova privind politica statului în domeniul comerţului exterior;
întocmeşte materiale informativ-analitice şi de sinteză pentru factorii de decizie din Republica Moldova privind tendinţele şi oportunităţile dezvoltării comerţului internaţional şi activitatea economică externă a ţărilor membre ale O.M.C.;
examinează rapoartele, prezentate de ministerele şi departamentele de resort, privind realizarea programelor vizînd elaborarea cadrului legislativ pertinent (reglementărilor tehnice);
întreţine relaţii de lucru cu Secretariatul O.M.C. şi cu misiunile străine ale ţărilor membre ale O.M.C. în Republica Moldova;
asigură participarea reprezentanţilor Republicii Moldova la negocierile cu ţările membre ale O.M.C., precum şi la activităţile curente ale O.M.C.;
în caz de necesitate, formează grupul de experţi şi implică în activitatea sa specialişti şi savanţi, inclusiv străini;
organizează conferinţe, seminare, consfătuiri şi întruniri pe problemele vizînd funcţionarea sistemului O.M.C.;
colaborează cu reprezentanţele şi misiunile Republicii Moldova din străinătate, în special cu Reprezentanţa permanentă a Republicii Moldova pe lîngă Oficiul ONU la Geneva, în vederea promovării intereselor naţionale în cadrul O.M.C.
5. Comisia îşi ţine şedinţele ordinare ori de cîte ori este nevoie sau cel puţin semestrial. Responsabil de pregătirea materialelor pentru şedinţe este secretarul Comisiei.
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.35 din 15 ianuarie 2002
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiei interdepartamentale pentru realizarea angajamentelor
Republicii Moldova faţă de O.M.C.
CUCU Andrei | viceprim-ministru, ministrul economiei (preşedintele comisiei); |
LUPU Marian | viceministru al economiei (vicepreşedintele comisiei); |
CALMÎC Octavian | şeful direcţiei principale relaţii comerciale multilaterale şi Organizaţia Mondială de Comerţ, Ministerul Economiei (secretarul comisiei). |
Membrii comisiei: | |
BACALU Veronica | viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei; |
CREŢU Victor | prim-viceministru al justiţiei; |
SAINCIUC Sergiu | prim-viceministru al muncii şi protecţiei sociale; |
GRECIANÎI Zinaida | prim-viceministru al finanţelor; |
BABENCO Oleg | viceministru al învăţămîntului; |
SPIVACENCO Iurie | viceministru al transporturilor şi comunicaţiilor; |
STRATAN Nicolae | viceministru al ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării teritoriului; |
STĂVILĂ Ion | viceministru al afacerilor externe; |
SÎRGHI Constantin | viceministru al agriculturii şi industriei alimentare; |
BĂHNĂREL Ion | viceministru al sănătăţii; |
MADAN Veaceslav | viceministru al culturii; |
STRATAN Andrei | director general al Departamentului Vamal; |
BABAN Sergiu | director general al Departamentului Standardizare şi Metrologie; |
DANILIUC Ion | prim-vicedirector general al Agenţiei de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale; |
AFANASIEV Andrei | director general al Agenţiei de Stat pentru Drepturile de Autor; |
MIHAILO Ion | preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului; |
CUCU Gheorghe | preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie; |
MOROŞANU Eleonora | şef al direcţiei cooperare industrială şi relaţii externe, Ministerul Industriei; |
ENI Mariana | şef al direcţiei generale statistica comerţului şi serviciilor, Departamentul Statistică şi Sociologie; |
STRATAN Nicolae | consultant principal în direcţia relaţii internaţionale, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova. |