H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Regulamentului privind selectarea investitorilor

pentru fondarea întreprinderilor noi sau pentru majorarea

capitalului social al celor existente

 

nr. 1458  din  12.11.2002

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.154-157/1594 din 21.11.2002

 

* * *

Abrogat: 25.06.2013

Hotărîrea Guvernului nr.414 din 21.06.2013

 

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind selectarea investitorilor pentru fondarea întreprinderilor noi sau pentru majorarea capitalului social al celor existente (se anexează).

2. Se pune în sarcina organelor centrale de specialitate, prin intermediul reprezentanţilor statului în societăţile economice, al căror capital social conţine o cotă-parte a proprietăţii de stat, să asigure aplicarea de către societăţile respective a prevederilor Regulamentului privind selectarea investitorilor pentru fondarea întreprinderilor noi sau pentru majorarea capitalului social al celor existente.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAVasile TARLEV

 

Contrasemnată:
Viceprim-ministru, ministrul economieiŞtefan Odagiu
Ministrul finanţelorZinaida Grecianîi
Ministrul justiţieiIon Morei

Chişinău, 12 noiembrie 2002.
Nr.1458.

 

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.1458 din 12 noiembrie 2002

 

REGULAMENTUL

privind selectarea investitorilor pentru fondarea întreprinderilor noi

sau pentru majorarea capitalului social al celor existente

 

1. Regulamentul privind selectarea investitorilor pentru fondarea întreprinderilor noi sau pentru majorarea capitalului celor existente (în continuare - Regulament), stabileşte mecanismul de selectare a investitorilor autohtoni şi străini pentru fondarea unor întreprinderi noi, capitalul social al cărora include cota de stat, sau pentru majorarea capitalului social al celor existente.

2. Acţiunile prezentului Regulament se extind asupra întreprinderilor de stat, precum şi celora cu cotă-parte de stat (în continuare - întreprinderi), care fondează întreprinderi noi sau majorează capitalul social prin atragerea investiţilor.

Prevederile prezentului Regulament se aplică şi la selectarea organizaţiilor gestionare, în cazul delegării acestora a împuternicirilor organelor executive ale societăţilor economice, capitalul social al cărora include cota-parte a proprietăţii de stat.

Agenţii economici, capitalul social al cărora nu include patrimoniu de stat, pot aplica prevederile prezentului Regulament la decizia organelor lor de conducere.

3. Fondarea întreprinderilor noi sau majorarea capitalului social, cu atragerea investiţiilor, are loc în baza unui studiu de fezabilitate, elaborat de către iniţiatori în acest scop.

Iniţiatori ai fondării întreprinderilor noi sau majorării capitalului social, cu atragerea investiţiilor, pot fi organele de conducere ale întreprinderilor, organele centrale de specialitate, precum şi investitorii potenţiali.

4. Selectarea investitorilor se desfăşoară în baza unui concurs deschis. La concurs pot participa persoanele fizice şi juridice autohtone şi străine, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

5. Investitorii sînt selectaţi de către Comisia pentru desfăşurarea concursurilor şi negocierilor directe privind privatizarea patrimoniului public, instituită prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.998 din 29 septembrie 2000 "Pentru aprobarea Regulamentului concursurilor investiţionale şi comerciale şi negocierilor directe privind privatizarea patrimoniului public" (în continuare - Comisia).

6. În baza studiului de fezabilitate, Comisia stabileşte condiţiile de bază privind mărimea minimă a investiţiilor, forma investiţiilor, păstrarea profilului întreprinderii, păstrarea locurilor de muncă, utilizarea de către investitori a capacităţilor de producţie ale întreprinderii proporţional mărimii investiţiilor depuse (caietul de sarcini).

7. Şedinţele Comisiei sînt deliberative, dacă la ele sînt prezenţi cel puţin 2/3 din numărul membrilor ei, ţinîndu-se cont de faptul că reprezentanţii organelor centrale de specialitate participă la şedinţele Comisiei numai în cazurile cînd sînt vizate întreprinderile aflate sub autoritatea acestora.

Comisia îşi adoptă decizia prin vot deschis, cu majoritatea simplă de voturi.

8. Comisia este responsabilă de organizarea concursului pentru selectarea investitorilor, elaborarea şi publicarea comunicatului informativ, stabilirea şi respectarea condiţiilor şi termenelor de desfăşurare a concursului, recepţionarea documentelor pentru concurs şi evaluarea ofertelor.

9. Comunicatul informativ despre desfăşurarea concursului se publică în presă şi, după posibilitate, în presa străină, sau se difuzează prin alte mijloace de informare în masă, cu cel puţin 30 zile pînă la data depunerii ofertelor.

10. Comunicatul informativ va include:

denumirea şi adresa întreprinderii pentru care se selectează investitorul;

obiectul concursului;

termenele şi condiţiile de participare;

adresa şi data finală pentru depunerea ofertelor;

mărimea garanţiei de participare şi rechizitele contului bancar pentru transferul acesteia;

adresa la care participanţii pot solicita informaţii suplimentare;

alte informaţii.

11. Comisia organizează recepţionarea ofertelor la adresa indicată în comunicatul informativ şi notează în registru data recepţionării şi numărul de înregistrare a ofertei.

12. Oferta participantului va cuprinde:

cererea de participare la concurs;

mărimea şi forma depunerilor în capital social;

business-planul sau planul de dezvoltare;

descrierea experienţei participantului în domeniul respectiv, după caz;

copia certificatului înregistrării de stat şi copia statutului, autentificate în modul stabilit de legislaţie - pentru persoanele juridice autohtone;

copia certificatului de înregistrare eliberat de organul împuternicit şi copia statutului, legalizate de ambasada (consulatul) Republicii Moldova în ţara înregistrării sau în ambasada (consulatul) acestei ţări în Republica Moldova - pentru persoanele juridice străine;

copia documentelor de identitate, autentificate în modul stabilit - pentru persoanele fizice;

raportul financiar pentru anul precedent şi pentru trimestrul gestionar al anului curent, autentificate de conducătorul întreprinderii;

certificatul inspectoratului fiscal de stat teritorial privind datoriile faţă de bugetul public naţional, precum şi actul de verificare cu Ministerul Finanţelor privind datoriile la creditele interne şi externe, creditele acordate sub garanţia statului la data depunerii cererii (pentru persoanele juridice autohtone);

documentul de plată privind depunerea garanţiei de participare pe contul bancar, indicat în comunicatul informativ;

alte informaţii sau documente, la solicitarea Comisiei.

Oferta participantului trebuie să corespundă condiţiilor stipulate în caietul de sarcini.

13. Mărimea garanţiei de participare se stabileşte de Comisie şi nu poate fi mai mică de 2% din mărimea investiţiilor preconizate, care se depune la un cont bancar, deschis special în acest scop de către întreprinderea, pentru care se selectează investitorul.

14. Întrunirea Comisiei în scopul selectării şi desemnării cîştigătorului are loc nu mai tîrziu de 10 zile lucrătoare după data finală, anunţată pentru depunerea ofertelor.

15. Comisia decide privitor la prezenţa participanţilor sau a reprezentanţilor lor la şedinţa Comisiei pentru desemnarea cîştigătorului concursului.

16. Comisia selectează cîştigătorul concursului, reieşind din propunerile cele mai avantajoase, în baza următoarelor criterii:

mărimea şi forma investiţiilor propuse;

planul de dezvoltare a întreprinderii sau de efectuare a investiţiilor;

condiţiile şi termenele de efectuare a investiţiilor;

experienţa şi profilul de activitate al investitorului, după caz;

respectarea normelor de protecţie a mediului înconjurător;

starea economico-financiară a investitorului.

Comisia aplică aceleaşi criterii de selectare a cîştigătorului concursului şi în cazul unui singur participant.

17. Rezultatele evaluării ofertelor se fixează într-un proces-verbal care este semnat de membrii Comisiei prezenţi la şedinţă.

Procesul-verbal trebuie să includă:

enumerarea participanţilor, cu descrierea concisă a ofertelor lor;

enumerarea participanţilor, ofertele cărora au fost respinse;

indicarea participantului cîştigător, cu descrierea ofertei lui.

18. Dacă Comisia consideră că nu au fost prezentate propuneri avantajoase ea poate lua decizia de a respinge toate ofertele.

19. În cazul lipsei participanţilor la concurs sau respingerii tuturor ofertelor concursul se declară nul, fapt despre care se face însemnare specială în procesul-verbal.

20. Comisia informează în scris participanţii asupra deciziei adoptate nu mai tîrziu decît la 5 zile după adoptarea acesteia.

21. În termen de 10 zile de la adoptarea deciziei menţionate la punctul 20, participanţilor care nu au fost declaraţi cîştigători li se restituie garanţia de participare. Participantului declarat cîştigător garanţia de participare i se include în suma depunerilor în capitalul social, iar cîştigătorului care renunţă să participe la fondarea întreprinderii sau la majorarea capitalului social al întreprinderii existente, garanţia de participare nu i se restituie.

22. Informaţia privind rezultatele concursului poate fi dată publicităţii.

23. Fondarea şi înregistrarea întreprinderilor noi, înregistrarea emisiei suplimentare de acţiuni se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare.