H O T Ă R Î R E

cu privire la măsurile suplimentare pentru depozitarea centralizată

şi neutralizarea pesticidelor inutilizabile şi interzise

 

Nr. 1543  din  29.11.2002

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.178-181/1787 din 27.12.2002

 

* * *

În scopul evitării poluării mediului ambiant, asigurării condiţiilor de păstrare şi neutralizare ulterioară a pesticidelor inutilizabile şi interzise, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Planul de măsuri suplimentare pentru depozitarea centralizată şi neutralizarea ulterioară a pesticidelor inutilizabile şi interzise (se anexează).

2. Se obligă ministerele, departamentele, autorităţile administraţiei publice locale şi U.T.A. Găgăuzia să realizeze întocmai măsurile prevăzute în planul nominalizat.

3. Cheltuielile pentru realizarea măsurilor preconizate pe anul 2003 vor fi acoperite parţial din Fondul Ecologic Naţional (770 mii lei) şi de la bugetul de stat, conform devizelor prezentate de ministerele şi departamentele antrenate în realizarea prezentei hotărîri.

4. Ministerul Economiei, în comun cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Ministerul Sănătăţii, va negocia cu organismele Comunităţii Europene în scopul obţinerii unui grant pentru neutralizarea pesticidelor inutilizabile şi interzise.

5. Se transmite, cu titlu gratuit, depozitul de păstrare a materialelor explozive, amplasat în comuna Păpăuţi, judeţul Orhei, de la balanţa Întreprinderii de Stat specializate în executarea lucrărilor de explozie „INMEX” a Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului la balanţa Inspectoratului de Stat pentru Protecţia Plantelor al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

6. Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru va opera modificările necesare în documentaţia de inventariere tehnică a depozitului menţionat, în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.

7. În baza contractului încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Apărării şi Departamentul Situaţii Excepţionale împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi U.T.A. Găgăuzia vor participa la realizarea planului sus-numit prin antrenarea efectivelor lor şi a mijloacelor tehnice şi de transport din dotare.

8. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va iniţia şi va purta negocieri cu firma franceză „LAFARGE” în vederea încheierii unui contract cu privire la incinerarea pesticidelor inutilizabile şi interzise în cuptoarele fabricii de ciment din or.Rezina.

9. Ministerele, departamentele, instituţiile şi organizaţiile antrenate în executarea prezentei hotărîri vor transmite trimestrial Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare informaţiile privind realizarea planului de măsuri nominalizat.

10. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va sintetiza informaţiile ministerelor, departamentelor şi instituţiilor responsabile de realizarea prevederilor prezentei hotărîri şi le va transmite semestrial Guvernului.

11. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.30 din 15 ianuarie 2001 „Cu privire la măsurile pentru depozitarea centralizată şi neutralizarea pesticidelor inutilizabile şi interzise” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.8-10, art.71).

12. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Dmitrii Todoroglo, viceprim-ministru, ministru al agriculturii şi industriei alimentare.

 

PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV

 

Contrasemnată:
Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi industriei alimentare Dmitrii Todoroglo
Ministrul finanţelor Zinaida Grecianîi
Ministrul ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării teritoriului Gheorghe Duca
Ministrul justiţiei Ion Morei
 
Nr.1543. Chişinău, 29 noiembrie 2002.

 

 

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova

nr.1543 din 29 noiembrie 2002

 

PLANUL DE MĂSURI SUPLIMENTARE

pentru depozitarea centralizată şi neutralizarea ulterioară a

pesticidelor inutilizabile şi interzise

 

Nr.
d/o

Măsurile

Termenul de realizare

Responsabil pentru organizarea
şi realizarea măsurilor

1

2

3

4

1.Instituirea unui grup comun de coordonare şi realizare a măsurilor de depozitare şi neutralizare a pesticidelor inutilizabile şi interzise din reprezentanţi ai ministerelor, departamentelor şi instituţiilor interesate Trimestrul IV, 2002Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare,
Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului,
Ministerul Finanţelor,
Ministerul Sănătăţii,
Ministerul Apărării,
Departamentul Situaţii Excepţionale
2.Efectuarea inventarierii pesticidelor inutilizabile şi interzise, stocate în depozitele primăriilor şi unităţilor agricoleTrimestrul IV, 2002Inspectoratele de stat pentru protecţia plantelor din subordonarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare,
autorităţile administraţiei publice locale,
agenţii economici
3.Efectuarea încercărilor de laborator şi certificarea conformităţii pesticidelor interzise şi inutilizabile, stocate în depozitele primăriilor şi unităţilor agricole, în vederea identificării, stabilirii compoziţiei chimice a conţinutului de substanţe active şi a valabilităţii preparatelor în scopul revalorificării sau incinerării lor2002-2003 Laboratoarele toxicologice acreditate ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare,
Ministerul Sănătăţii,
Departamentul Standardizare şi Metrologie
4.Întocmirea devizului de cheltuieli pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie şi amenajare a depozitului preconizat pentru păstrarea pesticidelor inutilizabile şi interziseTrimestrul I, 2003Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare,
autorităţile administraţiei publice locale,
agenţii economici
5.Întocmirea devizului de cheltuieli pentru reambalarea şi transportarea pesticidelor inutilizabile şi interzise la depozitul preconizat pentru păstrarea lor şi prezentarea acestui deviz Fondului Ecologic NaţionalTrimestrul I, 2003Ministerul Apărării,
Departamentul Situaţii Excepţionale
6.Reambalarea şi transportarea pesticidelor inutilizabile şi interzise la depozitul preconizat pentru păstrare Trimestrul I, 2003Ministerul Apărării,
Departamentul Situaţii Excepţionale
7.Curăţirea locurilor de depozitare (solul, clădirile etc.) după evacuarea pesticidelor în strictă conformitate cu prevederile actelor normativeDupă evacuarea pesticidelorMinisterul Apărării,
Departamentul Situaţii Excepţionale
8.Organizarea pazei la depozitul preconizat pentru păstrarea pesticidelor inutilizabile şi interzise AnualInspectoratul Republican de Stat pentru Protecţia Plantelor
9.Efectuarea cercetărilor ştiinţifice în vederea determinării compoziţiei chimice a preparatelor şi produselor obţinute în urma incinerării pesticidelor, a regimului de ardere şi a eventualului impact asupra mediului
Elaborarea, în baza rezultatelor obţinute, a regulamentului cu privire la incinerarea pesticidelor
2002-2003 Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
Ministerul Sănătăţii,
Universitatea de Stat din Moldova (catedra chimia ecologică) în comun cu firma franceză „LAFARGE”
10.Întocmirea devizului de cheltuieli pentru realizarea măsurilor de transportare a pesticidelor de la depozitul din com.Păpăuţi, jud.Orhei, la fabrica de ciment din or.Rezina2003Ministerul Apărării,
Departamentul Situaţii Excepţionale
11.Întocmirea devizului de cheltuieli pentru realizarea măsurilor de neutralizare a pesticidelor la Fabrica de ciment din or.Rezina2003Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare în comun cu firma franceză „LAFARGE”
12.Iniţierea unui tender pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie a depozitului preconizat pentru păstrarea pesticidelor inutilizabile şi interzise2002Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare