H O T Ă R Î R E

cu privire la organizarea audienţei

 

nr. 533  din  06.06.2005

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.80-82/564 din 10.06.2005

 

* * *

Abrogat: 20.11.2009

Hotărîrea Guvernului nr.689 din 13.11.2009

 

Întru executarea Legii nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare şi Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.46-II din 17 februarie 1997 "Privind asigurarea dreptului cetăţenilor la petiţionare", Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se stabileşte că audienţa se efectuează după cum urmează:

a) la Guvernul Republicii Moldova:

Dna Zinaida GRECEANÎI, Prim-ministru:

audienţa cetăţenilor – în prima şi a patra zi de luni a lunii curente;

audienţa reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale – în a doua zi de luni a lunii curente;

audienţa conducătorilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor – în a treia zi de luni a lunii curente;

Dl Igor DODON, prim-viceprim-ministru, ministrul economiei şi comerţului:

audienţa cetăţenilor – în a doua şi a patra zi de luni a lunii curente;

audienţa reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale – în prima zi de luni a lunii curente;

audienţa conducătorilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor – în a treia zi de luni a lunii curente;

dnii Victor STEPANIUC şi Valentin MEJINSCHI –  viceprim-miniştri:

audienţa cetăţenilor – în prima şi a treia zi de luni a lunii curente;

audienţa reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale – în a patra zi de luni a lunii curente;

audienţa conducătorilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor – în a doua zi de luni a lunii curente;

dl Andrei STRATAN – viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe şi integrării europene:

audienţa cetăţenilor – în a doua şi a treia zi de luni a lunii curente;

audienţa conducătorilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor – în prima zi de luni a lunii curente.

Înscrierea solicitanţilor pentru audienţă la Prim-ministru, prim-viceprim-ministru şi viceprim-miniştri se efectuează de către secţia petiţii, în temeiul demersului în scris, de comun acord cu consilierii;

b) la ministere, alte autorităţi administrative centrale:

conducătorii ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale – în prima şi a treia zi de luni a lunii curente;

viceminiştrii şi adjuncţii conducătorilor autorităţilor administrative centrale – în prima şi a doua zi de luni a lunii curente;

conducătorii şi adjuncţii conducătorilor subdiviziunilor structurale – în fiecare zi de marţi şi de joi, conform programului de lucru;

c) preşedinţii raioanelor – în prima şi a treia zi de luni a lunii curente;

vicepreşedinţii raioanelor – în fiecare zi de luni a lunii curente;

d) la autorităţile administraţiei publice de nivelul întîi – în fiecare zi de luni a lunii curente.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1245 din 07.11.2008, în vigoare 14.11.2008]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.606 din 16.05.2008, în vigoare 20.05.2008]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.142 din 13.02.2008, în vigoare 19.02.2008]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1291 din 26.11.2007, în vigoare 30.11.2007]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1234 din 30.11.05, în vigoare 09.12.05]

 

2. Conducătorii ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale şi locale:

vor institui un control strict asupra evidenţei şi examinării petiţiilor, precum şi asupra respectării programului de audienţe ale petiţionarilor;

vor întreprinde măsurile de rigoare pentru asigurarea respectării drepturilor legitime ale cetăţenilor, conform Legii nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare;

vor lua sistematic în dezbatere rezultatele activităţii de examinare a petiţiilor şi de primire a cetăţenilor în audienţă, prezentînd Guvernului informaţia anuală, pînă la 20 ianuarie a anului ce urmează după anul gestionar.

3. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei.

 

PRIM-MINISTRUVasile TARLEV

Chişinău, 6 iunie 2005.
Nr.533.

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

nr.533 din 6 iunie 2005

 

LISTA

hotărîrilor Guvernului care se abrogă

1. Hotărîrea Guvernului nr.461 din 15 iunie 2001 "Cu privire la organizarea audienţei cetăţenilor" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.64-66, art.498).

2. Hotărîrea Guvernului nr.655 din 27 mai 2002 "Cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.461 din 15 iunie 2001" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002 nr.69-70, art.747).

3. Punctul 2 din Hotărîrea Guvernului nr.204 din 4 martie 2004 "Privind modificarea, completarea şi abrogarea unor hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.45, art.351).