H O T Ă R Î R E

cu privire la cuantumurile burselor, altor forme de ajutoare sociale pentru studenţii

din instituţiile de învăţămînt superior, elevii din instituţiile de învăţămînt mediu

de specialitate, secundar profesional şi persoanele care studiază

în învăţămîntul postuniversitar

 

nr.  1009  din  01.09.2006

 

Monitorul Oficial nr. 142-145/1092 din 08.09.2006

 

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Se stabilesc:

cuantumurile burselor de studii şi sociale pentru studenţii din învăţămîntul superior,  ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămîntul medical şi farmaceutic, elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate, secundar profesional, inclusiv elevii din liceele profesionale, persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar, conform anexei nr.1;

cuantumurile burselor de merit pentru studenţii din învăţămîntul superior, ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămîntul medical şi farmaceutic şi elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate, conform anexei nr.2.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.342 din 27.03.2007, în vigoare 01.01.2007]

 

2. Se stabileşte plafonul de acordare a burselor de studii (inclusiv pentru studenţii, elevii implicaţi în programe de mobilitate) la nivel de 70 la sută din numărul studenţilor şi elevilor autohtoni, înmatriculaţi la studii la învăţămînt cu frecvenţa la zi, conform planului de înmatriculare cu finanţare bugetară la fiecare specialitate/domeniu de formare profesională din fiecare instituţie de învăţămînt superior şi mediu de specialitate.

În limita plafonului stabilit pot beneficia de burse de studii, alocate din mijloacele bugetului de stat, studenţii/elevii admişi la studii cu finanţare bugetară, precum şi studenţii/elevii admişi la studii pe bază de contract cu achitarea taxei pentru studii.

3. Se aprobă Regulamentul-cadru cu privire la modul şi condiţiile de acordare a burselor pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din instituţiile de învăţămînt superior, elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi secundar profesional şi persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar, conform anexei nr.3.

4. Bursele pentru studenţi, elevi şi persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar, înmatriculate pe baza contractelor cu agenţii economici, se acordă din mijloacele transferate instituţiei de învăţămînt de către agentul economic.

Cuantumul burselor respective se stabileşte în contractele încheiate între părţi şi nu poate fi mai mic de cuantumul burselor prevăzute de la buget.

5. Se stabileşte că studenţii din instituţiile de învăţămînt superior şi elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi secundar profesional, cu excepţia celor care îşi au domiciliul permanent în localitatea de reşedinţă a instituţiei de învăţămînt sau în suburbiile acestei localităţi, au dreptul la două călătorii pe an în ţară (tur-retur), cu restituirea de către instituţia respectivă de învăţămînt, din mijloacele bugetare pentru studenţii bugetari şi din taxele de studii pentru studenţii care îşi fac studiile pe bază de contract, a 50% din costul biletelor de călătorie în transportul auto şi feroviar interurban.

6. Cuantumurile burselor pentru persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar, studenţii, elevii străini, care îşi fac studiile în instituţiile de învăţămînt postuniversitar, superior şi mediu de specialitate din Republica Moldova în conformitate cu acordurile interstatale, se stabilesc în conformitate cu prevederile anexei nr.1.

Bursele se acordă doctoranzilor, medicilor rezidenţi, medicilor secundari clinici, masteranzilor, elevilor, studenţilor străini care au promovat sesiunea, indiferent de anul de studii şi media notelor obţinute.

7. Pe perioada stagiilor de practică pedagogică şi de specialitate, studenţilor şi elevilor li se achită diurna şi cazarea în mărime de 50 la sută din mărimea diurnei şi costului cazării stabilite pentru funcţionari şi muncitori, precum şi integral cheltuielile de transport (tur-retur) de la instituţia de învăţămînt pînă la sediul instituţiei/întreprinderii în care se organizează stagiile de practică.

8. Se permite instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate să acorde burse sociale şi de merit, ajutoare materiale, premii, indemnizaţii unice, inclusiv în cazuri excepţionale, pentru tratament medical gratuit, din mijloacele provenite de la prestarea serviciilor cu plată, din sponsorizări şi donaţii.

9. Cheltuielile ce ţin de punerea în aplicare a prezentei hotărîri vor fi acoperite din contul mijloacelor prevăzute anual în bugetele respective.

10. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.4.

 

[Pct.11 abrogat  prin Hot.Guv. nr.342 din 27.03.2007, în vigoare 01.01.2007]

 

Prim-ministru

 

Vasile TARLEV
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei şi tineretuluiVictor Ţvircun
Ministrul finanţelorMihail Pop

Chişinău, 1 septembrie 2006.
Nr.1009.

 

 

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.1009 din 1 septembrie 2006

 

Cuantumurile burselor de studii pentru studenţii din învăţămîntul superior
(ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic),
elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate, secundar
profesional, inclusiv elevii din liceele profesionale, persoanele
care studiază în învăţămîntul postuniversitar
 

Nr.
d/o
Categoriile de burseÎn învăţămîntul superior În învăţămîntul mediu de
specialitate (colegii)
cuantumul bursei lunare (lei), începînd cu:
1 octombrie 20081 ianuarie 2009 1 septembrie 20091 octombrie 20081 ianuarie 20091 septembrie 2009
I.Bursa pentru studenţii din învăţămîntul superior (ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic) şi pentru elevii din învăţămîntul mediu de specialitate
1.Categoria I420505655330395510
2.Categoria II355425550270325420
3.Categoria III330395510240290380
II.Bursa socială185220285155185240
III.Bursa pentru studenţii din învăţămîntul superior ciclul II, masterat520555720
 

Note:

1. Alocaţiile pentru bursele de categoria I nu vor depăşi 10 la sută, iar pentru bursele de categoria a II-a şi a III-a - 20 şi, respectiv, 70 la sută din alocaţiile bugetare, prevăzute în acest scop.

2. Cuantumul bursei de studii pentru studenţii ciclului I, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic /elevii din ultimul an de studii şi pentru studenţii ciclului I, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic /elevii de la specialităţile profilurilor pedagogic, agrar şi medical se majorează cu 20 la sută faţă de mărimea bursei prevăzute în prezenta anexă.

Cuantumul bursei de studii pentru studenţii ciclului I, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic /elevii din ultimul an de studii de la specialităţile profilurilor pedagogic, agrar şi medical se majorează cu 40 la sută faţă de mărimea bursei prevăzute în prezenta anexă.

3. În instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate bursele de studii se acordă semestrial, conform rezultatelor sesiunii de examinare, şi se achită lunar, în limitele mijloacelor alocate în acest scop.

Pentru studenţii/elevii anului I de învăţămînt, semestrul I de studii, bursele se stabilesc în mărimea prevăzută în prezenta hotărîre, conform mediei notelor de la concursul de admitere.

4. Numărul burselor sociale va constitui 10 la sută din numărul total al studenţilor ciclului I, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor bursieri, cu excepţia bursierilor străini. Bursa socială se acordă persoanelor care au promovat sesiunea de examinare.

 

 

Burse de studii acordate în învăţămîntul secundar profesional
 

Nr.
d/o
Categoriile de burseÎn învăţămîntul secundar profesional
cuantumul bursei lunare (lei), începînd cu:
1 octombrie 20081 ianuarie 2009 1 septembrie 2009
Elevii din grupele de meserii şi din grupele profesionale ale şcolilor profesionale şi de meserii şi liceelor profesionale, cu excepţia elevilor din şcoala de meserii pentru surzi şi hipoacuzici200240300

 

 

Bursele de studii acordate persoanelor care studiază în învăţămîntul
postuniversitar: doctoranzi, postdoctoranzi, medici rezidenţi, medici
secundari clinici
 

Categoria bursierilorCuantumul bursei lunare (lei),
începînd cu 1 octombrie 2008
1.Doctoranzii din anul I de studii, înscrişi imediat după absolvirea facultăţii, şi cei cu vechimea în muncă mai mică de trei ani700
2.Doctoranzii din anul II de studii, înscrişi imediat după absolvirea facultăţii, şi cei cu vechimea în muncă mai mică de trei ani750
3.Doctoranzii din anul III de studii, nominalizaţi la poziţia întîi a prezentului tabel, persoanele care pînă la înscrierea la doctorat aveau o vechime în muncă de cel puţin trei ani - pentru toţi anii de studii850
4.Postdoctoranzii care lucrează asupra tezei de doctor habilitatÎn mărimea unui salariu mediu primit pînă la înscrierea la postdoctorat
5.Medicii rezidenţi din anul I de studii910
6.Medicii rezidenţi din anul al II-lea şi al III-lea de studii1010
7.Medicii rezidenţi din anul al IV-lea şi al V-lea de studii, medicii secundari clinici înscrişi la secundariat imediat după absolvirea facultăţii1045
8.Medicii secundari clinici înmatriculaţi în secundariatul clinic cu vechime în muncă de medicÎn mărimea salariului de funcţie primit pînă la înscrierea la secundariat
 

Notă.

În perioada vacanţei de vară elevii din învăţămîntul secundar profesional şi mediu de specialitate, studenţii din învăţămîntul superior (ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic)  nu beneficiază de bursă.

 

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.342 din 27.03.2007, în vigoare 01.01.2007]

 

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.1009 din 1 septembrie 2006

 

Cuantumurile burselor de merit pentru studenţii din învăţămîntul superior
(ciclul I, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic) şi elevii din
instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate
 

Nr.
d/o

Categoriile de burse

În învăţămîntul superior În învăţămîntul mediu
de specialitate (colegii)
cuantumul bursei lunare (lei), începînd cu:
1 octombrie 20081 ianuarie 2009 1 septembrie 20091 octombrie 20081 ianuarie 2009 1 septembrie 2009
1.Bursa Republicii7759301200
2.Bursa Preşedintelui Republicii Moldova7008401090540650845
3.Bursa Guvernului6407701000
4.Bursa "Gaudeamus"465560 730

 

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.342 din 27.03.2007, în vigoare 01.01.2007]

 

  Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului

nr.1009 din 1 septembrie 2006

 

Notă: În denumirea anexei nr.3 şi în tot textul acesteia după cuvintele "studenţii", "studenţilor" se introduc cuvintele "ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic" conform Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008

 

REGULAMENTUL-CADRU

cu privire la modul şi condiţiile de acordare a burselor pentru studenţii ciclul I, ciclul II, s

tudii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din instituţiile de  învăţămînt superior,

elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi secundar profesional

şi persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte modul şi condiţiile de acordare a burselor pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din instituţiile de învăţămînt superior, elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi secundar profesional şi persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar.

2. Acordarea de burse de la bugetul de stat reprezintă o formă de sprijin material vizînd atît protecţia socială, cît şi stimularea studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic (elevilor) cu performanţe academice şi comportament adecvat, precum şi persoanelor care studiază în învăţămîntul postuniversitar.

3. Bursele reprezintă o indemnizaţie lunară ce se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor care îşi realizează studiile prin învăţămînt de zi, precum şi persoanelor care studiază în învăţămîntul postuniversitar.

4. În învăţămîntul postuniversitar, din bugetul de stat se acordă burse pentru doctoranzi, medici rezidenţi, medici secundari clinici şi masteranzi. Cuantumul burselor pentru aceste categorii se stabileşte de către Guvern. Acordarea burselor doctoranzilor, medicilor rezidenţi, medicilor secundari clinici şi masteranzilor se realizează în funcţie de performanţele obţinute în activitatea academică, cu condiţia realizării integrale, în termenele stabilite, a planului de învăţămînt/programului de studiu pentru un semestru/an de studii. Pe perioada vacanţei de vară, persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar, cu excepţia masteranzilor, beneficiază de burse.

5. În învăţămîntul superior şi mediu de specialitate se atribuie următoarele tipuri de burse finanţate din bugetul de stat:

burse de merit;

burse de studii;

burse sociale.

În învăţămîntul secundar profesional se atribuie burse de studii.

6. Bursele de merit se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din învăţămîntul superior şi elevilor din învăţămîntul mediu de specialitate care au performanţe relevante în activitatea academică, ştiinţifică şi extracurriculară.

7. Bursele de studii se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din învăţămîntul superior şi elevilor din învăţămîntul mediu de specialitate în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură. În învăţămîntul secundar profesional elevii sînt asiguraţi cu burse de studii, în modul stabilit de Ministerul Educaţiei şi Tineretului.

8. Bursa socială se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a candidatului.

9. Acordarea burselor se realizează în limita fondului de burse alocat de la bugetul de stat, stabilit în corespundere cu legislaţia în vigoare.

10. Cuantumul şi plafonul de acordare a burselor studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor se stabileşte de către Guvern, în funcţie de numărul total al studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din învăţămîntul superior şi elevilor din învăţămîntul mediu de specialitate, care îşi fac studiile cu finanţare bugetară.

11. Pot candida la burse din bugetul de stat studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic admişi la studii cu finanţare bugetară, precum şi studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic admişi la studii pe bază de contract cu achitarea taxei pentru studii, care realizează integral, în termenele stabilite, planul de învăţămînt pentru un semestru/an de studii, obţin note de promovare şi numărul stabilit de credite: 30 - pentru un semestru şi 60 pentru un an de studii.

12. Elevii din învăţămîntul mediu de specialitate admişi la studii cu finanţare bugetară, precum şi elevii admişi la studii pe bază de contract cu achitarea taxei pentru studii pot pretinde la burse din bugetul de stat dacă realizează integral, în termenele stabilite, planul de învăţămînt pentru un semestru/an de studii şi obţin note de promovare.

13. Bursele finanţate din bugetul de stat se repartizează proporţional pe ani de studii, domenii de formare profesională (profiluri) şi specialităţi.

14. Bursele de merit se fixează o dată pe an, în funcţie de rezultatele academice ale studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor în sesiunea de vară, începînd cu data de 1 septembrie al noului an de învăţămînt.

15. Bursele de studii şi bursele sociale se fixează de două ori pe an, în funcţie de rezultatele academice ale studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor la sesiunile de vară şi de iarnă, începînd cu data de întîi a lunii care urmează după sesiunea de examinare.

16. Selectarea candidaţilor la burse se realizează în cadrul facultăţilor/secţiilor instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate. În scopul asigurării transparenţei acestui proces, la întocmirea listelor candidaţilor la burse finanţate din bugetul de stat vor fi implicaţi reprezentanţi ai studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor, sindicatelor studenţeşti/ale elevilor, juristul, contabilul/economistul-şef şi alţi membri desemnaţi la nivel instituţional.

17. Acordarea burselor se realizează prin ordinul conducătorului instituţiei de învăţămînt, în baza propunerilor facultăţilor/secţiilor.

18. Bursele finanţate din bugetul de stat se achită masteranzilor pînă la finalizarea programului, studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor lunar, cu excepţia vacanţei de vară.

[Pct.18 completat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

 

19. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii implicaţi în programe de mobilitate, aprobate de senatul universităţii/consiliul profesoral, beneficiază de burse de studii. Nu pot beneficia de burse de studii studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii implicaţi în programe de mobilitate cu acoperire financiară în formă de granturi, care include şi bursa.

20. Achitarea burselor finanţate din bugetul de stat se întrerupe din luna următoare lunii în care a fost semnat ordinul de exmatriculare.

21. Se permite instituţiilor de învăţămînt să acorde burse sociale şi nominale (bursa senatului/consiliului profesoral, bursa unor personalităţi, bursa unor organizaţii etc.), care se constituie din mijloace provenite de la prestarea serviciilor cu plată şi alte activităţi auxiliare, din sponsorizări şi donaţii ale persoanelor fizice şi juridice, inclusiv din străinătate.

 

II. BURSELE DE MERIT

22. În învăţămîntul superior şi mediu de specialitate se acordă următoarele tipuri de burse de merit finanţate din bugetul de stat:

 

Bursa Republicii - 12 burse pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din instituţiile de învăţămînt superior;
Bursa Guvernului

- 30 burse pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din instituţiile de învăţămînt superior;

Bursa Preşedintelui Republicii Moldova

- 15 burse, dintre care 10 pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din  instituţiile de învăţămînt superior şi 5 pentru elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate;

Bursa „Gaudeamus”

- 20 burse pentru elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate.

 

23. Listele candidaţilor la bursele de merit se aprobă anual, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Tineretului, în baza demersurilor senatelor instituţiilor de învăţămînt superior şi consiliilor profesorale ale instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate, de stat şi privat, după cum urmează:

pentru Bursa Republicii, Bursa Guvernului şi Bursa “Gaudeamus” - prin hotărîre de Guvern;

pentru Bursa Preşedintelui Republicii Moldova - prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova.

24. Cuantumul burselor instituite conform punctului 21 al prezentului Regulament nu va depăşi mărimea Bursei “Gaudeamus” pentru colegii şi mărimea Bursei Guvernului pentru instituţiile de învăţămînt superior.

25. Bursele de merit se stabilesc anual, după cum urmează:

începînd cu semestrul III - pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din învăţămîntul superior care studiază în programe cu durata de studii de trei ani;

începînd cu semestrul VII - pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din învăţămîntul superior care studiază în programe cu durata mai mare de studii;

în ultimii doi ani de studii - pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din învăţămîntul medical şi farmaceutic;

în ultimul an de studii - pentru elevii din învăţămîntul mediu de specialitate.

26. Pot candida la bursa de merit studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevii care au obţinut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9 puncte în profilurile/domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept (pentru candidaţii Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne) şi real (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie) şi nu mai mică de 9,5 puncte în alte profiluri/domenii de studiu, participă la activităţi de cercetare ştiinţifică, conferinţe, concursuri etc.

27. Bursa de merit se poate acorda şi studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic anului I care au obţinut într-unul dintre ultimii doi ani de studii în învăţămîntul preuniversitar distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale şi au fost înscrişi în învăţămîntul superior în afara concursului de admitere.

28. Candidaţii la bursa de merit sînt propuşi senatului/consiliului profesoral de către consiliul facultăţii/consiliul de administraţie.

29. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic candidaţi la bursa de merit vor completa şi vor prezenta, pentru a participa la concursul de selecţie, un dosar, care va conţine:

curriculum vitae, ce va cuprinde în mod obligatoriu cele mai relevante activităţi extracurriculare pe perioada studiilor universitare, aria de interese, abilităţile;

certificatul academic vizat la serviciul studii, cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru, inclusiv din ultima sesiune;

o scrisoare de recomandare din partea consiliului facultăţii/secţiei;

o scrisoare de recomandare din partea senatului universitar/consiliului profesoral;

copiile celor mai relevante materiale pe perioada studiilor, ce atestă participarea la conferinţe şi seminare ştiinţifice, concursuri, olimpiade etc.;

lista publicaţiilor ştiinţifice cu datele bibliografice complete şi copiile publicaţiilor din ultimii doi ani de studii;

alte materiale relevante.

30. Lista candidaţilor la bursa de merit se aprobă prin ordinul rectorului/directorului instituţiei de învăţămînt, la propunerea senatului/consiliului profesoral.

31. Dosarele candidaţilor se vor prezenta la Ministerul Educaţiei şi Tineretului, în direcţiile/secţiile responsabile de învăţămîntul superior şi mediu de specialitate, în termen de cel mult zece zile după finalizarea sesiunii de vară, însoţite de o scrisoare semnată de rectorul /directorul instituţiei şi o copie a recomandării senatului /consiliului profesoral.

32. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate în cadrul Ministerului.

33. Candidaţii vor fi selectaţi în baza următoarelor criterii:

media notelor;

activităţile educaţionale, culturale, sportive;

curriculum vitae;

activitatea ştiinţifică;

publicaţiile;

scrisorile de recomandare.

34. Achitarea burselor de merit se efectuează de către fiecare instituţie de învăţămînt în limitele alocaţiilor bugetare aprobate în acest scop. Pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii din instituţiile de învăţămînt privat, bursele de merit se vor achita în modul stabilit.

35. Anularea Bursei Republicii, Bursei Guvernului şi Bursei “Gaudeamus”, în caz de necesitate, se efectuează prin hotărîre de Guvern, la propunerea senatului/consiliului profesoral, confirmată de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi ministerul de resort. Anularea Bursei Preşedintelui Republicii Moldova se face prin decret prezidenţial.

36. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii care beneficiază de bursă de merit nu pot candida în perioada respectivă la bursa de studii.

 

III. ACORDAREA BURSEI DE STUDII

37. Bursa de studii se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor care au promovat sesiunea de examinare în termenele stabilite, în funcţie de rezultatele academice obţinute.

38. Lista studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor instituţiei de învăţămînt, candidaţi pentru obţinerea bursei de studii, este întocmită de către decanul facultăţii/şeful de secţie pentru fiecare specialitate şi an de studii, cu respectarea cuantumului stabilit de Guvern din numărul de studenţi ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevi din fiecare grupă academică, şi confirmată de consiliul facultăţii/consiliul de administraţie al colegiului în prima lună după terminarea sesiunii de examinare. Decizia consiliului facultăţii/consiliului de administraţie se aprobă prin ordinul rectorului/directorului.

39. Lista studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor cărora li se acordă bursă de studii se alcătuieşte în ordinea descrescătoare a mediei notelor obţinute în sesiunea de examinare precedentă/mediei semestriale, pînă la acoperirea numărului de burse aprobat. Pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii admişi la anul I, lista studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor cărora li se acordă bursă de studii se alcătuieşte în ordinea descrescătoare a mediei de concurs la admitere.

40. Media notelor obţinute în sesiunea de examinare precedentă/media semestrială se va calcula în baza notelor la unităţile de curs/disciplinele prevăzute în planul de învăţămînt pentru sesiunea (semestrul) respectivă, inclusiv notele de la stagiile de practică, cu excepţia cursurilor facultative (la alegere).

41. În caz de coincidenţă a mediei notelor, se vor lua în considerare următorii factori: media notelor la unităţile de curs/disciplinele de profil, frecvenţa studentului/elevului, participarea la activităţi extracurriculare în cadrul instituţiei de învăţămînt, situaţia materială a studentului/elevului.

42. Dacă coincid şi aceste condiţii, prioritate va avea studentul/elevul originar din localităţile rurale. Locul de trai se stabileşte după viza de reşedinţă permanentă a studentului/elevului. Locul de trai al studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic care n-au atins vîrsta de 20 de ani se stabileşte după viza de reşedinţă permanentă a părinţilor.

43. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic bursieri ai diverselor organizaţii, cu excepţia celor sportive, nu beneficiază de bursă de studii din contul mijloacelor bugetare ale instituţiei de învăţămînt.

44. Cuantumul bursei acordate de către întreprinderi şi organizaţii, numărul lor, precum şi meritele pentru care se acordă acestea se stabilesc de către conducerea întreprinderii sau organizaţiei, în comun cu senatul/consiliul profesoral al instituţiei de învăţămînt. Mărimea bursei se indică în contractul încheiat între părţi.

45. Studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor care nu au susţinut sesiunea de examinare în termenele stabilite din motive întemeiate, bursa de studii li se stabileşte după promovarea sesiunii amînate, în conformitate cu prevederile Regulamentului.

46. Nu se acordă bursă de studii studentului/elevului care se află în concediu academic.

47. După restabilirea la studii, studentului/elevului i se acordă bursă după promovarea sesiunii de examinare, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.

48. În cazul concediului de maternitate, confirmat prin acte eliberate de instituţia curativă abilitată, studenta/eleva care a beneficiat de bursă, după restabilirea la studii primeşte pînă la sesiune bursa în mărime integrală.

49. În caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă, confirmată prin prezentarea certificatului eliberat de instituţia medicală abilitată, studentul/elevul bursier continuă, în perioada respectivă, să primească bursa de studii.

50. Studentul/elevul care efectuează studiile cu finanţare din buget, transferat de la altă instituţie de învăţămînt, precum şi studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic transferaţi de la învăţămîntul fără frecvenţă (cu frecvenţă redusă) la învăţămînt de zi pot beneficia de burse începînd cu semestrul următor datei de promovare a examenelor, diferenţelor stabilite, cu condiţia îndeplinirii criteriilor de acordare a burselor.

51. Studentul/elevul transferat de la o facultate la alta în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţămînt beneficiază de bursă în condiţiile prezentului Regulament.

52. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic care urmează concomitent două specializări pot beneficia de burse de la bugetul de stat numai la una din ele. Absolvenţii cu diplomă de licenţă care urmează o a doua specializare sau studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic reînmatriculaţi pot beneficia de burse de la bugetul de stat, cu condiţia ca numărul anilor în care au beneficiat de bursă să nu depăşească numărul anilor de studiu prevăzut ca durată de şcolarizare la specializarea de la care urmează să beneficieze de bursă.

53. Bursa senatului/consiliului profesoral reprezintă o indemnizaţie lunară acordată semestrial studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor cu performanţe academice, din resursele proprii ale instituţiei de învăţămînt. Modalităţile de acordare a acestei burse sînt stabilite de senatul/consiliul profesoral al instituţiei de învăţămînt respective.

 

IV. ACORDAREA ŞI ACHITAREA BURSELOR SOCIALE

54. Bursa socială se acordă, la cerere, studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor care provin din familii socialmente vulnerabile, studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor înmatriculaţi în învăţămîntul superior şi mediu de specialitate la locurile finanţate din resursele bugetare ale instituţiilor de învăţămînt respective, care nu au obţinut bursa de studii, în funcţie de cota venitului ce revine unui membru al familiei.

55. Pot pretinde la bursa socială următoarele categorii de studenţi ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevi:

studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii orfani şi studenţii/elevii rămaşi fără îngrijirea părinţilor, cu statut de copil orfan;

studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii invalizi de gradul I şi II;

studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii cu deficienţe fizice şi senzoriale;

studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii ambii părinţi ai cărora sînt invalizi sau pensionari;

studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, în războiul din Afganistan sau la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl;

studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii din familiile cu trei şi mai mulţi copii;

studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii familişti cu copii.

56. Pentru a candida la bursa socială, studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii din categoriile menţionate urmează să prezinte anual sau, după caz, semestrial, acte de certificare a situaţiei familiale.

57. Numărul burselor sociale va constitui 10 la sută din numărul total al studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor bursieri autohtoni.

58. Cuantumul bursei sociale se stabileşte de către Guvern.

59. Lista nominală a candidaţilor pentru acordarea bursei sociale este întocmită de către decanul facultăţii /şeful de secţie, în urma analizei cererilor depuse şi în funcţie de realizările academice ale studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor. Lista nominală se aprobă prin ordinul rectorului /directorului instituţiei de învăţămînt.

60. Achitarea bursei sociale este suspendată prin ordinul rectorului/directorului în cazul exmatriculării studentului/elevului sau lichidării cauzei care a servit drept motiv pentru acordarea bursei respective.

61. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevii care beneficiază de bursa socială pot candida şi la bursa de studii, în condiţii generale.

 

V. ACORDAREA ŞI ACHITAREA BURSELOR PERSOANELOR CARE STUDIAZĂ ÎN

ÎNVĂŢĂMÎNTUL POSTUNIVERSITAR, STUDENŢILOR CICLUL I, CICLUL II, STUDII

INTEGRATE, ÎNVĂŢĂMÎNT MEDICAL ŞI FARMACEUTIC ŞI ELEVILOR CARE

ÎŞI FAC STUDIILE PE BAZĂ DE CONTRACT

62. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevii înmatriculaţi pe bază de contract cu achitarea taxei pentru studii pot beneficia de bursă de studii din bugetul de stat în condiţiile prezentului Regulament.

63. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevii care beneficiază de bursă pe bază de contract nu pot beneficia de burse de studii acordate de instituţia de învăţămînt respectivă din bugetul de stat, cu excepţia burselor de merit şi a altor forme de sprijin material şi ajutor social, prevăzute de legislaţia în vigoare.

64. Bursa de merit, inclusiv bursa Preşedintelui Republicii Moldova, se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevilor înmatriculaţi pe bază de contract în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.

65. Doctoranzii, masteranzii pînă la finalizarea programului, studenţii, ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic elevii de la orice an de studii, indiferent de media la concursul de admitere sau în anul precedent de studii, pot încheia contracte cu agenţii economici care doresc să-şi formeze cadre în instituţiile de învăţămînt superior, de învăţămînt mediu de specialitate şi în cele de învăţămînt secundar profesional, prin care se obligă să activeze după absolvire, pentru perioada determinată prin contract, la agentul economic respectiv. Agentul economic, la rîndul său, se obligă să plătească doctorandului, masterandului pînă la finalizarea programului, studentului, elevului bursa, în conformitate cu performanţele obţinute, pe parcursul studiilor, prin încheierea unui contract între părţi.

[Pct.65 completat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

 

66. Contractul încheiat este vizat de conducătorul instituţiei de învăţămînt sau delegatul acesteia. Un exemplar al contractului se păstrează pentru evidenţă la secretariatul instituţiei de învăţămînt.

67. În contract se vor prevedea:

a) obligaţiile agentului economic:

să acorde elevului/studentului/masterandului pînă la finalizarea programului/doctorandului o bursă pe timpul studiilor în condiţiile prevăzute de prezentul Regulament;

să asigure elevului/studentului/masterandului pînă la finalizarea programului/doctorandului, în perioada studiilor, în funcţie de specificul agentului economic, condiţiile necesare pentru efectuarea stagiilor de practică de specialitate sau activităţii de cercetare, precum şi pentru documentare în vederea elaborării proiectului tezei/diplomei;

să stabilească în comun cu elevul/studentul/masterandul pînă la finalizarea programului/doctorandul şi conducerea instituţiei de învăţămînt, în funcţie de necesităţile sale, subiectul tezei/diplomei;

să asigure elevului/studentului/masterandului pînă la finalizarea programului/doctorandului încadrarea după absolvire într-o funcţie şi specialitate conform pregătirii, în unitatea şi localitatea menţionate în contract;

b) obligaţiile elevului/studentului/masterandului pînă la finalizarea programului/doctorandului:

să se pregătească temeinic pentru obţinerea unei înalte calificări profesionale;

să activeze după absolvire la agentul economic pentru perioada prevăzută în contract;

să restituie integral sau parţial bursa încasată în cazul în care nu obţine în procesul de formare profesională performanţele solicitate de agentul economic sau nu respectă termenele de activitate la agentul respectiv, stabilite în contract.

[Pct.67 completat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

 

68. Bursa pe bază de contract, acordată de agentul economic în corespundere cu aranjamentele dintre părţile contractante, va avea un cuantum lunar nu mai mic decît bursa minimă de studii prevăzută din buget pentru categoria respectivă.

69. Bursa pe bază de contract se achită şi pe perioada concediului medical, confirmată prin certificatul respectiv.

70. Dacă numărul studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor/masteranzilor pînă la finalizarea programului doritori de a încheia contracte cu acelaşi agent economic este mai mare decît numărul burselor ce se oferă, selectarea studenţilor ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic/elevilor/masteranzilor pînă la finalizarea programului se face după criteriile stabilite de agentul economic, solicitîndu-se, dacă este cazul, concursul instituţiei de învăţămînt.

[Pct.70 completat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

 

VI. DISPOZIŢII FINALE

71. Instituţiile de învăţămînt superior, mediu de specialitate şi secundar profesional vor elabora în conformitate cu prevederile prezentului Regulament-cadru propriile regulamente privind modul şi condiţiile de acordare a burselor.

72. Conducătorul instituţiei de învăţămînt este responsabil pentru întocmirea corectă a listei nominale a candidaţilor la burse, pentru achitarea burselor la timp şi în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, pentru mediatizarea informaţiei privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a acestora.

73. Cetăţenii altor state, bursieri ai Republicii Moldova, sînt asiguraţi cu burse în conformitate cu prevederile Protocolului de colaborare bilaterală.

 

 Anexa nr.4

la Hotărîrea Guvernului

nr.1009 din 1 septembrie 2006

 

LISTA

hotărîrilor Guvernului care se abrogă

1. Hotărîrea Guvernului nr.1152 din 2 septembrie 2002 “Cu privire la noile cuantumuri ale burselor, altor forme de ajutoare sociale pentru studenţii din instituţiile de învăţămînt superior, elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate, secundar profesional şi auditorii din învăţămîntul postuniversitar” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.124-125, art.1266).

2. Hotărîrea Guvernului nr.102 din 2 februarie 2005 “Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1152 din 2 septembrie 2002” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.20-23, art.154).

3. Hotărîrea Guvernului nr.479 din 4 mai 2006 “Pentru aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1152 din 2 septembrie 2002” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.75-78, art.525).