H O T Ă R Î R E
cu privire la dizolvarea Serviciului de Stat pentru Problemele
Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova
nr. 1130 din 16.10.2007
Monitorul Oficial nr.168-170/1176 din 26.10.2007
* * *
În scopul executării prevederilor Legii nr.125-XVI din 11 mai 2007 privind cultele religioase şi părţile lor componente (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.127-130, art.546), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se dizolvă Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, cu derularea procedurii de lichidare.
2. Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, în termen de 2 luni, va transmite Ministerului Justiţiei dosarele de înregistrare a cultelor religioase şi a părţilor lor componente, aflate în arhiva acestuia, precum şi registrul cultelor religioase şi a părţilor lor componente.
3. Documentele prezentate pentru înregistrarea cultelor şi a părţilor lor componente, nesoluţionate pînă la dizolvare, se transmit Ministerului Justiţiei, în termen de 15 zile, pentru a fi soluţionate în conformitate cu Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente.
4. Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, va înainta Ministerului Finanţelor, în termen de 1 lună, propuneri privind alocarea mijloacelor suplimentare, necesare pentru finalizarea procedurii de lichidare.
5. În procesul dizolvării, bunurile materiale şi financiare ale Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova vor fi transmise Ministerului Justiţiei, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), cu modificările şi completările ulterioare.
6. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).
7. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.758 din 13 octombrie 1994 "Privind aprobarea Regulamentului provizoriu cu privire la înregistrarea părţilor componente ale cultelor" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.13, art.111) şi Hotărîrea Guvernului nr.201 din 25 februarie 2003 "Cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi statelor de personal ale Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.30-34, art.216).
PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnează: | |
Ministrul justiţiei | Vitalie Pîrlog |
Ministrul finanţelor | Mihail Pop |
Ministrul economiei şi comerţului | Igor Dodon |
Chişinău, 16 octombrie 2007. | |
Nr.1130. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.1130 din 16 octombrie 2007
Modificările şi completările
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
[Pct.1 exclus prin Hot.Guv. nr.736 din 03.10.2012, în vigoare 12.10.2012]
2. Punctul 1) al modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.129 din 15 februarie 2000, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.670 din 15 iunie 2007 "Cu privire la crearea Departamentului de administrare judecătorească" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.86-89, art.702), va avea următorul cuprins:
"1) la punctul 2, cifra "112" se substituie cu cifra "108;".