H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea modificărilor ce se operează în
Hotărîrea Guvernului nr.1284 din 2 octombrie 2002
nr. 669 din 06.06.2008
Monitorul Oficial nr.102/666 din 10.06.2008
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă modificările ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1284 din 2 octombrie 2002 “Despre aprobarea Regulamentului privind modul de desfăşurare a concursului pentru obţinerea licenţei de comercializare a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată, către agenţii economici aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, precum şi exportul acestora” (se anexează).
PRIM-MINISTRU | Zinaida GRECEANÎI |
Contrasemnează: | |
Prim-viceprim-ministru, | |
ministrul economiei şi comerţului | Igor Dodon |
Chişinău, 6 iunie 2008. | |
Nr.669. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.669 din 6 iunie 2008
MODIFICĂRILE
ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1284 din 2 octombrie 2002
Hotărîrea Guvernului nr.1284 din 2 octombrie 2002 “Despre aprobarea Regulamentului privind modul de desfăşurare a concursului pentru obţinerea licenţei de comercializare a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată, către agenţii economici aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, precum şi exportul acestora” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.135-136, art.1407) se modifică după cum urmează:
preambulul va avea următorul cuprins:
“În conformitate cu Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind licenţierea unor genuri de activitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109, art.836), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:”;
din punctul 1 al Regulamentului privind modul de desfăşurare a concursului pentru obţinerea licenţei de comercializare a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată, către agenţii economici aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, precum şi exportul acestora sintagma “Legii nr.787-XIII din 26 martie 1996 cu privire la resursele materiale secundare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.31 art.320), cu modificările şi completările ulterioare şi a” se exclude;
anexa la hotărîre va avea următorul cuprins:
“Anexă
la Hotărîrea Guvernului
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiei de organizare a concursului pentru obţinerea licenţei de comercializare
a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare
uzate, inclusiv în stare prelucrată, către agenţii economici aflaţi pe teritoriul
Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul
ei bugetar, precum şi exportul acestora
DODON Igor | prim-viceprim-ministru, ministru al economiei şi comerţului, preşedinte al Comisiei |
CHISTRUGA Zinaida | director general al Camerei de Licenţiere |
ECHIM Ion | vicedirector general al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei |
VULPE Vasile | şef al Direcţiei juridice, Ministerul Economiei şi Comerţului |
CANDU Ion | şef de secţie în Direcţia delicte transfrontaliere şi informaţionale, Ministerul Afacerilor Interne |
DONOAGĂ Oleg | şef al Direcţiei licenţierea în industrie, transport şi construcţii, Camera de Licenţiere |
CALEINIC Natalia | şef al secţiei analiză, planificare strategică şi integrare europeană, Serviciul Vamal” |