vineri, 29 iulie 1994
1294/23.02.93 Hotărîre despre punerea în aplicare a Legii cu privire la bugetul de stat pe anul 1993

H O T Ă R Î R E

despre punerea în aplicare a Legii cu privire

la bugetul de stat pe anul 1993

 

nr. 1294-XII din 23.02.93

 

Monitor nr.3/55 din 30.03.1993

 

* * *

Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta hotărîre.

 

Art.1. - Este pusă în aplicare Legea cu privire la bugetul de stat pe anul 1993.

 

Art.2. - Creditul bancar, obţinut în anul 1992, în sumă de 11,5 miliarde ruble pentru finanţarea acţiunilor bugetare se raportă la datoria de stat internă.

Ministerul Finanţelor va prevedea în proiectele de bugete pe anul 1994 şi pe anii ulteriori sursele lui de achitare.

 

Art.3.- Ţinînd cont de încasarea neritmică a veniturilor în buget, legată de caracterul sezonier al unor ramuri ale economiei naţionale, în scopul finanţării acţiunilor primordiale, prevăzute în buget:

a) Banca Naţională a Moldovei va aloca Guvernului în semestrul întîi al anului 1993 un credit de 10 miliarde ruble, ce urmează a fi restituit în semestrul doi a. c., achitîndu-se 25 procente din taxa scontului stabilit de Banca Naţională;

b) organele de autoadministrare locală vor repartiza prioritar soldurile mijloacelor disponibile, la situaţia din 1 ianuarie 1993, pentru finanţarea acţiunilor planificate în semestrul întîi a.c.

 

Art.4. - Pentru reducerea deficitului bugetar şi finanţarea acţiunilor prevăzute în cheltuielile bugetului de stat, Banca Naţională, în procesul executării bugetului pe anul 1993, va aloca Guvernului un credit în mărime de două procente din produsul intern brut.

Guvernul va întreprinde acţiuni în vederea emiterii şi plasării hîrtiilor de stat de valoare nu mai tîrziu de 1 septembrie 1993.

 

Art.5. - În anul 1993 Banca Naţională va acorda editurilor de stat care editează cărţi pentru copii, literatură naţională contemporană şi literatură originală în limbile minorităţilor naţionale din republică credite în sumă de 150 milioane ruble cu achitarea a 10 procente pentru folosire.

 

Art.6. - Începînd cu totalurile activităţii pe anul 1992, băncile comerciale vor depune anual la bugetul republican o parte din dividende, proporţional cotei din averea de stat ce se află în folosirea lor.

 

Art.7. - În 1993 asupra băncilor comerciale se extinde acţiunea literei (a) din punctul 1, Art.6 al Legii cu privire la impozitul pe beneficiul întreprinderilor.

Guvernul, în comun cu Banca Naţională, va stabili suma limită a cheltuielilor pentru reutilarea tehnică a băncilor.

 

Art.8. - Ţinînd cont de situaţia ce s-a creat în economia naţională cu achitările, ce conduce la neîncasări considerabile în buget, instituţiile bancare primesc dispoziţiile de plată ale clienţilor pentru vărsăminte în buget, indiferent de mijloacele existente pe conturile acestora de decontare, considerîndu-le decontări fără acceptare.

Banca Naţională va face modificările respective în Regulamentul provizoriu cu privire la decontările fără numerar în Republica Moldova.

 

Art.9. - Pentru acoperirea pierderilor suferite prin acordarea de credite preferenţiale jertfelor reabilitate ale represiunilor politice, cetăţenilor care au avut de suferit în urma conflictului armat din raioanele de est ale republicii, băncile comerciale sînt scutite în anul 1993 de impozit pe beneficiu în suma înlesnirilor acordate.

Guvernul, în comun cu Banca Naţională, va stabili condiţiile de recuperare a pierderilor suferite prin acordarea de credite preferenţiale.

[Art.9 abrogat parţial prin Hot. Parl. nr.209-XIII din 29.07.94, în vigoare 29.07.1994]

 

Art.10. - Pentru stimularea economică a furnizorilor de producţie în contul cotei lor de formare şi menţinere a rezervelor materiale de stat, necesare asigurării centralizate a economiei naţionale şi populaţiei:

- întreprinderilor, organizaţiilor şi asociaţiilor care au prestat statului cote de producţie şi de comercializare a producţiei (lucrări, servicii) se stabileşte o reducere de 10 procente din taxa impozitului pe beneficiu;

- întreprinderile, organizaţiile şi asociaţiile care au prestat statului cote obligatorii de producţie şi de comercializare a producţiei (lucrări şi servicii) într-un volum de 50 procente şi mai mult din volumul total al producţiei fabricate şi comercializate în perioada respectivă şi cele care au depăşit cotele sînt scutite de impozit majorat pe beneficiu pentru depăşirea nivelului normativ de rentabilitate de două ori şi mai mult;

- colhozurilor, sovhozurilor şi altor formaţiuni agroindustriale, care au prestat cote de comercializare a producţiei agricole statului, li se micşorează impozitul funciar cu 10 procente, iar celor care au depăşit cotele şi au vîndut statului producţie peste nivelul din ultimii 3 ani li se stabileşte de la bugetul republican un supliment la preţurile medii de: 30 procente la cereale şi floarea-soarelui; 25 procente la lapte, animale şi păsări;

- cumpărătorii care primesc producţie conform cotei şi nu au achitat-o la timp plătesc furnizorului pentru fiecare zi de întîrziere 0,5 procente din valoarea producţiei livrate.

Ministerul Economiei, în comun cu Ministerul Finanţelor, va stabili modul de acordare al acestor înlesniri.

 

Art.11. - Întreprinderile instituţiilor penitenciare ale Ministerului Afacerilor Interne sînt scutite în anul 1993 de impozit pe beneficiul de la activitatea de producţie, pe care îl vor repartiza integral pentru necesităţile sociale şi de producţie ale acestor instituţii.

 

Art.12. - Societatea Crucea Roşie din Moldova, comitetele, organizaţiile, instituţiile de învăţămînt şi medico-sociale, întreprinderile ei sînt scutite în anul 1993 de impozit pe beneficiu, cu condiţia repartizării mijloacelor respective pentru principala activitate statutară a societăţii.

 

Art.13. - Consiliul Republican al Societăţii Inventatorilor şi Raţionalizatorilor este scutit în anul 1993 de impozit pe beneficiu, cu condiţia repartizării mijloacelor respective pentru principala activitate statutară a societăţii.

 

Art.14. - Întreprinderile, organizaţiile şi asociaţiile sînt scutite de la 1 aprilie 1993 de impozit pe beneficiul obţinut în valută liber convertibilă din exportul producţiei tehnico-ştiinţifice proprii şi se reduce impozitul pe beneficiu al deţinătorilor de brevet obţinut de la implementarea invenţiilor în producţie proprie, precum şi din vînzarea licenţelor de implementare a invenţiilor în decursul a cinci ani, începînd cu data înregistrării de stat a invenţiei, cu 50 de procente în primul an de înregistrare şi cu 25 de procente în al doilea an de înregistrare şi în anii ulteriori.

 

Art.15. - Atelierele curative de producţie (de muncă) de pe lîngă spitalele de psihiatrie din cadrul Ministerului Sănătăţii sînt scutite în 1993 de impozit pe beneficiu şi de cel pe valoarea adăugată.

 

Art.16. - Serviciile unor întreprinderi din alimentaţia publică (cantinele pentru elevi şi studenţi, cantinele altor instituţii de învăţămînt, instituţiilor preşcolare) sînt scutite în 1993 de impozit pe valoarea adăugată cu condiţia raportării impozitului pe valoarea adăugată la cheltuieli de producţie şi de circulaţie.

 

Art.17. - De la 1 aprilie 1993 producţia (lucrări, servicii) fabricată de întreprinderi, organizaţii şi asociaţii şi exportată pe valută liber convertibilă la preţuri mondiale nu este supusă accizelor şi nici impozitului pe valoarea adăugată, cu condiţia atribuirii impozitului pe valoarea adăugată la cheltuieli de producţie şi de circulaţie.

 

Art.18. - În anul 1993 producţia tehnico-ştiinţifică şi militar-industrială a întreprinderilor, organizaţiilor şi asociaţiilor din republică finanţată din alocaţiile bugetare ale altor state este scutită de impozit pe valoarea adăugată, dacă o astfel de înlesnire este prevăzută de legislaţia statelor respective.

Impozitul pentru materia primă şi materialele utilizate la fabricarea acestei producţii se include în preţul de cost.

 

Art.19. - Pentru urgentarea comercializării producţiei militar-industriale fabricate pînă în 1992 se permite întreprinderilor producătoare să o comercializeze în 1993 fără a plăti impozit pe valoarea adăugată.

 

Art.20. - Se permite Combinatului pentru produse alimentare din Bălţi să comercializeze în 1993 producţie peste plan în volum de 130 mii dal vodcă "Ruscaia" din materia primă a beneficiarului la cota de acciz şi impozit pe valoarea adăugată în proporţie de 50 procente din cele stabilite. Beneficiul obţinut de la comercializarea acestei partide de vodcă este scutit de impozitare. Aceste mijloace se repartizează pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a combinatului.

 

Art.21. - Se permite Institutului de Cercetări Ştiinţifice pentru Viticultură şi Vinificaţie să folosească în anul 1993 suma accizelor la producţia comercializată pentru utilarea tehnică a subdiviziunilor sale.

 

Art.22. - Întreprinderile, organizaţiile şi asociaţiile de extragere a pietrei naturale (blocuri de piatră) sînt scutite , de la 1 aprilie 1993, de impozit pe valoarea adăugată la producţia comercializată întreprinderilor din complexul de construcţie (inclusiv construcţia în regie în colhozuri, precum şi în sovhozuri şi în alte întreprinderi de stat), şi populaţiei republicii pentru construcţia caselor individuale.

Impozitul pe valoarea adăugată, plătit de întreprinderile de extragere a pietrei naturale pentru resurse materiale, combustibil, energie electrică, lucrări, servicii folosite în producţie se atribuie la cheltuielile de producţie şi de circulaţie.

 

Art.23. - Agenţii economici menţionaţi în articolele 11, 12, 20, 21 vor prezenta, în termenul stabilit, Ministerului Finanţelor, informaţii despre utilizarea la destinaţie a mijloacelor respective.

Guvernul va prezenta pentru aprobare Parlamentului o dare de seamă privind executarea bugetului în anul 1993 şi o informaţie privind folosirea la destinaţie de către agenţii economici a înlesnirilor suplimentare prevăzute în Legea cu privire la bugetul de stat pe anul 1993 şi în prezenta hotărîre.

 

Art.24. - Întreprinderile de arendă formate pe baza întreprinderilor de stat varsă în anul 1993 în bugetul respectiv plata pentru arendă, atribuind-o la cheltuielile pentru fabricarea producţiei (lucrări, servicii).

 

Art.25. - În scopul echităţii sociale şi în legătură cu majorarea salariilor şi introducerea, de la 1 martie 1993, a Reţelei tarifare unice de salarizare a lucrătorilor sferei bugetare, actele normative adoptate pînă la 23 iunie 1990, referitoare la acordarea de înlesniri pentru servicii comunale unor categorii de lucrători din sfera menţionată se consideră nevalabile.

Guvernul, ministerele şi departamentele de stat, de comun acord cu organele interesate, vor abroga actele normative respective.

 

Art.26. - Guvernul, în cazuri excepţionale, va examina şi va lua decizii privind rambursarea către întreprinderi, organizaţii şi asociaţii a sancţiunilor pecuniare, amenzilor, daunelor stipulate, aplicate de organele de stat.

 

Art.27. - Guvernul:

va prezenta Parlamentului, într-un termen de două săptămîni, datele privind veniturile, cheltuielile şi modul de utilizare şi rambursare a mijloacelor fondurilor extrabugetare:

- fondul special extrabugetar pentru finanţarea ştiinţei;

- fondul special extrabugetar de conversiune;

- fondul extrabugetar pentru creşterea animalelor de prăsilă;

- fondurile bugetare şi extrabugetare de finanţare preferenţială rambursabilă a continuării lucrărilor de construcţie la obiectele prioritare din sfera de producţie;

în comun cu Banca Naţională:

- fondul valutar al statului;

- fondul creditelor externe şi ajutoarelor umanitare;

va prezenta Parlamentului, pînă la 15 aprilie 1993, proiectele de legi privind:

- impozitul pe valoarea adăugată;

- impozitarea veniturilor băncilor;

- impozitarea veniturilor provenite din activitatea de asigurare;

- preţurile;

va aduce, într-un termen de două luni, actele normative, care reglementează corelaţiile cu bugetul, în concordanţă cu Legea cu privire la bugetul de stat pe anul 1993 şi cu prezenta hotărîre;

va negocia:

- cu Guvernul Federaţiei Ruse în vederea stabilirii şi încasării în bugetul republican a mijloacelor obţinute pentru folosirea teritoriului (spaţiului aerian) şi a altor resurse naturale de către unităţile armatei ruse;

- cu Guvernul Federaţiei Ruse, succesorul U.R.S.S., privind restituirea pagubelor materiale pricinuite cetăţenilor Republicii Moldova supuşi represiunilor politice;

- cu Guvernul Federaţiei Ruse şi guvernele altor republici din componenţa fostei U.R.S.S. în vederea compensării anuale a mijloacelor pentru plata pensiilor foştilor cetăţeni ai republicilor respective, inclusiv militari.

 

Art.28. - Ţinînd cont de eventuala majorare a preţurilor şi tarifelor, de propunerile deputaţilor poporului şi ale comisiilor permanente ale Parlamentului, Guvernul va prezenta Parlamentului propuneri referitoare la precizarea volumului bugetului de stat, inclusiv a bugetului republican, pornind de la rezultatele executării bugetului pe semestrul întîi al anului 1993.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIPetru LUCINSCHI

Chişinău, 23 februarie 1993.
Nr.1294-XII.