H O T Ă R Î R E
pentru punerea în aplicare a Legii privind apărarea împotriva incendiilor
nr. 268-XIII din 09.11.1994
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.15-16/145 din 17.03.1995
* * *
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Art.1.- Legea privind apărarea împotriva incendiilor se pune în aplicare de la data publicării.
Art.2.- Guvernul, în termen de două luni de la data publicării sus-numitei legi:
va prezenta Parlamentului spre examinare propuneri referitoare la aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu legea nominalizată;
va aduce actele sale normative în concordanţă cu legea în cauză;
va scoate Direcţia pompieri şi salvatori cu întreg personalul, activul şi pasivul din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi o va trece în componenţa Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
Art.3.- Comisia pentru securitatea statului şi asigurarea ordinii publice va exercita controlul asupra modului în care sînt executate prevederile articolului 2 alineatului al patrulea.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Petru LUCINSCHI |
Chişinău, 9 noiembrie 1994. | |
Nr.268-XIII. |
