H O T Ă R Î R E
privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi din Codul electoral
pe întreg teritoriul republicii în campania electorală, la numărarea şi
atribuirea mandatelor, la confirmarea rezultatelor alegerilor
în Parlamentul de legislatura a XIV-a
nr. 1508-XIII din 18.02.98
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.24-25/158 din 19.03.1998
* * *
Luînd în considerare propunerile pe care Comisia Electorală Centrală le-a înaintat Guvernului şi Parlamentului în conformitate cu art.22 lit.b) din Codul electoral, precum şi propunerile făcute în cadrul dezbaterilor parlamentare şi în temeiul art.66 lit.c) din Constituţie, conform căruia Parlamentul asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării,
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Art.1. - Prevederile art.13 alin.(3) din Codul electoral stabilesc cu claritate că în cazul în care funcţia deţinută de candidat se află în stare de incompatibilitate, conform art.70 alin.(1) din Constituţie şi art.3 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, cu funcţia de deputat în Parlament la care candidează, candidatul îşi suspendă, pe durata campaniei electorale, de la data înregistrării sale de către Comisia Electorală Centrală şi pînă în ziua votării sau pînă la data excluderii lui din alegeri, activitatea în funcţia pe care o deţine.
Art.2. - Prevederile art.86 şi ale art.87 din Codul electoral stabilesc că în cazul în care concurenţii electorali (candidaţii independenţi, înregistraţi de Comisia Electorală Centrală, precum şi partidele, alte organizaţii social-politice, blocurile electorale ale căror liste de candidaţi au fost înregistrate de Comisia Electorală Centrală) au obţinut mai mult de patru la sută din voturile valabil exprimate în ansamblu pe ţară în cadrul alegerilor în Parlament, Comisia Electorală Centrală îi include în operaţia de atribuire a mandatelor. Concurentul electoral se declară ales dacă numărul de voturi valabil exprimate pentru el se încadrează în această operaţie de atribuire a mandatelor.
Art.3. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru MOŢPAN |
Chişinău, 18 februarie 1998. | |
Nr.1508-XIII. |
