L E G E
pentru modificarea Legii nr.271/2017 privind auditul situaţiilor financiare
nr. 2 din 30.01.2025
Monitorul Oficial nr.62-65/74 din 20.02.2025
* * *
UE
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege transpune:
– art.11 alin.(2)–(4) din Regulamentul (UE) nr.537/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerinţe specifice referitoare la auditul statutar al entităţilor de interes public şi de abrogare a Deciziei 2005/909/CE a Comisiei (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 158/77 din 27 mai 2014, CELEX: 32014R0537, aşa cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2023/2869 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 decembrie 2023;
– Recomandarea Comisiei din 5 iunie 2008 privind limitarea răspunderii civile a auditorilor legali şi a societăţilor de audit [notificată cu numărul C(2008) 2274] (text cu relevanţă pentru SEE) (2008/473/CE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 162/39 din 21 iunie 2008, CELEX: 32008H0473.
Art.I. – Legea nr.271/2017 privind auditul situaţiilor financiare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7–17, art.48), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Clauza de armonizare va avea următorul cuprins:
„Prezenta lege transpune:
– parţial Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (text cu relevanţă pentru SEE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 157/87 din 9 iunie 2006, CELEX: 32006L0043, aşa cum a fost modificată ultima dată prin Directiva (UE) 2023/2864 a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2023;
– parţial Regulamentul (UE) nr.537/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerinţe specifice referitoare la auditul statutar al entităţilor de interes public şi de abrogare a Deciziei 2005/909/CE a Comisiei (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 158/77 din 27 mai 2014, CELEX: 32014R0537, aşa cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2023/2869 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 decembrie 2023;
– Recomandarea Comisiei din 5 iunie 2008 privind limitarea răspunderii civile a auditorilor legali şi a societăţilor de audit [notificată cu numărul C(2008) 2274] (text cu relevanţă pentru SEE) (2008/473/CE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 162/39 din 21 iunie 2008, CELEX: 32008H0473.”
2. Articolul 26 se completează cu alineatele (6) şi (7) cu următorul cuprins:
„(6) În cazul efectuării auditului la entităţile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, limitarea în timp a răspunderii pentru prejudiciul cauzat şi cuantumul sumei care poate fi solicitată pentru prejudiciul cauzat entităţii auditate, solicitantului auditului de către entitatea de audit se stabilesc printr-un acord scris încheiat între entitatea de audit şi entitatea auditată, solicitantul auditului, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) acordul este încheiat conform legislaţiei civile;
b) răspunderea entităţii de audit faţă de entitatea auditată, solicitantul auditului se extinde cel puţin pe durata termenului general de prescripţie extinctivă stabilit de Codul civil;
c) limitarea în timp a răspunderii pentru prejudiciul cauzat şi cuantumul sumei care poate fi solicitată pentru prejudiciul cauzat se decid de comun acord de către consiliul, organul executiv şi organul de supraveghere ale entităţii auditate şi se aprobă de către adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor sau de către fondatorul entităţii auditate;
d) informaţiile ce ţin de acordul privind limitarea în timp a răspunderii pentru prejudiciul cauzat şi cuantumul sumei care poate fi solicitată pentru prejudiciul cauzat se includ în nota explicativă la situaţiile financiare ale entităţii auditate.
(7) Prevederile acordului privind limitarea în timp a răspunderii pentru prejudiciul cauzat şi cuantumul sumei care poate fi solicitată pentru prejudiciul cauzat nu sunt aplicabile în cazul comiterii cu intenţie de către entitatea de audit a acţiunilor care au cauzat prejudicii entităţii auditate, solicitantului auditului ca urmare a exprimării unei opinii de audit necorespunzătoare în cazul în care situaţiile financiare conţin denaturări semnificative.”
3. Articolul 46:
la alineatul (2):
partea introductivă va avea următorul cuprins:
„Raportul suplimentar explică rezultatele auditului şi cuprinde:”;
alineatul se completează cu litera i) cu următorul cuprins:
„i) semnătura auditorului şi data întocmirii raportului.”
articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
„(3) În cazul în care au fost încheiate contracte de audit cu mai multe entităţi de audit pentru efectuarea auditului situaţiilor financiare pentru aceeaşi perioadă de gestiune şi între acestea au existat divergenţe de opinii cu privire la reglementările contabile, procedurile de audit sau alte divergenţe în desfăşurarea auditului, motivele divergenţelor sunt explicate în raportul suplimentar adresat comitetului de audit.”
Art.II. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU
|
Nr.2. Chişinău, 30 ianuarie 2025. |
