miercuri, 29 ianuarie 2025
23/29.01.2025 Hotărâre pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului (majorarea burselor pentru studenţii-doctoranzi)

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului

(majorarea burselor pentru studenţii-doctoranzi)

 

nr. 23  din  29.01.2025

 

Monitorul Oficial nr.22-24/33 din 30.01.2025

 

* * *

În temeiul art.136 alin.(1) lit.c) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-324, art.634), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Tabelul al treilea din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1009/2006 cu privire la cuantumurile burselor, soldele lunare, altor forme de ajutoare sociale pentru studenţii din instituţiile de învăţământ superior, elevii din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, profesional tehnic secundar şi persoanele care studiază în învăţământul postuniversitar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.142-145, art.1092), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

 

 

„Burse de studii pentru studenţii din învăţământul superior – ciclul III (studii superioare de doctorat),

medicii rezidenţi, medicii secundari clinici, precum şi pentru postdoctoranzi

 

Nr.
crt.
Categoriile de burseCuantumul bursei lunare,
lei
1.Studenţii-doctoranzi4400
2.Medicii rezidenţi din anul I de studii1625
3.Medicii rezidenţi din anul II şi III de studii1795
4.Medicii rezidenţi din anul IV şi V de studii, medicii secundari clinici înscrişi la secundariat imediat după absolvirea facultăţii1860
5.Medicii secundari clinici înmatriculaţi în secundariatul clinic cu vechime în muncă de medicÎn mărimea salariului de funcţie calculat conform notei
6.Postdoctoranzii care lucrează asupra tezei de doctor habilitatÎn mărimea unui salariu mediu primit până la înscrierea la postdoctorat, dar nu mai mult decât salariul mediu pe economie din anul precedent”.

 

2. Hotărârea Guvernului nr.161/2008 cu privire la Bursa de excelenţă a Guvernului şi Bursa pe domenii ştiinţifice pentru studenţii-doctoranzi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.37-39, art.222), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

2.1. în hotărâre:

2.1.1. punctul 1:

2.1.1.1. la subpunctul 1), textul „de 3165 de lei” se substituie cu textul „cu 50% mai mare decât cuantumul bursei pentru studenţii-doctoranzi”;

2.1.1.2. la subpunctul 2), textul „de 2640 de lei” se substituie cu textul „cu 30% mai mare decât cuantumul bursei pentru studenţii-doctoranzi”;

2.1.2. la punctul 7, cuvintele „prezintă Guvernului spre aprobare” se substituie cu cuvintele „aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării”;

2.2. în anexa nr.1:

2.2.1. punctul 9 va avea următorul cuprins:

9. Bursa de excelenţă sau Bursa pe domenii poate fi retrasă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea şcolii doctorale, în cazul nerespectării regulamentului şcolii doctorale.”;

2.2.2. la punctul 16, cuvintele „şi o prezintă Guvernului spre aprobare” se substituie cu cuvintele „şi o aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării”.

 

3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, studenţilor-doctoranzi li se va acorda un supliment egal cu diferenţa dintre bursa stabilită conform prezentei hotărâri şi bursa achitată pentru perioada de la 1 ianuarie 2025 până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PRIM-MINISTRUDorin RECEAN

 

Contrasemnează:
Ministrul educaţiei şi cercetăriiDan Perciun

 

Nr.23. Chişinău, 29 ianuarie 2025.