joi, 26 septembrie 2024
Hotărâre nr.20 din 26.09.2024 privind controlul de constituţionalitate şi excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 2 alin.(2) din Legea taxei de stat nr.213 din 31 iuli...
Printează Descarcă
- ⋯ +

H O T Ă R Â R E

privind controlul de constituţionalitate şi excepţia de neconstituţionalitate

a articolelor 2 alin.(2) din Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023

şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă

(sesizările nr.269a/2023, nr.7g/2024, nr.64g/2024,

nr.75g/2024 şi nr.153g/2024)

(taxa de timbru)

 

nr. 20  din  26.09.2024

 

Monitorul Oficial nr.423-426/155 din 10.10.2024

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate la 14 decembrie 2023, 19 ianuarie 2024, 20 martie 2024, 29 martie 2024 şi 4 iulie 2024,

Examinând sesizările menţionate în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea nr.269a/2023 privind controlul constituţionalităţii articolului 2 alin.(2) din Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023, depusă la Curtea Constituţională de dl Vlad Batrîncea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

2. De asemenea, la originea cauzei se află sesizările nr.7g/2024, nr.64g/2024, nr.75g/2024 şi nr.153g/2024 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a articolului 2 alin.(2) şi a Anexei nr.2 din Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023, precum şi a articolului 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă. Sesizarea nr.7g/2024 a fost ridicată din oficiu de către dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr.2-1340/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Sesizările nr.64g/2024 şi nr.75g/2024 au fost ridicate de dl avocat Andrei Briceag în dosarele nr.2-3380/2024 şi nr.2-3638/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, iar sesizarea nr.153g/2024 a fost ridicată de dl Marcel Lungu, lichidator al SRL „New Next”, în dosarul nr.2rhi-1/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

3. Sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost depuse la Curtea Constituţională la 19 ianuarie, 20 martie, 29 martie şi 4 iulie 2024 de dl judecător Victor Sandu şi de dnele judecătoare Tatiana Balan, Maria Muruianu şi Mariana Fondos-Fraţman din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediile Centru şi central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

4. Având în vedere că sesizările abordează probleme similare, Curtea a considerat necesar să le conexeze într-un singur dosar, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, dosar căruia i-a atribuit numărul 269a/2023.

5. Prin decizia Curţii Constituţionale din 5 iulie 2024, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.

6. În procesul examinării cauzei, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Avocatului Poporului, Uniunii Avocaţilor, Asociaţiei Judecătorilor „Vocea Justiţiei”, Asociaţiei Judecătorilor din Moldova, Consiliului Superior al Magistraturii şi a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

7. În şedinţa publică a Curţii au fost prezenţi dl Victor Poleacov, reprezentant al autorului sesizării nr.269a/2023, dl judecător Victor Sandu, autor al sesizării nr.7g/2024, dl avocat Andrei Briceag, autor al sesizărilor nr.64g/2024 şi nr.75g/2024, şi dl Marcel Lungu, autor al sesizării nr.153g/2024. Parlamentul a fost reprezentat de dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiilor principale

Circumstanţele cauzei nr.2-1340/2024 (sesizarea nr.7g/2024)

8. La 2 ianuarie 2024, dl avocat Aureliu Scorţescu s-a adresat, în interesele Companiei de Asigurări „Asterra Grup”, cu o cerere pentru încasarea unei despăgubiri de asigurare, a cheltuielilor de asistenţă juridică, a taxei de stat şi de timbru.

9. În cererea sa, dl avocat a solicitat ca taxa de timbru în valoare de 200 lei să fie achitată atunci când instanţa de judecată va finaliza examinarea cauzei, cu dispunerea încasării acesteia din contul pârâtului.

10. La 19 ianuarie 2024, dl judecător Victor Sandu a acceptat examinarea cererii în procedură scrisă. La aceeaşi dată, dl judecător a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a articolului 2 alin.(2) din Legea taxei de stat. Totodată, în sesizarea sa, dl judecător Victor Sandu a solicitat ca Curtea să exercite controlul de constituţionalitate al articolelor 85, 86, 89, 94, 98, 167, 171, 267 literele k) şi k1) din Codul de procedură civilă. În acest sens, dl judecător a precizat că prevederile citate au o legătură directă cu norma pe care o contestă.

11. Printr-o încheiere din 19 ianuarie 2024, dl judecător a trimis excepţia de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.2-3380/2024 (sesizarea nr.64g/2024)

12. La 4 martie 2024, dl avocat Andrei Briceag s-a adresat, în interesele Asociaţiei Proprietarilor în Condominiu nr.A0110-0158, cu o cerere prin care a solicitat încasarea unei datorii, a dobânzii de întârziere şi a cheltuielilor de judecată.

13. Totodată, dl avocat Andrei Briceag a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

14. Printr-o încheiere din 12 martie 2024, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.2-3638/2024 (sesizarea nr.75g/2024)

15. La 7 martie 2024, IM „Incaso” SRL a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat încasarea unei datorii.

16. La 18 martie 2024, dl avocat Andrei Briceag a ridicat, în interesele Incaso, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

17. Printr-o încheiere din 19 martie 2024, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.2rhi-1/2024 (sesizarea nr.153g/2024)

18. La 13 mai 2019, prin Hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul central, a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa debitorului New Next.

19. La 25 iunie 2024, dl Marcel Lungu, lichidator al New Next, a formulat o cerere privind revizuirea unei încheieri a Judecătoriei Chişinău, sediul central.

20. În cadrul şedinţei de judecată, dl Marcel Lungu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 2 alin.(2) şi Anexei nr.2 din Legea taxei de stat, în partea în care administratorul/lichidatorul este obligat să achite taxa de timbru, precum şi a articolului 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

21. Printr-o încheiere din 2 iulie 2024, Judecătoria Chişinău, sediul central, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

22. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

[…].”

23. Prevederile relevante ale Legii taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023 sunt următoarele:

Articolul 2

Taxa de timbru

„(1) Taxa de timbru este o sumă de bani care se percepe, o singură dată, de la persoanele fizice şi juridice pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum şi pentru fiecare contestaţie împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenţionale atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac.

(2) Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege. Suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul.

(3) Prin derogare de la alin.(1), nu se percepe taxă de timbru de la autorităţile şi instituţiile publice în acţiunile care au ca obiect încasarea unor sume de bani la bugetul de stat.

(4) Taxa de timbru constituie 200 de lei.”

Articolul 5

Scutirile de taxa de stat şi de taxa de timbru

„Scutirile de taxa de stat şi de taxa de timbru sunt expuse în anexa nr.2.”

„[…]

 

 

Anexa nr.2

 

Scutirile de taxa de stat şi de taxa de timbru

 

 

1. Se scutesc de taxa de stat în instanţele de judecată:

 

[…]

 

1.15. Administratorii din oficiu şi lichidatorii băncilor – în acţiunile legate de lichidarea băncilor
1.16. Se scutesc de taxa de stat şi de taxă de timbru executorii judecătoreşti şi organele cu atribuţii de administrare fiscală, indiferent de calitatea lor procesuală

 

[Anexa nr.2 în redactarea Legii nr.73 din 28 martie 2024, în vigoare din 18 aprilie 2024]

24. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 84

Taxa de timbru

„(1) Taxa de timbru este o sumă de bani care se percepe, o singură dată, pentru intentarea unui proces judiciar civil sau de contencios administrativ atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac, în temeiul legii.

(2) Taxa de timbru se achită în contul instanţelor de judecată şi se gestionează în conformitate cu art.43 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

(3) Cuantumul taxei de timbru este determinat în mărime fixă conform Legii taxei de stat nr.213/2023.

(4) Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de Legea taxei de stat nr.213/2023. Suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul.”

Articolul 85

Scutirile de taxă de stat şi/sau de taxă de timbru

„(1) Scutirile de taxa de stat şi/sau de taxa de timbru sunt prevăzute în pct.1 al anexei nr.2 la Legea taxei de stat nr.213/2023.

[…]

(4) În funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită de către judecător (de către instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei.”

Articolul 86

Amânarea şi eşalonarea plăţii taxei de stat

„(1) Judecătorul, până la acceptarea cererii de chemare în judecată, soluţionează cererile părţilor privind amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat ţinând cont de situaţia lor materială. Dacă reclamantul nu a plătit în termen taxa de stat, instanţa scoate cererea de pe rol.

(2) Persoanele juridice declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărârilor judecătoreşti adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai târziu de 6 luni din data adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii.”

 

ÎN DREPT

I. Argumentele autorilor sesizărilor

Sesizarea nr.269a/2023

25. Dl Vlad Batrîncea precizează că articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi la respectarea proprietăţii private al persoanelor social-vulnerabile şi al celor cu venituri mici, care, din cauza situaţiei materiale precare, nu-şi permit să achite taxa de timbru. De asemenea, prevederea citată nu le recunoaşte persoanelor care s-au adresat în instanţa de judecată dreptul de a-şi recupera cheltuielile de plată a taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul.

26. Totodată, norma atacată îi interzice instanţei de judecată să decidă amânarea, eşalonarea sau scutirea de la plata taxei de timbru în cazul în care există motive. În aceste condiţii, domnia sa consideră că categoriile de persoane menţionate mai sus sunt constrânse în exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie.

27. În sesizare, dl Vlad Batrîncea susţine că prevederile atacate încalcă articolele 1 alin.(3), 4, 7, 9, 20, 23, 54 şi 127 din Constituţie şi articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sesizarea nr.7g/2024

28. Dl judecător Victor Sandu precizează că, potrivit articolului 2 alin.(2) din Legea taxei de stat, taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de lege. Suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul.

29. În acest sens, domnia sa susţine că prevederea contestată reprezintă o ingerinţă în dreptul de acces la o instanţă şi notează că exercitarea acestui drept nu trebuie să fie împiedicată de existenţa vreunor obstacole de drept sau de fapt care să-i afecteze esenţa. În sesizare, dl judecător evidenţiază situaţia financiară precară a persoanelor cu venituri modeste, care nu au capacitatea de a achita taxa de timbru şi care ar putea să-şi vadă drepturile încălcate fără posibilitatea de a le apăra în instanţă. Astfel, dreptul de acces la un tribunal este afectat în cazul în care o persoană nu dispune de resurse financiare pentru a achita taxa de timbru.

30. Dl judecător precizează că, deşi articolul 85 alin.(4) din Codul de procedură civilă îi conferă instanţei de judecată competenţa de a dispune scutirea, amânarea sau eşalonarea integrală sau parţială a taxei de stat, norma menţionată nu poate fi aplicată în privinţa taxei de timbru, pentru că legislatorul nu a prevăzut această posibilitate.

31. Totodată, domnia sa susţine că legislatorul a omis să racordeze mai multe prevederi procesual civile, şi anume articolele 85, 86, 89, 94, 98, 171, 267 literele k) şi k1) din Codul de procedură civilă, la obligaţia plăţii taxei de timbru, fapt care denotă, în opinia sa, caracterul necorespunzător al Legii taxei de stat. În acest context, dl judecător Victor Sandu îi solicită Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea acestor prevederi.

32. În sesizare, autorul susţine că nomele contestate încalcă articolele 16, 20, 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie.

Sesizările nr.64g/2024 şi nr.75g/2024

33. Autorul sesizărilor susţine că articolele 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece îi încalcă dreptul la respectarea proprietăţii private şi dreptul de acces la un tribunal. Autorul sesizărilor precizează că orice ingerinţe într-un drept fundamental trebuie să urmărească cel puţin un scop legitim stabilit de articolul 54 alin.(2) din Constituţie. Totuşi, prevederile contestate, care fac imposibilă recuperarea taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul şi care îi interzic instanţei judecătoreşti să decidă scutirea, amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de timbru, atunci când există motive, nu urmăresc vreun scop legitim.

34. Autorul sesizărilor susţine că obligaţia de a achita taxa de timbru pentru intentarea unui proces judiciar civil are un impact economic negativ şi un efect descurajator puternic în privinţa persoanelor care vor să se adreseze în justiţie în vederea apărării drepturilor lezate.

35. În acest sens, autorul sesizărilor consideră că prevederile contestate încalcă articolele 4, 9, 20, 23, 26, 46 şi 127 din Constituţie, 6 §1 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi 1 din Protocolul nr.1 la această Convenţie.

Sesizarea nr.153g/2024

36. Autorul excepţiei susţine că articolele 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă stabilesc că suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul. De asemenea, Anexa nr.2 la Legea taxei de stat nu reglementează excepţii de la plata taxei de timbru în cazul cererilor care sunt depuse în procedura de insolvabilitate de către administratorul autorizat. Autorul excepţiei consideră că omisiunea evidenţiată şi prevederile citate mai sus limitează dreptul său de acces la justiţie şi dreptul la proprietate privată.

37. Autorul excepţiei subliniază că punctele 1.15. şi 1.16. din Anexa nr.2 „Scutirile de taxa de stat şi de taxa de timbru” din Legea taxei de stat stabilesc că se scutesc de taxa de stat administratorii din oficiu şi lichidatorii băncilor – în acţiunile legate de lichidarea băncilor şi, respectiv, de taxa de stat şi de taxa de timbru executorii judecătoreşti şi organele cu atribuţii de administrare fiscală, indiferent de calitatea lor procesuală. În opinia autorului, acţiunea acestor norme le induce administratorilor autorizaţi un dezavantaj care reprezintă o discriminare.

38. În acest sens, autorul excepţiei susţine că prevederile contestate sunt contrare articolelor 4, 7, 16, 20, 23, 46 şi 54 din Constituţie.

 

II. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

39. Parlamentul menţionează că Legea taxei de stat nr.213/2023 are scopul de a actualiza cuantumul taxelor de stat la nivelul economiei, de a acumula fonduri băneşti şi de a compensa parţial cheltuielile de funcţionare a instanţelor judecătoreşti. În acest scop, Legea nr.213/2023 a instituit taxa de timbru în mărime de 200 lei, care se percepe de la persoanele fizice şi juridice la intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum şi pentru fiecare contestaţie împotriva deciziei agentului constatator, atât în prima instanţă, cât şi în căile de atac. Parlamentul sugerează că reglementarea taxei de timbru a fost determinată de faptul că instanţele se confruntă cu un număr mare de cereri formulate în mod abuziv, care încarcă rolul instanţelor de judecată. Parlamentul subliniază că această iniţiativă şi amendamentele propuse au fost susţinute de către executiv prin Hotărârea nr.516 din 19 iulie 2023, fiind formulate mai multe recomandări de îmbunătăţire.

40. Parlamentul menţionează că plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie a cetăţenilor, în baza articolului 58 alin.(1) din Constituţie. În opinia sa, taxa de timbru vine să dea expresie acestui text constituţional. Într-o altă ordine de idei, Parlamentul precizează că taxa de timbru de 200 lei nu este împovărătoare şi că plata acesteia nu pune în pericol situaţia financiară a potenţialilor justiţiabili. Totuşi, Anexa nr.2 la Legea taxei de stat prevede mai multe excepţii, în una dintre care se încadrează şi persoanele cu venituri mici. În baza pct.1.20 din Anexă aceste persoane sunt scutite de obligaţia plăţii taxei de timbru.

41. Referitor la încălcarea dreptului la proprietate, Parlamentul susţine că acest drept nu este absolut şi că reglementarea unor limitări ale exerciţiului dreptului la proprietate este justificată de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general. Parlamentul notează că în elaborarea şi implementarea politicilor din domeniul impozitării se bucură de o marjă discreţionară şi că, datorită cunoaşterii directe a societăţii şi a nevoilor sale, este, în principiu, mai bine plasat decât Curtea pentru a decide ce este „în interesul public”.

42. Guvernul susţine că, potrivit Anexei nr.2 la Legea taxei de stat, sunt scutiţi de plata taxei de timbru la adresarea în instanţa de judecată reclamanţii în cazul cererilor privind aplicarea măsurilor de protecţie împotriva violenţei domestice şi de reparare a prejudiciului provocat astfel, în cazul cererilor privind apărarea drepturilor minorilor, în cazul persoanelor fizice care, conform legii, sunt împuternicite să adreseze cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor legitime al altor persoane, precum şi în cazul în care persoana are statut de beneficiar de asistenţă juridică garantată de stat. Astfel, pe baza excepţiilor menţionate mai sus, Guvernul subliniază că persoanele cu venituri mici pot adresa cereri în instanţa de judecată fără să achite taxa de timbru.

43. Într-o altă ordine de idei, Guvernul precizează că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune gratuitatea adresării în instanţa de judecată şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, care se realizează de către autoritatea judecătorească, reprezintă de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legislatorul este îndreptăţit să instituie taxe de stat care să acopere costurile procedurii la care participă părţile aflate în litigiu. Totodată, începând cu 1 ianuarie 2024, salariul minim lunar pe ţară este de 5000 lei. Astfel, taxa de timbru de 200 lei raportată la salariul minim pe ţară pentru anul 2024 reprezintă doar 4%, iar dacă este raportată la valoarea salariului mediu lunar pe economie, care este în valoare de 13700 lei, taxa de timbru reprezintă 1,46%.

44. Avocatul Poporului menţionează că, la 31 iulie 2023, Parlamentul a adoptat o nouă Lege a taxei de stat prin care a fost introdusă o taxă specială – „taxa de timbru”. Taxa de timbru este în mărime de 200 lei. Totuşi, Legea nu prevede posibilitatea scutirii, amânării sau eşalonării plăţii taxei de timbru în cazul persoanelor care nu au mijloace financiare. Avocatul Poporului indică faptul că accesul liber la justiţie constituie un aspect inerent al dreptului la un proces echitabil. Dreptul de acces liber la justiţie trebuie să fie practic şi efectiv, nu teoretic şi iluzoriu. Avocatul Poporului atrage atenţia în privinţa multiplelor condamnări ale Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil din cauza privării persoanelor de dreptul de acces la justiţie. Spre exemplu, în Clionov v. Moldova, Curtea Europeană a reţinut că un criteriu de care ţine cont atunci când examinează existenţa unei încălcări a dreptului de acces la un tribunal este dacă instanţele de judecată au luat în calcul în mod efectiv capacitatea reclamantului de a achita taxa judiciară.

45. În opinia sa, Avocatul Poporului admite că majorarea taxelor de stat şi introducerea în legislaţie a taxei judiciare de timbru ar putea să fie justificată de insuficienţa resurselor financiare. Totuşi, la reglementarea acestei obligaţii trebuie să se ţină cont de situaţia financiară a persoanelor. În acest sens, Avocatul Poporului oferă ca reper datele Biroului de Statistică care arată că aproximativ 31% din cetăţeni sunt sub pragul sărăciei, iar peste 13% trăiesc în sărăcie extremă. În acest sens, Avocatul Poporului menţionează că obligaţia statului de a asigura buna administrare a sistemului de justiţie nu trebuie pusă pe umerii cetăţenilor. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că instanţa de judecată trebuie să poată ţine cont de situaţia financiară a persoanelor.

46. Asociaţia Judecătorilor din Republica Moldova precizează că articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat reprezintă o barieră în calea accesului la justiţie al persoanelor cu resurse financiare modeste, deoarece acest articol nu prevede posibilitatea scutirii, amânării sau eşalonării plăţii taxei de timbru. În opinia sa, Asociaţia mai consideră că această prevedere este restrictivă şi că îi lipseşte flexibilitatea. De asemenea, Asociaţia consideră că articolul 2 alin.(2) din Lege ar permite intervenţii arbitrare în exerciţiul dreptului de acces la un tribunal. În concluzie, Asociaţia Judecătorilor subliniază că articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat încalcă dreptul de acces la justiţie, egalitatea în faţa legii şi protecţia împotriva intervenţiilor arbitrare ale statului.

47. Facultatea de Drept a Universităţii de Stat precizează că taxa de timbru este o instituţie nouă pentru justiţia naţională şi că, spre deosebire de taxa de stat care se achită în bugetul de stat, taxa de timbru se achită în contul instanţelor de judecată. Deşi Legea taxei de stat prevede mai multe situaţii când la intentarea unui proces nu se achită taxa de timbru, majoritatea se referă la procesele judiciare care pot fi intentate de autorităţile publice şi de organizaţiile obşteşti. Anexa nr.2 din Lege stabileşte doar două situaţii în care persoanele fizice sunt scutite de taxa de timbru la intentarea unui proces. Pct. 1.1.5 din Anexă stabileşte că se scutesc de taxa de timbru reclamanţii în acţiunile privind aplicarea măsurilor de protecţie şi în acţiunile privind repararea prejudiciului material şi/sau moral cauzat prin acte de violenţă în familie. Totodată, pct.1.20 prevede că se scutesc de taxa de timbru în instanţa de judecată persoanele fizice care au statut de beneficiar de asistenţă juridică garantată de stat.

48. Totuşi, Facultatea de Drept notează că Legea taxei de stat nu prevede nicio situaţie în care judecătorul ar putea să dispună, la cerere sau din oficiu, având în vedere argumentele şi probele care i-au fost prezentate, scutirea de plata taxei de timbru. Analizând Anexa nr.2 la Legea taxei de stat, Facultatea de Drept menţionează că raţiunea care stă la baza scutirii persoanelor de plata taxei de stat, i.e. situaţia financiară precară, se aplică şi în favoarea scutirii de plata taxei de timbru. Spre exemplu, pct.1.3. din Anexa nr.2 stabileşte că se scutesc de plata taxei de stat minorii în cauzele de apărare a drepturilor lor. Totuşi, nu este clar cum va putea să achite taxa de timbru un minor care nu dispune de resurse financiare ca să achite taxa de stat. Facultatea de Drept menţionează că acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalte persoane scutite de plata taxei de stat, dar obligate la plata taxei de timbru. În final, Facultatea de Drept subliniază că prevederea contestată privează un număr mare de justiţiabili de dreptul de acces la un tribunal şi că taxa de timbru de 200 lei reprezintă o povară substanţială pentru persoanele cu venituri mici.

49. În opinia sa scrisă, Uniunea Avocaţilor subliniază că dreptul de acces liber la justiţie reprezintă o garanţie pentru exercitarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi o normă imperativă care dă sens noţiunii de stat de drept. În acest sens, Uniunea Avocaţilor precizează că articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat, care stabileşte că taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, aduce atingere dreptului de acces la justiţie, în timp ce imposibilitatea restituirii şi compensării taxei de timbru din contul părţii ce a pierdut procesul aduce atingere dreptului de proprietate. Uniunea Avocaţilor evidenţiază lipsa vreunei explicaţii privind scopul urmărit prin introducerea taxei de timbru şi prin interdicţia scutirii, eşalonării şi amânării taxei de timbru. În opinia sa, Uniunea Avocaţilor întreabă retoric care este criteriul în baza căruia legislatorul a reglementat subiecţii care sunt scutiţi de plata taxei de timbru. Spre exemplu, pct.1.20 din Anexa nr.2 la Lege stabileşte că se scutesc de taxa de timbru persoanele fizice care au statut de beneficiar de asistenţă juridică garantată de stat. Totuşi, nu este clar de ce nu sunt scutite şi persoanele al căror venit este mai mic decât salariul mediu pe economie, fără a condiţiona scutirea de obţinerea statutului de beneficiar al asistenţei juridice garantate de stat.

50. Uniunea Avocaţilor subliniază că instituirea taxei de timbru în mărime de 200 lei fără a stabili posibilitatea scutirii, amânării sau eşalonării acesteia afectează caracterul efectiv al dreptului de acces la un tribunal al persoanelor cu venituri mici. Uniunea notează că atât taxa de stat, cât şi taxa de timbru au acelaşi scop: compensarea cheltuielilor privind administrarea justiţiei. Totuşi, interdicţia scutirii, amânării şi eşalonării se aplică doar pentru taxa de timbru, nu şi taxa de stat. Într-o altă ordine de idei, Uniunea Avocaţilor notează că articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat prevede şi interdicţia absolută a restituirii şi compensării taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul. Această interdicţie încalcă articolele constituţionale privind dreptul fundamental la proprietate privată.

51. În opinia sa scrisă, Consiliul Superior al Magistraturii menţionează că, la 31 iulie 2023, Parlamentul a adoptat Legea taxei de stat nr.213, prin care a ajustat cuantumurile taxei de stat şi a stabilit o taxă de timbru în valoare de 200 lei. Consiliul subliniază că acest lucru a fost determinat de necesitatea racordării taxelor de stat la nivelul economiei şi compensării cheltuielilor de activitate ale instanţelor. Astfel, Legea taxei de stat prevede că taxa de timbru se percepe de la persoanele fizice şi juridice în contul instanţei judecătoreşti. Consiliul menţionează că restricţia reglementată la articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat, care nu le permite instanţelor de judecată să dispună amânarea, eşalonarea sau scutirea de la plata taxei de timbru, se încadrează în marja de discreţie a legislatorului, căruia îi este recunoscută o sferă largă de acţiune în implementarea politicii sale fiscale. Mai mult, Consiliul notează că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune gratuitatea adresării în instanţa de judecată, legislatorul fiind competent să instituie taxe judiciare, atât timp cât acestea sunt rezonabile. Consiliul evidenţiază că taxa de timbru este de 200 lei şi că Anexa nr.2 la Lege reglementează mai multe excepţii de la plata taxei de timbru.

52. În final, Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă dubiile privind constituţionalitatea interdicţiei compensării taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul. În acest sens, Consiliul face referire la regula stabilită la articolul 94 din Codul de procedură civilă, care reglementează că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut câştig de cauză cheltuielile de judecată, iar dacă acţiunea reclamantului este admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional cu partea admisă din pretenţii, iar pârâtului – proporţional cu partea respinsă din pretenţiile reclamantului.

 

III. Aprecierea Curţii Constituţionale

A. Admisibilitatea

53. Prin Decizia sa din 5 iulie 2024, Curtea a confirmat respectarea condiţiilor de admisibilitate a sesizării şi excepţiilor de neconstituţionalitate stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

54. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023 şi din Codul de procedură civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Totodată, potrivit articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii au competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.

55. Curtea a reţinut că sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de reprezentantul părţii în proces şi de judecătorul cazului. Prin urmare, sesizările sunt formulate de subiectele care beneficiază de acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

56. Sesizarea nr.269a/2023 are ca obiect articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat, care prevede că taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de această lege. Suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul. Şi sesizările nr.7g/2024, nr.64g/2024, nr.75g/2024 şi nr.153g/2024 au ca obiect articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat, iar în cazul sesizărilor nr.64g/2024, nr.75g/2024 şi nr.153g/2024 se contestă şi articolul 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă, care are acelaşi conţinut normativ ca articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat. Totodată, în sesizarea nr.153g/2024 se mai contestă şi Anexa nr.2 la Legea taxei de stat, care reglementează scutirile de taxa de stat şi de taxa de timbru, în partea în care administratorul/lichidatorul este obligat să achite taxa de timbru pe contul instanţei judecătoreşti. Curtea a reţinut că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

57. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în patru cauze civile. În trei cauze, taxa de timbru a fost achitată la intentarea procesului, iar într-o cauză s-a cerut ca aceasta să fie plătită la finalizarea procesului, cu încasarea ei din contul pârâtului. Aşadar, Curtea a admis că articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat ar putea fi aplicat la soluţionarea cauzelor, atunci când instanţa va soluţiona chestiunea compensării cheltuielilor de judecată suportate de părţile procesului.

58. Curtea a reţinut că textul normativ al articolului 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă este identic cu cel de la articolul 2 alin.(2) din Legea taxei de stat. Aşadar, Curtea a precizat că şi acest articol îndeplineşte condiţia aplicabilităţii sale.

59. Referitor la capătul sesizării nr.7g/2024, în care autorul excepţiei îi solicită Curţii să verifice şi constituţionalitatea articolelor 85, 86, 89, 94, 98, 171, 267 literele k) şi k1) din Codul de procedură civilă în baza faptului că legislatorul a omis să racordeze articolele menţionate mai sus în privinţa taxei de timbru, Curtea a reţinut următoarele. După depunerea sesizării, prin Legea nr.452 din 28 decembrie 2023 cu privire la modificarea unor acte normative, în vigoare din 23 ianuarie 2024, au fost operate modificări la unele din articolele enunţate, normele din Codul de procedură civilă fiind racordate la prevederile Legii taxei de stat. Totuşi, în realizarea calităţii sale de suveran al controlului de constituţionalitate şi pe baza articolului 6 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea poate pronunţa o hotărâre şi în privinţa altor dispoziţii legale a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, §43 şi jurisprudenţa citată acolo).

60. Prevederile citate din Codul de procedură civilă stabilesc la articolul 85 scutirile de taxa de stat şi/sau de taxa de timbru, la articolul 86 amânarea şi eşalonarea plăţii taxei de stat, la articolul 89 restituirea taxei de stat, la articolul 94 repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi, la articolul 98 compensarea cheltuielilor suportate de instanţa judecătorească, la articolul 171 cazurile în care nu se dă curs cererii şi la articolul 267 temeiurile scoaterii cererii de pe rol.

61. Având în vedere solicitările autorilor sesizărilor de a verifica constituţionalitatea normelor contestate (articolele 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă) care interzic scutirea justiţiabililor de plata taxei de timbru, dar şi a amânării, eşalonării acesteia, Curtea va verifica prin prisma normelor constituţionale dacă dispoziţiile articolelor 85 şi 86 din Codul de procedură civilă referitoare la scutirea, amânarea şi eşalonarea judecătorească a plăţii taxei de stat ar putea fi aplicate şi în privinţa taxei de timbru.

62. Autorii sesizărilor afirmă că prevederile contestate ar încălca articolele 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 7 (Constituţia, Lege Supremă), 9 (principiile fundamentale privind proprietatea), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) şi 127 (proprietatea) din Constituţie.

63. Totodată, autorii sesizărilor susţin că sunt încălcate şi articolele 6 alin.(1) şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articolul 1 din Protocolul nr.1, adiţionat la această Convenţie.

64. Curtea a menţionat că articolele 1 alin.(3), 4, 7 şi 9 din Constituţie comportă un caracter general şi nu pot constitui repere separate, ci trebuie coroborate cu alte prevederi din Constituţie, care trebuie să fie aplicabile. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea DCC nr.26 din 22 februarie 2022, §20; DCC nr.56 din 19 aprilie 2022, §25; DCC nr.12 din 2 februarie 2023, §20).

65. De asemenea, cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 16 şi 23 din Constituţie, Curtea a reiterat că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr.90 din 15 iunie 2021, §23; DCC nr.126 din 5 august 2021, §25). Referitor la incidenţa articolului 54 din Constituţie, Curtea a subliniat că acest articol îi impune un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Prin urmare, pentru a putea fi invocat, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea DCC nr.126 din 5 august 2021, §27).

66. Potrivit articolelor 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată. Această condiţie nu este îndeplinită în raport cu articolul 26 din Constituţie. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.33 din 19 martie 2020, §31 şi jurisprudenţa citată acolo). Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională i-ar substitui pe autorii lor la invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea DCC nr.107 din 29 septembrie 2020, §28).

67. Autorii au susţinut incidenţa articolului 20 din Constituţie, care stabileşte dreptul de acces liber la justiţie. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că dreptul de acces la un tribunal, garantat de articolul 20 din Constituţie şi, respectiv, de articolul 6 §1 din Convenţia Europeană, trebuie să fie unul practic şi efectiv, nu teoretic şi iluzoriu. Efectivitatea exercitării dreptului în discuţie reclamă ca persoanele să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act care constituie o ingerinţă în exercitarea drepturilor lor (a se vedea HCC nr.5 din 3 martie 2022, §60). Dreptul de acces la un tribunal include şi dreptul de a iniţia o acţiune în justiţie (a se vedea Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii v. România [MC], 29 noiembrie 2016, §86).

68. Dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi poate fi supus unor limitări. Acestea sunt permise în mod implicit, de vreme ce dreptul de acces, prin chiar natura sa, reclamă o reglementare de către stat, care se bucură de o marjă de apreciere în această privinţă. Totuşi, aceste limitări nu pot restricţiona sau reduce accesul unei persoane de o manieră care ar afecta însăşi esenţa dreptului (a se vedea Bîzdîga v. Republica Moldova, 17 octombrie 2023, §40).

69. Referitor la plata taxelor judiciare, Curtea Europeană a notat că capacitatea reclamantului de a le plăti, precum şi faza procedurii în care se aplică această restricţie sunt factorii care au importanţă pentru a se stabili dacă o persoană a beneficiat sau nu de dreptul de acces la un tribunal (a se vedea Teltronic-CATV v. Polonia, 10 ianuarie 2006, §48). De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că limitările de ordin financiar privind accesul la un tribunal care nu au legătură cu fondul unei cereri sau cu perspectivele de succes ale acesteia trebuie să facă obiectul unei examinări deosebit de riguroase din punctul de vedere al intereselor justiţiei (a se vedea Teltronic-CATV v. Polonia, 10 ianuarie 2006, §61; Nalbant şi alţii v. Turcia, 3 mai 2022, §35).

70. În acest sens, Curtea a observat că în cazul sesizărilor nr.64g/2024, nr.74g/2024 şi nr.153g/2024 reclamanţii au intentat cu succes trei proceduri judiciare în faţa instanţelor de judecată. Astfel, la o primă vedere, s-ar părea că aceştia şi-au realizat dreptul de acces la un tribunal şi că nu există vreo ingerinţă în acest drept. Totuşi, Curtea nu a putut trece cu vederea faptul că, pe baza normelor atacate, la depunerea cererilor în judecată reclamanţii au achitat o taxă de timbru, iar instanţele au verificat respectarea acestei condiţii atunci când au primit cererile. În acest sens, Curtea a notat că însăşi obligaţia plăţii taxei de timbru la depunerea cererii de chemare în judecată reprezintă o ingerinţă în dreptul de acces la un tribunal. În hotărârea Stankov v. Bulgaria, 12 iulie 2007, §53, Curtea Europeană a subliniat că obligaţia de a achita o taxă judiciară constituie o ingerinţă în dreptul de acces la un tribunal, chiar dacă reclamantul are „acces” la toate fazele procesului, iar instanţele judecătoreşti au examinat în fond pretenţiile sale şi au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive.

71. În cazul sesizării nr.7g/2024, Curtea a reţinut că reclamantul a cerut ca instanţa judecătorească să decidă chestiunea plăţii taxei de timbru la finele procesului. Astfel, pentru că la depunerea cererii reclamantul nu a achitat taxa de timbru, Curtea a stabilit că acesta riscă în orice moment ca cererea pe care a depus-o să fie scoasă de pe rolul instanţei şi, astfel, să fie lipsit de dreptul de acces la un tribunal.

72. În sesizarea nr.153g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a Anexei nr.2 la Legea taxei de stat, autorul susţine existenţa unui tratament diferenţiat în raport cu executorii judecătoreşti şi cu administratorii din oficiu şi lichidatorii băncilor, care, în opinia domniei sale, ar fi scutiţi de la plata taxei de stat, iar în cazul executorilor judecătoreşti şi de la plata taxei de timbru pe baza punctelor 1.15. şi 1.16. din Anexa nr.2 la Legea taxei de stat.

73. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cerinţa caracterului comparabil al situaţiilor stabilit de articolul 16 din Constituţie nu impune ca situaţiile să fie identice, ci numai ca ele să fie, până la un anumit punct, asemănătoare. Verificarea respectării acestei cerinţe implică compararea situaţiei autorilor excepţiilor cu cea a subiectelor în raport cu care pretind că sunt dezavantajaţi (a se vedea HCC nr.8 din 6 aprilie 2023, §32).

74. Curtea a reţinut că autorul nu a detaliat caracterul comparabil al situaţiei executorului judecătoresc şi al lichidatorului în procedura falimentului, limitându-se exclusiv la simpla invocare a acestui lucru. Având în vedere acest aspect şi dat fiind faptul că nu poate identifica, din oficiu, argumente în favoarea autorilor unei sesizări, Curtea a menţionat că sesizarea în această parte este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond (a se vedea DCC nr.111 din 12 septembrie 2023, §16).

75. În sesizarea nr.269a/2023, autorul susţine că prevederile contestate încalcă dreptul de acces la un tribunal al persoanelor cu venituri mici, pe baza asumpţiei că aceste persoane nu posedă mijloace financiare pentru a achita taxa de timbru sau că unele dintre ele vor fi nevoite să recurgă la sacrificii financiare considerabile ca să o plătească. În aceste circumstanţe, autorul sugerează că dispoziţiile atacate lipsesc persoanele în discuţie de dreptul de a se adresa în instanţa de judecată.

76. Curtea a observat că Legea taxei de stat prevede obligaţia plăţii taxei de timbru în toate cazurile de către persoanele fizice şi juridice pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum şi pentru fiecare contestaţie împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenţionale atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac, cu excepţiile prevăzute de lege. Totodată, Curtea a constatat că această obligaţie nu ţine cont de obiectul cererii, de starea materială a reclamantului sau de alte circumstanţe relevante.

77. Curtea a notat că condiţia fundamentală pentru caracterul efectiv al drepturilor este ca legislaţia să stabilească posibilităţi reale de apărare a lor. Între altele, acest rol este îndeplinit de instanţele judecătoreşti, care reprezintă forul în care persoanele pot să-şi valorifice drepturile. În această ordine de idei, Curtea a reţinut că taxa de timbru ar putea să reprezinte o barieră pentru accesul la un tribunal. Totodată, taxa de timbru ar putea să constituie un factor descurajator de adresare în instanţă în special în litigiile în care lipseşte o miză financiară sau care au ca obiect pretenţii nepatrimoniale, pentru că persoanele lezate în drepturi ar putea să considere că nu este rentabil din punct de vedere economic să iniţieze un proces judiciar.

78. Totodată, Curtea a reţinut că în faza în care decide dacă acceptă să judece o cerere, judecătorul nu poate să examineze dacă situaţia reclamantului îi permite acestuia să achite taxa de timbru. Codul de procedură civilă şi Codul contravenţional stabilesc că, în cazul în care îi este repartizată o cerere la care nu este anexată dovada plăţii taxei de timbru, judecătorul este obligat să nu-i dea curs, să îi comunice persoanei care a depus-o acest fapt de încălcare şi să îi acorde un termen pentru lichidarea neajunsului. Dacă persoana nu achită taxa de timbru, cererea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate, se restituie printr-o încheiere care poate fi atacată cu recurs. Aceleaşi reglementări se aplică şi în căile de atac.

79. În acest sens, Curtea a considerat că unele persoane ar putea să nu dispună în mod obiectiv de mijloace financiare la data adresării în instanţă. Este cazul unei persoane ale cărei conturi bancare sunt blocate şi care nu dispune de bani pentru a achita taxa de timbru şi care, astfel, este lipsită de posibilitatea de a contesta blocarea conturilor sale. Curtea a notat că un criteriu luat în considerare de Curtea Europeană atunci când examinează existenţa unei încălcări a dreptului de acces la un tribunal, în cazul obligaţiei achitării taxelor judiciare, este dacă instanţele de judecată au ţinut cont în mod efectiv de capacitatea reclamantului de a achita taxa judiciară (a se vedea Clionov v. Moldova, 9 octombrie 2007, §41; Tudor-Comerţ v. Moldova, 4 noiembrie 2008, §38).

80. În acest context, Curtea a reţinut că prevederile contestate nu-i permit judecătorului să examineze situaţia materială a persoanei care a depus o cerere în judecată.

81. Curtea a mai analizat dacă interdicţia compensării taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul de la articolele 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă reprezintă o ingerinţă în articolul 20 din Constituţie, dar şi în dreptul de proprietate garantat de articolul 46 din Constituţie.

82. În acest sens, Curtea Europeană a reţinut că refuzul ex post facto de a-i rambursa reclamantului cheltuielile de judecată în litigiile împotriva statului care îşi au originea în acte de exercitare a competenţelor sale publice poate să constituie o restricţie a accesului la justiţie garantat de articolul 6 §1 din Convenţie (a se vedea Černius şi Rinkevičius v. Lituania, 18 februarie 2020, §§65-74). În cauza citată, Curtea Europeană a constatat că refuzul instanţelor de judecată lituaniene de a le rambursa reclamanţilor cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procedurii în contencios administrativ, în care au contestat o amendă aplicată de către Inspectoratul de Stat al Muncii şi în care au obţinut anularea deciziei ca neîntemeiată, a constituit o încălcare a dreptului lor de acces la instanţă şi, prin urmare, o încălcare a articolului 6 §1 din Convenţie. Curtea Europeană s-a referit, de asemenea, la un principiu mai general potrivit căruia riscul oricărei erori comise de autoritatea publică trebuie să fie suportat de stat şi că erorile nu trebuie remediate pe cheltuiala persoanelor (a se vedea, de asemenea, Radchikov v. Rusia, 24 mai 2007, §50; Beinarovič şi alţii v. Lituania, 12 iunie 2018, §140). Aşadar, Curtea a stabilit o ingerinţă în dreptul de acces la un tribunal.

83. Referitor la existenţa unei ingerinţe în dreptul de acces la justiţie din perspectiva interdicţiei compensării taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul în alte tipuri de litigii decât cele împotriva statului, Curtea a notat că această interdicţie poate fi analizată atât în baza articolului 20 din Constituţie, cât şi a articolului 46 alin.(1) din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, Musa Tarhan v. Turcia, 23 octombrie 2018, §51). În acest sens, ţinând cont de argumentele formulate în sesizări în acest capăt, Curtea a considerat mai potrivit să le examineze doar pe baza articolului 46 alin.(1) din Constituţie, care garantează dreptul la proprietate privată.

84. Autorii sesizărilor au argumentat existenţa unei ingerinţe în dreptul la proprietate privată atât pe baza interdicţiei restituirii, cât şi pe baza interdicţiei compensării taxei de timbru, care sunt instituţii procesuale diferite. Curtea a examinat în mod separat existenţa ingerinţei în dreptul la proprietate privată din perspectiva acestor restricţii.

85. În această privinţă, Curtea a observat că taxele achitate la intentarea unui proces şi care sunt legate de sistemul judiciar ca atare sunt „contribuţii” în sensul articolului 1 §2 din Protocolul nr.1 (a se vedea Eder v. Germania (dec.), 13 octombrie 2005; Hoare v. Regatul Unit (dec.), 12 aprilie 2011, §50). Curtea Europeană a confirmat această abordare în cauza Perdigão v. Portugalia [MC], 16 noiembrie 2010, §61, în care a stabilit că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată – şi prevederile corespunzătoare – intră în sfera de aplicare a articolului 1 §2 din Protocolul nr.1 la Convenţie. Totuşi, în mai multe cauze care au urmat hotărârii Perdigão, Curtea Europeană a făcut o distincţie între costurile legate de sistemul judiciar ca atare şi cheltuielile suportate de partea care a câştigat procesul şi care îi sunt datorate de partea care a pierdut potrivit regulii „cine pierde plăteşte”, reţinând că doar primele trebuie incluse în conceptul de „contribuţii” în sensul articolului 1 §2 din Protocolul nr.1 (a se vedea Cindrić şi Bešlić v. Croaţia, 6 septembrie 2016, §92; Musa Tarhan v. Turcia, 23 octombrie 2018, §§72 şi 73).

86. În acest context, Curtea a reţinut că taxa de timbru se achită o singură dată în contul instanţei de judecată într-o valoare fixă de 200 lei la depunerea unei cereri de chemare în judecată, a unei cereri în contencios administrativ sau când este formulată o contestaţie împotriva unei decizii contravenţionale, şi la exercitarea căilor de atac. Curtea a menţionat că taxa de timbru are scopul să compenseze lucrările de secretariat în cadrul instanţei, între care primirea şi expedierea cererii către pârât, comunicarea cu reclamantul ş.a. De asemenea, Curtea a stabilit că restituirea nu face incidentă regula „cine pierde plăteşte”, pentru că ea presupune restituirea din contul în care a fost făcută plată, nu recuperarea de la persoana care a pierdut procesul, şi doar dacă cererea depusă nu este examinată în fond, reclamantul renunţând la cerere sau când i-a fost restituită sau refuzată primirea acesteia ş.a. În aceste condiţii, pentru că taxa de timbru este achitată în legătură cu prestarea unui serviciu de către instanţele judecătoreşti şi pentru că cheltuielile pe care le compensează taxa de timbru sunt legate de funcţionarea sistemului judiciar ca atare, Curtea a considerat că restricţia restituirii taxei de timbru trebuie tratată pe baza regulii de la articolul 1 §2 din Protocolul nr.1 la Convenţie.

87. Curtea a menţionat că la verificarea unor norme privind impunerea la plata unor contribuţii prevăzute de lege, ea nu poate efectua o analiză în fond decât dacă cuantumul acestor contribuţii este atât de mare, încât dreptul de proprietate ar fi afectat în mod nejustificat. Dacă cuantumul contribuţiilor este rezonabil, problema în sine a existenţei contribuţiilor constituie o chestiune care ţine de marja discreţionară a legislativului, fiind exclusă de la controlul de constituţionalitate (a se vedea DCC nr.68 din 18 mai 2021, §19). Curtea a reţinut că legislatorul beneficiază de o marjă discreţionară atunci când sunt în discuţie măsurile generale de strategie economică sau socială, precum şi elaborarea şi implementarea politicilor în domeniul impozitării. Datorită cunoaşterii directe a societăţii şi a nevoilor sale, legislatorul este, în principiu, mai bine plasat decât Curtea pentru a decide ce este „în interesul public”. Astfel, îi revine în primul rând legislativului să decidă asupra tipului de taxe sau de contribuţii financiare care trebuie percepute (a se vedea DCC nr.53 din 4 mai 2023, §22).

88. În acest context, Curtea a reţinut că restricţia restituirii taxei de timbru în valoare de 200 lei de la articolele contestate nu ridică vreo problemă din perspectiva intensităţii ingerinţei. Aşadar, pentru că nu au intervenit elemente noi care să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei anterioare în materie, Curtea a subliniat că atât soluţia, cât şi considerentele din deciziile menţionate sunt aplicabile, mutatis mutandis, în acest caz.

89. Referitor la restricţia compensării taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul, Curtea a precizat că această restricţie reprezintă o excepţie de la principiul de drept civil potrivit căruia „cine acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie, este obligat să repare prejudiciul cauzat”. Astfel, Curtea a stabilit că interdicţia compensării taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul trebuie considerată ca fiind o ingerinţă în dreptul persoanei la folosirea nestingherită a bunurilor.

90. În baza celor menţionate mai sus, Curtea a conchis că articolele 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă pretind o examinare în fond, prin prisma articolelor 20 alin.(1) şi 46 alin.(1) din Constituţie, iar celelalte capete ale sesizărilor sunt inadmisibile.

 

B. Fondul cauzei

I. Analiza Curţii pe baza articolului 20 alin.(1) din Constituţie

1) Principii generale privind dreptul de acces la un tribunal

91. Curtea menţionează că dreptul de acces la un tribunal a fost dezvoltat de către Curtea Europeană în cauza Golder v. Regatul Unit, 21 februarie 1975, §§28-36, în baza dreptului la un proces echitabil garantat de articolul 6 §1 din Convenţia Europeană. Făcând referire la principiul statului de drept şi la importanţa protecţiei împotriva arbitrariului, Curtea a menţionat că dreptul de acces la un tribunal reprezintă un element inerent al garanţiilor consacrate la articolul 6 §1 (a se vedea Zubac v. Croaţia [MC], 5 aprilie 2018, §76; Grzęda v. Polonia [MC], 15 martie 2022, §342).

92. În jurisprudenţa care a urmat acestei cauze, Curtea Europeană a indicat că dreptul la un tribunal, în care dreptul de acces, adică dreptul de a introduce o acţiune în faţa instanţelor în materie civilă, reprezintă doar un element; totuşi, este un element care face posibilă beneficierea de garanţiile prevăzute la articolul 6 §1 din Convenţie. Caracterul echitabil, public şi prompt al procedurilor nu are vreo importanţă dacă acestea nu pot fi iniţiate mai întâi. În materie civilă, cu greu poate fi concepută existenţa statului de drept fără posibilitatea de a avea acces la instanţe (a se vedea Z şi alţii v. Regatul Unit [MC], 10 mai 2001, §§91-93; Kreuz v. Polonia, 19 iunie 2001, §52).

93. Curtea Europeană a reţinut că, garantându-le persoanelor un drept efectiv de acces la instanţe pentru stabilirea „drepturilor şi obligaţiilor lor civile”, articolul 6 §1 din Convenţie lasă la latitudinea statelor alegerea mijloacelor care vor fi utilizate în acest scop. Deşi statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere, decizia finală privind respectarea cerinţelor Convenţiei îi revine Curţii Europene (a se vedea Kreuz v. Polonia, citată supra, §53). Curtea Europeană a subliniat că evaluarea sa are la bază principiul potrivit căruia Convenţia urmăreşte să garanteze drepturi practice şi efective, nu teoretice sau iluzorii. Acest lucru este valabil mai ales pentru garanţiile consacrate la articolul 6 din Convenţie, având în vedere locul proeminent al dreptului la un proces echitabil într-o societate democratică (a se vedea Zhang v. Ucraina, 13 noiembrie 2018, §59; Zubac v. Croaţia [MC], citată supra, §77). Curtea Europeană a subliniat că caracterul echitabil al procesului – atât în procedurile civile, cât şi în cele penale – reclamă ca părţile să aibă posibilitatea de a-şi prezenta cazul în mod efectiv în faţa instanţei de judecată şi ca acestea să beneficieze de oportunităţi egale (a se vedea Paslavičius v. Lituania, 18 iulie 2023, §69).

2) Referitor la respectarea standardului calităţii legii (dacă ingerinţa este „prevăzută de lege”)

94. Curtea notează că expresia „prevăzută de lege” presupune, între altele, ca legea să întrunească standardul calităţii, i.e. ca aceasta să fie accesibilă şi previzibilă (a se vedea HCC nr.37 din 7 decembrie 2021, §53; HCC nr.39 din 21 decembrie 2021, §39).

95. Referitor la condiţia accesibilităţii, Curtea reţine că prevederile atacate corespund acestui criteriu, deoarece au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Aici operează prezumţia cunoaşterii legii, care decurge din maxima nemo censetur ignorare legem (a se vedea, e.g., pentru aplicarea acesteia, Fullani v. Albania (dec.), 20 septembrie 2022, §76).

96. Referitor la condiţia previzibilităţii, Curtea menţionează că articolele 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă reglementează că taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023, iar a doua teză a acestor prevederi stabileşte că suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul.

97. Aşadar, având în vedere că aceste texte de lege sunt clare şi previzibile, Curtea nu constată vreo incertitudine legată de calitatea legii.

3) Referitor la legitimitatea scopurilor urmărite şi la legătura raţională dintre acestea şi prevederile normative contestate

98. În opiniile lor, autorităţile au susţinut că reglementarea taxei de timbru în Legea taxei de stat are scopul de a transfera o parte din costurile sistemului de justiţie de la plătitorii de impozite în general la utilizatorii sistemului. Un alt obiectiv invocat în opinii de către autorităţi este diminuarea numărului de cereri de chemare în judecată nefondate şi abuzive.

99. Curtea reţine că introducerea în legislaţie a taxei de timbru, i.e. a obligaţiei persoanei care se adresează cu o cerere în judecată de a achita o sumă de bani pentru a acoperi o parte din costurile procedurii la care participă, reprezintă, în principiu, o modalitate rezonabilă de a strânge fonduri pentru finanţarea instanţelor judecătoreşti. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a precizat că considerentele de ordin financiar de interes public ar putea să reprezinte un scop legitim pentru restricţionarea dreptului de acces la justiţie (a se vedea Černius şi Rinkevičius v. Lituania, 18 februarie 2020, §69). De asemenea, Curtea Europeană nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricţii financiare privind accesul unei persoane la justiţie, tocmai în interesul unei bune administrări a justiţiei (a se vedea Kreuz v. Polonia, citată supra, §54; Weissman şi alţii v. România, 24 mai 2006, §35).

100. Aşadar, Curtea reţine că stabilirea obligaţiei de plată a taxei de timbru la adresarea unei cereri în judecată este, în principiu, compatibilă cu scopul bunei administrări a justiţiei, care este un scop legitim, în sensul articolului 54 alin.(2) din Constituţie.

101. Totuşi, Curtea precizează că aceste considerente nu sunt aplicabile în privinţa interdicţiei compensării taxei de timbru. Astfel, Curtea Europeană a adoptat o abordare diferită în privinţa interdicţiei compensării cheltuielilor de judecată suportate în procedura contenciosului administrativ, subliniind că, în acest tip de litigii, consecinţele vreunei erori sau greşeli comise de o autoritate publică în exerciţiul puterii trebuie suportate de către stat, nu remediate pe cheltuiala persoanei (a se vedea Zustović v. Croaţia, 22 aprilie 2021, §100). Curtea Europeană a precizat că transferul de la stat la persoana vizată în actul administrativ al cheltuielilor de redresare a greşelilor comise de o autoritate a statului, în scopul protejării intereselor sale financiare, vine în contradicţie cu principiul bine stabilit potrivit căruia riscul oricărei greşeli sau erori comise de o autoritate publică trebuie să fie suportat de stat. Astfel, Curtea Europeană a menţionat că nu vede niciun motiv pentru a stabili existenţa vreunui scop legitim, subliniind că, în caz de pierdere într-un asemenea caz, tocmai statul este cel care trebuie să suporte cheltuielile de judecată (a se vedea Zustović v. Croaţia, 22 aprilie 2021, §106). Mai mult, într-o cauză în care a examinat refuzul instanţelor lituaniene de a le compensa reclamanţilor cheltuielile de judecată suportate într-un proces în contencios administrativ în care au avut câştig de cauză, Curtea Europeană a acceptat ca fiind convingător argumentul reclamanţilor care au precizat că nu s-au adresat în instanţă pentru a participa la proces ca la un exerciţiu academic, ci pentru a obţine un rezultat. În acest sens, Curtea Europeană a subliniat că sesizarea unei instanţe îşi pierde orice raţiune dacă, în cele din urmă, persoana ajunge la finalul procesului într-o situaţie mai rea decât cea în care se afla înainte de iniţierea acestuia (a se vedea Černius şi Rinkevičius v. Lituania, citată supra, §68).

102. Aşadar, Curtea constată că interdicţia compensării taxei de timbru nu urmăreşte un scop legitim în cazul litigiilor de contencios administrativ. Totodată, având în vedere că procedura contenciosului administrativ prezintă elemente comune cu procedura în contencios contravenţional, Curtea reţine că constatările de mai sus se aplică, mutatis mutandis, şi în cazul interdicţiei de compensare a taxei de timbru în cazul depunerii unei contestaţii împotriva unei decizii contravenţionale.

103. Referitor la cel de-al doilea scop, Curtea constată că instituirea taxei de timbru este susceptibilă să descurajeze persoanele să adreseze cereri nefondate şi abuzive, fapt care contribuie la creşterea eficienţei justiţiei în general. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a indicat că taxele judiciare acţionează ca un instrument de descurajare a cererilor nefondate, fapt care poate fi considerat ca fiind compatibil cu articolul 6 din Convenţie (a se vedea Harrison Mckee v. Ungaria, 3 iunie 2014, §27).

104. În acest context, Curtea reţine că scopurile menţionate mai sus pot fi încadrate în obiectivul general al garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei, stabilit la articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

4) Referitor la existenţa unor măsuri alternative mai puţin intruzive, care au legătură cu scopurile legitime urmărite

105. Testul măsurilor mai puţin restrictive verifică dacă legislatorul putea adopta măsuri legislative care să realizeze la fel de eficient scopul legitim urmărit şi care să limiteze mai puţin dreptul fundamental protejat, în comparaţie cu măsurile contestate (a se vedea HCC nr.20 din 3 noiembrie 2022, §55).

106. Curtea observă că articolele 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă reglementează taxa de timbru ca pe o obligaţie absolută. Astfel, dacă o persoană nu achită taxa de timbru de 200 lei, indiferent de motivele şi împrejurările neachitării, aceasta este lipsită în mod automat de dreptul său de acces la justiţie, deoarece cererea de chemare în judecată, contestaţia contravenţională, cererea de apel, de recurs sau revizuire depusă fără plata taxei de timbru se restituie semnatarului (articolele 171 alin.(2), 369 alin.(1) lit.a), 4261 alin.(21), 438 alin.(2), 4511 alin.(1) din Codul de procedură civilă, articolele 212 alin.(1) lit.e), 234 alin.(1), 246 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ şi articolele 448 alin.(9), 4513 alin. (4), 468 alin.(4) şi 476 alin.(21) din Codul contravenţional). În opiniile lor, autorităţile au susţinut că nu au prevăzut în Legea taxei de stat posibilitatea scutirii, amânării sau eşalonării de la plata taxei de timbru, pentru că aceasta are o valoare mică şi orice persoană îşi permite să o achite. Totuşi, în final, autorităţile au susţinut că excepţiile de la plata taxei de timbru din Anexa nr.2 la Lege ar putea fi aplicate în situaţia în care o persoană întâmpină dificultăţi de ordin financiar, fără a-şi detalia afirmaţiile. Curtea consideră necesar să examineze acest punct de vedere.

107. Curtea constată că Anexa nr.2 la Legea taxei de stat stabileşte câteva situaţii în care nu se achită taxa de timbru la depunerea cererii în judecată, de exemplu, în cazul cererilor de protecţie împotriva violenţei domestice şi de reparare a prejudiciului provocat astfel, în cazul cererilor privind apărarea drepturilor minorilor, în cazul persoanelor fizice care, conform legii, sunt împuternicite să se adreseze instanţelor cu cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor legitime al altor persoane, în cazul în care persoana are statut de beneficiar de asistenţă juridică garantată de stat, etc. Curtea reţine că excepţiile prevăzute de lege nu pot fi aplicate în situaţia în care o persoană întâmpină dificultăţi financiare, iar a patra excepţie menţionată supra, care acţionează odată cu dobândirea statutului de beneficiar de asistenţă juridică garantată de stat, nu acoperă întreg spectrul de situaţii în care persoana nu posedă mijloace băneşti (a se vedea §78 supra). Pe de altă parte, deşi dobândirea statutului de beneficiar al asistenţei juridice garantate de stat le-ar oferi persoanelor posibilitatea de a nu plăti taxa de timbru, Curtea reţine că Legea în materie stabileşte dreptul, nu obligaţia persoanelor de a obţine asistenţa juridică garantată de stat. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a analizat acest lucru şi a reţinut că, în pofida faptului că exercitarea dreptului la asistenţă juridică garantată de stat le-ar fi oferit reclamanţilor posibilitatea de a se adresa în instanţă fără a fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, asistenţa juridică reprezintă un drept al persoanei, nu o obligaţie care trebuie exercitată (a se vedea Dragan Kovačević v. Croaţia, 12 mai 2022, §81). În acest sens, Curtea nu identifică niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudenţă.

108. În lipsa unei asemenea excepţii, Curtea va purcede, în continuare, la analiza existenţei vreunei măsuri mai puţin intruzive în exerciţiul dreptului de acces la un tribunal. Curtea constată că o ingerinţă mai puţin intruzivă este reprezentată în acest caz de posibilitatea de scutire, eşalonare sau amânare a taxei de timbru, care ar fi decisă de instanţa de judecată, atunci când există motive întemeiate în acest sens, după modelul reglementat la articolele 85 alin.(4) şi 86 alin.(1) din Codul de procedură civilă, care prevăd că în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate, judecătorul decide scutirea de la plata taxei de stat sau a unei părţi a ei. Totodată, aceste prevederi îi recunosc instanţei de judecată competenţa de a amâna sau eşalona plata taxei de stat până la o anumită fază a procesului, sub sancţiunea scoaterii cererii de pe rol, în cazul în care aceasta nu este plătită.

109. Curtea notează că o scutire, amânare sau eşalonare de la plata taxei de timbru ar putea fi revocată de judecător sau instanţă în orice moment dacă motivul acesteia a încetat să existe. În consecinţă, faptul de a permite punerea pe rol a cererii în lipsa achitării taxei de timbru atunci când există motive în acest sens nu ar împiedica instanţele să perceapă taxele de timbru dacă, într-o fază ulterioară, situaţia financiară a reclamantului s-ar îmbunătăţi (a se vedea, mutatis mutandis, Kreuz v. Polonia, 19 iunie 2001, §65). Curtea reţine că o asemenea posibilitate reprezintă o soluţie care realizează la fel de bine scopurile legitime urmărite, cu un prejudiciu mai mic pentru dreptul de acces la justiţie.

110. Considerentele care precedă sunt suficiente pentru a permite Curţii să conchidă că omisiunea legislatorului de a reglementa posibilitatea de scutire, amânare sau eşalonare a taxei de timbru a afectat dreptul de acces la justiţie, concluzie care poate scuti Curtea să-şi continue analiza. Totuşi, Curtea îşi va consolida raţionamentele prin evaluarea proporţionalităţii în sens restrâns.

5) Proporţionalitatea în sens restrâns

111. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că restricţiile privind accesul la justiţie care au un caracter pur financiar şi care nu au nicio legătură cu fondul cererii sau cu perspectivele sale de succes trebuie să facă obiectul unei examinări riguroase din punct de vedere al intereselor justiţiei (a se vedea Teltronic-CATV v. Polonia, 10 ianuarie 2006, §61, Nalbant şi alţii v. Turcia, 3 mai 2022, §35). Totodată, Curtea Europeană a subliniat că, pentru a stabili dacă o persoană a beneficiat sau nu de dreptul de acces, cuantumul taxelor achitate trebuie evaluate în lumina circumstanţelor particulare ale cauzei, a posibilităţii reclamantului de a le plăti, precum şi în funcţie de faza procesului în care a fost aplicată această restricţie (a se vedea Apostol v. Georgia, 28 noiembrie 2006, §59).

112. În opiniile lor, autorităţile au precizat că reglementarea taxei de timbru are la bază faptul că orice persoană îşi permite să achite 200 lei. Deşi taxa de timbru are, într-adevăr, o valoare mică, Curtea precizează că această opinie nu se bazează pe date concrete, ci operează mai curând în virtutea unor generalizări care ignoră posibilităţile financiare efective ale persoanelor sărace şi ale celor aflate la limita sărăciei. Argumentul avansat de către autorităţi, care au susţinut că aceste persoane ar putea să achite taxa de timbru dacă ar renunţa la o parte din cheltuielile lor, nu conduce la concluzia că taxa este accesibilă. În mod normal, persoanele sărace şi cele aflate la limita sărăciei vor trebui să renunţe la o parte din cheltuielile lor obişnuite şi necesare pentru menţinerea unui nivel de trai decent. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a considerat excesive şi că atentează la însăşi esenţa dreptului de acces la un tribunal taxele judiciare care nu erau justificate în raport cu situaţia financiară a reclamantului, dar care se calculau pe baza unui procent stabilit de lege din valoarea sumei în litigiu (a se vedea Weissman şi alţii v. România, 24 mai 2006, §§39-42; Laçi v. Albania, 19 octombrie 2021, §52).

113. De asemenea, autorităţile au sugerat că dreptul de acces la justiţie ar fi compatibil cu o obligaţie generală şi nediscriminatorie de plată a taxei de timbru destinată să compenseze costurile procedurii judiciare la care participă persoanele. Curtea reţine că acest argument pretinde o analiză din perspectiva importanţei accesului la justiţie pentru principiul statului de drept. Curtea notează că într-un stat de drept accesul la justiţie şi justiţia în general au scopul să contribuie la respectarea ordinii juridice prin garantarea pe larg a dreptului persoanelor de a adresa cereri în justiţie, chiar şi fără plata taxelor judiciare (a se vedea articolele 85 alineatele (1) şi (4) şi 86 alin.(1) din Codul de procedură civilă). Acest considerent este justificat pe baza faptului că atât ordinea juridică, cât şi statul de drept au mai mult de câştigat dacă persoanele pot să-şi apere drepturile în instanţă, decât din sumele care ar putea fi încasate de către stat.

114. Curtea reţine că acest raţionament este confirmat inclusiv prin faptul că obligaţia generală de plată a taxei de timbru de la articolele contestate nu contribuie la realizarea scopurilor legitime urmărite în toate cazurile. Astfel, dintr-un mijloc care descurajează adresarea cererilor nefondate sau abuzive, taxa de timbru devine, în cazul persoanelor fără mijloace băneşti, o barieră în calea sesizării instanţelor în general, deoarece lipsa banilor îi împiedică să formuleze o cerere în judecată.

115. În acest context, analizate în ansamblu, Curtea constată că restricţia financiară contestată acţionează de o manieră automată şi fără să ţină cont de fondul sau de perspectivele de succes ale unei cereri, criterii considerate de către Curtea Europeană ca permiţând restricţii mai largi în exerciţiul dreptului de acces la un tribunal (a se vedea Apostol v. Georgia, 28 noiembrie 2006, §60, şi a contrario Tolstoy Miloslavsky v. Regatul Unit, 13 iulie 1995, §61). Curtea reţine că acest fapt este în măsură să pericliteze exerciţiul dreptului de acces la justiţie în cazul persoanelor cu venituri modeste care nu-şi permit să achite 200 lei, în timp ce interdicţia scutirii, amânării sau eşalonării de la plata taxei de timbru are un efect disuasiv puternic în privinţa acestora, descurajându-le să adreseze cereri privind apărarea drepturilor lor în instanţa de judecată (a se vedea, mutatis mutandis, Vanchev v. Bulgaria, 19 octombrie 2017, §54).

116. Pornind de la aceste premise, Curtea constată că textul „Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.” din teza întâi a articolului 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi textul „Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de Legea taxei de stat nr.213/2023.” din teza întâi a articolului 84 alineatul (4) din Codul de procedură civilă, sunt neconstituţionale.

117. Până la modificarea legislaţiei relevante în sensul considerentelor hotărârii Curţii, judecătorul sau instanţa de judecată, la cererea persoanei, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, va decide scutirea, amânarea sau eşalonarea de la plata taxei de timbru pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum şi pentru fiecare contestaţie împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenţionale atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac.

118. Curtea îi va trimite Parlamentului o adresă pentru a modifica legislaţia relevantă în conformitate cu considerentele prezentei hotărâri.

 

II. Analiza Curţii pe baza articolului 46 alin.(1) din Constituţie

119. Curtea subliniază că dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie, nu este un drept absolut, poate suporta limitări şi este susceptibil de ingerinţe ale statului în ceea ce priveşte exercitarea atributelor sale. Limitarea exerciţiului acestui drept poate fi impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general, iar uneori are ca scop protecţia drepturilor şi a libertăţilor altor persoane (a se vedea DCC nr.52 din 2 iunie 2020, §22; HCC nr.4 din 3 martie 2022, §47). Totuşi, aceste restrângeri trebuie să respecte cerinţele prevăzute de articolul 54 din Constituţie, şi anume, să fie prevăzute de lege, să urmărească unul sau mai multe dintre scopurile legitime stabilite la acest articol, să fie necesare şi proporţionale cu situaţia care le-a determinat.

120. Curtea reţine că articolele 2 alin.(2) din Legea taxei de stat şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă interzic compensarea taxei de timbru din contul părţii care a pierdut procesul. Această măsură protejează persoanele care au pierdut un proces judiciar şi care, în lipsa acestor norme, ar fi fost obligate la compensarea cheltuielilor de judecată, în care intră şi taxa de timbru, în baza regulii „cine pierde plăteşte”. Curtea observă că aceste prevederi sunt rigide şi nu le acordă celor care le aplică o discreţie prea mare. În acest sens, Curtea reţine că, fără a ţine cont în mod adecvat de interesele persoanelor care au avut câştig de cauză într-un proces judiciar, normele contestate le privează pe acestea de un „bun”. Curtea nu întrevede vreun scop legitim care ar putea să justifice această intervenţie în exercitarea dreptului la proprietate. Aşadar, Curtea reţine că prevederile contestate nu urmăresc vreun scop legitim în sensul articolului 54 alin.(2) din Constituţie.

121. În baza motivelor menţionate mai sus, Curtea conchide că textul „şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul” din teza a doua a articolelor 2 alineatul (2) din Legea taxei de stat şi 84 alineatul (4) din Codul de procedură civilă este neconstituţional.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 litera a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admit parţial sesizarea privind controlul de constituţionalitate, depusă de dl Vlad Batrîncea, deputat în Parlament, şi excepţiile de neconstituţionalitate, depuse de dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr.2-1340/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, de dl avocat Andrei Briceag în dosarele nr.2-3380/2024 şi nr.2-3638/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, şi de dl Marcel Lungu, lichidator al SRL „New Next”, în dosarul nr.2rhi-1/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Se declară neconstituţional:

- textul „Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.” din teza întâi şi textul „şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul” din teza a doua a articolului 2 alineatul (2) din Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023;

- şi textul „Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de Legea taxei de stat nr.213/2023.” din teza întâi şi textul „şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul” din teza a doua a articolului 84 alineatul (4) din Codul de procedură civilă.

3. Până la operarea modificărilor de către Parlament, judecătorul sau instanţa de judecată, la cererea persoanei, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, va decide scutirea, amânarea sau eşalonarea de la plata taxei de timbru pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum şi pentru fiecare contestaţie împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenţionale atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac.

4. Se declară inadmisibilă sesizarea depusă de dl Marcel Lungu în capătul său referitor la excepţia de neconstituţionalitate a Anexei nr.2 la Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023.

5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PREŞEDINTEDomnica MANOLE

 

Nr.20. Chişinău, 26 septembrie 2024.

 

 

PCC-01/269a/409

Chişinău, 26 septembrie 2024

Parlamentului Republicii Moldova

 

ADRESĂ

La 26 septembrie 2024, Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea nr.20 privind controlul de constituţionalitate şi excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 2 alin.(2) din Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023 şi 84 alin.(4) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003.

Prin Hotărârea citată, Curtea a declarat neconstituţionale mai multe prevederi din articolul 2 alineatul (2) din Legea taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023 şi din articolul 84 alineatul (4) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003.

Curtea a stabilit o soluţie provizorie, potrivit căreia până la modificarea legislaţiei relevante în sensul considerentelor acestei hotărâri, judecătorul sau instanţa de judecată, la cererea persoanei, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, va decide scutirea, amânarea sau eşalonarea de la plata taxei de timbru pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum şi pentru fiecare contestaţie împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenţionale atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac.

În acest context, Curtea îi solicită Parlamentului să transpună în legislaţie constatările Curţii Constituţionale.

Pe baza articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea îi solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i comunice rezultatele examinării ei în termenele prevăzute de lege.

 

PREŞEDINTEDomnica MANOLE

 

 

Printează Descarcă
↑