L E G E
pentru aprobarea Registrului arheologic naţional
şi modificarea unor acte normative
nr. 144 din 13.06.2024
Monitorul Oficial nr.282-285/421 din 03.07.2024
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Se aprobă Registrul arheologic naţional (se anexează).
Art.II. – Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.1531/1993 pentru punerea în aplicare a Legii privind ocrotirea monumentelor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.15–17, art.24), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Capitolul „ZONA DE CENTRU”:
la compartimentul „RAIONUL ANENII NOI”, poziţiile 1–10, 14–20, 23, 25, 30–42, 44, 46–49, 51, 53, 55, 59–71, 74–77, 80, 83–93, 99, 104, 107–112, 120–124, 128, 130, 131, 133, 137–140, 145, 148, 152 (Teliţa, Tumuli 4), 153 (Todireşti I, Aşezare), 154 (Todireşti II, Aşezare), 157 (Todireşti, Tumuli 7), 158 (Troiţa Nouă, Aşezare), 152 (Ţânţăreni, Aşezare), 153 (Ţânţăreni, Tumuli 11) şi 156 (Varniţa Nouă, Tumuli 2) se exclud;
la compartimentul „RAIONUL CĂLĂRAŞI”, poziţiile 158, 159, 164, 185, 189, 208, 213, 227, 229, 233 şi 236 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL CRIULENI”:
poziţiile 244–247, 250–260, 262–264, 266–268, 271–273, 277, 280, 281, 284, 285, 288, 289 şi 291 se exclud;
la poziţia 292, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Ist.”;
poziţiile 293, 296, 297, 300, 305, 307, 309–311, 316, 320, 321, 323, 325–329, 332, 336–338, 341 şi 342 se exclud;
la poziţia 344, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Ist.”;
poziţiile 345, 348, 350, 352, 355–358, 360, 363–366 şi 368 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL DUBĂSARI”, poziţiile 374, 379, 382–384, 389, 390, 395, 397, 399, 402–404, 408–413, 415–419, 422–424, 426–429, 433, 434, 437, 440, 442, 443, 445, 446, 448, 451–459, 462 şi 463 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL GRIGORIOPOL”, poziţiile 479, 481–483, 485, 489, 493, 495, 496, 498, 499, 503, 507, 508, 512, 514, 516, 517, 519, 524, 529, 532 şi 537 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL HÂNCEŞTI”, poziţiile 538, 539, 544–546, 549, 552, 554–556, 565, 571, 574, 576, 578, 580, 582, 585, 586, 588, 589, 592, 593, 596, 598–602, 604, 606–608, 613, 616, 620, 624, 628, 630, 632, 633, 636, 637, 644, 647, 651, 652, 655 şi 658 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL IALOVENI”:
poziţiile 663–665, 668–673, 678–682 şi 687–693 se exclud;
la poziţia 694, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 695 şi 698–703 se exclud;
la poziţia 704, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 705–708, 710–714, 716–726, 728–733, 742–746, 751, 752, 756, 759–763, 765, 767–773, 780–787, 792–795, 799 şi 800 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL NISPORENI”:
poziţiile 802, 803, 807–813, 822, 825, 828, 830, 832–836, 838, 844, 847– 853, 858, 863, 864, 867, 869, 878 şi 881–884 se exclud;
la poziţia 885, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 888–897, 899–901, 908, 911–913, 918, 921 şi 922 se exclud;
la poziţia 923, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 930, 934, 935, 938–941 şi 947 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL ORHEI”:
poziţiile 948, 949, 1009–1015, 1020, 1023, 1026–1045, 1049–1051, 1054, 1055, 1058, 1059, 1061, 1062, 1064, 1066, 1072, 1076–1078, 1084, 1088, 1090, 1091, 1093, 1094, 1098, 1102, 1103, 1108–1114, 1120, 1121 şi 1123–1125 se exclud;
la poziţia 1126, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 1127, 1129–1137, 1143, 1149, 1151, 1153, 1156 şi 1162–1166 se exclud;
la poziţia 1167, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 1168–1172, 1174–1177, 1181, 1184–1186, 1188, 1194, 1198, 1200, 1201, 1206, 1207, 1209, 1214–1218, 1221, 1222, 1225, 1226, 1232, 1237–1249, 1251–1254, 1257–1259, 1263, 1264, 1266 şi 1268 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL SLOBOZIA”, poziţiile 1269–1271, 1278, 1283, 1285, 1286, 1289, 1294, 1301–1307, 1310–1312, 1316, 1317, 1320, 1322, 1325, 1329, 1330, 1332, 1334–1336, 1339, 1341 şi 1343 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL STRĂŞENI”:
poziţiile 1345–1348 şi 1353 se exclud;
la poziţia 1358, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 1364, 1366, 1371, 1373, 1374, 1379–1384, 1390, 1400, 1401, 1404, 1405, 1408, 1413–1415, 1420–1422, 1425–1427, 1431, 1436–1439 şi 1446 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL TELENEŞTI”, poziţiile 1447, 1452, 1454, 1456, 1459–1464, 1467–1469, 1474, 1475, 1478, 1481, 1482, 1484–1487, 1489, 1491, 1492, 1495, 1498, 1500, 1501, 1506, 1508, 1510, 1512–1514, 1516–1524, 1529–1533, 1536, 1537, 1538 (Nucăreni, Tumuli 4), 1540, 1543–1545, 1549, 1552, 1556, 1559, 1561, 1564, 1565, 1567–1570 şi 1572 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL UNGHENI”, poziţiile 1579, 1580, 1584, 1585, 1588, 1589, 1595, 1596, 1600, 1601, 1606, 1609, 1611, 1617, 1619, 1623, 1625 (Floreni, Tumuli 2), 1627, 1632, 1633, 1635, 1636, 1640, 1642, 1646, 1647, 1650–1656, 1659, 1664, 1666, 1670, 1672, 1674, 1678, 1681, 1686–1689, 1693, 1694, 1698, 1669 (Sineşti, Aşezare), 1700, 1709–1711, 1714, 1717, 1718 şi 1720 se exclud;
la compartimentul „MUNICIPIUL CHIŞINĂU”:
poziţiile 3–11, 321, 322, 326–340 şi 342–345 se exclud;
la subcompartimentul „Oraşul Ciorescu”, poziţiile 389, 390 şi 393 se exclud;
la subcompartimentul „Oraşul Durleşti”, poziţiile 394, 397 şi 398 se exclud;
subcompartimentul „Oraşul Vatra” se exclude;
la subcompartimentul „Oraşul Vadul lui Vodă”:
poziţiile 402, 404 şi 405 se exclud;
la poziţia 406, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
la subcompartimentul „Satul Cruzeşti”, poziţia 410 se exclude;
la subcompartimentul „Satul Sângera”:
denumirea subcompartimentului va avea următorul cuprins:
„Oraşul Sângera”;
poziţiile 411–413 se exclud;
la poziţia 414, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit. Artă”;
poziţiile 416–419 se exclud;
la compartimentul „MUNICIPIUL BĂLŢI”, poziţiile 1–6 şi 41 se exclud;
la compartimentul „MUNICIPIUL BENDER”, poziţiile 1, 2, 25, 26, 28–31 şi subcompartimentul „Satul Homotianovca” se exclud;
la compartimentul „MUNICIPIUL TIRASPOL”, poziţiile 51–54 şi 56 se exclud.
2. Capitolul „ZONA DE NORD”:
la compartimentul „RAIONUL BRICENI”:
poziţiile 1–4, 9–11, 21, 22, 24– 26, 30, 35, 40–42, 44, 49–53, 55–59, 63, 64 şi 67–69 se exclud;
la poziţia 70, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 73, 75–80, 83–86, 88, 89, 93–95, 99, 100, 103–106, 108–112, 114, 116–123, 125A, 126, 130–132, 136–143, 145, 147–149, 151, 153–160 şi 162–164 se exclud;
la poziţia 165, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Ist.”;
poziţiile 166–171, 173–181, 186–189 şi 192 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL CAMENCA”, poziţiile 193, 202, 205, 206, 209, 212, 220–222, 224, 231, 233–236, 241–243, 246, 248–252, 256, 259, 262, 264, 267, 269–271, 275, 278, 280–283, 287, 292–296, 298–304, 308–311, 314, 317, 321, 326, 327, 332–337 şi 340 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL DONDUŞENI”:
poziţiile 342, 345–356, 362, 365, 372, 374, 381, 386, 387, 391, 397, 398, 404–406, 410, 414, 417, 419, 423, 426, 429–432, 435–443, 446–449 şi 453– 467 se exclud;
la poziţia 468, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 469–471, 474, 475, 476, 478, 481–483, 485, 490, 493–495, 498–501, 506, 507, 514, 515, 519, 521–523 şi 526 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL DROCHIA”, poziţiile 527, 528, 532, 534, 536, 538, 539, 543–549, 552, 554–561, 563, 566, 571–573, 576, 577, 579–582, 584, 585, 589, 593, 596, 597, 600, 604, 607, 608, 611–615, 618, 620, 623–629, 634, 636, 637, 639–642, 646–652, 657 şi 661 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL EDINEŢ”, poziţiile 662–665, 671, 674–676, 680, 684–696, 698, 701–703, 707–709, 712, 713, 715, 716, 817–823, 825, 829–845, 850–854, 856, 858–860, 863, 864, 867, 869–875, 877, 881–885, 887–895, 897–908, 911, 912, 914, 917, 918, 921, 922, 924, 926, 928–938, 941–945, 948–959, 961–964, 966, 971, 976–983, 986–989, 995–997, 1002, 1003, 1006–1008, 1011–1013, 1015, 1019–1025, 1027–1032, 1034 şi 1036–1040 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL FĂLEŞTI”:
poziţiile 1042, 1043, 1049, 1057–1062, 1065, 1067, 1069–1072, 1074–1078, 1081, 1082, 1085–1088, 1092–1096, 1098, 1099, 1101–1105, 1107–1109, 1113, 1115, 1118–1120, 1123, 1125, 1126, 1128–1133, 1137, 1138, 1150, 1153, 1154, 1156, 1157, 1160–1164 şi 1168–1175 se exclud;
la poziţia 1176, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 1177, 1181–1184, 1186, 1188–1190, 1195, 1197, 1200, 1201, 1204, 1205, 1209, 1211–1213, 1216, 1217, 1220, 1221, 1223, 1226, 1228, 1230, 1233 şi 1234 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL FLOREŞTI”, poziţiile 1237, 1239–1244, 1250–1252, 1263, 1264, 1267–1271, 1274, 1276–1281, 1285, 1286, 1290, 1294–1296, 1301–1305, 1309, 1311–1313, 1317, 1321–1324, 1328, 1329, 1333, 1334, 1337, 1339, 1340, 1344–1351, 1353–1360, 1364, 1368, 1369, 1371, 1375–1380, 1382, 1384, 1386, 1389–1391, 1394–1396, 1399–1402, 1405–1410, 1414–1416, 1421–1426, 1431–1435, 1438, 1439, 1444–1449, 1452–1454, 1456–1460, 1465, 1466, 1469, 1470, 1474–1482, 1485–1488 şi 1490 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL GLODENI”, poziţiile 1491, 1492, 1499, 1501–1503, 1505–1507, 1510, 1511, 1514–1521, 1526–1530, 1532, 1535, 1536, 1538, 1539, 1543, 1546, 1549–1562, 1565–1567, 1570–1592, 1594–1616, 1618, 1621, 1624–1627, 1629–1632, 1634–1637, 1639, 1642, 1643, 1645–1648, 1651 şi 1652 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL OCNIŢA”, poziţiile 1653, 1659, 1667–1671, 1675–1680, 1684, 1687–1695, 1699, 1702–1705, 1707–1711, 1716, 1717, 1720–1722, 1724, 1727–1735, 1740–1744, 1748–1751, 1753, 1756–1761, 1763, 1765–1767, 1758 (Mihălăşeni IV, Aşezarea Ocniţa), 1771–1778, 1783–1789, 1795–1799, 1802, 1803, 1809–1814, 1819–1822 şi 1825 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL REZINA”, poziţiile 1829, 1832, 1833, 1834, 1837–1840, 1845, 1847–1852, 1854–1856, 1858, 1860, 1861, 1864–1866 şi 1868 se exclud;
la poziţia 1869, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Ist.”;
poziţiile 1870, 1875, 1876, 1878, 1883, 1884, 1889–1894, 1896–1901, 1903, 1906, 1912–1914, 1917–1919, 1922, 1924–1926, 1928–1930, 1933–1935, 1940, 1941, 1943–1945, 1947–1949, 1953–1955, 1957, 1958, 1960–1962 şi 1964–1966 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL RÂBNIŢA”, poziţiile 1970, 1981, 1982, 1985, 1980 (Beloci, Aşezare), 1991, 1992, 1994, 1996, 2000, 2001, 2003, 2005, 2008, 2015, 2016, 2019–2021, 2023, 2024, 2028–2032, 2034, 2035, 2040, 2042 şi 2043 se exclud;
la poziţia 2046, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 2049, 2052, 205S, 2060 şi 2062–2065 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL RÂŞCANI”:
poziţiile 2066, 2067, 2074, 2077, 2078, 2080, 2082–2084, 20S7, 2090 şi 2092–2106 se exclud;
la poziţia 2107, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 2109–2116, 2120, 2121, 2123, 2125 (Gălăşeni, Tumuli 5), 2126, 2129–2131, 2133–2136, 2138A–2143, 2148–2150, 2154, 2155, 2157–2162, 2165, 2166, 2170, 2171, 2174, 2175, 2177, 2179–2181, 2185–2191, 2194–2196, 2199–2204, 2208 (Pociumbeni, Tumuli 2), 2209A, 2210, 2212, 2214, 2215, 2217–2219, 2221, 2223–2230, 2233, 2235, 2237, 2238, 2240–2250, 2253–2256 şi 2259 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL SÂNGEREI”:
poziţiile 2260–2279, 2284–2293, 2295, 2298–2303, 2305–2315, 2319 (Bilicenii Vechi XII, Staţiune), 2320, 2323 (Bocancea-Schit, Tumul), 2324, 2323 (Brejeni III, Staţiune), 2326–2334, 2336–2341, 2343–2348, 2319 (Chişcăreni VII, Aşezare), 2350–2353, 2359–2363, 2365–2370, 2373, 2371 (Copăceni II, Aşezare), 2375, 2378–2384, 2387–2389, 2392, 2393, 2399, 2401, 2403–2412, 2417–2420, 2422–2425, 2427–2437, 2440, 2443, 2445–2447, 2468 (Iezărenii Vechi II, Aşezare), 2449–2456, 2459–2467, 2468 (Mărineşti III, Aşezare), 24G9–2474, 2476–2479, 2481–2495, 2498–2508, 2511–2519 şi 2524–2528 se exclud;
la poziţia 2529, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 2531–2538, 2540–2543, 2545 şi 2546 se exclud;
la poziţia 2547, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 2549, 2551–2558, 2560, 2561, 2563, 2563A, 2564–2569, 2571, 2572 şi 2574–2579 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL SOROCA”:
poziţiile 2580–2587, 2609, 2634, 2639, 2640–2643, 2614 (Bădiceni I, Staţiune), 2615 (Bădiceni II, Aşezare), 2647, 2648, 2651, 2652, 2654, 2655, 2657, 2660–2664, 2674–2676, 2678, 2680–2683, 2685, 2687–2689, 2692–2694, 2696–2699, 2701, 2702, 2705–2707, 2712, 2717, 2718, 2720–2722, 2724–2726, 2731–2735, 2737–2743, 2745, 2746 şi 2748 se exclud;
la poziţia 2749, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Ist.”;
poziţiile 2750, 2753, 2754, 2756, 2758, 2760–2765, 2767–2772, 2776, 2777, 2779, 2781–2785, 2787–2795, 2797–2802, 2804, 2806, 2808, 2809, 2811–2813, 2817, 2818 şi 2820 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL ŞOLDĂNEŞTI”:
poziţiile 2823–2832 se exclud;
la poziţia 2833, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
poziţiile 2835, 2836, 2838–2851, 2853, 2856–2858, 2861–2865, 2869, 2872, 2874–2877, 2882–2885, 2887, 2889, 2891, 2897–2904, 2906, 2907, 2910– 2916, 2919–2925, 2927, 2930, 2932, 2938–2944, 2946, 2956, 2959, 2961, 2965, 2967, 2968, 2973–2976, 2981–2990, 2992, 2993, 2999–3001 şi 3003 se exclud.
3. Capitolul „ZONA DE SUD”:
la compartimentul „RAIONUL BASARABEASCA”:
poziţiile 13–15 se exclud;
la poziţia 16, în coloana a cincea, textul „Arheol.” se substituie cu textul „Arhit.”;
la compartimentul „RAIONUL CAHUL”, poziţiile 37, 43 şi 53 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL CĂINARI”, poziţiile 93, 94, 100, 102, 108, 114, 119 şi 120 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL CĂUŞENI”, poziţiile 127, 128, 132, 135, 136, 139, 141, 144, 146, 149, 156, 161, 164, 167 şi 172 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL CEADÂR-LUNGA”, poziţia 194 se exclude;
la compartimentul „RAIONUL LEOVA”, poziţia 273 se exclude;
la compartimentul „RAIONUL ŞTEFAN VODĂ”, poziţiile 291, 295–297, 311, 314–319, 323, 340–348 şi 353 se exclud;
la compartimentul „RAIONUL TARACLIA”, poziţia 374 se exclude;
la compartimentul „RAIONUL VULCĂNEŞTI”, poziţiile 377, 388, 399, 400 şi 413 se exclud.
Art.III. – La articolul 16 din Legea nr.218/2010 privind protejarea patrimoniului arheologic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.235–240, art.738), cu modificările ulterioare, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Registrul arheologic naţional cuprinde lista siturilor arheologice care beneficiază de regim special de protecţie a statului, reglementat de prezenta lege şi de alte acte normative.”
Art.IV. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU
|
Nr.144. Chişinău, 13 iunie 2024. |
Anexă
Registrul arheologic naţional (RAN)
| |||||
Nr. crt. | Cod RAN | Localizarea administrativă | Denumirea sitului arheologic | Tipul sitului arheologic | Datarea/vechimea sitului arheologic |
REGIUNEA NORD | |||||
MUNICIPIUL BĂLŢI | |||||
1. | 300.1 | mun.Bălţi | Bălţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2. | 300.2 | mun.Bălţi | Bălţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3. | 300.3 | mun.Bălţi | Bălţi III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4. | 300.4 | mun.Bălţi | Bălţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5. | 300.5 | mun.Bălţi | Bălţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6. | 300.6 | mun.Bălţi | Bălţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7. | 300.7 | mun.Bălţi | Bălţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8. | 300.8 | mun.Bălţi | Bălţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9. | 301.1 | s.Elizaveta | Elizaveta I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10. | 301.2 | s.Elizaveta | Elizaveta II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
11. | 301.3 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
12. | 301.4 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
13. | 301.5 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
14. | 301.6 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
15. | 301.7 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
16. | 301.8 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
17. | 301.9 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
18. | 301.10 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
19. | 301.11 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
20. | 301.12 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
21. | 301.13 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
22. | 301.14 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
23. | 301.15 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
24. | 301.16 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
25. | 301.17 | s.Elizaveta | Elizaveta Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
26. | 301.18 | s.Elizaveta | Elizaveta III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
27. | 301.19 | s.Elizaveta | Elizaveta IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
RAIONUL BRICENI | |||||
28. | 1410.1 | s.Balasineşti | Balasineşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
29. | 1410.2 | s.Balasineşti | Balasineşti II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
30. | 1410.3 | s.Balasineşti | Balasineşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
31. | 1410.4 | s.Balasineşti | Balasineşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
32. | 1410.5 | s.Balasineşti | Balasineşti V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
33. | 1411.1 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
34. | 1411.2 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
35. | 1411.3 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
36. | 1411.4 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
37. | 1411.5 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
38. | 1411.6 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
39. | 1411.7 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
40. | 1411.8 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
41. | 1411.9 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
42. | 1411.10 | com.Bălcăuţi | Bălcăuţi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
43. | 1427.1 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
44. | 1427.2 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
45. | 1427.3 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
46. | 1427.4 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
47. | 1427.5 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
48. | 1427.6 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
49. | 1427.7 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
50. | 1427.8 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
51. | 1427.9 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
52. | 1427.10 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
53. | 1427.11 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
54. | 1427.12 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
55. | 1427.13 | s.Beleavinţi | Beleavinţi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
56. | 1427.14 | s.Beleavinţi | Beleavinţi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
57. | 1427.15 | s.Beleavinţi | Beleavinţi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
58. | 1427.16 | s.Beleavinţi | Beleavinţi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
59. | 1427.17 | s.Beleavinţi | Beleavinţi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
60. | 1413.1 | com.Berlinţi | Berlinţi I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
61. | 1413.2 | com.Berlinţi | Berlinţi II – „La Monument” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
62. | 1413.3 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 1 – „La Calanja” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
63. | 1413.4 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 2 – „La Calanja” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
64. | 1413.5 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 3 – „Zadeliţe” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
65. | 1413.6 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 4 – „Zadeliţe” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
66. | 1413.7 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 5 – „Zadeliţe” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
67. | 1413.8 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 6 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
68. | 1413.9 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 7 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
69. | 1413.10 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 8 – „După Stâncă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
70. | 1413.11 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 9 – „După Stâncă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
71. | 1413.12 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 10 – „Pe Stânci” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
72. | 1413.13 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 11 – „Pe Stânci” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
73. | 1413.14 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 12 – „Bahna” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
74. | 1413.15 | com.Berlinţi | Berlinţi Tumulul 13 – „Bahna” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
75. | 1413.16 | com.Berlinţi – s.Coteala | Berlinţi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
76. | 1413.17 | com.Berlinţi | Berlinţi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
77. | 1413.18 | com.Berlinţi | Berlinţi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
78. | 1415.1 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda I | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani |
79. | 1415.2 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
80. | 1415.3 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
81. | 1415.4 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
82. | 1415.5 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
83. | 1415.6 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
84. | 1415.7 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
85. | 1415.8 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
86. | 1415.9 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
87. | 1415.10 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
88. | 1415.11 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
89. | 1415.12 | s.Bezeda, com.Bogdăneşti | Bezeda Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
90. | 1414.1 | com.Bogdăneşti | Bogdăneşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
91. | 1414.2 | com.Bogdăneşti | Bogdăneşti II – „Posesia” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
92. | 1414.3 | com.Bogdăneşti | Bogdăneşti III – „La Bortoasa” | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani |
93. | 1414.4 | com.Bogdăneşti | Bogdăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
94. | 1414.5 | com.Bogdăneşti | Bogdăneşti Tumulul 2 – „La Bortoasa” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
95. | 1414.6 | com.Bogdăneşti | Bogdăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
96. | 1401.1 | or. Briceni | Briceni I – „Lâsaia Gora” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
97. | 1401.2 | or. Briceni | Briceni II – „Necropolăul Evreiesc” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
98. | 1417.1 | s.Bulboaca | Bulboaca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
99. | 1417.2 | s.Bulboaca | Bulboaca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
100. | 1417.3 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 1 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
101. | 1417.4 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 2 – „La Bulhac” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
102. | 1417.5 | s.Bulboaca | Bulboaca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
103. | 1418.1 | s. Caracuşenii Noi, com.Berlinţi | Caracuşenii Noi I – „Cemila” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
104. | 1418.2 | s. Caracuşenii Noi, com.Berlinţi | Caracuşenii Noi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
105. | 1418.3 | s. Caracuşenii Noi, com.Berlinţi | Caracuşenii Noi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
106. | 1419.1 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi I | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani |
107. | 1419.2 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi II – „Ţiglău” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
108. | 1419.3 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi III – „Tătari” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
109. | 1419.4 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
110. | 1419.5 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
111. | 1419.6 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
112. | 1419.7 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
113. | 1419.8 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi VIII – „Centrul Satului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
114. | 1419.9 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi IX – „Ferma de Vite” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
115. | 1419.10 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 1 – „Pădurea Caracuşeni” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
116. | 1419.11 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 2 – „Pădurea Caracuşeni” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
117. | 1419.12 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 3 – „Pădurea Caracuşeni” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
118. | 1419.13 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 4 – „Pădurea Caracuşeni” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
119. | 1419.14 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 5 – „Pădurea Caracuşeni” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
120. | 1419.15 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
121. | 1419.16 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 7 – „La Clever” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
122. | 1419.17 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
123. | 1419.18 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 9 – „Stânca Bostănoaiei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
124. | 1419.19 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 10 – „Stânca Bostănoaiei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
125. | 1419.20 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
126. | 1419.21 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
127. | 1419.22 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
128. | 1419.23 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
129. | 1419.24 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
130. | 1419.25 | s. Caracuşenii Vechi | Caracuşenii Vechi X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
131. | 1419.26 | s. Caracuşenii Vechi – s.Beleavinţi | Caracuşenii Vechi XI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
132. | 1430.1 | s.Chirilovca, com. Halahora de Sus | Chirilovca Tumulul 1 – „Movila lui Arseni” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
133. | 1420.1 | com.Colicăuţi | Colicăuţi Tumulul 1 – „La Momâie” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
134. | 1420.2 | com.Colicăuţi | Colicăuţi Tumulul 2 – „Movila de la Hotarul Tabanului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
135. | 1420.3 | com.Colicăuţi | Colicăuţi Tumulul 3 – „Movila de la Hotarul Tabanului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
136. | 1420.4 | com.Colicăuţi | Colicăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
137. | 1420.5 | com.Colicăuţi | Colicăuţi Tumulul 5 – „Movila din Deal” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
138. | 1420.6 | com.Colicăuţi | Colicăuţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
139. | 1422.1 | s.Corjeuţi | Corjeuţi I – „Stânca lui Golban” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
140. | 1422.2 | s.Corjeuţi – s.Teţcani | Corjeuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
141. | 1422.3 | s.Corjeuţi | Corjeuţi III – „Ciuntu” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
142. | 1422.4 | s.Corjeuţi | Corjeuţi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
143. | 1422.5 | s.Corjeuţi | Corjeuţi V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
144. | 1422.6 | s.Corjeuţi | Corjeuţi VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
145. | 1422.7 | s.Corjeuţi | Corjeuţi VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
146. | 1422.8 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 1 – „Iazul Dracului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
147. | 1422.9 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
148. | 1422.10 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 3 – „Valea lui Minti” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
149. | 1422.11 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
150. | 1422.12 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
151. | 1422.13 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
152. | 1422.14 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
153. | 1422.15 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
154. | 1422.16 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 9 – „Prisaca” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
155. | 1422.17 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 10 – „Iezii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
156. | 1422.18 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 11 – „Iezii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
157. | 1422.19 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 12 – „Iezii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
158. | 1422.20 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 13 – „Ursoaica” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
159. | 1422.21 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 14 – „Ursoaica” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
160. | 1422.22 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 15 – „Ursoaica” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
161. | 1422.23 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
162. | 1422.24 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
163. | 1422.25 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 19 – „Valea Lipcanului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
164. | 1422.26 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 20 – „Pârleasca” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
165. | 1422.27 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 21 – „Valea Petrea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
166. | 1422.28 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 22 – „Valea Petrea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
167. | 1422.29 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 23 – „Valea Petrea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
168. | 1422.30 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
169. | 1422.31 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
170. | 1422.32 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
171. | 1422.33 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
172. | 1422.34 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
173. | 1422.35 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
174. | 1422.36 | s.Corjeuţi | Corjeuţi VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
175. | 1422.37 | s.Corjeuţi | Corjeuţi Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
176. | 1423.1 | s.Coteala – com.Larga | Coteala I – „La Hârtop” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
177. | 1423.2 | s.Coteala | Coteala II – „La Grădină” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
178. | 1423.3 | s.Coteala | Coteala III – „La Depozitul Colhozului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
179. | 1423.4 | s.Coteala | Coteala Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
180. | 1423.5 | s.Coteala | Coteala Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
181. | 1423.6 | s.Coteala | Coteala Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
182. | 1423.7 | s.Coteala | Coteala Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
183. | 1423.8 | s.Coteala | Coteala Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
184. | 1423.9 | s.Coteala | Coteala Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
185. | 1423.10 | s.Coteala | Coteala Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
186. | 1424.1 | s.Cotiujeni | Cotiujeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
187. | 1424.2 | s.Cotiujeni | Cotiujeni II – „Stâncăuţi” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
188. | 1424.3 | s.Cotiujeni | Cotiujeni Tumulul 1 – „Podul lui Manole” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
189. | 1424.4 | s.Cotiujeni | Cotiujeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
190. | 1424.5 | s.Cotiujeni | Cotiujeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
191. | 1424.6 | s.Cotiujeni | Cotiujeni Tumulul 4 – „Movila Lelei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
192. | 1424.7 | s.Cotiujeni | Cotiujeni Tumulul 5 – „Fântâna Oloierului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
193. | 1424.8 | s.Cotiujeni | Cotiujeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
194. | 1424.9 | s.Cotiujeni | Cotiujeni Tumulul 7 – „Başinscoe Pole” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
195. | 1424.10 | s.Cotiujeni | Cotiujeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
196. | 1424.11 | s.Cotiujeni | Cotiujeni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
197. | 1425.1 | s.Criva | Criva I – „Şora” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
198. | 1425.2 | s.Criva | Criva II – „Valea Adâncă” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
199. | 1425.3 | s.Criva | Criva III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
200. | 1425.4 | s.Criva | Criva Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
201. | 1425.5 | s.Criva | Criva Tumulul 2 – „La Necropolă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
202. | 1425.6 | s.Criva | Criva Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
203. | 1425.7 | s.Criva | Criva Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
204. | 1425.8 | s.Criva | Criva Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
205. | 1425.9 | s.Criva | Criva Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
206. | 1425.10 | s.Criva | Criva Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
207. | 1425.11 | s.Criva | Criva Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
208. | 1425.12 | s.Criva | Criva Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
209. | 1425.13 | s.Criva | Criva Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
210. | 1425.14 | s.Criva | Criva Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
211. | 1425.15 | s.Criva | Criva Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
212. | 1425.16 | s.Criva | Criva Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
213. | 1425.17 | s.Criva | Criva Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
214. | 1425.18 | s.Criva | Criva Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
215. | 1425.19 | s.Criva | Criva Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
216. | 1425.20 | s.Criva | Criva Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
217. | 1425.21 | s.Criva | Criva Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
218. | 1426.1 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi I – „Codri” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
219. | 1426.2 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
220. | 1426.3 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
221. | 1426.4 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
222. | 1426.5 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 4 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
223. | 1426.6 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 5 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
224. | 1426.7 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 6 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
225. | 1426.8 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 7 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
226. | 1426.9 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
227. | 1426.10 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
228. | 1426.11 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
229. | 1426.12 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
230. | 1426.13 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
231. | 1426.14 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
232. | 1426.15 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
233. | 1426.16 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
234. | 1426.17 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
235. | 1426.18 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
236. | 1426.19 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
237. | 1426.20 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
238. | 1426.21 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
239. | 1426.22 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
240. | 1426.23 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
241. | 1426.24 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
242. | 1426.25 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
243. | 1426.26 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
244. | 1426.27 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
245. | 1426.28 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
246. | 1426.29 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
247. | 1426.30 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
248. | 1426.31 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
249. | 1426.32 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
250. | 1426.33 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
251. | 1426.34 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
252. | 1426.35 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
253. | 1426.36 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
254. | 1426.37 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
255. | 1426.38 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
256. | 1426.39 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
257. | 1426.40 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
258. | 1426.41 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
259. | 1426.42 | s.Drepcăuţi | Drepcăuţi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
260. | 1428.1 | s.Grimăncăuţi | Grimăncăuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
261. | 1428.2 | s.Grimăncăuţi | Grimăncăuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
262. | 1428.3 | s.Grimăncăuţi | Grimăncăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
263. | 1428.4 | s.Grimăncăuţi | Grimăncăuţi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
264. | 1428.5 | s.Grimăncăuţi | Grimăncăuţi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
265. | 1440.1 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
266. | 1440.2 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
267. | 1440.3 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
268. | 1440.4 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
269. | 1440.5 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
270. | 1440.6 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
271. | 1440.7 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
272. | 1440.8 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
273. | 1440.9 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
274. | 1440.10 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
275. | 1440.11 | s.Grozniţa, com.Mihăileni | Grozniţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
276. | 1431.1 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
277. | 1431.2 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
278. | 1431.3 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
279. | 1431.4 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 4 – „Buznea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
280. | 1431.5 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 5 – „Buznea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
281. | 1431.6 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 6 – „Buznea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
282. | 1431.7 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 7 – „Buznea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
283. | 1431.8 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 8 – „Buznea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
284. | 1431.9 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
285. | 1431.10 | s. Halahora de Jos, com. Halahora de Sus | Halahora de Jos Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
286. | 1429.1 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
287. | 1429.2 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus II – „Ponoare” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
288. | 1429.3 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 1 – „Câmpul lui Mitrea Ţibuleac” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
289. | 1429.4 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
290. | 1429.5 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
291. | 1429.6 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
292. | 1429.7 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
293. | 1429.8 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
294. | 1429.9 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
295. | 1429.10 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
296. | 1429.11 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 9 – „Movila Babei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
297. | 1429.12 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 10 – „Movila Babei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
298. | 1429.13 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
299. | 1429.14 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
300. | 1429.15 | com. Halahora de Sus | Halahora de Sus Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
301. | 1432.1 | s.Hlina | Hlina I – „La Biserică” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
302. | 1432.2 | s.Hlina | Hlina II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
303. | 1432.3 | s.Hlina | Hlina III – „Valea Sărăturii” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
304. | 1432.4 | s.Hlina | Hlina IV – „Dealul Turcului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
305. | 1432.5 | s.Hlina | Hlina V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
306. | 1432.6 | s.Hlina | Hlina VI | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
307. | 1432.7 | s.Hlina | Hlina VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
308. | 1432.8 | s.Hlina | Hlina VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
309. | 1432.9 | s.Hlina | Hlina IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
310. | 1433.1 | com.Larga | Larga I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
311. | 1433.2 | com.Larga | Larga II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
312. | 1433.3 | com.Larga | Larga III – „Ferma de Vite” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
313. | 1433.4 | com.Larga | Larga IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
314. | 1433.5 | com.Larga | Larga V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
315. | 1433.6 | com.Larga | Larga Tumulul 1 – „Movila de la Hotarul Medvejei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
316. | 1433.7 | com.Larga | Larga Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
317. | 1433.8 | com.Larga | Larga Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
318. | 1433.9 | com.Larga | Larga Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
319. | 1433.10 | com.Larga | Larga Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
320. | 1433.11 | com.Larga | Larga Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
321. | 1433.12 | com.Larga | Larga Tumulul 7 – „La Calangiu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
322. | 1433.13 | com.Larga | Larga Tumulul 8 – „La Calangiu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
323. | 1433.14 | com.Larga | Larga Tumulul 9 – „La Calangiu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
324. | 1433.15 | com.Larga | Larga Tumulul 10 – „La Calangiu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
325. | 1433.16 | com.Larga | Larga Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
326. | 1433.17 | com.Larga | Larga Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
327. | 1433.18 | com.Larga | Larga Tumulul 13 – „În Plop” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
328. | 1433.19 | com.Larga | Larga Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
329. | 1433.20 | com.Larga | Larga Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
330. | 1433.21 | com.Larga | Larga Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
331. | 1433.22 | com.Larga | Larga Tumulul 17 – „În Plop” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
332. | 1433.23 | com.Larga | Larga Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
333. | 1433.24 | com.Larga | Larga Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
334. | 1433.25 | com.Larga | Larga Tumulul 20 – „În Livadă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
335. | 1433.26 | com.Larga | Larga Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
336. | 1433.27 | com.Larga | Larga Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
337. | 1433.28 | com.Larga | Larga Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
338. | 1433.29 | com.Larga | Larga Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
339. | 1433.30 | com.Larga | Larga Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
340. | 1433.31 | com.Larga | Larga Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
341. | 1433.32 | com.Larga | Larga Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
342. | 1433.33 | com.Larga | Larga Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
343. | 1433.34 | com.Larga | Larga Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
344. | 1433.35 | com.Larga | Larga Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
345. | 1433.36 | com.Larga | Larga Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
346. | 1433.37 | com.Larga | Larga Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
347. | 1433.38 | com.Larga | Larga Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
348. | 1433.39 | com.Larga | Larga Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
349. | 1433.40 | com.Larga | Larga Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
350. | 1433.41 | com.Larga | Larga VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
351. | 1433.42 | com.Larga | Larga VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
352. | 1402.1 | or. Lipcani | Lipcani I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
353. | 1402.2 | or. Lipcani | Lipcani Tumulul 1 – „Dumbrava Coteala” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
354. | 1402.3 | or. Lipcani | Lipcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
355. | 1437.1 | com.Medveja | Medveja I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
356. | 1437.2 | com.Medveja | Medveja II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
357. | 1437.3 | com.Medveja | Medveja III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
358. | 1437.4 | com.Medveja | Medveja IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
359. | 1437.5 | com.Medveja | Medveja V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
360. | 1437.6 | com.Medveja | Medveja Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
361. | 1437.7 | com.Medveja | Medveja Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
362. | 1437.8 | com.Medveja | Medveja Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
363. | 1437.9 | com.Medveja | Medveja Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
364. | 1437.10 | com.Medveja | Medveja Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
365. | 1437.11 | com.Medveja | Medveja Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
366. | 1437.12 | com.Medveja | Medveja Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
367. | 1437.13 | com.Medveja | Medveja Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
368. | 1437.14 | com.Medveja | Medveja Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
369. | 1437.15 | com.Medveja | Medveja Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
370. | 1437.16 | com.Medveja | Medveja Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
371. | 1437.17 | com.Medveja | Medveja Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
372. | 1437.18 | com.Medveja | Medveja Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
373. | 1437.19 | com.Medveja | Medveja Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
374. | 1437.20 | com.Medveja | Medveja Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
375. | 1437.21 | com.Medveja | Medveja Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
376. | 1437.22 | com.Medveja | Medveja Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
377. | 1437.23 | com.Medveja | Medveja Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
378. | 1437.24 | com.Medveja | Medveja Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
379. | 1437.25 | com.Medveja | Medveja Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
380. | 1437.26 | com.Medveja | Medveja Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
381. | 1437.27 | com.Medveja | Medveja Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
382. | 1437.28 | com.Medveja | Medveja Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
383. | 1437.29 | com.Medveja | Medveja Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
384. | 1437.30 | com.Medveja | Medveja Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
385. | 1437.31 | com.Medveja | Medveja Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
386. | 1437.32 | com.Medveja | Medveja Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
387. | 1437.33 | com.Medveja | Medveja Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
388. | 1439.1 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
389. | 1439.2 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 2 – „Movila lui Comarniţchi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
390. | 1439.3 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
391. | 1439.4 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
392. | 1439.5 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
393. | 1439.6 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
394. | 1439.7 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
395. | 1439.8 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
396. | 1439.9 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
397. | 1439.10 | com.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
398. | 1435.1 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III Epoca romană târzie/sec. III–IV |
399. | 1435.2 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
400. | 1435.3 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi III – „Caterina” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
401. | 1435.4 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
402. | 1435.5 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
403. | 1435.6 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
404. | 1435.7 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
405. | 1435.8 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
406. | 1435.9 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi Tumulul 6 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
407. | 1435.10 | com.Mărcăuţi | Mărcăuţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
408. | 1434.1 | s.Pavlovca, com.Larga | Pavlovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
409. | 1441.1 | s.Pererita | Pererita I | Staţiune | Paleolitic/65000–11000/10000 de ani |
410. | 1441.2 | s.Pererita | Pererita II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
411. | 1441.3 | s.Pererita | Pererita III – „Zamca” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. VI–VII Epoca medievală/sec. VIII–IX Epoca medievală /sec. XVII |
412. | 1441.4 | s.Pererita | Pererita IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
413. | 1441.5 | s.Pererita | Pererita V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
414. | 1441.6 | s.Pererita | Pererita VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
415. | 1441.7 | s.Pererita | Pererita Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
416. | 1441.8 | s.Pererita | Pererita Tumulul 2 – „În 28 de Prăjini” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
417. | 1441.9 | s.Pererita | Pererita Tumulul 3 – „În 28 de Prăjini” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
418. | 1441.10 | s.Pererita | Pererita Tumulul 4 – „La Fântâna lui Ursachi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
419. | 1441.11 | s.Pererita | Pererita Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
420. | 1441.12 | s.Pererita | Pererita Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
421. | 1441.13 | s.Pererita | Pererita Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
422. | 1441.14 | s.Pererita | Pererita Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
423. | 1441.15 | s.Pererita | Pererita Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
424. | 1441.16 | s.Pererita | Pererita Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
425. | 1441.17 | s.Pererita | Pererita Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
426. | 1441.18 | s.Pererita | Pererita Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
427. | 1441.19 | s.Pererita | Pererita Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
428. | 1442.1 | s.Şirăuţi | Şirăuţi I – „Gospodăria Domnului Proţiuc” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
429. | 1442.2 | s.Şirăuţi | Şirăuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. VI–VII |
430. | 1442.3 | s.Şirăuţi | Şirăuţi III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
431. | 1442.4 | s.Şirăuţi | Şirăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
432. | 1442.5 | s.Şirăuţi | Şirăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
433. | 1442.6 | s.Şirăuţi | Şirăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
434. | 1442.7 | s.Şirăuţi | Şirăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
435. | 1442.8 | s.Şirăuţi | Şirăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
436. | 1442.9 | s.Şirăuţi | Şirăuţi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
437. | 1443.1 | s.Slobozia-Şirăuţi | Slobozia-Şirăuţi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
438. | 1443.2 | s.Slobozia-Şirăuţi – s.Şirăuţi | Slobozia-Şirăuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
439. | 1443.3 | s.Slobozia-Şirăuţi | Slobozia-Şirăuţi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
440. | 1444.1 | s.Tabani | Tabani I – „Trei Bolniţe” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
441. | 1444.2 | s.Tabani | Tabani II – „La Beci” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
442. | 1444.3 | s.Tabani | Tabani III – „În Ponoare” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
443. | 1444.4 | s.Tabani | Tabani IV – „Necropolăul Turcesc” | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
444. | 1444.5 | s.Tabani | Tabani V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
445. | 1444.6 | s.Tabani | Tabani Tumulul 1 – „Valea Focşa” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
446. | 1444.7 | s.Tabani | Tabani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
447. | 1444.8 | s.Tabani – com.Colicăuţi | Tabani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
448. | 1444.9 | s.Tabani | Tabani VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
449. | 1445.1 | s.Teţcani | Teţcani I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XV–XVII |
450. | 1445.2 | s.Teţcani | Teţcani II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
451. | 1445.3 | s.Teţcani – s.Pererita | Teţcani III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
452. | 1445.4 | s.Teţcani | Teţcani IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
453. | 1445.5 | s.Teţcani – s.Pererita | Teţcani V – „Isaiani” | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
454. | 1445.6 | s.Teţcani | Teţcani VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XV–XVI |
455. | 1445.7 | s.Teţcani | Teţcani VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XV–XVII |
456. | 1445.8 | s.Teţcani | Teţcani VIII – „La Livada Colhozului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
457. | 1445.9 | s.Teţcani | Teţcani IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
458. | 1445.10 | s.Teţcani | Teţcani X – „Cariera de Lut” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
459. | 1445.11 | s.Teţcani | Teţcani XI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
460. | 1445.12 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 1 – „Dumbrava Bălăsineşti” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
461. | 1445.13 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 2 – „La Scurta” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
462. | 1445.14 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
463. | 1445.15 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
464. | 1445.16 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
465. | 1445.17 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
466. | 1445.18 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
467. | 1445.19 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
468. | 1445.20 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
469. | 1445.21 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
470. | 1445.22 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
471. | 1445.23 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
472. | 1445.24 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
473. | 1445.26 | s.Teţcani | Teţcani Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
474. | 1445.25 | s.Teţcani | Teţcani II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
475. | 1446.1 | s.Trebisăuţi | Trebisăuţi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
476. | 1446.2 | s.Trebisăuţi | Trebisăuţi Tumulul 1 – „Valea Colicăuţului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
477. | 1446.3 | s.Trebisăuţi | Trebisăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
478. | 1446.4 | s.Trebisăuţi | Trebisăuţi Tumulul 3 – „În Plan” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
479. | 1446.5 | s.Trebisăuţi | Trebisăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL DONDUŞENI | |||||
480. | 3410.1 | s.Arioneşti | Arioneşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
481. | 3410.2 | s.Arioneşti | Arioneşti II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
482. | 3410.3 | s.Arioneşti | Arioneşti III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
483. | 3410.4 | s.Arioneşti | Arioneşti IV – „Pârâul Sec” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
484. | 3410.5 | s.Arioneşti | Arioneşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
485. | 3410.6 | s.Arioneşti | Arioneşti VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
486. | 3410.7 | s.Arioneşti | Arioneşti VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. VI–IX |
487. | 3410.8 | s.Arioneşti | Arioneşti VIII – „La Prisacă” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
488. | 3410.9 | s.Arioneşti | Arioneşti IX – „Tufăra Ciuloca” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
489. | 3410.10 | s.Arioneşti | Arioneşti X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
490. | 3411.1 | s.Baraboi | Baraboi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
491. | 3411.2 | s.Baraboi | Baraboi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
492. | 3411.3 | s.Baraboi – com.Frasin | Baraboi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
493. | 3411.4 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
494. | 3411.5 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 2 – „La Băbăiac” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
495. | 3411.6 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 3 – „La Movilele Îngemănate” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
496. | 3411.7 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 4 – „La Movilele Îngemănate” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
497. | 3411.8 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 5 – „Movila de la Hotar” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
498. | 3411.9 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
499. | 3411.10 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
500. | 3411.11 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
501. | 3411.12 | s.Baraboi | Baraboi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
502. | 3411.13 | s.Baraboi | Baraboi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
503. | 3419.1 | s.Boroseni, com.Elizavetovca | Boroseni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
504. | 3419.2 | s.Boroseni, com.Elizavetovca | Boroseni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
505. | 3419.3 | s.Boroseni, com.Elizavetovca | Boroseni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
506. | 3412.1 | s.Briceni | Briceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
507. | 3412.2 | s.Briceni | Briceni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
508. | 3447.1 | s.Briceva – com.Fântâniţa | Briceva Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
509. | 3413.1 | s.Cernoleuca | Cernoleuca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
510. | 3413.2 | s.Cernoleuca | Cernoleuca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
511. | 3413.3 | s.Cernoleuca | Cernoleuca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
512. | 3413.4 | s.Cernoleuca | Cernoleuca IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
513. | 3413.5 | s.Cernoleuca | Cernoleuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
514. | 3413.6 | s.Cernoleuca | Cernoleuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
515. | 3413.7 | s.Cernoleuca | Cernoleuca Tumulul 3 – „La Moara lui Chihoi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
516. | 3413.8 | s.Cernoleuca | Cernoleuca V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
517. | 3413.9 | s.Cernoleuca | Cernoleuca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
518. | 3413.10 | s.Cernoleuca | Cernoleuca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
519. | 3413.11 | s.Cernoleuca | Cernoleuca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
520. | 3413.12 | s.Cernoleuca | Cernoleuca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
521. | 3413.13 | s.Cernoleuca | Cernoleuca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
522. | 3414.1 | s.Climăuţi – s.Plop | Climăuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
523. | 3414.2 | s.Climăuţi | Climăuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
524. | 3414.3 | s.Climăuţi | Climăuţi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
525. | 3414.4 | s.Climăuţi | Climăuţi VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
526. | 3414.5 | s.Climăuţi | Climăuţi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
527. | 3414.6 | s.Climăuţi | Climăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
528. | 3414.7 | s.Climăuţi | Climăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
529. | 3414.8 | s.Climăuţi | Climăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
530. | 3414.9 | s.Climăuţi | Climăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
531. | 3424.1 | s.Codrenii Noi, com.Frasin | Codrenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
532. | 3424.2 | s.Codrenii Noi, com.Frasin | Codrenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
533. | 3415.1 | s.Corbu – s.Pivniceni | Corbu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
534. | 3416.1 | s.Crişcăuţi | Crişcăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
535. | 3416.2 | s.Crişcăuţi | Crişcăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
536. | 3416.3 | s.Crişcăuţi | Crişcăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
537. | 3416.4 | s.Crişcăuţi | Crişcăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
538. | 3416.5 | s.Crişcăuţi | Crişcăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
539. | 3417.1 | s.Donduşeni | Donduşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
540. | 3417.2 | s.Donduşeni | Donduşeni Tumulul 2 – „Movila lui Zurloaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
541. | 3417.3 | s.Donduşeni | Donduşeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
542. | 3401.1 | or. Donduşeni | Donduşeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
543. | 3401.2 | or. Donduşeni – s.Donduşeni | Donduşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
544. | 3401.3 | or. Donduşeni | Donduşeni Tumulul 2 – „Movila lui Zurloaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
545. | 3401.4 | or. Donduşeni | Donduşeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
546. | 3401.5 | or. Donduşeni | Donduşeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
547. | 3401.6 | or. Donduşeni | Donduşeni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
548. | 3448.1 | s.Elenovca, com.Târnova | Elenovca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
549. | 3418.1 | com.Elizavetovca | Elizavetovca I – „Cubolta” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
550. | 3418.2 | com.Elizavetovca | Elizavetovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
551. | 3418.3 | com.Elizavetovca | Elizavetovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
552. | 3422.1 | com.Frasin | Frasin I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
553. | 3422.2 | com.Frasin | Frasin II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
554. | 3422.3 | com.Frasin | Frasin Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
555. | 3422.4 | com.Frasin | Frasin Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
556. | 3422.5 | com.Frasin | Frasin Tumulul 3 – „La Bour” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
557. | 3422.6 | com.Frasin | Frasin Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
558. | 3422.7 | com.Frasin | Frasin Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
559. | 3422.8 | com.Frasin | Frasin III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
560. | 3425.1 | s.Horodişte | Horodişte I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
561. | 3425.2 | s.Horodişte | Horodişte II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
562. | 3425.3 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
563. | 3425.4 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
564. | 3425.5 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 3 – „Movila Gotică” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
565. | 3425.6 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 4 – „La Observator” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
566. | 3425.7 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
567. | 3425.8 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 6 – „În Oblon” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
568. | 3425.9 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
569. | 3428.1 | com.Moşana | Moşana I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
570. | 3428.2 | com.Moşana | Moşana II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
571. | 3428.3 | com.Moşana | Moşana Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
572. | 3428.4 | com.Moşana | Moşana Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
573. | 3429.1 | s.Octeabriscoe, com.Moşana | Octeabriscoe I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
574. | 3432.1 | s.Pivniceni | Pivniceni Tumulul 1 – „Movila lui Nichifor Cervaciuc” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
575. | 3432.2 | s.Pivniceni | Pivniceni Tumulul 2 – „Movila lui Nichifor Cervaciuc” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
576. | 3433.1 | s.Plop | Plop I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
577. | 3433.2 | s.Plop | Plop II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
578. | 3433.3 | s.Plop | Plop Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
579. | 3433.4 | s.Plop | Plop Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
580. | 3433.5 | s.Plop | Plop Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
581. | 3433.6 | s.Plop | Plop Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
582. | 3433.7 | s.Plop | Plop Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
583. | 3433.8 | s.Plop | Plop Tumulul 6 – „La Cubolta” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
584. | 3433.9 | s.Plop | Plop Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
585. | 3433.10 | s.Plop | Plop Tumulul 8 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
586. | 3433.11 | s.Plop | Plop Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
587. | 3433.12 | s.Plop | Plop Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
588. | 3433.13 | s.Plop | Plop Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
589. | 3433.14 | s.Plop | Plop III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
590. | 3434.1 | s.Pocrovca | Pocrovca I – „Munteanu” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
591. | 3434.2 | s.Pocrovca | Pocrovca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
592. | 3434.3 | s.Pocrovca | Pocrovca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
593. | 3434.4 | s.Pocrovca | Pocrovca IV – „Săcara” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
594. | 3434.5 | s.Pocrovca | Pocrovca V – „Munteanu” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
595. | 3434.6 | s.Pocrovca | Pocrovca VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
596. | 3434.7 | s.Pocrovca | Pocrovca VII – „Baza” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
597. | 3434.8 | s.Pocrovca | Pocrovca VIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
598. | 3435.1 | s. Rediul Mare | Rediul Mare I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
599. | 3435.2 | s. Rediul Mare | Rediul Mare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
600. | 3435.3 | s. Rediul Mare | Rediul Mare Tumulul 2 – „Zurloaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
601. | 3435.4 | s. Rediul Mare | Rediul Mare Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
602. | 3435.5 | s. Rediul Mare | Rediul Mare Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
603. | 3437.1 | s.Scăieni | Scăieni I – „Lutăria” | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
604. | 3437.2 | s.Scăieni | Scăieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
605. | 3437.3 | s.Scăieni | Scăieni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
606. | 3437.4 | s.Scăieni | Scăieni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
607. | 3444.1 | com.Teleşeuca | Teleşeuca I – „Paxintovici” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
608. | 3444.2 | com.Teleşeuca | Teleşeuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
609. | 3444.3 | com.Teleşeuca | Teleşeuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
610. | 3444.4 | com.Teleşeuca | Teleşeuca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
611. | 3446.1 | com.Târnova | Târnova I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
612. | 3446.2 | com.Târnova | Târnova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
613. | 3446.3 | com.Târnova | Târnova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
614. | 3446.4 | com.Târnova | Târnova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
615. | 3446.5 | com.Târnova | Târnova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
616. | 3446.6 | com.Târnova | Târnova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
617. | 3446.7 | com.Târnova | Târnova II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
618. | 3449.1 | s.Ţaul | Ţaul I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
619. | 3449.2 | s.Ţaul | Ţaul II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
620. | 3449.3 | s.Ţaul | Ţaul III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
621. | 3449.4 | s.Ţaul | Ţaul IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
622. | 3449.5 | s.Ţaul | Ţaul V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
623. | 3449.6 | s.Ţaul | Ţaul Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
624. | 3449.7 | s.Ţaul | Ţaul Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
625. | 3449.8 | s.Ţaul | Ţaul Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
626. | 3449.9 | s.Ţaul | Ţaul Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
627. | 3449.10 | s.Ţaul | Ţaul Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL DROCHIA | |||||
628. | 3610.1 | s.Antoneuca | Antoneuca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
629. | 3610.2 | s.Antoneuca | Antoneuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
630. | 3612.1 | com.Baroncea | Baroncea I | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani |
631. | 3612.2 | com.Baroncea | Baroncea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
632. | 3612.3 | com.Baroncea | Baroncea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
633. | 3612.4 | com.Baroncea | Baroncea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
634. | 3612.5 | com.Baroncea | Baroncea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
635. | 3612.6 | com.Baroncea | Baroncea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
636. | 3612.7 | com.Baroncea | Baroncea Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
637. | 3612.8 | com.Baroncea | Baroncea Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
638. | 3613.1 | s. Baroncea Nouă, com.Baroncea | Baroncea Nouă I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
639. | 3637.1 | s.Ceapaevca, com. Şalvirii Vechi | Ceapaevca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
640. | 3614.1 | s.Chetrosu | Chetrosu I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
641. | 3614.2 | s.Chetrosu | Chetrosu II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
642. | 3614.3 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
643. | 3614.4 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
644. | 3614.5 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
645. | 3614.6 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
646. | 3614.7 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
647. | 3614.8 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
648. | 3614.9 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
649. | 3614.10 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
650. | 3614.11 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
651. | 3614.12 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
652. | 3614.13 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
653. | 3614.14 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
654. | 3614.15 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
655. | 3614.16 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
656. | 3614.17 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
657. | 3614.18 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
658. | 3614.19 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
659. | 3614.20 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
660. | 3614.21 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
661. | 3614.22 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
662. | 3614.23 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
663. | 3614.24 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
664. | 3614.25 | s.Chetrosu | Chetrosu III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
665. | 3614.26 | s.Chetrosu | Chetrosu IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
666. | 3615.1 | com.Cotova | Cotova I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
667. | 3615.2 | com.Cotova | Cotova II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
668. | 3615.3 | com.Cotova | Cotova III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
669. | 3615.4 | com.Cotova | Cotova IV – „La Răroaia” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
670. | 3615.5 | com.Cotova | Cotova V – „La Bulhac” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
671. | 3615.6 | com.Cotova | Cotova VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
672. | 3615.7 | com.Cotova | Cotova VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
673. | 3615.8 | com.Cotova | Cotova VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
674. | 3615.9 | com.Cotova | Cotova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
675. | 3615.10 | com.Cotova | Cotova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
676. | 3615.11 | com.Cotova | Cotova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
677. | 3615.12 | com.Cotova | Cotova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
678. | 3615.13 | com.Cotova | Cotova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
679. | 3615.14 | com.Cotova | Cotova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
680. | 3615.15 | com.Cotova | Cotova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
681. | 3615.16 | com.Cotova | Cotova Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
682. | 3615.17 | com.Cotova | Cotova Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
683. | 3615.18 | com.Cotova | Cotova Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
684. | 3615.19 | com.Cotova | Cotova Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
685. | 3615.20 | com.Cotova | Cotova Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
686. | 3615.21 | com.Cotova | Cotova Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
687. | 3615.22 | com.Cotova | Cotova Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
688. | 3615.23 | com.Cotova | Cotova Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
689. | 3615.24 | com.Cotova | Cotova Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
690. | 3615.25 | com.Cotova | Cotova Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
691. | 3615.26 | com.Cotova | Cotova Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
692. | 3615.27 | com.Cotova | Cotova Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
693. | 3615.28 | com.Cotova | Cotova Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
694. | 3615.29 | com.Cotova | Cotova IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
695. | 3617.1 | s.Dominteni | Dominteni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
696. | 3617.2 | s.Dominteni | Dominteni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
697. | 3617.3 | s.Dominteni | Dominteni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
698. | 3617.4 | s.Dominteni | Dominteni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
699. | 3617.5 | s.Dominteni | Dominteni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
700. | 3617.6 | s.Dominteni | Dominteni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
701. | 3601.1 | or. Drochia | Drochia I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
702. | 3601.2 | or. Drochia | Drochia II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
703. | 3601.3 | or. Drochia | Drochia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
704. | 3601.4 | or. Drochia | Drochia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
705. | 3601.5 | or. Drochia | Drochia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
706. | 3601.6 | or. Drochia | Drochia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
707. | 3618.1 | s.Drochia | Drochia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
708. | 3618.2 | s.Drochia | Drochia II – „La Mătăşeni” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
709. | 3618.3 | s.Drochia | Drochia III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
710. | 3618.4 | s.Drochia | Drochia IV – „Pe Matcă la Sărături” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
711. | 3618.5 | s.Drochia | Drochia V – „La Sărături” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
712. | 3618.6 | s.Drochia | Drochia VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
713. | 3618.7 | s.Drochia | Drochia VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
714. | 3618.8 | s.Drochia | Drochia VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. X–XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
715. | 3618.9 | s.Drochia | Drochia IX – „La Mătăseni” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
716. | 3618.10 | s.Drochia | Drochia X – „De Soci” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
717. | 3618.11 | s.Drochia | Drochia XI – „La Sărături” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
718. | 3618.12 | s.Drochia | Drochia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
719. | 3618.13 | s.Drochia | Drochia Tumulul 2 – „Peste Baltă la Hotar” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
720. | 3618.14 | s.Drochia | Drochia Tumulul 3 – „Fântâna lui Simeon Balanu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
721. | 3618.15 | s.Drochia | Drochia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
722. | 3618.16 | s.Drochia | Drochia Tumulul 5 – „Curtea Roşie” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
723. | 3618.17 | s.Drochia | Drochia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
724. | 3618.18 | s.Drochia | Drochia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
725. | 3618.19 | s.Drochia | Drochia Tumulul 8 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
726. | 3618.20 | s.Drochia | Drochia XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
727. | 3420.1 | com.Fântâniţa | Fântâniţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
728. | 3420.2 | com.Fântâniţa | Fântâniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
729. | 3420.3 | com.Fântâniţa | Fântâniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
730. | 3420.4 | com.Fântâniţa | Fântâniţa II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
731. | 3619.1 | s.Gribova | Gribova I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
732. | 3619.2 | s.Gribova | Gribova II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
733. | 3619.3 | s.Gribova | Gribova III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
734. | 3619.4 | s.Gribova | Gribova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
735. | 3619.5 | s.Gribova | Gribova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
736. | 3619.6 | s.Gribova | Gribova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
737. | 3619.7 | s.Gribova | Gribova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
738. | 3619.8 | s.Gribova | Gribova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
739. | 3619.9 | s.Gribova | Gribova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
740. | 3619.10 | s.Gribova | Gribova Tumulul 7 – „Movila lui Mâţău” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
741. | 3619.11 | s.Gribova | Gribova IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
742. | 3620.1 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
743. | 3620.2 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
744. | 3620.3 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
745. | 3620.4 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
746. | 3620.5 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
747. | 3620.6 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
748. | 3620.7 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
749. | 3620.8 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 5 – „Movila lui Gherman” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
750. | 3620.9 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 6 – „Movila lui Bulat” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
751. | 3620.10 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
752. | 3620.11 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
753. | 3620.12 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 9 – „Movila lui Cristofor Balea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
754. | 3620.13 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
755. | 3620.14 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
756. | 3620.15 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
757. | 3620.16 | s. Hăsnăşenii Mari | Hăsnăşenii Mari VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
758. | 3621.1 | com. Hăsnăşenii Noi | Hăsnăşenii Noi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
759. | 3621.2 | com. Hăsnăşenii Noi | Hăsnăşenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
760. | 3621.3 | com. Hăsnăşenii Noi | Hăsnăşenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
761. | 3621.4 | com. Hăsnăşenii Noi | Hăsnăşenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
762. | 3621.5 | com. Hăsnăşenii Noi | Hăsnăşenii Noi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
763. | 3628.1 | s. Holoşniţa Nouă, com.Palanca | Holoşniţa Nouă I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
764. | 3628.2 | s. Holoşniţa Nouă, com.Palanca | Holoşniţa Nouă Tumulul 1 – „Movila lui Iacob Baraghin” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
765. | 3628.3 | s. Holoşniţa Nouă, com.Palanca | Holoşniţa Nouă Tumulul 2 – „Movila lui Iacob Baraghin” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
766. | 3638.1 | s.Iliciovca, com. Şalvirii Vechi | Iliciovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
767. | 3638.2 | s.Iliciovca, com. Şalvirii Vechi | Iliciovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
768. | 3638.3 | s.Iliciovca, com. Şalvirii Vechi | Iliciovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
769. | 3622.1 | s.Lazo, com. Hăsnăşenii Noi | Lazo Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
770. | 3622.2 | s.Lazo, com. Hăsnăşenii Noi | Lazo Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
771. | 3622.3 | s.Lazo, com. Hăsnăşenii Noi | Lazo Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
772. | 3622.4 | s.Lazo, com. Hăsnăşenii Noi | Lazo Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
773. | 3426.1 | s.Maramonovca | Maramonovca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
774. | 3426.2 | s.Maramonovca | Maramonovca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
775. | 3426.3 | s.Maramonovca | Maramonovca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
776. | 3426.4 | s.Maramonovca | Maramonovca IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
777. | 3426.5 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
778. | 3426.6 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
779. | 3426.7 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
780. | 3426.8 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
781. | 3426.9 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
782. | 3426.10 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
783. | 3426.11 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
784. | 3426.12 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
785. | 3426.13 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
786. | 3426.14 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
787. | 3426.15 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
788. | 3426.16 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
789. | 3426.17 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
790. | 3426.18 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
791. | 3426.19 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
792. | 3426.20 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
793. | 3426.21 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
794. | 3426.22 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
795. | 3426.23 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
796. | 3426.24 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
797. | 3426.25 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
798. | 3426.26 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
799. | 3426.27 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
800. | 3426.28 | s.Maramonovca | Maramonovca Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
801. | 3623.1 | s.Miciurin | Miciurin I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
802. | 3623.2 | s.Miciurin | Miciurin II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
803. | 3623.3 | s.Miciurin | Miciurin III – „Odaia” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
804. | 3623.4 | s.Miciurin | Miciurin IV – „Iasnaia Poleana I” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
805. | 3623.5 | s.Miciurin | Miciurin V – „Iasnaia Poleana II” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
806. | 3623.6 | s.Miciurin | Miciurin VI – „Valea lui Isai” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
807. | 3623.7 | s.Miciurin | Miciurin VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
808. | 3623.8 | s.Miciurin | Miciurin Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
809. | 3623.9 | s.Miciurin | Miciurin Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
810. | 3623.10 | s.Miciurin | Miciurin Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
811. | 3623.11 | s.Miciurin | Miciurin Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
812. | 3623.12 | s.Miciurin | Miciurin Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
813. | 3623.13 | s.Miciurin | Miciurin Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
814. | 3623.14 | s.Miciurin | Miciurin Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
815. | 3624.1 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră Tumulul 1 – „Movila lui Godaman” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
816. | 3624.2 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră Tumulul 2 – „Movila lui Godaman” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
817. | 3624.3 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră Tumulul 3 – „Movila lui Godaman” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
818. | 3624.4 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră Tumulul 4 – „Movila lui Godaman” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
819. | 3624.5 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
820. | 3624.6 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
821. | 3624.7 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
822. | 3624.8 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
823. | 3624.9 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
824. | 3624.10 | s. Moara de Piatră | Moara de Piatră III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
825. | 3427.1 | s.Mândâc | Mândâc I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
826. | 3427.2 | s.Mândâc | Mândâc II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
827. | 3427.3 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
828. | 3427.4 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
829. | 3427.5 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
830. | 3427.6 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
831. | 3427.7 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
832. | 3427.8 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
833. | 3427.9 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
834. | 3427.10 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
835. | 3427.11 | s.Mândâc | Mândâc Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
836. | 3427.12 | s.Mândâc | Mândâc III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
837. | 3616.1 | s.Măcăreuca, com.Cotova | Măcăreuca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
838. | 3616.2 | s.Măcăreuca, com.Cotova | Măcăreuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
839. | 3616.3 | s.Măcăreuca, com.Cotova | Măcăreuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
840. | 3616.4 | s.Măcăreuca, com.Cotova | Măcăreuca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
841. | 3616.5 | s.Măcăreuca, com.Cotova | Măcăreuca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
842. | 3625.1 | s.Nicoreni | Nicoreni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
843. | 3625.2 | s.Nicoreni | Nicoreni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
844. | 3625.3 | s.Nicoreni | Nicoreni III | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
845. | 3625.4 | s.Nicoreni | Nicoreni IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
846. | 3625.5 | s.Nicoreni | Nicoreni V | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
847. | 3625.6 | s.Nicoreni | Nicoreni VI – „Valea Prosiei” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
848. | 3625.7 | s.Nicoreni | Nicoreni VII – „Valea Prosiei” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
849. | 3625.8 | s.Nicoreni | Nicoreni VIII – „Izvorul Lipovencii” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
850. | 3625.9 | s.Nicoreni | Nicoreni IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
851. | 3625.10 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
852. | 3625.11 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
853. | 3625.12 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
854. | 3625.13 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
855. | 3625.14 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
856. | 3625.15 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
857. | 3625.16 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
858. | 3625.17 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
859. | 3625.18 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
860. | 3625.19 | s.Nicoreni | Nicoreni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
861. | 3625.20 | s.Nicoreni | Nicoreni X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
862. | 3625.21 | s.Nicoreni | Nicoreni XI | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
863. | 3626.1 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb I – „La Rămăzan” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
864. | 3626.2 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb II | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
865. | 3626.3 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
866. | 3626.4 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
867. | 3626.5 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
868. | 3626.6 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb VI | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
869. | 3626.7 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb Tumulul 1 – „La Babic” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
870. | 3626.8 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
871. | 3626.9 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
872. | 3626.10 | s. Ochiul Alb | Ochiul Alb VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
873. | 7135.1 | com.Pelinia | Pelinia I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
874. | 7135.2 | com.Pelinia | Pelinia II – „La Sărături” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
875. | 7135.3 | com.Pelinia | Pelinia III – „La Leonatoaie” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
876. | 7135.4 | com.Pelinia | Pelinia IV – „Movila lui Burcel” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
877. | 7135.5 | com.Pelinia | Pelinia V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
878. | 7135.6 | com.Pelinia | Pelinia VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
879. | 7135.7 | com.Pelinia | Pelinia VII | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
880. | 7135.8 | com.Pelinia | Pelinia VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
881. | 7135.9 | com.Pelinia | Pelinia IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
882. | 7135.10 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 1 – „Casa Rusului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
883. | 7135.11 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
884. | 7135.12 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 3 – „Hârtop” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
885. | 7135.13 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 4 – „Strâmba” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
886. | 7135.14 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 5 – „Strâmba” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
887. | 7135.15 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 6 – „Strâmba” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
888. | 7135.16 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
889. | 7135.17 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
890. | 7135.18 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
891. | 7135.19 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 10 – „Movila lui Burcel” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
892. | 7135.20 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
893. | 7135.21 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
894. | 7135.22 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 13 – „Leonatoaie” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
895. | 7135.23 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
896. | 7135.24 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 15 – „Locul lui Antoniuc” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
897. | 7135.25 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 16 – „Moşia lui David” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
898. | 7135.26 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 17 – „Moşia lui David” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
899. | 7135.27 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 18 – „Moşia lui David” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
900. | 7135.28 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
901. | 7135.29 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
902. | 7135.30 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
903. | 7135.31 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
904. | 7135.32 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
905. | 7135.33 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
906. | 7135.34 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
907. | 7135.35 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
908. | 7135.36 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
909. | 7135.37 | com.Pelinia | Pelinia X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
910. | 7135.38 | com.Pelinia | Pelinia XI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
911. | 7135.39 | com.Pelinia | Pelinia XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
912. | 7135.40 | com.Pelinia | Pelinia Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
913. | 7135.41 | com.Pelinia | Pelinia XIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
914. | 3630.1 | com.Pervomaiscoe | Pervomaiscoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
915. | 3630.2 | com.Pervomaiscoe | Pervomaiscoe Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
916. | 3630.3 | com.Pervomaiscoe | Pervomaiscoe Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
917. | 3631.1 | com. Petreni | Petreni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
918. | 3631.2 | com. Petreni | Petreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
919. | 3631.3 | com. Petreni | Petreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
920. | 3633.1 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
921. | 3633.2 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos II – „La Râpa lui Pricopchică” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
922. | 3633.3 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
923. | 3633.4 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
924. | 3633.5 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
925. | 3633.6 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
926. | 3633.7 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
927. | 3633.8 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
928. | 3633.9 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
929. | 3633.10 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
930. | 3633.11 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
931. | 3633.12 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
932. | 3633.13 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
933. | 3633.14 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
934. | 3633.15 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
935. | 3633.16 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
936. | 3633.17 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
937. | 3633.18 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
938. | 3633.19 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
939. | 3633.20 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
940. | 3633.21 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
941. | 3633.22 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
942. | 3633.23 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
943. | 3633.24 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
944. | 3633.25 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
945. | 3633.26 | s. Popeştii de Jos | Popeştii de Jos III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
946. | 3634.1 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
947. | 3634.2 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
948. | 3634.3 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus III – „La Moşia lui Marcu” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
949. | 3634.4 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
950. | 3634.5 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
951. | 3634.6 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
952. | 3634.7 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
953. | 3634.8 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
954. | 3634.9 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
955. | 3634.10 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
956. | 3634.11 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
957. | 3634.12 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
958. | 3634.13 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
959. | 3634.14 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
960. | 3634.15 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
961. | 3634.16 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
962. | 3634.17 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
963. | 3634.18 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
964. | 3634.19 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
965. | 3634.20 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
966. | 3634.21 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
967. | 3634.22 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
968. | 3634.23 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
969. | 3634.24 | s. Popeştii de Sus | Popeştii de Sus III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
970. | 3632.1 | s. Popeştii Noi | Popeştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
971. | 3632.2 | s. Popeştii Noi | Popeştii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
972. | 3611.1 | s.Sergheuca, com.Pervomaiscoe | Sergheuca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
973. | 3611.2 | s.Sergheuca, com.Pervomaiscoe | Sergheuca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
974. | 3635.1 | s.Sofia | Sofia I – „Via Boierească” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
975. | 3635.2 | s.Sofia | Sofia II – „La Havana” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
976. | 3635.3 | s.Sofia | Sofia III – „Bărnăşăuca” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
977. | 3635.4 | s.Sofia | Sofia IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
978. | 3635.5 | s.Sofia | Sofia V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
979. | 3635.6 | s.Sofia | Sofia VI – „La Casa lui Isac” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
980. | 3635.7 | s.Sofia | Sofia VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
981. | 3635.8 | s.Sofia | Sofia VIII – „La Havana” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
982. | 3635.9 | s.Sofia | Sofia IX – „La Havana” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
983. | 3635.10 | s.Sofia | Sofia X – „La Odaia” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
984. | 3635.11 | s.Sofia | Sofia XI – „La Rotari” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
985. | 3635.12 | s.Sofia | Sofia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
986. | 3635.13 | s.Sofia | Sofia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
987. | 3635.14 | s.Sofia | Sofia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
988. | 3635.15 | s.Sofia | Sofia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
989. | 3635.16 | s.Sofia | Sofia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
990. | 3635.17 | s.Sofia | Sofia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
991. | 3635.18 | s.Sofia | Sofia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
992. | 3635.19 | s.Sofia | Sofia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
993. | 3635.20 | s.Sofia | Sofia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
994. | 3635.21 | s.Sofia | Sofia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
995. | 3635.22 | s.Sofia | Sofia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
996. | 3635.23 | s.Sofia | Sofia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
997. | 3635.24 | s.Sofia | Sofia XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
998. | 3635.25 | s.Sofia | Sofia XIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
999. | 3635.26 | s.Sofia | Sofia XIV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1000. | 3635.27 | s.Sofia | Sofia XV – „La Moină” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1001. | 3629.1 | s. Şalvirii Noi | Şalvirii Noi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1002. | 3629.2 | s. Şalvirii Noi | Şalvirii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1003. | 3636.1 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi I – „La Zgură” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
1004. | 3636.2 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1005. | 3636.3 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1006. | 3636.4 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1007. | 3636.5 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1008. | 3636.6 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1009. | 3636.7 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1010. | 3636.8 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1011. | 3636.9 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1012. | 3636.10 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1013. | 3636.11 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1014. | 3636.12 | com. Şalvirii Vechi | Şalvirii Vechi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1015. | 3639.1 | com.Şuri | Şuri I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1016. | 3639.2 | com.Şuri | Şuri II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1017. | 3639.3 | com.Şuri | Şuri III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1018. | 3639.4 | com.Şuri | Şuri Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1019. | 3639.5 | com.Şuri | Şuri Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1020. | 3639.6 | com.Şuri | Şuri Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1021. | 3639.7 | com.Şuri | Şuri Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1022. | 3639.8 | com.Şuri | Şuri Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1023. | 3639.9 | com.Şuri | Şuri Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1024. | 3639.10 | com.Şuri | Şuri Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1025. | 3639.11 | com.Şuri | Şuri Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1026. | 3639.12 | com.Şuri | Şuri Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1027. | 3639.13 | com.Şuri | Şuri Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1028. | 3639.14 | com.Şuri | Şuri Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1029. | 3639.15 | com.Şuri | Şuri Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1030. | 3639.16 | com.Şuri | Şuri Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1031. | 3639.17 | com.Şuri | Şuri Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1032. | 3639.18 | com.Şuri | Şuri Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1033. | 3639.19 | com.Şuri | Şuri Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1034. | 3639.20 | com.Şuri | Şuri IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1035. | 3640.1 | s. Şurii Noi, com.Şuri | Şurii Noi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1036. | 3640.2 | s. Şurii Noi, com.Şuri | Şurii Noi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1037. | 3640.3 | s. Şurii Noi, com.Şuri | Şurii Noi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1038. | 3640.4 | s. Şurii Noi, com.Şuri | Şurii Noi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1039. | 3640.5 | s. Şurii Noi, com.Şuri | Şurii Noi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1040. | 3641.1 | s.Ţarigrad | Ţarigrad I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1041. | 3641.2 | s.Ţarigrad | Ţarigrad II | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1042. | 3641.3 | s.Ţarigrad | Ţarigrad III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1043. | 3641.4 | s.Ţarigrad | Ţarigrad IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1044. | 3641.5 | s.Ţarigrad | Ţarigrad V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1045. | 3641.6 | s.Ţarigrad | Ţarigrad VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1046. | 3641.7 | s.Ţarigrad | Ţarigrad VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1047. | 3641.8 | s.Ţarigrad | Ţarigrad VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1048. | 3641.9 | s.Ţarigrad | Ţarigrad IX | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
1049. | 3641.10 | s.Ţarigrad | Ţarigrad X | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
1050. | 3641.11 | s.Ţarigrad | Ţarigrad XI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1051. | 3641.12 | s.Ţarigrad | Ţarigrad XII | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
1052. | 3641.13 | s.Ţarigrad | Ţarigrad XIII | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
1053. | 3641.14 | s.Ţarigrad | Ţarigrad XIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1054. | 3641.15 | s.Ţarigrad | Ţarigrad XV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1055. | 3641.16 | s.Ţarigrad | Ţarigrad XVI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1056. | 3641.17 | s.Ţarigrad | Ţarigrad Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1057. | 3641.18 | s.Ţarigrad | Ţarigrad Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1058. | 3641.19 | s.Ţarigrad | Ţarigrad Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1059. | 3641.20 | s.Ţarigrad | Ţarigrad Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1060. | 3641.21 | s.Ţarigrad | Ţarigrad Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1061. | 3641.22 | s.Ţarigrad | Ţarigrad XVII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1062. | 3642.1 | s.Zguriţa | Zguriţa I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
1063. | 3642.2 | s.Zguriţa | Zguriţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1064. | 3642.3 | s.Zguriţa | Zguriţa III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1065. | 3642.4 | s.Zguriţa | Zguriţa IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–IX |
1066. | 3642.5 | s.Zguriţa | Zguriţa V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1067. | 3642.6 | s.Zguriţa | Zguriţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1068. | 3642.7 | s.Zguriţa | Zguriţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1069. | 3642.8 | s.Zguriţa | Zguriţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1070. | 3642.9 | s.Zguriţa | Zguriţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1071. | 3642.10 | s.Zguriţa | Zguriţa VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1072. | 3642.11 | s.Zguriţa | Zguriţa VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV-XIII î.H. |
RAIONUL EDINEŢ | |||||
1073. | 4153.1 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1074. | 4153.2 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1075. | 4153.3 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1076. | 4153.4 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1077. | 4153.5 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1078. | 4153.6 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1079. | 4112.1 | com.Bleşteni | Bleşteni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1080. | 4112.2 | com.Bleşteni | Bleşteni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1081. | 4112.3 | com.Bleşteni | Bleşteni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1082. | 4112.4 | com.Bleşteni | Bleşteni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1083. | 4112.5 | com.Bleşteni | Bleşteni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1084. | 4112.6 | com.Bleşteni | Bleşteni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1085. | 4112.7 | com.Bleşteni | Bleşteni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1086. | 4112.8 | com.Bleşteni | Bleşteni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1087. | 4112.9 | com.Bleşteni | Bleşteni IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1088. | 4112.10 | com.Bleşteni | Bleşteni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1089. | 4112.11 | com.Bleşteni | Bleşteni VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1090. | 4116.1 | s.Brânzeni | Brânzeni I – „Mersâna” | Grotă | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1091. | 4116.2 | s.Brânzeni | Brânzeni II | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1092. | 4116.3 | s.Brânzeni – com.Burlăneşti | Brânzeni III – „La Podul Racovăţului” | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
1093. | 4116.4 | s.Brânzeni | Brânzeni IV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1094. | 4116.5 | s.Brânzeni | Brânzeni V | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1095. | 4116.6 | s.Brânzeni | Brânzeni VI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1096. | 4116.7 | s.Brânzeni | Brânzeni VII | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1097. | 4116.8 | s.Brânzeni | Brânzeni VIII – „La Sâiece” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1098. | 4116.9 | s.Brânzeni | Brânzeni IX | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 ani |
1099. | 4116.10 | s.Brânzeni | Brânzeni X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1100. | 4116.11 | s.Brânzeni | Brânzeni XI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1101. | 4116.12 | s.Brânzeni | Brânzeni XII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1102. | 4116.13 | s.Brânzeni | Brânzeni XIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1103. | 4116.14 | s.Brânzeni | Brânzeni XIV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1104. | 4116.15 | s.Brânzeni | Brânzeni XV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1105. | 4116.16 | s.Brânzeni | Brânzeni XVI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1106. | 4116.17 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 1 – „Valea Tătarului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1107. | 4116.18 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 2 – „Valea Tătarului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1108. | 4116.19 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 3 – „Valea Tătarului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1109. | 4116.20 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 4 – „Cernita” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1110. | 4116.21 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 5 – „Pădurea Volodeni” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1111. | 4116.22 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1112. | 4116.23 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1113. | 4116.24 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1114. | 4116.25 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1115. | 4116.26 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1116. | 4116.27 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1117. | 4116.28 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1118. | 4116.29 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1119. | 4116.30 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1120. | 4116.31 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1121. | 4116.32 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1122. | 4116.33 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1123. | 4116.34 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1124. | 4116.35 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1125. | 4116.36 | s.Brânzeni | Brânzeni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1126. | 4116.37 | s.Brânzeni | Brânzeni XVII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1127. | 4116.38 | s.Brânzeni | Brânzeni XVIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1128. | 4114.1 | com.Brătuşeni | Brătuşeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1129. | 4114.2 | com.Brătuşeni | Brătuşeni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1130. | 4114.3 | com.Brătuşeni | Brătuşeni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1131. | 4114.4 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 1 – „La Movile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1132. | 4114.5 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 2 – „La Movile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1133. | 4114.6 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 3 – „La Movile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1134. | 4114.7 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 4 – „La Movile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1135. | 4114.8 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1136. | 4114.9 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1137. | 4114.10 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 7 – „Movila lui Caţâr” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1138. | 4114.11 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 8 – „Movila lui Caţâr” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1139. | 4114.12 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 9 – „Poşta” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1140. | 4114.13 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1141. | 4114.14 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1142. | 4114.15 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1143. | 4114.16 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1144. | 4114.17 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1145. | 4114.18 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1146. | 4114.19 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1147. | 4114.20 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1148. | 4114.21 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1149. | 4114.22 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1150. | 4114.23 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1151. | 4114.24 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1152. | 4114.25 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1153. | 4114.26 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1154. | 4114.27 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1155. | 4114.28 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1156. | 4114.29 | com.Brătuşeni | Brătuşeni Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1157. | 4114.30 | com.Brătuşeni | Brătuşeni IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1158. | 4115.1 | s. Brătuşenii Noi, com.Brătuşeni – s.Şofrâncani | Brătuşenii Noi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1159. | 4115.2 | s. Brătuşenii Noi, com.Brătuşeni | Brătuşenii Noi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1160. | 4115.3 | s. Brătuşenii Noi, com.Brătuşeni | Brătuşenii Noi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIII |
1161. | 4120.1 | com.Burlăneşti | Burlăneşti I – „Ostrov” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1162. | 4120.2 | com.Burlăneşti | Burlăneşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1163. | 4120.3 | com.Burlăneşti | Burlăneşti III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
1164. | 4120.4 | com.Burlăneşti – s.Brânzeni | Burlăneşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1165. | 4120.5 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 1 – „La Mistriana” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1166. | 4120.6 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 2 – „La Mistriana”/„La Salcâmi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1167. | 4120.7 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 3 – „La Mistriana”/„La Salcâmi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1168. | 4120.8 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1169. | 4120.9 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1170. | 4120.10 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1171. | 4120.11 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1172. | 4120.12 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1173. | 4120.13 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1174. | 4120.14 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1175. | 4120.15 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1176. | 4120.16 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1177. | 4120.17 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1178. | 4120.18 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1179. | 4120.19 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1180. | 4120.20 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1181. | 4120.21 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1182. | 4120.22 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1183. | 4120.23 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1184. | 4120.24 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1185. | 4120.25 | com.Burlăneşti | Burlăneşti Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1186. | 4121.1 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni I | Grotă | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1187. | 4121.2 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1188. | 4121.3 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni III – „Ţântirimul Turcilor” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1189. | 4121.4 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti – com.Bleşteni | Buzdugeni IV | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
1190. | 4121.5 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti – com.Bleşteni | Buzdugeni V | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1191. | 4121.6 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1192. | 4121.7 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1193. | 4121.8 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1194. | 4121.9 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1195. | 4121.10 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1196. | 4121.11 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1197. | 4121.12 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1198. | 4121.13 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1199. | 4121.14 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti – s.Viişoara | Buzdugeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1200. | 4121.15 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1201. | 4121.16 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1202. | 4121.17 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1203. | 4121.18 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1204. | 4121.19 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1205. | 4121.20 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1206. | 4121.21 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1207. | 4121.22 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1208. | 4121.23 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1209. | 4121.24 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1210. | 4121.25 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1211. | 4121.26 | s.Buzdugeni, com.Burlăneşti | Buzdugeni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1212. | 4117.1 | s.Bădragii Noi | Bădragii Noi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1213. | 4117.2 | s.Bădragii Noi – s.Viişoara | Bădragii Noi II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1214. | 4117.3 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1215. | 4117.4 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
1216. | 4117.5 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi V | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1217. | 4117.6 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi VI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1218. | 4117.7 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1219. | 4117.8 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1220. | 4117.9 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1221. | 4117.10 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1222. | 4117.11 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1223. | 4117.12 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1224. | 4117.13 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1225. | 4117.14 | s. Bădragii Noi | Bădragii Noi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1226. | 4118.1 | s. Bădragii Vechi – s. Bădragii Noi | Bădragii Vechi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1227. | 4118.2 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1228. | 4118.3 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1229. | 4118.4 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi IV – „Zamca” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1230. | 4118.5 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi V – „Scala” | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1231. | 4118.6 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1232. | 4118.7 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1233. | 4118.8 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1234. | 4118.9 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1235. | 4118.10 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1236. | 4118.11 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1237. | 4118.12 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1238. | 4118.13 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1239. | 4118.14 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1240. | 4118.15 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1241. | 4118.16 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1242. | 4118.17 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1243. | 4118.18 | s. Bădragii Vechi | Bădragii Vechi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1244. | 6216.1 | com.Cepeleuţi | Cepeleuţi I – „La Iaz” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1245. | 6216.2 | com.Cepeleuţi | Cepeleuţi Tumulul 1 – „Movila din Deal de la Hârtoape” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1246. | 6216.3 | com.Cepeleuţi | Cepeleuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1247. | 4122.1 | s. Chetroşica Nouă | Chetroşica Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1248. | 4122.2 | s. Chetroşica Nouă | Chetroşica Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1249. | 4122.3 | s. Chetroşica Nouă | Chetroşica Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1250. | 4122.4 | s. Chetroşica Nouă | Chetroşica Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1251. | 4122.5 | s. Chetroşica Nouă | Chetroşica Nouă Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1252. | 4122.6 | s. Chetroşica Nouă | Chetroşica Nouă Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1253. | 4122.7 | s. Chetroşica Nouă | Chetroşica Nouă Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1254. | 4122.8 | s. Chetroşica Nouă | Chetroşica Nouă I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1255. | 4110.1 | s. Chetroşica Veche, or. Cupcini | Chetroşica Veche I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1256. | 4110.2 | s. Chetroşica Veche, or. Cupcini | Chetroşica Veche Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1257. | 4110.3 | s. Chetroşica Veche, or. Cupcini | Chetroşica Veche Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1258. | 4123.1 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1259. | 4123.2 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt II „Comoara” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1260. | 4123.3 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1261. | 4123.4 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1262. | 4123.5 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1263. | 4123.6 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1264. | 4123.7 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1265. | 4123.8 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1266. | 4123.9 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 6 – „Movila de la Hotarul cu Oneştii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1267. | 4123.10 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1268. | 4123.11 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1269. | 4123.12 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1270. | 4123.13 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1271. | 4123.14 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1272. | 4123.15 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1273. | 4123.16 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1274. | 4123.17 | s.Chiurt, or. Cupcini | Chiurt Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1275. | 4149.1 | com.Constantinovca | Constantinovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1276. | 4149.2 | com.Constantinovca – s.Trinca | Constantinovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1277. | 4149.3 | com.Constantinovca | Constantinovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1278. | 4149.4 | com.Constantinovca – s.Trinca | Constantinovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1279. | 4149.5 | com.Constantinovca | Constantinovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1280. | 4149.6 | com.Constantinovca | Constantinovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1281. | 4124.1 | s.Corpaci | Corpaci I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1282. | 4124.2 | s.Corpaci | Corpaci II – „În Ponoare” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1283. | 4124.3 | s.Corpaci | Corpaci III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1284. | 4124.4 | s.Corpaci | Corpaci IV – „Valea Hancăuţului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1285. | 4124.5 | s.Corpaci | Corpaci V – „Staţia Electrică” | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XI. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1286. | 4124.6 | s.Corpaci | Corpaci VI | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1287. | 4124.7 | s.Corpaci | Corpaci VII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1288. | 4124.8 | s.Corpaci | Corpaci VIII – „Stânca Corpaci” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1289. | 4124.9 | s.Corpaci | Corpaci IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1290. | 4124.10 | s.Corpaci | Corpaci X | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1291. | 4124.11 | s.Corpaci | Corpaci XI – „Stânca Chiorului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1292. | 4124.12 | s.Corpaci | Corpaci XII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1293. | 4124.13 | s.Corpaci | Corpaci XIII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1294. | 4124.14 | s.Corpaci | Corpaci XIV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1295. | 4124.15 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1296. | 4124.16 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1297. | 4124.17 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 3 – „Movila de la Şleah” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1298. | 4124.18 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1299. | 4124.19 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1300. | 4124.20 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1301. | 4124.21 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1302. | 4124.22 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1303. | 4124.23 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1304. | 4124.24 | s.Corpaci | Corpaci Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1305. | 4125.1 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 1 – „Movila Cuconeştilor” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1306. | 4125.2 | com. Cuconeştii Noi – s.Corpaci | Cuconeştii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1307. | 4125.3 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1308. | 4125.4 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1309. | 4125.5 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1310. | 4125.6 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1311. | 4125.7 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1312. | 4125.8 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1313. | 4125.9 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1314. | 4125.10 | com. Cuconeştii Noi – s.Horodişte | Cuconeştii Noi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1315. | 4125.11 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1316. | 4125.12 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1317. | 4125.13 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1318. | 4125.14 | com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Noi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1319. | 4126.1 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi I – „Stânca lui Harascu” | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Mezolitic/mil. X–VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1320. | 4126.2 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi II | Necropolă | Perioada timpurie a epocii bronzului/sec. XVIII î.H. |
1321. | 4126.3 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi III | Necropolă | Epoca romană/sec. I–III. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1322. | 4126.4 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi IV | Necropolă | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca romană/sec. I–III Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
1323. | 4126.5 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1324. | 4126.6 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi VI – „La Izvoare” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1325. | 4126.7 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi VII – „Fabrica de Zahăr” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1326. | 4126.8 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi VIII – „După Stâncuţă” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1327. | 4126.9 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi IX – „La Moara Popii” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1328. | 4126.10 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi X – „În Ponoare” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1329. | 4126.11 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi XI – „La Fermă” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1330. | 4126.12 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi XII – „La Carieră” | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1331. | 4126.13 | s. Cuconeştii Vechi, com. Cuconeştii Noi | Cuconeştii Vechi XIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1332. | 4102.1 | or. Cupcini | Cupcini I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1333. | 4102.2 | or. Cupcini | Cupcini II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1334. | 4102.3 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1335. | 4102.4 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1336. | 4102.5 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1337. | 4102.6 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1338. | 4102.7 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1339. | 4102.8 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1340. | 4102.9 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1341. | 4102.10 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1342. | 4102.11 | or. Cupcini | Cupcini Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1343. | 4101.1 | mun. Edineţ | Edineţ I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1344. | 4101.2 | mun. Edineţ | Edineţ II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1345. | 4101.3 | mun. Edineţ | Edineţ III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1346. | 4101.4 | mun. Edineţ | Edineţ IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1347. | 4101.5 | mun. Edineţ | Edineţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1348. | 4101.6 | mun. Edineţ | Edineţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1349. | 4101.7 | mun. Edineţ | Edineţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1350. | 4101.8 | mun. Edineţ | Edineţ Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1351. | 4101.9 | mun. Edineţ | Edineţ Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1352. | 4101.10 | mun. Edineţ | Edineţ Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1353. | 4127.1 | s.Feteşti | Feteşti I | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1354. | 4127.2 | s.Feteşti | Feteşti II – „La Grădină” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1355. | 4127.3 | s.Feteşti | Feteşti III – „În Livadă” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1356. | 4127.4 | s.Feteşti | Feteşti IV – „Husa” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1357. | 4127.5 | s.Feteşti | Feteşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1358. | 4127.6 | s.Feteşti | Feteşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1359. | 4127.7 | s.Feteşti | Feteşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1360. | 4127.8 | s.Feteşti | Feteşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1361. | 4127.9 | s.Feteşti | Feteşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1362. | 4127.10 | s.Feteşti | Feteşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1363. | 4139.1 | s.Fântâna Albă, com.Parcova | Fântâna Albă I – „În Hârtoape” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1364. | 4139.2 | s.Fântâna Albă, com.Parcova | Fântâna Albă II – „În Hârtoape” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1365. | 4139.3 | s.Fântâna Albă, com.Parcova | Fântâna Albă III – „Valea Pogubeni” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1366. | 4139.4 | s.Fântâna Albă, com.Parcova | Fântâna Albă IV – „Lenţa” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1367. | 4139.5 | s.Fântâna Albă, com.Parcova | Fântâna Albă V – „Valea lui Purice” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1368. | 4139.6 | s.Fântâna Albă, com.Parcova | Fântâna Albă VI – „Valea lui Purice” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1369. | 4139.7 | s.Fântâna Albă, com.Parcova | Fântâna Albă VII – „Valea Pogubeni” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1370. | 4128.1 | s.Gaşpar | Gaşpar I – „Lângă Iaz” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1371. | 4128.2 | s.Gaşpar | Gaşpar Tumulul 1 – „Movila lui Sârghi Vasilişcă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1372. | 4128.3 | s.Gaşpar | Gaşpar Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1373. | 4129.1 | s.Goleni | Goleni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1374. | 4129.2 | s.Goleni | Goleni II – „Valea Pogubeni” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1375. | 4129.3 | s.Goleni | Goleni III – „La Ferma Olandezului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1376. | 4129.4 | s.Goleni | Goleni Tumulul 1 – „Movila Regală” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1377. | 4129.5 | s.Goleni | Goleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1378. | 4129.6 | s.Goleni | Goleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1379. | 4129.7 | s.Goleni | Goleni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1380. | 4129.8 | s.Goleni | Goleni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1381. | 4129.9 | s.Goleni | Goleni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1382. | 4129.10 | s.Goleni | Goleni Tumulul 7 – „Jii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1383. | 4129.11 | s.Goleni | Goleni Tumulul 8 – „Jii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1384. | 4129.12 | s.Goleni | Goleni Tumulul 9 – „La Sărături” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1385. | 4129.13 | s.Goleni | Goleni Tumulul 10 – „La Sărături” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1386. | 4129.14 | s.Goleni | Goleni Tumulul 11 – „La Sărături” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1387. | 4129.15 | s.Goleni | Goleni Tumulul 12 – „La Sărături” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1388. | 4129.16 | s.Goleni | Goleni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1389. | 4129.17 | s.Goleni | Goleni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1390. | 4129.18 | s.Goleni | Goleni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1391. | 4129.19 | s.Goleni | Goleni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1392. | 4130.1 | s.Gordineşti | Gordineşti I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1393. | 4130.2 | s.Gordineşti | Gordineşti II – „Stânca Goală” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1394. | 4130.3 | s.Gordineşti | Gordineşti III – „Cariera” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1395. | 4130.4 | s.Gordineşti | Gordineşti IV | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
1396. | 4130.5 | s.Gordineşti | Gordineşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1397. | 4130.6 | s.Gordineşti | Gordineşti Tumulul 2 – „La Suta de Hectare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1398. | 4130.7 | s.Gordineşti | Gordineşti Tumulul 3 – „Dealul Crucii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1399. | 4130.8 | s.Gordineşti | Gordineşti Tumulul 4 – „Valea Edineţului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1400. | 4130.9 | s.Gordineşti | Gordineşti Tumulul 5 – „Valea Edineţului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1401. | 4130.10 | s.Gordineşti | Gordineşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1402. | 4136.1 | s. Gordineştii Noi, or. Edineţ | Gordineştii Noi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1403. | 4131.1 | s.Hancăuţi | Hancăuţi I – „Cariera” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1404. | 4131.2 | s.Hancăuţi | Hancăuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1405. | 4131.3 | s.Hancăuţi | Hancăuţi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
1406. | 4131.4 | s.Hancăuţi | Hancăuţi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1407. | 4131.5 | s.Hancăuţi | Hancăuţi V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1408. | 4131.6 | s.Hancăuţi | Hancăuţi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1409. | 4131.7 | s.Hancăuţi | Hancăuţi VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1410. | 4131.8 | s.Hancăuţi | Hancăuţi VIII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
1411. | 4131.9 | s.Hancăuţi | Hancăuţi IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1412. | 4131.10 | s.Hancăuţi | Hancăuţi X | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1413. | 4131.11 | s.Hancăuţi | Hancăuţi Tumulul 1 – „La 17 Prăjini” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1414. | 4131.12 | s.Hancăuţi | Hancăuţi Tumulul 2 – „La 17 Prăjini” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1415. | 4131.13 | s.Hancăuţi | Hancăuţi Tumulul 3 – „La 17 Prăjini” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1416. | 4131.14 | s.Hancăuţi | Hancăuţi Tumulul 4 – „La 17 Prăjini” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1417. | 4131.15 | s.Hancăuţi | Hancăuţi Tumulul 5 – „La 17 Prăjini” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1418. | 4131.16 | s.Hancăuţi | Hancăuţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1419. | 4131.17 | s.Hancăuţi | Hancăuţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1420. | 4132.1 | com.Hincăuţi | Hincăuţi Tumulul 1 – „Movilele de la Hârtoape” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1421. | 4132.2 | com.Hincăuţi | Hincăuţi Tumulul 2 – „Movilele de la Hârtoape” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1422. | 4132.3 | com.Hincăuţi | Hincăuţi Tumulul 3 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1423. | 4132.4 | com.Hincăuţi | Hincăuţi Tumulul 4 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1424. | 4135.1 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1425. | 4135.2 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1426. | 4135.3 | s.Hlinaia | Hlinaia I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1427. | 4135.4 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1428. | 4135.5 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1429. | 4135.6 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1430. | 4137.1 | s.Lopatnic | Lopatnic I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1431. | 4137.2 | s.Lopatnic | Lopatnic II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII |
1432. | 4137.3 | s.Lopatnic | Lopatnic III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
1433. | 4137.4 | s.Lopatnic | Lopatnic IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII |
1434. | 4137.5 | s.Lopatnic | Lopatnic V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1435. | 4137.6 | s.Lopatnic | Lopatnic VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1436. | 4137.7 | s.Lopatnic | Lopatnic VII – „Bortoasa” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1437. | 4137.8 | s.Lopatnic | Lopatnic VIII | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
1438. | 4137.9 | s.Lopatnic | Lopatnic IX | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1439. | 4137.10 | s.Lopatnic | Lopatnic X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1440. | 4137.11 | s.Lopatnic | Lopatnic XI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
1441. | 4137.12 | s.Lopatnic – s.Feteşti | Lopatnic Tumulul 1 – „Movila Tommi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1442. | 4137.13 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 2 – „Grădina lui Borţinu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1443. | 4137.14 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1444. | 4137.15 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 4 – „Dealul Stâncii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1445. | 4137.16 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 5 – „Dealul Stâncii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1446. | 4137.17 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1447. | 4137.18 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1448. | 4137.19 | s.Lopatnic | Lopatnic XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1449. | 4137.20 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1450. | 4137.21 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1451. | 4137.22 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1452. | 4137.23 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1453. | 4137.24 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1454. | 4137.25 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1455. | 4137.26 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1456. | 4137.27 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1457. | 4137.28 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1458. | 4137.29 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1459. | 4137.30 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1460. | 4137.31 | s.Lopatnic | Lopatnic Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1461. | 4137.32 | s.Lopatnic | Lopatnic XIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1462. | 4154.1 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1463. | 4154.2 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1464. | 4154.3 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1465. | 4154.4 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1466. | 4154.5 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1467. | 4154.6 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1468. | 4154.7 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1469. | 4154.8 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1470. | 4154.9 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1471. | 4154.10 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 10 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1472. | 4154.11 | s.Oneşti, com.Zăbriceni – s.Terebna | Oneşti Tumulul 11 – „Movila Terebnei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1473. | 4154.12 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 12 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1474. | 4154.13 | s.Oneşti, com.Zăbriceni | Oneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1475. | 4138.1 | com.Parcova | Parcova I „Lenţa” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1476. | 4138.2 | com.Parcova | Parcova II „Lenţa” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1477. | 4138.3 | com.Parcova | Parcova III „La Grădină” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1478. | 4138.4 | com.Parcova – or. Cupcini | Parcova IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1479. | 4138.5 | com.Parcova | Parcova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1480. | 4138.6 | com.Parcova | Parcova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1481. | 4138.7 | com.Parcova | Parcova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1482. | 4138.8 | com.Parcova | Parcova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1483. | 4138.9 | com.Parcova | Parcova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1484. | 4138.10 | com.Parcova | Parcova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1485. | 4138.11 | com.Parcova | Parcova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1486. | 4138.12 | com.Parcova | Parcova Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1487. | 4138.13 | com.Parcova | Parcova Tumulul 9 – „Movila Chetroşicăi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1488. | 4138.14 | com.Parcova | Parcova Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1489. | 4138.15 | com.Parcova | Parcova Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1490. | 4138.16 | com.Parcova | Parcova Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1491. | 4138.17 | com.Parcova | Parcova Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1492. | 4138.18 | com.Parcova | Parcova Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1493. | 4138.19 | com.Parcova | Parcova Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1494. | 4138.20 | com.Parcova | Parcova Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1495. | 4140.1 | com.Rotunda | Rotunda I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1496. | 4140.2 | com.Rotunda | Rotunda Tumulul 1 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1497. | 4142.1 | com.Ruseni | Ruseni I – „Valea Satului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1498. | 4142.2 | com.Ruseni | Ruseni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1499. | 4142.3 | com.Ruseni | Ruseni III – „Valea Odăii” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1500. | 4142.4 | com.Ruseni | Ruseni IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1501. | 4142.5 | com.Ruseni | Ruseni V – „Valea Satului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1502. | 4142.6 | com.Ruseni | Ruseni VI – „Valea Satului” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1503. | 4142.7 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 1 – „Pe Deal la Golea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1504. | 4142.8 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 2 – „Pe Deal la Golea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1505. | 4142.9 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 3 – „Pe Deal la Golea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1506. | 4142.10 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1507. | 4142.11 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1508. | 4142.12 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1509. | 4142.13 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1510. | 4142.14 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1511. | 4142.15 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1512. | 4142.16 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1513. | 4142.17 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1514. | 4142.18 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1515. | 4142.19 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1516. | 4142.20 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1517. | 4143.1 | s.Slobodca, com.Ruseni – com.Parcova | Slobodca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1518. | 4144.1 | s.Stolniceni | Stolniceni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1519. | 4144.2 | s.Stolniceni | Stolniceni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
1520. | 4144.3 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1521. | 4144.4 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1522. | 4144.5 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1523. | 4144.6 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1524. | 4144.7 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1525. | 4144.8 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1526. | 4144.9 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1527. | 4144.10 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1528. | 4145.1 | s.Şofrâncani | Şofrâncani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1529. | 4145.2 | s.Şofrâncani | Şofrâncani II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1530. | 4145.3 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1531. | 4145.4 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1532. | 4145.5 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1533. | 4145.6 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1534. | 4145.7 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1535. | 4145.8 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1536. | 4145.9 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1537. | 4145.10 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1538. | 4145.11 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1539. | 4145.12 | s.Şofrâncani | Şofrâncani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1540. | 4146.1 | s.Terebna | Terebna I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1541. | 4146.2 | s.Terebna | Terebna II | Aşezare | Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. |
1542. | 4146.3 | s.Terebna | Terebna Tumulul 1 – „Dealul Pişlea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1543. | 4146.4 | s.Terebna – s.Hancăuţi | Terebna Tumulul 2 – „Dealul Hancăuţului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1544. | 4146.5 | s.Terebna | Terebna Tumulul 3 – „La Certei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1545. | 4146.6 | s.Terebna | Terebna Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1546. | 4148.1 | com.Trinca | Trinca I – „Grota Hulubarilor” | Grotă | Paleolitic/250000/200000–11000/10000 de ani. Mezolitic/mil. X–VI î.H. |
1547. | 4148.2 | com.Trinca | Trinca II | Grotă | Paleolitic/250000/200000–11000/10000 de ani |
1548. | 4148.3 | com.Trinca | Trinca III – „Grota lui Spiridon” | Grotă | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
1549. | 4148.4 | com.Trinca | Trinca IV – „Izvorul lui Luca” | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XII |
1550. | 4148.5 | com.Trinca | Trinca V – „La Izvor” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
1551. | 4148.6 | com.Trinca | Trinca VI – „La Stâna lui Ghicu” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1552. | 4148.7 | com.Trinca | Trinca VII – „La Şanţ” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1553. | 4148.8 | com.Trinca | Trinca VIII – „La Vărărie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
1554. | 4148.9 | com.Trinca | Trinca Tumulul 1 – „Pârloage | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1555. | 4148.10 | com.Trinca | Trinca Tumulul 2 – „Stâjnici” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1556. | 4148.11 | com.Trinca | Trinca Tumulul 3 – „Pădurea Târnovei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1557. | 4148.12 | com.Trinca | Trinca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1558. | 4147.1 | s.Târnova | Târnova I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1559. | 4147.2 | s.Târnova | Târnova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1560. | 4147.3 | s.Târnova | Târnova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1561. | 4147.4 | s.Târnova | Târnova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1562. | 4147.5 | s.Târnova | Târnova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1563. | 4147.6 | s.Târnova | Târnova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1564. | 6218.1 | s.Vancicăuţi – com.Cepeleuţi | Vancicăuţi Tumulul 1 – „Movila de la Hotar” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1565. | 4151.1 | s.Viişoara | Viişoara I – „Râpa lui Toader Marcu” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1566. | 4151.2 | s.Viişoara | Viişoara II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1567. | 4151.3 | s.Viişoara | Viişoara III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
1568. | 4151.4 | s.Viişoara | Viişoara IV | Aşezare | Epoca medievală /sec. XIV–XVII |
1569. | 4151.5 | s.Viişoara | Viişoara V – „Neudobnoe” | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VI î.H. |
1570. | 4151.6 | s.Viişoara | Viişoara Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1571. | 4151.7 | s.Viişoara | Viişoara Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1572. | 4151.8 | s.Viişoara | Viişoara Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1573. | 4151.9 | s.Viişoara | Viişoara VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1574. | 4113.1 | s.Volodeni, com.Bleşteni | Volodeni I | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1575. | 4113.2 | s.Volodeni, com.Bleşteni | Volodeni II | Aşezare | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
1576. | 4113.3 | s.Volodeni, com.Bleşteni | Volodeni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1577. | 4113.4 | s.Volodeni, com.Bleşteni | Volodeni IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1578. | 4152.1 | com.Zăbriceni | Zăbriceni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
RAIONUL FĂLEŞTI | |||||
1579. | 4311.1 | s. Albineţul Nou, com. Albineţul Vechi | Albineţul Nou Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1580. | 4311.2 | s. Albineţul Nou, com. Albineţul Vechi | Albineţul Nou Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1581. | 4311.3 | s. Albineţul Nou, com. Albineţul Vechi | Albineţul Nou Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1582. | 4311.4 | s. Albineţul Nou, com. Albineţul Vechi | Albineţul Nou Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1583. | 4311.5 | s. Albineţul Nou, com. Albineţul Vechi | Albineţul Nou Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1584. | 4311.6 | s. Albineţul Nou, com. Albineţul Vechi | Albineţul Nou Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1585. | 4311.7 | s. Albineţul Nou, com. Albineţul Vechi | Albineţul Nou Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1586. | 4310.1 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
1587. | 4310.2 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1588. | 4310.3 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi III | Aşezare | Epoca modernă/sec. XIX |
1589. | 4310.4 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1590. | 4310.5 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
1591. | 4310.6 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1592. | 4310.7 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1593. | 4310.8 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1594. | 4310.9 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1595. | 4310.10 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1596. | 4310.11 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1597. | 4310.12 | com. Albineţul Vechi | Albineţul Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1598. | 4348.1 | s.Beleuţi, com.Natalievca | Beleuţi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1599. | 4314.1 | s.Bocani | Bocani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1600. | 4314.2 | s.Bocani | Bocani II | Necropolă | Epoca romană/sec. II–III |
1601. | 4314.3 | s.Bocani | Bocani Tumulul 1 | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1602. | 4314.4 | s.Bocani | Bocani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1603. | 4314.5 | s.Bocani | Bocani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1604. | 4314.6 | s.Bocani | Bocani III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1605. | 4314.7 | s.Bocani | Bocani IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1606. | 4340.1 | s.Burghelea, com.Işcălău | Burghelea I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1607. | 4340.2 | s.Burghelea, com.Işcălău | Burghelea II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1608. | 4340.3 | s.Burghelea, com.Işcălău | Burghelea III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1609. | 4340.4 | s.Burghelea, com.Işcălău | Burghelea IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1610. | 4340.5 | s.Burghelea, com.Işcălău | Burghelea V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1611. | 4340.6 | s.Burghelea, com.Işcălău | Burghelea VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1612. | 4340.7 | s.Burghelea, com.Işcălău | Burghelea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1613. | 4340.8 | s.Burghelea, com.Işcălău | Burghelea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1614. | 4341.1 | s.Catranâc | Catranâc I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1615. | 4341.2 | s.Catranâc | Catranâc II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1616. | 4341.3 | s.Catranâc | Catranâc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1617. | 4341.4 | s.Catranâc | Catranâc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1618. | 4341.5 | s.Catranâc | Catranâc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1619. | 4341.6 | s.Catranâc | Catranâc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1620. | 4341.7 | s.Catranâc | Catranâc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1621. | 4341.8 | s.Catranâc | Catranâc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1622. | 4341.9 | s.Catranâc | Catranâc Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1623. | 4316.1 | s.Chetriş | Chetriş I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Epoca medievală/sec. X–XII |
1624. | 4316.2 | s.Chetriş | Chetriş II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1625. | 4316.3 | s.Chetriş | Chetriş III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1626. | 4323.1 | com. Ciolacu Nou | Ciolacu Nou Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1627. | 4323.2 | com. Ciolacu Nou | Ciolacu Nou Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1628. | 4323.3 | com. Ciolacu Nou | Ciolacu Nou Tumulul 3 – „Şoltaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1629. | 4323.4 | com. Ciolacu Nou | Ciolacu Nou Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1630. | 4323.5 | com. Ciolacu Nou | Ciolacu Nou Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1631. | 4329.1 | s.Ciuluc, com.Egorovca | Ciuluc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1632. | 4329.2 | s.Ciuluc, com.Egorovca | Ciuluc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1633. | 4329.3 | s.Ciuluc, com.Egorovca | Ciuluc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1634. | 4329.4 | s.Ciuluc, com.Egorovca | Ciuluc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1635. | 4349.1 | s.Comarovca, com.Natalievca | Comarovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1636. | 4367.1 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1637. | 4367.2 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1638. | 4367.3 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 3 – „Movila Ţâbuleac” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1639. | 4367.4 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 4 – „Movila lui Tudose” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1640. | 4367.5 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1641. | 4367.6 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1642. | 4367.7 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1643. | 4367.8 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1644. | 4367.9 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1645. | 4367.10 | s. Cuzmenii Vechi, com.Pruteni | Cuzmenii Vechi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1646. | 4315.1 | s.Călineşti | Călineşti I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1647. | 4315.2 | s.Călineşti | Călineşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1648. | 4315.3 | s.Călineşti | Călineşti III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1649. | 4319.1 | com.Călugăr | Călugăr I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1650. | 4319.2 | com.Călugăr | Călugăr II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1651. | 4319.3 | com.Călugăr | Călugăr Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1652. | 4319.4 | com.Călugăr | Călugăr Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1653. | 4319.5 | com.Călugăr | Călugăr Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1654. | 4319.6 | com.Călugăr | Călugăr Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1655. | 4319.7 | com.Călugăr | Călugăr Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1656. | 4342.1 | s.Doltu, com.Işcălău | Doltu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1657. | 4342.2 | s.Doltu, com.Işcălău | Doltu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1658. | 4368.1 | s.Drujineni, com.Pruteni | Drujineni I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
1659. | 4368.2 | s.Drujineni, com.Pruteni | Drujineni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1660. | 4368.3 | s.Drujineni, com.Pruteni | Drujineni Tumulul 1 – „Movila Gogomanului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1661. | 4328.1 | com.Egorovca | Egorovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1662. | 4328.2 | com.Egorovca | Egorovca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1663. | 4328.3 | com.Egorovca | Egorovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1664. | 4328.4 | com.Egorovca | Egorovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1665. | 4328.5 | com.Egorovca | Egorovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1666. | 4328.6 | com.Egorovca | Egorovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1667. | 4328.7 | com.Egorovca | Egorovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1668. | 4328.8 | com.Egorovca | Egorovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1669. | 4328.9 | com.Egorovca | Egorovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1670. | 4325.1 | s.Făgădău, com. Ciolacu Nou | Făgădău Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1671. | 4325.2 | s.Făgădău, com. Ciolacu Nou | Făgădău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1672. | 4301.1 | or. Făleşti | Făleşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1673. | 4301.2 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1674. | 4301.3 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1675. | 4301.4 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1676. | 4301.5 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1677. | 4301.6 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1678. | 4301.7 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1679. | 4301.8 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1680. | 4301.9 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1681. | 4301.10 | or. Făleşti | Făleşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1682. | 4330.1 | com. Făleştii Noi | Făleştii Noi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1683. | 4330.2 | com. Făleştii Noi | Făleştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1684. | 4330.3 | com. Făleştii Noi | Făleştii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1685. | 4330.4 | com. Făleştii Noi | Făleştii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1686. | 4330.5 | com. Făleştii Noi | Făleştii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1687. | 4330.6 | com. Făleştii Noi | Făleştii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1688. | 4330.7 | com. Făleştii Noi | Făleştii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1689. | 4320.1 | s.Frumuşica, com.Călugăr | Frumuşica Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1690. | 4320.2 | s.Frumuşica, com.Călugăr | Frumuşica Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1691. | 4332.1 | s.Glinjeni | Glinjeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1692. | 4332.2 | s.Glinjeni | Glinjeni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1693. | 4332.3 | s.Glinjeni | Glinjeni III – „La Seră” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1694. | 4332.4 | s.Glinjeni | Glinjeni IV – „La Stână” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1695. | 4332.5 | s.Glinjeni | Glinjeni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1696. | 4332.6 | s.Glinjeni | Glinjeni VI „La Porcărie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1697. | 4332.7 | s.Glinjeni | Glinjeni VII „La Duca” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1698. | 4332.8 | s.Glinjeni | Glinjeni VIII „La Duca” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1699. | 4332.9 | s.Glinjeni | Glinjeni IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1700. | 4332.10 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 1 – „Movila Pagula” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1701. | 4332.11 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 2 – „Planul Popii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1702. | 4332.12 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 3 – „Movila lui Andrei Gaşpar” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1703. | 4332.13 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 4 – „Movila lui Ioachim Rotaru” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1704. | 4332.14 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 5 – „Movila Vrabiei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1705. | 4332.15 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 6 – „La Seră” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1706. | 4332.16 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1707. | 4332.17 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1708. | 4332.18 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 9 – „Movila Pagula” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1709. | 4332.19 | s.Glinjeni | Glinjeni Tumulul 10 – „Movila Pagula” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1710. | 4332.20 | s.Glinjeni | Glinjeni X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1711. | 4333.1 | com.Hiliuţi | Hiliuţi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1712. | 4333.2 | com.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1713. | 4333.3 | com.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1714. | 4333.4 | com.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1715. | 4333.5 | com.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1716. | 4333.6 | com.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1717. | 4333.7 | com.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1718. | 4333.8 | com.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1719. | 4333.9 | com.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1720. | 4374.1 | s.Hitreşti, com. Sărata Veche | Hitreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1721. | 4374.2 | s.Hitreşti, com. Sărata Veche | Hitreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1722. | 4318.1 | s.Hânceşti | Hânceşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1723. | 4318.2 | s.Hânceşti | Hânceşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1724. | 4318.3 | s.Hânceşti | Hânceşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1725. | 4318.4 | s.Hânceşti | Hânceşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1726. | 4318.5 | s.Hânceşti | Hânceşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1727. | 4318.6 | s.Hânceşti | Hânceşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1728. | 4335.1 | com.Horeşti | Horeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1729. | 4335.2 | com.Horeşti | Horeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1730. | 4338.1 | s.Ilenuţa | Ilenuţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1731. | 4338.2 | s.Ilenuţa | Ilenuţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1732. | 4350.1 | s.Ivanovca, com.Natalievca | Ivanovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1733. | 4339.1 | com.Işcălău | Işcălău Tumulul 1 | Tumul | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1734. | 4339.2 | com.Işcălău | Işcălău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1735. | 4343.1 | s.Izvoare | Izvoare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1736. | 4343.2 | s.Izvoare | Izvoare Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1737. | 4343.3 | s.Izvoare | Izvoare Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1738. | 4343.4 | s.Izvoare | Izvoare Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1739. | 4344.1 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1740. | 4344.2 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1741. | 4344.3 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1742. | 4344.4 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1743. | 4344.5 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1744. | 4344.6 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1745. | 4344.7 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1746. | 4344.8 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1747. | 4344.9 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1748. | 4344.10 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1749. | 4344.11 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1750. | 4344.12 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1751. | 4344.13 | com.Logofteni | Logofteni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1752. | 4360.1 | s.Moldoveanca, com.Logofteni | Moldoveanca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1753. | 4360.2 | s.Moldoveanca, com.Logofteni | Moldoveanca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1754. | 4360.3 | s.Moldoveanca, com.Logofteni | Moldoveanca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1755. | 4360.4 | s.Moldoveanca, com.Logofteni | Moldoveanca IV – „Pravganu” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1756. | 4360.5 | s.Moldoveanca, com.Logofteni | Moldoveanca V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1757. | 4360.6 | s.Moldoveanca, com.Logofteni | Moldoveanca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1758. | 4346.1 | s.Musteaţa | Musteaţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1759. | 4346.2 | s.Musteaţa | Musteaţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1760. | 4346.3 | s.Musteaţa | Musteaţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1761. | 4346.4 | s.Musteaţa | Musteaţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1762. | 4357.1 | s.Măgura, com.Pietrosu | Măgura I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
1763. | 4357.2 | s.Măgura, com.Pietrosu | Măgura Tumulul 1 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1764. | 4345.1 | s.Mărăndeni | Mărăndeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1765. | 4345.2 | s.Mărăndeni | Mărăndeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1766. | 4345.3 | s.Mărăndeni | Mărăndeni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1767. | 4345.4 | s.Mărăndeni | Mărăndeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1768. | 4345.5 | s.Mărăndeni | Mărăndeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1769. | 4345.6 | s.Mărăndeni | Mărăndeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1770. | 4345.7 | s.Mărăndeni | Mărăndeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1771. | 4345.8 | s.Mărăndeni | Mărăndeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1772. | 4345.9 | s.Mărăndeni | Mărăndeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1773. | 4347.1 | com.Natalievca | Natalievca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1774. | 4347.2 | com.Natalievca | Natalievca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1775. | 4347.3 | com.Natalievca | Natalievca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1776. | 4347.4 | com.Natalievca | Natalievca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1777. | 4347.5 | com.Natalievca | Natalievca IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1778. | 4347.6 | com.Natalievca | Natalievca V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1779. | 4353.1 | s.Năvârneţ | Năvârneţ I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
1780. | 4353.2 | s.Năvârneţ | Năvârneţ II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
1781. | 4353.3 | s.Năvârneţ | Năvârneţ III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
1782. | 4353.4 | s.Năvârneţ | Năvârneţ IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1783. | 4353.5 | s.Năvârneţ | Năvârneţ V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1784. | 4353.6 | s.Năvârneţ | Năvârneţ VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1785. | 4353.7 | s.Năvârneţ | Năvârneţ VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1786. | 4353.8 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1787. | 4353.9 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1788. | 4353.10 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1789. | 4353.11 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1790. | 4353.12 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 5 – „Movila de la Şovăţ” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1791. | 4353.13 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1792. | 4353.14 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1793. | 4353.15 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1794. | 4353.16 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1795. | 4353.17 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1796. | 4353.18 | s.Năvârneţ | Năvârneţ Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1797. | 4355.1 | s.Obreja Nouă, com. Obreja Veche | Obreja Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1798. | 4355.2 | s.Obreja Nouă, com. Obreja Veche | Obreja Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1799. | 4355.3 | s.Obreja Nouă, com. Obreja Veche | Obreja Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1800. | 4355.4 | s.Obreja Nouă, com. Obreja Veche | Obreja Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1801. | 4355.5 | s.Obreja Nouă, com. Obreja Veche | Obreja Nouă Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1802. | 4355.6 | s.Obreja Nouă, com. Obreja Veche | Obreja Nouă Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1803. | 4354.1 | com. Obreja Veche | Obreja Veche I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1804. | 4354.2 | com. Obreja Veche | Obreja Veche II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1805. | 4354.3 | com. Obreja Veche | Obreja Veche III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1806. | 4354.4 | com. Obreja Veche | Obreja Veche IV – „Zamca Veche” | Fortificaţie | Epoca medievală |
1807. | 4354.5 | com. Obreja Veche | Obreja Veche V – „Bahna Urucui” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1808. | 4354.6 | com. Obreja Veche | Obreja Veche VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1809. | 4354.7 | com. Obreja Veche | Obreja Veche VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1810. | 4354.8 | com. Obreja Veche | Obreja Veche Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1811. | 4354.9 | com. Obreja Veche | Obreja Veche Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1812. | 4354.10 | com. Obreja Veche | Obreja Veche Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1813. | 4354.11 | com. Obreja Veche | Obreja Veche Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1814. | 4354.12 | com. Obreja Veche | Obreja Veche Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1815. | 4354.13 | com. Obreja Veche | Obreja Veche Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1816. | 4354.14 | com. Obreja Veche | Obreja Veche Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1817. | 4354.15 | com. Obreja Veche | Obreja Veche VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1818. | 4364.1 | s.Pervomaisc, com.Pompa | Pervomaisc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1819. | 4364.2 | s.Pervomaisc, com.Pompa | Pervomaisc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1820. | 4356.1 | com.Pietrosu | Pietrosu I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1821. | 4331.1 | s. Pietrosul Nou, com. Făleştii Noi | Pietrosul Nou I – „Dealul Movilei” | Fortificaţie | Epoca medievală |
1822. | 4359.1 | com.Pânzăreni | Pânzăreni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1823. | 4359.2 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1824. | 4359.3 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1825. | 4359.4 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1826. | 4359.5 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1827. | 4359.6 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1828. | 4359.7 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1829. | 4359.8 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1830. | 4359.9 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1831. | 4359.10 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1832. | 4359.11 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1833. | 4359.12 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1834. | 4359.13 | com.Pânzăreni | Pânzăreni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1835. | 4359.14 | com.Pânzăreni | Pânzăreni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1836. | 4362.1 | s.Pârliţa | Pârliţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
1837. | 4362.2 | s.Pârliţa | Pârliţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1838. | 4362.3 | s.Pârliţa | Pârliţa III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1839. | 4362.4 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1840. | 4362.5 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1841. | 4362.6 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1842. | 4362.7 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1843. | 4362.8 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1844. | 4362.9 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1845. | 4362.10 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1846. | 4362.11 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1847. | 4362.12 | s.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1848. | 4326.1 | s.Pocrovca, com. Ciolacu Nou | Pocrovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1849. | 4326.2 | s.Pocrovca, com. Ciolacu Nou | Pocrovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1850. | 4363.1 | com.Pompa | Pompa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1851. | 4363.2 | com.Pompa | Pompa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1852. | 4363.3 | com.Pompa | Pompa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1853. | 4363.4 | com.Pompa | Pompa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1854. | 4363.5 | com.Pompa | Pompa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1855. | 4363.6 | com.Pompa | Pompa II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1856. | 4351.1 | s.Popovca, com.Natalievca | Popovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1857. | 4351.2 | s.Popovca, com.Natalievca | Popovca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1858. | 4351.3 | s.Popovca, com.Natalievca | Popovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1859. | 4351.4 | s.Popovca, com.Natalievca | Popovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1860. | 4351.5 | s.Popovca, com.Natalievca | Popovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1861. | 4351.6 | s.Popovca, com.Natalievca | Popovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1862. | 4351.7 | s.Popovca, com.Natalievca | Popovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1863. | 4366.1 | com.Pruteni | Pruteni I – „Sub Dealul Babei” | Aşezare | Epoca romană/sec. II–III |
1864. | 4366.2 | com.Pruteni | Pruteni II – „Vatra Satului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1865. | 4366.3 | com.Pruteni | Pruteni III – „Budai” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1866. | 4366.4 | com.Pruteni | Pruteni IV – „Lutărie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1867. | 4366.5 | com.Pruteni | Pruteni V – „La Sud-Est de Sat” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1868. | 4366.6 | com.Pruteni | Pruteni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1869. | 4366.7 | com.Pruteni | Pruteni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1870. | 4366.8 | com.Pruteni | Pruteni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1871. | 4366.9 | com.Pruteni | Pruteni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1872. | 4366.10 | com.Pruteni | Pruteni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1873. | 4366.11 | com.Pruteni | Pruteni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1874. | 4366.12 | com.Pruteni | Pruteni VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1875. | 4370.1 | s.Răuţel | Răuţel I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1876. | 4370.2 | s.Răuţel | Răuţel II – „Mioriţa” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1877. | 4370.3 | s.Răuţel | Răuţel III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1878. | 4370.4 | s.Răuţel | Răuţel IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1879. | 4370.5 | s.Răuţel | Răuţel V | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
1880. | 4370.6 | s.Răuţel | Răuţel Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1881. | 4370.7 | s.Răuţel | Răuţel Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1882. | 4370.8 | s.Răuţel | Răuţel Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1883. | 4370.9 | s.Răuţel | Răuţel Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1884. | 4370.10 | s.Răuţel | Răuţel Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1885. | 4334.1 | s.Răuţelul Nou, com.Hiliuţi | Răuţelul Nou I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1886. | 4334.2 | s.Răuţelul Nou, com.Hiliuţi | Răuţelul Nou II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1887. | 4334.3 | s.Răuţelul Nou, com.Hiliuţi | Răuţelul Nou Tumulul 1 – „Movila Mare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1888. | 4334.4 | s.Răuţelul Nou, com.Hiliuţi | Răuţelul Nou Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1889. | 4334.5 | s.Răuţelul Nou, com.Hiliuţi | Răuţelul Nou Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1890. | 4312.1 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1891. | 4312.2 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1892. | 4312.3 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1893. | 4312.4 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1894. | 4312.5 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1895. | 4312.6 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1896. | 4312.7 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1897. | 4312.8 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1898. | 4312.9 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1899. | 4312.10 | s.Rediul de Jos, com. Albineţul Vechi | Rediul de Jos Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1900. | 4313.1 | s.Rediul de Sus, com. Albineţul Vechi | Rediul de Sus I – „Sinai” | Aşezare | Epoca medievală/sec. VII–IX |
1901. | 4313.2 | s.Rediul de Sus, com. Albineţul Vechi | Rediul de Sus II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
1902. | 4371.1 | com.Risipeni | Risipeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1903. | 4371.2 | com.Risipeni | Risipeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1904. | 4371.3 | com.Risipeni | Risipeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1905. | 4371.4 | com.Risipeni | Risipeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1906. | 4371.5 | com.Risipeni | Risipeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1907. | 4371.6 | com.Risipeni | Risipeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1908. | 4375.1 | s. Sărata Nouă, com. Sărata Veche | Sărata Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1909. | 4375.2 | s. Sărata Nouă, com. Sărata Veche | Sărata Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1910. | 4375.3 | s. Sărata Nouă, com. Sărata Veche | Sărata Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1911. | 4373.1 | com. Sărata Veche | Sărata Veche I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1912. | 4373.2 | com. Sărata Veche | Sărata Veche II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1913. | 4373.3 | com. Sărata Veche | Sărata Veche III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1914. | 4373.4 | com. Sărata Veche | Sărata Veche IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1915. | 4373.5 | com. Sărata Veche | Sărata Veche Tumulul 1 – „La Stamir” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1916. | 4373.6 | com. Sărata Veche | Sărata Veche Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1917. | 4373.7 | com. Sărata Veche | Sărata Veche Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1918. | 4373.8 | com. Sărata Veche | Sărata Veche Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1919. | 4373.9 | com. Sărata Veche | Sărata Veche Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1920. | 4376.1 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1921. | 4376.2 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1922. | 4376.3 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1923. | 4376.4 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1924. | 4376.5 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 5 – „Movila Mare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1925. | 4376.6 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 6 – „Movila Mare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1926. | 4376.7 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1927. | 4376.8 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1928. | 4376.9 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1929. | 4376.10 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1930. | 4376.11 | com.Scumpia | Scumpia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1931. | 4376.12 | com.Scumpia | Scumpia I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1932. | 4321.1 | s. Socii Noi, com.Călugăr | Socii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1933. | 4321.2 | s. Socii Noi, com.Călugăr | Socii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1934. | 4321.3 | s. Socii Noi, com.Călugăr | Socii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1935. | 4321.4 | s. Socii Noi, com.Călugăr | Socii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1936. | 4321.5 | s. Socii Noi, com.Călugăr | Socii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1937. | 4365.1 | s.Suvorovca, com.Pompa | Suvorovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1938. | 4365.2 | s.Suvorovca, com.Pompa | Suvorovca Tumulul 2 – „Leshoz” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1939. | 4327.1 | s.Şoltoaia, com. Ciolacu Nou | Şoltoaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1940. | 4380.1 | com.Taxobeni | Taxobeni I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
1941. | 4380.2 | com.Taxobeni | Taxobeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1942. | 4352.1 | s.Ţapoc, com.Natalievca | Ţapoc I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1943. | 4352.2 | s.Ţapoc, com.Natalievca | Ţapoc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1944. | 4352.3 | s.Ţapoc, com.Natalievca | Ţapoc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1945. | 4352.4 | s.Ţapoc, com.Natalievca | Ţapoc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1946. | 4352.5 | s.Ţapoc, com.Natalievca | Ţapoc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1947. | 4369.1 | s. Valea Rusului, com.Pruteni | Valea RusuluI – „Lângă iaz” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
RAIONUL FLOREŞTI | |||||
1948. | 4501.1 | or. Floreşti – s.Mărculeşti | Floreşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1949. | 4501.2 | or. Floreşti | Floreşti II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1950. | 4501.3 | or. Floreşti | Floreşti III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
1951. | 4501.4 | or. Floreşti | Floreşti IV | Staţiune | Paleolitic/1200000–200000 de ani |
1952. | 4501.5 | or. Floreşti | Floreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1953. | 4501.6 | or. Floreşti | Floreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1954. | 4560.1 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1955. | 4560.2 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1956. | 4560.3 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1957. | 4560.4 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1958. | 4560.5 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca V | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
1959. | 4560.6 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca VI | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VI î.H. |
1960. | 4560.7 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
1961. | 4560.8 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1962. | 4560.9 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1963. | 4560.10 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1964. | 4560.11 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1965. | 4560.12 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1966. | 4560.13 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1967. | 4560.14 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1968. | 4560.15 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1969. | 4560.16 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1970. | 4560.17 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1971. | 4560.18 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1972. | 4560.19 | s.Alexandrovca, com.Trifăneşti | Alexandrovca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1973. | 4510.1 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1974. | 4510.2 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1975. | 4510.3 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1976. | 4510.4 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1977. | 4510.5 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1978. | 4510.6 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1979. | 4510.7 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1980. | 4510.8 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1981. | 4510.9 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1982. | 4510.10 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1983. | 4510.11 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1984. | 4510.12 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1985. | 4510.13 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1986. | 4510.14 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1987. | 4510.15 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1988. | 4510.16 | com.Alexeevca | Alexeevca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1989. | 4510.17 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1990. | 4510.18 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1991. | 4510.19 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1992. | 4510.20 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1993. | 4510.21 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1994. | 4545.1 | s.Antonovca, com.Prajila | Antonovca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1995. | 4545.2 | s.Antonovca, com.Prajila | Antonovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
1996. | 4514.1 | s.Băhrineşti | Băhrineşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1997. | 4514.2 | s.Băhrineşti | Băhrineşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
1998. | 4514.3 | s.Băhrineşti | Băhrineşti III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
1999. | 4514.4 | s.Băhrineşti | Băhrineşti IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2000. | 4514.5 | s.Băhrineşti | Băhrineşti V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2001. | 4514.6 | s.Băhrineşti | Băhrineşti VI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2002. | 4514.7 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2003. | 4514.8 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2004. | 4514.9 | s.Băhrineşti – com.Prajila | Băhrineşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2005. | 4514.10 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2006. | 4514.11 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2007. | 4514.12 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2008. | 4514.13 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2009. | 4514.14 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2010. | 4514.15 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2011. | 4514.16 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2012. | 4514.17 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2013. | 4514.18 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2014. | 4514.19 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2015. | 4514.20 | s.Băhrineşti | Băhrineşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2016. | 4514.21 | s.Băhrineşti | Băhrineşti VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2017. | 4514.22 | s.Băhrineşti | Băhrineşti VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2018. | 4538.1 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2019. | 4538.2 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2020. | 4538.3 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2021. | 4538.4 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2022. | 4538.5 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2023. | 4538.6 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2024. | 4538.7 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2025. | 4538.8 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2026. | 4538.9 | s.Bezeni, com.Izvoare | Bezeni VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2027. | 4531.1 | s.Bobuleşti, com. Gura Camencii | Bobuleşti I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2028. | 4531.2 | s.Bobuleşti, com. Gura Camencii | Bobuleşti II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2029. | 4531.3 | s.Bobuleşti, com. Gura Camencii | Bobuleşti III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2030. | 4531.4 | s.Bobuleşti, com. Gura Camencii | Bobuleşti IV | Staţiune | Paleolitic/1200000–200000 de ani |
2031. | 4531.5 | s.Bobuleşti, com. Gura Camencii | Bobuleşti V | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2032. | 4531.6 | s.Bobuleşti, com. Gura Camencii | Bobuleşti VI | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
2033. | 4531.7 | s.Bobuleşti, com. Gura Camencii | Bobuleşti VII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2034. | 4531.8 | s.Bobuleşti, com. Gura Camencii | Bobuleşti VIII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2035. | 1928.1 | s.Bursuc, com.Japca | Bursuc I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2036. | 1928.2 | s.Bursuc, com.Japca | Bursuc II | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2037. | 4515.1 | s.Caşunca | Caşunca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2038. | 4515.2 | s.Caşunca | Caşunca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2039. | 4515.3 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2040. | 4515.4 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2041. | 4515.5 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2042. | 4515.6 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2043. | 4515.7 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2044. | 4515.8 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2045. | 4515.9 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2046. | 4515.10 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2047. | 4515.11 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2048. | 4515.12 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2049. | 4515.13 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2050. | 4515.14 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2051. | 4515.15 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2052. | 4515.16 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2053. | 4515.17 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2054. | 4515.18 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2055. | 4515.19 | s.Caşunca | Caşunca Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2056. | 4515.20 | s.Caşunca | Caşunca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2057. | 4549.1 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2058. | 4549.2 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti II | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
2059. | 4549.3 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti III – „Râpa Morii” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2060. | 4549.4 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti – com.Dobruşa | Căpreşti IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2061. | 4549.5 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2062. | 4549.6 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2063. | 4549.7 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2064. | 4549.8 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2065. | 4549.9 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2066. | 4549.10 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2067. | 4549.11 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2068. | 4549.12 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2069. | 4549.13 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2070. | 4549.14 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2071. | 4549.15 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2072. | 4549.16 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2073. | 4549.17 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2074. | 4549.18 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2075. | 4549.19 | s.Căpreşti, com.Prodăneşti | Căpreşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2076. | 4553.1 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2077. | 4553.2 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa II | Staţiune | Paleolitic/1200000–200000 de ani |
2078. | 4553.3 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa III | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
2079. | 4553.4 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2080. | 4553.5 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2081. | 4553.6 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2082. | 4553.7 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2083. | 4553.8 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2084. | 4553.9 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2085. | 4553.10 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2086. | 4553.11 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2087. | 4553.12 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2088. | 4553.13 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2089. | 4553.14 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2090. | 4553.15 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2091. | 4553.16 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2092. | 4553.17 | s.Cenuşa, com.Roşietici | Cenuşa Tumulul 8 – „Muntele Albeşti” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2093. | 4516.1 | s.Cerniţa – s.Soloneţ, com.Stoicani | Cerniţa I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2094. | 4516.2 | s.Cerniţa | Cerniţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2095. | 4516.3 | s.Cerniţa | Cerniţa III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2096. | 4511.1 | s.Chirilovca, com.Alexeevca | Chirilovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2097. | 4511.2 | s.Chirilovca, com.Alexeevca | Chirilovca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2098. | 4517.1 | s.Ciripcău | Ciripcău I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2099. | 4517.2 | s.Ciripcău | Ciripcău II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2100. | 4517.3 | s.Ciripcău | Ciripcău III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2101. | 4517.4 | s.Ciripcău | Ciripcău IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2102. | 4517.5 | s.Ciripcău – s.Chirilovca, com.Alexeevca | Ciripcău V | Fortificaţie | Epoca medievală |
2103. | 4517.6 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2104. | 4517.7 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2105. | 4517.8 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2106. | 4517.9 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2107. | 4517.10 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2108. | 4517.11 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2109. | 4517.12 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2110. | 4517.13 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2111. | 4517.14 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2112. | 4517.15 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2113. | 4517.16 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2114. | 4517.17 | s.Ciripcău | Ciripcău Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2115. | 4517.18 | s.Ciripcău – s.Dubna | Ciripcău VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2116. | 4518.1 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2117. | 4518.2 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2118. | 4518.3 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2119. | 4518.4 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2120. | 4518.5 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2121. | 4518.6 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2122. | 4518.7 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2123. | 4518.8 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2124. | 4518.9 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2125. | 4518.10 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2126. | 4518.11 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2127. | 4518.12 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2128. | 4518.13 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2129. | 4518.14 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2130. | 4518.15 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2131. | 4518.16 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2132. | 4518.17 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2133. | 4518.18 | com.Ciutuleşti | Ciutuleşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2134. | 4522.1 | s.Coşerniţa | Coşerniţa I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2135. | 4522.2 | s.Coşerniţa | Coşerniţa II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2136. | 4522.3 | s.Coşerniţa | Coşerniţa III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2137. | 4522.4 | s.Coşerniţa | Coşerniţa IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2138. | 4522.5 | s.Coşerniţa | Coşerniţa V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2139. | 4522.6 | s.Coşerniţa | Coşerniţa VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2140. | 4522.7 | s.Coşerniţa | Coşerniţa VII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2141. | 4522.8 | s.Coşerniţa - com.Ghindeşti | Coşerniţa VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2142. | 4522.9 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2143. | 4522.10 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2144. | 4522.11 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2145. | 4522.12 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2146. | 4522.13 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2147. | 4522.14 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2148. | 4522.15 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2149. | 4522.16 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2150. | 4522.17 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2151. | 4522.18 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2152. | 4522.19 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2153. | 4522.20. | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2154. | 4522.21 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2155. | 4522.22 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2156. | 1916.1 | com. Cuhureştii de Jos | Cuhureştii de Jos Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2157. | 1916.2 | com. Cuhureştii de Jos | Cuhureştii de Jos Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2158. | 1916.3 | com. Cuhureştii de Jos | Cuhureştii de Jos Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2159. | 1918.1 | com.Cuhureştii de Sus | Cuhureştii de Sus Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2160. | 1921.1 | s.Cunicea | Cunicea I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XI |
2161. | 1921.2 | s.Cunicea | Cunicea II | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
2162. | 1921.3 | s.Cunicea | Cunicea III | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
2163. | 1921.4 | s.Cunicea | Cunicea IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2164. | 1921.5 | s.Cunicea | Cunicea V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2165. | 1921.6 | s.Cunicea | Cunicea VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2166. | 4523.1 | s.Domulgeni | Domulgeni I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2167. | 4523.2 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2168. | 4523.3 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2169. | 4523.4 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2170. | 4523.5 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2171. | 4523.6 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2172. | 4523.7 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2173. | 4523.8 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2174. | 4523.9 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2175. | 4523.10 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2176. | 4523.11 | s.Domulgeni | Domulgeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2177. | 4512.1 | s.Dumitreni, com.Alexeevca | Dumitreni I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2178. | 4512.2 | s.Dumitreni, com.Alexeevca | Dumitreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2179. | 4512.3 | s.Dumitreni, com.Alexeevca | Dumitreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2180. | 4524.1 | com.Frumuşica | Frumuşica I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
2181. | 4524.2 | com.Frumuşica | Frumuşica II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2182. | 4524.3 | com.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2183. | 4524.4 | com.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2184. | 4524.5 | com.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2185. | 4524.6 | com.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2186. | 4524.7 | com.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2187. | 4525.1 | s. Frumuşica Nouă, com.Frumuşica | Frumuşica Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2188. | 4527.1 | com.Ghindeşti | Ghindeşti I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
2189. | 4527.2 | com.Ghindeşti | Ghindeşti II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2190. | 4527.3 | com.Ghindeşti | Ghindeşti III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2191. | 4527.4 | com.Ghindeşti – s.Pohoarna, r. Şoldăneşti | Ghindeşti IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2192. | 4527.5 | com.Ghindeşti – com. Gura Camencii | Ghindeşti V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2193. | 4527.6 | com.Ghindeşti | Ghindeşti VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2194. | 4527.7 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2195. | 4527.8 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2196. | 4527.9 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2197. | 4527.10 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2198. | 4527.11 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2199. | 4527.12 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2200. | 4527.13 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2201. | 4527.14 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2202. | 4527.15 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2203. | 4527.16 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2204. | 4527.17 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2205. | 4527.18 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2206. | 4527.19 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2207. | 4527.20 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2208. | 4527.21 | com.Ghindeşti | Ghindeşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2209. | 4530.1 | com. Gura Camencii | Gura Camencii I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2210. | 4530.2 | com. Gura Camencii | Gura Camencii II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2211. | 4530.3 | com. Gura Camencii | Gura Camencii III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2212. | 4530.4 | com. Gura Camencii | Gura Camencii IV – „La Iazul Morii Bobuleştilor” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2213. | 4530.5 | com. Gura Camencii | Gura Camencii V | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
2214. | 4530.6 | com. Gura Camencii | Gura Camencii VI | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2215. | 4530.7 | com. Gura Camencii | Gura Camencii VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2216. | 4530.8 | com. Gura Camencii | Gura Camencii VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2217. | 4530.9 | com. Gura Camencii | Gura Camencii Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2218. | 4530.10 | com. Gura Camencii | Gura Camencii Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2219. | 4530.11 | com. Gura Camencii | Gura Camencii Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2220. | 4530.12 | com. Gura Camencii | Gura Camencii Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2221. | 4533.1 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2222. | 4533.2 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2223. | 4533.3 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2224. | 4533.4 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2225. | 4533.5 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2226. | 4533.6 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2227. | 4533.7 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2228. | 4533.8 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2229. | 4533.9 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2230. | 4533.10 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2231. | 4533.11 | com. Gura Căinarului – s.Lunga | Gura Căinarului Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2232. | 4533.12 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2233. | 4533.13 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2234. | 4533.14 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2235. | 4533.15 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2236. | 4533.16 | com. Gura Căinarului | Gura Căinarului VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2237. | 4532.1 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
2238. | 4532.2 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2239. | 4532.3 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2240. | 4532.4 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2241. | 4532.5 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova V | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2242. | 4532.6 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2243. | 4532.7 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2244. | 4532.8 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
2245. | 4532.9 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2246. | 4532.10 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2247. | 4532.11 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2248. | 4532.12 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2249. | 4532.13 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2250. | 4532.14 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2251. | 4532.15 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2252. | 4532.16 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2253. | 4532.17 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2254. | 4532.18 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2255. | 4532.19 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2256. | 4532.20 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2257. | 4532.21 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2258. | 4532.22 | s.Gvozdova, com. Gura Camencii | Gvozdova Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2259. | 4528.1 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2260. | 4528.2 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2261. | 4528.3 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2262. | 4528.4 | s.Hârtop, com.Ghindeşti –com. Gura Camencii | Hârtop IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
2263. | 4528.5 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2264. | 4528.6 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2265. | 4528.7 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2266. | 4528.8 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2267. | 4528.9 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2268. | 4528.10 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2269. | 4528.11 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2270. | 4528.12 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2271. | 4528.13 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2272. | 4528.14 | s.Hârtop, com.Ghindeşti | Hârtop Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2273. | 4535.1 | com.Iliciovca | Iliciovca I | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2274. | 4535.2 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2275. | 4535.3 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2276. | 4535.4 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2277. | 4535.5 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2278. | 4535.6 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2279. | 4535.7 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2280. | 4535.8 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2281. | 4535.9 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2282. | 4535.10 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2283. | 4535.11 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2284. | 4535.12 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2285. | 4535.13 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2286. | 4535.14 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2287. | 4535.15 | com.Iliciovca | Iliciovca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2288. | 4535.16 | com.Iliciovca | Iliciovca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2289. | 4535.17 | com.Iliciovca | Iliciovca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2299. | 4519.1 | s. Ion Vodă, com.Ciutuleşti | Ion Vodă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2291. | 4556.1 | s.Ivanovca, com.Sevirova | Ivanovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2292. | 4556.2 | s.Ivanovca, com.Sevirova | Ivanovca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2293. | 4556.3 | s.Ivanovca, com.Sevirova | Ivanovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2294. | 4556.4 | s.Ivanovca, com.Sevirova | Ivanovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2295. | 4556.5 | s.Ivanovca, com.Sevirova | Ivanovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2296. | 4556.6 | s.Ivanovca, com.Sevirova | Ivanovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2297. | 4537.1 | com.Izvoare | Izvoare I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2298. | 4537.2 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2399. | 4537.3 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2300. | 4537.4 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2301. | 4537.5 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2302. | 4537.6 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2303. | 4537.7 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2304. | 4537.8 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2305. | 4537.9 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2306. | 4537.10 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2307. | 4537.11 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2308. | 4537.12 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2309. | 4537.13 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2310. | 4537.14 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2311. | 4537.15 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2312. | 4537.16 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2313. | 4537.17 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2314. | 4537.18 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2315. | 4537.19 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2316. | 4537.20. | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2317. | 4537.21 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2318. | 4537.22 | com.Izvoare | Izvoare II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2319. | 1927.1 | com.Japca | Japca I | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
2320. | 1927.2 | com.Japca | Japca II | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XII |
2321. | 1927.3 | com.Japca | Japca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2322. | 1927.4 | com.Japca | Japca IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XII |
2323. | 1927.5 | com.Japca | Japca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2324. | 1927.6 | com.Japca | Japca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2325. | 1927.7 | com.Japca | Japca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2326. | 1927.8 | com.Japca | Japca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2327. | 1927.9 | com.Japca | Japca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2328. | 1927.10 | com.Japca | Japca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2329. | 1927.11 | com.Japca | Japca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2330. | 1927.12 | com.Japca | Japca V | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
2331. | 4540.1 | s.Lunga | Lunga I | Necropolă | Epoca romană/sec. II |
2332. | 4540.2 | s.Lunga | Lunga Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2333. | 4540.3 | s.Lunga | Lunga Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2334. | 4540.4 | s.Lunga | Lunga Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2335. | 4540.5 | s.Lunga | Lunga Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2336. | 4540.6 | s.Lunga | Lunga Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2337. | 4540.7 | s.Lunga | Lunga Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2338. | 4540.8 | s.Lunga | Lunga Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2339. | 4540.9 | s.Lunga | Lunga Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2340. | 4540.10 | s.Lunga | Lunga Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2341. | 4503.1 | or.Mărculeşti | Mărculeşti I | Aşezare | Paleolitic/1200000–200000 de ani |
2342. | 4503.2 | or.Mărculeşti | Mărculeşti II | Aşezare | Paleolitic/1200000–200000 de ani |
2343. | 4503.3 | or.Mărculeşti | Mărculeşti III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2344. | 4503.4 | or.Mărculeşti | Mărculeşti IV | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
2345. | 4503.5 | or.Mărculeşti | Mărculeşti V | Aşezare | Epoca modernă/sec. XVIII–XIX |
2346. | 4541.1 | s.Mărculeşti | Mărculeşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2347. | 4541.2 | s.Mărculeşti | Mărculeşti II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2348. | 4541.3 | s.Mărculeşti | Mărculeşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2349. | 4541.4 | s.Mărculeşti | Mărculeşti IV | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2350. | 4541.5 | s.Mărculeşti | Mărculeşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2351. | 4541.6 | s.Mărculeşti | Mărculeşti VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2352. | 4541.7 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2353. | 4541.8 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2354. | 4541.9 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2355. | 4541.10 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2356. | 4541.11 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2357. | 4541.12 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2358. | 4541.13 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2359. | 4541.14 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2360. | 4541.15 | s.Mărculeşti | Mărculeşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2361. | 4541.16 | s.Mărculeşti | Mărculeşti VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2362. | 4547.1 | s.Mihailovca, com.Prajila | Mihailovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2363. | 4547.2 | s.Mihailovca, com.Prajila | Mihailovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2364. | 1929.1 | s.Napadova | Napadova I – „La Şanţ” | Fortificaţie | Epoca medievală |
2365. | 1929.2 | s.Napadova | Napadova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2366. | 4542.1 | com.Nicolaevca | Nicolaevca I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2367. | 4542.2 | com.Nicolaevca | Nicolaevca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2368. | 4542.3 | com.Nicolaevca | Nicolaevca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2369. | 4542.4 | com.Nicolaevca | Nicolaevca Tumulul 1 – „Movila Turcului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2370. | 4542.5 | com.Nicolaevca | Nicolaevca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2371. | 4542.6 | com.Nicolaevca – com.Ciutuleşti | Nicolaevca IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2372. | 4544.1 | com.Prajila | Prajila I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2373. | 4544.2 | com.Prajila | Prajila II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2374. | 4544.3 | com.Prajila | Prajila III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2375. | 4544.4 | com.Prajila | Prajila IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2376. | 4544.5 | com.Prajila | Prajila V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2377. | 4544.6 | com.Prajila | Prajila VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2378. | 4544.7 | com.Prajila | Prajila VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2379. | 4544.8 | com.Prajila | Prajila VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2380. | 4544.9 | com.Prajila | Prajila IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca modernă/sec. XIX |
2381. | 4544.10 | com.Prajila | Prajila X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca modernă/sec. XIX |
2382. | 4544.11 | com.Prajila | Prajila Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2383. | 4544.12 | com.Prajila | Prajila Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2384. | 4544.13 | com.Prajila | Prajila Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2385. | 4544.14 | com.Prajila | Prajila Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2386. | 4544.15 | com.Prajila | Prajila Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2387. | 4544.16 | com.Prajila | Prajila Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2388. | 4544.17 | com.Prajila | Prajila Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2389. | 4544.18 | com.Prajila | Prajila Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2390. | 4544.19 | com.Prajila | Prajila Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2391. | 4544.20 | com.Prajila | Prajila Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2392. | 4544.21 | com.Prajila | Prajila Tumulul 11 – „Muntele Ziveji” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2393. | 4544.22 | com.Prajila | Prajila Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2394. | 4544.23 | com.Prajila | Prajila Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2395. | 4544.24 | com.Prajila | Prajila XI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2396. | 4544.25 | com.Prajila | Prajila XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2397. | 4548.1 | com.Prodăneşti | Prodăneşti I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2398. | 4548.2 | com.Prodăneşti | Prodăneşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2399. | 4548.3 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2400. | 4548.4 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2401. | 4548.5 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2402. | 4548.6 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2403. | 4548.7 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2404. | 4548.8 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2405. | 4548.9 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2406. | 4548.10 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2407. | 4548.11 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2408. | 4548.12 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2409. | 4548.13 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2410. | 4548.14 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2411. | 4548.15 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2412. | 4548.16 | com.Prodăneşti | Prodăneşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2413. | 4558.1 | s.Prodăneştii Vechi, com.Ştefăneşti | Prodăneştii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2414. | 4550.1 | s.Putineşti | Putineşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca modernă/sec. XIX |
2415. | 4550.2 | s.Putineşti | Putineşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca modernă/sec. XIX |
2416. | 4550.3 | s.Putineşti | Putineşti III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2417. | 4550.4 | s.Putineşti | Putineşti IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2418. | 4550.5 | s.Putineşti | Putineşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca modernă/sec. XIX |
2419. | 4550.6 | s.Putineşti | Putineşti VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2420. | 4550.7 | s.Putineşti | Putineşti VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca modernă/sec. XVIII–XIX |
2421. | 4550.8 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2422. | 4550.9 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2423. | 4550.10 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2424. | 4550.11 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2425. | 4550.12 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2426. | 4550.13 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2427. | 4550.14 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2428. | 4550.15 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2429. | 4550.16 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2430. | 4550.17 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2431. | 4550.18 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2432. | 4550.19 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2433. | 4550.20 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2434. | 4550.21 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2435. | 4550.22 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2436. | 4550.23 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2437. | 4550.24 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2438. | 4550.25 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2439. | 4550.26 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2440. | 4550.27 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2441. | 4550.28 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2442. | 4550.29 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2443. | 4550.30 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2444. | 4550.31 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2445. | 4550.32 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2446. | 4550.33 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2447. | 4550.34 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2448. | 4550.35 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2449. | 4550.36 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2450. | 4550.37 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2451. | 4550.38 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2452. | 4550.39 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2453. | 4550.40. | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2454. | 4550.41 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2455. | 4550.42 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2456. | 4550.43 | s.Putineşti | Putineşti Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2457. | 4513.1 | s. Rădulenii Noi, com.Alexeevca | Rădulenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2458. | 4513.2 | s. Rădulenii Noi, com.Alexeevca | Rădulenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2459. | 4513.3 | s. Rădulenii Noi, com.Alexeevca | Rădulenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2460. | 4513.4 | s. Rădulenii Noi, com.Alexeevca | Rădulenii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2461. | 4551.1 | s. Rădulenii Vechi | Rădulenii Vechi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2462. | 4551.2 | s. Rădulenii Vechi | Rădulenii Vechi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2463. | 4551.3 | s. Rădulenii Vechi | Rădulenii Vechi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2464. | 4551.4 | s. Rădulenii Vechi | Rădulenii Vechi IV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2465. | 4551.5 | s. Rădulenii Vechi | Rădulenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2466. | 4551.6 | s. Rădulenii Vechi | Rădulenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2467. | 4551.7 | s. Rădulenii Vechi | Rădulenii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2468. | 4551.8 | s. Rădulenii Vechi | Rădulenii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2469. | 4552.1 | com.Roşietici | Roşietici Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2470. | 4552.2 | com.Roşietici | Roşietici Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2471. | 4552.3 | com.Roşietici | Roşietici Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2472. | 4552.4 | com.Roşietici | Roşietici Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2473. | 4552.5 | com.Roşietici | Roşietici I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2474. | 4552.6 | com.Roşietici | Roşietici Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2475. | 4552.7 | com.Roşietici | Roşietici Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2476. | 4552.8 | com.Roşietici | Roşietici Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2477. | 4554.1 | s. Roşieticii Vechi, com.Roşietici | Roşieticii Vechi I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
2478. | 4554.2 | s. Roşieticii Vechi, com.Roşietici | Roşieticii Vechi II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2479. | 4554.3 | s. Roşieticii Vechi, com.Roşietici | Roşieticii Vechi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2480. | 4554.4 | s. Roşieticii Vechi, com.Roşietici | Roşieticii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2481. | 4554.5 | s. Roşieticii Vechi, com.Roşietici | Roşieticii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2482. | 4554.6 | s. Roşieticii Vechi, com.Roşietici | Roşieticii Vechi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2483. | 1939.1 | s.Sănătăuca | Sănătăuca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2484. | 1939.2 | s.Sănătăuca | Sănătăuca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2485. | 1939.3 | s.Sănătăuca | Sănătăuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2486. | 1939.4 | s.Sănătăuca | Sănătăuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2487. | 1939.5 | s.Sănătăuca | Sănătăuca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2488. | 1939.6 | s.Sănătăuca | Sănătăuca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2489. | 1939.7 | s.Sănătăuca | Sănătăuca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2490. | 1939.8 | s.Sănătăuca | Sănătăuca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2491. | 4555.1 | com.Sevirova | Sevirova I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2493. | 4555.2 | com.Sevirova | Sevirova II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2493. | 4555.3 | com.Sevirova | Sevirova III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2494. | 4555.4 | com.Sevirova | Sevirova IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2495. | 4555.5 | com.Sevirova | Sevirova V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2496. | 4555.6 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2497. | 4555.7 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2498. | 4555.8 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2599. | 4555.9 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2500. | 4555.10 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2501. | 4555.11 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2502. | 4555.12 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2503. | 4555.13 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2504. | 4555.14 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2505. | 4555.15 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2506. | 4555.16 | com.Sevirova | Sevirova Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2507. | 4562.1 | s.Stârceni, com.Vărvăreuca | Stârceni I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2508. | 4562.2 | s.Stârceni, com.Vărvăreuca | Stârceni II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2509. | 4562.3 | s.Stârceni, com.Vărvăreuca | Stârceni III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2510. | 4562.4 | s.Stârceni, com.Vărvăreuca | Stârceni IV | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
2511. | 4562.5 | s.Stârceni, com.Vărvăreuca | Stârceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2512. | 4562.6 | s.Stârceni, com.Vărvăreuca | Stârceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2513. | 4562.7 | s.Stârceni, com.Vărvăreuca | Stârceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2514. | 4521.1 | s.Sârbeşti, com.Ciutuleşti | Sârbeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2515. | 4521.2 | s.Sârbeşti, com.Ciutuleşti | Sârbeşti Tumulul 2 – „Muntele Sârbeştilor” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2516. | 4557.1 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2517. | 4557.2 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2518. | 4557.3 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2519. | 4557.4 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2520. | 4557.5 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2521. | 4557.6 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2522. | 4557.7 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2523. | 4557.8 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2524. | 4557.9 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2525. | 4557.10 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2526. | 4557.11 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2527. | 4557.12 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2528. | 4557.13 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2529. | 4557.14 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2530. | 4557.15 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2531. | 4557.16 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2532. | 4557.17 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2533. | 4557.18 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2534. | 4557.19 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2535. | 4557.20 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2536. | 4557.21 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2537. | 4557.22 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2538. | 4557.23 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2539. | 4557.24 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2540. | 4557.25 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2541. | 4557.26 | com.Ştefăneşti | Ştefăneşti VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2542. | 1942.1 | s.Temeleuţi | Temeleuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
2543. | 1942.2 | s.Temeleuţi | Temeleuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2544. | 1942.3 | s.Temeleuţi | Temeleuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2545. | 1942.4 | s.Temeleuţi | Temeleuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2546. | 1942.5 | s.Temeleuţi | Temeleuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2547. | 4559.1 | com.Trifăneşti | Trifăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2548. | 4559.2 | com.Trifăneşti | Trifăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2549. | 4559.3 | com.Trifăneşti | Trifăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2550. | 4559.4 | com.Trifăneşti | Trifăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2551. | 4559.5 | com.Trifăneşti | Trifăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2552. | 1943.1 | s.Târgul Vertiujeni | Târgul Vertiujeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2553. | 1943.2 | s.Târgul Vertiujeni – s.Zăluceni | Târgul Vertiujeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2554. | 1917.1 | s.Ţipordei, com. Cuhureştii de Jos | Ţipordei I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2555. | 1917.2 | s.Ţipordei, com. Cuhureştii de Jos | Ţipordei II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2556. | 4529.1 | s.Ţâra, com.Ghindeşti | Ţâra I | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2557. | 4529.2 | s.Ţâra, com.Ghindeşti | Ţâra Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2558. | 4529.3 | s.Ţâra, com.Ghindeşti | Ţâra Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2559. | 4529.4 | s.Ţâra, com.Ghindeşti | Ţâra Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2560. | 4529.5 | s.Ţâra, com.Ghindeşti | Ţâra Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2561. | 4529.6 | s.Ţâra, com.Ghindeşti | Ţâra Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2562. | 4529.7 | s.Ţâra, com.Ghindeşti | Ţâra Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2563. | 4529.8 | s.Ţâra, com.Ghindeşti | Ţâra Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2564. | 4543.1 | s.Valea Rădoaiei, com.Nicolaevca | Valea Rădoaiei I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2565. | 4543.2 | s.Valea Rădoaiei, com.Nicolaevca | Valea Rădoaiei II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2566. | 4561.1 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca I | Staţiune | Paleolitic/1200000–200000 de ani Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
2567. | 4561.2 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca II | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2568. | 4561.3 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2569. | 4561.4 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca IV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2570. | 4561.5 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. X–XI |
2571. | 4561.6 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2572. | 4561.7 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2573. | 4561.8 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2574. | 4561.9 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
2575. | 4561.10 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2576. | 4561.11 | com.Vărvăreuca – s.Băhrineşti | Varvăreuca X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2577. | 4561.12 | com.Vărvăreuca | Varvăreuca XI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2578. | 4561.13 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2579. | 4561.14 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2580. | 4561.15 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2581. | 4561.16 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2582. | 4561.17 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2583. | 4561.18 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2584. | 4561.19 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2585. | 4561.20 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2586. | 4561.21 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2587. | 4561.22 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2588. | 4561.23 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2589. | 4561.24 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2590. | 4561.25 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2591. | 4561.26 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2592. | 4561.27 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2593. | 4561.28 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2594. | 4561.29 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2595. | 4561.30 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2596. | 4561.31 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2597. | 4561.32 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2598. | 4561.33 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2699. | 4561.34 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2600. | 4561.35 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2601. | 4561.36 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2602. | 4561.37 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2603. | 4561.38 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2604. | 4561.39 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2605. | 4561.40 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2606. | 4561.41 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2607. | 4561.42 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2608. | 4561.43 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2609. | 4561.44 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2610. | 4561.45 | com.Vărvăreuca | Vărvăreuca Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2611. | 1946.1 | s.Văscăuţi | Văscăuţi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2612. | 1946.2 | s.Văscăuţi | Văscăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2613. | 1949.1 | s.Vertiujeni | Vertiujeni I | Fortificaţie | Epoca medievală |
2614. | 1949.2 | s.Vertiujeni | Vertiujeni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2615. | 1949.3 | s.Vertiujeni | Vertiujeni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2616. | 1949.4 | s.Vertiujeni | Vertiujeni IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
2617. | 1949.5 | s.Vertiujeni | Vertiujeni V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2618. | 1949.6 | s.Vertiujeni | Vertiujeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2619. | 1949.7 | s.Vertiujeni | Vertiujeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2620. | 1949.8 | s.Vertiujeni | Vertiujeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2621. | 1949.9 | s.Vertiujeni | Vertiujeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2622. | 1949.10 | s.Vertiujeni | Vertiujeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2623. | 1949.11 | s.Vertiujeni | Vertiujeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2624. | 1950.1 | s.Zăluceni | Zăluceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2625. | 1950.2 | s.Zăluceni | Zăluceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2626. | 1950.3 | s.Zăluceni | Zăluceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2627. | 1950.4 | s.Zăluceni | Zăluceni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL GLODENI
| |||||
2628. | 4811.1 | com.Balatina | Balatina I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2629. | 4811.2 | com.Balatina | Balatina II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
2630. | 4811.3 | com.Balatina | Balatina III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2631. | 4811.4 | com.Balatina | Balatina Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2632. | 4811.5 | com.Balatina | Balatina Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2633. | 4811.6 | com.Balatina | Balatina Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2634. | 4811.7 | com.Balatina | Balatina Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2635. | 4818.1 | s.Brânzeni, com.Camenca | Brânzeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2636. | 4818.2 | s.Brânzeni, com.Camenca | Brânzeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2637. | 4818.3 | s.Brânzeni, com.Camenca | Brânzeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2638. | 4819.1 | s.Buteşti, com.Camenca | Buteşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2639. | 4819.2 | s.Buteşti, com.Camenca | Buteşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2640. | 4819.3 | s.Buteşti, com.Camenca | Buteşti III | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2641. | 4819.4 | s.Buteşti, com.Camenca | Buteşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2642. | 4819.5 | s.Buteşti, com.Camenca | Buteşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2643. | 4817.1 | com.Camenca | Camenca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2644. | 4817.2 | com.Camenca | Camenca II – „Holm” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2645. | 4817.3 | com.Camenca | Camenca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2646. | 4817.4 | com.Camenca | Camenca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2647. | 4817.5 | com.Camenca | Camenca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2648. | 4817.6 | com.Camenca | Camenca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2649. | 4817.7 | com.Camenca | Camenca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2650. | 4817.8 | com.Camenca | Camenca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2651. | 4817.9 | com.Camenca | Camenca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2652. | 4817.10 | com.Camenca | Camenca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2653. | 4817.11 | com.Camenca | Camenca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2654. | 4817.12 | com.Camenca | Camenca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2655. | 4817.13 | com.Camenca | Camenca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2656. | 4817.14 | com.Camenca | Camenca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2657. | 4817.15 | com.Camenca | Camenca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2658. | 4817.16 | com.Camenca | Camenca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2659. | 4817.17 | com.Camenca | Camenca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2660. | 4828.1 | s.Camencuţa, com.Danu | Camencuţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2661. | 4828.2 | s.Camencuţa, com.Danu | Camencuţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2662. | 4828.3 | s.Camencuţa, com.Danu | Camencuţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2663. | 4828.4 | s.Camencuţa, com.Danu | Camencuţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2664. | 4828.5 | s.Camencuţa, com.Danu | Camencuţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2665. | 4828.6 | s.Camencuţa, com.Danu | Camencuţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2666. | 4828.7 | s.Camencuţa, com.Danu | Camencuţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2667. | 4828.8 | s.Camencuţa, com.Danu – com.Alexăndreşti, r. Râşcani | Camencuţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2668. | 4816.1 | s.Cajba | Cajba I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2669. | 4816.2 | s.Cajba – s.Clococenii Vechi, com.Balatina | Cajba Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2670. | 4816.3 | s.Cajba | Cajba Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2671. | 4816.4 | s.Cajba | Cajba Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2672. | 4816.5 | s.Cajba | Cajba Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2673. | 4816.6 | s.Cajba | Cajba Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2674. | 4816.7 | s.Cajba | Cajba Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2675. | 4816.8 | s.Cajba | Cajba Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2676. | 4816.9 | s.Cajba | Cajba Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2677. | 4816.10 | s.Cajba | Cajba II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2678. | 4816.11 | s.Cajba | Cajba III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2679. | 4816.12 | s.Cajba | Cajba IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
2680. | 4821.1 | s.Ciuciulea | Ciuciulea I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2681. | 4821.2 | s.Ciuciulea | Ciuciulea II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. |
2682. | 4821.3 | s.Ciuciulea | Ciuciulea III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2683. | 4821.4 | s.Ciuciulea | Ciuciulea IV – „La Grădină” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2684. | 4821.5 | s.Ciuciulea | Ciuciulea V | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2685. | 4821.6 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2686. | 4821.7 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2687. | 4821.8 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2688. | 4821.9 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2689. | 4821.10 | s.Ciuciulea – com.Viişoara | Ciuciulea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2690. | 4821.11 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2691. | 4821.12 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2692. | 4821.13 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2693. | 4821.14 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2694. | 4821.15 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2695. | 4821.16 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2696. | 4821.17 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2697. | 4821.18 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2698. | 4821.19 | s.Ciuciulea | Ciuciulea Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2799. | 4821.20 | s.Ciuciulea – com.Viişoara | Ciuciulea Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2700. | 4812.1 | s.Clococenii Vechi, com.Balatina | Clococenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2701. | 4812.2 | s.Clococenii Vechi, com.Balatina | Clococenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2702. | 4822.1 | s.Cobani | Cobani I – „Stâncă” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2703. | 4822.2 | s.Cobani | Cobani II – „Stânca Mare” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2704. | 4822.3 | s.Cobani | Cobani III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2705. | 4822.4 | s.Cobani | Cobani IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2706. | 4822.5 | s.Cobani | Cobani V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2707. | 4822.6 | s.Cobani | Cobani VI – „Cariera” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2708. | 4822.7 | s.Cobani | Cobani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2709. | 4822.8 | s.Cobani | Cobani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2710. | 4822.9 | s.Cobani | Cobani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2711. | 4822.10 | s.Cobani | Cobani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2712. | 4822.11 | s.Cobani | Cobani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2713. | 4822.12 | s.Cobani | Cobani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2714. | 4822.13 | s.Cobani | Cobani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2715. | 4822.14 | s.Cobani | Cobani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2716. | 4822.15 | s.Cobani | Cobani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2717. | 4822.16 | s.Cobani | Cobani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2718. | 4822.17 | s.Cobani | Cobani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2719. | 4822.18 | s.Cobani | Cobani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2720. | 4822.19 | s.Cobani | Cobani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2721. | 4823.1 | com.Cuhneşti | Cuhneşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2722. | 4823.2 | com.Cuhneşti | Cuhneşti II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2723. | 4823.3 | com.Cuhneşti | Cuhneşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2724. | 4823.4 | com.Cuhneşti | Cuhneşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2725. | 4823.5 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2726. | 4823.6 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2727. | 4823.7 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2728. | 4823.8 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2729. | 4823.9 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2730. | 4823.10 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2731. | 4823.11 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2732. | 4823.12 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2733. | 4823.13 | com.Cuhneşti – com Viişoara | Cuhneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2734. | 4823.14 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2735. | 4823.15 | com.Cuhneşti – s.Cajba – s.Duşmani | Cuhneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2736. | 4823.16 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2737. | 4823.17 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2738. | 4823.18 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2739. | 4823.19 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2740. | 4823.20 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2741. | 4823.21 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2742. | 4823.22 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2743. | 4823.23 | com.Cuhneşti | Cuhneşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2744. | 4827.1 | com.Danu | Danu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2745. | 4827.2 | com.Danu | Danu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2746. | 4827.3 | com.Danu | Danu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2747. | 4827.4 | com.Danu | Danu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2748. | 4827.5 | com.Danu | Danu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2749. | 4827.6 | com.Danu | Danu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2750. | 4827.7 | com.Danu | Danu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2751. | 4827.8 | com.Danu | Danu Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2752. | 4827.9 | com.Danu | Danu Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2753. | 4827.10 | com.Danu | Danu I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2754. | 4830.1 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2755. | 4830.2 | s.Duşmani – s.Hâjdieni | Duşmani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2756. | 4830.3 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2757. | 4830.4 | s.Duşmani – s.Cajba | Duşmani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2758. | 4830.5 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2759. | 4830.6 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2760. | 4830.7 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2761. | 4830.8 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2762. | 4830.9 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2763. | 4830.10 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2764. | 4830.11 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2765. | 4830.12 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2766. | 4830.13 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2767. | 4830.14 | s.Duşmani | Duşmani Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2768. | 4830.15 | s.Duşmani | Duşmani I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2769. | 4830.16 | s.Duşmani | Duşmani II | Necropolă | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2770. | 4830.17 | s.Duşmani | Duşmani III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2771. | 4831.1 | s.Fundurii Noi | Fundurii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2772. | 4831.2 | s.Fundurii Noi | Fundurii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2773. | 4831.3 | s.Fundurii Noi | Fundurii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2774. | 4831.4 | s.Fundurii Noi | Fundurii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2775. | 4832.1 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2776. | 4832.2 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2777. | 4832.3 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2778. | 4832.4 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2779. | 4832.5 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2780. | 4832.6 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2781. | 4832.7 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2782. | 4832.8 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2783. | 4832.9 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2784. | 4832.10 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2785. | 4832.11 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi XI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
2786. | 4832.12 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi XII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2787. | 4832.13 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2788. | 4832.14 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2789. | 4832.15 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2790. | 4832.16 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2791. | 4832.17 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2792. | 4832.18 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2793. | 4832.19 | s.Fundurii Vechi | Fundurii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2794. | 4801.1 | or.Glodeni | Glodeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2795. | 4801.2 | or.Glodeni | Glodeni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2796. | 4801.3 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2797. | 4801.4 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2798. | 4801.5 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2899. | 4801.6 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2800. | 4801.7 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2801. | 4801.8 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2802. | 4801.9 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2803. | 4801.10 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2804. | 4801.11 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2805. | 4801.12 | or.Glodeni | Glodeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2806. | 4801.13 | or.Glodeni | Glodeni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2807. | 4833.1 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2808. | 4833.2 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2809. | 4833.3 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2810. | 4833.4 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2811. | 4833.5 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2812. | 4833.6 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2813. | 4833.7 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2814. | 4833.8 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2815. | 4833.9 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2816. | 4833.10 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2817. | 4833.11 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2818. | 4833.12 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2819. | 4833.13 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2820. | 4833.14 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2821. | 4833.15 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2822. | 4833.16 | s.Hâjdieni | Hâjdieni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2823. | 4833.17 | s.Hâjdieni | Hâjdieni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2824. | 4833.18 | s.Hâjdieni | Hâjdieni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2825. | 4833.19 | s.Hâjdieni | Hâjdieni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2826. | 4833.20 | s.Hâjdieni | Hâjdieni IV | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2827. | 4834.1 | com.Iabloana | Iabloana I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2828. | 4834.2 | com.Iabloana | Iabloana II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2829. | 4834.3 | com.Iabloana | Iabloana III | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XII |
2830. | 4834.4 | com.Iabloana | Iabloana IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2831. | 4834.5 | com.Iabloana | Iabloana V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2832. | 4834.6 | com.Iabloana | Iabloana VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2833. | 4834.7 | com.Iabloana | Iabloana VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2834. | 4834.8 | com.Iabloana | Iabloana VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2835. | 4834.9 | com.Iabloana | Iabloana IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2836. | 4834.10 | com.Iabloana | Iabloana X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2837. | 4834.11 | com.Iabloana | Iabloana XI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2838. | 4834.12 | com.Iabloana | Iabloana XII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. VI–IX |
2839. | 4834.13 | com.Iabloana | Iabloana XIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2840. | 4834.14 | com.Iabloana | Iabloana XIV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2841. | 4834.15 | com.Iabloana | Iabloana XV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2842. | 4834.16 | com.Iabloana | Iabloana XVI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2843. | 4834.17 | com.Iabloana | Iabloana XVII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2844. | 4834.18 | com.Iabloana | Iabloana XVIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2845. | 4834.19 | com.Iabloana | Iabloana XIX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2846. | 4834.20 | com.Iabloana | Iabloana XX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2847. | 4834.21 | com.Iabloana | Iabloana XXI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2848. | 4834.22 | com.Iabloana | Iabloana XXII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2849. | 4834.23 | com.Iabloana | Iabloana XXIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2850. | 4834.24 | com.Iabloana | Iabloana XXIV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2851. | 4834.25 | com.Iabloana | Iabloana XXV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2852. | 4834.26 | com.Iabloana | Iabloana XXVI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2853. | 4834.27 | com.Iabloana | Iabloana XXVII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2854. | 4834.28 | com.Iabloana | Iabloana XXVIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2855. | 4834.29 | com.Iabloana | Iabloana XIX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2856. | 4834.30 | com.Iabloana | Iabloana XXX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2857. | 4834.31 | com.Iabloana | Iabloana XXXI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2858. | 4834.32 | com.Iabloana | Iabloana XXXII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2859. | 4834.33 | com.Iabloana | Iabloana XXXIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2860. | 4834.34 | com.Iabloana | Iabloana XXXIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2861. | 4834.35 | com.Iabloana | Iabloana XXXV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2862. | 4834.36 | com.Iabloana | Iabloana XXXVI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2863. | 4834.37 | com.Iabloana | Iabloana XXXVII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2864. | 4834.38 | com.Iabloana | Iabloana XXXVIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2865. | 4834.39 | com.Iabloana | Iabloana XXXIX | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XII |
2866. | 4834.40 | com.Iabloana | Iabloana XL | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XII |
2867. | 4834.41 | com.Iabloana | Iabloana Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2868. | 4834.42 | com.Iabloana – s.Aluniş, r. Râşcani | Iabloana Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2869. | 4834.43 | com.Iabloana | Iabloana Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2870. | 4834.44 | com.Iabloana | Iabloana Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2871. | 4834.45 | com.Iabloana | Iabloana Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2872. | 4836.1 | s.Limbenii Noi | Limbenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2873. | 4836.2 | s.Limbenii Noi | Limbenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2874. | 4836.3 | s.Limbenii Noi | Limbenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2875. | 4836.4 | s.Limbenii Noi | Limbenii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2876. | 4836.5 | s.Limbenii Noi | Limbenii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2877. | 4836.6 | s.Limbenii Noi | Limbenii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2878. | 4836.7 | s.Limbenii Noi | Limbenii Noi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2879. | 4836.8 | s.Limbenii Noi | Limbenii Noi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2880. | 4837.1 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi I – „La Fermă” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2881. | 4837.2 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2882. | 4837.3 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2883. | 4837.4 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2884. | 4837.5 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2885. | 4837.6 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2886. | 4837.7 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2887. | 4837.8 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2888. | 4837.9 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2889. | 4837.10 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2890. | 4837.11 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2891. | 4837.12 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2892. | 4837.13 | s. Limbenii Vechi | Limbenii Vechi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2893. | 4813.1 | s.Lipovăţ, com.Balatina | Lipovăţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2894. | 4813.2 | s.Lipovăţ, com.Balatina | Lipovăţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2895. | 4813.3 | s.Lipovăţ, com.Balatina | Lipovăţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2896. | 4843.1 | s. Moara Domnească, com.Viişoara | Moara Domnească I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
2897. | 4843.2 | s. Moara Domnească, com.Viişoara | Moara Domnească Tumulul 1 – „Movila Fetelor” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2898. | 4843.3 | s. Moara Domnească, com.Viişoara | Moara Domnească Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2999. | 4843.4 | s. Moara Domnească, com.Viişoara | Moara Domnească Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2900. | 4843.5. | s. Moara Domnească, com.Viişoara | Moara Domnească Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2901. | 4843.6 | s. Moara Domnească, com.Viişoara | Moara Domnească Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2902. | 4844.1 | s.Movileni, com.Cuhneşti | Movileni I – „Chilia” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
2903. | 4844.2 | s.Movileni, com.Cuhneşti | Movileni II – „Chilia” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
2904. | 4844.3 | s.Movileni, com.Cuhneşti | Movileni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2905. | 4829.1 | s.Nicolaevca, com.Danu | Nicolaevca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2906. | 4829.2 | s.Nicolaevca, com.Danu | Nicolaevca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2907. | 4829.3 | s.Nicolaevca, com.Danu | Nicolaevca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2908. | 4838.1 | s.Petrunea | Petrunea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2909. | 4838.2 | s.Petrunea | Petrunea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2910. | 4838.3 | s.Petrunea | Petrunea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2911. | 4838.4 | s.Petrunea | Petrunea I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2912. | 4835.1 | s.Soroca, com.Iabloana | Soroca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2913. | 4835.2 | s.Soroca, com.Iabloana | Soroca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2914. | 4835.3 | s.Soroca, com.Iabloana | Soroca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2915. | 4835.4 | s.Soroca, com.Iabloana | Soroca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2916. | 4810.1 | s.Stârcea, or.Glodeni | Stârcea I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2917. | 4810.2 | s.Stârcea, or.Glodeni | Stârcea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2918. | 4840.1 | s.Sturzovca | Sturzovca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2919. | 4840.2 | s.Sturzovca | Sturzovca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2920. | 4840.3 | s.Sturzovca | Sturzovca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2921. | 4840.4 | s.Sturzovca | Sturzovca IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2922. | 4840.5 | s.Sturzovca | Sturzovca V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2923. | 4840.6 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2924. | 4840.7 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2925. | 4840.8 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2926. | 4840.9 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2927. | 4840.10 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2928. | 4840.11 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2929. | 4840.12 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2930. | 4840.13 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2931. | 4840.14 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2932. | 4840.15 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2933. | 4840.16 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2934. | 4840.17 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2935. | 4840.18 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2936. | 4840.19 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2937. | 4840.20 | s.Sturzovca | Sturzovca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2938. | 4840.21 | s.Sturzovca | Sturzovca VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2939. | 4840.22 | s.Sturzovca | Sturzovca VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2940. | 4814.1 | s. Tomeştii Noi, com.Balatina | Tomeştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2941. | 4814.2 | s. Tomeştii Noi, com.Balatina | Tomeştii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2942. | 4815.1 | s.Tomeştii Vechi, com.Balatina | Tomeştii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2943. | 4841.1 | s.Ustia | Ustia I – „La Plopi” | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2944. | 4841.2 | s.Ustia | Ustia II – „La Râbhoz” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie sec. III–IV |
2945. | 4841.3 | s.Ustia | Ustia III – „La Şubochinca” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2946. | 4841.4 | s.Ustia | Ustia IV – „Râpile Suhatului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2947. | 4841.5 | s.Ustia | Ustia V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
2948. | 4841.6 | s.Ustia | Ustia Tumulul 1 – „La Hindichi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2949. | 4841.7 | s.Ustia | Ustia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2950. | 4841.8 | s.Ustia | Ustia Tumulul 3 – „Movila de lângă Sat” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2951. | 4841.9 | s.Ustia – com.Logofteni, r. Făleşti | Ustia Tumulul 4 – „Movila Capra” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2952. | 4841.10 | s.Ustia | Ustia Tumulul 5 – „Movila lui Pintilie Radu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2953. | 4841.11 | s.Ustia | Ustia Tumulul 6 – „Movila lui Stamate” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2954. | 4841.12 | s.Ustia | Ustia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2955. | 4841.13 | s.Ustia | Ustia Tumulul 8 – „Movila lui Motilică” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2956. | 4841.14 | s.Ustia | Ustia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2957. | 4841.15 | s.Ustia | Ustia Tumulul 10 – „La Cristea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2958. | 4841.16 | s.Ustia | Ustia Tumulul 11 – „La Cristea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2959. | 4841.17 | s.Ustia | Ustia Tumulul 12 – „La Cristea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2960. | 4841.18 | s.Ustia | Ustia Tumulul 13 – „La Cristea” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2961. | 4841.19 | s.Ustia | Ustia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2962. | 4841.20 | s.Ustia | Ustia Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2963. | 4841.21 | s.Ustia | Ustia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2964. | 4841.22 | s.Ustia | Ustia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2965. | 4841.23 | s.Ustia | Ustia Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2966. | 4842.1 | com.Viişoara – s.Ciuciulea | Viişoara I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2967. | 4842.2 | com.Viişoara | Viişoara II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
2968. | 4842.3 | com.Viişoara | Viişoara III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2969. | 4842.4 | com.Viişoara – s.Movileni, com.Cuhneşti | Viişoara – Movileni IV – „Podul lui Vasilică” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2970. | 4842.5 | com.Viişoara – s.Movileni, com.Cuhneşti | Viişoara – Movileni V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2971. | 4842.6 | com.Viişoara | Viişoara VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2972. | 4842.7 | com.Viişoara | Viişoara VII – „Valea Ciuciulei” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2973. | 4842.8 | com.Viişoara | Viişoara Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2974. | 4842.9 | com.Viişoara | Viişoara Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2975. | 4842.10 | com.Viişoara | Viişoara Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2976. | 4842.11 | com.Viişoara | Viişoara Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2977. | 4842.12 | com.Viişoara | Viişoara Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2978. | 4842.13 | com.Viişoara | Viişoara Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2979. | 4842.14 | com.Viişoara | Viişoara Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2980. | 4842.15 | com.Viişoara | Viişoara Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL OCNIŢA
| |||||
2981. | 6215.1 | s.Berezovca, com.Calaraşovca | Berezovca Tumulul 1 – „Rădoaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2982. | 6215.2 | s.Berezovca, com.Calaraşovca | Berezovca Tumulul 2 – „Rădoaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2983. | 6215.3 | s.Berezovca, com.Calaraşovca | Berezovca Tumulul 3 – „Rădoaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2984. | 6215.4 | s.Berezovca, com.Calaraşovca | Berezovca Tumulul 4 – „Rădoaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2985. | 6215.5 | s.Berezovca, com.Calaraşovca | Berezovca Tumulul 5 – „Rădoaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2986. | 6210.1 | com.Bârlădeni | Bârlădeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2987. | 6210.2 | com.Bârlădeni | Bârlădeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2988. | 6210.3 | com.Bârlădeni | Bârlădeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2989. | 6210.4 | com.Bârlădeni | Bârlădeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2990. | 6210.5 | com.Bârlădeni | Bârlădeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2991. | 6210.6 | com.Bârlădeni | Bârlădeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2992. | 6210.7 | com.Bârlădeni | Bârlădeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2993. | 6210.8 | com.Bârlădeni | Bârlădeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
2994. | 6213.1 | s.Bârnova | Bârnova I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
2995. | 6213.2 | s.Bârnova | Bârnova II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
2996. | 6213.3 | s.Bârnova – s.Lencăuţi | Bârnova III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
2997. | 6213.4 | s.Bârnova | Bârnova IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
2998. | 6213.5 | s.Bârnova | Bârnova V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. |
3099. | 6213.6 | s.Bârnova | Bârnova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3000. | 6213.7 | s.Bârnova | Bârnova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3001. | 6213.8 | s.Bârnova | Bârnova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3002. | 6214.1 | com.Calaraşovca | Calaraşovca I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3003. | 6214.2 | com.Calaraşovca | Calaraşovca II – „Pârâul Mănăstirii” | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3004. | 6214.3 | com.Calaraşovca | Calaraşovca III – „La Iazul din Deal” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3005. | 6214.4 | com.Calaraşovca | Calaraşovca IV – „Rica” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3006. | 6214.5 | com.Calaraşovca | Calaraşovca V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3007. | 6214.6 | com.Calaraşovca | Calaraşovca VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3008. | 6214.7 | com.Calaraşovca | Calaraşovca VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3009. | 6214.8 | com.Calaraşovca | Calaraşovca VIII | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3010. | 6214.9 | com.Calaraşovca | Calaraşovca IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3011. | 6214.10 | com.Calaraşovca | Calaraşovca X – „Panicova Dolâna” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3012. | 6214.11 | com.Calaraşovca | Calaraşovca XI – „Panicova Dolâna” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3013. | 6214.12 | com.Calaraşovca | Calaraşovca XII – „Berezovca la Hârtop” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3014. | 6214.13 | com.Calaraşovca | Calaraşovca XIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3015. | 6219.1 | s.Clocuşna | Clocuşna I – „Valea Moroşanului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XIV |
3016. | 6219.2 | s.Clocuşna | Clocuşna II – „Valea lui Ciubotă” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3017. | 6219.3 | s.Clocuşna | Clocuşna III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3018. | 6219.4 | s.Clocuşna | Clocuşna Tumulul 1 – „La Vâşcă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3019. | 6219.5 | s.Clocuşna | Clocuşna Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3020. | 6219.6 | s.Clocuşna | Clocuşna Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3021. | 6219.7 | s.Clocuşna | Clocuşna IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3022. | 6242.1 | s.Codreni, com.Vălcineţ | Codreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3023. | 6242.2 | s.Codreni, com.Vălcineţ | Codreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3024. | 6220.1 | com.Corestăuţi | Corestăuţi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3025. | 6220.2 | com.Corestăuţi | Corestăuţi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3026. | 6220.3 | com.Corestăuţi | Corestăuţi III – „Harbuzărie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
3027. | 6220.4 | com.Corestăuţi | Corestăuţi Tumulul 1 – „Pălămida” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3028. | 6220.5 | com.Corestăuţi | Corestăuţi Tumulul 2 – „Pălămida” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3029. | 6220.6 | com.Corestăuţi | Corestăuţi Tumulul 3 – „Pălămida” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3030. | 6220.7 | com.Corestăuţi | Corestăuţi Tumulul 4 – „Gumăria” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3031. | 6220.8 | com.Corestăuţi | Corestăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3032. | 6220.9 | com.Corestăuţi | Corestăuţi Tumulul 6 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3033. | 6220.10. | com.Corestăuţi | Corestăuţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3034. | 6222.1 | com.Dângeni | Dângeni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII |
3035. | 6222.2 | com.Dângeni | Dângeni II – „Hârtop” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3036. | 6222.3 | com.Dângeni | Dângeni III – „Cămătarca” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3037. | 6222.4 | com.Dângeni | Dângeni IV – „Hârtop” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3038. | 6222.5 | com.Dângeni | Dângeni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3039. | 6222.6 | com.Dângeni | Dângeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3040. | 6222.7 | com.Dângeni | Dângeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3041. | 6222.8 | com.Dângeni | Dângeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3042. | 6202.1 | or.Frunză | Frunză I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3043. | 6223.1 | s.Grinăuţi, com.Mihălăşeni | Grinăuţi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3044. | 6223.2 | s.Grinăuţi, com.Mihălăşeni | Grinăuţi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3045. | 6223.4 | s.Grinăuţi, com.Mihălăşeni | Grinăuţi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3046. | 6226.1 | com.Grinăuţi-Moldova | Grinăuţi-Moldova I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3047. | 6226.2 | com.Grinăuţi-Moldova | Grinăuţi-Moldova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3048. | 6226.3 | com.Grinăuţi-Moldova | Grinăuţi-Moldova II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3049. | 6225.1 | s.Grinăuţi-Raia, com.Grinăuţi-Moldova | Grinăuţi-Raia I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII |
3050. | 6225.2 | s.Grinăuţi-Raia, com.Grinăuţi-Moldova | Grinăuţi-Raia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3051. | 6225.3 | s.Grinăuţi-Raia, com.Grinăuţi-Moldova | Grinăuţi-Raia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3052. | 6225.4 | s.Grinăuţi-Raia, com.Grinăuţi-Moldova | Grinăuţi-Raia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3053. | 6228.1 | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3054. | 6228.2 | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi II – „Livada de Nuci” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3055. | 6228.3 | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi III – „La Izvoare” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3056. | 6228.4 | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi IV – „La Izvoare” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3057. | 6228.5 | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3058. | 6228.6 | s.Hădărăuţi – s.Maiovca, com.Ocniţa | Hădărăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3059. | 6228.7 | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3060. | 6228.8 | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi Tumulul 3 – „Movila lui Bălan” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3061. | 6228.9 | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3062. | 6228.10. | s.Hădărăuţi | Hădărăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3063. | 6229.1 | com.Lencăuţi | Lencăuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3064. | 6229.2 | com.Lencăuţi | Lencăuţi II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
3065. | 6229.3 | com.Lencăuţi | Lencăuţi Tumulul 1 – „Holodeac” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3066. | 6231.1 | com.Lipnic | Lipnic I – „La Şanţuri” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
3067. | 6231.2 | com.Lipnic | Lipnic II – „La Şanţuri” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
3068. | 6231.3 | com.Lipnic | Lipnic III – „Hârtop” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3069. | 6231.4 | com.Lipnic | Lipnic IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3070. | 6231.5 | com.Lipnic | Lipnic V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3071. | 6231.6 | com.Lipnic | Lipnic VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3072. | 6231.7 | com.Lipnic | Lipnic VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. IX–XIII |
3073. | 6233.1 | s.Mereşeuca | Mereşeuca I – „Cetăţuia” | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XII–XIII |
3074. | 6233.2 | s.Mereşeuca | Mereşeuca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3075. | 6233.3 | s.Mereşeuca | Mereşeuca III – „Did” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca medievală/sec. IX–XIII |
3076. | 6233.4 | s.Mereşeuca | Mereşeuca IV – „La Maxim” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3077. | 6233.5 | s.Mereşeuca | Mereşeuca V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3078. | 6233.6 | s.Mereşeuca | Mereşeuca VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
3079. | 6233.7 | s.Mereşeuca | Mereşeuca VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3080. | 6234.1 | com.Mihălăşeni | Mihălăşeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3081. | 6234.2 | com.Mihălăşeni | Mihălăşeni II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
3082. | 6234.3 | com.Mihălăşeni | Mihălăşeni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3083. | 6234.4 | com.Mihălăşeni | Mihălăşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3084. | 6234.5 | com.Mihălăşeni | Mihălăşeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3085. | 6236.1 | s.Naslavcea | Naslavcea I – „Iar” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3086. | 6236.2 | s.Naslavcea | Naslavcea II – „Caplivca” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3087. | 6236.3 | s.Naslavcea | Naslavcea III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. |
3088. | 6236.4 | s.Naslavcea | Naslavcea IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3089. | 6236.5 | s.Naslavcea | Naslavcea V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/X–XII Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
3090. | 6236.6 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 1 – „Crivoi Iar” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3091. | 6236.7 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3092. | 6236.8 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3093. | 6236.9 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3094. | 6236.10 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3095. | 6236.11 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3096. | 6236.12 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3097. | 6236.13 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3098. | 6236.14 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3199. | 6236.15 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3100. | 6236.16 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3101. | 6236.17 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3102. | 6236.18 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3103. | 6236.19 | s.Naslavcea | Naslavcea Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3104. | 6201.1 | or.Ocniţa | Ocniţa I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3105. | 6201.2 | or.Ocniţa | Ocniţa II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3106. | 6201.3 | or.Ocniţa | Ocniţa III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII |
3107. | 6201.4 | or.Ocniţa | Ocniţa IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
3108. | 6201.5 | or.Ocniţa | Ocniţa V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3109. | 6201.6 | or.Ocniţa | Ocniţa VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3110. | 6201.7 | or.Ocniţa | Ocniţa VII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII |
3111. | 6201.8 | or.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 1 – „Movila lui Bogdan” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3112. | 6201.9 | or.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 2 – „Movila lui Bogdan” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3113. | 6201.10 | or.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3114. | 6237.1 | com.Ocniţa | Ocniţa sat Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3115. | 6237.2 | com.Ocniţa | Ocniţa sat Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3116. | 6237.3 | com.Ocniţa | Ocniţa sat Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3117. | 6237.4 | com.Ocniţa | Ocniţa sat Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3118. | 6237.5 | com.Ocniţa | Ocniţa sat Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3119. | 6237.6 | com.Ocniţa | Ocniţa sat Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3120. | 6237.7 | com.Ocniţa | Ocniţa sat Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3121. | 6237.8 | com.Ocniţa | Ocniţa sat Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3122. | 6203.1 | or.Otaci | Otaci I – „La Izvoare” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3123. | 6203.2 | or.Otaci | Otaci II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3124. | 6203.3 | or.Otaci | Otaci III – „Lesoc” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3125. | 6203.4 | or.Otaci | Otaci IV – „La Izvoare” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
3126. | 6203.5 | or.Otaci | Otaci V | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
3127. | 6203.6 | or.Otaci | Otaci VI | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. XVIII–XIX |
3128. | 6211.1 | s.Paladea, com.Bârlădeni | Paladea I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
3129. | 6211.2 | s.Paladea, com.Bârlădeni | Paladea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3130. | 6211.3 | s.Paladea, com.Bârlădeni | Paladea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3131. | 6211.4 | s.Paladea, com.Bârlădeni | Paladea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3132. | 6212.1 | s.Rujniţa, com.Bârlădeni – com. Grinăuţi-Moldova | Rujniţa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3133. | 6212.2 | s.Rujniţa, com.Bârlădeni | Rujniţa II – „Valea Ioneştilor” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3134. | 6212.3 | s.Rujniţa, com.Bârlădeni | Rujniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3135. | 6212.4 | s.Rujniţa, com.Bârlădeni | Rujniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3136. | 6212.5 | s.Rujniţa, com.Bârlădeni | Rujniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3137. | 6212.6 | s.Rujniţa, com.Bârlădeni | Rujniţa Tumulul 4 – „Crugleac” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3138. | 6212.7 | s.Rujniţa, com.Bârlădeni | Rujniţa III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3139. | 6239.1 | s.Sauca | Sauca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3140. | 6239.2 | s.Sauca | Sauca Tumulul 2 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3141. | 6239.3 | s.Sauca | Sauca Tumulul 3 – „Movila cea Mare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3142. | 6239.4 | s.Sauca | Sauca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3143. | 6240.1 | s.Unguri | Unguri Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3144. | 6241.1 | com.Vălcineţ | Vălcineţ I – „Clin” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3145. | 6241.2 | com.Vălcineţ | Vălcineţ II – „Clin” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca medievală/sec. VII–IX. Epoca medievală/X–XII |
3146. | 6241.3 | com.Vălcineţ | Vălcineţ III – „Lesoc” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3147. | 6241.4 | com.Vălcineţ | Vălcineţ IV – „La Izvoare” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3148. | 6241.5 | com.Vălcineţ | Vălcineţ V | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3149. | 6241.6 | com.Vălcineţ | Vălcineţ VI | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
3150. | 6241.7 | com.Vălcineţ | Vălcineţ VII – „La Izvor” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–11000/10000 de ani |
3151. | 6230.1 | s.Verejeni | Verejeni I – „Chetros” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3152. | 6230.2 | s.Verejeni | Verejeni II – „La Izvor” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. X–XII |
3153. | 6230.3 | s.Verejeni, com.Lencăuţi | Verejeni III – „Izvoare” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3154. | 6230.4 | s.Verejeni, com.Lencăuţi | Verejeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3155. | 6230.5 | s.Verejeni, com.Lencăuţi | Verejeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL RÂŞCANI
| |||||
3156. | 7111.1 | com.Alexăndreşti | Alexăndreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3157. | 7111.2 | com.Alexăndreşti | Alexăndreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3158. | 7111.3 | com.Alexăndreşti | Alexăndreşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3159. | 7111.4 | com.Alexăndreşti | Alexăndreşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3160. | 7111.5 | com.Alexăndreşti | Alexăndreşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3161. | 7115.1 | s.Aluniş | Aluniş I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3162. | 7115.2 | s.Aluniş | Aluniş II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3163. | 7155.1 | s.Armanca, com.Vasileuţi | Armanca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3164. | 7118.1 | s.Avrămeni, com.Branişte | Avrămeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3165. | 7110.1 | s. Balanul Nou, or.Râşcani | Balanul Nou I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3166. | 7110.2 | s. Balanul Nou, or.Râşcani | Balanul Nou Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3167. | 7116.1 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3168. | 7116.2 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3169. | 7116.3 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3170. | 7116.4 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3171. | 7116.5 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3172. | 7116.6 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3173. | 7116.7 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3174. | 7116.8 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3175. | 7116.9 | s. Borosenii Noi | Borosenii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3176. | 7116.10 | s. Borosenii Noi – s.Moşeni, com.Vasileuţi | Borosenii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3177. | 7117.1 | com.Branişte | Branişte Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3178. | 7117.2 | com.Branişte | Branişte Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3179. | 7117.3 | com.Branişte | Branişte Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3180. | 7117.4 | com.Branişte | Branişte Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3181. | 7152.1 | s.Bulhac, com.Şumna | Bulhac I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3182. | 7153.1 | s.Cepăria, or.Râşcani | Cepăria I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3183. | 7153.2 | s.Cepăria, or.Râşcani | Cepăria II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3184. | 7153.3 | s.Cepăria, or.Râşcani | Cepăria III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3185. | 7153.4 | s.Cepăria, or.Râşcani | Cepăria Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3186. | 7153.5 | s.Cepăria, or.Râşcani | Cepăria Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3187. | 7153.6 | s.Cepăria, or.Râşcani | Cepăria Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3188. | 7129.1 | s.Ciobanovca, com.Grinăuţi | Ciobanovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3189. | 7129.2 | s.Ciobanovca, com.Grinăuţi | Ciobanovca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3190. | 7129.3 | s.Ciobanovca, com.Grinăuţi | Ciobanovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3191. | 7156.1 | s.Ciubara, com.Vasileuţi | Ciubara Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3192. | 7156.2 | s.Ciubara, com.Vasileuţi | Ciubara Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3193. | 7156.3 | s.Ciubara, com.Vasileuţi | Ciubara Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3194. | 7156.4 | s.Ciubara, com.Vasileuţi | Ciubara Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3195. | 7156.5 | s.Ciubara, com.Vasileuţi | Ciubara Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3196. | 7156.6 | s.Ciubara, com.Vasileuţi | Ciubara Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3197. | 7121.1 | s.Corlăteni | Corlăteni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3198. | 7121.2 | s.Corlăteni | Corlăteni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3199. | 7121.3 | s.Corlăteni | Corlăteni III – „Valea Adâncă” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3200. | 7121.4 | s.Corlăteni | Corlăteni IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3201. | 7121.5 | s.Corlăteni | Corlăteni V – „Pământeni” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3202. | 7121.6 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3203. | 7121.7 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3204. | 7121.8 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3205. | 7121.9 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3206. | 7121.10 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3207. | 7121.11 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 6 – „Movila lui Chiţu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3208. | 7121.12 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3209. | 7121.13 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3210. | 7121.14 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3211. | 7121.15 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3212. | 7121.16 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3213. | 7121.17 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3214. | 7121.18 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3215. | 7121.19 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3216. | 7121.20 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3217. | 7121.21 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3218. | 7121.22 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3219. | 7121.23 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3220. | 7121.24 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3221. | 7121.25 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3222. | 7121.26 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3223. | 7121.27 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3224. | 7121.28 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3225. | 7121.29 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3226. | 7121.30 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3227. | 7121.31 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3228. | 7121.32 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3229. | 7121.33 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3230. | 7121.34 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3231. | 7121.35 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3232. | 7121.36 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3233. | 7121.37 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3234. | 7121.38 | s.Corlăteni | Corlăteni Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3235. | 7121.39 | s.Corlăteni | Corlăteni VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3236. | 7122.1 | or.Costeşti | Costeşti I – „La Ruptură” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3237. | 7122.2 | or.Costeşti | Costeşti II – „La Ruptură” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3238. | 7122.3 | or.Costeşti | Costeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3239. | 7122.4 | or.Costeşti | Costeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3240. | 7122.5 | or.Costeşti | Costeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3241. | 7122.6 | or.Costeşti | Costeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3242. | 7122.7 | or.Costeşti | Costeşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3243. | 7122.8 | or.Costeşti | Costeşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3244. | 7112.1 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Noi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3245. | 7112.2 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti – s.Hiliuţi | Cucuieţii Noi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3246. | 7112.3 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Noi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3247. | 7112.4 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3248. | 7112.5 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3249. | 7112.6 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3250. | 7112.7 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3251. | 7112.8 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3252. | 7112.9 | s. Cucuieţii Noi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3253. | 7113.1 | s. Cucuieţii Vechi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Vechi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3254. | 7113.2 | s. Cucuieţii Vechi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Vechi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3255. | 7113.3 | s. Cucuieţii Vechi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Vechi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3256. | 7113.4 | s. Cucuieţii Vechi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3257. | 7113.5 | s. Cucuieţii Vechi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3258. | 7113.6 | s. Cucuieţii Vechi, com.Alexăndreşti | Cucuieţii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3259. | 7140.1 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3260. | 7124.1 | s.Dămăşcani, or.Costeşti | Dămăşcani I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3261. | 7124.2 | s.Dămăşcani, or.Costeşti | Dămăşcani II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3262. | 7124.3 | s.Dămăşcani, or.Costeşti | Dămăşcani III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3263. | 7124.4 | s.Dămăşcani, or.Costeşti | Dămăşcani IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
3264. | 7124.5 | s.Dămăşcani, or.Costeşti | Dămăşcani V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3265. | 7124.6 | s.Dămăşcani, or.Costeşti | Dămăşcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3266. | 7124.7 | s.Dămăşcani, or.Costeşti | Dămăşcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3267. | 7140.2 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3268. | 7140.3 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa III | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–VII. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3269. | 7140.4 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3270. | 7140.5 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3271. | 7140.6 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3272. | 7140.7 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3273. | 7140.8 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3274. | 7140.9 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3275. | 7140.10 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3276. | 7140.11 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3277. | 7140.12 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3278. | 7140.13 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3279. | 7140.14 | s.Druţa, com.Pociumbeni | Druţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3280. | 7161.1 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3281. | 7161.2 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3282. | 7161.3 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3283. | 7161.4 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3284. | 7161.5 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3285. | 7161.6 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3286. | 7161.7 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3287. | 7161.8 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3288. | 7161.9 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3289. | 7161.10 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3290. | 7161.11 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3291. | 7161.12 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3292. | 7161.13 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3293. | 7161.14 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3294. | 7161.15 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3295. | 7161.16 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3296. | 7161.17 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3297. | 7161.18 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3298. | 7161.19 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3299. | 7161.20 | s.Dumeni, com. Duruitoarea Nouă | Dumeni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3300. | 7123.1 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3301. | 7123.2 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3302. | 7123.3 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3303. | 7123.4 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea IV | Grotă | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3304. | 7123.5 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3305. | 7123.6 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3306. | 7123.7 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3307. | 7123.8 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3308. | 7123.9 | s.Duruitoarea, or.Costeşti | Duruitoarea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3309. | 7162.1 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3310. | 7162.2 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3311. | 7162.3 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3312. | 7162.4 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3313. | 7162.5 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3314. | 7162.6 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3315. | 7162.7 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3316. | 7162.8 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3317. | 7162.9 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3318. | 7162.10 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3319. | 7162.11 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3320. | 7162.12 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3321. | 7162.13 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3322. | 7162.14 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3323. | 7162.15 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3324. | 7162.16 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3325. | 7162.17 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3326. | 7162.18 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3327. | 7162.19 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3328. | 7162.20 | com. Duruitoarea Nouă | Duruitoarea Nouă Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3329. | 7126.1 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3330. | 7126.2 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3331. | 7126.3 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3332. | 7126.4 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3333. | 7126.5 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3334. | 7126.6 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3335. | 7126.7 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3336. | 7126.8 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3337. | 7126.9 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3338. | 7126.10 | com.Gălăşeni | Gălăşeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3339. | 7128.1 | com.Grinăuţi | Grinăuţi I – „Valea Nemţilor” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3340. | 7128.2 | com.Grinăuţi | Grinăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3341. | 7128.3 | com.Grinăuţi | Grinăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3342. | 7128.4 | com.Grinăuţi | Grinăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3343. | 7128.5 | com.Grinăuţi | Grinăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3344. | 7130.1 | s.Hiliuţi | Hiliuţi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3345. | 7130.2 | s.Hiliuţi | Hiliuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3346. | 7130.3 | s.Hiliuţi | Hiliuţi III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
3347. | 7130.4 | s.Hiliuţi | Hiliuţi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3348. | 7130.5 | s.Hiliuţi | Hiliuţi V | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3349. | 7130.6 | s.Hiliuţi | Hiliuţi VI | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3350. | 7130.7 | s.Hiliuţi | Hiliuţi VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3351. | 7130.8 | s.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3352. | 7130.9 | s.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3353. | 7130.10 | s.Hiliuţi | Hiliuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3354. | 7131.1 | s.Horodişte | Horodişte I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3355. | 7131.2 | s.Horodişte | Horodişte II | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3356. | 7131.3 | s.Horodişte | Horodişte III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3357. | 7131.4 | s.Horodişte | Horodişte IV – „Vatra Satului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3358. | 7131.5 | s.Horodişte | Horodişte V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3359. | 7131.6 | s.Horodişte | Horodişte VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3360. | 7131.7 | s.Horodişte | Horodişte VII – „Cetate” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
3361. | 7131.8 | s.Horodişte | Horodişte VIII | Necropolă | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3362. | 7131.9 | s.Horodişte | Horodişte IX | Necropolă | Epoca medievală/sec. XV–XVI |
3363. | 7131.10 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3364. | 7131.11 | s.Horodişte – com.Pociumbeni | Horodişte Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3365. | 7131.12 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3366. | 7131.13 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3367. | 7131.14 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3368. | 7131.15 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3369. | 7131.16 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3370. | 7131.17 | s.Horodişte | Horodişte Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3371. | 7131.18 | s.Horodişte – s.Văratic | Horodişte X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3372. | 7131.19 | s.Horodişte | Horodişte XI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3373. | 7114.1 | s.Ivăneşti, com.Alexăndreşti | Ivăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3374. | 7114.2 | s.Ivăneşti, com.Alexăndreşti | Ivăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3375. | 7114.3 | s.Ivăneşti, com.Alexăndreşti | Ivăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3376. | 7114.4 | s.Ivăneşti, com.Alexăndreşti | Ivăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3377. | 7114.5 | s.Ivăneşti, com.Alexăndreşti | Ivăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3378. | 7114.6 | s.Ivăneşti, com.Alexăndreşti | Ivăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3379. | 7127.1 | s.Mălăieşti, com.Gălăşeni | Mălăieşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3380. | 7127.2 | s.Mălăieşti, com.Gălăşeni | Mălăieşti II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3381. | 7127.3 | s.Mălăieşti, com.Gălăşeni | Mălăieşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3382. | 7127.4 | s.Mălăieşti, com.Gălăşeni | Mălăieşti IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
3383. | 7127.5 | s.Mălăieşti, com.Gălăşeni | Mălăieşti V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3384. | 7127.6 | s.Mălăieşti, com.Gălăşeni | Mălăieşti VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3385. | 7127.7 | s.Mălăieşti, com.Gălăşeni | Mălăieşti VII | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3386. | 7132.1 | com.Malinovscoe | Malinovscoe I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3387. | 7132.2 | com.Malinovscoe | Malinovscoe II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3388. | 7132.3 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3389. | 7132.4 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3390. | 7132.5 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3391. | 7132.6 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3392. | 7132.7 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3393. | 7132.8 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3394. | 7132.9 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3395. | 7132.10 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3396. | 7132.11 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3397. | 7132.12 | com.Malinovscoe | Malinovscoe Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3398. | 7132.13 | com.Malinovscoe | Malinovscoe III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3399. | 7132.14 | com.Malinovscoe | Malinovscoe IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3400. | 7134.1 | s.Mihăileni | Mihăileni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3401. | 7134.2 | s.Mihăileni | Mihăileni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3402. | 7134.3 | s.Mihăileni | Mihăileni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3403. | 7134.4 | s.Mihăileni | Mihăileni IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3404. | 7134.5 | s.Mihăileni | Mihăileni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3405. | 7134.6 | s.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3406. | 7134.7 | s.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3407. | 7134.8 | s.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3408. | 7134.9 | s.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3409. | 7134.10 | s.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3410. | 7134.11 | s.Mihăileni | Mihăileni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3411. | 7158.1 | s.Moşeni, com.Vasileuţi | Moşeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3412. | 7158.2 | s.Moşeni, com.Vasileuţi | Moşeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3413. | 7158.3 | s.Moşeni, com.Vasileuţi | Moşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3414. | 7158.4 | s.Moşeni, com.Vasileuţi | Moşeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3415. | 7158.5 | s.Moşeni, com.Vasileuţi | Moşeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3416. | 7158.6 | s.Moşeni, com.Vasileuţi | Moşeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3417. | 7158.7 | s.Moşeni, com.Vasileuţi | Moşeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3418. | 7164.1 | s.Nihoreni | Nihoreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3419. | 7164.2 | s.Nihoreni | Nihoreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3420. | 7164.3 | s.Nihoreni | Nihoreni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3421. | 7136.1 | s.Petruşeni | Petruşeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3422. | 7136.2 | s.Petruşeni | Petruşeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3423. | 7136.3 | s.Petruşeni | Petruşeni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3424. | 7136.4 | s.Petruşeni | Petruşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3425. | 7136.5 | s.Petruşeni | Petruşeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3426. | 7139.1 | com.Pociumbeni | Pociumbeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3427. | 7139.2 | com.Pociumbeni | Pociumbeni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3428. | 7139.3 | com.Pociumbeni | Pociumbeni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3429. | 7139.4 | com.Pociumbeni | Pociumbeni IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3430. | 7139.5 | com.Pociumbeni | Pociumbeni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca modernă/sec. XIX |
3431. | 7139.6 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3432. | 7139.7 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3433. | 7139.8 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3434. | 7139.9 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3435. | 7139.10 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3436. | 7139.11 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3437. | 7139.12 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3438. | 7139.13 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3439. | 7139.14 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3440. | 7139.15 | com.Pociumbeni | Pociumbeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3441. | 7141.1 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3442. | 7141.2 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3443. | 7141.3 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3444. | 7141.4 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3445. | 7141.5 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3446. | 7141.6 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3447. | 7141.7 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3448. | 7141.8 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3449. | 7141.9 | s.Pociumbăuţi | Pociumbăuţi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3450. | 7125.1 | s.Proscureni, or.Costeşti | Proscureni I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3451. | 7125.2 | s.Proscureni, or.Costeşti | Proscureni II | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3452. | 7138.1 | s.Pârjota | Pârjota I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3453. | 7138.2 | s.Pârjota | Pârjota II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. |
3454. | 7138.3 | s.Pârjota | Pârjota III | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3455. | 7138.4 | s.Pârjota | Pârjota IV – „Selişte” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3456. | 7138.5 | s.Pârjota | Pârjota V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3457. | 7138.6 | s.Pârjota | Pârjota VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
3458. | 7138.7 | s.Pârjota | Pârjota VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3459. | 7138.8 | s.Pârjota | Pârjota VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3460. | 7138.9 | s.Pârjota | Pârjota XI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3461. | 7138.10 | s.Pârjota | Pârjota X | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3462. | 7138.11 | s.Pârjota | Pârjota XI | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3463. | 7138.12 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3464. | 7138.13 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3465. | 7138.14 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3466. | 7138.15 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3467. | 7138.16 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3468. | 7138.17 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3469. | 7138.18 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3470. | 7138.19 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3471. | 7138.20 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3472. | 7138.21 | s.Pârjota | Pârjota Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3473. | 7137.1 | s.Păscăuţi | Păscăuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3474. | 7142.1 | com.Răcăria | Răcăria I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3475. | 7142.2 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3476. | 7142.3 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3477. | 7142.4 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3478. | 7142.5 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3479. | 7142.6 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3480. | 7142.7 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3481. | 7142.8 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3482. | 7142.9 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3483. | 7142.10 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3484. | 7142.11 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3485. | 7142.12 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3486. | 7142.13 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3487. | 7142.14 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3488. | 7142.15 | com.Răcăria | Răcăria Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3489. | 7145.1 | com.Recea | Recea I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3490. | 7145.2 | com.Recea | Recea II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3491. | 7145.3 | com.Recea | Recea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3492. | 7145.4 | com.Recea | Recea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3493. | 7145.5 | com.Recea | Recea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3494. | 7145.6 | com.Recea | Recea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3495. | 7145.7 | com.Recea | Recea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3496. | 7145.8 | com.Recea | Recea Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3497. | 7145.9 | com.Recea | Recea Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3498. | 7145.10 | com.Recea | Recea III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3499. | 7144.1 | s.Rămăzan, or.Râşcani | Rămăzan Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3500. | 7144.2 | s.Rămăzan, or.Râşcani | Rămăzan Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3501. | 7144.3 | s.Rămăzan, or.Râşcani | Rămăzan Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3502. | 7144.4 | s.Rămăzan, or.Râşcani | Rămăzan Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3503. | 7144.5 | s.Rămăzan, or.Râşcani | Rămăzan Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3504. | 7144.6 | s.Rămăzan, or.Râşcani | Rămăzan Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3505. | 7144.7 | s.Rămăzan, or.Râşcani | Rămăzan Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3506. | 7144.8 | s.Rămăzan, or.Râşcani | Rămăzan I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3507. | 7101.1 | or.Râşcani | Râşcani I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.Hr |
3508. | 7101.2 | or.Râşcani | Râşcani II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.Hr |
3509. | 7101.3 | or.Râşcani | Râşcani III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3510. | 7101.4 | or.Râşcani | Râşcani IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3511. | 7101.5 | or.Râşcani | Râşcani V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3512. | 7101.6 | or.Râşcani | Râşcani VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca modernă/sec. XIX |
3513. | 7101.7 | or.Râşcani | Râşcani VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3514. | 7101.8 | or.Râşcani | Râşcani VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3515. | 7101.9 | or.Râşcani | Râşcani IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3516. | 7101.10 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3517. | 7101.11 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3518. | 7101.12 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3519. | 7101.13 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3520. | 7101.14 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3521. | 7101.15 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3522. | 7101.16 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3523. | 7101.17 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3524. | 7101.18 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3525. | 7101.19 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3526. | 7101.20 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3527. | 7101.21 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3528. | 7101.22 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3529. | 7101.23 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3530. | 7101.24 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3531. | 7101.25 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3532. | 7101.26 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3533. | 7101.27 | or.Râşcani | Râşcani Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3534. | 7148.1 | s.Singureni | Singureni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3535. | 7148.2 | s.Singureni | Singureni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3536. | 7148.3 | s.Singureni | Singureni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3537. | 7148.4 | s.Singureni | Singureni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3538. | 7148.5 | s.Singureni | Singureni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3539. | 7148.6 | s.Singureni | Singureni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3540. | 7148.7 | s.Singureni | Singureni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3541. | 7148.8 | s.Singureni | Singureni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3542. | 7148.9 | s.Singureni | Singureni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3543. | 7148.10 | s.Singureni | Singureni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3544. | 7148.11 | s.Singureni | Singureni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3545. | 7148.12 | s.Singureni | Singureni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3546. | 7148.13 | s.Singureni | Singureni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3547. | 7148.14 | s.Singureni | Singureni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3548. | 7148.15 | s.Singureni | Singureni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3549. | 7148.16 | s.Singureni | Singureni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3550. | 7148.17 | s.Singureni | Singureni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3551. | 7148.18 | s.Singureni | Singureni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3552. | 7148.19 | s.Singureni | Singureni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3553. | 7148.20 | s.Singureni | Singureni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3554. | 7148.21 | s.Singureni | Singureni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3555. | 7148.22 | s.Singureni | Singureni Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3556. | 7148.23 | s.Singureni | Singureni Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3557. | 7148.24 | s.Singureni | Singureni Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3558. | 7148.25 | s.Singureni | Singureni Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3559. | 7148.26 | s.Singureni | Singureni Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3560. | 7148.27 | s.Singureni | Singureni Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3561. | 7148.28 | s.Singureni | Singureni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3562. | 7149.1 | s.Sturzeni | Sturzeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3563. | 7149.2 | s.Sturzeni | Sturzeni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3564. | 7149.3 | s.Sturzeni | Sturzeni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3565. | 7149.4 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3566. | 7149.5 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3567. | 7149.6 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3568. | 7149.7 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3569. | 7149.8 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3570. | 7149.9 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3571. | 7149.10 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3572. | 7149.11 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3573. | 7149.12 | s.Sturzeni | Sturzeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3574. | 7149.13 | s.Sturzeni | Sturzeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3575. | 7149.14 | s.Sturzeni | Sturzeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3576. | 7147.1 | s.Sverdiac, com.Recea | Sverdiac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3577. | 7147.2 | s.Sverdiac, com.Recea | Sverdiac Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3578. | 7147.3 | s.Sverdiac, com.Recea | Sverdiac Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3579. | 7147.4 | s.Sverdiac, com.Recea | Sverdiac Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3580. | 7150.1 | s.Şaptebani | Şaptebani I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
3581. | 7150.2 | s.Şaptebani | Şaptebani II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3582. | 7150.3 | s.Şaptebani | Şaptebani III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3583. | 7150.4 | s.Şaptebani | Şaptebani IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3584. | 7150.5 | s.Şaptebani | Şaptebani V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3585. | 7150.6 | s.Şaptebani | Şaptebani VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3586. | 7150.7 | s.Şaptebani | Şaptebani VII | Necropolă | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3587. | 7150.8 | s.Şaptebani | Şaptebani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3588. | 7150.9 | s.Şaptebani | Şaptebani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3589. | 7150.10 | s.Şaptebani | Şaptebani VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3590. | 7150.11 | s.Şaptebani | Şaptebani IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3591. | 7159.1 | s.Ştiubeieni | Ştiubeieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3592. | 7159.2 | s.Ştiubeieni | Ştiubeieni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3593. | 7159.3 | s.Ştiubeieni | Ştiubeieni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3594. | 7159.4 | s.Ştiubeieni | Ştiubeieni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3595. | 7151.1 | com.Şumna | Şumna I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3596. | 7151.2 | com.Şumna | Şumna Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3597. | 7151.3 | com.Şumna | Şumna Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3598. | 7151.4 | com.Şumna | Şumna Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3599. | 7151.5 | com.Şumna | Şumna Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3600. | 7151.6 | com.Şumna | Şumna Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3601. | 7143.1 | s.Uşurei, com.Răcăria | Uşurei I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3602. | 7143.2 | s.Uşurei, com.Răcăria | Uşurei II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3603. | 7143.3 | s.Uşurei, com.Răcăria | Uşurei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3604. | 7143.4 | s.Uşurei, com.Răcăria | Uşurei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3605. | 7154.1 | com.Vasileuţi – or.Râşcani | Vasileuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3606. | 7154.2 | com.Vasileuţi | Vasileuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3607. | 7154.3 | com.Vasileuţi | Vasileuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3608. | 7154.4 | com.Vasileuţi | Vasileuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3609. | 7154.5 | com.Vasileuţi | Vasileuţi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3610. | 7154.6 | com.Vasileuţi | Vasileuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3611. | 7160.1 | s.Văratic – or.Costeşti | Văratic I – „Tărăbujeni” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3612. | 7160.2 | s.Văratic | Văratic II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. VI–VII |
3613. | 7160.3 | s.Văratic | Văratic III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3614. | 7160.4 | s.Văratic | Văratic IV – „Holm” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3615. | 7160.5 | s.Văratic | Văratic V | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
3616. | 7160.6 | s.Văratic | Văratic VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3617. | 7160.7 | s.Văratic | Văratic VII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3618. | 7160.8 | s.Văratic | Văratic VIII | Necropolă | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3619. | 7160.9 | s.Văratic | Văratic Tumulul 1 – „Movila Irinei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3620. | 7160.10 | s.Văratic | Văratic Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3621. | 7160.11 | s.Văratic | Văratic Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3622. | 7160.12 | s.Văratic | Văratic Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3623. | 7160.13 | s.Văratic | Văratic Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3624. | 7160.14 | s.Văratic | Văratic Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3625. | 7160.15 | s.Văratic | Văratic Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3626. | 7160.16 | s.Văratic | Văratic Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3627. | 7160.17 | s.Văratic | Văratic Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3628. | 7160.18 | s.Văratic | Văratic Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3629. | 7160.19 | s.Văratic | Văratic IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3630. | 7163.1 | s.Zăicani | Zăicani I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3631. | 7163.2 | s.Zăicani – s.Stolniceni, r. Edineţ | Zăicani II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3632. | 7163.3 | s.Zăicani | Zăicani III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3633. | 7163.4 | s.Zăicani | Zăicani IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3634. | 7163.5 | s.Zăicani | Zăicani V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3635. | 7163.6 | s.Zăicani | Zăicani VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3636. | 7163.7 | s.Zăicani | Zăicani VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3637. | 7163.8 | s.Zăicani | Zăicani VII | Necropolă | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3638. | 7163.9 | s.Zăicani – s.Hiliuţi | Zăicani VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3639. | 7163.10 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3640. | 7163.11 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3641. | 7163.12 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3642. | 7163.13 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3643. | 7163.14 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3644. | 7163.15 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3645. | 7163.16 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3646. | 7163.17 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3647. | 7163.18 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3648. | 7163.19 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3649. | 7163.20 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3650. | 7163.21 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3651. | 7163.22 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3652. | 7163.23 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3653. | 7163.24 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3654. | 7163.25 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3655. | 7163.26 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3656. | 7163.27 | s.Zăicani | Zăicani Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3657. | 7163.28 | s.Zăicani | Zăicani IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3658. | 7163.29 | s.Zăicani | Zăicani X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3659. | 7163.30 | s.Zăicani | Zăicani XI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3660. | 7163.31 | s.Zăicani | Zăicani XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3661. | 7163.32 | s.Zăicani | Zăicani XIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
RAIONUL SÂNGEREI
| |||||
3662. | 7440.1 | s.Alexeuca, com. Cotiujenii Mici | Alexeuca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3663. | 7440.2 | s.Alexeuca, com. Cotiujenii Mici | Alexeuca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3664. | 7411.1 | com.Alexăndreni | Alexăndreni I | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
3665. | 7411.2 | com.Alexăndreni | Alexăndreni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3666. | 7411.3 | com.Alexăndreni | Alexăndreni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
3667. | 7411.4 | cum. Alexăndreni | Alexăndreni IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3668. | 7411.5 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3669. | 7411.6 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3670. | 7411.7 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3671. | 7411.8 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3672. | 7411.9 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3673. | 7411.10 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3674. | 7411.11 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3675. | 7411.12 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3676. | 7411.13 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3677. | 7411.14 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3678. | 7411.15 | com.Alexăndreni | Alexăndreni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3679. | 7416.1 | com.Bălăşeşti | Bălăşeşti I | Necropolă | |
3680. | 7416.2 | com.Bălăşeşti | Bălăşeşti II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3681. | 7416.3 | com.Bălăşeşti | Bălăşeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3682. | 7416.4 | com.Bălăşeşti | Bălăşeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3683. | 7416.5 | com.Bălăşeşti | Bălăşeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3684. | 7416.6 | com.Bălăşeşti | Bălăşeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3685. | 7417.1 | com.Bilicenii Noi – com. Sângereii Noi | Bilicenii Noi I – „Hârtopul lui Chirileanu” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3686. | 7417.2 | com.Bilicenii Noi | Bilicenii Noi II | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3687. | 7417.3 | com.Bilicenii Noi | Bilicenii Noi III | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3688. | 7417.4 | com.Bilicenii Noi | Bilicenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3689. | 7417.5 | com.Bilicenii Noi | Bilicenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3690. | 7420.1 | com. Bilicenii Vechi – or.Sângerei | Bilicenii Vechi I – „După Şleah” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3691. | 7420.2 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca modernă/sec. XIX |
3692. | 7420.3 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi III | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVII |
3693. | 7420.4 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3694. | 7420.5 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3695. | 7420.6 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3696. | 7420.7 | com. Bilicenii Vechi – com.Bilicenii Noi | Bilicenii Vechi VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3697. | 7420.8 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3698. | 7420.9 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3699. | 7420.10 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi X | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3700. | 7420.11 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi XI – „Râpa lui Anton” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3701. | 7420.12 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi XII | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Epoca medievală/sec. XII–XIII |
3702. | 7420.13 | com. Bilicenii Vechi – com.Bilicenii Noi | Bilicenii Vechi XIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3703. | 7420.14 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi XIV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3704. | 7420.15 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3705. | 7420.16 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3706. | 7420.17 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 3 – „Movila lui Bordian” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3707. | 7420.18 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3708. | 7420.19 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3709. | 7420.20 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3710. | 7420.21 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3711. | 7420.22 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3712. | 7420.23 | com. Bilicenii Vechi | Bilicenii Vechi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3713. | 7402.1 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3714. | 7402.2 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3715. | 7402.3 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3716. | 7402.4 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3717. | 7402.5 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3718. | 7402.6 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3719. | 7402.7 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3720. | 7402.8 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3721. | 7402.9 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3722. | 7402.10 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3723. | 7402.11 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3724. | 7402.12 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3725. | 7402.13 | or.Biruinţa | or.Biruinţa Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3726. | 7437.1 | s.Bobletici, com.Coşcodeni | Bobletici I | Aşezare | Epoca romană/sec. II–III |
3727. | 7428.1 | s.Brejeni, com.Ciuciuieni | Brejeni I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3728. | 7428.2 | s.Brejeni, com.Ciuciuieni | Brejeni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3729. | 7428.3 | s.Brejeni, com.Ciuciuieni | Brejeni III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3730. | 7428.4 | s.Brejeni, com.Ciuciuieni | Brejeni IV | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. |
3731. | 7422.1 | com.Bursuceni | Bursuceni I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3732. | 7422.2 | com.Bursuceni | Bursuceni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3733. | 7422.3 | com.Bursuceni | Bursuceni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3734. | 7422.4 | com.Bursuceni | Bursuceni IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3735. | 7422.5 | com.Bursuceni | Bursuceni V – „Valea Viilor” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3736. | 7422.6 | com.Bursuceni | Bursuceni VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3737. | 7422.7 | com.Bursuceni | Bursuceni VII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3738. | 7422.8 | com.Bursuceni | Bursuceni VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3739. | 7422.9 | com.Bursuceni | Bursuceni IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3740. | 7422.10 | com.Bursuceni | Bursuceni X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3741. | 7422.11 | com.Bursuceni | Bursuceni XI – „Obârşia Ciulucului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
3742. | 7422.12 | com.Bursuceni | Bursuceni XII | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3743. | 7422.13 | com.Bursuceni | Bursuceni Tumulul 1 – „În Deal” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3744. | 7422.14 | com.Bursuceni | Bursuceni Tumulul 2 – „Valea lui Mălai” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3745. | 7422.15 | com.Bursuceni | Bursuceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3746. | 7447.1 | s.Chirileni, com.Drăgăneşti | Chirileni I | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3747. | 7447.2 | s.Chirileni, com.Drăgăneşti | Chirileni II | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. |
3748. | 7447.3 | s.Chirileni, com.Drăgăneşti | Chirileni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3749. | 7447.4 | s.Chirileni, com.Drăgăneşti | Chirileni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3750. | 7447.5 | s.Chirileni, com.Drăgăneşti | Chirileni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3751. | 7447.6 | s.Chirileni, com.Drăgăneşti | Chirileni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3752. | 7424.1 | com.Chişcăreni | Chişcăreni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3753. | 7424.2 | com.Chişcăreni | Chişcăreni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3754. | 7424.3 | com.Chişcăreni | Chişcăreni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3755. | 7424.4 | com.Chişcăreni | Chişcăreni IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3756. | 7424.5 | com.Chişcăreni | Chişcăreni V | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3757. | 7424.6 | com.Chişcăreni | Chişcăreni VI | Aşezare | Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3758. | 7424.7 | com.Chişcăreni | Chişcăreni VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3759. | 7424.8 | com.Chişcăreni | Chişcăreni VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3760. | 7424.9 | com.Chişcăreni | Chişcăreni IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3761. | 7424.10 | com.Chişcăreni | Chişcăreni X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3762. | 7424.11 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3763. | 7424.12 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3764. | 7424.13 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
3765. | 7424.14 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XIV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3766. | 7424.15 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3767. | 7424.16 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XVI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3768. | 7424.17 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XVII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3769. | 7424.18 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XVIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3770. | 7424.19 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XIX | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. IV |
3771. | 7424.20 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3772. | 7424.21 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3773. | 7424.22 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3774. | 7424.23 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3775. | 7424.24 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3776. | 7424.25 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3777. | 7424.26 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3778. | 7424.27 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3779. | 7424.28 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3780. | 7424.29 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3781. | 7424.30 | com.Chişcăreni | Chişcăreni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3782. | 7424.31 | com.Chişcăreni | Chişcăreni XX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3783. | 7427.1 | com.Ciuciuieni | Ciuciuieni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3784. | 7427.2 | com.Ciuciuieni | Ciuciuieni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3785. | 7427.3 | com.Ciuciuieni | Ciuciuieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3786. | 7427.4 | com.Ciuciuieni | Ciuciuieni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3787. | 7427.5 | com.Ciuciuieni | Ciuciuieni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3788. | 7427.6 | com.Ciuciuieni | Ciuciuieni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3789. | 7466.1 | s.Clişcăuţi, com.Prepeliţa | Clişcăuţi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3790. | 7421.1 | s.Coada Iazului, com. Bilicenii Vechi | Coada Iazului I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3791. | 7421.2 | s.Coada Iazului, com. Bilicenii Vechi | Coada Iazului II | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
3792. | 7421.3 | s.Coada Iazului, com. Bilicenii Vechi | Coada Iazului III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3793. | 7421.4 | s.Coada Iazului, com. Bilicenii Vechi | Coada Iazului IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3794. | 7421.5 | s.Coada Iazului, com. Bilicenii Vechi – com.Chişcăreni | Coada Iazului Tumulul 1 – „Nicolaevscaia Moghila” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3795. | 7421.6 | s.Coada Iazului, com. Bilicenii Vechi | Coada Iazului Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3796. | 7429.1 | com.Copăceni | Copăceni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3797. | 7429.2 | com.Copăceni | Copăceni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3798. | 7429.3 | com.Copăceni – com.Prepeliţa | Copăceni III | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3799. | 7429.4 | com.Copăceni | Copăceni IV | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3800. | 7429.5 | com.Copăceni | Copăceni V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3801. | 7429.6 | com.Copăceni | Copăceni VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3802. | 7429.7 | com.Copăceni | Copăceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3803. | 7429.8 | com.Copăceni | Copăceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3804. | 7429.9 | com.Copăceni | Copăceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3805. | 7429.10 | com.Copăceni | Copăceni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3806. | 7439.1 | com.Cotiujenii Mici | Cotiujenii Mici I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3807. | 7439.2 | com.Cotiujenii Mici | Cotiujenii Mici II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3808. | 7439.3 | com.Cotiujenii Mici | Cotiujenii Mici III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3809. | 7444.1 | s.Cotovca, com. Dobrogea Veche | Cotovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3810. | 7444.2 | s.Cotovca, com. Dobrogea Veche | Cotovca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3811. | 7436.1 | com.Coşcodeni | Coşcodeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3812. | 7436.2 | com.Coşcodeni | Coşcodeni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3813. | 7436.3 | com.Coşcodeni | Coşcodeni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3814. | 7436.4 | com.Coşcodeni | Coşcodeni IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3815. | 7436.5 | com.Coşcodeni | Coşcodeni V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
3816. | 7436.6 | com.Coşcodeni | Coşcodeni VI | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3817. | 7436.7 | com.Coşcodeni – com.Dumbrăviţa | Coşcodeni VII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3818. | 7436.8 | com.Coşcodeni | Coşcodeni VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3819. | 7436.9 | com.Coşcodeni | Coşcodeni IX | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
3820. | 7436.10 | com.Coşcodeni | Coşcodeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3821. | 7436.11 | com.Coşcodeni | Coşcodeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3822. | 7442.1 | com.Cubolta | Cubolta I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3823. | 7442.2 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3824. | 7442.3 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3825. | 7442.4 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3826. | 7442.5 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3827. | 7442.6 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 5 – „Movila cu cruce” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3828. | 7442.7 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3829. | 7442.8 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3830. | 7442.9 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3831. | 7442.10 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3832. | 7442.11 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3833. | 7442.12 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3834. | 7442.13 | com.Cubolta | Cubolta Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3835. | 7442.14 | com.Cubolta | Cubolta II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3836. | 7445.1 | s. Dobrogea Nouă, com. Dobrogea Veche | Dobrogea Nouă I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3837. | 7445.2 | s. Dobrogea Nouă, com. Dobrogea Veche | Dobrogea Nouă II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3838. | 7445.3 | s. Dobrogea Nouă, com. Dobrogea Veche | Dobrogea Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3839. | 7445.4 | s. Dobrogea Nouă, com. Dobrogea Veche | Dobrogea Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3840. | 7445.5 | s. Dobrogea Nouă, com. Dobrogea Veche | Dobrogea Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3841. | 7445.6 | s. Dobrogea Nouă, com. Dobrogea Veche | Dobrogea Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3842. | 7445.7 | s. Dobrogea Nouă, com. Dobrogea Veche | Dobrogea Nouă Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3843. | 7446.1 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3844. | 7446.2 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3845. | 7446.3 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti III – „Valea Ungureană” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3846. | 7446.4 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti IV | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3847. | 7446.5 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3848. | 7446.6 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti VI | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3849. | 7446.7 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti VII – „Valea Pânzarului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3850. | 7446.8 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti VIII – „La Griţcu” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3851. | 7446.9 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti IX | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3852. | 7446.10 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti X – „Fundul Viei” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3853. | 7446.11 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti XI | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3854. | 7446.12 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti XII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3855. | 7446.13 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti XIII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3856. | 7446.14 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti XIV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3857. | 7446.15 | com.Drăgăneşti – com.Nicolaevca | Drăgăneşti XV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3858. | 7446.16 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti XVI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3859. | 7446.17 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3860. | 7446.18 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3861. | 7446.19 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3862. | 7446.20 | com.Drăgăneşti | Drăgăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3863. | 7449.1 | com.Dumbrăviţa | Dumbrăviţa I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3864. | 7449.2 | com.Dumbrăviţa | Dumbrăviţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3865. | 7449.3 | com.Dumbrăviţa | Dumbrăviţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3866. | 7432.1 | s.Gavrilovca, com.Copăceni | Gavrilovca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3867. | 7432.2 | s.Gavrilovca, com.Copăceni | Gavrilovca II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
3868. | 7412.1 | s.Grigoreşti, com.Alexăndreni | Grigoreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3869. | 7412.2 | s.Grigoreşti, com.Alexăndreni | Grigoreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3870. | 7412.3 | s.Grigoreşti, com.Alexăndreni | Grigoreşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3871. | 7433.1 | com.Grigorăuca | Grigorăuca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3872. | 7433.2 | com.Grigorăuca | Grigorăuca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3873. | 7433.3 | com.Grigorăuca | Grigorăuca III | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
3874. | 7433.4 | com.Grigorăuca | Grigorăuca IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3875. | 7433.5 | com.Grigorăuca | Grigorăuca V | Aşezare | Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3876. | 7433.6 | com.Grigorăuca | Grigorăuca VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3877. | 7433.7 | com.Grigorăuca | Grigorăuca Tumulul 1 – „La Plan” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3878. | 7441.1 | s.Gura-Oituz, com.Cotiujenii Mici | Gura-Oituz I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3879. | 7452.1 | com. Heciul Nou | Heciul Nou I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3880. | 7452.2 | com. Heciul Nou | Heciul Nou II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3881. | 7452.3 | com. Heciul Nou | Heciul Nou III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3882. | 7452.4 | com. Heciul Nou | Heciul Nou IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3883. | 7452.5 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3884. | 7452.6 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3885. | 7452.7 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 3 – „Movila lui Bantuşi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3886. | 7452.8 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3887. | 7452.9 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3888. | 7452.10 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3889. | 7452.11 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3890. | 7452.12 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3891. | 7452.13 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3892. | 7452.14 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3893. | 7452.15 | com. Heciul Nou | Heciul Nou Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3894. | 7413.1 | s.Heciul Vechi, com.Alexăndreni | Heciul Vechi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3895. | 7413.2 | s.Heciul Vechi, com.Alexăndreni | Heciul Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3896. | 7413.3 | s.Heciul Vechi, com.Alexăndreni | Heciul Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3897. | 7413.4 | s.Heciul Vechi, com.Alexăndreni | Heciul Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3898. | 7413.5 | s.Heciul Vechi, com.Alexăndreni | Heciul Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3899. | 7413.6 | s.Heciul Vechi, com.Alexăndreni | Heciul Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3900. | 7413.7 | s.Heciul Vechi, com.Alexăndreni | Heciul Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3901. | 7413.8 | s.Heciul Vechi, com.Alexăndreni | Heciul Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3902. | 7455.1 | s.Iezărenii Noi, com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Noi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3903. | 7455.2 | s.Iezărenii Noi, com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Noi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3904. | 7454.1 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3905. | 7454.2 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi II | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3906. | 7454.3 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
3907. | 7454.4 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3908. | 7454.5 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3909. | 7454.6 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3910. | 7454.7 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca modernă/sec. XIX |
3911. | 7454.8 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3912. | 7454.9 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3913. | 7454.10 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3914. | 7454.11 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3915. | 7454.12 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3916. | 7454.13 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3917. | 7454.14 | com. Iezărenii Vechi | Iezărenii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3918. | 7456.1 | com.Izvoare | Izvoare I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3919. | 7456.2 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3920. | 7456.3 | com.Izvoare | Izvoare Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3921. | 7418.1 | s.Lipovanca, com.Bilicenii Noi | Lipovanca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3922. | 7418.2 | s.Lipovanca, com.Bilicenii Noi | Lipovanca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3923. | 7418.3 | s.Lipovanca, com.Bilicenii Noi | Lipovanca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3924. | 7470.1 | s.Mărineşti, com. Sângereii Noi | Mărineşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3925. | 7470.2 | s.Mărineşti, com. Sângereii Noi | Mărineşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3926. | 7470.3 | s.Mărineşti, com. Sângereii Noi | Mărineşti III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3927. | 7470.4 | s.Mărineşti, com. Sângereii Noi | Mărineşti IV | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VIII î.H. |
3928. | 7470.5 | s.Mărineşti, com. Sângereii Noi | Mărineşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3929. | 7470.6 | s.Mărineşti, com. Sângereii Noi | Mărineşti VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3930. | 7470.7 | s.Mărineşti, com. Sângereii Noi | Mărineşti VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3931. | 7470.8 | s.Mărineşti, com. Sângereii Noi | Mărineşti VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3932. | 7458.1 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3933. | 7458.2 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3934. | 7458.3 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca III | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani |
3935. | 7458.4 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3936. | 7458.5 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3937. | 7458.6 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca VI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3938. | 7458.7 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3939. | 7458.8 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca VIII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3940. | 7458.9 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca IX | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
3941. | 7458.10 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca X | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
3942. | 7458.11 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3943. | 7458.12 | s.Mihailovca, com.Prepeliţa | Mihailovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3944. | 7419.1 | s. Mândreştii Noi, com.Bilicenii Noi | Mândreştii Noi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3945. | 7419.2 | s. Mândreştii Noi, com.Bilicenii Noi | Mândreştii Noi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3946. | 7419.3 | s. Mândreştii Noi, com.Bilicenii Noi | Mândreştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3947. | 7419.4 | s. Mândreştii Noi, com.Bilicenii Noi | Mândreştii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3948. | 7419.5 | s. Mândreştii Noi, com.Bilicenii Noi | Mândreştii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3949. | 7419.6 | s. Mândreştii Noi, com.Bilicenii Noi | Mândreştii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3950. | 7419.7 | s. Mândreştii Noi, com.Bilicenii Noi | Mândreştii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3951. | 7425.1 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3952. | 7425.2 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3953. | 7425.3 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3954. | 7425.4 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3955. | 7425.5 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3956. | 7425.6 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3957. | 7425.7 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3958. | 7425.8 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3959. | 7425.9 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3960. | 7425.10 | s.Nicolaevca, com.Chişcăreni | Nicolaevca VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3961. | 7474.1 | s.Octeabriscoe, com.Ţambula | Octeabriscoe I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3962. | 7460.1 | com.Pepeni | Pepeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
3963. | 7460.2 | com.Pepeni | Pepeni II | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3964. | 7460.3 | com.Pepeni | Pepeni III – „Pe Podiş” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
3965. | 7460.4 | com.Pepeni | Pepeni IV – „La Vălăşancu” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3966. | 7460.5 | com.Pepeni | Pepeni V – „La Bulhac” | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3967. | 7460.6 | com.Pepeni | Pepeni VI – „Biserica” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3968. | 7460.7 | com.Pepeni | Pepeni VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3969. | 7460.8 | com.Pepeni | Pepeni VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3970. | 7460.9 | com.Pepeni | Pepeni IX | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3971. | 7460.10 | com.Pepeni | Pepeni X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3972. | 7461.1 | s. Pepenii Noi, com.Pepeni | Pepenii Noi I – „Râpa la Camerzan” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3973. | 7461.2 | s. Pepenii Noi, com.Pepeni | Pepenii Noi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3974. | 7461.3 | s. Pepenii Noi, com.Pepeni | Pepenii Noi III – „La Răduţi” | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3975. | 7461.4 | s. Pepenii Noi, com.Pepeni | Pepenii Noi IV – „La Răduţi” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3976. | 7461.5 | s. Pepenii Noi, com.Pepeni | Pepenii Noi V | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
3977. | 7461.6 | s. Pepenii Noi, com.Pepeni | Pepenii Noi VI | Necropolă | Epoca modernă/sec. XIX |
3978. | 7461.7 | s. Pepenii Noi, com.Pepeni | Pepenii Noi VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3979. | 7461.8 | s. Pepenii Noi, com.Pepeni | Pepenii Noi VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3980. | 7459.1 | s.Petropavlovca, com.Grigorăuca | Petropavlovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3981. | 7434.1 | s.Petrovca, com Copăceni | Petrovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3982. | 7465.1 | com.Prepeliţa | Prepeliţa I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. |
3983. | 7465.2 | com.Prepeliţa | Prepeliţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3984. | 7465.3 | com.Prepeliţa | Prepeliţa III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3985. | 7465.4 | com.Prepeliţa | Prepeliţa IV | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
3986. | 7465.5 | com.Prepeliţa | Prepeliţa V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3987. | 7465.6 | com.Prepeliţa | Prepeliţa VI | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
3988. | 7465.7 | com.Prepeliţa | Prepeliţa VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
3989. | 7465.8 | com.Prepeliţa | Prepeliţa VIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
3990. | 7465.9 | com.Prepeliţa | Prepeliţa IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
3991. | 7465.10 | com.Prepeliţa | Prepeliţa X | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3992. | 7465.11 | com.Prepeliţa | Prepeliţa XI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
3993. | 7465.12 | com.Prepeliţa | Prepeliţa XII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3994. | 7465.13 | com.Prepeliţa | Prepeliţa XIII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
3995. | 7465.14 | com.Prepeliţa | Prepeliţa XIV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
3996. | 7465.15 | com.Prepeliţa | Prepeliţa Tumulul 1 – „Pe Delniţa” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3997. | 7465.16 | com.Prepeliţa | Prepeliţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3998. | 7465.17 | com.Prepeliţa | Prepeliţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
3999. | 7465.18 | com.Prepeliţa | Prepeliţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4000. | 7465.19 | com.Prepeliţa | Prepeliţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4001. | 7465.20 | com.Prepeliţa | Prepeliţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4002. | 7465.21 | com.Prepeliţa | Prepeliţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4003. | 7468.1 | s.Rădoaia | Rădoaia I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4004. | 7468.2 | s.Rădoaia | Rădoaia II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4005. | 7468.3 | s.Rădoaia | Rădoaia III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4006. | 7468.4 | s.Rădoaia | Rădoaia IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4007. | 7468.5 | s.Rădoaia | Rădoaia V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
4008. | 7468.6 | s.Rădoaia | Rădoaia VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4009. | 7468.7 | s.Rădoaia | Rădoaia VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4010. | 7468.8 | s.Rădoaia | Rădoaia VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4011. | 7468.9 | s.Rădoaia | Rădoaia IX | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
4012. | 7468.10 | s.Rădoaia | Rădoaia X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4013. | 7468.11 | s.Rădoaia | Rădoaia XI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4014. | 7468.12 | s.Rădoaia | Rădoaia XII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
4015. | 7468.13 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 1 – „Trei Iazuri” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4016. | 7468.14 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4017. | 7468.15 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4018. | 7468.16 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4019. | 7468.17 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4020. | 7468.18 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4021. | 7468.19 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4022. | 7468.20 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4023. | 7468.21 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4024. | 7468.22 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4025. | 7468.23 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4026. | 7468.24 | s.Rădoaia | Rădoaia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4027. | 7462.1 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi I – „Necropola Turcească” | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
4028. | 7462.2 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi II – „La Lutărie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
4029. | 7462.3 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
4030. | 7462.4 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4031. | 7462.5 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi V – „La Voloşancu” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4032. | 7462.6 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi VI – „La Izvor la Popa” | Aşezare | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4033. | 7462.7 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi VII – „La Buzdărevici” | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4034. | 7462.8 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi VIII – „La Buzdărevici” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4035. | 7462.9 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4036. | 7462.10 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4037. | 7462.11 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi XI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
4038. | 7462.12 | s.Răzălăi, com.Pepeni | Răzălăi XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4039. | 7463.1 | s.Romanovca, com.Pepeni | Romanovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4040. | 7463.2 | s.Romanovca, com.Pepeni | Romanovca II – „La Alacai” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4041. | 7463.3 | s.Romanovca, com.Pepeni | Romanovca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4042. | 7463.4 | s.Romanovca, com.Pepeni | Romanovca IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4043. | 7463.5 | s.Romanovca, com.Pepeni | Romanovca V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4044. | 7463.6 | s.Romanovca, com.Pepeni | Romanovca VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4045. | 7448.1 | s.Sacarovca, com.Drăgăneşti | Sacarovca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4046. | 7448.2 | s.Sacarovca, com.Drăgăneşti | Sacarovca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4047. | 7448.3 | s.Sacarovca, com.Drăgăneşti | Sacarovca III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
4048. | 7401.1 | or.Sângerei | Sângerei I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4049. | 7401.2 | or.Sângerei | Sângerei II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
4050. | 7401.3 | or.Sângerei | Sângerei III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII . |
4051. | 7401.4 | or.Sângerei | Sângerei IV – „La Dacu” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4052. | 7401.5 | or.Sângerei | Sângerei V – „La Mardari” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4053. | 7401.6 | or.Sângerei | Sângerei VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4054. | 7401.7 | or.Sângerei | Sângerei VII – „La Cazacu” | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4055. | 7401.8 | or.Sângerei | Sângerei VIII – „La Donea” | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4056. | 7401.9 | or.Sângerei | Sângerei IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4057. | 7401.10 | or.Sângerei | Sângerei X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
4058. | 7401.11 | or.Sângerei | Sângerei XI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4059. | 7401.12 | or.Sângerei | Sângerei XII – „La Moldoveni” | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. Epoca medievală/sec. X. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4060. | 7401.13 | or.Sângerei | Sângerei XIII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
4061. | 7401.14 | or.Sângerei | Sângerei XIV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4062. | 7401.15 | or.Sângerei | Sângerei XV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4063. | 7401.16 | or.Sângerei | Sângerei XVI | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
4064. | 7401.17 | or.Sângerei | Sângerei XVII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4065. | 7401.18 | or.Sângerei | Sângerei XVIII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
4066. | 7401.19 | or.Sângerei | Sângerei XIX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4067. | 7401.20 | or.Sângerei | Sângerei XX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4068. | 7401.21 | or.Sângerei | Sângerei XXI | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4069. | 7401.22 | or.Sângerei | Sângerei XXII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4070. | 7401.23 | or.Sângerei | Sângerei XXIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4071. | 7401.24 | or.Sângerei | Sângerei XXIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4072. | 7401.25 | or.Sângerei | Sângerei XXV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4073. | 7401.26 | or.Sângerei | Sângerei XXVI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4074. | 7401.27 | or.Sângerei | Sângerei XXVII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4075. | 7401.28 | or.Sângerei | Sângerei XXVIII | Aşezare | Epoca modernă/sec. XIX |
4076. | 7401.29 | or.Sângerei | Sângerei XXIX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4077. | 7401.30 | or.Sângerei | Sângerei XXX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4078. | 7401.31 | or.Sângerei | Sângerei XXXI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4079. | 7401.32 | or.Sângerei | Sângerei XXXII – „La Livadă”/„La Mardari” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4080. | 7401.33 | or.Sângerei | Sângerei XXXIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4081. | 7401.34 | or.Sângerei | Sângerei XXXIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4082. | 7401.35 | or.Sângerei | Sângerei XXXV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4083. | 7401.36 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4084. | 7401.37 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4085. | 7401.38 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4086. | 7401.39 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4087. | 7401.40 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4088. | 7401.41 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4089. | 7401.42 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4090. | 7401.43 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4091. | 7401.44 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4092. | 7401.45 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4093. | 7401.46 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4094. | 7401.47 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4095. | 7401.48 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4096. | 7401.49 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4097. | 7401.50 | or.Sângerei | or.Sângerei Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4098. | 7469.1 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4099. | 7469.2 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4100. | 7469.3 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4101. | 7469.4 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4102. | 7469.5 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4103. | 7469.6 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4104. | 7469.7 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4105. | 7469.8 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4106. | 7469.9 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4107. | 7469.10 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4108. | 7469.11 | com. Sângereii Noi – com.Ţambula | Sângereii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4109. | 7469.12 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4110. | 7469.13 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4111. | 7469.14 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4112. | 7469.15 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4113. | 7469.16 | com. Sângereii Noi | Sângereii Noi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4114. | 7426.1 | s.Slobozia-Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4115. | 7426.2 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni II | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
4116. | 7426.3 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4117. | 7426.4 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4118. | 7426.5 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4119. | 7426.6 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4120. | 7426.7 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4121. | 7426.8 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4122. | 7426.9 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4123. | 7426.10 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4124. | 7426.11 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4125. | 7426.12 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4126. | 7426.13 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4127. | 7426.14 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4128. | 7426.15 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4129. | 7426.16 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4130. | 7426.17 | s.Slobozia-Chişcăreni, com.Chişcăreni | Slobozia-Chişcăreni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4131. | 7423.1 | s.Slobozia-Măgura, com.Bursuceni | Slobozia-Măgura I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4132. | 7423.2 | s.Slobozia-Măgura, com.Bursuceni | Slobozia-Măgura II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4133. | 7423.3 | s.Slobozia-Măgura, com.Bursuceni | Slobozia-Măgura Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4134. | 7464.1 | s.Sloveanca, com.Bălăneşti | Sloveanca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4135. | 7464.2 | s.Sloveanca, com.Bălăneşti | Sloveanca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4136. | 7464.3 | s.Sloveanca, com.Bălăneşti | Sloveanca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4137. | 7472.1 | s.Tăura Nouă, com.Tăura Veche | Tăura Nouă I | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4138. | 7472.2 | s.Tăura Nouă, com.Tăura Veche | Tăura Nouă II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4139. | 7472.3 | s.Tăura Nouă, com.Tăura Veche | Tăura Nouă III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4140. | 7471.1 | com.Tăura Veche | Tăura Veche I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4141. | 7471.2 | com.Tăura Veche | Tăura Veche II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
4142. | 7471.3 | com.Tăura Veche | Tăura Veche III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4143. | 7471.4 | com.Tăura Veche | Tăura Veche IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4144. | 7453.1 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4145. | 7453.2 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou – com. Sângereii Noi | Trifăneşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4146. | 7453.3 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
4147. | 7453.4 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4148. | 7453.5 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4149. | 7453.6 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4150. | 7453.7 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti VII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
4151. | 7453.8 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4152. | 7453.9 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4153. | 7453.10 | s.Trifăneşti, com. Heciul Nou | Trifăneşti X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4154. | 7473.1 | com.Ţambula | Ţambula I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4155. | 7473.2 | com.Ţambula | Ţambula II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4156. | 7473.3 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4157. | 7473.4 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4158. | 7473.5 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4159. | 7473.6 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4160. | 7473.7 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4161. | 7473.8 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4162. | 7473.9 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4163. | 7473.10 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4164. | 7473.11 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4165. | 7473.12 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4166. | 7473.13 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4167. | 7473.14 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4168. | 7473.15 | com.Ţambula | Ţambula Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4169. | 7415.1 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4170. | 7415.2 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4171. | 7415.3 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4172. | 7415.4 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4173. | 7415.5 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4174. | 7415.6 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4175. | 7415.7 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4176. | 7415.8 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4177. | 7415.9 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4178. | 7415.10 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4179. | 7415.11 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4180. | 7415.12 | s.Ţipleteşti, com.Alexăndreni | Ţipleteşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4181. | 7414.1 | s.Ţipleşti, com.Alexăndreni | Ţipleşti I | Aşezare | Eneolitic / mil. V–IV î.H. |
4182. | 7414.2 | s.Ţipleşti, com.Alexăndreni | Ţipleşti II – „La Fântâniţă” | Aşezare | Eneolitic / mil. V–IV î.H. |
4183. | 7414.3 | s.Ţipleşti, com.Alexăndreni | Ţipleşti III | Aşezare | Eneolitic / mil. V–IV î.H. |
4184. | 7414.4 | s.Ţipleşti, com.Alexăndreni | Ţipleşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4185. | 7414.5 | s.Ţipleşti, com.Alexăndreni | Ţipleşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4186. | 7414.6 | s.Ţipleşti, com.Alexăndreni | Ţipleşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4187. | 7414.7 | s.Ţipleşti, com.Alexăndreni | Ţipleşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4188. | 7457.1 | s. Valea Norocului, com.Izvoare | Valea Norocului I | Aşezare | Epoca romană târzie / sec. III–IV |
4189. | 7457.2 | s. Valea Norocului, com.Izvoare | Valea Norocului II | Aşezare | Epoca romană târzie / sec. III–IV |
4190. | 7457.3 | s. Valea Norocului, com.Izvoare | Valea Norocului Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4191. | 7451.1 | s. Valea lui Vlad, com.Dumbrăviţa – com.Ghiliceni | Valea lui Vlad I | Aşezare | Eneolitic / mil. V–IV î.H. |
4192. | 7451.2 | s. Valea lui Vlad, com.Dumbrăviţa | Valea lui Vlad Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
4193. | 7435.1 | s.Vladimireuca, com.Copăceni | Vladimireuca I | Aşezare | Prima epocă a fierului / sec. XII–VI î.H. |
4194. | 7410.1 | s.Vrăneşti, or.Sângerei | Vrăneşti I | Aşezare | Neolitic / mil. VI î.H. Perioada târzie a epocii bronzului / sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie / sec. III–IV. Epoca romană târzie / sec. III–IV |
RAIONUL SOROCA
| |||||
4195. | 7865.1 | com. Alexandru cel Bun | Alexandru cel Bun I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4196. | 7865.2 | com. Alexandru cel Bun | Alexandru cel Bun Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4197. | 7865.3 | com. Alexandru cel Bun | Alexandru cel Bun Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4198. | 7833.1 | s.Balinţi, com.Iarova | Balinţi I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4199. | 7833.2 | s.Balinţi, com.Iarova | Balinţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4200. | 7810.1 | com.Bădiceni | Bădiceni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4201. | 7810.2 | com.Bădiceni | Bădiceni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4202. | 7810.3 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4203. | 7810.4 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4204. | 7810.5 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4205. | 7810.6 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4206. | 7810.7 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4207. | 7810.8 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4208. | 7810.9 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4209. | 7810.10 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4210. | 7810.11 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4211. | 7810.12 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4212. | 7810.13 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4213. | 7810.14 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4214. | 7810.15 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4215. | 7810.16 | com.Bădiceni | Bădiceni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4216. | 7810.17 | com.Bădiceni | Bădiceni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4217. | 7810.18 | com.Bădiceni | Bădiceni IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4218. | 7812.1 | s.Băxani | Băxani I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4219. | 7812.2 | s.Băxani | Băxani II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4220. | 7812.3 | s.Băxani | Băxani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4221. | 7812.4 | s.Băxani | Băxani III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4222. | 7812.5 | s.Băxani | Băxani IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4223. | 7812.6 | s.Băxani | Băxani V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4224. | 7813.1 | com.Bulboci | Bulboci I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
4225. | 7813.2 | com.Bulboci | Bulboci II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4226. | 7813.3 | com.Bulboci | Bulboci III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4227. | 7813.4 | com.Bulboci | Bulboci IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4228. | 7813.5 | com.Bulboci | Bulboci V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4229. | 7813.6 | com.Bulboci | Bulboci VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4230. | 7813.7 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4231. | 7813.8 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4232. | 7813.9 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4233. | 7813.10 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4234. | 7813.11 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4235. | 7813.12 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4236. | 7813.13 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4237. | 7813.14 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4238. | 7813.15 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4239. | 7813.16 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4240. | 7813.17 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4241. | 7813.18 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4242. | 7813.19 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4243. | 7813.20 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4244. | 7813.21 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4245. | 7813.22 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4246. | 7813.23 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4247. | 7813.24 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4248. | 7813.25 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4249. | 7813.26 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4250. | 7813.27 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4251. | 7813.28 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4252. | 7813.29 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4253. | 7813.30 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4254. | 7813.31 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4255. | 7813.32 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4256. | 7813.33 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4257. | 7813.34 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4258. | 7813.35 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4259. | 7813.36 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4260. | 7813.37 | com.Bulboci | Bulboci Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4261. | 7815.1 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4262. | 7815.2 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4263. | 7815.3 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4264. | 7815.4 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4265. | 7815.5 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4266. | 7815.6 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4267. | 7815.7 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4268. | 7815.8 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4269. | 7815.9 | com. Căinarii Vechi – s.Gribova, r. Drochia | Căinarii Vechi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4270. | 7815.10 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4271. | 7815.11 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4272. | 7815.12 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4273. | 7815.13 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4274. | 7815.14 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4275. | 7815.15 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4276. | 7815.16 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4277. | 7815.17 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4278. | 7815.18 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4279. | 7815.19 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4280. | 7815.20. | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4281. | 7815.21 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4282. | 7815.22 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4283. | 7815.23 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4284. | 7815.24 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4285. | 7815.25 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4286. | 7815.26 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4287. | 7815.27 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4288. | 7815.28 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4289. | 7815.29 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4290. | 7815.30 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4291. | 7815.31 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4292. | 7815.32 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4293. | 7815.33 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4294. | 7815.34 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4295. | 7815.35 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4296. | 7815.36 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4297. | 7815.37 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4298. | 7815.38 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4299. | 7815.39 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4300. | 7815.40 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4301. | 7815.41 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4302. | 7815.42 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
4303. | 7815.43 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4304. | 7815.44 | com. Căinarii Vechi | Căinarii Vechi VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4305. | 7817.1 | com.Cosăuţi | Cosăuţi I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XV–XVI |
4306. | 7817.2 | com.Cosăuţi | Cosăuţi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4307. | 7817.3 | com.Cosăuţi | Cosăuţi III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4308. | 7817.4 | com.Cosăuţi | Cosăuţi IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XI–XIV |
4309. | 7817.5 | com.Cosăuţi | Cosăuţi V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4310. | 7817.6 | com.Cosăuţi | Cosăuţi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4311. | 7817.7 | com.Cosăuţi | Cosăuţi VII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4312. | 7817.8 | com.Cosăuţi | Cosăuţi VIII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4313. | 7817.9 | com.Cosăuţi | Cosăuţi IX | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4314. | 7817.10 | com.Cosăuţi | Cosăuţi X | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4315. | 7817.11 | com.Cosăuţi | Cosăuţi XI | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
4316. | 7817.12 | com.Cosăuţi | Cosăuţi XII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4317. | 7817.13 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4318. | 7817.14 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4319. | 7817.15 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4320. | 7817.16 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4321. | 7817.17 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4322. | 7817.18 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4323. | 7817.19 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4324. | 7817.20 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4325. | 7817.21 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4326. | 7817.22 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4327. | 7817.23 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4328. | 7817.24 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4329. | 7817.25 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4330. | 7817.26 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4331. | 7817.27 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4332. | 7817.28 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4333. | 7817.29 | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4334. | 7817.30. | com.Cosăuţi | Cosăuţi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4335. | 7817.31 | com.Cosăuţi | Cosăuţi XIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4336. | 7817.32 | com.Cosăuţi | Cosăuţi XIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4337. | 7817.33 | com.Cosăuţi | Cosăuţi XV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4338. | 7819.1 | com.Cremenciug | Cremenciug I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4339. | 7819.2 | com.Cremenciug | Cremenciug II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4340. | 7819.3 | com.Cremenciug | Cremenciug III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4341. | 7819.4 | com.Cremenciug – s.Oclanda | Cremenciug IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4342. | 7819.5 | com.Cremenciug | Cremenciug V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
4343. | 7819.6 | com.Cremenciug | Cremenciug VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4344. | 7819.7 | com.Cremenciug | Cremenciug VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4345. | 7819.8 | com.Cremenciug – s.Oclanda | Cremenciug VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4346. | 7819.9 | com.Cremenciug | Cremenciug IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4347. | 7830.1 | s.Cureşniţa, com.Holoşniţa | Cureşniţa I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4348. | 7830.2 | s.Cureşniţa, com.Holoşniţa | Cureşniţa II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4349. | 7830.3 | s.Cureşniţa, com.Holoşniţa | Cureşniţa III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4350. | 7830.4 | s.Cureşniţa, com.Holoşniţa | Cureşniţa IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4351. | 7830.5 | s.Cureşniţa, com.Holoşniţa | Cureşniţa V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4352. | 7830.6 | s.Cureşniţa, com.Holoşniţa | Cureşniţa VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4353. | 7856.1 | s. Cureşniţa Nouă, com.Şolcani | Cureşniţa Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4354. | 7856.2 | s. Cureşniţa Nouă, com.Şolcani | Cureşniţa Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4355. | 7856.3 | s. Cureşniţa Nouă, com.Şolcani | Cureşniţa Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4356. | 7856.4 | s.Cureşniţa Nouă, com.Şolcani | Cureşniţa Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4357. | 7824.1 | com.Dărcăuţi | Dărcăuţi I | Necropolă | A doua epocă a fierului/sec V–III î.H. |
4358. | 7824.2 | com.Dărcăuţi | Dărcăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4359. | 7824.3 | com.Dărcăuţi | Dărcăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4360. | 7824.4 | com.Dărcăuţi | Dărcăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4361. | 7824.5 | com.Dărcăuţi | Dărcăuţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4362. | 7824.6 | com.Dărcăuţi | Dărcăuţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4363. | 7824.7 | com.Dărcăuţi | Dărcăuţi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4364. | 7827.1 | s.Dubna | Dubna I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4365. | 7827.2 | s.Dubna | Dubna II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4366. | 7827.3 | s.Dubna | Dubna III – „Curecheria” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
4367. | 7827.4 | s.Dubna | Dubna IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4368. | 7827.5 | s.Dubna | Dubna V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4369. | 7827.6 | s.Dubna | Dubna VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4370. | 7827.7 | s.Dubna | Dubna VII | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani |
4371. | 7827.8 | s.Dubna | Dubna Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4372. | 7827.9 | s.Dubna | Dubna Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4373. | 7827.10 | s.Dubna | Dubna Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4374. | 7827.11 | s.Dubna | Dubna Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4375. | 7827.12 | s.Dubna | Dubna Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4376. | 7862.1 | s.Dumbrăveni, com.Vădeni | Dumbrăveni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4377. | 7862.2 | s.Dumbrăveni, com.Vădeni | Dumbrăveni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4378. | 7862.3 | s.Dumbrăveni, com.Vădeni | Dumbrăveni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4379. | 7828.1 | s.Egoreni | Egoreni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4380. | 7828.2 | s.Egoreni | Egoreni II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4381. | 7828.3 | s.Egoreni | Egoreni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4382. | 7828.4 | s.Egoreni | Egoreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4383. | 7828.5 | s.Egoreni | Egoreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4384. | 7829.1 | com.Holoşniţa | Holoşniţa I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4385. | 7829.2 | com.Holoşniţa | Holoşniţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4386. | 7829.3 | com.Holoşniţa | Holoşniţa III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4387. | 7829.4 | com.Holoşniţa | Holoşniţa IV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4388. | 7829.5 | com.Holoşniţa | Holoşniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4389. | 7832.1 | com.Iarova | Iarova I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
4390. | 7832.2 | com.Iarova | Iarova II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4391. | 7832.3 | com.Iarova | Iarova III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4392. | 7832.4 | com.Iarova | Iarova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4393. | 7832.5 | com.Iarova | Iarova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4394. | 7832.6 | com.Iarova | Iarova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4395. | 7832.7 | com.Iarova | Iarova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4396. | 7832.8 | com.Iarova | Iarova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4397. | 7832.9 | com.Iarova | Iarova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4398. | 7832.10 | com.Iarova | Iarova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4399. | 7832.11 | com.Iarova | Iarova Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4400. | 7832.12 | com.Iarova | Iarova Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4401. | 7832.13 | com.Iarova | Iarova Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4402. | 7832.14 | com.Iarova | Iarova Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4403. | 7832.15 | com.Iarova | Iarova Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4404. | 7832.16 | com.Iarova | Iarova Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4405. | 7832.17 | com.Iarova | Iarova Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4406. | 7832.18 | com.Iarova | Iarova Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4407. | 7832.19 | com.Iarova | Iarova Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4408. | 7832.20 | com.Iarova | Iarova Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4409. | 7832.21 | com.Iarova | Iarova Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4410. | 7858.1 | s.Inundeni, com.Vasilcău | Inundeni I – „Fortificaţie” | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4411. | 7858.2 | s.Inundeni, com.Vasilcău | Inundeni II – „Fortificaţie” | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4412. | 7858.3 | s.Inundeni, com.Vasilcău | Inundeni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4413. | 7826.1 | s.Mălcăuţi, com.Dărcăuţi | Mălcăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4414. | 1930.1 | com.Nimereuca | Nimereuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4415. | 1930.2 | com.Nimereuca | Nimereuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4416. | 1930.3 | com.Nimereuca | Nimereuca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4417. | 1930.4 | com.Nimereuca | Nimereuca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4418. | 1930.5 | com.Nimereuca | Nimereuca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4419. | 1930.6 | com.Nimereuca | Nimereuca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4420. | 3430.1 | s.Niorcani, com. Tătărăuca Veche | Niorcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4421. | 7821.1 | s.Oclanda | Oclanda Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4422. | 7821.2 | s.Oclanda | Oclanda Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4423. | 7821.3 | s.Oclanda | Oclanda Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4424. | 7821.4 | s.Oclanda | Oclanda Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4425. | 7835.1 | com.Ocolina | Ocolina I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4426. | 7835.2 | com.Ocolina | Ocolina II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4427. | 7835.3 | com.Ocolina | Ocolina Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4428. | 7837.1 | com.Parcani | Parcani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4429. | 7837.2 | com.Parcani | Parcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4430. | 7837.3 | com.Parcani | Parcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4431. | 7837.4 | com.Parcani | Parcani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4432. | 7837.5 | com.Parcani | Parcani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4433. | 7837.6 | com.Parcani | Parcani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4434. | 7837.7 | com.Parcani | Parcani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4435. | 7837.8 | com.Parcani | Parcani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4436. | 7837.9 | com.Parcani | Parcani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4437. | 7838.1 | com.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4438. | 7838.2 | com.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4439. | 7841.1 | s.Racovăţ | Racovăţ I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4440. | 7841.2 | s.Racovăţ | Racovăţ II | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani |
4441. | 7841.3 | s.Racovăţ | Racovăţ III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4442. | 7841.4 | s.Racovăţ | Racovăţ IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4443. | 7841.5 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4444. | 7841.6 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4445. | 7841.7 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4446. | 7841.8 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4447. | 7841.9 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4448. | 7841.10 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4449. | 7841.11 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4450. | 7841.12 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4451. | 7841.13 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4452. | 7841.14 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4453. | 7841.15 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4454. | 7841.16 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4455. | 7841.17 | s.Racovăţ | Racovăţ Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4456. | 7842.1 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Ceresnovăţ I | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4457. | 7842.2 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Ceresnovăţ II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4458. | 7842.3 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Ceresnovăţ III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4459. | 7842.4 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Cereşnovăţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4460. | 7842.5 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Cereşnovăţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4461. | 7842.6 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Cereşnovăţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4462. | 7842.7 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Cereşnovăţ Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4463. | 7842.8 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Cereşnovăţ Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4464. | 7842.9 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Cereşnovăţ Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4465. | 7842.10 | s.Redi-Cereşnovăţ | Redi-Cereşnovăţ Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4466. | 7843.1 | com. Regina Maria | Regina Maria Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4467. | 7843.2 | com. Regina Maria | Regina Maria Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4468. | 7843.3 | com. Regina Maria | Regina Maria Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4469. | 7843.4 | com. Regina Maria | Regina Maria Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4470. | 7843.5 | com. Regina Maria | Regina Maria Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4471. | 7843.6 | com. Regina Maria | Regina Maria Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4472. | 7843.7 | com. Regina Maria | Regina Maria Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4473. | 7843.8 | com. Regina Maria | Regina Maria Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4474. | 7845.1 | com.Rubleniţa – s.Zastânca | Rubleniţa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4475. | 7845.2 | com.Rubleniţa | Rubleniţa Tumulul 1 – „Movila Urieşului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4476. | 7845.3 | com.Rubleniţa | Rubleniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4477. | 7845.4 | com.Rubleniţa | Rubleniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4478. | 7845.5 | com.Rubleniţa | Rubleniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4479. | 7845.6 | com.Rubleniţa | Rubleniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4480. | 7846.1 | s. Rubleniţa Nouă, com.Rubleniţa | Rubleniţa Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4481. | 7846.2 | s. Rubleniţa Nouă, com.Rubleniţa | Rubleniţa Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4482. | 7846.3 | s. Rubleniţa Nouă, com.Rubleniţa | Rubleniţa Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4483. | 3436.1 | s.Rudi | Rudi I | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–I î.H. |
4484. | 3436.2 | s.Rudi | Rudi II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4485. | 3436.3 | s.Rudi | Rudi III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca modernă/sec. XIX |
4486. | 3436.4 | s.Rudi | Rudi IV | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
4487. | 3436.5 | s.Rudi | Rudi V | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
4488. | 3436.6 | s.Rudi | Rudi VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XI. Epoca medievală/sec. XIV |
4489. | 3436.7 | s.Rudi | Rudi VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4490. | 3436.8 | s.Rudi | Rudi VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4491. | 3436.9 | s.Rudi | Rudi IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4492. | 3436.10 | s.Rudi | Rudi X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4493. | 3436.11 | s.Rudi | Rudi XI | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4494. | 3436.12 | s.Rudi | Rudi XII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4495. | 3436.13 | s.Rudi | Rudi XIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4496. | 3436.14 | s.Rudi | Rudi XIV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4497. | 3436.15 | s.Rudi | Rudi XV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4498. | 3436.16 | s.Rudi | Rudi XVI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4499. | 3436.17 | s.Rudi | Rudi XVII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4500. | 3436.18 | s.Rudi | Rudi XVIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4501. | 3436.19 | s.Rudi | Rudi XIX | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX Epoca medievală/sec. X–XI |
4502. | 3436.20 | s.Rudi | Rudi XX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. VIII–IX |
4503. | 3436.21 | s.Rudi | Rudi XXI | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
4504. | 3436.22 | s.Rudi | Rudi XXII | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XIV |
4505. | 3436.23 | s.Rudi | Rudi XXIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4506. | 3436.24 | s.Rudi | Rudi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4507. | 3436.25 | s.Rudi | Rudi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4508. | 3436.26 | s.Rudi | Rudi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4509. | 7847.1 | com.Schineni | Schineni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4510. | 7847.2 | com.Schineni | Schineni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4511. | 7847.3 | com.Schineni | Schineni Tumulul 2 – „Movila lui Malache” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4512. | 7847.4 | com.Schineni | Schineni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4513. | 7847.5 | com.Schineni | Schineni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4514. | 7848.1 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4515. | 7848.2 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4516. | 7848.3 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4517. | 7848.4 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4518. | 7848.5 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4519. | 7848.6 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4520. | 7848.7 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4521. | 7848.8 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4522. | 7848.9 | s. Schinenii Noi, com.Schineni | Schinenii Noi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4523. | 7849.1 | s.Slobozia-Cremene, com.Vărăncău | Slobozia-Cremene Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4524. | 7849.2 | s.Slobozia-Cremene, com.Vărăncău | Slobozia-Cremene Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4525. | 7849.3 | s.Slobozia-Cremene, com.Vărăncău | Slobozia-Cremene Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4526. | 7849.4 | s.Slobozia-Cremene, com.Vărăncău | Slobozia-Cremene Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4527. | 7849.5 | s.Slobozia-Cremene, com.Vărăncău | Slobozia-Cremene Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4528. | 7849.6 | s.Slobozia-Cremene, com.Vărăncău | Slobozia-Cremene Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4529. | 7849.7 | s.Slobozia-Cremene, com.Vărăncău | Slobozia-Cremene Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4530. | 7850.1 | s.Slobozia-Vărăncău, com.Vărăncău | Slobozia-Vărăncău I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4531. | 7850.2 | s.Slobozia-Vărăncău, com.Vărăncău | Slobozia-Vărăncău II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4532. | 7850.3 | s.Slobozia-Vărăncău, com.Vărăncău | Slobozia-Vărăncău III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4533. | 7850.4 | s.Slobozia-Vărăncău, com.Vărăncău | Slobozia-Vărăncău IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4534. | 7850.5 | s.Slobozia-Vărăncău, com.Vărăncău | Slobozia-Vărăncău V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4535. | 7850.6 | s.Slobozia-Vărăncău, com.Vărăncău | Slobozia-Vărăncău Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4536. | 7822.1 | s.Sobari, com.Cremenciug | Sobari I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4537. | 7822.2 | s.Sobari, com.Cremenciug | Sobari II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4538. | 7853.1 | s.Soloneţ, com.Stoicani | Soloneţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4539. | 7853.2 | s.Soloneţ, com.Stoicani | Soloneţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4540. | 7853.3 | s.Soloneţ, com.Stoicani | Soloneţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4541. | 7853.4 | s.Soloneţ, com.Stoicani | Soloneţ Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4542. | 7853.5 | s.Soloneţ, com.Stoicani | Soloneţ I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4543. | 7801.1 | mun.Soroca | Soroca I „Cetate” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca medievală/sec. XIV–XVIII |
4544. | 7801.2 | mun.Soroca | Soroca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4545. | 7801.3 | mun.Soroca | Soroca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4546. | 7801.4 | mun.Soroca – com.Vasilcău | Soroca IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4547. | 7801.5 | mun.Soroca – com.Vasilcău | Soroca V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4548. | 7801.6 | mun.Soroca – com.Voloviţa | Soroca VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4549. | 7801.7 | mun.Soroca – com.Vasilcău | Soroca VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4550. | 7801.8 | mun.Soroca – com.Vasilcău | Soroca VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4551. | 7801.9 | mun.Soroca – com.Voloviţa | Soroca IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4552. | 7852.1 | com.Stoicani | Stoicani I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4553. | 7852.2 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4554. | 7852.3 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4555. | 7852.4 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4556. | 7852.5 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4557. | 7852.6 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4558. | 7852.7 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4559. | 7852.8 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4560. | 7852.9 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4561. | 7852.10 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4562. | 7852.11 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4563. | 7852.12 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4564. | 7852.13 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4565. | 7852.14 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4566. | 7852.15 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4567. | 7852.16 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4568. | 7852.17 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4569. | 7852.18 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4570. | 7852.19 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4571. | 7852.20 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4572. | 7852.21 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4573. | 7852.22 | com.Stoicani | Stoicani Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4574. | 7854.1 | s.Şeptelici | Şeptelici I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4575. | 7854.2 | s.Şeptelici | Şeptelici II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4576. | 7854.3 | s.Şeptelici | Şeptelici Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4577. | 7855.1 | com.Şolcani | Şolcani I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
4578. | 7855.2 | com.Şolcani | Şolcani II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4579. | 7855.3 | com.Şolcani | Şolcani III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
4580. | 7855.4 | com.Şolcani | Şolcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4581. | 3443.1 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4582. | 3443.2 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XIV |
4583. | 3443.3 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă II | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4584. | 3443.4 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4585. | 3443.5 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă IV | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. X–XII |
4586. | 3443.6 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă V | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4587. | 3443.7 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
4588. | 3443.8 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4589. | 3443.9 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă VIII | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4590. | 3443.10 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă IX | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
4591. | 3443.11 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche – s.Rudi | Tătărăuca Nouă X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4592. | 3443.12 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă XI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
4593. | 3443.13 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă XII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
4594. | 3443.14 | s. Tătărăuca Nouă, com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Nouă XIII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4595. | 3440.1 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4596. | 3440.2 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4597. | 3440.3 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4598. | 3440.4 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche III | Aşezare | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4599. | 3440.5 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4600. | 3440.6 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4601. | 3440.7 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4602. | 3440.8 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4603. | 3440.9 | com. Tătărăuca Veche | Tătărăuca Veche IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4604. | 3431.1 | s.Tolocăneşti, com. Tătărăuca Veche | Tolocăneşti I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
4605. | 3431.2 | s.Tolocăneşti, com. Tătărăuca Veche | Tolocăneşti II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4606. | 3431.3 | s.Tolocăneşti, com. Tătărăuca Veche | Tolocăneşti III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4607. | 7860.1 | s.Trifăuţi | Trifăuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4608. | 7860.2 | s.Trifăuţi | Trifăuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4609. | 7860.3 | s.Trifăuţi | Trifăuţi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4610. | 7860.4 | s.Trifăuţi | Trifăuţi IV | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4611. | 7860.5 | s.Trifăuţi | Trifăuţi V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4612. | 7860.6 | s.Trifăuţi | Trifăuţi VI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4613. | 7860.7 | s.Trifăuţi | Trifăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4614. | 7860.8 | s.Trifăuţi | Trifăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4615. | 7860.9 | s.Trifăuţi | Trifăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4616. | 7836.1 | s.Ţepilova, com.Ocolina | Ţepilova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4617. | 7836.2 | s.Ţepilova, com.Ocolina | Ţepilova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4618. | 7836.3 | s.Ţepilova, com.Ocolina | Ţepilova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4619. | 7823.1 | s.Valea, com.Cremenciug | Valea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4620. | 7840.1 | s. Vanţina Mică, com.Pârliţa | Vanţina Mică Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4621. | 7840.2 | s. Vanţina Mică, com.Pârliţa | Vanţina Mică Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4622. | 7857.1 | com.Vasilcău | Vasilcău I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4623. | 7857.2 | com.Vasilcău | Vasilcău Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4624. | 7857.3 | com.Vasilcău | Vasilcău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4625. | 7857.4 | com.Vasilcău | Vasilcău Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4626. | 7857.5 | com.Vasilcău | Vasilcău Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4627. | 7857.6 | com.Vasilcău | Vasilcău Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4628. | 7857.7 | com.Vasilcău | Vasilcău Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4629. | 7857.8 | com.Vasilcău | Vasilcău Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4630. | 7861.1 | com.Vădeni | Vădeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4631. | 7861.2 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4632. | 7861.3 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4633. | 7861.4 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4634. | 7861.5 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4635. | 7861.6 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4636. | 7861.7 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4637. | 7861.8 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4638. | 7861.9 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4639. | 7861.10 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4640. | 7861.11 | com.Vădeni | Vădeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4641. | 7861.12 | com.Vădeni | Vădeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4642. | 7861.13 | com.Vădeni | Vădeni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4643. | 7851.1 | com.Vărăncău | Vărăncău I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4644. | 7851.2 | com.Vărăncău | Vărăncău II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4645. | 7851.3 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4646. | 7851.4 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4647. | 7851.5 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4648. | 7851.6 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4649. | 7851.7 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4650. | 7851.8 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4651. | 7851.9 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4652. | 7851.10 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4653. | 7851.11 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4654. | 7851.12 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4655. | 7851.13 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4656. | 7851.15 | com.Vărăncău | Vărăncău III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4657. | 3450.1 | s.Visoca | Visoca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4658. | 3450.2 | s.Visoca | Visoca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4659. | 3450.3 | s.Visoca | Visoca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4660. | 3450.4 | s.Visoca | Visoca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4661. | 3450.5 | s.Visoca | Visoca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4662. | 3450.6 | s.Visoca | Visoca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4663. | 3450.7 | s.Visoca | Visoca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4664. | 3450.8 | s.Visoca | Visoca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4665. | 3450.9 | s.Visoca | Visoca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4666. | 3450.10 | s.Visoca | Visoca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4667. | 3450.11 | s.Visoca | Visoca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4668. | 3450.12 | s.Visoca | Visoca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4669. | 7863.1 | s.Voloave | Voloave I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4670. | 7863.2 | s.Voloave | Voloave Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4671. | 7863.3 | s.Voloave | Voloave Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4672. | 7864.1 | com.Voloviţa | Voloviţa I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4673. | 7864.2 | com.Voloviţa | Voloviţa II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4674. | 7864.3 | com.Voloviţa | Voloviţa III – „La Fermă” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4675. | 7864.4 | com.Voloviţa | Voloviţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4676. | 7866.1 | s.Zastânca | Zastânca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4677. | 7866.2 | s.Zastânca | Zastânca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4678. | 7866.3 | s.Zastânca | Zastânca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4679. | 7866.4 | s.Zastânca | Zastânca IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4680. | 7866.5 | s.Zastânca | Zastânca V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4681. | 7866.6 | s.Zastânca | Zastânca VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4682. | 7866.7 | s.Zastânca | Zastânca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
REGIUNEA CENTRU
| |||||
RAIONUL ANENII NOI
| |||||
4683. | 1040.1 | s.Albiniţa, or. Anenii Noi | Albiniţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4684. | 1040.2 | s.Albiniţa, or. Anenii Noi | Albiniţa II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
4685. | 1001.1 | or. Anenii Noi | Anenii Noi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4686. | 1001.2 | or. Anenii Noi | Anenii Noi II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. X–XII |
4687. | 1001.3 | or. Anenii Noi | Anenii Noi III – „Parc” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVI |
4688. | 1001.4 | or. Anenii Noi | Anenii Noi IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
4689. | 1001.5 | or. Anenii Noi | Anenii Noi V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4690. | 1001.6 | or. Anenii Noi | Anenii Noi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4691. | 1001.7 | or. Anenii Noi | Anenii Noi VII | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4692. | 1001.8 | or. Anenii Noi | Anenii Noi VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4693. | 1001.9 | or. Anenii Noi – s.Bulboaca | Anenii Noi IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4694. | 1001.10 | or. Anenii Noi | Anenii Noi X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4695. | 1001.11 | or. Anenii Noi | Anenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4696. | 1001.12 | or. Anenii Noi | Anenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4697. | 1001.13 | or. Anenii Noi | Anenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4698. | 1001.14 | or. Anenii Noi | Anenii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4699. | 1001.15 | or. Anenii Noi | Anenii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4700. | 1048.1 | s.Balmaz, com.Ciobanovca | Balmaz I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4701. | 1010.1 | com.Beriozchi, or. Anenii Noi | Beriozchi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4702. | 1010.2 | com.Beriozchi, or. Anenii Noi | Beriozchi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4703. | 1010.3 | com.Beriozchi, or. Anenii Noi | Beriozchi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4704. | 1012.1 | com.Botnăreşti | Botnăreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4705. | 1012.2 | com.Botnăreşti | Botnăreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4706. | 1019.1 | s.Botnăreştii Noi, com.Chirca | Botnăreştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4707. | 1014.1 | s.Bulboaca | Bulboaca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII |
4708. | 1014.2 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4709. | 1014.3 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4710. | 1014.4 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4711. | 1014.5 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4712. | 1014.6 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4713. | 1014.7 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4714. | 1014.8 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4715. | 1014.9 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4716. | 1014.10 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4717. | 1014.11 | s.Bulboaca | Bulboaca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4718. | 1015.1 | com.Calfa | Calfa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4719. | 1015.2 | com.Calfa | Calfa II – „Vila Hârbovăţului” | Staţiune | Paleolitic 40000–11000/10000 de ani |
4720. | 1015.3 | com.Calfa | Calfa III – „Periferia de Est” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. X–XI |
4721. | 1015.4 | com.Calfa | Calfa IV – „Coada Lacului” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. X–XI |
4722. | 1015.5 | com.Calfa | Calfa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4723. | 1015.6 | com.Calfa | Calfa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4724. | 1015.7 | com.Calfa | Calfa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4725. | 1015.8 | com.Calfa | Calfa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4726. | 1015.9 | com.Calfa | Calfa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4727. | 1015.10 | com.Calfa | Calfa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4728. | 1017.1 | s.Chetrosu | Chetrosu I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4729. | 1017.2 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4730. | 1017.3 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4731. | 1017.4 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4732. | 1017.5 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4733. | 1017.6 | s.Chetrosu | Chetrosu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4734. | 1018.1 | com.Chirca | Chirca I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4735. | 1018.2 | com.Chirca | Chirca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4736. | 1018.3 | com.Chirca | Chirca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4737. | 1018.4 | com.Chirca | Chirca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4738. | 1018.5 | com.Chirca | Chirca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4739. | 1018.6 | com.Chirca | Chirca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4740. | 1018.7 | com.Chirca | Chirca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4741. | 1018.8 | com.Chirca | Chirca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4742. | 1018.9 | com.Chirca | Chirca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4743. | 1018.10 | com.Chirca | Chirca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4744. | 1020.1 | com.Ciobanovca | Ciobanovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4745. | 1021.1 | s. Cobusca Nouă | Cobusca Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4746. | 1021.2 | s. Cobusca Nouă | Cobusca Nouă I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4747. | 1021.3 | s. Cobusca Nouă | Cobusca Nouă II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4748. | 1021.4 | s. Cobusca Nouă | Cobusca Nouă Tumulul 1 – „La Trei Movile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4749. | 1021.5 | s. Cobusca Nouă | Cobusca Nouă Tumulul 2 – „La Trei Movile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4750. | 1021.6 | s. Cobusca Nouă | Cobusca Nouă Tumulul 3 – „La Trei Movile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4751. | 1021.7 | s. Cobusca Nouă | Cobusca Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4752. | 1023.1 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche I – „Valea Pădurilor” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–IX. Epoca medievală/sec. X–XIII |
4753. | 1023.2 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche II | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
4754. | 1023.3 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4755. | 1023.4 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche IV – „Valea Brigăzii” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4756. | 1023.5 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4757. | 1023.6 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche VI – „Hârtopul lui Anohe” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4758. | 1023.7 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4759. | 1023.8 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4760. | 1023.9 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4761. | 1023.10 | com. Cobusca Veche | Cobusca Veche X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4762. | 1025.1 | s.Creţoaia – com Ţânţăreni | Creţoaia Tumulul 1 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4763. | 1025.2 | s.Creţoaia – com Ţânţăreni | Creţoaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4764. | 1026.1 | s.Delacău | Delacău I | Aşezare | Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4765. | 1026.2 | s.Delacău | Delacău II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4766. | 1026.3 | s.Delacău | Delacău Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4767. | 1026.4 | s.Delacău | Delacău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4768. | 1026.5 | s.Delacău | Delacău Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4769. | 1026.6 | s.Delacău | Delacău Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4770. | 1026.7 | s.Delacău | Delacău Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4771. | 1026.8 | s.Delacău | Delacău Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4772. | 1026.9 | s.Delacău | Delacău Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4773. | 1026.10 | s.Delacău | Delacău Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4774. | 1026.11 | s.Delacău | Delacău Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4775. | 1026.12 | s.Delacău | Delacău Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4776. | 1026.13 | s.Delacău | Delacău Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4777. | 1026.14 | s.Delacău | Delacău Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4778. | 1028.1 | com.Geamăna | Geamăna I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4779. | 1028.2 | com.Geamăna | Geamăna Tumulul 1 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4780. | 1028.3 | com.Geamăna | Geamăna Tumulul 2 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4781. | 1028.4 | com.Geamăna | Geamăna Tumulul 3 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4782. | 1030.1 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4783. | 1030.2 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului II – „Săleş” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4784. | 1030.3 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4785. | 1030.4 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului IV – „Periferia de Sud” | Aşezare | Epoca medievală /sec. X–XI |
4786. | 1030.5 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului V | Aşezare | Epoca medievală /sec. X–XI |
4787. | 1030.6 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului VI | Aşezare | Epoca medievală /sec. X–XI |
4788. | 1030.7 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului VII | Aşezare | Epoca medievală /sec. VIII–IX |
4789. | 1030.8 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului VIII | Necropolă | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4790. | 1030.9 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului IX | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. IX–X |
4791. | 1030.10 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4792. | 1030.11 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4793. | 1030.12 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4794. | 1030.13 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4795. | 1030.14 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4796. | 1030.15 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4797. | 1030.16 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4798. | 1030.17 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4799. | 1030.18 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4800. | 1030.19 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4801. | 1030.20 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4802. | 1030.21 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4803. | 1030.22 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4804. | 1030.23 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4805. | 1030.24 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4806. | 1030.25 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4807. | 1030.26 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4808. | 1030.27 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4809. | 1030.28 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4810. | 1030.29 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4811. | 1030.30 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4812. | 1030.31 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4813. | 1030.32 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4814. | 1030.33 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4815. | 1030.34 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4816. | 1030.35 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4817. | 1030.36 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4818. | 1030.37 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4819. | 1030.38 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4820. | 1030.39 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4821. | 1030.40 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4822. | 1030.41 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4823. | 1030.42 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4824. | 1030.43 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4825. | 1030.44 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4826. | 1030.45 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4827. | 1030.46 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4828. | 1030.47 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4829. | 1030.48 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4830. | 1030.49 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4831. | 1030.50 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4832. | 1030.51 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4833. | 1030.52 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4834. | 1030.53 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4835. | 1030.54 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4836. | 1030.55 | s. Gura Bâcului | Gura Bâcului Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4837. | 1031.1 | s.Hârbovăţ | Hârbovăţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4838. | 1031.2 | s.Hârbovăţ | Hârbovăţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4839. | 1031.3 | s.Hârbovăţ | Hârbovăţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4840. | 1031.4 | s.Hârbovăţ | Hârbovăţ Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4841. | 1031.5 | s.Hârbovăţ | Hârbovăţ Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4842. | 1031.6 | s.Hârbovăţ | Hârbovăţ Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4843. | 1031.7 | s.Hârbovăţ | Hârbovăţ Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4844. | 1031.8 | s.Hârbovăţ | Hârbovăţ Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4845. | 1011.1 | s. Hârbovăţul Nou, or. Anenii Noi | Hârbovăţul Nou I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4846. | 1032.1 | s.Maximovca | Maximovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4847. | 1032.2 | s.Maximovca | Maximovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4848. | 1032.3 | s.Maximovca – com.Bubuieci | Maximovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4849. | 1032.4 | s.Maximovca | Maximovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4850. | 1032.5 | s.Maximovca | Maximovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4851. | 1032.6 | s.Maximovca | Maximovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4852. | 1032.7 | s.Maximovca | Maximovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4853. | 1032.8 | s.Maximovca | Maximovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4854. | 1034.1 | s.Mereni | Mereni I – „Chirca” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4855. | 1034.2 | s.Mereni | Mereni II – „Costişa Maximului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4856. | 1034.3 | s.Mereni | Mereni III – „Petroşiţa” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4857. | 1034.4 | s.Mereni | Mereni IV – „Şcoala Berjan” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
4858. | 1034.5 | s.Mereni | Mereni Tumulul 1 – „Dealul Bâcului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4859. | 1034.6 | s.Mereni | Mereni Tumulul 2 – „Dealul Bâcului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4860. | 1034.8 | s.Mereni | Mereni Tumulul 3 – „Dealul Bâcului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4861. | 1034.7 | s.Mereni | Mereni Tumulul 4 – „Dealul Bâcului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4862. | 1034.9 | s.Mereni | Mereni „Hârtopul Chihaia” – Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4863. | 1034.10 | s.Mereni | Mereni „Drumul Gării” – Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4864. | 1034.11 | s.Mereni | Mereni „Hatmana” – Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4865. | 1034.12 | s.Mereni | Mereni „Hatmana” – Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4866. | 1034.13 | s.Mereni | Mereni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4867. | 2328.1 | com. Ochiul Roş – com.Zolotievca | Ochiul Roş Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4868. | 2328.2 | com.Ochiul Roş | Ochiul Roş Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4869. | 1037.1 | s.Puhăceni | Puhăceni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4870. | 1037.2 | s.Puhăceni | Puhăceni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4871. | 1037.3 | s.Puhăceni | Puhăceni III – „Sub Deal” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4872. | 1037.4 | s.Puhăceni | Puhăceni IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4873. | 1037.5 | s.Puhăceni | Puhăceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4874. | 1037.6 | s.Puhăceni | Puhăceni V | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
4875. | 1037.7 | s.Puhăceni | Puhăceni VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4876. | 1038.1 | s.Roşcani | Roşcani I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
4877. | 1038.2 | s.Roşcani | Roşcani II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4878. | 1038.3 | s.Roşcani | Roşcani III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4879. | 1038.4 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4880. | 1038.5 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4881. | 1038.6 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4882. | 1038.7 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4883. | 1038.8 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4884. | 1038.9 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4885. | 1038.10 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4886. | 1038.11 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4887. | 1038.12 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4888. | 1038.13 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4889. | 1038.14 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4890. | 1038.15 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4891. | 1038.16 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4892. | 1038.17 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4893. | 1038.18 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4894. | 1038.19 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4895. | 1038.20 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4896. | 1038.21 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4897. | 1038.22 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4898. | 1038.23 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4999. | 1039.1 | com.Ruseni | Ruseni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVI |
4900. | 1039.2 | com.Ruseni | Ruseni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4901. | 1022.1 | s.Socoleni, or. Anenii Noi | Socoleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4902. | 1022.2 | s.Socoleni, or. Anenii Noi | Socoleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4903. | 1022.3 | s.Socoleni, or. Anenii Noi | Socoleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4904. | 1041.1 | s.Speia | Speia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4905. | 1041.2 | s.Speia | Speia II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4906. | 1041.3 | s.Speia | Speia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4907. | 1041.4 | s.Speia | Speia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4908. | 1041.5 | s.Speia | Speia III | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
4909. | 1042.1 | s.Şerpeni | Şerpeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4910. | 1042.2 | s.Şerpeni | Şerpeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4911. | 1042.3 | s.Şerpeni | Şerpeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4912. | 1042.4 | s.Şerpeni | Şerpeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4913. | 1042.5 | s.Şerpeni | Şerpeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4914. | 1050.1 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–IX |
4915. | 1050.2 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4916. | 1050.3 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4917. | 1050.4 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 1 – „Movila Turcilor” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4918. | 1050.5 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4919. | 1050.6 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4920. | 1050.7 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4921. | 1050.8 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4922. | 1050.9 | com.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4923. | 1043.1 | com.Teliţa | Teliţa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4924. | 1043.2 | com.Teliţa | Teliţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4925. | 1043.3 | com.Teliţa | Teliţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4926. | 1043.4 | com.Teliţa | Teliţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4927. | 1043.5 | com.Teliţa | Teliţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4928. | 1043.6 | com.Teliţa | Teliţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4929. | 1043.7 | com.Teliţa | Teliţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4930. | 1043.8 | com.Teliţa | Teliţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4931. | 1043.9 | com.Teliţa | Teliţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4932. | 1046.1 | s.Todireşti | Todireşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4933. | 1046.2 | s.Todireşti | Todireşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4934. | 1046.3 | s.Todireşti | Todireşti III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–IX |
4935. | 1046.4 | s.Todireşti | Todireşti Tumulul 1 – „Pe Podiş” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4936. | 1046.5 | s.Todireşti | Todireşti Tumulul 2 – „Pe Podiş” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4937. | 1046.6 | s.Todireşti | Todireşti Tumulul 3 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4938. | 1046.7 | s.Todireşti | Todireşti Tumulul 4 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4939. | 1046.8 | s.Todireşti | Todireşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4940. | 1046.9 | s.Todireşti | Todireşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4941. | 1046.10 | s.Todireşti | Todireşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4942. | 1047.1 | s. Troiţa Nouă | Troiţa Nouă I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4943. | 1047.2 | s. Troiţa Nouă | Troiţa Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4944. | 502.1 | s.Varniţa | Calfa I – „Cetăţuie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î. Hr. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. X–XVI |
4945. | 502.2 | s.Varniţa | Varniţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4946. | 502.3 | s.Varniţa | Varniţa III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4947. | 502.4 | s.Varniţa | Varniţa IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
4948. | 502.5 | s.Varniţa | Varniţa V | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
4949. | 502.6 | s.Varniţa | Varniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4950. | 502.7 | s.Varniţa | Varniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4951. | 502.8 | s.Varniţa | Varniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4952. | 502.9 | s.Varniţa | Varniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4953. | 502.10 | s.Varniţa | Varniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4954. | 2338.1 | com.Zolotievca | Zolotievca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL CĂLĂRAŞI
| |||||
4955. | 2501.1 | or.Călăraşi | Călăraşi I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
4956. | 2501.2 | or.Călăraşi | Călăraşi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4957. | 2501.3 | or.Călăraşi | Călăraşi III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4958. | 2501.4 | or.Călăraşi | Călăraşi IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4959. | 2501.5 | or.Călăraşi | Călăraşi V | Aşezare | Epoca modernă/sec. XIX |
4960. | 2501.6 | or.Călăraşi | Călăraşi VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
4961. | 2512.1 | s.Bahu | Bahu I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4962. | 2514.1 | com.Buda | Buda I – „Fundul Văii” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4963. | 2527.1 | s.Horodişte | Horodişte I | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4964. | 2524.1 | s.Mândra, com.Hârjauca | Mândra I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4965. | 2529.1 | s.Nişcani | Nişcani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4966. | 2529.2 | s.Nişcani | Nişcani II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4967. | 2545.1 | s.Novaci, com.Tuzara | Novaci I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
4968. | 2545.2 | s.Novaci, com.Tuzara | Novaci II | Aşezare | Epoca romană târzie /sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI |
4969. | 2530.2 | com.Onişcani | Onişcani I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4970. | 2530.1 | com.Onişcani | Onişcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
4971. | 2546.1 | s.Peticeni | Peticeni I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4972. | 2546.2 | s.Peticeni | Peticeni II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
4973. | 2546.3 | s.Peticeni | Peticeni III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
4974. | 2546.4 | s.Peticeni – s.Novaci, com.Tuzara | Peticeni IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4975. | 2546.5 | s.Peticeni | Peticeni V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4976. | 2534.1 | s.Pituşca | Pituşca I – „Cetăţuia Răciula” | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. IX–XI |
4977. | 2535.1 | s.Pârjolteni | Pârjolteni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
4978. | 2535.2 | s.Pârjolteni | Pârjolteni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
4979. | 2535.3 | s.Pârjolteni | Pârjolteni III | Aşezare | Epoca romană târzie /sec. III–IV. Epoca medievală /sec. VI–XVIII |
4980. | 2535.4 | s.Pârjolteni | Pârjolteni IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4981. | 2535.5 | s.Pârjolteni | Pârjolteni V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV. Epoca medievală/sec. XIV |
4982. | 2535.6 | s.Pârjolteni | Pârjolteni VI | Necropolă | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4983. | 2535.7 | s.Pârjolteni | Pârjolteni VII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. |
4984. | 2535.8 | s.Pârjolteni | Pârjolteni VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4985. | 2542.1 | s. Podul Lung, com.Sipoteni | Podul Lung I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
4986. | 2536.1 | com.Răciula | Mănăstirea Răciula | Complex de cult | Epoca modernă/sec. sec. XVIII-XIX |
4987. | 2538.1 | com.Rădeni | Rădeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
4988. | 2539.1 | s.Sadova | Sadova I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
4989. | 2539.2 | s.Sadova | Sadova II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
4990. | 2541.1 | com.Sipoteni | Sipoteni I | Necropolă | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4991. | 2541.2 | com.Sipoteni | Sipoteni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
4992. | 2543.1 | s.Temeleuţi | Temeleuţi I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4993. | 2543.2 | s.Temeleuţi | Temeleuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4994. | 2543.3 | s.Temeleuţi | Temeleuţi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4995. | 2543.4 | s.Temeleuţi | Temeleuţi IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
4996. | 2543.5 | s.Temeleuţi | Temeleuţi V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
4997. | 2544.1 | com.Tuzara | Tuzara I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XIV, XVII–XVIII |
4998. | 2549.1 | s.Vălcineţ | Vălcineţ I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
4999. | 2549.2 | s.Vălcineţ | Vălcineţ II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5000. | 2549.3 | s.Vălcineţ | Vălcineţ III | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
5001. | 2549.4 | s.Vălcineţ | Vălcineţ IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală /sec. VI–XIV |
5002. | 2549.5 | s.Vălcineţ | Vălcineţ V – „La Iaz la Bâc” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5003. | 2549.6 | s.Vălcineţ | Vălcineţ VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5004. | 2549.7 | s.Vălcineţ | Vălcineţ VII | Aşezare | Epoca medievală /sec. VI–XIV |
RAIONUL CRIULENI
| |||||
5005. | 3101.1 | or.Criuleni | Criuleni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5006. | 3101.2 | or.Criuleni | Criuleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5007. | 3101.3 | or.Criuleni | Criuleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5008. | 3111.1 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5009. | 3111.2 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5010. | 3111.3 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5011. | 3111.4 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5012. | 3111.5 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5013. | 3111.6 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5014. | 3111.7 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5015. | 3111.8 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5016. | 3111.9 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5017. | 3111.10 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5018. | 3111.11 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5019. | 3111.12 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5020. | 3111.13 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5021. | 3111.14 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5022. | 3111.15 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5023. | 3111.16 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5024. | 3111.17 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5025. | 3111.18 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5026. | 3111.19 | com.Bălăbăneşti | Bălăbăneşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5027. | 3114.1 | com.Bălţata | Bălţata I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5028. | 3114.2 | com.Bălţata | Bălţata II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5029. | 3114.3 | com.Bălţata | Bălţata III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5030. | 3114.4 | com.Bălţata | Bălţata IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5031. | 3114.5 | com.Bălţata | Bălţata V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5032. | 3114.6 | com.Bălţata | Bălţata VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5033. | 3114.7 | com.Bălţata | Bălţata VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5034. | 3114.8 | com.Bălţata | Bălţata VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5035. | 3114.9 | com.Bălţata | Bălţata IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5036. | 3114.10 | com.Bălţata | Bălţata X | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5037. | 3114.11 | com.Bălţata | Bălţata XI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5038. | 3114.12 | com.Bălţata | Bălţata Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5039. | 3114.13 | com.Bălţata | Bălţata Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5040. | 3114.14 | com.Bălţata | Bălţata Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5041. | 3118.1 | com.Boşcana | Boşcana I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5042. | 3118.2 | com.Boşcana | Boşcana II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5043. | 3118.3 | com.Boşcana | Boşcana Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5044. | 3118.4 | com.Boşcana | Boşcana Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5045. | 3118.5 | com.Boşcana | Boşcana Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5046. | 3118.6 | com.Boşcana | Boşcana Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5047. | 3118.7 | com.Boşcana | Boşcana Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5048. | 3118.8 | com.Boşcana | Boşcana Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5049. | 3118.9 | com.Boşcana | Boşcana Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5050. | 3137.1 | s.Chetroasa, com.Hruşova | Chetroasa Tumulul 1 – „Movila Delencile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5051. | 3122.1 | s.Cimişeni | Cimişeni I – „Curtea Bisericească” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5052. | 3122.2 | s.Cimişeni | Cimişeni Tumulul 1 – „La Holtanu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5053. | 3122.3 | s.Cimişeni | Cimişeni Tumulul 2 – „Movila lui Liudom” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5054. | 3122.4 | s.Cimişeni | Cimişeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5055. | 3122.5 | s.Cimişeni | Cimişeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5056. | 3122.6 | s.Cimişeni | Cimişeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5057. | 3122.7 | s.Cimişeni | Cimişeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5058. | 3122.8 | s.Cimişeni | Cimişeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5059. | 3122.9 | s.Cimişeni | Cimişeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5060. | 3122.10 | s.Cimişeni | Cimişeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5061. | 3138.1 | s.Ciopleni, com.Hruşova | Ciopleni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5062. | 3138.2 | s.Ciopleni, com.Hruşova | Ciopleni Tumulul 1 – „La Hârtoape” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5063. | 3138.3 | s.Ciopleni, com.Hruşova | Ciopleni Tumulul 2 – „La Hârtoape” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5064. | 3138.4 | s.Ciopleni, com.Hruşova | Ciopleni Tumulul 3 – „La Movila cu Trei Pietre” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5065. | 3138.5 | s.Ciopleni, com.Hruşova | Ciopleni Tumulul 4 – „La Movila cu Trei Pietre” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5066. | 3138.6 | s.Ciopleni, com.Hruşova | Ciopleni Tumulul 5 – „La Movila cu Trei Pietre” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5067. | 3123.1 | s.Corjova | Corjova I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
5068. | 3123.2 | s.Corjova | Corjova II – „Stânca” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5069. | 3123.3 | s.Corjova | Corjova III – „În Deal la Vie” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5070. | 3123.4 | s.Corjova | Corjova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5071. | 3123.5 | s.Corjova | Corjova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5072. | 3123.6 | s.Corjova | Corjova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5073. | 3123.7 | s.Corjova | Corjova IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5074. | 3123.8 | s.Corjova | Corjova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5075. | 3123.9 | s.Corjova | Corjova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5076. | 3123.10 | s.Corjova | Corjova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5077. | 3123.11 | s.Corjova | Corjova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5078. | 3124.1 | s.Coşerniţa | Coşerniţa I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
5079. | 3124.2 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5080. | 3124.3 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5081. | 3124.4 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5082. | 3124.5 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5083. | 3124.6 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5084. | 3124.7 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5085. | 3124.8 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5086. | 3124.9 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5087. | 3124.10 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5088. | 3124.11 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5089. | 3124.12 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5090. | 3124.13 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5091. | 3124.14 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5092. | 3124.15 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5093. | 3124.16 | s.Coşerniţa | Coşerniţa Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5094. | 3125.1 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5095. | 3125.2 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5096. | 3125.3 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5097. | 3125.4 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5098. | 3125.5 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5099. | 3125.6 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5100. | 3125.7 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5101. | 3125.8 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5102. | 3125.9 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5103. | 3125.10 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5104. | 3125.11 | s.Cruglic | Cruglic Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5105. | 3129.1 | com.Drăsliceni | Drăsliceni I – „La Coada Iazului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5106. | 3129.2 | com.Drăsliceni | Drăsliceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5107. | 3129.3 | com.Drăsliceni | Drăsliceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5108. | 3129.4 | com.Drăsliceni | Drăsliceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5109. | 3129.5 | com.Drăsliceni | Drăsliceni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5110. | 3133.1 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
5111. | 3133.2 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI |
5112. | 3133.3 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
5113. | 3133.4 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5114. | 3133.5 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi V | Necropolă | Epoca modernă/sec. XIX |
5115. | 3133.6 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5116. | 3133.7 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5117. | 3133.8 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5118. | 3133.9 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5119. | 3133.10 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5120. | 3133.11 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5121. | 3133.12 | s. Dubăsarii Vechi | Dubăsarii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5122. | 3134.1 | com. Hârtopul Mare | Hârtopul Mare I – „La Şanţ” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XI |
5123. | 3134.2 | com. Hârtopul Mare | Hârtopul Mare II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5124. | 3134.4 | com. Hârtopul Mare | Hârtopul Mare IV | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5125. | 3134.5 | com. Hârtopul Mare | Hârtopul Mare V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5126. | 3134.6 | com. Hârtopul Mare | Hârtopul Mare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5127. | 3134.7 | com. Hârtopul Mare | Hârtopul Mare Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5128. | 3134.8 | com. Hârtopul Mare | Hârtopul Mare Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5129. | 3134.9 | com. Hârtopul Mare | Hârtopul Mare Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5130. | 3136.1 | com.Hruşova | Hruşova I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5131. | 3136.2 | com.Hruşova | Hruşova II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5132. | 3136.3 | com.Hruşova | Hruşova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5133. | 3136.4 | com.Hruşova | Hruşova III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5134. | 3136.5 | com.Hruşova | Hruşova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5135. | 3139.1 | s.Işnovăţ | Işnovăţ I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5136. | 3139.2 | s.Işnovăţ | Işnovăţ II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. V–VIII |
5137. | 3139.3 | s.Işnovăţ | Işnovăţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5138. | 3139.4 | s.Işnovăţ | Işnovăţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5139. | 3139.5 | s.Işnovăţ | Işnovăţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5140. | 3140.1 | s.Izbişte | Izbişte Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5141. | 3140.2 | s.Izbişte | Izbişte Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5142. | 3140.3 | s.Izbişte | Izbişte Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5143. | 3140.4 | s.Izbişte | Izbişte Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5144. | 3141.1 | s.Jevreni | Jevreni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5145. | 3141.2 | s.Jevreni | Jevreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5146. | 3131.1 | s.Măgdăceşti | Măgdăceşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5147. | 3112.1 | s.Mălăieşti, com.Bălăbăneşti | Mălăieşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5148. | 3112.2 | s.Mălăieşti, com.Bălăbăneşti | Mălăieşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5149. | 3112.3 | s.Mălăieşti, com.Bălăbăneşti | Mălăieşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5150. | 3119.1 | s.Mărdăreuca, com.Boşcana | Mărdăreuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5151. | 3119.2 | s.Mărdăreuca, com.Boşcana | Mărdăreuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5152. | 3142.1 | s.Maşcăuţi | Maşcăuţi I – „Dealul cel Mare” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. V–VIII |
5153. | 3142.2 | s.Maşcăuţi | Maşcăuţi II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
5154. | 3142.3 | s.Maşcăuţi | Maşcăuţi III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
5155. | 3142.4 | s.Maşcăuţi | Maşcăuţi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5156. | 3142.5 | s.Maşcăuţi | Maşcăuţi V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5157. | 3142.6 | s.Maşcăuţi | Maşcăuţi VI – „Poiana Ciucului” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. V–VIII |
5158. | 3142.7 | s.Maşcăuţi | Maşcăuţi VII – „Zaverna” | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
5159. | 3142.8 | s.Maşcăuţi | Maşcăuţi VIII – „Schitul Pârcălabului Albu” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XIX |
5160. | 3143.1 | com.Micleşti | Micleşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5161. | 3145.1 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5162. | 3145.2 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVI |
5163. | 3145.3 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5164. | 3145.4 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5165. | 3145.5 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5166. | 3145.6 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5167. | 3145.7 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5168. | 3145.8 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5169. | 3145.9 | s.Ohrincea, or.Criuleni | Ohrincea Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5170. | 3146.1 | s.Oniţcani | Oniţcani I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5171. | 3146.2 | s.Oniţcani | Oniţcani II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5172. | 3146.3 | s.Oniţcani | Oniţcani III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5173. | 3146.4 | s.Oniţcani | Oniţcani IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5174. | 3146.5 | s.Oniţcani | Oniţcani V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5175. | 3146.6 | s.Oniţcani | Oniţcani VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5176. | 3146.7 | s.Oniţcani | Oniţcani VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5177. | 3146.8 | s.Oniţcani | Oniţcani VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5178. | 3146.9 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5179. | 3146.10 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5180. | 3146.11 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5181. | 3146.12 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5182. | 3146.13 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5183. | 3146.14 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5184. | 3146.15 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5185. | 3146.16 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5186. | 3146.17 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5187. | 3146.18 | s.Oniţcani | Oniţcani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5188. | 3147.1 | com.Paşcani | Paşcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5189. | 3147.2 | com.Paşcani | Paşcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5190. | 3147.3 | com.Paşcani | Paşcani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5191. | 3147.4 | com.Paşcani | Paşcani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5192. | 3147.5 | com.Paşcani | Paşcani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5193. | 3147.6 | com.Paşcani | Paşcani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5194. | 3147.7 | com.Paşcani | Paşcani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5195. | 3147.8 | com.Paşcani | Paşcani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5196. | 3149.1 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5197. | 3149.2 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5198. | 3149.3 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5199. | 3149.4 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5200. | 3149.5 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5201. | 3149.6 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5202. | 3149.7 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5203. | 3149.8 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5204. | 3149.9 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5205. | 3149.10 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5206. | 3149.11 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5207. | 3149.12 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5208. | 3149.13 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5209. | 3149.14 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5210. | 3149.15 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5211. | 3149.16 | com.Răculeşti | Răculeşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5212. | 3116.1 | s.Sagaidac, com.Bălţata | Sagaidac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5213. | 3116.2 | s.Sagaidac, com.Bălţata | Sagaidac Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5214. | 3152.1 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5215. | 3152.2 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5216. | 3152.3 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XII |
5217. | 3152.4 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5218. | 3152.5 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5219. | 3152.6 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5220. | 3152.7 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5221. | 3152.8 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5222. | 3152.9 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5223. | 3152.10 | s.Slobozia-Duşca | Slobozia-Duşca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5224. | 3144.1 | s.Steţcani, com.Micleşti | Steţcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5225. | 3110.1 | s.Zolonceni, or.Criuleni | Zolonceni I – „Fortificaţie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5226. | 3155.1 | s.Zăicana | Zăicana I – „Valea Odaia” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5227. | 3155.2 | s.Zăicana | Zăicana II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5228. | 3155.3 | s.Zăicana | Zăicana Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5229. | 3155.4 | s.Zăicana | Zăicana Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5230. | 3155.5 | s.Zăicana | Zăicana Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5231. | 3155.6 | s.Zăicana | Zăicana Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL DUBĂSARI
| |||||
5232. | 3810.1 | com.Cocieri | Cocieri Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5233. | 3810.2 | com.Cocieri | Cocieri Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5234. | 3810.3 | com.Cocieri | Cocieri Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5235. | 3818.1 | com.Coşniţa | Coşniţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5236. | 3818.2 | com.Coşniţa | Coşniţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5237. | 3818.3 | com.Coşniţa | Coşniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5238. | 3818.4 | com.Coşniţa | Coşniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5239. | 3818.5 | com.Coşniţa | Coşniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5240. | 3818.6 | com.Coşniţa | Coşniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5241. | 3818.7 | com.Coşniţa | Coşniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5242. | 3828.1 | s.Doroţcaia | Doroţcaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5243. | 3828.2 | s.Doroţcaia | Doroţcaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5244. | 3828.3 | s.Doroţcaia | Doroţcaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5245. | 3835.1 | s.Holercani | Holercani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5246. | 3835.2 | s.Holercani | Holercani II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5247. | 3835.3 | s.Holercani | Holercani III | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5248. | 3835.4 | s.Holercani | Holercani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5249. | 3837.1 | s.Marcăuţi | Marcăuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5250. | 3837.2 | s.Marcăuţi | Marcăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5251. | 3837.3 | s.Marcăuţi | Marcăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5252. | 3837.4 | s.Marcăuţi | Marcăuţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5253. | 3838.1 | s.Molovata | Molovata I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5254. | 3841.1 | s.Oxentea | Oxentea I | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5255. | 3841.2 | s.Oxentea | Oxentea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5256. | 3819.1 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea I | Staţiune | Paleolitic/1200000–200000 de ani |
5257. | 3819.2 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5258. | 3819.3 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5259. | 3819.4 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5260. | 3819.5 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5261. | 3819.6 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5262. | 3819.7 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5263. | 3819.8 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5264. | 3819.9 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5265. | 3819.10 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5266. | 3819.11 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5267. | 3819.12 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5268. | 3819.13 | s.Pohrebea, com.Coşniţa | Pohrebea Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5269. | 3842.1 | s.Pârâta | Pârâta Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5270. | 3842.2 | s.Pârâta | Pârâta Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5271. | 3840.1 | s.Roghi, com. Molovata Nouă | Roghi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5272. | 3840.2 | s.Roghi, com. Molovata Nouă | Roghi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5273. | 3840.3 | s.Roghi, com. Molovata Nouă | Roghi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5274. | 3844.1 | s.Ustia | Ustia I | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
5275. | 3844.2 | s.Ustia | Ustia II | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
5276. | 3844.3 | s.Ustia | Ustia III | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5277. | 3844.4 | s.Ustia | Ustia IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5278. | 3844.5 | s.Ustia | Ustia V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5279. | 3844.6 | s.Ustia | Ustia VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5280. | 3844.7 | s.Ustia | Ustia VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5281. | 3844.8 | s.Ustia | Ustia VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5282. | 3844.9 | s.Ustia | Ustia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5283. | 3844.10 | s.Ustia | Ustia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5284. | 3844.11 | s.Ustia | Ustia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5285. | 3844.12 | s.Ustia | Ustia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5286. | 3844.13 | s.Ustia | Ustia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5287. | 3811.1 | s.Vasilievca, com.Cocieri | Vasilievca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5288. | 3811.2 | s.Vasilievca, com.Cocieri | Vasilievca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5289. | 3811.3 | s.Vasilievca, com.Cocieri | Vasilievca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL HÂNCEŞTI
| |||||
5290. | 5338.1 | s.Anini, com.Lăpuşna | Anini I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
5291. | 5338.2 | s.Anini, com.Lăpuşna | Anini II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5292. | 5311.1 | com.Bobeica | Bobeica I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5293. | 5311.2 | com.Bobeica | Bobeica II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
5294. | 5314.1 | s.Boghiceni | Boghiceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5295. | 5317.1 | s.Bujor | Bujor I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
5296. | 5317.2 | s.Bujor | Bujor Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5297. | 5317.3 | s.Bujor | Bujor Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5298. | 5318.1 | s.Buţeni | Buţeni I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5299. | 5318.2 | s.Buţeni | Buţeni II – „La Rădi” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5300. | 5318.3 | s.Buţeni | Buţeni III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5301. | 5318.4 | s.Buţeni | Buţeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5302. | 5310.2 | s.Bălceana | Bălceana Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5303. | 5310.1 | s.Bălceana – com.Lăpuşna | Bălceana I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5304. | 5320.1 | s.Călmăţui – com.Leuşeni | Călmăţui I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5305. | 5320.2 | s.Călmăţui | Călmăţui Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5306. | 5320.3 | s.Călmăţui | Călmăţui Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5307. | 5320.4 | s.Călmăţui | Călmăţui Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5308. | 5320.5 | s.Călmăţui | Călmăţui Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5309. | 5320.6 | s.Călmăţui | Călmăţui Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5310. | 5320.7 | s.Călmăţui | Călmăţui Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5311. | 5324.1 | com.Cărpineni | Cărpineni I – „În Lunca Lăpuşniţei” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
5312. | 5324.2 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5313. | 5324.3 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5314. | 5324.4 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5315. | 5324.5 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5316. | 5324.6 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5317. | 5324.7 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5318. | 5324.8 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 7 – „Movila Rediului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5319. | 5324.9 | com.Carpineni | Cărpineni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5320. | 5324.10 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5321. | 5324.11 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5322. | 5324.12 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5323. | 5324.13 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5324. | 5324.14 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5325. | 5324.15 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5326. | 5324.16 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5327. | 5324.17 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5328. | 5324.18 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5329. | 5324.19 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5330. | 5324.20. | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5331. | 5324.21 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5332. | 5324.22 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5333. | 5324.23 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5334. | 5324.24 | com.Cărpineni | Cărpineni Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5335. | 6023.1 | s.Căţeleni | Căţeleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5336. | 6023.2 | s.Căţeleni | Căţeleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5337. | 6023.3 | s.Căţeleni | Căţeleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5338. | 6023.4 | s.Căţeleni | Căţeleni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5339. | 5326.1 | s.Cioara | Cioara Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5340. | 5326.2 | s.Cioara | Cioara Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5341. | 5326.3 | s.Cioara | Cioara Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5342. | 5326.4 | s.Cioara | Cioara Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5343. | 5326.5 | s.Cioara | Cioara Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5344. | 5326.6 | s.Cioara | Cioara Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5345. | 5326.7 | s.Cioara | Cioara Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5346. | 5326.8 | s.Cioara | Cioara Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5347. | 6026.1 | s.Ciuciuleni | Ciuciuleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5348. | 6026.2 | s.Ciuciuleni | Ciuciuleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5349. | 6026.3 | s.Ciuciuleni | Ciuciuleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5350. | 6026.4 | s.Ciuciuleni | Ciuciuleni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5351. | 6026.5 | s.Ciuciuleni | Ciuciuleni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5352. | 5322.1 | s.Coroliovca, com.Sărata-Galbenă | Coroliovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5353. | 5328.1 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5354. | 5328.2 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5355. | 5328.3 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5356. | 5328.4 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5357. | 5328.5 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5358. | 5328.6 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5359. | 5328.7 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5360. | 5328.8 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5361. | 5328.9 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5362. | 5328.10 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5363. | 5328.11 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5364. | 5328.12 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5365. | 5328.13 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5366. | 5328.14 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5367. | 5328.15 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5368. | 5328.16 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5369. | 5328.17 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5370. | 5328.18 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5371. | 5328.19 | com.Crasnoarmeiscoe | Crasnoarmeiscoe Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5372. | 5330.1 | s.Dancu | Dancu I | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5373. | 5330.2 | s.Dancu | Dancu II | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5374. | 5330.3 | s.Dancu | Dancu III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5375. | 5330.4 | s.Dancu | Dancu IV | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5376. | 5330.5 | s.Dancu | Dancu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5377. | 5330.6 | s.Dancu | Dancu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5378. | 5330.7 | s.Dancu | Dancu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5379. | 5330.8 | s.Dancu | Dancu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5380. | 5330.9 | s.Dancu | Dancu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5381. | 5332.1 | s. Fundul Galbenei | Fundul Galbenei I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5382. | 5332.2 | s. Fundul Galbenei | Fundul Galbenei II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5383. | 5332.3 | s. Fundul Galbenei | Fundul Galbenei III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5384. | 5332.4 | s. Fundul Galbenei | Fundul Galbenei IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5385. | 5332.5 | s. Fundul Galbenei – s.Bardar, r. Ialoveni | Fundul Galbenei V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5386. | 5332.6 | s. Fundul Galbenei | Fundul Galbenei VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5387. | 5331.1 | s.Fârlădeni | Fârlădeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5388. | 5301.1 | mun. Hânceşti | Hânceşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5389. | 5301.2 | mun. Hânceşti | Hânceşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5390. | 5301.3 | mun. Hânceşti | Hânceşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5391. | 6032.1 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi | Horodca I | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5392. | 6032.2 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi | Horodca II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
5393. | 6032.3 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi | Horodca III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
5394. | 6032.4 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi | Horodca IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
5395. | 6032.5 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi | Horodca VII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
5396. | 6032.6 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi | Horodca VIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5397. | 6032.7 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi | Horodca IX | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5398. | 6032.8 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi – com.Bobeica | Horodca X | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5399. | 6032.9 | s.Horodca, com. Drăguşenii Noi | Horodca XI | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
5400. | 5333.1 | com.Ivanovca | Ivanovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5401. | 5333.2 | com.Ivanovca | Ivanovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5402. | 5337.1 | com.Lăpuşna | Lăpuşna I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–XII |
5403. | 5337.2 | com.Lăpuşna | Lăpuşna II – „Pardos” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–XII |
5404. | 5337.3 | com.Lăpuşna | Lăpuşna III – „Gura Pardos” | Necropolă | Epoca medievală |
5405. | 5337.4 | com.Lăpuşna | Lăpuşna IV – „Valea Râma” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5406. | 5337.5 | com.Lăpuşna | Lăpuşna V – „Mladen” | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–X |
5407. | 5337.6 | com.Lăpuşna | Lăpuşna VI – „Gura Popasca” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5408. | 5337.7 | com.Lăpuşna | Lăpuşna VII – „Gura Văii Rusca” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5409. | 5337.8 | com.Lăpuşna | Lăpuşna VIII – „Valea Rusca” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–VII |
5410. | 5337.9 | com.Lăpuşna | Lăpuşna IX – „Elevator ” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5411. | 5337.10 | com.Lăpuşna | Lăpuşna X – „Podul Rusca” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5412. | 5337.11 | com.Lăpuşna | Lăpuşna XI – „Paşcani ” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5413. | 5337.12 | com.Lăpuşna | Lăpuşna XII – „Târgul Medieval” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII. Epoca medievală/sec. XVIII–XIX. Epoca medievală/sec. XV–XIX |
5414. | 5337.13 | com.Lăpuşna | Lăpuşna XIII Rusca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5415. | 5337.14 | com.Lăpuşna | Lăpuşna XIV | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5416. | 5337.15 | com.Lăpuşna | Lăpuşna XV | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5417. | 5337.16 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5418. | 5337.17 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5419. | 5337.18 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5420. | 5337.19 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5421. | 5337.20 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5422. | 5337.21 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5423. | 5337.22 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5424. | 5337.23 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5425. | 5337.24 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5426. | 5337.25 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5427. | 5337.26 | com.Lăpuşna | Lăpuşna Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5428. | 5342.1 | s.Logăneşti | Logăneşti I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VII–XII. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
5429. | 5342.2 | s.Logăneşti | Logăneşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VII–XI. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
5430. | 5342.3 | s.Logăneşti | Logăneşti III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
5431. | 5345.1 | com.Mingir | Mingir Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5432. | 5345.2 | com.Mingir | Mingir Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5433. | 5345.3 | com.Mingir | Mingir Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5434. | 5345.4 | com.Mingir | Mingir Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5435. | 5345.5 | com.Mingir | Mingir Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5436. | 5345.6 | com.Mingir | Mingir Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5437. | 5345.7 | com.Mingir | Mingir Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5438. | 5345.8 | com.Mingir | Mingir Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5439. | 5345.9 | com.Mingir | Mingir Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5440. | 5345.10 | com.Mingir | Mingir Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5441. | 5345.11 | com.Mingir | Mingir Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5442. | 5345.12 | com.Mingir | Mingir I – „Necropolăul Vechi” | Necropolă | Epoca modernă/sec. XIX |
5443. | 5345.13 | com.Mingir | Mingir Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5444. | 5345.14 | com.Mingir | Mingir Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5445. | 5345.15 | com.Mingir | Mingir Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5446. | 5345.16 | com.Mingir | Mingir Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5447. | 5345.17 | com.Mingir | Mingir Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5448. | 5345.18 | com.Mingir | Mingir Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5449. | 5345.19 | com.Mingir | Mingir Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5450. | 5345.20 | com.Mingir | Mingir Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5451. | 5345.21 | com.Mingir | Mingir Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5452. | 5345.22 | com.Mingir | Mingir Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5453. | 5345.23 | com.Mingir | Mingir Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5454. | 5345.24 | com.Mingir | Mingir Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5455. | 5345.25 | com.Mingir | Mingir Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5456. | 5345.26 | com.Mingir | Mingir Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5457. | 5345.27 | com.Mingir | Mingir Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5458. | 5345.28 | com.Mingir | Mingir Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5459. | 5345.29 | com.Mingir | Mingir Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5460. | 5345.30. | com.Mingir | Mingir Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5461. | 5345.31 | com.Mingir | Mingir Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5462. | 5345.32 | com.Mingir | Mingir Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5463. | 5345.33 | com.Mingir | Mingir Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5464. | 5345.34 | com.Mingir | Mingir Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5465. | 5345.35 | com.Mingir | Mingir Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5466. | 5345.36 | com.Mingir | Mingir Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5467. | 5345.37 | com.Mingir | Mingir Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5468. | 5345.38 | com.Mingir | Mingir Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5469. | 5347.1 | com.Mireşti | Mireşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5470. | 5347.2 | com.Mireşti | Mireşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5471. | 5347.3 | com.Mireşti | Mireşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5472. | 5349.1 | s.Negrea | Negrea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5473. | 5350.1 | s.Nemţeni | Nemţeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5474. | 5350.2 | s.Nemţeni | Nemţeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5475. | 5350.3 | s.Nemţeni | Nemţeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5476. | 5351.1 | com.Obileni | Obileni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5477. | 5351.2 | com.Obileni | Obileni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5478. | 5351.3 | com.Obileni | Obileni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5479. | 5351.4 | com.Obileni | Obileni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5480. | 5351.5 | com.Obileni | Obileni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5481. | 5351.6 | com.Obileni | Obileni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5482. | 5351.7 | com.Obileni | Obileni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5483. | 5351.8 | com.Obileni | Obileni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5484. | 5351.9 | com.Obileni | Obileni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5485. | 5351.10 | com.Obileni | Obileni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5486. | 5351.11 | com.Obileni | Obileni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5487. | 5351.12 | com.Obileni | Obileni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5488. | 5352.1 | com.Oneşti | Oneşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5489. | 5352.2 | com.Oneşti | Oneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5490. | 5352.3 | com.Oneşti | Oneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5491. | 5354.1 | com.Paşcani | Paşcani I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVIII |
5492. | 5354.2 | com.Paşcani | Paşcani II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5493. | 5354.3 | com.Paşcani – s.Ciuciuleni | Paşcani III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5494. | 5356.1 | s.Pervomaiscoe | Pervomaiscoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5495. | 5357.1 | com.Pogăneşti | Pogăneşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5496. | 5357.2 | com.Pogăneşti | Pogăneşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5497. | 5357.3 | com.Pogăneşti | Pogăneşti III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5498. | 5357.4 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5499. | 5357.5 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5500. | 5357.6 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5501. | 5357.7 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5502. | 5357.8 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5503. | 5357.9 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5504. | 5357.10 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5505. | 5357.11 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5506. | 5357.12 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5507. | 5357.13 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5508. | 5357.14 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5509. | 5357.15 | com.Pogăneşti | Pogăneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5510. | 5344.1 | s.Sărata-Mereşeni | Sărata-Mereşeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
5511. | 5344.2 | s.Sărata-Mereşeni | Sărata-Mereşeni II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5512. | 5344.3 | s.Sărata-Mereşeni | Sărata-Mereşeni III | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5513. | 5336.1 | s.Sărăteni, com. Cotul Morii | Sărăteni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5514. | 5336.2 | s.Sărăteni, com. Cotul Morii | Sărăteni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5515. | 5336.3 | s.Sărăteni, com. Cotul Morii | Sărăteni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5516. | 5336.4 | s.Sărăteni, com. Cotul Morii | Sărăteni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5517. | 5336.5 | s.Sărăteni, com. Cotul Morii | Sărăteni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5518. | 5336.6 | s.Sărăteni, com. Cotul Morii | Sărăteni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5519. | 5336.7 | s.Sărăteni, com. Cotul Morii | Sărăteni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5520. | 5336.8 | s.Sărăteni, com. Cotul Morii | Sărăteni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5521. | 5346.1 | s.Semionovca, com.Mingir | Semionovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5522. | 5365.1 | s.Stolniceni | Stolniceni I | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5523. | 5365.2 | s.Stolniceni | Stolniceni II – „Vişina” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5524. | 5365.3 | s.Stolniceni | Stolniceni III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5525. | 5365.4 | s.Stolniceni | Stolniceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5526. | 5367.1 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 1 – „Movila din Livadă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5527. | 5367.2 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5528. | 5367.3 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5529. | 5367.4 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5530. | 5367.5 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5531. | 5367.6 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5532. | 5367.7 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
5533. | 5367.8 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
5534. | 5367.9 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
5535. | 5367.10 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
5536. | 5367.11 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
5537. | 5367.12 | s.Voinescu | Voinescu Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
RAIONUL IALOVENI
| |||||
5538. | 2325.1 | s.Alexandrovca, com.Gangura | Alexandrovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5539. | 2325.2 | s.Alexandrovca, com.Gangura | Alexandrovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5540. | 2325.3 | s.Alexandrovca, com.Gangura | Alexandrovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5541. | 5510.1 | s.Bardar | Bardar I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XIV |
5542. | 5510.2 | s.Bardar | Bardar II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
5543. | 5510.3 | s.Bardar | Bardar III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
5544. | 5510.4 | s.Bardar | Bardar Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5545. | 5532.1 | s.Bălţaţi, com.Ţipala | Bălţaţi I | Industrie | Sec. XX, anul 1925 |
5546. | 2313.1 | s.Cărbuna | Cărbuna I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5547. | 2313.2 | s.Cărbuna | Cărbuna II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5548. | 2313.3 | s.Cărbuna | Cărbuna III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5549. | 2313.4 | s.Cărbuna | Cărbuna IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5550. | 2313.5 | s.Cărbuna | Cărbuna V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5551. | 2313.6 | s.Cărbuna | Cărbuna VI – „La Moară” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–VII. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5552. | 2313.7 | s.Cărbuna | Cărbuna VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5553. | 2313.8 | s.Cărbuna | Cărbuna VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5554. | 2313.9 | s.Cărbuna | Cărbuna IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5555. | 2313.10 | s.Cărbuna | Cărbuna X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5556. | 2313.11 | s.Cărbuna | Cărbuna XI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5557. | 2313.12 | s.Cărbuna | Cărbuna XII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5558. | 2313.13 | s.Cărbuna | Cărbuna XIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5559. | 2313.14 | s.Cărbuna | Cărbuna XIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5560. | 2313.15 | s.Cărbuna | Cărbuna XV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5561. | 2313.16 | s.Cărbuna | Cărbuna XVI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5562. | 2313.17 | s.Cărbuna | Cărbuna XVII – „La Rădi” | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5563. | 2313.18 | s.Cărbuna | Cărbuna XVIII – „Rădiul Babei” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5564. | 2313.19 | s.Cărbuna | Cărbuna XIX – „Negrub” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5565. | 2313.20 | s.Cărbuna | Cărbuna XX – „Dinspre Cimitir” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
5566. | 2313.21 | s.Cărbuna | Cărbuna XXI – „La Lutărie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5567. | 2316.1 | s.Cigârleni | Cigârleni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5568. | 2316.2 | s.Cigârleni | Cigârleni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XI. Epoca medievală/sec. XI–XIII |
5569. | 2316.3 | s.Cigârleni | Cigârleni III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5570. | 2316.4 | s.Cigârleni | Cigârleni IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5571. | 2316.5 | s.Cigârleni | Cigârleni V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5572. | 2316.6 | s.Cigârleni | Cigârleni VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5573. | 2316.7 | s.Cigârleni | Cigârleni VII | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
5574. | 2316.8 | s.Cigârleni | Cigârleni VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5575. | 2316.9 | s.Cigârleni | Cigârleni IX | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–VII. Epoca medievală/X–XI. Epoca medievală/XI–XII. Epoca medievală/X–XIV |
5576. | 2316.10 | s.Cigârleni | Cigârleni X | Necropolă | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5577. | 2316.11 | s.Cigârleni | Cigârleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5578. | 5515.1 | s.Costeşti | Costeşti I – „Gârlea” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XVII |
5579. | 5515.2 | s.Costeşti | Costeşti II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–VII. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5580. | 5515.3 | s.Costeşti | Costeşti III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5581. | 5515.4 | s.Costeşti | Costeşti IV – „Fortificaţie” | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. XIV |
5582. | 5515.5 | s.Costeşti | Costeşti V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5583. | 5515.6 | s.Costeşti | Costeşti VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XIV |
5584. | 5515.7 | s.Costeşti | Costeşti VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală /sec. XIV |
5585. | 5515.8 | s.Costeşti | Costeşti VIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5586. | 5515.9 | s.Costeşti | Costeşti IX | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III. Epoca medievală/sec. X–XI |
5587. | 5516.1 | s.Dănceni | Dănceni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–VII. Epoca medievală/sec. XI–XIII. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5588. | 5516.2 | s.Dănceni | Dănceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5589. | 2324.1 | com.Gangura | Gangura I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5590. | 2324.2 | com.Gangura | Gangura Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5591. | 2324.3 | com.Gangura | Gangura Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5592. | 2324.4 | com.Gangura | Gangura Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5593. | 2324.5 | com.Gangura | Gangura Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5594. | 2324.6 | com.Gangura | Gangura Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5595. | 2324.7 | com.Gangura | Gangura Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5596. | 2324.8 | com.Gangura | Gangura Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5597. | 2324.9 | com.Gangura | Gangura Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5598. | 2324.10 | com.Gangura | Gangura Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5599. | 2324.11 | com.Gangura | Gangura Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5600. | 2324.12 | com.Gangura | Gangura Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5601. | 5517.1 | s.Hansca – s.Buţeni, r. Hânceşti | Hansca I – „Limbari-Căprăria” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. V–XVII |
5602. | 5517.2 | s.Hansca | Hansca II – „La Matcă” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca modernă/sec. XVIII–XIX |
5603. | 5517.3 | s.Hansca – s.Buţeni, r. Hânceşti | Hansca III – „Toloacă” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. V–VII/XVI–XVII |
5604. | 5517.4 | s.Hansca | Hansca IV – „Lutăria” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5605. | 5517.5 | s.Hansca | Hansca V – „Hârtop" | Necropolă | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5606. | 5517.6 | s.Hansca | Hansca VI – „Cetate" | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5607. | 5517.7 | s.Hansca | Hansca VII – „Selişte” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5608. | 5517.8 | s.Hansca | Hansca VIII – „Livada” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. X–XI |
5609. | 5517.9 | s.Hansca | Hansca IX – „Sat" | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5610. | 5518.1 | s.Horeşti | Horeşti I | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. XIV |
5611. | 5518.2 | s.Horeşti – s.Găureni, com.Zâmbreni | Horeşti II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5612. | 5518.3 | s.Horeşti | Horeşti III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5613. | 5518.4 | s.Horeşti | Horeşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XIV |
5614. | 5518.5 | s.Horeşti | Horeşti V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XIV |
5615. | 5518.6 | s.Horeşti | Horeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5616. | 5519.1 | s.Horodca | Horodca I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5617. | 5519.2 | s.Horodca | Horodca II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5618. | 5519.3 | s.Horodca | Horodca III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
5619. | 5519.4 | s.Horodca | Horodca IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
5620. | 5519.5 | s.Horodca – s.Ulmu | Horodca V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5621. | 5519.6 | s.Horodca | Horodca VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5622. | 5501.1 | or. Ialoveni | Ialoveni I – „Marginea de Est a Oraşului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5623. | 5501.2 | or. Ialoveni – com. Mileştii Mici | Ialoveni II – „Marginea de Est a Oraşului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Neolitic/mil. VI î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5624. | 5501.3 | or. Ialoveni | Ialoveni III – „Marginea de Sud a Oraşului” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
5625. | 5501.4 | or. Ialoveni | Ialoveni IV – „La Sud de Oraş” | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
5626. | 5501.5 | or. Ialoveni | Ialoveni V – „Panta Estică a Şesului lui Mardari” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII. Epoca modernă/sec. XIX |
5627. | 5501.6 | or. Ialoveni | Ialoveni VI – „Panta Vestică a Şesului lui Mardari” | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5628. | 5501.7 | or. Ialoveni | Ialoveni VII – „La Hârtop” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5629. | 5501.8 | or. Ialoveni | Ialoveni VIII – „Timileauca” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5630. | 5501.9 | or. Ialoveni | Ialoveni IX – „La Sud-Vest de Iazul lui Bozu” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5631. | 5501.10 | or. Ialoveni – s.Sociteni | Ialoveni X | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
5632. | 5501.11 | or. Ialoveni – s.Sociteni | Ialoveni XI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5633. | 5501.12 | or. Ialoveni | Ialoveni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5634. | 5501.13 | or. Ialoveni | Ialoveni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5635. | 5501.14 | or. Ialoveni | Ialoveni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5636. | 5520.1 | s.Malcoci | Malcoci I – „Marginea de Est a Satului” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
5637. | 5521.1 | com. Mileştii Mici | Mileştii Mici I – „Vatra Satului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
5638. | 5521.2 | com. Mileştii Mici | Mileştii Mici II – „Larga” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–VII. Epoca medievală/sec. IX–X. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
5639. | 5521.3 | com. Mileştii Mici | Mileştii Mici III – „La Şipot” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5640. | 5521.4 | com. Mileştii Mici | Mileştii Mici IV – „La Brazda Cazacului” | Şanţ | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5641. | 5521.5 | com. Mileştii Mici | Mileştii Mici V – „Valea Părului” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5642. | 5521.6 | com. Mileştii Mici | Mileştii Mici VI – „Valea Adriana” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
5643. | 5521.7 | com. Mileştii Mici | Mileştii Mici VII – „Valea Frasinului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5644. | 5521.8 | com. Mileştii Mici | Mileştii Mici VIII – „La Nisipărie” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5645. | 2327.1 | s.Misovca, com.Gangura | Misovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5646. | 2327.2 | s.Misovca, com.Gangura | Misovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5647. | 2327.3 | s.Misovca, com.Gangura | Misovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5648. | 5523.1 | s.Moleşti | Moleşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5649. | 5523.2 | s.Moleşti | Moleşti II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. |
5650. | 5523.3 | s.Moleşti | Moleşti III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5651. | 5523.4 | s.Moleşti | Moleşti IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5652. | 5524.1 | s.Nimoreni | Nimoreni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5653. | 5524.2 | s.Nimoreni | Nimoreni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XII–XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5654. | 5524.3 | s.Nimoreni | Nimoreni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5655. | 5524.4 | s.Nimoreni | Nimoreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5656. | 5524.5 | s.Nimoreni | Nimoreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5657. | 5525.1 | s.Pojăreni | Pojăreni I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XVIII |
5658. | 5525.2 | s.Pojăreni | Pojăreni II – „Fortificaţie” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5659. | 5525.3 | s.Pojăreni | Pojăreni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală timpurie/sec. XII–XIV |
5660. | 5525.4 | s.Pojăreni | Pojăreni IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5661. | 5526.1 | s.Puhoi | Puhoi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5662. | 5526.2 | s.Puhoi | Puhoi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5663. | 2334.1 | com.Răzeni | Răzeni I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5664. | 2334.2 | com.Răzeni | Răzeni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5665. | 2334.3 | com.Răzeni | Răzeni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5666. | 2334.4 | com.Răzeni | Răzeni IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5667. | 2334.5 | com.Răzeni | Răzeni V | Aşezare | Epoca medievală/sec. XI–XIV |
5668. | 2334.6 | com.Răzeni | Răzeni VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5669. | 2334.7 | com.Răzeni | Răzeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5670. | 2334.8 | com.Răzeni | Răzeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5671. | 2334.9 | com.Răzeni | Răzeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5672. | 2334.10 | com.Răzeni | Răzeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5673. | 2334.11 | com.Răzeni | Răzeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5674. | 2334.12 | com.Răzeni | Răzeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5675. | 5527.1 | com. Ruseştii Noi | Ruseştii Noi I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5676. | 5527.2 | com. Ruseştii Noi | Ruseştii Noi II | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5677. | 5527.3 | com. Ruseştii Noi | Ruseştii Noi III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5678. | 5527.4 | com. Ruseştii Noi | Ruseştii Noi IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5679. | 5527.5 | com. Ruseştii Noi | Ruseştii Noi V | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5680. | 5527.6 | com. Ruseştii Noi | Ruseştii Noi VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5681. | 5527.7 | com. Ruseştii Noi | Ruseştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5682. | 5527.8 | com. Ruseştii Noi | Ruseştii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5683. | 5529.1 | s.Sociteni | Sociteni I – „La Sud de Sat” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5684. | 5529.2 | s.Sociteni | Sociteni II – „La Roată” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5685. | 5530.1 | s.Suruceni | Suruceni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. V–VII. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5686. | 5530.2 | s.Suruceni | Suruceni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. V–VII. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5687. | 5530.3 | s.Suruceni | Suruceni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5688. | 5530.4 | s.Suruceni | Suruceni IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. V–VII. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5689. | 5530.5 | s.Suruceni | Suruceni V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5690. | 5530.6 | s.Suruceni | Suruceni VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5691. | 5530.7 | s.Suruceni | Suruceni VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5692. | 5530.8 | s.Suruceni | Suruceni VIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5693. | 5530.9 | s.Suruceni | Suruceni IX – „Cetăţuie” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5694. | 5530.10 | s.Suruceni | Suruceni X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–VII |
5695. | 5530.11 | s.Suruceni | Suruceni XI | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală /sec. V–VII. Epoca medievală/sec. X–XI. Epoca medievală/sec. XV–XVI |
5696. | 5530.12 | s.Suruceni | Suruceni XII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5697. | 5530.13 | s.Suruceni | Suruceni XIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5698. | 5530.14 | s.Suruceni | Suruceni XIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5699. | 5530.15 | s.Suruceni – com. Ruseştii Noi | Suruceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5700. | 5531.1 | com.Ţipala | Ţipala I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5701. | 5531.2 | com.Ţipala | Ţipala II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5702. | 5531.3 | com.Ţipala | Ţipala III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. IX–X. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
5703. | 5531.4 | com.Ţipala | Ţipala IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5704. | 5531.5 | com.Ţipala | Ţipala V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVI |
5705. | 5531.6 | com.Ţipala | Ţipala Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5706. | 5531.7 | com.Ţipala | Ţipala Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5707. | 5531.8 | com.Ţipala | Ţipala Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5708. | 5534.1 | s.Ulmu | Ulmu I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5709. | 5534.2 | s.Ulmu | Ulmu II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5710. | 5534.3 | s.Ulmu | Ulmu III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5711. | 5534.4 | s.Ulmu | Ulmu IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5712. | 5534.5 | s.Ulmu | Ulmu V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5713. | 5534.6 | s.Ulmu | Ulmu VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5714. | 5534.7 | s.Ulmu | Ulmu VII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5715. | 5534.8 | s.Ulmu | Ulmu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5716. | 2337.1 | s.Văratic | Văratic Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5717. | 2337.2 | s.Văratic | Văratic Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5718. | 5535.1 | s.Văsieni | Văsieni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5719. | 5535.2 | s.Văsieni | Văsieni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5720. | 5535.3 | s.Văsieni | Văsieni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5721. | 5535.4 | s.Văsieni | Văsieni IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5722. | 5535.5 | s.Văsieni | Văsieni V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5723. | 5535.6 | s.Văsieni | Văsieni VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5724. | 5536.1 | com.Zâmbreni | Zâmbreni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
5725. | 5536.2 | com.Zâmbreni | Zâmbreni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5726. | 5536.3 | com.Zâmbreni | Zâmbreni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5727. | 5536.4 | com.Zâmbreni | Zâmbreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5728. | 5536.5 | com.Zâmbreni | Zâmbreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL NISPORENI
| |||||
5729. | 6010.1 | com.Bălăneşti | Bălăneşti I – „Dealul Chiholarului” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5730. | 6010.2 | com.Bălăneşti | Bălăneşti II – „Dealul Haiţului” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XIII |
5731. | 6010.3 | com.Bălăneşti | Bălăneşti III – „La obrej” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5732. | 6010.4 | com.Bălăneşti | Bălăneşti IV – „Şoltoaia” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XIII |
5733. | 6010.5 | com.Bălăneşti | Bălăneşti V – „Popinţei” | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5734. | 6010.6 | com.Bălăneşti | Bălăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5735. | 6012.1 | s.Bălăureşti | Bălăureşti I – „Râpa lui Buşa” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5736. | 6012.2 | s.Bălăureşti | Bălăureşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5737. | 6012.3 | s.Bălăureşti | Bălăureşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5738. | 6012.4 | s.Bălăureşti | Bălăureşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5739. | 6012.5 | s.Bălăureşti | Bălăureşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5740. | 6013.1 | s.Bărboieni | Bărboieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5741. | 6014.1 | com.Boldureşti | Boldureşti I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5742. | 6014.2 | com.Boldureşti | Boldureşti Tumulul 1 – „Movila Valea Banului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5743. | 6014.3 | com.Boldureşti | Boldureşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5744. | 6014.4 | com.Boldureşti | Boldureşti II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5745. | 6019.1 | com.Brătuleni | Brătuleni I – „Râpa Mocanilor” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. V–VII |
5746. | 6019.2 | com.Brătuleni | Brătuleni II – „Valea Grajdului” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
5747. | 6019.3 | com.Brătuleni | Brătuleni III – „Mărăşti” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
5748. | 6019.4 | com.Brătuleni | Brătuleni IV – „Valea Chiroaiei” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5749. | 6019.5 | com.Brătuleni | Brătuleni V – „Valea Căldăruşei” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5750. | 6019.6 | com.Brătuleni | Brătuleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5751. | 6019.7 | com.Brătuleni | Brătuleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5752. | 6019.8 | com.Brătuleni | Brătuleni Tumulul 3 – „Dealul lui Dănilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5753. | 6019.9 | com.Brătuleni | Brătuleni Tumulul 4 – „Dealul lui Dănilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5754. | 6019.10 | com.Brătuleni | Brătuleni VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5755. | 6020.1 | s.Cârneşti, com.Brătuleni | Cârneşti I – „La Lănuţ” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5756. | 6020.2 | s.Cârneşti, com.Brătuleni | Cârneşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5757. | 6020.3 | s.Cârneşti, com.Brătuleni | Cârneşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5758. | 6029.1 | s.Cristeşti | Cristeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5759. | 6033.1 | s.Drojdieni, com.Şişcani | Drojdieni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5760. | 6033.2 | s.Drojdieni, com.Şişcani | Drojdieni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5761. | 6033.3 | s.Drojdieni, com.Şişcani | Drojdieni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5762. | 6033.4 | s.Drojdieni, com.Şişcani | Drojdieni IV | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVII |
5763. | 6011.1 | s.Găureni, com.Bălăneşti | Găureni I – „La Grădină” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5764. | 6011.2 | s.Găureni, com.Bălăneşti | Găureni II – „La Grădină” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5765. | 6034.1 | s.Grozeşti | Grozeşti I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5766. | 6034.2 | s.Grozeşti | Grozeşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5767. | 6034.3 | s.Grozeşti | Grozeşti III | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. |
5768. | 6034.4 | s.Grozeşti | Grozeşti Tumulul 1 – „Movila lui Cătană” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5769. | 6034.5 | s.Grozeşti | Grozeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5770. | 6034.6 | s.Grozeşti | Grozeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5771. | 6034.7 | s.Grozeşti | Grozeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5772. | 6034.8 | s.Grozeşti | Grozeşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5773. | 6034.9 | s.Grozeşti | Grozeşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5774. | 6034.10. | s.Grozeşti | Grozeşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5775. | 6037.1 | com.Marinici | Marinici Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5776. | 6041.1 | s.Mileşti | Mileşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5777. | 6041.2 | s.Mileşti | Mileşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5778. | 6041.3 | s.Mileşti | Mileşti III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VIII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5779. | 6041.4 | s.Mileşti | Mileşti IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5780. | 6041.5 | s.Mileşti – s.Cetireni, r. Ungheni | Mileşti V | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
5781. | 6041.6 | s.Mileşti | Mileşti Tumulul 1 – „Buba Căţănăului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5782. | 6041.7 | s.Mileşti | Mileşti Tumulul 2 – „Buba Căţănăului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5783. | 6001.1 | or. Nisporeni | Nisporeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5784. | 6001.2 | or. Nisporeni | Nisporeni II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5785. | 6001.3 | or. Nisporeni | Nisporeni III – „Valea Nârnovei” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5786. | 6001.4 | or. Nisporeni | Nisporeni IV – „La Stână” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5787. | 6001.5 | or. Nisporeni | Nisporeni Tumulul 1 – „Dealul Hârtopu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5788. | 6001.6 | or. Nisporeni | Nisporeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5789. | 6001.7 | or. Nisporeni | Nisporeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5790. | 6001.8 | or. Nisporeni | Nisporeni V – „Tânjeleşti” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
5791. | 6042.1 | com.Selişte | Selişte Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5792. | 6042.2 | com.Selişte | Selişte I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
5793. | 6044.1 | s.Soltăneşti | Soltăneşti I – „Insula” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5794. | 6044.2 | s.Soltăneşti | Soltăneşti II – „Din Sus” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5795. | 6045.1 | com.Şişcani | Şişcani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5796. | 6045.2 | com.Şişcani | Şişcani II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
5797. | 6047.1 | com.Valea-Trestieni – s.Bărboieni | Valea-Trestieni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5798. | 6047.2 | com.Valea-Trestieni | Valea-Trestieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5799. | 6054.1 | s.Vânători | Vânători I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XII |
5800. | 6054.2 | s.Vânători | Vânători II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5801. | 6025.1 | s.Vulcăneşti, com.Cioreşti | Vulcăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5802. | 6052.1 | com.Vărzăreşti | Vărzăreşti I – „La Măcieş” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5803. | 6052.2 | com.Vărzăreşti | Vărzăreşti II – „La Şes” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5804. | 6055.1 | s.Zberoaia | Zberoaia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5805. | 6055.2 | s.Zberoaia | Zberoaia II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5806. | 6055.3 | s.Zberoaia | Zberoaia III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5807. | 6055.4 | s.Zberoaia | Zberoaia Tumulul 1 – „Pe Dănuţ” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5808. | 6055.5 | s.Zberoaia | Zberoaia Tumulul 2 – „La Rădui” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5809. | 6055.6 | s.Zberoaia | Zberoaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5810. | 6055.7 | s.Zberoaia | Zberoaia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5811. | 6055.8 | s.Zberoaia | Zberoaia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL ORHEI
| |||||
5812. | 6421.1 | s.Andreevca, com.Chiperceni | Andreevca I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. |
5813. | 6421.2 | s.Andreevca, com.Chiperceni | Andreevca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5814. | 6410.1 | com.Berezlogi | Berezlogi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
5815. | 6410.2 | com.Berezlogi | Berezlogi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5816. | 6410.3 | com.Berezlogi | Berezlogi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5817. | 6410.4 | com.Berezlogi | Berezlogi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5818. | 6410.5 | com.Berezlogi | Berezlogi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5819. | 6410.6 | com.Berezlogi | Berezlogi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5820. | 6412.1 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5821. | 6412.2 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5822. | 6412.3 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5823. | 6412.4 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5824. | 6412.5 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5825. | 6412.6 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5826. | 6412.7 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5827. | 6412.8 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5828. | 6412.9 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5829. | 6412.10 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5830. | 6412.11 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5831. | 6412.12 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5832. | 6412.13 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5833. | 6412.14 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5834. | 6412.15 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5835. | 6412.16 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5836. | 6412.17 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5837. | 6412.18 | com.Bieşti | Bieşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5838. | 6415.1 | s.Bolohan | Bolohan Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5839. | 6415.2 | s.Bolohan | Bolohan Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5840. | 6415.3 | s.Bolohan | Bolohan I – „La Bolohani” | Aşezare | Neolitic/mil. VI–V î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5841. | 6441.1 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5842. | 6441.2 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti II | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
5843. | 6441.3 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5844. | 6441.4 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5845. | 6441.5 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. XIV |
5846. | 6441.6 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. XIV |
5847. | 6441.7 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti VII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5848. | 6441.8 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti VIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5849. | 6441.9 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti IX | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5850. | 6441.10 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti X | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5851. | 6441.11 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. |
5852. | 6441.12 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XII | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–VII |
5853. | 6441.13 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XI–XIII |
5854. | 6441.14 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XIV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5855. | 6441.15 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
5856. | 6441.16 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XVI | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
5857. | 6441.17 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XVII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5858. | 6441.18 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XVIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5859. | 6441.19 | s.Brăneşti, com.Ivancea | Brăneşti XIX | Necropolă | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XI |
5860. | 6416.1 | s.Brăviceni | Brăviceni I – „Movila de Cărămizi” | Necropolă | Epoca medievală/sec. XIV |
5861. | 6416.2 | s.Brăviceni | Brăviceni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5862. | 6416.3 | s.Brăviceni | Brăviceni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5863. | 6416.4 | s.Brăviceni | Brăviceni IV | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5864. | 6416.5 | s.Brăviceni | Brăviceni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XII î.H. |
5865. | 6416.6 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5866. | 6416.7 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5867. | 6416.8 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5868. | 6416.9 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5869. | 6416.10 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5870. | 6416.11 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5871. | 6416.12 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5872. | 6416.13 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5873. | 6416.14 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5874. | 6416.15 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5875. | 6416.16 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5876. | 6416.17 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5877. | 6416.18 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5878. | 6416.19 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5879. | 6416.20 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5880. | 6416.21 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5881. | 6416.22 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5882. | 6416.23 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5883. | 6416.24 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5884. | 6416.25 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5885. | 6416.26 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5886. | 6416.27 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5887. | 6416.28 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5888. | 6416.29 | s.Brăviceni | Brăviceni Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5889. | 6416.30 | s.Brăviceni | Brăviceni VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XIV |
5890. | 6468.1 | s.Budăi, com.Step-Soci | Budăi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5891. | 6417.1 | com.Bulăieşti | Bulăieşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5892. | 6417.2 | com.Bulăieşti | Bulăieşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5893. | 6417.3 | com.Bulăieşti | Bulăieşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5894. | 6417.4 | com.Bulăieşti | Bulăieşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5895. | 6417.5 | com.Bulăieşti | Bulăieşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5896. | 6417.6 | com.Bulăieşti | Bulăieşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5897. | 6473.1 | com.Butuceni | Butuceni I – „Cetăţuie” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5898. | 6433.1 | s.Camencea, com.Donici | Camencea I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5899. | 6420.1 | com.Chiperceni | Chiperceni I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
5900. | 6420.2 | com.Chiperceni | Chiperceni II | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
5901. | 6420.3 | com.Chiperceni | Chiperceni III | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
5902. | 6413.1 | s.Cihoreni, com.Bieşti | Cihoreni Tumulul 1 – „Curca” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5903. | 6423.1 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5904. | 6423.2 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5905. | 6423.3 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5906. | 6423.4 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5907. | 6423.5 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5908. | 6423.6 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5909. | 6423.7 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5910. | 6423.8 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5911. | 6423.9 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5912. | 6423.10 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5913. | 6423.11 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5914. | 6423.12 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5915. | 6423.13 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5916. | 6423.14 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5917. | 6423.15 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5918. | 6423.16 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5919. | 6423.17 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5920. | 6423.18 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5921. | 6423.19 | com.Ciocâlteni | Ciocâlteni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5922. | 6425.1 | s.Cişmea, com.Pelivan | Cişmea I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5923. | 6425.2 | s.Cişmea, com.Pelivan | Cişmea II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5924. | 6425.3 | s.Cişmea, com.Pelivan | Cişmea III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5925. | 6425.4 | s.Cişmea, com.Pelivan | Cişmea IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5926. | 6425.5 | s.Cişmea, com.Pelivan | Cişmea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5927. | 6425.6 | s.Cişmea, com.Pelivan | Cişmea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5928. | 6428.1 | com.Crihana | Crihana I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5929. | 6428.2 | com.Crihana | Crihana Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5930. | 6428.3 | com.Crihana | Crihana Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5931. | 6428.4 | com.Crihana | Crihana Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5932. | 6428.5 | com.Crihana | Crihana Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5933. | 6428.6 | com.Crihana | Crihana Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5934. | 6428.7 | com.Crihana | Crihana II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
5935. | 6431.1 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5936. | 6431.2 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5937. | 6431.3 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5938. | 6431.4 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5939. | 6431.5 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5940. | 6431.6 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5941. | 6431.7 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5942. | 6431.8 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5943. | 6431.9 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5944. | 6431.10 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5945. | 6431.11 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5946. | 6431.12 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5947. | 6431.13 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5948. | 6431.14 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5949. | 6431.15 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5950. | 6431.16 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5951. | 6431.17 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5952. | 6431.18 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5953. | 6431.19 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5954. | 6431.20 | s.Cucuruzeni | Cucuruzeni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5955. | 6476.1 | s.Curchi, com.Vatici | Curchi I – Manăstirea „Naşterea Domnului” | Complex de cult | Epoca medievală/sec. XVIII |
5956. | 6432.1 | com.Donici | Donici I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
5957. | 6432.2 | com.Donici | Donici II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5958. | 6424.1 | s.Fedoreuca, com.Ciocâlteni | Fedoreuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5959. | 6424.2 | s.Fedoreuca, com.Ciocâlteni | Fedoreuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5960. | 6442.1 | s.Furceni, com.Ivancea | Furceni I – „Cot” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5961. | 6442.2 | s.Furceni, com.Ivancea – com.Piatra | Furceni II | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5962. | 6442.3 | s.Furceni, com.Ivancea | Furceni III – „Furceni-Ivancea” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5963. | 6442.4 | s.Furceni, com.Ivancea | Furceni IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5964. | 6442.5 | s.Furceni, com.Ivancea | Furceni V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5965. | 6442.6 | s.Furceni, com.Ivancea | Furceni VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5966. | 6442.7 | s.Furceni, com.Ivancea | Furceni VII | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5967. | 6435.1 | com.Ghetlova | Ghetlova I – „Dealul Dumi” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5968. | 6435.2 | com.Ghetlova | Ghetlova II – „Valea Budalău” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5969. | 6435.3 | com.Ghetlova | Ghetlova III – „După Deal” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5970. | 6435.4 | com.Ghetlova | Ghetlova IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5971. | 6436.1 | s.Hulboaca, com.Ghetlova | Hulboaca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5972. | 6438.1 | s.Isacova | Isacova I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. |
5973. | 6438.2 | s.Isacova | Isacova II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5974. | 6438.3 | s.Isacova | Isacova III – „La Suruceanu” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5975. | 6438.4 | s.Isacova | Isacova IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5976. | 6438.5 | s.Isacova | Isacova V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5977. | 6438.6 | s.Isacova | Isacova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5978. | 6438.7 | s.Isacova | Isacova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5979. | 6438.8 | s.Isacova | Isacova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5980. | 6438.9 | s.Isacova | Isacova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5981. | 6438.10. | s.Isacova | Isacova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5982. | 6440.1 | com.Ivancea | Ivancea I – „Crama” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5983. | 6440.2 | com.Ivancea | Ivancea II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5984. | 6440.3 | com.Ivancea | Ivancea III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5985. | 6440.4 | com.Ivancea | Ivancea IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5986. | 6440.5 | com.Ivancea | Ivancea V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5987. | 6440.6 | com.Ivancea | Ivancea VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5988. | 6440.7 | com.Ivancea | Ivancea VII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
5989. | 6440.8 | com.Ivancea | Ivancea VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
5990. | 6440.9 | com.Ivancea | Ivancea IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5991. | 6440.10 | com.Ivancea | Ivancea X | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5992. | 6440.11 | com.Ivancea | Ivancea XI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5993. | 6440.12 | com.Ivancea | Ivancea XII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. X–XII |
5994. | 6440.13 | com.Ivancea | Ivancea XIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5995. | 6444.1 | s.Jora de Jos, com. Jora de Mijloc | Jora de Jos I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
5996. | 6443.1 | com. Jora de Mijloc | Jora de Mijloc I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
5997. | 6443.2 | com. Jora de Mijloc | Jora de Mijloc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5998. | 6443.3 | com. Jora de Mijloc | Jora de Mijloc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
5999. | 6443.4 | com. Jora de Mijloc | Jora de Mijloc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6000. | 6443.5 | com. Jora de Mijloc | Jora de Mijloc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6001. | 6443.6 | com. Jora de Mijloc | Jora de Mijloc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6002. | 6443.7 | com. Jora de Mijloc | Jora de Mijloc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6003. | 6446.1 | s.Lopatna, com. Jora de Mijloc | Lopatna I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6004. | 6446.2 | s.Lopatna, com. Jora de Mijloc | Lopatna II | Staţiune | Paleolitic 40000–11000/10000 de ani |
6005. | 6446.3 | s.Lopatna, com. Jora de Mijloc | Lopatna III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6006. | 6446.4 | s.Lopatna, com. Jora de Mijloc | Lopatna IV | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6007. | 6465.1 | s.Lucăşeuca, com.Selişte | Lucăşeuca I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XIV |
6008. | 6465.2 | s.Lucăşeuca, com.Selişte | Lucăşeuca II – „În Fund” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6009. | 6465.3 | s.Lucăşeuca, com.Selişte | Lucăşeuca III | Aşezare/Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XI |
6010. | 6465.4 | s.Lucăşeuca, com.Selişte | Lucăşeuca IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6011. | 6466.1 | s.Mana, com.Selişte | Mana I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6012. | 6466.2 | s.Mana, com.Selişte | Mana II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6013. | 6466.3 | s.Mana, com.Selişte | Mana III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6014. | 6466.4 | s.Mana, com.Selişte | Mana IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6015. | 6466.5 | s.Mana, com.Selişte | Mana V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6016. | 6447.1 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6017. | 6447.2 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6018. | 6447.3 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6019. | 6447.4 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6020. | 6447.5 | com.Mălăieşti | Mălăieşti I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6021. | 6449.1 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6022. | 6449.2 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6023. | 6449.3 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6024. | 6449.4 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6025. | 6449.5 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6026. | 6449.6 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6027. | 6449.7 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6028. | 6449.8 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6029. | 6449.9 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6030. | 6449.10 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6031. | 6449.11 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6032. | 6449.12 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6033. | 6449.13 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6034. | 6449.14 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6035. | 6449.15 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6036. | 6449.16 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6037. | 6449.17 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6038. | 6449.18 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6039. | 6449.19 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6040. | 6449.20 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6041. | 6449.21 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6042. | 6449.22 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6043. | 6449.23 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6044. | 6449.24 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6045. | 6449.25 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6046. | 6449.26 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6047. | 6449.27 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6048. | 6449.28 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6049. | 6449.29 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6050. | 6449.30 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6051. | 6449.31 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6052. | 6449.32 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6053. | 6449.33 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6054. | 6449.34 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6055. | 6449.35 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6056. | 6449.36 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6057. | 6449.37 | s.Mitoc | Mitoc Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6058. | 6419.1 | com.Mârzeşti | Mârzeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6059. | 6419.2 | com.Mârzeşti | Mârzeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6060. | 6474.1 | s.Morovaia, com.Trebujeni | Morovaia I – „Vatra Satului” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XIX |
6061. | 6450.1 | com.Morozeni | Morozeni I – „Cetate” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6062. | 6450.2 | com.Morozeni | Morozeni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6063. | 6450.3 | com.Morozeni | Morozeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6064. | 6450.4 | com.Morozeni | Morozeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6065. | 6437.1 | s.Noroceni, com.Ghetlova | Noroceni I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
6066. | 6481.1 | s.Ocniţa-Răzeşi | Ocniţa-Răzeşi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6067. | 6401.1 | mun. Orhei | Orhei I – Biserica „Sfântul Dumitru” | Complex de cult | Epoca medievală/sec. XVII |
6068. | 6401.2 | mun. Orhei | Orhei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6069. | 6401.3 | mun. Orhei | Orhei Tumulul 2 – „Pe Şes” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6070. | 6401.4 | mun. Orhei | Orhei Tumulul 3 – „Pe Şes” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6071. | 6452.1 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6072. | 6452.2 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6073. | 6452.3 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6074. | 6452.4 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6075. | 6452.5 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6076. | 6452.6 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6077. | 6452.7 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6078. | 6452.8 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6079. | 6452.9 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6080. | 6452.10 | com.Pelivan – s.Brăviceni | Pelivan Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6081. | 6452.11 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6082. | 6452.12 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6083. | 6452.13 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6084. | 6452.14 | com.Pelivan | Pelivan Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6085. | 6453.1 | s.Peresecina | Peresecina I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6086. | 6453.2 | s.Peresecina | Peresecina II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6087. | 6453.3 | s.Peresecina | Peresecina III – „Livadă” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6088. | 6453.4 | s.Peresecina | Peresecina IV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6089. | 6453.5 | s.Peresecina | Peresecina V | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6090. | 6453.6 | s.Peresecina | Peresecina VI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6091. | 6453.7 | s.Peresecina | Peresecina VII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6092. | 6453.8 | s.Peresecina | Peresecina VIII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6093. | 6453.9 | s.Peresecina | Peresecina IX | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6094. | 6453.10 | s.Peresecina | Peresecina X | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6095. | 6453.11 | s.Peresecina | Peresecina XI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6096. | 6453.12 | s.Peresecina | Peresecina XII | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6097. | 6453.13 | s.Peresecina | Peresecina Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6098. | 6454.1 | com.Piatra | Piatra Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6099. | 6454.2 | com.Piatra | Piatra Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6100. | 6434.1 | s.Pocşeşti, com.Donici | Pocşeşti I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6101. | 6456.1 | s.Podgoreni | Podgoreni I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
6102. | 6457.1 | s.Pohorniceni | Pohorniceni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6103. | 6457.2 | s.Pohorniceni | Pohorniceni II – „Petruha” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
6104. | 6457.3 | s.Pohorniceni | Pohorniceni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6105. | 6457.4 | s.Pohorniceni | Pohorniceni IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6106. | 6457.5 | s.Pohorniceni | Pohorniceni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6107. | 6458.1 | com.Pohrebeni | Pohrebeni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
6108. | 6458.2 | com.Pohrebeni – s.Otac, r. Rezina | Pohrebeni II | Fortificaţie | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6109. | 6471.1 | s.Sămănanca – s.Teleşeu | Sămănanca I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6110. | 6471.2 | s.Sămănanca | Sămănanca II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6111. | 6464.1 | com.Selişte | Selişte I | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
6112. | 6464.2 | com.Selişte | Selişte II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6113. | 6464.3 | com.Selişte | Selişte III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6114. | 6464.4 | com.Selişte | Selişte IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6115. | 6464.5 | com.Selişte | Selişte V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6116. | 6464.6 | com.Selişte | Selişte VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6117. | 6464.7 | com.Selişte | Selişte Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6118. | 6464.8 | com.Selişte | Selişte Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6119. | 6464.9 | com.Selişte | Selişte Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6120. | 6464.10 | com.Selişte | Selişte Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6121. | 6464.11 | com.Selişte | Selişte Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6122. | 6464.12 | com.Selişte | Selişte Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6123. | 6464.13 | com.Selişte | Selişte Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6124. | 6464.14 | com.Selişte | Selişte Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6125. | 6464.15 | com.Selişte | Selişte Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6126. | 6464.16 | com.Selişte | Selişte Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6127. | 6430.1 | s.Sirota, com.Crihana | Sirota I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6128. | 6430.2 | s.Sirota, com.Crihana | Sirota II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6129. | 6430.3 | s.Sirota, com.Crihana | Sirota III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6130. | 6430.4 | s.Sirota, com.Crihana | Sirota IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6131. | 6430.5 | s.Sirota, com.Crihana | Sirota V | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani |
6132. | 6414.1 | s.Slobozia-Hodorogea, com.Bieşti | Slobozia-Hodorogea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6133. | 6414.2 | s.Slobozia-Hodorogea, com.Bieşti | Slobozia-Hodorogea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6134. | 6467.1 | com.Step-Soci | Step-Soci I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6135. | 6467.2 | com.Step-Soci | Step-Soci II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6136. | 6467.3 | com.Step-Soci | Step-Soci III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6137. | 6467.4 | com.Step-Soci | Step-Soci IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6138. | 6467.5 | com.Step-Soci | Step-Soci V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6139. | 6467.6 | com.Step-Soci | Step-Soci Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6140. | 6467.7 | com.Step-Soci | Step-Soci Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6141. | 6467.8 | com.Step-Soci | Step-Soci Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6142. | 6467.9 | com.Step-Soci | Step-Soci Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6143. | 6467.10 | com.Step-Soci | Step-Soci Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6144. | 6469.1 | s.Susleni | Susleni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6145. | 6469.2 | s.Susleni | Susleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6146. | 6469.3 | s.Susleni | Susleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6147. | 6469.4 | s.Susleni | Susleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6148. | 6469.5 | s.Susleni | Susleni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6149. | 6470.1 | s.Teleşeu | Teleşeu I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6150. | 6470.2 | s.Teleşeu | Teleşeu II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6151. | 6472.1 | com.Trebujeni | Trebujeni I – „Complexul Arheologic Orheiul Vechi” | Aşezare | Toate epocile istorice |
6152. | 6472.2 | com.Trebujeni | Trebujeni II – „Sat” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XIX |
6153. | 6472.3 | com.Trebujeni | Trebujeni III – „Lutărie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6154. | 6472.4 | com.Trebujeni | Trebujeni IV – „Valea Ţigăncii” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–VII |
6155. | 6472.5 | com.Trebujeni | Trebujeni V – „Piscul Ciobanului” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVI |
6156. | 6472.6 | com.Trebujeni | Trebujeni VI – „Fântâna Joiei” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/sec. XVII |
6157. | 6472.7 | com.Trebujeni | Trebujeni VII – „Selitra I” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–XI. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6158. | 6472.8 | com.Trebujeni | Trebujeni VIII – „Selitra II” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–XI |
6159. | 6472.9 | com.Trebujeni | Trebujeni IX – „Selitra III” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–XI |
6160. | 6472.10 | com.Trebujeni | Trebujeni X – „Selitra” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6161. | 6472.11 | com.Trebujeni | Trebujeni XI – „Scoc” | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–XI. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6162. | 6472.12 | com.Trebujeni | Trebujeni XII – „Potârca” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. VIII–XI |
6163. | 6472.13 | com.Trebujeni | Trebujeni XIII – „Gura Ivancei” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII |
6164. | 6472.14 | com.Trebujeni | Trebujeni XX | Necropolă | Epoca medievală/sec. XIV |
6165. | 6475.1 | com.Vatici | Vatici I „Cetăţuie” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6166. | 6478.1 | s.Vâşcăuţi | Vâşcăuţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6167. | 6478.2 | s.Vâşcăuţi | Vâşcăuţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6168. | 6478.3 | s.Vâşcăuţi | Vâşcăuţi III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6169. | 6478.4 | s.Vâşcăuţi | Vâşcăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6170. | 6422.1 | s.Voroteţ, com.Chiperceni | Voroteţ I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6171. | 6749.1 | s.Zahoreni | Zahoreni I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6172. | 6749.2 | s.Zahoreni | Zahoreni II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6173. | 6749.3 | s.Zahoreni | Zahoreni III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6174. | 6479.1 | com.Zorile | Zorile I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6175. | 6479.2 | com.Zorile | Zorile II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6176. | 6479.3 | com.Zorile | Zorile Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6177. | 6479.4 | com.Zorile | Zorile Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6178. | 6479.5 | com.Zorile | Zorile Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6179. | 6479.6 | com.Zorile | Zorile Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6180. | 6479.7 | com.Zorile | Zorile Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6181. | 6479.8 | com.Zorile | Zorile Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6182. | 6479.9 | com.Zorile | Zorile Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6183. | 6479.10 | com.Zorile | Zorile Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6184. | 6479.11 | com.Zorile | Zorile Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6185. | 6479.12 | com.Zorile | Zorile Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6186. | 6479.13 | com.Zorile | Zorile Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6187. | 6479.14 | com.Zorile | Zorile Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6188. | 6479.15 | com.Zorile | Zorile Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6189. | 6479.16 | com.Zorile | Zorile Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6190. | 6479.17 | com.Zorile | Zorile Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6191. | 6479.18 | com.Zorile | Zorile Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL REZINA
| |||||
6192. | 6710.1 | s.Boşerniţa, or. Rezina | Boşerniţa I | Staţiune | Paleolitic/1200000–200000 de ani |
6193. | 6741.1 | s.Buciuşca, com. Saharna Nouă | Buciuşca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6194. | 6741.2 | s.Buciuşca, com. Saharna Nouă | Buciuşca II | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6195. | 6741.3 | s.Buciuşca, com. Saharna Nouă | Buciuşca III | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6196. | 6741.4 | s.Buciuşca, com. Saharna Nouă | Buciuşca IV | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6197. | 6741.5 | s.Buciuşca, com. Saharna Nouă | Buciuşca V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6198. | 6741.6 | s.Buciuşca, com. Saharna Nouă | Buciuşca VI | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6199. | 6712.1 | s.Buşăuca | Buşăuca I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca medievală/sec. III–II î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6200. | 6712.2 | s.Buşăuca | Buşăuca II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului /sec. V–III î.H. |
6201. | 6713.1 | s.Cinişeuţi | Cinişeuţi I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6202. | 6713.2 | s.Cinişeuţi | Cinişeuţi II – „La Pitomnic” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6203. | 6711.1 | s.Ciorna | Ciorna I | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6204. | 6711.2 | s.Ciorna | Ciorna II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6205. | 6711.3 | s.Ciorna | Ciorna III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6206. | 6711.4 | s.Ciorna | Ciorna IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6207. | 6711.5 | s.Ciorna | Ciorna Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6208. | 6714.1 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni I | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
6209. | 6714.2 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec.V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6210. | 6714.3 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6211. | 6714.4 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6212. | 6714.5 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–II î.H. |
6213. | 6714.6 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6214. | 6714.7 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6215. | 6714.8 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6216. | 6714.9 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni IX | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6217. | 6714.10 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni X | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6218. | 6714.11 | s.Cogâlniceni | Cogâlniceni XI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6219. | 6715.1 | s.Cuizăuca | Cuizăuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6220. | 6716.1 | s.Echimăuţi | Echimăuţi I | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6221. | 6716.2 | s.Echimăuţi | Echimăuţi II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6222. | 6716.3 | s.Echimăuţi | Echimăuţi III | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
6223. | 6716.4 | s.Echimăuţi | Echimăuţi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6224. | 6716.5 | s.Echimăuţi | Echimăuţi V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6225. | 6717.1 | com.Ghiduleni | Ghiduleni I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6226. | 6717.2 | com.Ghiduleni – s.Chiştelniţa, r. Teleneşti | Ghiduleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6227. | 6720.1 | s.Gordineşti | Gordineşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6228. | 6721.1 | com.Horodişte – s.Buciuşca, com. Saharna Nouă | Horodişte I – „La Şanţ” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
6229. | 6721.2 | com.Horodişte | Horodişte II – „La Cot” | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6230. | 6721.3 | com.Horodişte | Horodişte III | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6231. | 6721.4 | com.Horodişte | Horodişte IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6232. | 6723.1 | s.Ignăţei | Ignăţei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6233. | 6723.2 | s.Ignăţei | Ignăţei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6234. | 6723.3 | s.Ignăţei | Ignăţei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6235. | 6724.1 | com.Lalova | Lalova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6236. | 6724.2 | com.Lalova | Lalova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6237. | 6724.3 | com.Lalova | Lalova Tumulul 3 – „Crucea Stodolne” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6238. | 6733.1 | s.Lipceni | Lipceni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6239. | 6733.2 | s.Lipceni | Lipceni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6240. | 6733.3 | s.Lipceni | Lipceni III – „La Chişetoare” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6241. | 6733.4 | s.Lipceni | Lipceni IV – „Râpa Zanova” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6242. | 6733.5 | s.Lipceni | Lipceni V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6243. | 6733.6 | s.Lipceni | Lipceni VI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6244. | 6733.7 | s.Lipceni | Lipceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6245. | 6733.8 | s.Lipceni | Lipceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6246. | 6733.9 | s.Lipceni | Lipceni VII – „Cuptorul de Ars Var nr.I” | Industrie | Epoca modernă/sec. XIX |
6247. | 6733.10 | s.Lipceni | Lipceni VIII – „Cuptorul de Ars Var nr.II” | Industrie | Epoca modernă/sec. XIX |
6248. | 6733.11 | s.Lipceni | Lipceni IX – „Cuptorul de Ars Var nr.III” | Industrie | Epoca modernă/sec. XIX |
6249. | 6727.1 | s.Mateuţi | Mateuţi I – „La Şanţuri” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6250. | 6727.2 | s.Mateuţi | Mateuţi II | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6251. | 6727.3 | s.Mateuţi | Mateuţi III – „Curtoaia” | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6252. | 6727.4 | s.Mateuţi | Mateuţi IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6253. | 6727.5 | s.Mateuţi | Mateuţi V – „La Başne” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6254. | 6727.6 | s.Mateuţi | Mateuţi VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6255. | 6727.7 | s.Mateuţi | Mateuţi VII | Necropolă | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6256. | 6727.8 | s.Mateuţi | Mateuţi VIII | Fortificaţie | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XII |
6257. | 6728.1 | s.Meşeni | Meşeni Tumulul 1 – „Movila lui Ghiţă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6258. | 6728.2 | s.Meşeni | Meşeni Tumulul 2 – „La Observator” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6259. | 6728.3 | s.Meşeni | Meşeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6260. | 6735.1 | com.Pereni | Pereni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6261. | 6732.1 | s.Păpăuţi | Păpăuţi I – „Hlinaia” | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6262. | 6732.2 | s.Păpăuţi | Păpăuţi II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6263. | 6732.3 | s.Păpăuţi | Păpăuţi III – „Hlinaia” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6264. | 6732.4 | s.Păpăuţi | Păpăuţi IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6265. | 6732.5 | s.Păpăuţi | Păpăuţi V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6266. | 6732.6 | s.Păpăuţi | Păpăuţi VI – „Valea Cernei” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6267. | 6732.7 | s.Păpăuţi | Păpăuţi VII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII. Epoca modernă/sec. XIX |
6268. | 6732.8 | s.Păpăuţi | Păpăuţi VIII – „Hlinaia” | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
6269. | 6732.9 | s.Păpăuţi | Păpăuţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6270. | 6732.10 | s.Păpăuţi | Păpăuţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6271. | 6737.1 | s.Piscăreşti, com.Sârcova | Piscăreşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6272. | 6701.1 | or. Rezina | Rezina I | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6273. | 6701.2 | or. Rezina | Rezina II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6274. | 6701.3 | or. Rezina | Rezina III – „Valea Cernei” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6275. | 6742.1 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna I | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6276. | 6742.2 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna II | Fortificaţie | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6277. | 6742.3 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna III | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6278. | 6742.4 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna IV – „Ţiglău-Cetate” | Fortificaţie | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6279. | 6742.5 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna V – „La Vile” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6280. | 6742.6 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna VI – „Dealul Grimidon” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6281. | 6742.7 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna VII – „La şanţ” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6282. | 6742.8 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna VIII – „La şanţ I” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6283. | 6742.9 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna IX – „La şanţ II” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6284. | 6742.10 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna X | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6285. | 6742.11 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XI – „Dealul Mănăstirii” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6286. | 6742.12 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XII | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6287. | 6742.13 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XI – „Hulboaca” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6288. | 6742.14 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6289. | 6742.15 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6290. | 6742.16 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XIV – „Valea Furnicar” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6291. | 6742.17 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XV – „Pădure” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6292. | 6742.18 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XVI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6293. | 6742.19 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XVII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6294. | 6742.20 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XVIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6295. | 6742.21 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XIX | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6296. | 6742.22 | s.Saharna, com. Saharna Nouă | Saharna XX – „Ţiglău” | Aşezare/Necropolă/Fortificaţie | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6297. | 6740.1 | com. Saharna Nouă | Saharna Nouă I – „Rude” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6298. | 6740.2 | com. Saharna Nouă | Saharna Nouă II – „Budei” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6299. | 6740.3 | com. Saharna Nouă | Saharna Nouă III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6300. | 6740.4 | com. Saharna Nouă | Saharna Nouă IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6301. | 6740.5 | com. Saharna Nouă | Saharna Nouă V – „Valea de Mijloc” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6302. | 6740.6 | com. Saharna Nouă | Saharna Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6303. | 6740.7 | com. Saharna Nouă | Saharna Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6304. | 6743.1 | com.Sârcova | Sârcova I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6305. | 6743.2 | com.Sârcova | Sârcova II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6306. | 6743.3 | com.Sârcova | Sârcova III – „Livada Veche” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6307. | 6744.1 | com.Solonceni | Solonceni I – „Hlinaia” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6308. | 6744.2 | com.Solonceni | Solonceni II – „Lanţuguri” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6309. | 6744.3 | com.Solonceni | Solonceni III – „Lângă Fermă” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6310. | 6744.4 | com.Solonceni | Solonceni IV – „La Biserică” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6311. | 6744.5 | com.Solonceni | Solonceni V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6312. | 6744.6 | com.Solonceni | Solonceni Tumulul 1 – „La Moviliţă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6313. | 6744.7 | com.Solonceni | Solonceni Tumulul 2 – „La Moviliţă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6314. | 6745.1 | s.Tarasova, com.Solonceni | Tarasova I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6315. | 6745.2 | s.Tarasova, com.Solonceni | Tarasova II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6316. | 6745.3 | s.Tarasova, com.Solonceni | Tarasova III | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6317. | 6748.1 | s.Ţahnăuţi, com.Ţareuca | Ţahnăuţi I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6318. | 6748.2 | s.Ţahnăuţi, com.Ţareuca | Ţahnăuţi II | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6319. | 6748.3 | s.Ţahnăuţi, com.Ţareuca | Ţahnăuţi III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6320. | 6748.4 | s.Ţahnăuţi, com.Ţareuca – s.Echimăuţi | Ţahnăuţi IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6321. | 6746.1 | s.Trifeşti | Trifeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6322. | 6746.2 | s.Trifeşti | Trifeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6323. | 6746.3 | s.Trifeşti | Trifeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6324. | 6746.4 | s.Trifeşti | Trifeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6325. | 6746.5 | s.Trifeşti | Trifeşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6326. | 6746.6 | s.Trifeşti | Trifeşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6327. | 6746.7 | s.Trifeşti | Trifeşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6328. | 6747.1 | com.Ţareuca | Ţareuca I – „Pe Cetate” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6329. | 6747.2 | com.Ţareuca | Ţareuca II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6330. | 6747.3 | com.Ţareuca | Ţareuca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III. Epoca medievală/sec. VI–XVIII |
6331. | 6747.4 | com.Ţareuca | Ţareuca IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6332. | 6726.1 | s.Ţipova, com.Lalova | Ţipova I | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6333. | 6726.2 | s.Ţipova, com.Lalova | Ţipova II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6334. | 6726.3 | s.Ţipova, com.Lalova | Ţipova III | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6335. | 6726.4 | s.Ţipova, com.Lalova | Ţipova IV | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6336. | 6726.5 | s.Ţipova, com.Lalova | Ţipova V – „Jidavca” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
6337. | 6726.6 | s.Ţipova, com.Lalova | Ţipova VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6338. | 6726.7 | s.Ţipova, com.Lalova | Ţipova VII | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV |
RAIONUL STRĂŞENI
| |||||
6339. | 8011.1 | s.Căpriana | Căpriana I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6340. | 8011.2 | s.Căpriana | Căpriana II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6341. | 8012.1 | s.Chirianca | Chirianca I „Valea Viei” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6342. | 8012.2 | s.Chirianca | Chirianca II „La Ferma Veche” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6343. | 8012.3 | s.Chirianca | Chirianca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6344. | 8012.4 | s.Chirianca | Chirianca IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6345. | 8012.5 | s.Chirianca | Chirianca V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6346. | 8013.1 | com.Codreanca – com.Donici | Codreanca I – „Cetate” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6347. | 8013.2 | com.Codreanca | Codreanca II – „Dealul Podişu” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6348. | 8013.3 | com.Codreanca | Codreanca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6349. | 8013.4 | com.Codreanca – s.Recea | Codreanca IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6350. | 8015.1 | s.Cojuşna | Cojuşna I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6351. | 8015.2 | s.Cojuşna | Cojuşna II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6352. | 8015.3 | s.Cojuşna | Cojuşna III – „Vatra Satului” | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6353. | 8031.1 | s.Drăguşeni, com.Rădeni | Drăguşeni I – „La Holoava” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6354. | 8031.2 | s.Drăguşeni, com.Rădeni | Drăguşeni II – „Valea de Mijloc” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6355. | 6030.1 | s.Dolna | Dolna I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. X–XI |
6356. | 6030.2 | s.Dolna | Dolna II – „Corneşti” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6357. | 8010.1 | s.Făgureni, mun.Străşeni | Făgureni I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6358. | 8010.2 | s.Făgureni, mun.Străşeni | Făgureni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–XI Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6359. | 8010.3 | s.Făgureni, mun.Străşeni | Făgureni III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6360. | 8010.4 | s.Făgureni, mun.Străşeni | Făgureni IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6361. | 8010.5 | s.Făgureni, mun.Străşeni | Făgureni V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6362. | 8010.6 | s.Făgureni, mun.Străşeni | Făgureni VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6363. | 8018.1 | com.Ghelăuza | Ghelăuza I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6364. | 8018.2 | com.Ghelăuza | Ghelăuza II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6365. | 8018.3 | com.Ghelăuza | Ghelăuza III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6366. | 8018.4 | com.Ghelăuza | Ghelăuza IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6367. | 8020.1 | com.Grebleşti – com.Codreanca | Grebleşti I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
6368. | 8020.2 | com.Grebleşti | Grebleşti II | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
6369. | 8017.1 | s. Găleştii Noi | Găleştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6370. | 8022.1 | com.Lozova | Lozova I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6371. | 8022.2 | com.Lozova | Lozova II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6372. | 8022.3 | com.Lozova | Lozova III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6373. | 8022.4 | com.Lozova | Lozova IV – „Oanţa” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
6374. | 8022.5 | com.Lozova | Lozova V – „Gura Jicovei” | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6375. | 8022.6 | com.Lozova | Lozova VI – „Valea Ciuciulenilor” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6376. | 8022.7 | com.Lozova | Lozova VII – „La Frunză” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6377. | 8022.8 | com.Lozova | Lozova VIII – „Valea Ciuciulenilor” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6378. | 8022.9 | com.Lozova | Lozova IX – „La Pod în Fundătură” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6379. | 8022.10 | com.Lozova | Lozova X – „La Hotar cu Vornicenii” | Necropolă | Epoca medievală/sec. VI–VII. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XV–XVI |
6380. | 8022.11 | com.Lozova | Lozova XI – „Dealul Ursului” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6381. | 8014.1 | s.Lupa-Recea, com.Codreanca | Lupa-Recea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6382. | 8021.1 | s.Mărtineşti, com.Grebleşti – s.Recea | Mărtineşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6383. | 8024.1 | com.Micăuţi | Micăuţi I – „La Hotar” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6384. | 8024.2 | com.Micăuţi | Micăuţi II – „La Cişmea” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6385. | 8024.3 | com.Micăuţi | Micăuţi III – „La Fântână” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6386. | 8024.4 | com.Micăuţi | Micăuţi IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6387. | 8026.1 | s.Negreşti | Negreşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
6388. | 8026.2 | s.Negreşti | Negreşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6389. | 8026.3 | s.Negreşti | Negreşti III | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6390. | 8026.4 | s.Negreşti | Negreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6391. | 8027.1 | s.Oneşti | Oneşti I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6392. | 8027.2 | s.Oneşti | Oneşti II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6393. | 8028.1 | com.Pănăşeşti | Pănăşeşti I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
6394. | 8028.2 | com.Pănăşeşti | Pănăşeşti II – „Cetăţuia” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6395. | 8028.3 | com.Pănăşeşti | Pănăşeşti III – „La Pristol” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6396. | 8028.4 | com.Pănăşeşti | Pănăşeşti IV – „Curtea lui Costea” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
6397. | 8028.5 | com.Pănăşeşti | Pănăşeşti V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6398. | 8028.6 | com.Pănăşeşti | Pănăşeşti VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6399. | 8028.7 | com.Pănăşeşti | Pănăşeşti VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6400. | 8028.8 | com.Pănăşeşti | Pănăşeşti VIII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6401. | 8034.1 | s.Recea | Recea I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6402. | 8034.2 | s.Recea | Recea II – „Tutoveni” | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–VII |
6403. | 8034.3 | s.Recea | Recea III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6404. | 8030.1 | com.Rădeni | Rădeni I – „Valea Borzeşti” | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. VII–VIII. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
6405. | 8030.2 | com.Rădeni | Rădeni II – „La Stână” | Aşezare | Epoca modernă/sec. XIX |
6406. | 8032.1 | s.Romăneşti | Romăneşti I – „Crama Roşie” | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. VII–IX. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6407. | 8032.2 | s.Romăneşti | Romăneşti II – „La Chetroşica” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6408. | 8032.3 | s.Romăneşti – com.Rădeni | Romăneşti III – „Sub Cobană” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. VI–VII |
6409. | 8032.4 | s.Romăneşti | Romăneşti IV – „La Izvor” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6410. | 8032.5 | s.Romăneşti | Romăneşti V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6411. | 8032.6 | s.Romăneşti | Romăneşti VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6412. | 8032.7 | s.Romăneşti | Romăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6413. | 8035.1 | s.Roşcani | Roşcani I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6414. | 8035.2 | s.Roşcani | Roşcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6415. | 8036.1 | s.Scoreni | Scoreni I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6416. | 8036.2 | s.Scoreni | Scoreni II – „La Brigada a Treia” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6417. | 8036.3 | s.Scoreni | Scoreni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6418. | 8036.4 | s.Scoreni | Scoreni IV – „La Nord de Iaz” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6419. | 8036.5 | s.Scoreni – s.Malcoci, r. Ialoveni | Scoreni V | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
6420. | 8036.6 | s.Scoreni | Scoreni VI – „La Iezătură” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6421. | 8036.7 | s.Scoreni | Scoreni VII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6422. | 8036.8 | s.Scoreni | Scoreni VIII – „La Livadă” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6423. | 8037.1 | s.Sireţi | Sireţi I – „Valea Sireţului” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6424. | 8037.2 | s.Sireţi | Sireţi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6425. | 8037.3 | s.Sireţi | Sireţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6426. | 8023.1 | s.Stejăreni, com.Lozova | Stejăreni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6427. | 8023.2 | s.Stejăreni, com.Lozova | Stejăreni II | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/X–IX |
6428. | 8023.3 | s.Stejăreni, com.Lozova | Stejăreni III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6429. | 8023.4 | s.Stejăreni, com.Lozova | Stejăreni IV – „La Ruptură” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6430. | 8023.5 | s.Stejăreni, com.Lozova | Stejăreni V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6431. | 8001.1 | mun.Străşeni | Străşeni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6432. | 8001.2 | mun.Străşeni | Străşeni II – „Valea Târgoliştei” | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
6433. | 8001.3 | mun.Străşeni | Străşeni III – „Valea Murjincei” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6434. | 8001.4 | mun.Străşeni | Străşeni IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6435. | 8001.5 | mun.Străşeni | Străşeni V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6436. | 8001.6 | mun.Străşeni | Străşeni VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6437. | 8001.7 | mun.Străşeni | Străşeni VII | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
6438. | 8001.8 | mun.Străşeni | Străşeni VIII | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
6439. | 8001.9 | mun.Străşeni | Străşeni IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6440. | 8001.10 | mun.Străşeni | Străşeni X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6441. | 8038.1 | s.Tătăreşti | Tătăreşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6442. | 8038.2 | s.Tătăreşti | Tătăreşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6443. | 8040.1 | s.Ţigăneşti | Ţigăneşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6444. | 8040.2 | s.Ţigăneşti | Ţigăneşti II – „La Iaz în Jos”/„La grădină” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6445. | 8040.3 | s.Ţigăneşti | Ţigăneşti III – „În Sus de la Podul lui Trifan” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6446. | 8040.4 | s.Ţigăneşti | Ţigăneşti IV – „În Jos de la Podul lui Trifan” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6447. | 8040.5 | s.Ţigăneşti | Ţigăneşti V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6448. | 8040.6 | s.Ţigăneşti | Ţigăneşti VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6449. | 8040.7 | s.Ţigăneşti | Ţigăneşti VII – „Necropolăul Medieval” | Necropolă | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6450. | 8040.8 | s.Ţigăneşti | Ţigăneşti VIII – „Mănăstire” | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
6451. | 8041.1 | s.Voinova | Voinova I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6452. | 8041.2 | s.Voinova | Voinova II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6453. | 8041.3 | s.Voinova | Voinova III – „Betnica” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6454. | 8041.4 | s.Voinova | Voinova IV – „Conu Costea” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6455. | 8041.5 | s.Voinova | Voinova V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6456. | 8041.6 | s.Voinova | Voinova VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6457. | 8041.7 | s.Voinova | Voinova VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6458. | 8041.8 | s.Voinova | Voinova VIII – „Sub Margine” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6459. | 8041.9 | s.Voinova | Voinova IX – „La Izvoraş” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6460. | 8041.10 | s.Voinova | Voinova X – „La Staşiu” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6461. | 8042.1 | s.Vorniceni | Vorniceni I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
6462. | 8042.2 | s.Vorniceni | Vorniceni II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6463. | 8042.3 | s.Vorniceni – s.Căpriana | Vorniceni III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6464. | 8042.4 | s.Vorniceni | Vorniceni IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6465. | 8042.5 | s.Vorniceni | Vorniceni V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6466. | 8042.6 | s.Vorniceni | Vorniceni VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6467. | 8042.7 | s.Vorniceni | Vorniceni VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6468. | 8042.8 | s.Vorniceni | Vorniceni VIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6469. | 8042.9 | s.Vorniceni | Vorniceni IX | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6470. | 8042.10 | s.Vorniceni | Vorniceni X – „Gura Văii” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
6471. | 8042.11 | s.Vorniceni | Vorniceni XI – „În livadă” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6472. | 8033.1 | s.Zamciogi, com.Rădeni | Zamciogi I – „Valea Tişovei” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVII |
6473. | 8033.2 | s.Zamciogi, com.Rădeni | Zamciogi II – „Vatra Satului” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6474. | 8033.3 | s.Zamciogi, com.Rădeni | Zamciogi III – „La Şcoală” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6475. | 8033.4 | s.Zamciogi, com.Rădeni | Zamciogi IV – „La Abator” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6476. | 8033.5 | s.Zamciogi, com.Rădeni | Zamciogi V – „La Depozit” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6477. | 8033.6 | s.Zamciogi, com.Rădeni – com.Micăuţi | Zamciogi VI – „La Ţintirim” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6478. | 8033.7 | s.Zamciogi, com.Rădeni – com.Micăuţi | Zamciogi VII – „La Hotar cu Micăuţi” | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6479. | 8033.8 | s.Zamciogi, com.Rădeni | Zamciogi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6480. | 8043.1 | s.Zubreşti | Zubreşti I – „Valea Roşiţa” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6481. | 8043.2 | s.Zubreşti – s.Chirianca | Zubreşti II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6482. | 8043.3 | s.Zubreşti | Zubreşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6483. | 8043.4 | s.Zubreşti | Zubreşti IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6484. | 8043.5 | s.Zubreşti – com.Găleşti | Zubreşti V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6485. | 8043.6 | s.Zubreşti | Zubreşti VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
RAIONUL ŞOLDĂNEŞTI
| |||||
6486. | 8310.1 | com.Alcedar | Alcedar I | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. X–XIII |
6487. | 8310.2 | com.Alcedar | Alcedar II | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6488. | 8310.3 | com.Alcedar | Alcedar III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV Epoca medievală/sec. IX–XII |
6489. | 8310.4 | com.Alcedar | Alcedar IV | Necropolă | Epoca romană/sec. II–III |
6490. | 8310.5 | com.Alcedar | Alcedar V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
6491. | 8310.6 | com.Alcedar | Alcedar VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. X–XII |
6492. | 8310.7 | com.Alcedar | Alcedar VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6493. | 8313.1 | s.Chipeşca | Chipeşca Tumulul 1 – „Râpa Popii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6494. | 8314.1 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos I | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6495. | 8314.2 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos II | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6496. | 8314.3 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6497. | 8314.4 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6498. | 8314.5 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos V | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6499. | 8314.6 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos VI | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6500. | 8314.7 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos VII | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XIII |
6501. | 8314.8 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos VIII | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6502. | 8314.9 | com. Climăuţii de Jos | Climăuţii de Jos Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6503. | 8316.1 | s.Cobâlea | Cobâlea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6504. | 8316.2 | s.Cobâlea | Cobâlea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6505. | 8316.3 | s.Cobâlea | Cobâlea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6506. | 8317.1 | com. Cotiujenii Mari | Cotiujenii Mari I – „Psariha” | Aşezare | Epoca medievală/sec. VII–VIII. Epoca medievală/sec. IX–XII |
6507. | 8317.2 | com. Cotiujenii Mari | Cotiujenii Mari II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6508. | 8317.3 | com. Cotiujenii Mari | Cotiujenii Mari III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6509. | 8317.4 | com. Cotiujenii Mari | Cotiujenii Mari IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. |
6510. | 8317.5 | com. Cotiujenii Mari | Cotiujenii Mari Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6511. | 8317.6 | com. Cotiujenii Mari | Cotiujenii Mari Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6512. | 8317.7 | com. Cotiujenii Mari | Cotiujenii Mari Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6513. | 8317.8 | com. Cotiujenii Mari – com.Dobruşa | Cotiujenii Mari V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6514. | 8317.9 | com. Cotiujenii Mari | Cotiujenii Mari VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6515. | 8311.1 | s.Curătura, com.Alcedar | Curătura I – „La Izvoare” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII |
6516. | 8311.2 | s.Curătura, com.Alcedar | Curătura II – „Odaia lui Harghel” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6517. | 8311.3 | s.Curătura, com.Alcedar | Curătura III – „Odaia lui Harghel” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XII |
6518. | 8311.4 | s.Curătura, com.Alcedar | Curătura IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6519. | 8318.1 | s.Cuşelăuca, com.Alcedar | Cuşelăuca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6520. | 8318.2 | s.Cuşelăuca, com.Alcedar | Cuşelăuca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6521. | 8318.3 | s.Cuşelăuca, com.Alcedar | Cuşelăuca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6522. | 8318.4 | s.Cuşelăuca, com.Alcedar | Cuşelăuca IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6523. | 8318.5 | s.Cuşelăuca, com.Alcedar | Cuşelăuca V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6524. | 8318.6 | s.Cuşelăuca, com.Alcedar | Cuşelăuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6525. | 8318.7 | s.Cuşelăuca, com.Alcedar | Cuşelăuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6526. | 8319.1 | s.Cuşmirca | Cuşmirca I – „Între Pâraie” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6527. | 8319.2 | s.Cuşmirca | Cuşmirca II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6528. | 8319.3 | s.Cuşmirca | Cuşmirca III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6529. | 8319.4 | s.Cuşmirca | Cuşmirca IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6530. | 8319.5 | s.Cuşmirca | Cuşmirca V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6531. | 8319.6 | s.Cuşmirca | Cuşmirca VI – „Oprăşeni” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
6532. | 8319.7 | s.Cuşmirca | Cuşmirca VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6533. | 8319.8 | s.Cuşmirca | Cuşmirca VII – „La Aura” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6534. | 8319.9 | s.Cuşmirca | Cuşmirca IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6535. | 8319.10 | s.Cuşmirca | Cuşmirca Tumulul 1 – „La Manole” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6536. | 8319.11 | s.Cuşmirca | Cuşmirca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6537. | 8319.12 | s.Cuşmirca | Cuşmirca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6538. | 8330.1 | com.Dobruşa | Dobruşa I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6539. | 8320.1 | s.Fuzăuca | Fuzăuca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6540. | 8322.1 | s.Glinjeni | Glinjeni I – „La Şanţ” | Fortificaţie | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6541. | 8322.2 | s.Glinjeni | Glinjeni II – „La Rosa” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
6542. | 8322.3 | s.Glinjeni | Glinjeni III – „La Izvoare” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6543. | 8322.4 | s.Glinjeni | Glinjeni IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6544. | 8322.5 | s.Glinjeni | Glinjeni V | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
6545. | 8322.6 | s.Glinjeni | Glinjeni VI | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. |
6546. | 8322.7 | s.Glinjeni | Glinjeni VII – „Pădurea Homin” | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
6547. | 8323.1 | s.Mihuleni | Mihuleni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6548. | 8323.2 | s.Mihuleni | Mihuleni II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. |
6549. | 8323.3 | s.Mihuleni | Mihuleni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6550. | 8323.4 | s.Mihuleni | Mihuleni IV – „La Drumul Hligenilor” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6551. | 8323.5 | s.Mihuleni | Mihuleni V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. . |
6552. | 8323.6 | s.Mihuleni | Mihuleni VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6553. | 8323.7 | s.Mihuleni | Mihuleni VII | Fortificaţie | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6554. | 8323.8 | s.Mihuleni | Mihuleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6555. | 8323.9 | s.Mihuleni | Mihuleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6556. | 8323.10 | s.Mihuleni | Mihuleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6557. | 8323.11 | s.Mihuleni | Mihuleni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6558. | 8312.1 | s.Odaia, com.Alcedar | Odaia I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6559. | 8312.2 | s.Odaia, com.Alcedar | Odaia II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VII–X |
6560. | 8324.1 | s.Olişcani | Olişcani I – „Roata Turcilor” | Fortificaţie | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XII |
6561. | 8324.2 | s.Olişcani | Olişcani II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
6562. | 8324.3 | s.Olişcani | Olişcani III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6563. | 8324.4 | s.Olişcani | Olişcani IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6564. | 8324.5 | s.Olişcani | Olişcani V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6565. | 8324.6 | s.Olişcani | Olişcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6566. | 8324.7 | s.Olişcani | Olişcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6567. | 8324.8 | s.Olişcani | Olişcani V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6568. | 8325.1 | s.Parcani | Parcani I – „La Scaune” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6569. | 8325.2 | s.Parcani | Parcani II | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
6570. | 8325.3 | s.Parcani | Parcani III | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6571. | 8325.4 | s.Parcani | Parcani IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. X–IX î.H. |
6572. | 8326.1 | s.Pohoarna | Pohoarna I – „La Nagâţ” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6573. | 8326.2 | s.Pohoarna | Pohoarna Tumulul 1 – „Valea Boului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6574. | 8326.3 | s.Pohoarna | Pohoarna Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6575. | 8326.4 | s.Pohoarna | Pohoarna Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6576. | 8326.5 | s.Pohoarna | Pohoarna Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6577. | 8326.6 | s.Pohoarna | Pohoarna II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6578. | 8327.1 | s.Poiana | Poiana I | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
6579. | 8327.2 | s.Poiana | Poiana II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
6580. | 8327.3 | s.Poiana | Poiana III | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6581. | 8327.4 | s.Poiana | Poiana IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
6582. | 8327.5 | s.Poiana | Poiana V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6583. | 8327.6 | s.Poiana | Poiana VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6584. | 8328.1 | s.Răspopeni | Răspopeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6585. | 8328.2 | s.Răspopeni | Răspopeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6586. | 8328.3 | s.Răspopeni | Răspopeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6587. | 8332.1 | com.Rogojeni | Rogojeni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6588. | 8332.2 | com.Rogojeni | Rogojeni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6589. | 8332.3 | com.Rogojeni | Rogojeni III „Peşteră” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani. Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
6590. | 8332.4 | com.Rogojeni | Rogojeni IV | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6591. | 8332.5 | com.Rogojeni | Rogojeni V | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6592. | 8332.6 | com.Rogojeni | Rogojeni VI | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6593. | 8332.7 | com.Rogojeni | Rogojeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6594. | 8332.8 | com.Rogojeni | Rogojeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6595. | 8332.9 | com.Rogojeni | Rogojeni Tumulul 3 – „Movila Ţiganului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6596. | 8332.10 | com.Rogojeni | Rogojeni Tumulul 4 – „Movila Ţiganului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6597. | 8332.11 | com.Rogojeni | Rogojeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6598. | 8332.12 | com.Rogojeni | Rogojeni Tumulul 6 – „Pohoarna” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6599. | 8332.13 | com.Rogojeni | Rogojeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6600. | 8335.1 | s.Sămăşcani | Sămăşcani I – „Cetăţuia” | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. X–XII |
6601. | 8339.1 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola I – „Lângă Crângul Craina” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6602. | 8339.2 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6603. | 8339.3 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola III | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XI |
6604. | 8339.4 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/sec. XVII |
6605. | 8339.5 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/ sec. XVII |
6606. | 8339.6 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/sec. XVII |
6607. | 8339.7 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola VII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/sec. XVII |
6608. | 8339.8 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola VIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca medievală/sec. XVII |
6609. | 8339.9 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola IX | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6610. | 8339.10 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6611. | 8339.11 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6612. | 8339.12 | s.Socola, com.Vadul-Raşcov | Socola Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6613. | 8336.1 | s.Şestaci | Şestaci I – „Selişte” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVI |
6614. | 8336.2 | s.Şestaci | Şestaci Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6615. | 8336.3 | s.Şestaci | Şestaci Tumulul 2 – „La Movile” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6616. | 8336.4 | s.Şestaci | Şestaci Tumulul 3 – „La Hulpării” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6617. | 8337.1 | s.Şipca | Şipca I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6618. | 8337.2 | s.Şipca | Şipca II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. |
6619. | 8337.3 | s.Şipca | Şipca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6620. | 8337.4 | s.Şipca | Şipca IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6621. | 8337.5 | s.Şipca | Şipca V – „La Grădină” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6622. | 8337.6 | s.Şipca | Şipca VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6623. | 8337.7 | s.Şipca | Şipca VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6624. | 8337.8 | s.Şipca – or. Şoldăneşti | Şipca VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6625. | 8337.9 | s.Şipca | Şipca Tumulul 1 – „Movila lui Haralampii Zâmbreanu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6626. | 8337.10 | s.Şipca | Şipca IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6627. | 8301.1 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti I – „La Perişori” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. |
6628. | 8301.2 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti II – „La Rădi” | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6629. | 8301.3 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti III – „La Bursuci” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6630. | 8301.4 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti IV – „La Coada Râpii” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. IX–XIII |
6631. | 8301.5 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti V – „La Regie” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. |
6632. | 8301.6 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti VI – „La Budăi” | Staţiune | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani |
6633. | 8301.7 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti VII – „La Luchiţa” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. IX–XI |
6634. | 8301.8 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti VIII – „La Steap” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6635. | 8301.9 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti IX – „La Valea Crucii” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6636. | 8301.10 | or. Şoldăneşti – s.Parcani | Şoldăneşti X – „La Hârtop” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6637. | 8301.11 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti XI – „La Stâncă” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6638. | 8301.12 | or. Şoldăneşti | Şoldăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6639. | 8338.1 | com.Vadul-Raşcov | Vadul-Raşcov I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
6640. | 8338.2 | com.Vadul-Raşcov | Vadul-Raşcov II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6641. | 8338.3 | com.Vadul-Raşcov | Vadul-Raşcov III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6642. | 8338.4 | com.Vadul-Raşcov | Vadul-Raşcov Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6643. | 8338.5 | com.Vadul-Raşcov | Vadul-Raşcov Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6644. | 8338.6 | com.Vadul-Raşcov | Vadul-Raşcov IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6645. | 8331.1 | s.Zahorna, com.Dobruşa | Zahorna I | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Neolitic/mil. VI î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII. Epoca modernă/sec. XIX |
RAIONUL TELENEŞTI
| |||||
6646. | 8912.1 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6647. | 8912.2 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6648. | 8912.3 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6649. | 8912.4 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6650. | 8912.5 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6651. | 8912.6 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6652. | 8912.7 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6653. | 8912.8 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6654. | 8912.9 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6655. | 8912.10 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6656. | 8912.11 | com.Băneşti | Băneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6657. | 8912.12 | com.Băneşti | Băneşti I | Necropolă | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6658. | 8913.1 | s. Băneştii Noi, com.Băneşti | Băneştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6659. | 8913.2 | s. Băneştii Noi, com.Băneşti | Băneştii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6660. | 8913.3 | s. Băneştii Noi, com.Băneşti | Băneştii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6661. | 8915.1 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6662. | 8915.2 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi II – „La Hidrocentrală” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6663. | 8915.3 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6664. | 8915.4 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6665. | 8915.5 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6666. | 8915.6 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6667. | 8915.7 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6668. | 8915.8 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6669. | 8915.9 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6670. | 8915.10 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6671. | 8915.11 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6672. | 8915.12 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6673. | 8915.13 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6674. | 8915.14 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6675. | 8915.15 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6676. | 8915.16 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6677. | 8915.17 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6678. | 8915.18 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6679. | 8915.19 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6680. | 8915.20 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6681. | 8915.21 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6682. | 8915.22 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6683. | 8915.23 | com. Brânzenii Noi | Brânzenii Noi Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6684. | 8916.1 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XII. Epoca modernă/sec. XIX |
6685. | 8916.2 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6686. | 8916.3 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6687. | 8916.4 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6688. | 8916.5 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6689. | 8916.6 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6690. | 8916.7 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6691. | 8916.8 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6692. | 8916.9 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6693. | 8916.10 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6694. | 8916.11 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6695. | 8916.12 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6696. | 8916.13 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6697. | 8916.14 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6698. | 8916.15 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6699. | 8916.16 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6700. | 8916.17 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6701. | 8916.18 | s. Brânzenii Vechi, com. Brânzenii Noi | Brânzenii Vechi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6702. | 8917.1 | s.Budăi | Budăi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6703. | 8918.1 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6704. | 8918.2 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6705. | 8918.3 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6706. | 8918.4 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6707. | 8918.5 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6708. | 8918.6 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6709. | 8918.7 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6710. | 8918.8 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6711. | 8918.9 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6712. | 8918.10 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6713. | 8918.11 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6714. | 8918.12 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6715. | 8918.13 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6716. | 8918.14 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6717. | 8918.15 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6718. | 8918.16 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6719. | 8918.17 | com.Căzăneşti | Căzăneşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6720. | 8925.1 | s.Câşla | Câşla I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6721. | 8925.2 | s.Câşla | Câşla II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6722. | 8925.3 | s.Câşla | Câşla III | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6723. | 8925.4 | s.Câşla – com.Ghiliceni | Câşla IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6724. | 8921.1 | s.Chiştelniţa | Chiştelniţa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6725. | 8921.2 | s.Chiştelniţa | Chiştelniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6726. | 8921.3 | s.Chiştelniţa | Chiştelniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6727. | 8921.4 | s.Chiştelniţa | Chiştelniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6728. | 8921.5 | s.Chiştelniţa | Chiştelniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6729. | 8921.6 | s.Chiştelniţa | Chiştelniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6730. | 8923.1 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6731. | 8923.2 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6732. | 8923.3 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6733. | 8923.4 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6734. | 8923.5 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6735. | 8923.6 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6736. | 8923.7 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6737. | 8923.8 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6738. | 8923.9 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6739. | 8923.10 | s. Chiţcanii Noi, com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Noi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6740. | 8922.1 | com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6741. | 8922.2 | com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6742. | 8922.3 | com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6743. | 8922.4 | com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6744. | 8922.5 | com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6745. | 8922.6 | com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6746. | 8922.7 | com. Chiţcanii Vechi | Chiţcanii Vechi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6747. | 8924.1 | s.Ciulucani | Ciulucani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6748. | 8924.2 | s.Ciulucani | Ciulucani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6749. | 8924.3 | s.Ciulucani | Ciulucani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6750. | 8924.4 | s.Ciulucani | Ciulucani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6751. | 8926.1 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6752. | 8926.2 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6753. | 8926.3 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6754. | 8926.4 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6755. | 8926.5 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6756. | 8926.6 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6757. | 8926.7 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6758. | 8926.8 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6759. | 8926.9 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6760. | 8926.10 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6761. | 8926.11 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6762. | 8926.12 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6763. | 8926.13 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6764. | 8926.14 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6765. | 8926.15 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6766. | 8926.16 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6767. | 8926.17 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6768. | 8926.18 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6769. | 8926.19 | s. Codrul Nou | Codrul Nou Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6770. | 8929.1 | com.Ghiliceni | Ghiliceni I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6771. | 8929.2 | com.Ghiliceni | Ghiliceni II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6772. | 8929.3 | com.Ghiliceni | Ghiliceni III – „Dealul Horodiştei” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
6773. | 8929.4 | com.Ghiliceni | Ghiliceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6774. | 8932.1 | s.Hirişeni | Hirişeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6775. | 8932.2 | s.Hirişeni | Hirişeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6776. | 8933.1 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6777. | 8933.2 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6778. | 8933.3 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6779. | 8933.4 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6780. | 8933.5 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6781. | 8933.6 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6782. | 8933.7 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6783. | 8933.8 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6784. | 8933.9 | s.Ineşti | Ineşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6785. | 8934.1 | s.Leuşeni | Leuşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6786. | 8934.2 | s.Leuşeni | Leuşeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6787. | 8934.3 | s.Leuşeni | Leuşeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6788. | 8910.1 | s.Mihălaşa, or.Teleneşti | Mihălaşa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6789. | 8946.1 | s.Mândra, com.Ratuş | Mândra Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6790. | 8946.2 | s.Mândra, com.Ratuş | Mândra Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6791. | 8946.3 | s.Mândra, com.Ratuş | Mândra Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6792. | 8946.4 | s.Mândra, com.Ratuş | Mândra Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6793. | 8935.1 | com.Mândreşti | Mândreşti I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6794. | 8935.2 | com.Mândreşti | Mândreşti II – „Valea Iliesei” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
6795. | 8935.3 | com.Mândreşti | Mândreşti III – „Ferma de Găini” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6796. | 8935.4 | com.Mândreşti | Mândreşti IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6797. | 8935.5 | com.Mândreşti | Mândreşti V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6798. | 8935.6 | com.Mândreşti | Mândreşti VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6799. | 8935.7 | com.Mândreşti | Mândreşti VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6800. | 8935.8 | com.Mândreşti | Mândreşti – VIII – „Fântâna lui Stârcea” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
6801. | 8935.9 | com.Mândreşti | Mândreşti IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6802. | 8935.10 | com.Mândreşti | Mândreşti X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6803. | 8935.11 | com.Mândreşti | Mândreşti XI – „Lângă Dambă” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6804. | 8935.12 | com.Mândreşti | Mândreşti XII – „Lângă Lac” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
6805. | 8935.13 | com.Mândreşti – s.Ciulucani | Mândreşti XIII – „Fabrica de Vinuri” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6806. | 8935.14 | com.Mândreşti | Mândreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6807. | 8935.15 | com.Mândreşti | Mândreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6808. | 8935.16 | com.Mândreşti | Mândreşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6809. | 8935.17 | com.Mândreşti | Mândreşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6810. | 8935.18 | com.Mândreşti | Mândreşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6811. | 8935.19 | com.Mândreşti | Mândreşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6812. | 8935.20 | com.Mândreşti | Mândreşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6813. | 8935.21 | com.Mândreşti | Mândreşti XIV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6814. | 8935.22 | com.Mândreşti | Mândreşti XV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6815. | 8937.1 | com.Negureni | Negureni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6816. | 8937.2 | com.Negureni | Negureni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6817. | 8937.3 | com.Negureni | Negureni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6818. | 8937.4 | com.Negureni | Negureni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6819. | 8937.5 | com.Negureni | Negureni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6820. | 8937.6 | com.Negureni | Negureni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6821. | 8937.7 | com.Negureni | Negureni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6822. | 8937.8 | com.Negureni | Negureni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6823. | 8937.9 | com.Negureni | Negureni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6824. | 8937.10 | com.Negureni | Negureni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6825. | 8937.11 | com.Negureni | Negureni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6826. | 8937.12 | com.Negureni | Negureni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6827. | 8937.13 | com.Negureni | Negureni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6828. | 8937.14 | com.Negureni | Negureni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6829. | 8937.15 | com.Negureni | Negureni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6830. | 8937.16 | com.Negureni | Negureni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6831. | 8937.17 | com.Negureni | Negureni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6832. | 8937.18 | com.Negureni | Negureni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6833. | 8937.19 | com.Negureni | Negureni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6834. | 8937.20 | com.Negureni | Negureni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6835. | 8937.21 | com.Negureni | Negureni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6836. | 8937.22 | com.Negureni | Negureni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6837. | 8937.23 | com.Negureni | Negureni Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6838. | 8937.24 | com.Negureni | Negureni Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6839. | 8937.25 | com.Negureni | Negureni Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6840. | 8937.26 | com.Negureni | Negureni Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6841. | 8937.27 | com.Negureni | Negureni Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6842. | 8937.28 | com.Negureni | Negureni Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6843. | 8937.29 | com.Negureni | Negureni Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6844. | 8937.30. | com.Negureni | Negureni Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6845. | 8937.31 | com.Negureni – com.Căzăneşti | Negureni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6846. | 8937.32 | com.Negureni | Negureni Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6847. | 8937.33 | com.Negureni | Negureni Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6848. | 8940.1 | s.Nucăreni | Nucăreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6849. | 8940.2 | s.Nucăreni | Nucăreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6850. | 8940.3 | s.Nucăreni | Nucăreni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6851. | 8940.4 | s.Nucăreni | Nucăreni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6852. | 8940.5 | s.Nucăreni | Nucăreni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6853. | 8940.6 | s.Nucăreni | Nucăreni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6854. | 8941.1 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6855. | 8941.2 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6856. | 8941.3 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6857. | 8941.4 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6858. | 8941.5 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6859. | 8941.6 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6860. | 8941.7 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6861. | 8941.8 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6862. | 8941.9 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6863. | 8941.10 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6864. | 8941.11 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6865. | 8941.12 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6866. | 8941.13 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6867. | 8941.14 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6868. | 8941.15 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6869. | 8941.16 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6870. | 8941.17 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6871. | 8941.18 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6872. | 8941.19 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6873. | 8941.20 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6874. | 8941.21 | s.Ordăşei | Ordăşei I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6875. | 8941.22 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6876. | 8941.23 | s.Ordăşei | Ordăşei Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6877. | 8941.24 | s.Ordăşei | Ordăşei II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6878. | 8942.1 | com.Pistruieni | Pistruieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6879. | 8942.2 | com.Pistruieni | Pistruieni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6880. | 8942.3 | com.Pistruieni | Pistruieni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6881. | 8942.4 | com.Pistruieni | Pistruieni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6882. | 8942.5 | com.Pistruieni | Pistruieni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6883. | 8942.6 | com.Pistruieni | Pistruieni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6884. | 8942.7 | com.Pistruieni | Pistruieni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6885. | 8942.8 | com.Pistruieni | Pistruieni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6886. | 8945.1 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6887. | 8945.2 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6888. | 8945.3 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6889. | 8945.4 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6890. | 8945.5 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6891. | 8945.6 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6892. | 8945.7 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6893. | 8945.8 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6894. | 8945.9 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6895. | 8945.10 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6896. | 8945.11 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6897. | 8945.12 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6898. | 8945.13 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6899. | 8945.14 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6900. | 8945.15 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6901. | 8945.16 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6902. | 8945.17 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6903. | 8945.18 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6904. | 8945.19 | com.Ratuş | Ratuş Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6905. | 8950.1 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
6906. | 8950.2 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6907. | 8950.3 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6908. | 8950.4 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6909. | 8950.5 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6910. | 8950.6 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6911. | 8950.7 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6912. | 8950.8 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6913. | 8950.9 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6914. | 8950.10 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6915. | 8950.11 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6916. | 8950.12 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6917. | 8950.13 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6918. | 8950.14 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6919. | 8950.15 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6920. | 8950.16 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6921. | 8950.17 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6922. | 8950.18 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6923. | 8950.19 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6924. | 8950.20 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6925. | 8950.21 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6926. | 8950.22 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6927. | 8950.23 | com. Sărătenii Vechi | Sărătenii Vechi IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6928. | 8952.1 | s.Scorţeni | Scorţeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6929. | 8952.2 | s.Scorţeni | Scorţeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6930. | 8952.3 | s.Scorţeni | Scorţeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6931. | 8953.1 | com.Suhuluceni | Suhuluceni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6932. | 8953.2 | com.Suhuluceni | Suhuluceni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6933. | 8955.1 | com.Târşiţei | Târşiţei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6934. | 8955.2 | com.Târşiţei | Târşiţei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6935. | 8955.3 | com.Târşiţei | Târşiţei I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6936. | 8901.1 | or. Teleneşti | Teleneşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6937. | 8901.2 | or. Teleneşti | Teleneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6938. | 8901.3 | or. Teleneşti | Teleneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6939. | 8901.4 | or. Teleneşti | Teleneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6940. | 8901.5 | or. Teleneşti | Teleneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6941. | 8901.6 | or. Teleneşti | Teleneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6942. | 8901.7 | or. Teleneşti | Teleneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6943. | 8901.8 | or. Teleneşti | Teleneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6944. | 8957.1 | s.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6945. | 8957.2 | s.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6946. | 8957.3 | s.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6947. | 8957.4 | s.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6948. | 8957.5 | s.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6949. | 8957.6 | s.Ţânţăreni | Ţânţăreni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6950. | 8919.1 | s.Vadul-Leca, com.Căzăneşti | Vadul-Leca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6951. | 8919.2 | s.Vadul-Leca, com.Căzăneşti | Vadul-Leca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6952. | 8919.3 | s.Vadul-Leca, com.Căzăneşti | Vadul-Leca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6953. | 8919.4 | s.Vadul-Leca, com.Căzăneşti | Vadul-Leca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6954. | 8919.5 | s.Vadul-Leca, com.Căzăneşti | Vadul-Leca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6955. | 8919.6 | s.Vadul-Leca, com.Căzăneşti | Vadul-Leca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6956. | 8959.1 | s.Verejeni | Verejeni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6957. | 8958.1 | s.Văsieni – s.Crăsnăşeni | Văsieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6958. | 8959.2 | s.Verejeni – com.Băneşti | Verejeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6959. | 8959.3 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6960. | 8959.4 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6961. | 8959.5 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6962. | 8959.6 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6963. | 8959.7 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6964. | 8959.8 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6965. | 8959.9 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6966. | 8959.10 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6967. | 8959.11 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6968. | 8959.12 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6969. | 8959.13 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6970. | 8959.14 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6971. | 8959.15 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6972. | 8959.16 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6973. | 8959.17 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6974. | 8959.18 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6975. | 8959.19 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6976. | 8959.20 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6977. | 8959.21 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6978. | 8959.22 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6979. | 8959.23 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6980. | 8959.24 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6981. | 8959.25 | s.Verejeni | Verejeni Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6982. | 8959.26 | s.Verejeni | Verejeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6983. | 8951.1 | s.Zahareuca, com. Sărătenii Vechi | Zahareuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6984. | 8951.2 | s.Zahareuca, com. Sărătenii Vechi | Zahareuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6985. | 8951.3 | s.Zahareuca, com. Sărătenii Vechi | Zahareuca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6986. | 8951.4 | s.Zahareuca, com. Sărătenii Vechi | Zahareuca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6987. | 8951.5 | s.Zahareuca, com. Sărătenii Vechi | Zahareuca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6988. | 8951.6 | s.Zahareuca, com. Sărătenii Vechi | Zahareuca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6989. | 8951.7 | s.Zahareuca, com. Sărătenii Vechi | Zahareuca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6990. | 8960.1 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6991. | 8960.2 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
6992. | 8960.3 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
6993. | 8960.4 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6994. | 8960.5 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6995. | 8960.6 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6996. | 8960.7 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6997. | 8960.8 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6998. | 8960.9 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
6999. | 8960.10 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7000. | 8960.11 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7001. | 8960.12 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7002. | 8960.13 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7003. | 8960.14 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7004. | 8960.15 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7005. | 8960.16 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7006. | 8960.17 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7007. | 8960.18 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7008. | 8960.19 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7009. | 8960.20 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7010. | 8960.21 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7011. | 8960.22 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7012. | 8960.23 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7013. | 8960.24 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7014. | 8960.25 | com.Zgărdeşti | Zgărdeşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7015. | 8948.1 | s.Zăicani, com.Ratuş | Zăicani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7016. | 8948.2 | s.Zăicani, com.Ratuş | Zăicani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL UNGHENI
| |||||
7017. | 9211.1 | com.Agronomovca – com.Pârliţa | Agronomovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7018. | 9211.2 | com.Agronomovca | Agronomovca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7019. | 9211.3 | com.Agronomovca | Agronomovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7020. | 9211.4 | com.Agronomovca | Agronomovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7021. | 9214.1 | com.Alexeevca | Alexeevca I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
7022. | 9214.2 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 1 – „Dealul Podişu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7023. | 9214.3 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7024. | 9214.4 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7025. | 9214.5 | com.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7026. | 9264.1 | s.Blindeşti, com.Sculeni | Blindeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7027. | 9264.2 | s.Blindeşti, com.Sculeni | Blindeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7028. | 9264.3 | s.Blindeşti, com.Sculeni | Blindeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7029. | 9264.4 | s.Blindeşti, com.Sculeni | Blindeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7030. | 9264.5 | s.Blindeşti, com.Sculeni | Blindeşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7031. | 9264.6 | s.Blindeşti, com.Sculeni | Blindeşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7032. | 9264.7 | s.Blindeşti, com.Sculeni | Blindeşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7033. | 9217.1 | com. Boghenii Noi | Boghenii Noi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7034. | 9217.2 | com. Boghenii Noi | Boghenii Noi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7035. | 9217.3 | com. Boghenii Noi | Boghenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7036. | 9218.1 | s.Boghenii Vechi, com.Boghenii Noi | Boghenii Vechi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
7037. | 9218.2 | s.Boghenii Vechi, com.Boghenii Noi | Boghenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7038. | 9222.1 | com.Buciumeni | Buciumeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7039. | 9222.2 | com.Buciumeni | Buciumeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7040. | 9222.3 | com.Buciumeni | Buciumeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7041. | 9229.1 | s.Bulhac, com.Cioropcani | Bulhac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7042. | 9229.2 | s.Bulhac, com.Cioropcani | Bulhac Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7043. | 9229.3 | s.Bulhac, com.Cioropcani | Bulhac I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7044. | 9224.1 | s.Bumbăta | Bumbăta I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
7045. | 9224.2 | s.Bumbăta | Bumbăta II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7046. | 9224.3 | s.Bumbăta | Bumbăta III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. VI–VII |
7047. | 9224.4 | s.Bumbăta | Bumbăta Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7048. | 9224.5 | s.Bumbăta | Bumbăta Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7049. | 9275.1 | s. Buzduganii de Jos, com. Valea Mare | Buzduganii de Jos I – „Sat” | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7050. | 9275.2 | s. Buzduganii de Jos, com. Valea Mare | Buzduganii de Jos II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7051. | 9275.3 | s. Buzduganii de Jos, com. Valea Mare | Buzduganii de Jos III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
7052. | 9275.4 | s. Buzduganii de Jos, com. Valea Mare | Buzduganii de Jos IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7053. | 9275.5 | s. Buzduganii de Jos, com. Valea Mare | Buzduganii de Jos V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7054. | 9276.1 | s.Buzduganii de Sus, com. Valea Mare | Buzduganii de Sus I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7055. | 9276.2 | s.Buzduganii de Sus, com. Valea Mare | Buzduganii de Sus II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
7056. | 9276.3 | s. Buzduganii de Sus, com. Valea Mare | Buzduganii de Sus III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7057. | 9276.4 | s. Buzduganii de Sus, com. Valea Mare | Buzduganii de Sus Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7058. | 9276.5 | s. Buzduganii de Sus, com. Valea Mare | Buzduganii de Sus Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7059. | 9276.6 | s. Buzduganii de Sus, com. Valea Mare | Buzduganii de Sus Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7060. | 9276.7 | s. Buzduganii de Sus, com. Valea Mare | Buzduganii de Sus Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7061. | 9225.1 | s.Buşila | Buşila I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7062. | 9225.2 | s.Buşila | Buşila II – „Dealul Hulturului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7063. | 9225.3 | s.Buşila | Buşila III – „Între Lacurile Şoltoaiei” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7064. | 9225.4 | s.Buşila | Buşila IV – „La Hultur” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7065. | 9225.5 | s.Buşila | Buşila Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7066. | 9225.6 | s.Buşila | Buşila Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7067. | 9225.7 | s.Buşila | Buşila Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7068. | 9226.1 | s.Cetireni – com.Mănoileşti | Cetireni I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III |
7069. | 9226.2 | s.Cetireni | Cetireni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7070. | 9226.3 | s.Cetireni | Cetireni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7071. | 9227.1 | s.Chirileni | Chirileni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7072. | 9227.2 | s.Chirileni | Chirileni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7073. | 9227.3 | s.Chirileni | Chirileni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7074. | 9227.4 | s.Chirileni – s.Buşila | Chirileni I | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
7075. | 9228.1 | com.Cioropcani | Cioropcani I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7076. | 9228.2 | com.Cioropcani | Cioropcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7077. | 9228.3 | com.Cioropcani | Cioropcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7078. | 9228.4 | com.Cioropcani | Cioropcani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7079. | 9231.1 | com.Condrăteşti | Condrăteşti I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7080. | 9231.2 | com.Condrăteşti | Condrăteşti II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
7081. | 9231.3 | com.Condrăteşti | Condrăteşti III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV |
7082. | 9233.1 | s.Corneşti | Corneşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7083. | 9234.1 | s.Cornova | Cornova I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7084. | 9234.2 | s.Cornova | Cornova II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
7085. | 9235.1 | s.Costuleni | Costuleni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7086. | 9235.2 | s.Costuleni | Costuleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7087. | 9235.3 | s.Costuleni | Costuleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7088. | 9235.4 | s.Costuleni | Costuleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7089. | 9235.5 | s.Costuleni | Costuleni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7090. | 9235.6 | s.Costuleni | Costuleni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7091. | 9232.1 | s.Curtoaia, com.Condrăteşti | Curtoaia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7092. | 9240.1 | s.Drujba, com.Hârceşti | Drujba I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7093. | 9278.1 | s.Elizavetovca, com.Zagarancea | Elizavetovca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7094. | 9278.2 | s.Elizavetovca, com.Zagarancea | Elizavetovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7095. | 9278.3 | s.Elizavetovca, com.Zagarancea | Elizavetovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7096. | 9278.4 | s.Elizavetovca, com.Zagarancea | Elizavetovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7097. | 9278.5 | s.Elizavetovca, com.Zagarancea | Elizavetovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7098. | 9265.1 | s.Floreni, com.Sculeni | Floreni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7099. | 9265.2 | s.Floreni, com.Sculeni | Floreni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7100. | 9237.1 | s. Floriţoaia Nouă, com. Floriţoaia Veche | Floriţoaia Nouă I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7101. | 9237.2 | s. Floriţoaia Nouă, com. Floriţoaia Veche | Floriţoaia Nouă II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7102. | 9237.3 | s. Floriţoaia Nouă, com. Floriţoaia Veche – com.Morenii Noi | Floriţoaia Nouă III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7103. | 9237.4 | s. Floriţoaia Nouă, com. Floriţoaia Veche | Floriţoaia Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7104. | 9236.1 | com. Floriţoaia Veche | Floriţoaia Veche I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV |
7105. | 9236.2 | com. Floriţoaia Veche | Floriţoaia Veche II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7106. | 9236.3 | com. Floriţoaia Veche | Floriţoaia Veche III | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. |
7107. | 9236.4 | com. Floriţoaia Veche | Floriţoaia Veche IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7108. | 9266.1 | s.Gherman, com.Sculeni | Gherman I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
7109. | 9266.2 | s.Gherman, com.Sculeni | Gherman Tumulul 1 – „La Ancher” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7110. | 9266.3 | s.Gherman, com.Sculeni | Gherman Tumulul 2 – „Movila de la Barbusa” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7111. | 9266.4 | s.Gherman, com.Sculeni | Gherman Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7112. | 9266.5 | s.Gherman, com.Sculeni | Gherman Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7113. | 9266.6 | s.Gherman, com.Sculeni | Gherman Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7114. | 9272.1 | s.Grăseni, com.Todireşti | Grăseni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7115. | 9272.2 | s.Grăseni, com.Todireşti | Grăseni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7116. | 9272.3 | s.Grăseni, com.Todireşti | Grăseni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7117. | 9272.4 | s.Grăseni, com.Todireşti | Grăseni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7118. | 9238.1 | s.Grozasca, com. Floriţoaia Veche – s.Cetireni | Grozasca I | Aşezare | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani. Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
7119. | 9238.2 | s.Grozasca, com. Floriţoaia Veche – com.Morenii Noi | Grozasca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7120. | 9270.1 | s.Hristoforovca, com.Pârliţa | Hristoforovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7121. | 9239.1 | com.Hârceşti – com.Condrăteşti | Hârceşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7122. | 9239.2 | com.Hârceşti | Hârceşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7123. | 9239.3 | com.Hârceşti | Hârceşti III – „Ternuşa” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7124. | 9215.1 | s.Lidovca, com.Alexeevca | Lidovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7125. | 9244.1 | com.Măcăreşti | Măcăreşti I „La Stejar” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7126. | 9244.2 | com.Măcăreşti | Măcăreşti II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7127. | 9244.3 | com.Măcăreşti | Măcăreşti Tumulul 1 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7128. | 9244.4 | com.Măcăreşti | Măcăreşti Tumulul 2 – „La Artas” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7129. | 9244.5 | com.Măcăreşti | Măcăreşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7130. | 9244.6 | com.Măcăreşti | Măcăreşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7131. | 9244.7 | com.Măcăreşti | Măcăreşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7132. | 9246.1 | s.Măgurele | Măgurele I – „La Biserică” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7133. | 9246.2 | s.Măgurele | Măgurele II | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
7134. | 9246.3 | s.Măgurele | Măgurele III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7135. | 9246.4 | s.Măgurele | Măgurele Tumulul 1 – „Movila Crucii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7136. | 9246.5 | s.Măgurele | Măgurele Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7137. | 9246.6 | s.Măgurele | Măgurele Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7138. | 9247.1 | com.Mănoileşti | Mănoileşti I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7139. | 9247.2 | com.Mănoileşti | Mănoileşti II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7140. | 9247.3 | com.Mănoileşti | Mănoileşti III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7141. | 9247.4 | com.Mănoileşti | Mănoileşti IV | Aşezare | Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. |
7142. | 9247.5 | com.Mănoileşti | Mănoileşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. X–XI |
7143. | 9247.6 | com.Mănoileşti | Mănoileşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7144. | 9247.7 | com.Mănoileşti | Mănoileşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7145. | 9247.8 | com.Mănoileşti | Mănoileşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7146. | 9247.9 | com.Mănoileşti | Mănoileşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7147. | 9260.1 | s.Medeleni, com.Petreşti | Medeleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7148. | 9260.2 | s.Medeleni, com.Petreşti | Medeleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7149. | 9260.3 | s.Medeleni, com.Petreşti | Medeleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7150. | 9260.4 | s.Medeleni, com.Petreşti | Medeleni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7151. | 9260.5 | s.Medeleni, com.Petreşti | Medeleni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7152. | 9260.6 | s.Medeleni, com.Petreşti | Medeleni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7153. | 9260.7 | s.Medeleni, com.Petreşti | Medeleni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7154. | 9242.1 | s.Mânzăteşti, com.Hârceşti | Mânzăteşti I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. |
7155. | 9251.1 | com.Morenii Noi | Morenii Noi I | Aşezare | Epoca modernă/sec. XIX |
7156. | 9251.2 | com.Morenii Noi | Morenii Noi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7157. | 9251.3 | com.Morenii Noi | Morenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7158. | 9251.4 | com.Morenii Noi | Morenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7159. | 9252.1 | s.Morenii Vechi, com. Valea Mare | Morenii Vechi I – „Nadel” | Staţiune | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani. Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
7160. | 9252.2 | s.Morenii Vechi, com. Valea Mare | Morenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7161. | 9252.3 | s.Morenii Vechi, com. Valea Mare | Morenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7162. | 9252.4 | s.Morenii Vechi, com. Valea Mare | Morenii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7163. | 9252.5 | s.Morenii Vechi, com. Valea Mare | Morenii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7164. | 9254.1 | s.Năpădeni | Năpădeni I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7165. | 9254.2 | s.Năpădeni | Năpădeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XIV-XII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
7166. | 9254.3 | s.Năpădeni | Năpădeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7167. | 9212.1 | s.Negurenii Noi, com.Agronomovca | Negurenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7168. | 9255.1 | com. Negurenii Vechi | Negurenii Vechi I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7169. | 9255.2 | com. Negurenii Vechi | Negurenii Vechi II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
7170. | 9255.3 | com. Negurenii Vechi | Negurenii Vechi III – „În Luncă” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7171. | 9255.4 | com. Negurenii Vechi – com.Ciolacu Nou | Negurenii Vechi IV – „Măgura” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7172. | 9255.5 | com. Negurenii Vechi | Negurenii Vechi Tumulul 1 – „Movila Măgurii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7173. | 9255.6 | com. Negurenii Vechi | Negurenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7174. | 9248.1 | s. Novaia Nicolaevca, com.Mănoileşti | Novaia Nicolaevca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7175. | 9248.2 | s. Novaia Nicolaevca, com.Mănoileşti | Novaia Nicolaevca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7176. | 9248.3 | s. Novaia Nicolaevca, com.Mănoileşti | Novaia Nicolaevca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7177. | 9248.4 | s. Novaia Nicolaevca, com.Mănoileşti | Novaia Nicolaevca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7178. | 9259.1 | com.Petreşti | Petreşti I | Necropolă | Epoca romană/sec. II–IV |
7179. | 9259.2 | com.Petreşti | Petreşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7180. | 9259.3 | com.Petreşti | Petreşti III | Necropolă | Epoca romană/sec. II–III |
7181. | 9259.4 | com.Petreşti | Petreşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7182. | 9259.5 | com.Petreşti | Petreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7183. | 9259.6 | com.Petreşti | Petreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7184. | 9259.7 | com.Petreşti | Petreşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7185. | 9259.8 | com.Petreşti | Petreşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7186. | 9259.9 | com.Petreşti | Petreşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7187. | 9259.10 | com.Petreşti | Petreşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7188. | 9261.1 | com.Pârliţa | Pârliţa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7189. | 9261.2 | com.Pârliţa | Pârliţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7190. | 9261.3 | com.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7191. | 9261.4 | com.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7192. | 9261.5 | com.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7193. | 9261.6 | com.Pârliţa | Pârliţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7194. | 9221.1 | s.Poiana, com. Boghenii Noi | Poiana I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7195. | 9262.1 | s. Rădenii Vechi | Rădenii Vechi I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7196. | 9262.2 | s. Rădenii Vechi | Rădenii Vechi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7197. | 9262.3 | s. Rădenii Vechi | Rădenii Vechi III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7198. | 9262.4 | s. Rădenii Vechi | Rădenii Vechi VI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7199. | 9262.5 | s. Rădenii Vechi – s.Bumbăta | Rădenii Vechi V | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
7200. | 9262.6 | s. Rădenii Vechi | Rădenii Vechi VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7201. | 9249.1 | s.Rezina, com.Mănoileşti | Rezina I | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7202. | 9249.2 | s.Rezina, com.Mănoileşti | Rezina II | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
7203. | 9249.3 | s.Rezina, com.Mănoileşti | Rezina III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7204. | 9249.4 | s.Rezina, com.Mănoileşti | Rezina IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7205. | 9249.5 | s.Rezina, com.Mănoileşti | Rezina V – „Vatra Satului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
7206. | 9249.6 | s.Rezina, com.Mănoileşti | Rezina VI | Aşezare | Paleolitic/40000–11000/10000 de ani. Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
7207. | 9249.7 | s.Rezina, com.Mănoileşti | Rezina VII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III |
7208. | 9249.8 | s.Rezina, com.Mănoileşti | Rezina VIII – „La Necropolă” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
7209. | 9263.1 | com.Sculeni | Sculeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7210. | 9263.2 | com.Sculeni | Sculeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7211. | 9279.1 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni I – „Masa lui Petru cel Mare” | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. XVIII |
7212. | 9279.2 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7213. | 9279.3 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7214. | 9279.4 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7215. | 9279.5 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7216. | 9279.6 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7217. | 9279.7 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7218. | 9279.8 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7219. | 9279.9 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7220. | 9279.10 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7221. | 9279.11 | s.Semeni, com.Zagarancea | Semeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7222. | 9267.1 | com.Sineşti | Sineşti I – „Dealul Muţurugu” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7223. | 9267.2 | com.Sineşti | Sineşti II – „Dealul Mănăstirii” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
7224. | 9267.3 | com.Sineşti | Sineşti III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7225. | 9267.4 | com.Sineşti | Sineşti IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7226. | 9267.5 | com.Sineşti | Sineşti V – „Dealul Muţurugu” | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
7227. | 9230.1 | s.Stolniceni, com.Cioropcani | Stolniceni I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7228. | 9216.1 | s.Săghieni, com.Alexeevca | Săghieni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7229. | 9253.1 | s.Şicovăţ, com.Morenii Noi | Şicovăţ I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7230. | 9257.1 | s.Ţâghira, com. Negurenii Vechi | Ţâghira I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7231. | 9257.2 | s.Ţâghira, com. Negurenii Vechi | Ţâghira II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7232. | 9257.3 | s.Ţâghira, com. Negurenii Vechi | Ţâghira Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7233. | 9271.1 | com.Todireşti | Todireşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7234. | 9271.2 | com.Todireşti | Todireşti II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
7235. | 9271.3 | com.Todireşti | Todireşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7236. | 9271.4 | com.Todireşti | Todireşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca modernă/sec. XIX |
7237. | 9271.5 | com.Todireşti | Todireşti Tumulul 1 – „Briţcaia” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7238. | 9271.6 | com.Todireşti | Todireşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7239. | 9271.7 | com.Todireşti | Todireşti Tumulul 3 – „Movila lui Anatolie”/„Movila Nataşei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7240. | 9271.8 | com.Todireşti | Todireşti Tumulul 4 – „Movila lui Toader al lui Anton” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7241. | 9271.9 | com.Todireşti | Todireşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7242. | 9271.10 | com.Todireşti | Todireşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7243. | 9271.11 | com.Todireşti | Todireşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7244. | 9271.12 | com.Todireşti | Todireşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7245. | 9271.13 | com.Todireşti | Todireşti V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7246. | 9201.1 | mun.Ungheni | Ungheni I – „Dănuţeni” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–VIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. |
7247. | 9273.1 | s.Unţeşti | Unţeşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7248. | 9273.2 | s.Unţeşti | Unţeşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–VII. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
7249. | 9273.3 | s.Unţeşti | Unţeşti III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
7250. | 9273.4 | s.Unţeşti | Unţeşti IV | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
7251. | 9273.5 | s.Unţeşti | Unţeşti V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7252. | 9274.1 | com. Valea Mare | Valea Mare I – „La Bolotă” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
7253. | 9274.2 | com. Valea Mare | Valea Mare II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7254. | 9274.3 | com. Valea Mare | Valea Mare III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7255. | 9274.4 | com. Valea Mare | Valea Mare IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7256. | 9274.5 | com. Valea Mare | Valea Mare V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7257. | 9274.6 | com. Valea Mare | Valea Mare VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7258. | 9274.7 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7259. | 9274.8 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 2 – „Movila Vulpilor”/„Movila din Livadă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7260. | 9274.9 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7261. | 9274.10 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7262. | 9274.11 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7263. | 9274.12 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 6 – „Movila lui Antoşca” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7264. | 9274.13 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7265. | 9274.14 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7266. | 9274.15 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7267. | 9274.16 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7268. | 9274.17 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7269. | 9274.18 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7270. | 9274.19 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7271. | 9274.20 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7272. | 9274.21 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7273. | 9274.22 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7274. | 9274.23 | com. Valea Mare | Valea Mare Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7275. | 9277.1 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7276. | 9277.2 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7277. | 9277.3 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7278. | 9277.4 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7279. | 9277.5 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7280. | 9277.6 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7281. | 9277.7 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7282. | 9277.8 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7283. | 9277.9 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7284. | 9277.10 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7285. | 9277.11 | com.Zagarancea | Zagarancea Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7286. | 9277.12 | com.Zagarancea | Zagarancea I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7287. | 9213.1 | s.Zăzulenii Noi, com.Agronomovca | Zăzulenii Noi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7288. | 9213.2 | s.Zăzulenii Noi, com.Agronomovca | Zăzulenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7289. | 9213.3 | s.Zăzulenii Noi, com.Agronomovca | Zăzulenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7290. | 9213.4 | s.Zăzulenii Noi, com.Agronomovca | Zăzulenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7291. | 9213.5 | s.Zăzulenii Noi, com.Agronomovca | Zăzulenii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7292. | 9258.1 | s. Zăzulenii Vechi, com. Negurenii Vechi – com.Agronomovca | Zăzulenii Vechi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7293. | 9258.2 | s. Zăzulenii Vechi, com. Negurenii Vechi – com.Agronomovca | Zăzulenii Vechi II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7294. | 9258.3 | s. Zăzulenii Vechi, com. Negurenii Vechi | Zăzulenii Vechi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7295. | 9258.4 | s. Zăzulenii Vechi, com. Negurenii Vechi | Zăzulenii Vechi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7296. | 9258.5 | s. Zăzulenii Vechi, com. Negurenii Vechi | Zăzulenii Vechi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7297. | 9258.6 | s. Zăzulenii Vechi, com. Negurenii Vechi | Zăzulenii Vechi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
REGIUNEA SUD
| |||||
RAIONUL BASARABEASCA
| |||||
7298. | 1210.1 | s.Abaclia | Abaclia I | Aşezare | Epoca modernă/sec. XIX–XX |
7299. | 1210.2 | s.Abaclia | Abaclia II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7300. | 1210.3 | s.Abaclia | Abaclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7301. | 1210.4 | s.Abaclia | Abaclia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7302. | 1210.5 | s.Abaclia | Abaclia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7303. | 1210.6 | s.Abaclia | Abaclia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7304. | 1210.7 | s.Abaclia | Abaclia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7305. | 1210.8 | s.Abaclia | Abaclia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7306. | 1210.9 | s.Abaclia | Abaclia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7307. | 1201.1 | or. Basarabeasca – s.Grimăncăuţi | Basarabeasca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7308. | 1201.2 | or. Basarabeasca – s.Grimăncăuţi | Basarabeasca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7309. | 1201.3 | or. Basarabeasca | Basarabeasca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7310. | 1201.4 | or. Basarabeasca | Basarabeasca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7311. | 1201.5 | or. Basarabeasca | Basarabeasca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7312. | 1201.6 | or. Basarabeasca | Basarabeasca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7313. | 1201.7 | or. Basarabeasca | Basarabeasca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7314. | 1201.8 | or. Basarabeasca | Basarabeasca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7315. | 1212.1 | s.Carabetovca | Carabetovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7316. | 1212.2 | s.Carabetovca | Carabetovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7317. | 1212.3 | s.Carabetovca | Carabetovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7318. | 1212.4 | s.Carabetovca | Carabetovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7319. | 1212.5 | s.Carabetovca | Carabetovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7320. | 1212.6 | s.Carabetovca | Carabetovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7321. | 1213.1 | s.Iordanovca | Iordanovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7322. | 1213.2 | s.Iordanovca | Iordanovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7323. | 1214.1 | com.Iserlia | Iserlia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7324. | 1214.2 | com.Iserlia | Iserlia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7325. | 1214.3 | com.Iserlia | Iserlia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7326. | 1216.1 | s.Carabiber | Carabiber Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7327. | 1217.1 | s.Ivanovca | Ivanovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7328. | 1217.2 | s.Ivanovca | Ivanovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7329. | 1218.1 | s.Sadaclia | Sadaclia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7330. | 1218.2 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7331. | 1218.3 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7332. | 1218.4 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7333. | 1218.5 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7334. | 1218.6 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7335. | 1218.7 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7336. | 1218.8 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7337. | 1218.9 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7338. | 1218.10 | s.Sadaclia | Sadaclia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mii. IV î.H. - epoca medievală / sec. XVIII |
RAIONUL CAHUL
| |||||
7339. | 9414.1 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 1 – „Socol” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7340. | 9414.2 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7341. | 9414.3 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7342. | 9414.4 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 4 – „Bedereu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7343. | 9414.5 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7344. | 9414.6 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7345. | 9414.7 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7346. | 9414.8 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7347. | 9414.9 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7348. | 9414.10 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7349. | 9414.11 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7350. | 9414.12 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7351. | 9414.13 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7352. | 9414.14 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7353. | 9414.15 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7354. | 9414.16 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7355. | 9414.17 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7356. | 9414.18 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7357. | 9414.19 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7358. | 9414.20 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7359. | 9414.21 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7360. | 9414.22 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7361. | 9414.23 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7362. | 9414.24 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7363. | 9414.25 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7364. | 9414.26 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7365. | 9414.27 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7366. | 9414.28 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7367. | 9414.29 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7368. | 9414.30 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7369. | 9414.31 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7370. | 9414.32 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7371. | 9414.33 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7372. | 9414.34 | s.Alexanderfeld | Alexanderfeld Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7373. | 9410.1 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7374. | 9410.2 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7375. | 9410.3 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7376. | 9410.4 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7377. | 9410.5 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7378. | 9410.6 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7379. | 9410.7 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7380. | 9410.8 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7381. | 9410.9 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7382. | 9410.10 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7383. | 9410.11 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7384. | 9410.12 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7385. | 9410.13 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7386. | 9410.14 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7387. | 9410.15 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7388. | 9410.16 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7389. | 9410.17 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7390. | 9410.18 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 18 – „Movila Cuza Vodă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7391. | 9410.19 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7392. | 9410.20 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7393. | 9410.21 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7394. | 9410.22 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7395. | 9410.23 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7396. | 9410.24 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7397. | 9410.25 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7398. | 9410.26 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7399. | 9410.27 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7400. | 9410.28 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7401. | 9410.29 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7402. | 9410.30 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7403. | 9410.31 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7404. | 9410.32 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7405. | 9410.33 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7406. | 9410.34 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7407. | 9410.35 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7408. | 9410.36 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7409. | 9410.37 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7410. | 9410.38 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7411. | 9410.39 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7412. | 9410.40 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7413. | 9410.41 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7414. | 9410.42 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7415. | 9410.43 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7416. | 9410.44 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7417. | 9410.45 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7418. | 9410.46 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7419. | 9410.47 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7420. | 9410.48 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 48 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7421. | 9410.49 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 49 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7422. | 9410.50 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 50 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7423. | 9410.51 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 51 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7424. | 9410.52 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 52 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7425. | 9410.53 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 53 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7426. | 9410.54 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 54 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7427. | 9410.55 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 55 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7428. | 9410.56 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 56 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7429. | 9410.57 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 57 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7430. | 9410.58 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 58 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7431. | 9410.59 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 59 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7432. | 9410.60 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 60 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7433. | 9410.61 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 61 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7434. | 9410.62 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 62 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7435. | 9410.63 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 63 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7436. | 9410.64 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 64 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7437. | 9410.65 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 65 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7438. | 9410.66 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 66 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7439. | 9410.67 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 67 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7440. | 9410.68 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 68 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7441. | 9410.69 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 69 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7442. | 9410.70 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 70 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7443. | 9410.71 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 71 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7444. | 9410.72 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 72 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7445. | 9410.73 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 73 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7446. | 9410.74 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 74 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7447. | 9410.75 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 75 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7448. | 9410.76 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 76 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7449. | 9410.77 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 77 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7450. | 9410.78 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 78 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7451. | 9410.79 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 79 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7452. | 9410.80 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 80 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7453. | 9410.81 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 81 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7454. | 9410.82 | s. Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Ioan Cuza Tumulul 82 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7455. | 1710.1 | s. Andruşul de Jos – s.Baurci-Moldoveni | Andruşul de Jos Tumulul 1 – „Peştian” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7456. | 1710.2 | s. Andruşul de Jos | Andruşul de Jos Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7457. | 1710.3 | s. Andruşul de Jos | Andruşul de Jos Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7458. | 1710.4 | s. Andruşul de Jos | Andruşul de Jos Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7459. | 1711.1 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
7460. | 1711.2 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7461. | 1711.3 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7462. | 1711.4 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7463. | 1711.5 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7464. | 1711.6 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7465. | 1711.7 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7466. | 1711.8 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7467. | 1711.9 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7468. | 1711.10 | s. Andruşul de Sus | Andruşul de Sus Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7469. | 1712.1 | s. Badicul Moldovenesc | Badicul Moldovenesc I | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
7470. | 1712.2 | s. Badicul Moldovenesc | Badicul Moldovenesc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7471. | 1712.3 | s. Badicul Moldovenesc | Badicul Moldovenesc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7472. | 1712.4 | s. Badicul Moldovenesc | Badicul Moldovenesc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7473. | 1712.5 | s. Badicul Moldovenesc | Badicul Moldovenesc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7474. | 1712.6 | s. Badicul Moldovenesc | Badicul Moldovenesc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7475. | 1712.7 | s. Badicul Moldovenesc | Badicul Moldovenesc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7476. | 1713.1 | s.Baurci-Moldoveni | Baurci-Moldoveni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7477. | 1713.2 | s.Baurci-Moldoveni | Baurci-Moldoveni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7478. | 1713.3 | s.Baurci-Moldoveni | Baurci-Moldoveni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7479. | 1713.4 | s.Baurci-Moldoveni | Baurci-Moldoveni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7480. | 1713.5 | s.Baurci-Moldoveni | Baurci-Moldoveni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7481. | 1713.6 | s.Baurci-Moldoveni | Baurci-Moldoveni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7482. | 8718.1 | s.Borceag | Borceag I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7483. | 8718.2 | s.Borceag | Borceag Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7484. | 8718.3 | s.Borceag – com.Svetlâi | Borceag Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7485. | 8718.4 | s.Borceag | Borceag Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7486. | 8718.5 | s.Borceag | Borceag Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7487. | 8718.6 | s.Borceag | Borceag Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7488. | 8718.7 | s.Borceag | Borceag Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7489. | 8718.8 | s.Borceag | Borceag Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7490. | 8718.9 | s.Borceag | Borceag Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7491. | 8718.10 | s.Borceag | Borceag Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7492. | 8718.11 | s.Borceag | Borceag Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7493. | 8718.12 | s.Borceag | Borceag Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7494. | 9411.1 | s.Brânza | Brânza Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7495. | 9411.2 | s.Brânza | Brânza Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7496. | 1714.1 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7497. | 1714.2 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7498. | 1714.3 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7499. | 1714.4 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7500. | 1714.5 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7501. | 1714.6 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7502. | 1714.7 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7503. | 1714.8 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7504. | 1714.9 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7505. | 1714.10 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7506. | 1714.11 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7507. | 1714.12 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7508. | 1714.13 | s.Bucuria | Bucuria Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7509. | 1716.1 | com.Burlacu | Burlacu I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7510. | 1716.2 | com.Burlacu | Burlacu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7511. | 1716.3 | com.Burlacu | Burlacu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7512. | 1716.4 | com.Burlacu | Burlacu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7513. | 9412.1 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7514. | 9412.2 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7515. | 9412.3 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7516. | 9412.4 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7517. | 9412.5 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7518. | 9412.6 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7519. | 9412.7 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7520. | 9412.8 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7521. | 9412.9 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7522. | 9412.10 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7523. | 9412.11 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7524. | 9412.12 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7525. | 9412.13 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7526. | 9412.14 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7527. | 9412.15 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7528. | 9412.16 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7529. | 9412.17 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7530. | 9412.18 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7531. | 9412.19 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7532. | 9412.20 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7533. | 9412.21 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7534. | 9412.22 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7535. | 9412.23 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7536. | 9412.24 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7537. | 9412.25 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7538. | 9412.26 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7539. | 9412.27 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7540. | 9412.28 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7541. | 9412.29 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7542. | 9412.30 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7543. | 9412.31 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7544. | 9412.32 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7545. | 9412.33 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7546. | 9412.34 | com.Burlăceni | Burlăceni Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7547. | 1701.1 | mun. Cahul – s.Roşu | Cahul I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7548. | 1701.2 | mun. Cahul | Cahul II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
7549. | 1701.3 | mun. Cahul | Cahul III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7550. | 1701.4 | mun. Cahul | Cahul Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7551. | 1718.1 | com. Chioselia Mare | Chioselia Mare I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7552. | 1718.2 | com. Chioselia Mare | Chioselia Mare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7553. | 1718.3 | com. Chioselia Mare – com.Câietu | Chioselia Mare Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7554. | 1722.1 | s.Chircani, com.Cucoara | Chircani I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7555. | 1722.2 | s.Chircani, com.Cucoara – s. Badicul Moldovenesc | Chircani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7556. | 1722.3 | s.Chircani, com.Cucoara – s. Badicul Moldovenesc | Chircani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7557. | 1722.4 | s.Chircani, com.Cucoara | Chircani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7558. | 1722.5 | s.Chircani, com.Cucoara | Chircani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7559. | 9415.1 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7560. | 9415.2 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7561. | 9415.3 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7562. | 9415.4 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7563. | 9415.5 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7564. | 9415.6 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7565. | 9415.7 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7566. | 9415.8 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7567. | 9415.9 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7568. | 9415.10 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7569. | 9415.11 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7570. | 9415.12 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7571. | 9415.13 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7572. | 9415.14 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7573. | 9415.15 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7574. | 9415.16 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7575. | 9415.17 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7576. | 9415.18 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7577. | 9415.19 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7578. | 9415.20 | s.Câşliţa-Prut | Câşliţa-Prut I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7579. | 9416.1 | s.Colibaşi | Colibaşi Tumulul 1 – „Movila lui Istrate” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7580. | 9416.2 | s.Colibaşi | Colibaşi Tumulul 2 – „Coasta Paraipan” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7581. | 9416.3 | s.Colibaşi | Colibaşi Tumulul 3 – „Movila Frunzariu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7582. | 9416.4 | s.Colibaşi | Colibaşi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7583. | 9416.5 | s.Colibaşi | Colibaşi Tumulul 5 – „Movila Străjii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7584. | 9416.6 | s.Colibaşi | Colibaşi Tumulul 6 – „Paraipan” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7585. | 9416.7 | s.Colibaşi | Colibaşi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
7586. | 1720.1 | s. Crihana Veche | Crihana Veche I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
7587. | 1720.2 | s. Crihana Veche | Crihana Veche II – „Floricica” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
7588. | 1720.3 | s. Crihana Veche | Crihana Veche III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
7589. | 1720.4 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7590. | 1720.5 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7591. | 1720.6 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7592. | 1720.7 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7593. | 1720.8 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7594. | 1720.9 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7595. | 1720.10 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7596. | 1720.11 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7597. | 1720.12 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7598. | 1720.13 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7599. | 1720.14 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7600. | 1720.15 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7601. | 1720.16 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7602. | 1720.17 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7603. | 1720.18 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7604. | 1720.19 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7605. | 1720.20 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7606. | 1720.21 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7607. | 1720.22 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7608. | 1720.23 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7609. | 1720.24 | s. Crihana Veche | Crihana Veche Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7610. | 1721.1 | com.Cucoara | Cucoara I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7611. | 1721.2 | com.Cucoara | Cucoara II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7612. | 1721.3 | com.Cucoara – com.Zârneşti | Cucoara III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
7613. | 2130.1 | com.Doina | Doina Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7614. | 2130.2 | com.Doina | Doina Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7615. | 2130.3 | com.Doina | Doina Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7616. | 2130.4 | com.Doina | Doina Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7617. | 2130.5 | com.Doina | Doina Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7618. | 2130.6 | com.Doina | Doina Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7619. | 2130.7 | com.Doina | Doina Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7620. | 2130.8 | com.Doina | Doina Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7621. | 2130.9 | com.Doina | Doina Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7622. | 2130.10 | com.Doina | Doina Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7623. | 2130.11 | com.Doina | Doina Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7624. | 2130.12 | com.Doina | Doina Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7625. | 2130.13 | com.Doina | Doina Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7626. | 2130.14 | com.Doina | Doina Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7627. | 2130.15 | com.Doina | Doina Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7628. | 2130.16 | com.Doina | Doina Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7629. | 1723.1 | s.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7630. | 1723.2 | s.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7631. | 1723.3 | s.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7632. | 1723.4 | s.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7633. | 1723.5 | s.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7634. | 1723.6 | s.Frumuşica | Frumuşica Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7635. | 9417.1 | com.Găvănoasa | Găvănoasa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7636. | 9417.2 | com.Găvănoasa | Găvănoasa II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7637. | 9417.4 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7638. | 9417.5 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7639. | 9417.6 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7640. | 9417.7 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7641. | 9417.8 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7642. | 9417.9 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7643. | 9417.10 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7644. | 9417.11 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7645. | 9417.12 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7646. | 9417.13 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7647. | 9417.14 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7648. | 9417.15 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7649. | 9417.16 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7650. | 9417.17 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7651. | 9417.18 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7652. | 9417.19 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7653. | 9417.20 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7654. | 9417.21 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7655. | 9417.22 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7656. | 9417.23 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7657. | 9417.24 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7658. | 9417.25 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7659. | 9417.26 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7660. | 9417.27 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7661. | 9417.28 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7662. | 9417.29 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7663. | 9417.30 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7664. | 9417.31 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7665. | 9417.32 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7666. | 9417.33 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7667. | 9417.34 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7668. | 9417.35 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7669. | 9417.36 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7670. | 9417.37 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7671. | 9417.38 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7672. | 9417.39 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7673. | 9417.40 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7674. | 9417.41 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7675. | 9417.42 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7676. | 9417.43 | com.Găvănoasa | Găvănoasa Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7677. | 9420.1 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7678. | 9420.2 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
7679. | 9420.3 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
7680. | 9420.4 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti IV – „Rătărie” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
7681. | 9420.5 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti V – „Pe Cetate” | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
7682. | 9420.6 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti VI | Fortificaţie | Epoca medievală |
7683. | 9420.7 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti VII | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7684. | 9420.8 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti VIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
7685. | 9420.9 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 1 – „Movila Mare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7686. | 9420.10 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 2 – „La Drumul Mare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7687. | 9420.11 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7688. | 9420.12 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7689. | 9420.13 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7690. | 9420.14 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7691. | 9420.15 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7692. | 9420.16 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7693. | 9420.17 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7694. | 9420.18 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7695. | 9420.19 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7696. | 9420.20 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7697. | 9420.21 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7698. | 9420.22 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7699. | 9420.23 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7700. | 9420.24 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7701. | 9420.25 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7702. | 9420.26 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7703. | 9420.27 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7704. | 9420.28 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7705. | 9420.29 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7706. | 9420.30 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7707. | 9420.31 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7708. | 9420.32 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7709. | 9420.33 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7710. | 9420.34 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7711. | 9420.35 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7712. | 9420.36 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7713. | 9420.37 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7714. | 9420.38 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7715. | 9420.39 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7716. | 9420.40 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7717. | 9420.41 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7718. | 9420.42 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7719. | 9420.43 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7720. | 9420.44 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7721. | 9420.45 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7722. | 9420.46 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7723. | 9420.47 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7724. | 9420.48 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7725. | 9420.49 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7726. | 9420.50 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7727. | 9420.51 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7728. | 9420.52 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7729. | 9420.53 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7730. | 9420.54 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7731. | 9420.55 | s.Giurgiuleşti | Giurgiuleşti Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7732. | 1724.1 | s.Huluboaia | Huluboaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7733. | 1724.2 | s.Huluboaia | Huluboaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7734. | 2131.1 | s. Iasnaia Poleana, com.Doina | Iasnaia Poleana Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7735. | 2131.2 | s. Iasnaia Poleana, com.Doina – com.Câşla | Iasnaia Poleana Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7736. | 1725.1 | com. Larga Nouă | Larga Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7737. | 1726.1 | s. Larga Veche, com. Larga Nouă | Larga Veche Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7738. | 1726.2 | s. Larga Veche, com. Larga Nouă | Larga Veche Tumulul 2 – „Năsipiş” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7739. | 1727.1 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7740. | 1727.2 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7741. | 1727.3 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7742. | 1727.4 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7743. | 1727.5 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7744. | 1727.6 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7745. | 1727.7 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7746. | 1727.8 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7747. | 1727.9 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7748. | 1727.10 | com.Lebedenco | Lebedenco Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7749. | 1730.1 | s.Lopăţica | Lopăţica I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
7750. | 1730.2 | s.Lopăţica | Lopăţica Tumulul 1 – „Movila Lopăţicăi” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7751. | 1731.1 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7752. | 1731.2 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7753. | 1731.3 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 3 – „Cioriţa” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7754. | 1731.4 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7755. | 1731.5 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 5 – „Movila Cioriţei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7756. | 1731.6 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7757. | 1731.7 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7758. | 1731.8 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7759. | 1731.9 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7760. | 1731.10 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7761. | 1731.11 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7762. | 1731.12 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7763. | 1731.13 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7764. | 1731.14 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7765. | 1731.15 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7766. | 1731.16 | s.Luceşti | Luceşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7767. | 1732.1 | com.Manta | Manta I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
7768. | 1732.2 | com.Manta | Manta Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7769. | 1732.3 | com.Manta | Manta Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7770. | 1732.4 | com.Manta | Manta Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7771. | 1732.5 | com.Manta | Manta Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7772. | 1732.6 | com.Manta | Manta Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7773. | 1732.7 | com.Manta | Manta Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7774. | 1732.8 | com.Manta | Manta Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7775. | 1734.1 | com.Moscovei | Moscovei I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7776. | 1734.2 | com.Moscovei | Moscovei II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7777. | 1734.3 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7778. | 1734.4 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7779. | 1734.5 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7780. | 1734.6 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7781. | 1734.7 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7782. | 1734.8 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7783. | 1734.9 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7784. | 1734.10 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7785. | 1734.11 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7786. | 1734.12 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7787. | 1734.13 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7788. | 1734.14 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7789. | 1734.15 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7790. | 1734.16 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7791. | 1734.17 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7792. | 1734.18 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7793. | 1734.19 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7794. | 1734.20 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7795. | 1734.21 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7796. | 1734.22 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7797. | 1734.23 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7798. | 1734.24 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7799. | 1734.25 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7800. | 1734.26 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7801. | 1734.27 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7802. | 1734.28 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7803. | 1734.29 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7804. | 1734.30 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7805. | 1734.31 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7806. | 1734.32 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7807. | 1734.33 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7808. | 1734.34 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7809. | 1734.35 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7810. | 1734.36 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7811. | 1734.37 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7812. | 1734.38 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7813. | 1734.39 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7814. | 1734.40. | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7815. | 1734.41 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7816. | 1734.42 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7817. | 1734.43 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7818. | 1734.44 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7819. | 1734.45 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7820. | 1734.46 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7821. | 1734.47 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7822. | 1734.48 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7823. | 1734.49 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7824. | 1734.50 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 48 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7825. | 1734.51 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 49 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7826. | 1734.52 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 50 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7827. | 1734.53 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 51 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7828. | 1734.54 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 52 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7829. | 1734.55 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 53 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7830. | 1734.56 | com.Moscovei | Moscovei Tumulul 54 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7831. | 1736.1 | com.Pelinei | Pelinei I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7832. | 1736.2 | com.Pelinei | Pelinei II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7833. | 1736.3 | com.Pelinei | Pelinei III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7834. | 1736.4 | com.Pelinei | Pelinei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7835. | 1736.5 | com.Pelinei | Pelinei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7836. | 1736.6 | com.Pelinei | Pelinei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7837. | 1736.7 | com.Pelinei | Pelinei Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7838. | 1736.8 | com.Pelinei | Pelinei Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7839. | 1736.9 | com.Pelinei | Pelinei Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7840. | 1736.10 | com.Pelinei | Pelinei Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7841. | 1736.11 | com.Pelinei | Pelinei Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7842. | 1738.1 | s.Roşu | Roşu I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7843. | 1738.2 | s.Roşu | Roşu II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7844. | 1738.3 | s.Roşu | Roşu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7845. | 1738.4 | s.Roşu | Roşu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7846. | 1738.5 | s.Roşu | Roşu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7847. | 2150.1 | s.Rumeanţev, com.Doina | Rumeanţev I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7848. | 2150.2 | s.Rumeanţev, com.Doina | Rumeanţev II | Aşezare | Epoca medievală/sec. VI–XIV |
7849. | 2150.3 | s.Rumeanţev, com.Doina | Rumeanţev Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7850. | 2150.4 | s.Rumeanţev, com.Doina | Rumeanţev Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7851. | 2150.5 | s.Rumeanţev, com.Doina | Rumeanţev Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7852. | 9422.1 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III. Epoca medievală/sec. VII–IX |
7853. | 9422.2 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare II | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7854. | 9422.3 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
7855. | 9422.4 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7856. | 9422.5 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7857. | 9422.6 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7858. | 9422.7 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7859. | 9422.8 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7860. | 9422.9 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7861. | 9422.10 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7862. | 9422.11 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7863. | 9422.12 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7864. | 9422.13 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7865. | 9422.14 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7866. | 9422.15 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7867. | 9422.16 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7868. | 9422.17 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7869. | 9422.18 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7870. | 9422.19 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7871. | 9422.20 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7872. | 9422.21 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7873. | 9422.22 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7874. | 9422.23 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7875. | 9422.24 | s. Slobozia Mare | Slobozia Mare IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7876. | 1737.1 | s.Sătuc, com.Pelinei | Sătuc I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7877. | 1739.1 | s. Taraclia de Salcie | Taraclia de Salcie Tumulul 1 – „Podiş” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7878. | 1739.2 | s. Taraclia de Salcie | Taraclia de Salcie Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7879. | 1739.3 | s. Taraclia de Salcie | Taraclia de Salcie Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7880. | 1739.4 | s. Taraclia de Salcie | Taraclia de Salcie Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7881. | 1740.1 | com. Tartaul de Salcie – s. Taraclia de Salcie | Tartaul de Salcie I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7882. | 1740.2 | com. Tartaul de Salcie | Tartaul de Salcie Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7883. | 1740.3 | com. Tartaul de Salcie | Tartaul de Salcie Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7884. | 1740.4 | com. Tartaul de Salcie | Tartaul de Salcie Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7885. | 1740.5 | com. Tartaul de Salcie | Tartaul de Salcie Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7886. | 1740.6 | com. Tartaul de Salcie | Tartaul de Salcie Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7887. | 1740.7 | com. Tartaul de Salcie | Tartaul de Salcie Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7888. | 1735.1 | s. Trifeştii Noi, com.Moscovei | Trifeştii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7889. | 1735.2 | s. Trifeştii Noi, com.Moscovei | Trifeştii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7890. | 1735.3 | s. Trifeştii Noi, com.Moscovei | Trifeştii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7891. | 1735.4 | s. Trifeştii Noi, com.Moscovei | Trifeştii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7892. | 1741.1 | s.Tătăreşti | Tătăreşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7893. | 1741.2 | s.Tătăreşti | Tătăreşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7894. | 1729.1 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7895. | 1729.2 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7896. | 1729.3 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7897. | 1729.4 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7898. | 1729.5 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7899. | 1729.6 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7900. | 1729.7 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7901. | 1729.8 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7902. | 1729.9 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7903. | 1729.10 | s.Ursoaia, com.Lebedenco | Ursoaia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7904. | 9423.1 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. XIII |
7905. | 9423.2 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7906. | 9423.3 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7907. | 9423.4 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7908. | 9423.5 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7909. | 9423.6 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7910. | 9423.7 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7911. | 9423.8 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7912. | 9423.9 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7913. | 9423.10 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7914. | 9423.11 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7915. | 9423.12 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7916. | 9423.13 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7917. | 9423.14 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7918. | 9423.15 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7919. | 9423.16 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7920. | 9423.17 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7921. | 9423.18 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7922. | 9423.19 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7923. | 9423.20 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7924. | 9423.21 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7925. | 9423.22 | s. Vadul lui Isac | Vadul lui Isac Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7926. | 9424.1 | s.Văleni | Văleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7927. | 9424.2 | s.Văleni | Văleni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7928. | 9424.3 | s.Văleni | Văleni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7929. | 9424.4 | s.Văleni | Văleni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7930. | 9424.5 | s.Văleni | Văleni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7931. | 9424.6 | s.Văleni | Văleni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7932. | 9424.7 | s.Văleni | Văleni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7933. | 9424.8 | s.Văleni | Văleni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7934. | 9424.9 | s.Văleni | Văleni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7935. | 9424.10 | s.Văleni | Văleni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7936. | 9424.11 | s.Văleni | Văleni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7937. | 9424.12 | s.Văleni | Văleni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7938. | 9424.13 | s.Văleni | Văleni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7939. | 9424.14 | s.Văleni | Văleni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7940. | 9424.15 | s.Văleni | Văleni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7941. | 9424.16 | s.Văleni | Văleni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7942. | 9424.17 | s.Văleni | Văleni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7943. | 1742.1 | com.Zârneşti | Zârneşti I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
7944. | 1742.2 | com.Zârneşti | Zârneşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7945. | 1742.3 | com.Zârneşti | Zârneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7946. | 1742.4 | com.Zârneşti | Zârneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7947. | 1742.5 | com.Zârneşti | Zârneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7948. | 1742.6 | com.Zârneşti | Zârneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7949. | 1742.7 | com.Zârneşti | Zârneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL CANTEMIR
| |||||
7950. | 2113.1 | s.Acui, com.Baimaclia | Acui I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7951. | 2113.2 | s.Acui, com.Baimaclia | Acui II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7952. | 2113.3 | s.Acui, com.Baimaclia | Acui Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7953. | 2146.1 | s.Alexandrovca, com.Plopi | Alexandrovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7954. | 2146.2 | s.Alexandrovca, com.Plopi | Alexandrovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7955. | 2146.3 | s.Alexandrovca, com.Plopi | Alexandrovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7956. | 2110.1 | com.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7957. | 2110.2 | com.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7958. | 2110.3 | com.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7959. | 2112.1 | com.Baimaclia | Baimaclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7960. | 2112.2 | com.Baimaclia | Baimaclia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7961. | 2114.1 | com.Cania | Cania Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7962. | 2114.2 | com.Cania | Cania Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7963. | 2114.3 | com.Cania | Cania Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7964. | 2114.4 | com.Cania | Cania Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7965. | 2114.5 | com.Cania – com.Antoneşti | Cania Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7966. | 2114.6 | com.Cania | Cania Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7967. | 2114.7 | com.Cania | Cania Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7968. | 2116.2 | s.Capaclia | Capaclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7969. | 2117.1 | com.Chioselia – com.Câietu | Chioselia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7970. | 2117.2 | com.Chioselia | Chioselia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7971. | 2117.3 | com.Chioselia | Chioselia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7972. | 2117.4 | com.Chioselia | Chioselia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7973. | 2117.5 | com.Chioselia | Chioselia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7974. | 2119.1 | com.Ciobalaccia | Ciobalaccia I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7975. | 2119.2 | com.Ciobalaccia | Ciobalaccia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7976. | 2119.3 | com.Ciobalaccia | Ciobalaccia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7977. | 2119.4 | com.Ciobalaccia | Ciobalaccia Tumulul 3 – „Movila Păru” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7978. | 2119.5 | com.Ciobalaccia | Ciobalaccia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7979. | 2119.6 | com.Ciobalaccia | Ciobalaccia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7980. | 2119.7 | com.Ciobalaccia | Ciobalaccia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7981. | 2119.8 | com.Ciobalaccia | Ciobalaccia II | Necropolă | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
7982. | 2122.1 | com.Câietu | Câietu I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7983. | 2122.2 | com.Câietu | Câietu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7984. | 2122.3 | com.Câietu | Câietu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7985. | 2124.1 | s.Cârpeşti | Cârpeşti I | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
7986. | 2124.2 | s.Cârpeşti | Cârpeşti II | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XII |
7987. | 2124.3 | s.Cârpeşti | Cârpeşti III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
7988. | 2124.4 | s.Cârpeşti | Cârpeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7989. | 2124.5 | s.Cârpeşti | Cârpeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7990. | 2124.6 | s.Cârpeşti | Cârpeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7991. | 2128.1 | s.Cociulia | Cociulia I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Prima epocă a fierului/sec. VIII–VII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
7992. | 2128.2 | s.Cociulia | Cociulia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7993. | 2128.3 | s.Cociulia | Cociulia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7994. | 2151.1 | s.Constantineşti | Constantineşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7995. | 2151.2 | s.Constantineşti | Constantineşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7996. | 2151.3 | s.Constantineşti | Constantineşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
7997. | 2123.1 | s.Dimitrova, com.Câietu | Dimitrova I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7998. | 2123.2 | s.Dimitrova, com.Câietu | Dimitrova II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
7999. | 2123.3 | s.Dimitrova, com.Câietu | Dimitrova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8000. | 2123.4 | s.Dimitrova, com.Câietu | Dimitrova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8001. | 2132.1 | com.Enichioi | Enichioi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8002. | 2132.2 | com.Enichioi | Enichioi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8003. | 2132.3 | com.Enichioi | Enichioi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8004. | 2132.4 | com.Enichioi | Enichioi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8005. | 2159.1 | s.Ghioltosu | Ghioltosu I | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8006. | 2136.1 | com.Goteşti | Goteşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8007. | 2136.2 | com.Goteşti | Goteşti II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
8008. | 2136.3 | com.Goteşti | Goteşti III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8009. | 2136.4 | com.Goteşti | Goteşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8010. | 2136.5 | com.Goteşti | Goteşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8011. | 2136.6 | com.Goteşti | Goteşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8012. | 2136.7 | com.Goteşti | Goteşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8013. | 2136.8 | com.Goteşti | Goteşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8014. | 2136.9 | com.Goteşti | Goteşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8015. | 2136.10 | com.Goteşti | Goteşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8016. | 2137.1 | s.Haragâş – s.Cârpeşti | Haragâş I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8017. | 2137.2 | s.Haragâş | Haragâş II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
8018. | 2137.3 | s.Haragâş | Haragâş Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8019. | 2115.1 | s.Iepureni, com.Cania | Iepureni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8020. | 2115.2 | s.Iepureni, com.Cania | Iepureni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8021. | 2115.3 | s.Iepureni, com.Cania | Iepureni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8022. | 2115.4 | s.Iepureni, com.Cania | Iepureni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8023. | 2115.5 | s.Iepureni, com.Cania | Iepureni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8024. | 2115.6 | s.Iepureni, com.Cania | Iepureni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8025. | 2138.1 | s.Lărguţa | Lărguţa I – „Dealul Hulturu” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
8026. | 2138.2 | s.Lărguţa | Lărguţa II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8027. | 2138.3 | s.Lărguţa | Lărguţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8028. | 2138.4 | s.Lărguţa | Lărguţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8029. | 2138.5 | s.Lărguţa | Lărguţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8030. | 2138.6 | s.Lărguţa | Lărguţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8031. | 2138.7 | s.Lărguţa | Lărguţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8032. | 2111.1 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca I | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8033. | 2111.2 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8034. | 2111.3 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8035. | 2111.4 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8036. | 2111.5 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8037. | 2111.6 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8038. | 2111.7 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8039. | 2111.8 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8040. | 2111.9 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8041. | 2111.10 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8042. | 2111.11 | s.Leca, com.Antoneşti | Leca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8043. | 2139.1 | com.Lingura | Lingura Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8044. | 2142.1 | com.Pleşeni – com.Toceni | Pleşeni Tumulul 1 – „Dealul Corlata” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8045. | 2142.2 | com.Pleşeni | Pleşeni Tumulul 2 – „Movila Râpodjan” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8046. | 2142.3 | com.Pleşeni | Pleşeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8047. | 2142.4 | com.Pleşeni | Pleşeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8048. | 2145.1 | com.Plopi | Plopi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8049. | 2145.2 | com.Plopi | Plopi Tumulul 2 – „Dealul Sotir” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8050. | 2145.3 | com.Plopi | Plopi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8051. | 2145.4 | com.Plopi | Plopi Tumulul 4 – „Movila lui Sprincioc” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8052. | 2149.1 | s.Porumbeşti | Porumbeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8053. | 2152.1 | com.Sadâc | Sadâc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8054. | 2152.2 | com.Sadâc | Sadâc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8055. | 2152.3 | com.Sadâc | Sadâc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8056. | 2152.4 | com.Sadâc | Sadâc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8057. | 2152.5 | com.Sadâc – s.Chirsova | Sadâc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8058. | 2152.6 | com.Sadâc | Sadâc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8059. | 2154.1 | s.Stoianovca | Stoianovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8060. | 2155.1 | s.Şamalia | Şamalia I | Aşezare | Perioada medievală târzie/sec. XVII–XVIII |
8061. | 2155.2 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8062. | 2155.3 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8063. | 2155.4 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8064. | 2155.5 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8065. | 2155.6 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8066. | 2155.7 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8067. | 2155.8 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8068. | 2155.9 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8069. | 2155.10 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8070. | 2155.11 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8071. | 2155.12 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8072. | 2155.13 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8073. | 2155.14 | s.Şamalia | Şamalia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8074. | 2148.1 | s.Taraclia, com.Sadâc | Taraclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8075. | 2156.1 | s.Tartaul | Tartaul Tumulul 1 – „La Movilă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8076. | 2157.1 | com.Toceni | Toceni Tumulul 1 – „Dealul Sărata” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8077. | 2157.2 | com.Toceni | Toceni Tumulul 2 – „Movila Pârloage” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8078. | 2157.3 | com.Toceni | Toceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8079. | 2157.4 | com.Toceni | Toceni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8080. | 2157.5 | com.Toceni | Toceni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8081. | 2157.6 | com.Toceni | Toceni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8082. | 2157.7 | com.Toceni | Toceni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8083. | 2157.8 | com.Toceni | Toceni Tumulul 8 – „Movila Tocenilor” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8084. | 2157.9 | com.Toceni | Toceni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8085. | 2118.1 | s.Ţărăncuţa, com.Chioselia | Ţărăncuţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8086. | 2118.2 | s.Ţărăncuţa, com.Chioselia | Ţărăncuţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8087. | 2118.3 | s.Ţărăncuţa, com.Chioselia | Ţărăncuţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8088. | 2118.4 | s.Ţărăncuţa, com.Chioselia | Ţărăncuţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8089. | 2118.5 | s.Ţărăncuţa, com.Chioselia | Ţărăncuţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8090. | 2158.1 | com.Ţiganca | Ţiganca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8091. | 2158.2 | com.Ţiganca | Ţiganca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8092. | 2158.3 | com.Ţiganca | Ţiganca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8093. | 2158.4 | com.Ţiganca | Ţiganca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8094. | 2158.5 | com.Ţiganca | Ţiganca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8095. | 2158.6 | com.Ţiganca | Ţiganca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8096. | 2158.7 | com.Ţiganca | Ţiganca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8097. | 2161.1 | s.Vişniovca | Vişniovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8098. | 2161.2 | s.Vişniovca | Vişniovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8099. | 2161.3 | s.Vişniovca | Vişniovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8100. | 2161.4 | s.Vişniovca | Vişniovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL CĂUŞENI
| |||||
8101. | 2710.1 | com.Baccealia | Baccealia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8102. | 2710.2 | com.Baccealia | Baccealia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8103. | 2710.3 | com.Baccealia | Baccealia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8104. | 2710.4 | com.Baccealia | Baccealia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8105. | 2710.5 | com.Baccealia | Baccealia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8106. | 2710.6 | com.Baccealia | Baccealia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8107. | 2710.7 | com.Baccealia | Baccealia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8108. | 2701.1 | or.Căuşeni | Căuşeni I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
8109. | 2701.2 | or.Căuşeni | Căuşeni II | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–X |
8110. | 2701.3 | or.Căuşeni | Căuşeni III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. IX–XI |
8111. | 2701.4 | or.Căuşeni | Căuşeni IV | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
8112. | 2701.5 | or.Căuşeni | Căuşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8113. | 2701.6 | or.Căuşeni | Căuşeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8114. | 2701.7 | or.Căuşeni | Căuşeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8115. | 2701.8 | or.Căuşeni | Căuşeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8116. | 2701.9 | or.Căuşeni | Căuşeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8117. | 2701.10 | or.Căuşeni | Căuşeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8118. | 2701.11 | or.Căuşeni | Căuşeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8119. | 2701.12 | or.Căuşeni | Căuşeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8120. | 2701.13 | or.Căuşeni | Căuşeni V | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
8121. | 2301.1 | or.Căinari | Căinari I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8122. | 2301.2 | or.Căinari | Căinari II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8123. | 2301.3 | or.Căinari | Căinari Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8124. | 2301.4 | or.Căinari | Căinari Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8125. | 2301.5 | or.Căinari | Căinari Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8126. | 2301.6 | or.Căinari | Căinari Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8127. | 2301.7 | or.Căinari | Căinari Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8128. | 2301.8 | or.Căinari | Căinari Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8129. | 2301.9 | or.Căinari | Căinari Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8130. | 2301.10 | or.Căinari | Căinari Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8131. | 2301.11 | or.Căinari | Căinari Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8132. | 2301.12 | or.Căinari | Căinari Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8133. | 2301.13 | or.Căinari | Căinari Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8134. | 2301.14 | or.Căinari | Căinari Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8135. | 2301.15 | or.Căinari | Căinari Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8136. | 2301.16 | or.Căinari | Căinari Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8137. | 2301.17 | or.Căinari | Căinari Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8138. | 2301.18 | or.Căinari | Căinari Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8139. | 2301.19 | or.Căinari | Căinari Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8140. | 2301.20 | or.Căinari | Căinari Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8141. | 2301.21 | or.Căinari | Căinari Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8142. | 2301.22 | or.Căinari | Căinari Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8143. | 2301.23 | or.Căinari | Căinari Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8144. | 2301.24 | or.Căinari | Căinari Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8145. | 2301.25 | or.Căinari | Căinari Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8146. | 2301.26 | or.Căinari | Căinari Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8147. | 2301.27 | or.Căinari | Căinari Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8148. | 2301.28 | or.Căinari | Căinari Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8149. | 2301.29 | or.Căinari | Căinari Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8150. | 2301.30 | or.Căinari | Căinari Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8151. | 2301.31 | or.Căinari | Căinari Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8152. | 2301.32 | or.Căinari | Căinari Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8153. | 2301.33 | or.Căinari | Căinari Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8154. | 2301.34 | or.Căinari | Căinari Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8155. | 2301.35 | or.Căinari | Căinari Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8156. | 2301.36 | or.Căinari | Căinari Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8157. | 2301.37 | or.Căinari | Căinari III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
8158. | 2712.1 | s.Chircăieşti | Chircăieşti I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
8159. | 2712.2 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8160. | 2712.3 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8161. | 2712.4 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8162. | 2712.5 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8163. | 2712.6 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8164. | 2712.7 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8165. | 2712.8 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8166. | 2712.9 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8167. | 2712.10 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8168. | 2712.11 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8169. | 2712.12 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8170. | 2712.13 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8171. | 2712.14 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8172. | 2712.15 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8173. | 2712.16 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8174. | 2712.17 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8175. | 2712.18 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8176. | 2712.19 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8177. | 2712.20 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8178. | 2712.21 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8179. | 2712.22 | s.Chircăieşti | Chircăieşti Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8180. | 2314.1 | com. Chircăieştii Noi | Chircăieştii Noi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XVII |
8181. | 7612.1 | com.Chiţcani | Chiţcani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
8182. | 7612.2 | com.Chiţcani | Chiţcani II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8183. | 7612.4 | com.Chiţcani | Chiţcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8184. | 7612.5 | com.Chiţcani | Chiţcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8185. | 2713.1 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni I | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
8186. | 2713.2 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8187. | 2713.3 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8188. | 2713.4 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8189. | 2713.5 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8190. | 2713.6 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8191. | 2713.7 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8192. | 2713.8 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8193. | 2713.9 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8194. | 2713.10 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8195. | 2713.11 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8196. | 2713.12 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8197. | 2713.13 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8198. | 2713.14 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8199. | 2713.15 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8200. | 2713.16 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8201. | 2713.17 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8202. | 2713.18 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8203. | 2713.19 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8204. | 2713.20 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8205. | 2713.21 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8206. | 2713.22 | s.Cârnăţeni | Cârnăţeni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8207. | 2318.1 | com.Cârnăţenii Noi | Cârnăţenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8208. | 2331.1 | s.Constantinovca, com.Pervomaisc | Constantinovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8209. | 2331.2 | s.Constantinovca, com.Pervomaisc | Constantinovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8210. | 2331.3 | s.Constantinovca, com.Pervomaisc | Constantinovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8211. | 7616.1 | s.Copanca | Copanca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8212. | 7616.2 | s.Copanca | Copanca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8213. | 7616.3 | s.Copanca | Copanca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8214. | 7616.4 | s.Copanca | Copanca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8215. | 7616.5 | s.Copanca | Copanca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8216. | 7616.6 | s.Copanca | Copanca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8217. | 7616.7 | s.Copanca | Copanca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8218. | 7616.8 | s.Copanca | Copanca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8219. | 7616.9 | s.Copanca | Copanca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8220. | 2323.1 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8221. | 2323.2 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8222. | 2323.3 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8223. | 2323.4 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8224. | 2323.5 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8225. | 2323.6 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8226. | 2323.7 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8227. | 2323.8 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8228. | 2323.9 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8229. | 2323.10 | s.Coşcalia | Coşcalia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8230. | 2714.1 | com.Fârlădeni | Fârlădeni I – „Şesul Popii” | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8231. | 2714.2 | com.Fârlădeni | Fârlădeni II – „La Văleanu” | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
8232. | 2716.1 | s.Grigorievca | Grigorievca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8233. | 2717.1 | s.Hagimus | Hagimus Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8234. | 2732.1 | s. Marianca de Sus, com.Zaim | Marianca de Sus Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8235. | 2732.2 | s. Marianca de Sus, com.Zaim | Marianca de Sus Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8236. | 2718.1 | s.Opaci | Opaci Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8237. | 2718.2 | s.Opaci | Opaci Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8238. | 2718.3 | s.Opaci | Opaci Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8239. | 2718.4 | s.Opaci | Opaci Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8240. | 2718.5 | s.Opaci | Opaci Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8241. | 2330.1 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8242. | 2330.2 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8243. | 2330.3 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8244. | 2330.4 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8245. | 2330.5 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8246. | 2330.6 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8247. | 2330.7 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8248. | 2330.8 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8249. | 2330.9 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8250. | 2330.10 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8251. | 2330.11 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8252. | 2330.12 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8253. | 2330.13 | com.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8254. | 2719.1 | s.Plop-Ştiubei | Plop-Ştiubei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8255. | 2719.2 | s.Plop-Ştiubei | Plop-Ştiubei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8256. | 2719.3 | s.Plop-Ştiubei | Plop-Ştiubei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8257. | 2719.4 | s.Plop-Ştiubei | Plop-Ştiubei Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8258. | 2719.5 | s.Plop-Ştiubei | Plop-Ştiubei Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8259. | 2719.6 | s.Plop-Ştiubei | Plop-Ştiubei Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8260. | 2719.7 | s.Plop-Ştiubei | Plop-Ştiubei Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8261. | 2720.1 | s.Săiţi | Săiţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8262. | 2720.2 | s.Săiţi | Săiţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8263. | 2720.3 | s.Săiţi | Săiţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8264. | 2720.4 | s.Săiţi | Săiţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8265. | 2720.5 | s.Săiţi | Săiţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8266. | 2720.6 | s.Săiţi | Săiţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8267. | 2720.7 | s.Săiţi | Săiţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8268. | 2721.1 | s.Sălcuţa | Sălcuţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8269. | 2721.2 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8270. | 2721.3 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8271. | 2721.4 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8272. | 2721.5 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8273. | 2721.6 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8274. | 2721.7 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8275. | 2721.8 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8276. | 2721.9 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8277. | 2721.10 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8278. | 2721.11 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8279. | 2721.12 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8280. | 2721.13 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8281. | 2721.14 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8282. | 2721.15 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8283. | 2721.16 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8284. | 2721.17 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8285. | 2721.18 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8286. | 2721.19 | s.Sălcuţa | Sălcuţa Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8287. | 2721.20 | s.Sălcuţa | Sălcuţa II – „Camurza” | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
8288. | 2311.1 | s.Surchiceni, com.Baimaclia | Surchiceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8289. | 2311.2 | s.Surchiceni, com.Baimaclia | Surchiceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8290. | 2336.1 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8291. | 2336.2 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8292. | 2336.3 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8293. | 2336.4 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8294. | 2336.5 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8295. | 2336.6 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8296. | 2336.7 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8297. | 2336.8 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8298. | 2336.9 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8299. | 2336.10 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8300. | 2336.11 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8301. | 2336.12 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8302. | 2336.13 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8303. | 2336.14 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8304. | 2336.15 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8305. | 2336.16 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8306. | 2336.17 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8307. | 2336.18 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8308. | 2336.19 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8309. | 2336.20 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8310. | 2336.21 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8311. | 2336.22 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8312. | 2336.23 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8313. | 2336.24 | s.Taraclia | Taraclia Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8314. | 2722.1 | s.Tănătari | Tănătari Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8315. | 2722.2 | s.Tănătari | Tănătari Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8316. | 2722.3 | s.Tănătari | Tănătari Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8317. | 2722.4 | s.Tănătari | Tănătari Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8318. | 2722.5 | s.Tănătari | Tănătari Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8319. | 2722.6 | s.Tănătari | Tănătari Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8320. | 2722.7 | s.Tănătari | Tănătari Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8321. | 2727.1 | s.Tocuz | Tocuz I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8322. | 2727.2 | s.Tocuz | Tocuz II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8323. | 2727.3 | s.Tocuz | Tocuz Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8324. | 2727.4 | s.Tocuz | Tocuz Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8325. | 2727.5 | s.Tocuz | Tocuz Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8326. | 2727.6 | s.Tocuz | Tocuz Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8327. | 2727.7 | s.Tocuz | Tocuz Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8328. | 2727.8 | s.Tocuz | Tocuz Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8329. | 2727.9 | s.Tocuz | Tocuz Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8330. | 2728.1 | com.Ucrainca | Ucrainca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8331. | 2728.2 | com.Ucrainca | Ucrainca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8332. | 2728.3 | com.Ucrainca | Ucrainca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8333. | 2728.4 | com.Ucrainca | Ucrainca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8334. | 2728.5 | com.Ucrainca | Ucrainca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8335. | 2728.6 | com.Ucrainca | Ucrainca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8336. | 2728.7 | com.Ucrainca | Ucrainca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8337. | 2728.8 | com.Ucrainca | Ucrainca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8338. | 2728.9 | com.Ucrainca | Ucrainca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8339. | 2730.1 | s.Ursoaia | Ursoaia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8340. | 2730.2 | s.Ursoaia | Ursoaia II | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
8341. | 2730.3 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8342. | 2730.4 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8343. | 2730.5 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8344. | 2730.6 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8345. | 2730.7 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8346. | 2730.8 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8347. | 2730.9 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8348. | 2730.10 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8349. | 2730.11 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8350. | 2730.12 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8351. | 2730.13 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8352. | 2730.14 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8353. | 2730.15 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8354. | 2730.16 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8355. | 2730.17 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8356. | 2730.18 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8357. | 2730.19 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8358. | 2730.20 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8359. | 2730.21 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8360. | 2730.22 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8361. | 2730.23 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8362. | 2730.24 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8363. | 2730.25 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8364. | 2730.26 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8365. | 2730.27 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8366. | 2730.28 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8367. | 2730.29 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8368. | 2730.30 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8369. | 2730.31 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8370. | 2730.32 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8371. | 2730.33 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8372. | 2730.34 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8373. | 2730.35 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8374. | 2730.36 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8375. | 2730.37 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8376. | 2730.38 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8377. | 2730.39 | s.Ursoaia | Ursoaia Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8378. | 2731.1 | com.Zaim | Zaim I | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
8379. | 2731.2 | com.Zaim | Zaim II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8380. | 2731.3 | com.Zaim | Zaim III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
8381. | 2731.4 | com.Zaim | Zaim IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8382. | 2731.5 | com.Zaim | Zaim V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8383. | 2731.6 | com.Zaim | Zaim Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8384. | 2731.7 | com.Zaim | Zaim Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8385. | 2731.8 | com.Zaim | Zaim Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8386. | 2731.9 | com.Zaim | Zaim Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8387. | 2731.10 | com.Zaim | Zaim Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8388. | 2731.11 | com.Zaim | Zaim Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8389. | 2731.12 | com.Zaim | Zaim Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8390. | 2731.13 | com.Zaim | Zaim Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8391. | 2731.14 | com.Zaim | Zaim Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8392. | 2731.15 | com.Zaim | Zaim Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8393. | 2731.16 | com.Zaim | Zaim Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8394. | 2731.17 | com.Zaim | Zaim Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8395. | 2731.18 | com.Zaim | Zaim Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8396. | 2731.19 | com.Zaim | Zaim Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8397. | 2731.20 | com.Zaim | Zaim Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8398. | 2731.21 | com.Zaim | Zaim Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8399. | 2731.22 | com.Zaim | Zaim Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8400. | 2731.23 | com.Zaim | Zaim Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8401. | 2731.24 | com.Zaim | Zaim Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8402. | 2731.25 | com.Zaim | Zaim Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8403. | 2731.26 | com.Zaim | Zaim Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8404. | 2731.27 | com.Zaim | Zaim Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8405. | 2731.28 | com.Zaim | Zaim Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8406. | 2731.29 | com.Zaim | Zaim Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8407. | 2731.30 | com.Zaim | Zaim Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8408. | 2731.31 | com.Zaim | Zaim Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8409. | 2731.32 | com.Zaim | Zaim Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8410. | 2731.33 | com.Zaim | Zaim VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
RAIONUL CIMIŞLIA
| |||||
8411. | 2910.1 | com.Albina | Albina I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8412. | 2929.1 | s.Artimonovca, com.Javgur | Artimonovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8413. | 2929.2 | s.Artimonovca, com.Javgur | Artimonovca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8414. | 2912.1 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8415. | 2912.2 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8416. | 2912.3 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8417. | 2912.4 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8418. | 2912.5 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8419. | 2912.6 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8420. | 2912.7 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8421. | 2912.8 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8422. | 2912.9 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8423. | 2912.10 | s. Bogdanovca Nouă, or.Cimişlia | Bogdanovca Nouă Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8424. | 2913.1 | s. Bogdanovca Veche, or.Cimişlia | Bogdanovca Veche Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8425. | 2913.2 | s. Bogdanovca Veche, or.Cimişlia | Bogdanovca Veche Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8426. | 2914.1 | s.Cenac | Cenac I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8427. | 2914.2 | s.Cenac | Cenac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8428. | 2914.3 | s.Cenac | Cenac Tumulul 2 – „Movila Suiutluc” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8429. | 2901.1 | or.Cimişlia | Cimişlia I – „Iazul lui Iepure” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8430. | 2901.2 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8431. | 2901.3 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8432. | 2901.4 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8433. | 2901.5 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8434. | 2901.6 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8435. | 2901.7 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8436. | 2901.8 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8437. | 2901.9 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8438. | 2901.10 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8439. | 2901.11 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 12 – „Crucea Albă” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8440. | 2901.12 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8441. | 2901.13 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8442. | 2901.14 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 15 – „Movila Evreilor” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8443. | 2901.15 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8444. | 2901.16 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8445. | 2901.17 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8446. | 2901.18 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8447. | 2901.19 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8448. | 2901.20 | or.Cimişlia | Cimişlia Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8449. | 2915.1 | s.Ciucur-Mingir | Ciucur-Mingir I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8450. | 2915.2 | s.Ciucur-Mingir | Ciucur-Mingir Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8451. | 2915.3 | s.Ciucur-Mingir | Ciucur-Mingir Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8452. | 2915.4 | s.Ciucur-Mingir | Ciucur-Mingir Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8453. | 2915.5 | s.Ciucur-Mingir | Ciucur-Mingir Tumulul 4 – „Movila Mare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8454. | 2320.1 | com.Codreni | Codreni I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8455. | 2941.1 | s.Dimitrovca, or.Cimişlia | Dimitrovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8456. | 2941.2 | s.Dimitrovca, or.Cimişlia | Dimitrovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8457. | 2941.3 | s.Dimitrovca, or.Cimişlia | Dimitrovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8458. | 2941.4 | s.Dimitrovca, or.Cimişlia | Dimitrovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8459. | 2917.1 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8460. | 2917.2 | com.Ecaterinovca – com.Ialpujeni | Ecaterinovca II – Ialpujeni „Valea Jeparului” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8461. | 2917.3 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8462. | 2917.4 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8463. | 2917.5 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8464. | 2917.6 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8465. | 2917.7 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8466. | 2917.8 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8467. | 2917.9 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8468. | 2917.10 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8469. | 2917.11 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8470. | 2917.12 | com.Ecaterinovca | Ecaterinovca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8471. | 2911.1 | s.Fetiţa, com.Albina | Fetiţa I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
8472. | 2918.1 | com.Gradişte | Gradişte I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8473. | 2918.2 | com.Gradişte | Gradişte II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8474. | 2918.3 | com.Gradişte | Gradişte III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
8475. | 2918.4 | com.Gradişte | Gradişte IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8476. | 2918.5 | com.Gradişte | Gradişte Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8477. | 2918.6 | com.Gradişte | Gradişte Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8478. | 2918.7 | com.Gradişte | Gradişte Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8479. | 2918.8 | com.Gradişte | Gradişte Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8480. | 2918.9 | com.Gradişte | Gradişte Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8481. | 2918.10 | com.Gradişte | Gradişte V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8482. | 2919.1 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8483. | 2919.2 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
8484. | 2919.3 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8485. | 2919.4 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8486. | 2919.5 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8487. | 2919.6 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8488. | 2919.7 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8489. | 2919.8 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8490. | 2919.9 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8491. | 2919.10 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8492. | 2919.11 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8493. | 2919.12 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8494. | 2919.13 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8495. | 2919.14 | s. Gura Galbenei | Gura Galbenei III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8496. | 2920.1 | com.Hârtop | Hârtop Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8497. | 2920.2 | com.Hârtop | Hârtop Tumulul 2 – „Movila cea Mare” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8498. | 2923.1 | com.Ialpujeni – com.Ecaterinovca | Ialpujeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8499. | 2923.2 | com.Ialpujeni | Ialpujeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8500. | 2923.3 | com.Ialpujeni | Ialpujeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8501. | 2925.1 | s.Iurievca, com.Gradişte | Iurievca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8502. | 2925.2 | s.Iurievca, com.Gradişte | Iurievca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
8503. | 2925.3 | s.Iurievca, com.Gradişte | Iurievca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8504. | 2925.4 | s.Iurievca, com.Gradişte | Iurievca IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8505. | 2927.1 | s. Ivanovca Nouă – s.Fârlădeni | Ivanovca Nouă I – „Valea Galbenă” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8506. | 2927.2 | s. Ivanovca Nouă – s.Moleşti | Ivanovca Nouă II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8507. | 2928.1 | com.Javgur | Javgur I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8508. | 2928.2 | com.Javgur | Javgur Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8509. | 2928.3 | com.Javgur – s.Cenac | Javgur Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8510. | 2928.4 | com.Javgur | Javgur Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8511. | 2931.1 | com.Lipoveni | Lipoveni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8512. | 2931.2 | com.Lipoveni | Lipoveni II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–VII î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8513. | 2931.3 | com.Lipoveni | Lipoveni III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. VII–VI î.H. |
8514. | 2931.4 | com.Lipoveni | Lipoveni IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8515. | 2931.5 | com.Lipoveni | Lipoveni V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8516. | 2931.6 | com.Lipoveni – s.Cigârleni, r. Ialoveni | Lipoveni VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. XIV |
8517. | 2931.7 | com.Lipoveni | Lipoveni Tumulul 1 – „Movila din Vii” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8518. | 2924.1 | s.Marienfeld, com.Ialpujeni | Marienfeld Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8519. | 2924.2 | s.Marienfeld, com.Ialpujeni | Marienfeld Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8520. | 2924.3 | s.Marienfeld, com.Ialpujeni | Marienfeld Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8521. | 2924.4 | s.Marienfeld, com.Ialpujeni | Marienfeld Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8522. | 2924.5 | s.Marienfeld, com.Ialpujeni | Marienfeld Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8523. | 2935.1 | s.Mihailovca | Mihailovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8524. | 2935.2 | s.Mihailovca | Mihailovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8525. | 2935.3 | s.Mihailovca | Mihailovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8526. | 2935.4 | s.Mihailovca | Mihailovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8527. | 2926.1 | com.Porumbrei | Porumbrei I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
8528. | 2926.2 | com.Porumbrei | Porumbrei II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8529. | 2926.3 | com.Porumbrei | Porumbrei III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8530. | 2926.4 | com.Porumbrei | Porumbrei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8531. | 2926.5 | com.Porumbrei | Porumbrei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8532. | 2926.6 | com.Porumbrei | Porumbrei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8533. | 2926.7 | com.Porumbrei | Porumbrei Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8534. | 2936.1 | s.Sagaidac | Sagaidac I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
8535. | 2936.2 | s.Sagaidac | Sagaidac II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8536. | 2936.3 | s.Sagaidac | Sagaidac III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8537. | 2936.4 | s.Sagaidac | Sagaidac IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8538. | 2936.5 | s.Sagaidac | Sagaidac V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8539. | 2936.6 | s.Sagaidac | Sagaidac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8540. | 2321.1 | s.Sagaidacul Nou, com.Porumbrei | Sagaidacul Nou I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8541. | 2937.1 | s.Satul Nou | Satul Nou I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8542. | 2933.1 | s.Schinoşica, com.Lipoveni | Schinoşica I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8543. | 2938.1 | s.Selemet | Selemet Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8544. | 2938.2 | s.Selemet | Selemet Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8545. | 2938.3 | s.Selemet | Selemet Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8546. | 2938.4 | s.Selemet | Selemet Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8547. | 2939.1 | s.Suric | Suric I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8548. | 2939.2 | s.Suric | Suric II – „Valea Cosim” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
8549. | 2940.1 | s.Topala | Topala Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8550. | 2940.2 | s.Topala | Topala Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8551. | 2940.3 | s. Topala | Topala Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
8552. | 1219.1 | s. Troiţcoe | Troiţcoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
RAIONUL LEOVA
| |||||
8553. | 5716.1 | s.Borogani | Borogani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8554. | 5717.1 | com.Cazangic | Cazangic I – „La Răchită” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8555. | 5717.2 | com.Cazangic | Cazangic II – „La Răchită” | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8556. | 5717.3 | com.Cazangic | Cazangic Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8557. | 5717.4 | com.Cazangic | Cazangic Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8558. | 5717.5 | com.Cazangic | Cazangic Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8559. | 5717.6 | com.Cazangic | Cazangic Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8560. | 5717.7 | com.Cazangic | Cazangic Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8561. | 5717.8 | com.Cazangic | Cazangic Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8562. | 5717.9 | com.Cazangic | Cazangic Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8563. | 5717.10 | com.Cazangic | Cazangic Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8564. | 5721.1 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8565. | 5721.2 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8566. | 5721.3 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8567. | 5721.4 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8568. | 5721.5 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8569. | 5721.6 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8570. | 5721.7 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8571. | 5721.8 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8572. | 5721.9 | com.Cneazevca | Cneazevca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8573. | 5723.1 | s.Colibabovca | Colibabovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8574. | 5723.2 | s.Colibabovca | Colibabovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8575. | 5723.3 | s.Colibabovca | Colibabovca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8576. | 5724.1 | s.Covurlui | Covurlui Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8577. | 5724.2 | s.Covurlui | Covurlui Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8578. | 5724.3 | s.Covurlui | Covurlui Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8579. | 5724.4 | s.Covurlui | Covurlui Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8580. | 5724.5 | s.Covurlui | Covurlui Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8581. | 5724.6 | s.Covurlui | Covurlui Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8582. | 5724.7 | s.Covurlui | Covurlui Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8583. | 5725.1 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8584. | 5725.2 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8585. | 5725.3 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8586. | 5725.4 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8587. | 5725.5 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8588. | 5725.6 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8589. | 5725.7 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8590. | 5725.8 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8591. | 5725.9 | s.Cupcui | Cupcui Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8592. | 5726.1 | s.Filipeni | Filipeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8593. | 5726.2 | s.Filipeni | Filipeni II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8594. | 5726.3 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8595. | 5726.4 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8596. | 5726.5 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8597. | 5726.6 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8598. | 5726.7 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8599. | 5726.8 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8600. | 5726.9 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8601. | 5726.10 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8602. | 5726.11 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8603. | 5726.12 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8604. | 5726.13 | s.Filipeni | Filipeni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8605. | 5728.1 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8606. | 5728.2 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8607. | 5728.3 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8608. | 5728.4 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8609. | 5728.5 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8610. | 5728.6 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8611. | 5728.7 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8612. | 5728.8 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8613. | 5728.9 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8614. | 5728.10 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8615. | 5728.11 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8616. | 5728.12 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8617. | 5728.13 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8618. | 5728.14 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8619. | 5728.15 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8620. | 5728.16 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8621. | 5728.17 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8622. | 5728.18 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8623. | 5728.19 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8624. | 5728.20 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8625. | 5728.21 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8626. | 5728.22 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8627. | 5728.23 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8628. | 5728.24 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8629. | 5728.25 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8630. | 5728.26 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8631. | 5728.27 | com. Hănăsenii Noi | Hănăsenii Noi Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8632. | 5702.1 | or.Iargara | Iargara Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8633. | 5701.1 | or.Leova | Leova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8634. | 5701.2 | or.Leova | Leova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8635. | 5701.3 | or.Leova | Leova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8636. | 5701.4 | or.Leova | Leova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8637. | 5701.5 | or.Leova | Leova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8638. | 5701.6 | or.Leova | Leova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8639. | 5701.7 | or.Leova | Leova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8640. | 5701.8 | or.Leova | Leova Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8641. | 5701.9 | or.Leova | Leova Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8642. | 5701.10 | or.Leova | Leova Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8643. | 5701.11 | or.Leova | Leova Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8644. | 5701.12 | or.Leova | Leova Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8645. | 5701.13 | or.Leova | Leova Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8646. | 5701.14 | or.Leova | Leova Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8647. | 5701.15 | or.Leova | Leova Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8648. | 5701.16 | or.Leova | Leova Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8649. | 5701.17 | or.Leova | Leova Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8650. | 5701.18 | or.Leova | Leova Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8651. | 5701.19 | or.Leova | Leova Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8652. | 5701.20 | or.Leova | Leova Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8653. | 5701.21 | or.Leova | Leova Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8654. | 5701.22 | or.Leova | Leova Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8655. | 5701.23 | or.Leova | Leova Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8656. | 5730.1 | s.Orac | Orac I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8657. | 5727.1 | s.Romanovca | Romanovca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8658. | 5727.2 | s.Romanovca | Romanovca III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8659. | 5727.3 | s.Romanovca | Romanovca II | Necropolă | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8660. | 5727.4 | s.Romanovca | Romanovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8661. | 5727.5 | s.Romanovca | Romanovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8662. | 5731.1 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8663. | 5731.2 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8664. | 5731.3 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8665. | 5731.4 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8666. | 5731.5 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8667. | 5731.6 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8668. | 5731.7 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8669. | 5731.8 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8670. | 5731.9 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8671. | 5731.10 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8672. | 5731.11 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8673. | 5731.12 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8674. | 5731.13 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8675. | 5731.14 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8676. | 5731.15 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8677. | 5731.16 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8678. | 5731.17 | com. Sărata Nouă | Sărata Nouă Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8679. | 5732.1 | s.Sărata-Răzeşi | Sărata-Răzeşi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8680. | 5735.1 | com.Sărăţica Nouă | Sărăţica Nouă I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8681. | 5719.1 | s.Selişte, com.Cazangic | Selişte Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8682. | 5719.2 | s.Selişte, com.Cazangic | Selişte Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8683. | 5737.1 | s.Sârma | Sârma Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8684. | 5737.2 | s.Sârma | Sârma Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8685. | 5737.3 | s.Sârma | Sârma Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8686. | 5737.4 | s.Sârma | Sârma Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8687. | 5738.1 | com.Tigheci | Tigheci I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8688. | 5738.2 | com.Tigheci | Tigheci II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8689. | 5738.3 | com.Tigheci | Tigheci III | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
8690. | 5738.4 | com.Tigheci | Tigheci IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
8691. | 5738.5 | com.Tigheci | Tigheci Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8692. | 5738.6 | com.Tigheci | Tigheci Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8693. | 5738.7 | com.Tigheci | Tigheci Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8694. | 5740.1 | s.Tochile-Răducani – s.Sărata-Răzeşi | Tochile-Răducani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8695. | 5740.2 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8696. | 5740.3 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8697. | 5740.4 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8698. | 5740.5 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8699. | 5740.6 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8700. | 5740.7 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8701. | 5740.8 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8702. | 5740.9 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8703. | 5740.10 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8704. | 5740.11 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8705. | 5740.12 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8706. | 5740.13 | s.Tochile-Răducani | Tochile-Răducani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8707. | 5741.1 | s.Tomai | Tomai I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8708. | 5741.2 | s.Tomai | Tomai Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8709. | 5741.3 | s.Tomai | Tomai Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8710. | 5741.4 | s.Tomai | Tomai Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8711. | 5741.5 | s.Tomai | Tomai Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8712. | 5741.6 | s.Tomai | Tomai Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8713. | 5741.7 | s.Tomai | Tomai Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8714. | 5741.8 | s.Tomai | Tomai Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8715. | 5741.9 | s.Tomai | Tomai Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8716. | 5741.10 | s.Tomai | Tomai Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8717. | 5741.11 | s.Tomai | Tomai Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8718. | 5741.12 | s.Tomai | Tomai Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8719. | 5741.13 | s.Tomai | Tomai Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8720. | 5741.14 | s.Tomai | Tomai Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8721. | 5742.1 | com.Tomaiul Nou | Tomaiul Nou Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8722. | 5745.1 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8723. | 5745.2 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8724. | 5745.3 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8725. | 5745.4 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8726. | 5745.5 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8727. | 5745.6 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8728. | 5745.7 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8729. | 5745.8 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8730. | 5745.9 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8731. | 5745.10 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8732. | 5745.11 | s.Troian, com.Vozneseni | Troian Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8733. | 5746.1 | s.Troiţa, com.Vozneseni | Troiţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8734. | 5746.2 | s.Troiţa, com.Vozneseni | Troiţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8735. | 5746.3 | s.Troiţa, com.Vozneseni | Troiţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8736. | 5744.1 | com.Vozneseni – com.Sărăteni | Vozneseni I | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
8737. | 5744.2 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8738. | 5744.3 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8739. | 5744.4 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8740. | 5744.5 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8741. | 5744.6 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8742. | 5744.7 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8743. | 5744.8 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8744. | 5744.9 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8745. | 5744.10 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8746. | 5744.11 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8747. | 5744.12 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8748. | 5744.13 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8749. | 5744.14 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8750. | 5744.15 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8751. | 5744.16 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8752. | 5744.17 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8753. | 5744.18 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8754. | 5744.19 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8755. | 5744.20 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8756. | 5744.21 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8757. | 5744.22 | com.Vozneseni | Vozneseni Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
RAIONUL ŞTEFAN VODĂ
| |||||
8758. | 8510.1 | com.Alava | Alava Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8759. | 8510.2 | com.Alava | Alava Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8760. | 8510.3 | com.Alava | Alava Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8761. | 8512.1 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8762. | 8512.2 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8763. | 8512.3 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8764. | 8512.4 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8765. | 8512.5 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8766. | 8512.6 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8767. | 8512.7 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8768. | 8512.8 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8769. | 8512.9 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8770. | 8512.10 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8771. | 8512.11 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8772. | 8512.12 | s.Antoneşti | Antoneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8773. | 8513.1 | s.Brezoaia | Brezoaia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8774. | 8513.2 | s.Brezoaia | Brezoaia II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8775. | 8513.3 | s.Brezoaia | Brezoaia III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8776. | 8513.4 | s.Brezoaia | Brezoaia IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8777. | 8513.5 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 1 – „Dealul Caragoiţa” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8778. | 8513.6 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8779. | 8513.7 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8780. | 8513.8 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8781. | 8513.9 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8782. | 8513.10. | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8783. | 8513.11 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8784. | 8513.12 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8785. | 8513.13 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8786. | 8513.14 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8787. | 8513.15 | s.Brezoaia | Brezoaia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8788. | 8514.1 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8789. | 8514.2 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8790. | 8514.3 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8791. | 8514.4 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8792. | 8514.5 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8793. | 8514.6 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8794. | 8514.7 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8795. | 8514.8 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8796. | 8514.9 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8797. | 8514.10 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8798. | 8514.11 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8799. | 8514.12 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8800. | 8514.13 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8801. | 8514.14 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8802. | 8514.15 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8803. | 8514.16 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8804. | 8514.17 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8805. | 8514.18 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8806. | 8514.19 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8807. | 8514.20 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8808. | 8514.21 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8809. | 8514.22 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8810. | 8514.23 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8811. | 8514.24 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8812. | 8514.25 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8813. | 8514.26 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8814. | 8514.27 | s.Carahasani | Carahasani Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8815. | 8515.1 | s.Căplani | Căplani I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8816. | 8515.2 | s.Căplani | Căplani II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8817. | 8515.3 | s.Căplani | Căplani III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8818. | 8515.4 | s.Căplani | Căplani IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. X |
8819. | 8515.5 | s.Căplani | Căplani V – „La Iurt” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8820. | 8515.6 | s.Căplani | Căplani VI | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
8821. | 8515.7 | s.Căplani | Căplani VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8822. | 8515.8 | s.Căplani | Căplani VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8823. | 8515.9 | s.Căplani | Căplani IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8824. | 8515.10 | s.Căplani | Căplani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8825. | 8515.11 | s.Căplani | Căplani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8826. | 8515.12 | s.Căplani | Căplani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8827. | 8515.13 | s.Căplani | Căplani Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8828. | 8515.14 | s.Căplani | Căplani Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8829. | 8515.15 | s.Căplani | Căplani Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8830. | 8515.16 | s.Căplani | Căplani Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8831. | 8515.17 | s.Căplani | Căplani Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8832. | 8515.18 | s.Căplani | Căplani Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8833. | 8515.19 | s.Căplani | Căplani Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8834. | 8515.20 | s.Căplani | Căplani Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8835. | 8515.21 | s.Căplani | Căplani Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8836. | 8515.22 | s.Căplani | Căplani Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8837. | 8515.23 | s.Căplani | Căplani Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8838. | 8515.24 | s.Căplani | Căplani Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8839. | 8515.25 | s.Căplani | Căplani Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8840. | 8515.26 | s.Căplani | Căplani Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8841. | 8515.27 | s.Căplani | Căplani Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8842. | 8515.28 | s.Căplani | Căplani Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8843. | 8515.29 | s.Căplani | Căplani Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8844. | 8515.30 | s.Căplani | Căplani Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8845. | 8515.31 | s.Căplani | Căplani Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8846. | 8515.32 | s.Căplani | Căplani Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8847. | 8515.33 | s.Căplani | Căplani Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8848. | 8515.34 | s.Căplani | Căplani Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8849. | 8515.35 | s.Căplani | Căplani Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8850. | 8515.36 | s.Căplani | Căplani Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8851. | 8515.37 | s.Căplani | Căplani Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8852. | 8515.38 | s.Căplani | Căplani Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8853. | 8515.39 | s.Căplani | Căplani Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8854. | 8515.40 | s.Căplani | Căplani Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8855. | 8515.41 | s.Căplani | Căplani Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8856. | 8515.42 | s.Căplani | Căplani Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8857. | 8515.43 | s.Căplani | Căplani Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8858. | 8515.44 | s.Căplani | Căplani Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8859. | 8515.45 | s.Căplani | Căplani Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8860. | 8515.46 | s.Căplani | Căplani Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8861. | 8515.47 | s.Căplani | Căplani Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8862. | 8515.48 | s.Căplani | Căplani Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8863. | 8515.49 | s.Căplani | Căplani Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8864. | 8515.50 | s.Căplani | Căplani Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8865. | 8515.51 | s.Căplani | Căplani Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8866. | 8515.52 | s.Căplani | Căplani Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8867. | 8515.53 | s.Căplani | Căplani Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8868. | 8515.54 | s.Căplani | Căplani Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8869. | 8515.55 | s.Căplani | Căplani Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8870. | 8515.56 | s.Căplani | Căplani Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8871. | 8515.57 | s.Căplani | Căplani Tumulul 48 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8872. | 8515.58 | s.Căplani | Căplani Tumulul 49 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8873. | 8515.59 | s.Căplani | Căplani Tumulul 50 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8874. | 8515.60 | s.Căplani | Căplani Tumulul 51 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8875. | 8515.61 | s.Căplani | Căplani Tumulul 52 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8876. | 8515.62 | s.Căplani | Căplani Tumulul 53 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8877. | 8516.1 | s.Cioburciu | Cioburciu I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8878. | 8516.2 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8879. | 8516.3 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8880. | 8516.4 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8881. | 8516.5 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8882. | 8516.6 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8883. | 8516.7 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8884. | 8516.8 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8885. | 8516.9 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8886. | 8516.10 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8887. | 8516.11 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8888. | 8516.12 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8889. | 8516.13 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8890. | 8516.14 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8891. | 8516.15 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8892. | 8516.16 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8893. | 8516.17 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8894. | 8516.18 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8895. | 8516.19 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8896. | 8516.20. | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8897. | 8516.21 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8898. | 8516.22 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8899. | 8516.23 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8900. | 8516.24 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8901. | 8516.25 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8902. | 8516.26 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8903. | 8516.27 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8904. | 8516.28 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8905. | 8516.29 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8906. | 8516.30 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8907. | 8516.31 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8908. | 8516.32 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8909. | 8516.33 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8910. | 8516.34 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8911. | 8516.35 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8912. | 8516.36 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8913. | 8516.37 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8914. | 8516.38 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8915. | 8516.39 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8916. | 8516.40 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8917. | 8516.41 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8918. | 8516.42 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8919. | 8517.1 | s.Copceac | Copceac I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8920. | 8517.2 | s.Copceac | Copceac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8921. | 8517.3 | s.Copceac | Copceac Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8922. | 8517.4 | s.Copceac | Copceac Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8923. | 8517.5 | s.Copceac | Copceac Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8924. | 8517.6 | s.Copceac | Copceac Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8925. | 8517.7 | s.Copceac | Copceac Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8926. | 8517.8 | s.Copceac | Copceac Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8927. | 8517.9 | s.Copceac | Copceac Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8928. | 8517.10 | s.Copceac | Copceac Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8929. | 8517.11 | s.Copceac | Copceac Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8930. | 8517.12 | s.Copceac | Copceac Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8931. | 8517.13 | s.Copceac | Copceac Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8932. | 8517.14 | s.Copceac | Copceac Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8933. | 8517.15 | s.Copceac | Copceac Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8934. | 8517.16 | s.Copceac | Copceac Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8935. | 8517.17 | s.Copceac | Copceac Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8936. | 8517.18 | s.Copceac | Copceac Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8937. | 8517.19 | s.Copceac | Copceac Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8938. | 8517.20 | s.Copceac | Copceac Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8939. | 8517.21 | s.Copceac | Copceac Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8940. | 8517.22 | s.Copceac | Copceac Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8941. | 8517.23 | s.Copceac | Copceac Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8942. | 8517.24 | s.Copceac | Copceac Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8943. | 8517.25 | s.Copceac | Copceac Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8944. | 8517.26 | s.Copceac | Copceac Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8945. | 8517.27 | s.Copceac | Copceac Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8946. | 8517.28 | s.Copceac | Copceac Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8947. | 8517.29 | s.Copceac | Copceac Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8948. | 8517.30 | s.Copceac | Copceac Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8949. | 8517.31 | s.Copceac | Copceac Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8950. | 8517.32 | s.Copceac | Copceac Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8951. | 8517.33 | s.Copceac | Copceac Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8952. | 8517.34 | s.Copceac | Copceac Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8953. | 8517.35 | s.Copceac | Copceac Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8954. | 8517.36 | s.Copceac | Copceac Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8955. | 8517.37 | s.Copceac | Copceac Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8956. | 8517.38 | s.Copceac | Copceac Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8957. | 8518.1 | s.Crocmaz | Crocmaz I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8958. | 8518.2 | s.Crocmaz | Crocmaz II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8959. | 8518.3 | s.Crocmaz | Crocmaz III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8960. | 8518.4 | s.Crocmaz | Crocmaz IV | Fortificaţie | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8961. | 8518.5 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 1 – „Dealul Cornului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8962. | 8518.6 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8963. | 8518.7 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8964. | 8518.8 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8965. | 8518.9 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8966. | 8518.10 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8967. | 8518.11 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8968. | 8518.12 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8969. | 8518.13 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8970. | 8518.14 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8971. | 8518.15 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8972. | 8518.16 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8973. | 8518.17 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8974. | 8518.18 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8975. | 8518.19 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8976. | 8518.20 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8977. | 8518.21 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8978. | 8518.22 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8979. | 8518.23 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8980. | 8518.24 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8981. | 8518.25 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8982. | 8518.26 | s.Crocmaz | Crocmaz Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8983. | 8519.1 | s.Ermoclia | Ermoclia I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8984. | 8519.2 | s.Ermoclia | Ermoclia II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8985. | 8519.3 | s.Ermoclia | Ermoclia III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
8986. | 8519.4 | s.Ermoclia – or.Căuşeni, r. Căuşeni | Ermoclia IV – „Căuşeni” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
8987. | 8519.5 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8988. | 8519.6 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8989. | 8519.7 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8990. | 8519.8 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8991. | 8519.9 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8992. | 8519.10 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8993. | 8519.11 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8994. | 8519.12 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8995. | 8519.13 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8996. | 8519.14 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8997. | 8519.15 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8998. | 8519.16 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
8999. | 8519.17 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9000. | 8519.18 | s.Ermoclia | Ermoclia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9001. | 8520.1 | s.Feşteliţa | Feşteliţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9002. | 8520.2 | s.Feşteliţa | Feşteliţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9003. | 8520.3 | s.Feşteliţa | Feşteliţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9004. | 8520.4 | s.Feşteliţa | Feşteliţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9005. | 8520.5 | s.Feşteliţa | Feşteliţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9006. | 8520.6 | s.Feşteliţa | Feşteliţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9007. | 8520.7 | s.Feşteliţa | Feşteliţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9008. | 8520.8 | s.Feşteliţa | Feşteliţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9009. | 8524.1 | s. Marianca de Jos | Marianca de Jos Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9010. | 8524.2 | s. Marianca de Jos | Marianca de Jos Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9011. | 8524.3 | s. Marianca de Jos | Marianca de Jos Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9012. | 8524.4 | s. Marianca de Jos | Marianca de Jos Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9013. | 8524.5 | s. Marianca de Jos | Marianca de Jos Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9014. | 8524.6 | s. Marianca de Jos | Marianca de Jos Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9015. | 8525.1 | s.Olăneşti | Olăneşti I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VI–XIV |
9016. | 8525.2 | s.Olăneşti | Olăneşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9017. | 8525.3 | s.Olăneşti | Olăneşti III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9018. | 8525.4 | s.Olăneşti | Olăneşti IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9019. | 8525.5 | s.Olăneşti | Olăneşti V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
9020. | 8525.6 | s.Olăneşti | Olăneşti VI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9021. | 8525.7 | s.Olăneşti | Olăneşti VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca modernă/sec. XIX |
9022. | 8525.8 | s.Olăneşti | Olăneşti VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9023. | 8525.9 | s.Olăneşti | Olăneşti IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9024. | 8525.10 | s.Olăneşti | Olăneşti X | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9025. | 8525.11 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9026. | 8525.12 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9027. | 8525.13 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9028. | 8525.14 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9029. | 8525.15 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9030. | 8525.16 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9031. | 8525.17 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9032. | 8525.18 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9033. | 8525.19 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9034. | 8525.20 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9035. | 8525.21 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9036. | 8525.22 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9037. | 8525.23 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9038. | 8525.24 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9039. | 8525.25 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9040. | 8525.26 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9041. | 8525.27 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9042. | 8525.28 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9043. | 8525.29 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9044. | 8525.30 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9045. | 8525.31 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9046. | 8525.32 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9047. | 8525.33 | s.Olăneşti | Olăneşti Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9048. | 8526.1 | s.Palanca | Palanca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9049. | 8526.2 | s.Palanca | Palanca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9050. | 8526.3 | s.Palanca | Palanca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9051. | 8526.4 | s.Palanca | Palanca IV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9052. | 8526.5 | s.Palanca | Palanca V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9053. | 8526.6 | s.Palanca | Palanca VI – „Vatra Satului”/„La Grecu” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9054. | 8526.7 | s.Palanca | Palanca VII – „Lângă Tudora” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9055. | 8526.8 | s.Palanca | Palanca VIII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9056. | 8526.9 | s.Palanca | Palanca IX | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9057. | 8526.10 | s.Palanca | Palanca X – „Cetate” | Fortificaţie | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
9058. | 8526.11 | s.Palanca | Palanca XI – „La Vamă” | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. II–IV |
9059. | 8526.12 | s.Palanca | Palanca XII – „La Amelioraţie” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
9060. | 8526.13 | s.Palanca | Palanca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9061. | 8526.14 | s.Palanca | Palanca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9062. | 8526.15 | s.Palanca | Palanca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9063. | 8526.16 | s.Palanca | Palanca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9064. | 8526.17 | s.Palanca | Palanca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9065. | 8526.18 | s.Palanca | Palanca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9066. | 8526.19 | s.Palanca | Palanca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9067. | 8526.20 | s.Palanca | Palanca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9068. | 8526.21 | s.Palanca | Palanca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9069. | 8526.22 | s.Palanca | Palanca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9070. | 8526.23 | s.Palanca | Palanca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9071. | 8526.24 | s.Palanca | Palanca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9072. | 8526.25 | s.Palanca | Palanca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9073. | 8526.26 | s.Palanca | Palanca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9074. | 8526.27 | s.Palanca | Palanca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9075. | 8526.28 | s.Palanca | Palanca Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9076. | 8526.29 | s.Palanca | Palanca Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9077. | 8526.30 | s.Palanca | Palanca Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9078. | 8526.31 | s.Palanca | Palanca Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9079. | 8526.32 | s.Palanca | Palanca Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9080. | 8526.33 | s.Palanca | Palanca Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9081. | 8526.34 | s.Palanca | Palanca Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9082. | 8526.35 | s.Palanca | Palanca Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9083. | 8526.36 | s.Palanca | Palanca Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9084. | 8526.37 | s.Palanca | Palanca Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9085. | 8526.38 | s.Palanca | Palanca Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9086. | 8526.39 | s.Palanca | Palanca Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9087. | 8526.40 | s.Palanca | Palanca Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9088. | 8526.41 | s.Palanca | Palanca Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9089. | 8526.42 | s.Palanca | Palanca Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9090. | 8526.43 | s.Palanca | Palanca Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9091. | 8526.44 | s.Palanca | Palanca Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9092. | 8526.45 | s.Palanca | Palanca Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9093. | 8526.46 | s.Palanca | Palanca Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9094. | 8526.47 | s.Palanca | Palanca Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9095. | 8526.48 | s.Palanca | Palanca Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9096. | 8526.49 | s.Palanca | Palanca Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9097. | 8526.50 | s.Palanca | Palanca Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9098. | 8526.51 | s.Palanca | Palanca Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9099. | 8526.52 | s.Palanca | Palanca Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9100. | 8526.53 | s.Palanca | Palanca Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9101. | 8526.54 | s.Palanca | Palanca Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9102. | 8526.55 | s.Palanca | Palanca Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9103. | 8526.56 | s.Palanca | Palanca Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9104. | 8526.57 | s.Palanca | Palanca Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9105. | 8526.58 | s.Palanca | Palanca Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9106. | 8526.59 | s.Palanca | Palanca Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9107. | 8526.60 | s.Palanca | Palanca Tumulul 48 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9108. | 8526.61 | s.Palanca | Palanca Tumulul 49 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9109. | 8526.62 | s.Palanca | Palanca Tumulul 50 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9110. | 8526.63 | s.Palanca | Palanca Tumulul 51 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9111. | 8526.64 | s.Palanca | Palanca Tumulul 52 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9112. | 8526.65 | s.Palanca | Palanca Tumulul 53 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9113. | 8526.66 | s.Palanca | Palanca Tumulul 54 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9114. | 8526.67 | s.Palanca | Palanca Tumulul 55 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9115. | 8526.68 | s.Palanca | Palanca Tumulul 56 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9116. | 8526.69 | s.Palanca | Palanca Tumulul 57 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9117. | 8526.70 | s.Palanca | Palanca Tumulul 58 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9118. | 8526.71 | s.Palanca | Palanca Tumulul 59 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9119. | 8526.72 | s.Palanca | Palanca Tumulul 60 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9120. | 8526.73 | s.Palanca | Palanca Tumulul 61 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9121. | 8526.74 | s.Palanca | Palanca Tumulul 62 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9122. | 8526.75 | s.Palanca | Palanca Tumulul 63 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9123. | 8526.76 | s.Palanca | Palanca Tumulul 64 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9124. | 8526.77 | s.Palanca | Palanca Tumulul 65 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9125. | 8526.78 | s.Palanca | Palanca Tumulul 66 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9126. | 8526.79 | s.Palanca | Palanca Tumulul 67 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9127. | 8526.80 | s.Palanca | Palanca Tumulul 68 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9128. | 8526.81 | s.Palanca | Palanca Tumulul 69 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9129. | 8526.82 | s.Palanca | Palanca Tumulul 70 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9130. | 8526.83 | s.Palanca | Palanca Tumulul 71 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9131. | 8527.1 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9132. | 8527.2 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9133. | 8527.3 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9134. | 8527.4 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9135. | 8527.5 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9136. | 8527.6 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9137. | 8527.7 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9138. | 8527.8 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9139. | 8527.9 | s.Popeasca | Popeasca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9140. | 8528.1 | com.Purcari | Purcari I | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9141. | 8528.2 | com.Purcari | Purcari II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. III–I î.H. |
9142. | 8528.3 | com.Purcari | Purcari III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
9143. | 8528.4 | com.Purcari | Purcari Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9144. | 8528.5 | com.Purcari | Purcari Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9145. | 8528.6 | com.Purcari | Purcari Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9146. | 8528.7 | com.Purcari | Purcari Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9147. | 8528.8 | com.Purcari | Purcari Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9148. | 8528.9 | com.Purcari | Purcari Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9149. | 8528.10 | com.Purcari | Purcari Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9150. | 8528.11 | com.Purcari | Purcari Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9151. | 8528.12 | com.Purcari | Purcari Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9152. | 8528.13 | com.Purcari | Purcari Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9153. | 8528.14 | com.Purcari | Purcari Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9154. | 8528.15 | com.Purcari | Purcari Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9155. | 8528.16 | com.Purcari | Purcari Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9156. | 8528.17 | com.Purcari | Purcari Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9157. | 8528.18 | com.Purcari | Purcari Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9158. | 8528.19 | com.Purcari | Purcari Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9159. | 8528.20 | com.Purcari | Purcari Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9160. | 8528.21 | com.Purcari | Purcari Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9161. | 8528.22 | com.Purcari | Purcari Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9162. | 8528.23 | com.Purcari | Purcari Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9163. | 8528.24 | com.Purcari | Purcari Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9164. | 8528.25 | com.Purcari | Purcari Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9165. | 8530.1 | com.Răscăieţi | Răscăieţi I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
9166. | 8530.2 | com.Răscăieţi | Răscăieţi II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9167. | 8530.3 | com.Răscăieţi | Răscăieţi III | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
9168. | 8530.4 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9169. | 8530.5 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9170. | 8530.6 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9171. | 8530.7 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9172. | 8530.8 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9173. | 8530.9 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9174. | 8530.10 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9175. | 8530.11 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9176. | 8530.12 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9177. | 8530.13 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9178. | 8530.14 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9179. | 8530.15 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9180. | 8530.16 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9181. | 8530.17 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9182. | 8530.18 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9183. | 8530.19 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9184. | 8530.20 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9185. | 8530.21 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9186. | 8530.22 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9187. | 8530.23 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9188. | 8530.24 | com.Răscăieţi | Răscăieţi Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9189. | 8532.1 | s.Semionovca | Semionovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9190. | 8532.2 | s.Semionovca | Semionovca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9191. | 8532.3 | s.Semionovca | Semionovca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9192. | 8532.4 | s.Semionovca | Semionovca IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9193. | 8532.5 | s.Semionovca | Semionovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9194. | 8532.6 | s.Semionovca | Semionovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9195. | 8532.7 | s.Semionovca | Semionovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9196. | 8533.1 | s.Slobozia | Slobozia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9197. | 8533.2 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9198. | 8533.3 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9199. | 8533.4 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9200. | 8533.5 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9201. | 8533.6 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9202. | 8533.7 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9203. | 8533.8 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9204. | 8533.9 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9205. | 8533.10 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9206. | 8533.11 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9207. | 8533.12 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9208. | 8533.13 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9209. | 8533.14 | s.Slobozia | Slobozia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9210. | 8501.1 | or. Ştefan Vodă – s.Volintiri | Ştefan Vodă I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9211. | 8501.2 | or. Ştefan Vodă | Ştefan Vodă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9212. | 8501.3 | or. Ştefan Vodă | Ştefan Vodă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9213. | 8501.4 | or. Ştefan Vodă | Ştefan Vodă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9214. | 8501.5 | or. Ştefan Vodă | Ştefan Vodă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9215. | 8501.6 | or. Ştefan Vodă | Ştefan Vodă Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9216. | 8501.7 | or. Ştefan Vodă | Ştefan Vodă Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9217. | 8534.1 | s.Ştefăneşti | Ştefăneşti I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
9218. | 8534.2 | s.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9219. | 8534.3 | s.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9220. | 8534.4 | s.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9221. | 8534.5 | s.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9222. | 8534.6 | s.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9223. | 8534.7 | s.Ştefăneşti | Ştefăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9224. | 8535.1 | s.Talmaza – s.Cioburciu | Talmaza I – „În Vârâţ” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9225. | 8535.2 | s.Talmaza | Talmaza II | Necropolă | Perioada mijlocie a epocii bronzului/sec. XVIII–XV î.H. |
9226. | 8535.3 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9227. | 8535.4 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9228. | 8535.5 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9229. | 8535.6 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9230. | 8535.7 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9231. | 8535.8 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9232. | 8535.9 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9233. | 8535.10 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9234. | 8535.11 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9235. | 8535.12 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9236. | 8535.13 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9237. | 8535.14 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9238. | 8535.15 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9239. | 8535.16 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9240. | 8535.17 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9241. | 8535.18 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9242. | 8535.19 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9243. | 8535.20 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9244. | 8535.21 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9245. | 8535.22 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9246. | 8535.23 | s.Talmaza | Talmaza Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9247. | 8536.1 | s.Tudora | Tudora I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9248. | 8536.2 | s.Tudora | Tudora II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9249. | 8536.3 | s.Tudora | Tudora III | Fortificaţie | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9250. | 8536.4 | s.Tudora | Tudora IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9251. | 8536.5 | s.Tudora – s.Crocmaz | Tudora V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9252. | 8536.6 | s.Tudora | Tudora VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9253. | 8536.7 | s.Tudora – s.Crocmaz | Tudora VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9254. | 8536.8 | s.Tudora | Tudora VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9255. | 8536.9 | s.Tudora | Tudora IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9256. | 8536.10 | s.Tudora | Tudora X | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9257. | 8536.11 | s.Tudora | Tudora XI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
9258. | 8536.12 | s.Tudora | Tudora XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9259. | 8536.13 | s.Tudora | Tudora XIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
9260. | 8536.14 | s.Tudora | Tudora Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9261. | 8536.15 | s.Tudora | Tudora Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9262. | 8536.16 | s.Tudora | Tudora Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9263. | 8536.17 | s.Tudora | Tudora Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9264. | 8536.18 | s.Tudora | Tudora Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9265. | 8536.19 | s.Tudora | Tudora Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9266. | 8536.20 | s.Tudora | Tudora Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9267. | 8536.21 | s.Tudora | Tudora Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9268. | 8536.22 | s.Tudora | Tudora Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9269. | 8536.23 | s.Tudora | Tudora Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9270. | 8536.24 | s.Tudora | Tudora Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9271. | 8536.25 | s.Tudora | Tudora Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9272. | 8536.26 | s.Tudora | Tudora Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9273. | 8536.27 | s.Tudora | Tudora Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9274. | 8536.28 | s.Tudora | Tudora Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9275. | 8536.29 | s.Tudora | Tudora Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9276. | 8536.30 | s.Tudora | Tudora Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9277. | 8536.31 | s.Tudora | Tudora Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9278. | 8536.32 | s.Tudora | Tudora Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9279. | 8536.33 | s.Tudora | Tudora Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9280. | 8536.34 | s.Tudora | Tudora Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9281. | 8536.35 | s.Tudora | Tudora Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9282. | 8536.36 | s.Tudora | Tudora Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9283. | 8536.37 | s.Tudora | Tudora Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9284. | 8536.38 | s.Tudora | Tudora Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9285. | 8536.39 | s.Tudora | Tudora Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9286. | 8536.40 | s.Tudora | Tudora Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9287. | 8536.41 | s.Tudora | Tudora Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9288. | 8536.42 | s.Tudora | Tudora Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9289. | 8536.43 | s.Tudora | Tudora Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9290. | 8536.44 | s.Tudora | Tudora Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9291. | 8536.45 | s.Tudora | Tudora Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9292. | 8536.46 | s.Tudora | Tudora Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9293. | 8536.47 | s.Tudora | Tudora Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9294. | 8536.48 | s.Tudora | Tudora Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9295. | 8536.49 | s.Tudora | Tudora Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9296. | 8529.1 | s.Viişoara | Viişoara Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9297. | 8529.2 | s.Viişoara | Viişoara Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9298. | 8529.3 | s.Viişoara | Viişoara Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9299. | 8529.4 | s.Viişoara | Viişoara Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9300. | 8529.5 | s.Viişoara | Viişoara Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9301. | 8537.1 | s.Volintiri | Volintiri I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9302. | 8537.2 | s.Volintiri | Volintiri II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9303. | 8537.3 | s.Volintiri | Volintiri III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9304. | 8537.4 | s.Volintiri | Volintiri IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9305. | 8537.5 | s.Volintiri | Volintiri V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9306. | 8537.6 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9307. | 8537.7 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9308. | 8537.8 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9309. | 8537.9 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9310. | 8537.10 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9311. | 8537.11 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9312. | 8537.12 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9313. | 8537.13 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9314. | 8537.14 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9315. | 8537.15 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9316. | 8537.16 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9317. | 8537.17 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9318. | 8537.18 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9319. | 8537.19 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9320. | 8537.20 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9321. | 8537.21 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9322. | 8537.22 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9323. | 8537.23 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9324. | 8537.24 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9325. | 8537.25 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9326. | 8537.26 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9327. | 8537.27 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9328. | 8537.28 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9329. | 8537.29 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9330. | 8537.30 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9331. | 8537.31 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9332. | 8537.32 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9333. | 8537.33 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9334. | 8537.34 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9335. | 8537.35 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9336. | 8537.36 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9337. | 8537.37 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9338. | 8537.38 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
9339. | 8537.39 | s.Volintiri | Volintiri Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic / mil. IV î.H. – epoca medievală / sec. XVIII |
RAIONUL TARACLIA
| |||||
9340. | 8710.1 | com. Albota de Jos | Albota de Jos I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9341. | 8710.2 | com. Albota de Jos | Albota de Jos Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9342. | 8710.3 | com. Albota de Jos | Albota de Jos Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9343. | 8710.4 | com. Albota de Jos | Albota de Jos Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9344. | 8710.5 | com. Albota de Jos | Albota de Jos Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9345. | 8710.6 | com. Albota de Jos | Albota de Jos Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9346. | 8710.7 | com. Albota de Jos | Albota de Jos Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9347. | 8710.8 | com. Albota de Jos | Albota de Jos Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9348. | 8713.1 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9349. | 8713.2 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9350. | 8713.3 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9351. | 8713.4 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9352. | 8713.5 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9353. | 8713.6 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9354. | 8713.7 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9355. | 8713.8 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9356. | 8713.9 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9357. | 8713.10 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9358. | 8713.11 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9359. | 8713.12 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9360. | 8713.13 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9361. | 8713.14 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9362. | 8713.15 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9363. | 8713.16 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9364. | 8713.17 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9365. | 8713.18 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9366. | 8713.19 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9367. | 8713.20 | com. Albota de Sus | Albota de Sus Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9368. | 8716.1 | s.Aluatu | Aluatu I | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
9369. | 8716.2 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9370. | 8716.3 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9371. | 8716.4 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9372. | 8716.5 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9373. | 8716.6 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9374. | 8716.7 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9375. | 8716.8 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9376. | 8716.9 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9377. | 8716.10 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9378. | 8716.11 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9379. | 8716.12 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9380. | 8716.13 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9381. | 8716.14 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9382. | 8716.15 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9383. | 8716.16 | s.Aluatu | Aluatu Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9384. | 8717.1 | s.Balabanu – s.Novosiolovca | Balabanu I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9385. | 8717.2 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9386. | 8717.3 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9387. | 8717.4 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9388. | 8717.5 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9389. | 8717.6 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9390. | 8717.7 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9391. | 8717.8 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9392. | 8717.9 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9393. | 8717.10 | s.Balabanu | Balabanu Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9394. | 8717.11 | s.Balabanu | Balabanu II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9395. | 8719.1 | com.Budăi | Budăi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9396. | 8719.2 | com.Budăi | Budăi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9397. | 8719.3 | com.Budăi | Budăi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9398. | 8719.4 | com.Budăi | Budăi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9399. | 8719.5 | com.Budăi | Budăi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9400. | 8719.6 | com.Budăi | Budăi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9401. | 8719.7 | com.Budăi | Budăi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9402. | 8719.8 | com.Budăi | Budăi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9403. | 8719.9 | com.Budăi | Budăi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9404. | 8719.10 | com.Budăi | Budăi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9405. | 8719.11 | com.Budăi | Budăi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9406. | 8719.12 | com.Budăi | Budăi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9407. | 8719.13 | com.Budăi | Budăi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9408. | 8719.14 | com.Budăi | Budăi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9409. | 8719.15 | com.Budăi | Budăi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9410. | 8720.1 | s.Cairaclia | Cairaclia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
9411. | 8720.2 | s.Cairaclia | Cairaclia II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
9412. | 8720.3 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9413. | 8720.4 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9414. | 8720.5 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9415. | 8720.6 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9416. | 8720.7 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9417. | 8720.8 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9418. | 8720.9 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9419. | 8720.10 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9420. | 8720.11 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9421. | 8720.12 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9422. | 8720.13 | s.Cairaclia | Cairaclia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9423. | 8721.1 | com.Cealâc | Cealâc I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9424. | 8721.2 | com.Cealâc | Cealâc II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
9425. | 8721.3 | com.Cealâc | Cealâc III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9426. | 8721.4 | com.Cealâc | Cealâc IV | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XII–VI î.H. |
9427. | 8721.5 | com.Cealâc | Cealâc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9428. | 8721.6 | com.Cealâc | Cealâc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9429. | 8721.7 | com.Cealâc | Cealâc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9430. | 8731.1 | s.Chirilovca, com.Vinogradovca | Chirilovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9431. | 8731.2 | s.Chirilovca, com.Vinogradovca | Chirilovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9432. | 8731.3 | s.Chirilovca, com.Vinogradovca | Chirilovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9433. | 8731.4 | s.Chirilovca, com.Vinogradovca | Chirilovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9434. | 8732.1 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
9435. | 8732.2 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9436. | 8732.3 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9437. | 8732.4 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9438. | 8732.5 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9439. | 8732.6 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9440. | 8732.7 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9441. | 8732.8 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9442. | 8732.9 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9443. | 8732.10 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9444. | 8732.11 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9445. | 8732.12 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9446. | 8732.13 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9447. | 8732.14 | s.Ciumai, com.Vinogradovca | Ciumai Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9448. | 8723.1 | s.Corten | Corten I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9449. | 8723.2 | s.Corten | Corten II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9450. | 8723.3 | s.Corten | Corten Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9451. | 8723.4 | s.Corten | Corten Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9452. | 8723.5 | s.Corten | Corten Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9453. | 8723.6 | s.Corten | Corten Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9454. | 8723.7 | s.Corten | Corten Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9455. | 8723.8 | s.Corten | Corten Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9456. | 8723.9 | s.Corten | Corten Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9457. | 8723.10 | s.Corten | Corten Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9458. | 8723.11 | s.Corten | Corten Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9459. | 8723.12 | s.Corten | Corten Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9460. | 8723.13 | s.Corten | Corten Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9461. | 8723.14 | s.Corten | Corten Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9462. | 8723.15 | s.Corten | Corten Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9463. | 8723.16 | s.Corten | Corten Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9464. | 8723.17 | s.Corten | Corten Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9465. | 8711.1 | s.Hagichioi, com. Albota de Jos | Hagichioi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9466. | 8712.1 | s.Hârtop, com. Albota de Jos | Hârtop Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9467. | 8724.1 | s.Musaitu | Musaitu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9468. | 8724.2 | s.Musaitu | Musaitu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9469. | 8724.3 | s.Musaitu | Musaitu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9470. | 8724.4 | s.Musaitu | Musaitu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9471. | 8724.5 | s.Musaitu | Musaitu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9472. | 8724.6 | s.Musaitu | Musaitu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9473. | 8724.7 | s.Musaitu | Musaitu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9474. | 8725.1 | s.Novosiolovca | Novosiolovca I | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9475. | 8725.2 | s.Novosiolovca | Novosiolovca II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9476. | 8725.3 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9477. | 8725.4 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9478. | 8725.5 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9479. | 8725.6 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9480. | 8725.7 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9481. | 8725.8 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9482. | 8725.9 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9483. | 8725.10 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9484. | 8725.11 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9485. | 8725.12 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9486. | 8725.13 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9487. | 8725.14 | s.Novosiolovca | Novosiolovca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9488. | 8725.15 | s.Novosiolovca | Novosiolovca III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
9489. | 8714.1 | s.Roşiţa, com. Albota de Sus | Roşiţa I | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
9490. | 8714.2 | s.Roşiţa, com. Albota de Sus | Roşiţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9491. | 8714.3 | s.Roşiţa, com. Albota de Sus | Roşiţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9492. | 8726.1 | com.Salcia | Salcia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9493. | 8726.2 | com.Salcia | Salcia II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9494. | 8726.3 | com.Salcia | Salcia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9495. | 8726.4 | com.Salcia | Salcia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9496. | 8726.5 | com.Salcia | Salcia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9497. | 8701.1 | or.Taraclia | Taraclia I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
9498. | 8701.2 | or.Taraclia | Taraclia II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9499. | 8701.3 | or.Taraclia | Taraclia III | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9500. | 8701.4 | or.Taraclia | Taraclia IV – „Centru” | Necropolă | Epoca medievală/sec. XV–XVIII |
9501. | 8701.5 | or.Taraclia | Taraclia V – „Balca I” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
9502. | 8701.6 | or.Taraclia | Taraclia VI – „Balca II” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9503. | 8701.7 | or.Taraclia | Taraclia VII – „Balca III” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
9504. | 8701.8 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9505. | 8701.9 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9506. | 8701.10 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9507. | 8701.11 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9508. | 8701.12 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9509. | 8701.13 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9510. | 8701.14 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9511. | 8701.15 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9512. | 8701.16 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9513. | 8701.17 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9514. | 8701.18 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9515. | 8701.19 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9516. | 8701.20 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9517. | 8701.21 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9518. | 8701.22 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9519. | 8701.23 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9520. | 8701.24 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9521. | 8701.25 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 18 – „Movila Taracliei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9522. | 8701.26 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9523. | 8701.27 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9524. | 8701.28 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 21 – „Movila Taracliei” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9525. | 8701.29 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9526. | 8701.30 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9527. | 8701.31 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9528. | 8701.32 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9529. | 8701.33 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9530. | 8701.34 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9531. | 8701.35 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 29 – „Kopana Moghila” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9532. | 8701.36 | or.Taraclia | or.Taraclia Tumulul 30 – „Kopana Moghila” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9533. | 8728.1 | or.Tvardiţa | Tvardiţa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9534. | 8728.2 | or.Tvardiţa | Tvardiţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9535. | 8728.3 | or.Tvardiţa | Tvardiţa III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9536. | 8728.4 | or.Tvardiţa | Tvardiţa IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9537. | 8728.5 | or.Tvardiţa | Tvardiţa V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9538. | 8728.6 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9539. | 8728.7 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9540. | 8728.8 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9541. | 8728.9 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9542. | 8728.10 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9543. | 8728.11 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9544. | 8728.12 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9545. | 8728.13 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9546. | 8728.14 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9547. | 8728.15 | or.Tvardiţa | Tvardiţa Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9548. | 8729.1 | s. Valea Perjei | Valea Perjei I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9549. | 8729.2 | s. Valea Perjei | Valea Perjei II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9550. | 8729.3 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9551. | 8729.4 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9552. | 8729.5 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9553. | 8729.6 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9554. | 8729.7 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9555. | 8729.8 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9556. | 8729.9 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9557. | 8729.10 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9558. | 8729.11 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9559. | 8729.12 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9560. | 8729.13 | s. Valea Perjei | Valea Perjei Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
UNITATEA TERITORIALĂ AUTONOMĂ GĂGĂUZIA
| |||||
9561. | 9635.1 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9562. | 9635.2 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9563. | 9635.3 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9564. | 9635.4 | s.Alexeevca | Alexeevca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9565. | 9610.1 | s.Avdarma | Avdarma I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
9566. | 9610.2 | s.Avdarma | Avdarma II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9567. | 9610.3 | s.Avdarma | Avdarma III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9568. | 9610.4 | s.Avdarma | Avdarma Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9569. | 9610.5 | s.Avdarma | Avdarma Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9570. | 9610.6 | s.Avdarma | Avdarma Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9571. | 9610.7 | s.Avdarma | Avdarma Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9572. | 9611.1 | s.Baurci | Baurci Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9573. | 9611.2 | s.Baurci | Baurci Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9574. | 9611.3 | s.Baurci | Baurci Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9575. | 9611.4 | s.Baurci | Baurci Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9576. | 9611.5 | s.Baurci | Baurci Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9577. | 9611.6 | s.Baurci | Baurci Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9578. | 9611.7 | s.Baurci | Baurci Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9579. | 9611.8 | s.Baurci | Baurci Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9580. | 9611.9 | s.Baurci | Baurci Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9581. | 9611.10 | s.Baurci | Baurci Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9582. | 9612.1 | s.Beşalma | Beşalma I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9583. | 9612.2 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9584. | 9612.3 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9585. | 9612.4 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9586. | 9612.5 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9587. | 9612.6 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9588. | 9612.7 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9589. | 9612.8 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9590. | 9612.9 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9591. | 9612.10 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9592. | 9612.11 | s.Beşalma | Beşalma Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9593. | 9613.1 | s.Beşghioz | Beşghioz I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
9594. | 9613.2 | s.Beşghioz | Beşghioz Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9595. | 9613.3 | s.Beşghioz | Beşghioz Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9596. | 9613.4 | s.Beşghioz | Beşghioz Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9597. | 9613.5 | s.Beşghioz | Beşghioz Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9598. | 9613.6 | s.Beşghioz | Beşghioz Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9599. | 9613.7 | s.Beşghioz | Beşghioz Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9600. | 9614.1 | s.Bugeac | Bugeac I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9601. | 9614.2 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9602. | 9614.3 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9603. | 9614.4 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9604. | 9614.5 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9605. | 9614.6 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9606. | 9614.7 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9607. | 9614.8 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9608. | 9614.9 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9609. | 9614.10 | s.Bugeac | Bugeac Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9610. | 9616.1 | s.Cazaclia | Cazaclia I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XI–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9611. | 9616.2 | s.Cazaclia | Cazaclia II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9612. | 9616.3 | s.Cazaclia | Cazaclia III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9613. | 9616.4 | s.Cazaclia | Cazaclia IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9614. | 9616.5 | s.Cazaclia | Cazaclia V | Necropolă | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9615. | 9616.6 | s.Cazaclia | Cazaclia VI | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
9616. | 9616.7 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9617. | 9616.8 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9618. | 9616.9 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9619. | 9616.10 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9620. | 9616.11 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9621. | 9616.12 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9622. | 9616.13 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9623. | 9616.14 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9624. | 9616.15 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9625. | 9616.16 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9626. | 9616.17 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9627. | 9616.18 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9628. | 9616.19 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9629. | 9616.20 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9630. | 9616.21 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9631. | 9616.22 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9632. | 9616.23 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9633. | 9616.24 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9634. | 9616.25 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9635. | 9616.26 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9636. | 9616.27 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9637. | 9616.28 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9638. | 9616.29 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9639. | 9616.30 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9640. | 9616.31 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9641. | 9616.32 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9642. | 9616.33 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9643. | 9616.34 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9644. | 9616.35 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9645. | 9616.36 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9646. | 9616.37 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9647. | 9616.38 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9648. | 9616.39 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9649. | 9616.40 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9650. | 9616.41 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9651. | 9616.42 | s.Cazaclia | Cazaclia Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9652. | 9602.1 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9653. | 9602.2 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9654. | 9602.3 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9655. | 9602.4 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9656. | 9602.5 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9657. | 9602.6 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9658. | 9602.7 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9659. | 9602.8 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9660. | 9602.9 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9661. | 9602.10 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9662. | 9602.11 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9663. | 9602.12 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9664. | 9602.13 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9665. | 9602.14 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9666. | 9602.15 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9667. | 9602.16 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9668. | 9602.17 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9669. | 9602.18 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9670. | 9602.19 | mun. Ceadâr-Lunga | Ceadâr-Lunga Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9671. | 9617.1 | s. Chioselia Rusă | Chioselia Rusă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9672. | 9617.2 | s. Chioselia Rusă | Chioselia Rusă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9673. | 9617.3 | s. Chioselia Rusă | Chioselia Rusă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9674. | 9618.1 | s. Chiriet-Lunga | Chiriet-Lunga I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9675. | 9618.2 | s. Chiriet-Lunga | Chiriet-Lunga II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9676. | 9618.3 | s. Chiriet-Lunga | Chiriet-Lunga III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9677. | 9618.4 | s. Chiriet-Lunga | Chiriet-Lunga IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9678. | 9618.5 | s. Chiriet-Lunga | Chiriet-Lunga V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9679. | 9618.6 | s. Chiriet-Lunga | Chiriet-Lunga Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9680. | 9618.7 | s. Chiriet-Lunga | Chiriet-Lunga Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9681. | 9618.8 | s. Chiriet-Lunga | Chiriet-Lunga Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9682. | 9619.1 | s.Chirsova | Chirsova I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9683. | 9619.2 | s.Chirsova | Chirsova II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
9684. | 9619.3 | s.Chirsova | Chirsova III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9685. | 9619.4 | s.Chirsova | Chirsova IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9686. | 9619.5 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9687. | 9619.6 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9688. | 9619.7 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9689. | 9619.8 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9690. | 9619.9 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9691. | 9619.10 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9692. | 9619.11 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9693. | 9619.12 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9694. | 9619.13 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9695. | 9619.14 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9696. | 9619.15 | s.Chirsova | Chirsova Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9697. | 9620.1 | s. Cioc-Maidan | Cioc-Maidan I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
9698. | 9620.2 | s. Cioc-Maidan | Cioc-Maidan II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9699. | 9620.3 | s. Cioc-Maidan | Cioc-Maidan III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9700. | 9620.4 | s. Cioc-Maidan | Cioc-Maidan Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9701. | 9620.5 | s. Cioc-Maidan | Cioc-Maidan Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9702. | 9620.6 | s. Cioc-Maidan | Cioc-Maidan Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9703. | 9620.7 | s. Cioc-Maidan | Cioc-Maidan Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9704. | 9621.1 | s.Cişmichioi | Cişmichioi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
9705. | 9621.2 | s.Cişmichioi | Cişmichioi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
9706. | 9621.3 | s.Cişmichioi | Cişmichioi III | Aşezare | Epoca medievală/sec. X–XI |
9707. | 9621.4 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9708. | 9621.5 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9709. | 9621.6 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9710. | 9621.7 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9711. | 9621.8 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9712. | 9621.9 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9713. | 9621.10 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9714. | 9621.11 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9715. | 9621.12 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9716. | 9621.13 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9717. | 9621.14 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9718. | 9621.15 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9719. | 9621.16 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9720. | 9621.17 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9721. | 9621.18 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9722. | 9621.19 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9723. | 9621.20 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9724. | 9621.21 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9725. | 9621.22 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9726. | 9621.23 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9727. | 9621.24 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9728. | 9621.25 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9729. | 9621.26 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9730. | 9621.27 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9731. | 9621.28 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9732. | 9621.29 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9733. | 9621.30 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9734. | 9621.31 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9735. | 9621.32 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9736. | 9621.33 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9737. | 9621.34 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9738. | 9621.35 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9739. | 9621.36 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9740. | 9621.37 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9741. | 9621.38 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9742. | 9621.39 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9743. | 9621.40 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9744. | 9621.41 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9745. | 9621.42 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9746. | 9621.43 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9747. | 9621.44 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9748. | 9621.45 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9749. | 9621.46 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9750. | 9621.47 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9751. | 9621.48 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9752. | 9621.49 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9753. | 9621.50 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9754. | 9621.51 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 48 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9755. | 9621.52 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 49 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9756. | 9621.53 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 50 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9757. | 9621.54 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 51 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9758. | 9621.55 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 52 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9759. | 9621.56 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 53 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9760. | 9621.57 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 54 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9761. | 9621.58 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 55 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9762. | 9621.59 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 56 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9763. | 9621.60 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 57 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9764. | 9621.61 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 58 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9765. | 9621.62 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 59 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9766. | 9621.63 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 60 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9767. | 9621.64 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 61 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9768. | 9621.65 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 62 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9769. | 9621.66 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 63 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9770. | 9621.67 | s.Cişmichioi | Cişmichioi Tumulul 64 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9771. | 9601.1 | mun.Comrat | Comrat I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9772. | 9601.2 | mun.Comrat | Comrat II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9773. | 9601.3 | mun.Comrat | Comrat III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9774. | 9601.4 | mun.Comrat | Comrat IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9775. | 9601.5 | mun.Comrat | Comrat V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9776. | 9601.6 | mun.Comrat | Comrat VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9777. | 9601.7 | mun.Comrat | Comrat VII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9778. | 9601.8 | mun.Comrat | Comrat VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9779. | 9601.9 | mun.Comrat | Comrat IX | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9780. | 9601.10 | mun.Comrat | Comrat X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9781. | 9601.11 | mun.Comrat | Comrat XI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9782. | 9601.12 | mun.Comrat | Comrat XII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9783. | 9601.13 | mun.Comrat | Comrat XIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9784. | 9601.14 | mun.Comrat | Comrat XIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9785. | 9601.15 | mun.Comrat | Comrat XV | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
9786. | 9601.16 | mun.Comrat | Comrat XVI | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
9787. | 9601.17 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9788. | 9601.18 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9789. | 9601.19 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9790. | 9601.20 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9791. | 9601.21 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9792. | 9601.22 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9793. | 9601.23 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9794. | 9601.24 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9795. | 9601.25 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9796. | 9601.26 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9797. | 9601.27 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9798. | 9601.28 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9799. | 9601.29 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9800. | 9601.30 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9801. | 9601.31 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9802. | 9601.32 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9803. | 9601.33 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9804. | 9601.34 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9805. | 9601.35 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9806. | 9601.36 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9807. | 9601.37 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9808. | 9601.38 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9809. | 9601.39 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9810. | 9601.40 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9811. | 9601.41 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9812. | 9601.42 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9813. | 9601.43 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9814. | 9601.44 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9815. | 9601.45 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9816. | 9601.46 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9817. | 9601.47 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9818. | 9601.48 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9819. | 9601.49 | mun.Comrat | Comrat Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9820. | 9622.1 | s.Congaz | Congaz I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9821. | 9622.2 | s.Congaz | Congaz II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9822. | 9622.3 | s.Congaz | Congaz III – „Carasu” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9823. | 9622.4 | s.Congaz | Congaz Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9824. | 9622.5 | s.Congaz | Congaz Tumulul 2 – „Dealul Cârsău” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9825. | 9622.6 | s.Congaz | Congaz Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9826. | 9622.7 | s.Congaz | Congaz Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9827. | 9622.8 | s.Congaz | Congaz Tumulul 5 – „Movila Ciocrac” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9828. | 9622.9 | s.Congaz | Congaz Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9829. | 9622.10 | s.Congaz | Congaz Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9830. | 9622.11 | s.Congaz | Congaz Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9831. | 9622.12 | s.Congaz | Congaz Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9832. | 9622.13 | s.Congaz | Congaz Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9833. | 9622.14 | s.Congaz | Congaz Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9834. | 9622.15 | s.Congaz | Congaz Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9835. | 9622.16 | s.Congaz | Congaz Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9836. | 9622.17 | s.Congaz | Congaz Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9837. | 9622.18 | s.Congaz | Congaz Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9838. | 9622.19 | s.Congaz | Congaz Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9839. | 9622.20 | s.Congaz | Congaz Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9840. | 9622.21 | s.Congaz | Congaz Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9841. | 9622.22 | s.Congaz | Congaz Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9842. | 9622.23 | s.Congaz | Congaz Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9843. | 9622.24 | s.Congaz | Congaz Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9844. | 9622.25 | s.Congaz | Congaz Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9845. | 9622.26 | s.Congaz | Congaz Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9846. | 9622.27 | s.Congaz | Congaz Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9847. | 9622.28 | s.Congaz | Congaz Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9848. | 9622.29 | s.Congaz | Congaz Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9849. | 9622.30 | s.Congaz | Congaz Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9850. | 9622.31 | s.Congaz | Congaz Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9851. | 9622.32 | s.Congaz | Congaz Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9852. | 9622.33 | s.Congaz | Congaz Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9853. | 9622.34 | s.Congaz | Congaz Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9854. | 9622.35 | s.Congaz | Congaz Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9855. | 9622.36 | s.Congaz | Congaz Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9856. | 9622.37 | s.Congaz | Congaz Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9857. | 9622.38 | s.Congaz | Congaz Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9858. | 9622.39 | s.Congaz | Congaz Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9859. | 9622.40 | s.Congaz | Congaz Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9860. | 9622.41 | s.Congaz | Congaz Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9861. | 9622.42 | s.Congaz | Congaz Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9862. | 9622.43 | s.Congaz | Congaz Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9863. | 9622.44 | s.Congaz | Congaz Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9864. | 9622.45 | s.Congaz | Congaz Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9865. | 9622.46 | s.Congaz | Congaz Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9866. | 9622.47 | s.Congaz | Congaz Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9867. | 9622.48 | s.Congaz | Congaz Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9868. | 9622.49 | s.Congaz | Congaz Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9869. | 9622.50 | s.Congaz | Congaz Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9870. | 9622.51 | s.Congaz | Congaz Tumulul 48 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9871. | 9622.52 | s.Congaz | Congaz Tumulul 49 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9872. | 9622.53 | s.Congaz | Congaz Tumulul 50 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9873. | 9622.54 | s.Congaz | Congaz Tumulul 51 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9874. | 9622.55 | s.Congaz | Congaz Tumulul 52 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9875. | 9622.56 | s.Congaz | Congaz Tumulul 53 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9876. | 9622.57 | s.Congaz | Congaz Tumulul 54 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9877. | 9622.58 | s.Congaz | Congaz Tumulul 55 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9878. | 9622.59 | s.Congaz | Congaz Tumulul 56 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9879. | 9622.60 | s.Congaz | Congaz Tumulul 57 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9880. | 9622.61 | s.Congaz | Congaz Tumulul 58 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9881. | 9622.62 | s.Congaz | Congaz Tumulul 59 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9882. | 9622.63 | s.Congaz | Congaz Tumulul 60 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9883. | 9622.64 | s.Congaz | Congaz Tumulul 61 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9884. | 9622.65 | s.Congaz | Congaz Tumulul 62 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9885. | 9622.66 | s.Congaz | Congaz Tumulul 63 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9886. | 9622.67 | s.Congaz | Congaz Tumulul 64 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9887. | 9622.68 | s.Congaz | Congaz Tumulul 65 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9888. | 9622.69 | s.Congaz | Congaz Tumulul 66 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9889. | 9622.70 | s.Congaz | Congaz Tumulul 67 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9890. | 9622.71 | s.Congaz | Congaz Tumulul 68 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9891. | 9622.72 | s.Congaz | Congaz Tumulul 69 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9892. | 9622.73 | s.Congaz | Congaz Tumulul 70 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9893. | 9622.74 | s.Congaz | Congaz Tumulul 71 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9894. | 9622.75 | s.Congaz | Congaz IV | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9895. | 9624.1 | com. Congazcicul de Sus | Congazcicul de Sus Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9896. | 9624.2 | com. Congazcicul de Sus | Congazcicul de Sus Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9897. | 9624.3 | com. Congazcicul de Sus | Congazcicul de Sus Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9898. | 9624.4 | com. Congazcicul de Sus | Congazcicul de Sus Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9899. | 9624.5 | com. Congazcicul de Sus | Congazcicul de Sus Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9900. | 9626.1 | s.Copceac | Copceac I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9901. | 9626.2 | s.Copceac | Copceac II – „La Stână” | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
9902. | 9626.3 | s.Copceac | Copceac III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
9903. | 9626.4 | s.Copceac | Copceac IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III |
9904. | 9626.5 | s.Copceac | Copceac Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9905. | 9626.6 | s.Copceac | Copceac Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9906. | 9626.7 | s.Copceac | Copceac Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9907. | 9626.8 | s.Copceac | Copceac Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9908. | 9626.9 | s.Copceac | Copceac Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9909. | 9626.10 | s.Copceac | Copceac Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9910. | 9626.11 | s.Copceac | Copceac Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9911. | 9626.12 | s.Copceac | Copceac Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9912. | 9626.13 | s.Copceac | Copceac Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9913. | 9626.14 | s.Copceac | Copceac Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9914. | 9626.15 | s.Copceac | Copceac Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9915. | 9626.16 | s.Copceac | Copceac Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9916. | 9626.17 | s.Copceac | Copceac Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9917. | 9626.18 | s.Copceac | Copceac Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9918. | 9626.19 | s.Copceac | Copceac Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9919. | 9626.20 | s.Copceac | Copceac Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9920. | 9626.21 | s.Copceac | Copceac Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9921. | 9626.22 | s.Copceac | Copceac Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9922. | 9626.23 | s.Copceac | Copceac Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9923. | 9626.24 | s.Copceac | Copceac Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9924. | 9626.25 | s.Copceac | Copceac Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9925. | 9626.26 | s.Copceac | Copceac Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9926. | 9626.27 | s.Copceac | Copceac Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9927. | 9626.28 | s.Copceac | Copceac Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9928. | 9626.29 | s.Copceac | Copceac Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9929. | 9626.30 | s.Copceac | Copceac Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9930. | 9626.31 | s.Copceac | Copceac Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9931. | 9627.1 | s.Cotovscoe | Cotovscoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9932. | 9627.2 | s.Cotovscoe | Cotovscoe Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9933. | 9627.3 | s.Cotovscoe | Cotovscoe Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9934. | 9627.4 | s.Cotovscoe | Cotovscoe Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9935. | 9628.1 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9936. | 9628.2 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9937. | 9628.3 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9938. | 9628.4 | s.Dezghingea – s.Borogani, r. Leova | Dezghingea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9939. | 9628.5 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9940. | 9628.6 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9941. | 9628.7 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9942. | 9628.8 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9943. | 9628.9 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9944. | 9628.10 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9945. | 9628.12 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9946. | 9628.13 | s.Dezghingea | Dezghingea Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9947. | 9629.1 | com.Etulia | Etulia I | Aşezare | Paleolitic/1200000–11000/10000 de ani. Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
9948. | 9629.2 | com.Etulia | Etulia II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9949. | 9629.3 | com.Etulia | Etulia III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9950. | 9629.4 | com.Etulia | Etulia IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9951. | 9629.5 | com.Etulia | Etulia V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9952. | 9629.6 | com.Etulia | Etulia VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9953. | 9629.7 | com.Etulia | Etulia VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
9954. | 9629.8 | com.Etulia | Etulia VIII | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9955. | 9629.9 | com.Etulia | Etulia IX | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
9956. | 9629.10 | com.Etulia | Etulia X | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
9957. | 9629.11 | com.Etulia | Etulia XI | Aşezare | Epoca romană/sec. III |
9958. | 9629.12 | com.Etulia | Etulia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9959. | 9629.13 | com.Etulia | Etulia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9960. | 9629.14 | com.Etulia | Etulia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9961. | 9629.15 | com.Etulia | Etulia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9962. | 9629.16 | com.Etulia | Etulia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9963. | 9629.17 | com.Etulia | Etulia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9964. | 9629.18 | com.Etulia | Etulia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9965. | 9629.19 | com.Etulia | Etulia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9966. | 9629.20 | com.Etulia | Etulia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9967. | 9629.21 | com.Etulia | Etulia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9968. | 9629.22 | com.Etulia | Etulia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9969. | 9629.23 | com.Etulia | Etulia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9970. | 9629.24 | com.Etulia | Etulia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9971. | 9629.25 | com.Etulia | Etulia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9972. | 9629.26 | com.Etulia | Etulia Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9973. | 9629.27 | com.Etulia | Etulia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9974. | 9629.28 | com.Etulia | Etulia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9975. | 9629.29 | com.Etulia | Etulia Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9976. | 9629.30 | com.Etulia | Etulia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9977. | 9629.31 | com.Etulia | Etulia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9978. | 9629.32 | com.Etulia | Etulia Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9979. | 9629.33 | com.Etulia | Etulia Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9980. | 9629.34 | com.Etulia | Etulia Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9981. | 9629.35 | com.Etulia | Etulia Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9982. | 9629.36 | com.Etulia | Etulia Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9983. | 9629.37 | com.Etulia | Etulia Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9984. | 9629.38 | com.Etulia | Etulia Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9985. | 9629.39 | com.Etulia | Etulia Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9986. | 9629.40 | com.Etulia | Etulia Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9987. | 9629.41 | com.Etulia | Etulia Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9988. | 9629.42 | com.Etulia | Etulia Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9989. | 9629.43 | com.Etulia | Etulia Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9990. | 9629.44 | com.Etulia | Etulia Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9991. | 9629.45 | com.Etulia | Etulia Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9992. | 9629.46 | com.Etulia | Etulia Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9993. | 9629.47 | com.Etulia | Etulia Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9994. | 9629.48 | com.Etulia | Etulia Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9995. | 9629.49 | com.Etulia | Etulia Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9996. | 9629.50 | com.Etulia | Etulia Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9997. | 9629.51 | com.Etulia | Etulia Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9998. | 9629.52 | com.Etulia | Etulia Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
9999. | 9629.53 | com.Etulia | Etulia Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10000. | 9629.54 | com.Etulia | Etulia Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10001. | 9629.55 | com.Etulia | Etulia Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10002. | 9629.56 | com.Etulia | Etulia Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10003. | 9629.57 | com.Etulia | Etulia Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10004. | 9629.58 | com.Etulia | Etulia Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10005. | 9629.59 | com.Etulia | Etulia Tumulul 48 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10006. | 9629.60 | com.Etulia | Etulia Tumulul 49 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10007. | 9629.61 | com.Etulia | Etulia Tumulul 50 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10008. | 9629.62 | com.Etulia | Etulia Tumulul 51 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10009. | 9629.63 | com.Etulia | Etulia Tumulul 52 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10010. | 9629.64 | com.Etulia | Etulia Tumulul 53 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10011. | 9629.65 | com.Etulia | Etulia Tumulul 54 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10012. | 9629.66 | com.Etulia | Etulia Tumulul 55 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10013. | 9629.67 | com.Etulia | Etulia Tumulul 56 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10014. | 9629.68 | com.Etulia | Etulia Tumulul 57 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10015. | 9629.69 | com.Etulia | Etulia Tumulul 58 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10016. | 9629.70 | com.Etulia | Etulia Tumulul 59 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10017. | 9629.71 | com.Etulia | Etulia Tumulul 60 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10018. | 9629.72 | com.Etulia | Etulia Tumulul 61 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10019. | 9629.73 | com.Etulia | Etulia Tumulul 62 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10020. | 9629.74 | com.Etulia | Etulia Tumulul 63 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10021. | 9629.75 | com.Etulia | Etulia Tumulul 64 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10022. | 9629.76 | com.Etulia | Etulia Tumulul 65 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10023. | 9629.77 | com.Etulia | Etulia Tumulul 66 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10024. | 9629.78 | com.Etulia | Etulia Tumulul 67 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10025. | 9629.79 | com.Etulia | Etulia Tumulul 68 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10026. | 9629.80 | com.Etulia | Etulia Tumulul 69 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10027. | 9629.81 | com.Etulia | Etulia Tumulul 70 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10028. | 9629.82 | com.Etulia | Etulia Tumulul 71 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10029. | 9629.83 | com.Etulia | Etulia Tumulul 72 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10030. | 9629.84 | com.Etulia | Etulia Tumulul 73 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10031. | 9629.85 | com.Etulia | Etulia Tumulul 74 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10032. | 9629.86 | com.Etulia | Etulia Tumulul 75 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10033. | 9629.87 | com.Etulia | Etulia Tumulul 76 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10034. | 9629.88 | com.Etulia | Etulia Tumulul 77 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10035. | 9629.89 | com.Etulia | Etulia Tumulul 78 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10036. | 9629.90 | com.Etulia | Etulia Tumulul 79 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10037. | 9629.91 | com.Etulia | Etulia Tumulul 80 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10038. | 9629.92 | com.Etulia | Etulia Tumulul 81 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10039. | 9629.93 | com.Etulia | Etulia Tumulul 82 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10040. | 9629.94 | com.Etulia | Etulia Tumulul 83 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10041. | 9629.95 | com.Etulia | Etulia Tumulul 84 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10042. | 9629.96 | com.Etulia | Etulia Tumulul 85 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10043. | 9629.97 | com.Etulia | Etulia Tumulul 86 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10044. | 9629.98 | com.Etulia | Etulia Tumulul 87 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10045. | 9629.99 | com.Etulia | Etulia Tumulul 88 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10046. | 9629.100 | com.Etulia | Etulia Tumulul 89 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10047. | 9629.101 | com.Etulia | Etulia Tumulul 90 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10048. | 9629.102 | com.Etulia | Etulia Tumulul 91 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10049. | 9629.103 | com.Etulia | Etulia Tumulul 92 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10050. | 9629.104 | com.Etulia | Etulia Tumulul 93 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10051. | 9629.105 | com.Etulia | Etulia Tumulul 94 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10052. | 9629.106 | com.Etulia | Etulia Tumulul 95 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10053. | 9629.107 | com.Etulia | Etulia Tumulul 96 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10054. | 9629.108 | com.Etulia | Etulia Tumulul 97 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10055. | 9629.109 | com.Etulia | Etulia Tumulul 98 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10056. | 9629.110 | com.Etulia | Etulia Tumulul 99 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10057. | 9629.111 | com.Etulia | Etulia Tumulul 100 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10058. | 9629.112 | com.Etulia | Etulia Tumulul 101 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10059. | 9629.113 | com.Etulia | Etulia Tumulul 102 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10060. | 9629.114 | com.Etulia | Etulia Tumulul 103 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10061. | 9629.115 | com.Etulia | Etulia Tumulul 104 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10062. | 9629.116 | com.Etulia | Etulia Tumulul 105 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10063. | 9629.117 | com.Etulia | Etulia Tumulul 106 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10064. | 9629.118 | com.Etulia | Etulia Tumulul 107 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10065. | 9629.119 | com.Etulia | Etulia Tumulul 108 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10066. | 9629.120 | com.Etulia | Etulia Tumulul 109 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10067. | 9629.121 | com.Etulia | Etulia Tumulul 110 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10068. | 9629.122 | com.Etulia | Etulia Tumulul 111 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10069. | 9629.123 | com.Etulia | Etulia Tumulul 112 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10070. | 9629.124 | com.Etulia | Etulia Tumulul 113 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10071. | 9629.125 | com.Etulia | Etulia Tumulul 114 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10072. | 9629.126 | com.Etulia | Etulia Tumulul 115 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10073. | 9629.127 | com.Etulia | Etulia Tumulul 116 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10074. | 9629.128 | com.Etulia | Etulia Tumulul 117 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10075. | 9629.129 | com.Etulia | Etulia Tumulul 118 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10076. | 9629.130 | com.Etulia | Etulia Tumulul 119 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10077. | 9632.1 | s.Gaidar | Gaidar I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
10078. | 9632.2 | s.Gaidar | Gaidar II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10079. | 9632.3 | s.Gaidar | Gaidar III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10080. | 9632.4 | s.Gaidar | Gaidar Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10081. | 9632.5 | s.Gaidar | Gaidar Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10082. | 9632.6 | s.Gaidar | Gaidar Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10083. | 9632.7 | s.Gaidar | Gaidar Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10084. | 9632.8 | s.Gaidar | Gaidar Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10085. | 9633.1 | s. Joltai | Joltai Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10086. | 9633.2 | s. Joltai | Joltai Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10087. | 9634.1 | com.Svetlâi | Svetlâi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10088. | 9634.2 | com.Svetlâi | Svetlâi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10089. | 9634.3 | com.Svetlâi | Svetlâi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10090. | 9634.4 | com.Svetlâi | Svetlâi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10091. | 9636.1 | s.Tomai | Tomai I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
10092. | 9636.2 | s.Tomai | Tomai II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10093. | 9636.3 | s.Tomai | Tomai III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10094. | 9636.4 | s.Tomai | Tomai Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10095. | 9636.5 | s.Tomai | Tomai Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10096. | 9636.6 | s.Tomai | Tomai Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10097. | 9636.7 | s.Tomai | Tomai Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10098. | 9636.8 | s.Tomai | Tomai Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10099. | 9636.9 | s.Tomai | Tomai Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10100. | 9636.10 | s.Tomai | Tomai Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10101. | 9636.11 | s.Tomai | Tomai Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10102. | 9636.12 | s.Tomai | Tomai Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10103. | 9636.13 | s.Tomai | Tomai Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10104. | 9636.14 | s.Tomai | Tomai Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10105. | 9636.15 | s.Tomai | Tomai Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10106. | 9636.16 | s.Tomai | Tomai Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10107. | 9603.1 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
10108. | 9603.2 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III. Epoca medievală/sec. IX–X |
10109. | 9603.3 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10110. | 9603.4 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10111. | 9603.5 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10112. | 9603.6 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10113. | 9603.7 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10114. | 9603.8 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10115. | 9603.9 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10116. | 9603.10 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10117. | 9603.11 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10118. | 9603.12 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10119. | 9603.13 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10120. | 9603.14 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10121. | 9603.15 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10122. | 9603.16 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10123. | 9603.17 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10124. | 9603.18 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10125. | 9603.19 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10126. | 9603.20 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10127. | 9603.21 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10128. | 9603.22 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10129. | 9603.23 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10130. | 9603.24 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10131. | 9603.25 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10132. | 9603.26 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10133. | 9603.27 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10134. | 9603.28 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10135. | 9603.29 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10136. | 9603.30 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10137. | 9603.31 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10138. | 9603.32 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10139. | 9603.33 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10140. | 9603.34 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10141. | 9603.35 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10142. | 9603.36 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10143. | 9603.37 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10144. | 9603.38 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10145. | 9603.39 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10146. | 9603.40 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10147. | 9603.41 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10148. | 9603.42 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10149. | 9603.43 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10150. | 9603.44 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10151. | 9603.45 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 43 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10152. | 9603.46 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 44 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10153. | 9603.47 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 45 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10154. | 9603.48 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 46 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10155. | 9603.49 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 47 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10156. | 9603.50 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 48 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10157. | 9603.51 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 49 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10158. | 9603.52 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 50 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10159. | 9603.53 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 51 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10160. | 9603.54 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 52 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10161. | 9603.55 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 53 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10162. | 9603.56 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 54 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10163. | 9603.57 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 55 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10164. | 9603.58 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 56 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10165. | 9603.59 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 57 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10166. | 9603.60 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 58 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10167. | 9603.61 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 59 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10168. | 9603.62 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 60 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10169. | 9603.63 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 61 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10170. | 9603.64 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 62 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10171. | 9603.65 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 63 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10172. | 9603.66 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 64 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10173. | 9603.67 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 65 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10174. | 9603.68 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 66 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10175. | 9603.69 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 67 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10176. | 9603.70 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 68 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10177. | 9603.71 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 69 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10178. | 9603.72 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 70 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10179. | 9603.73 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 71 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10180. | 9603.74 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 72 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10181. | 9603.75 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 73 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10182. | 9603.76 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 74 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10183. | 9603.77 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 75 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10184. | 9603.78 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 76 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10185. | 9603.79 | or.Vulcăneşti | Vulcăneşti Tumulul 77 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
MUNICIPIUL CHIŞINĂU
| |||||
10186. | 5514.1 | s.Brăila, com.Băcioi | Brăila I | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10187. | 5514.2 | s.Brăila, com.Băcioi | Brăila II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10188. | 5514.3 | s.Brăila, com.Băcioi | Brăila III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
10189. | 142.1 | com.Bubuieci | Bubuieci Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10190. | 142.2 | com.Bubuieci | Bubuieci Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10191. | 142.3 | com.Bubuieci | Bubuieci Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10192. | 142.4 | com.Bubuieci | Bubuieci Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10193. | 3120.1 | s.Budeşti | Budeşti I | Aşezare/ Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10194. | 3120.2 | s.Budeşti | Budeşti II – „Marginea de Vest a Satului” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
10195. | 3120.3 | s.Budeşti | Budeşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10196. | 3120.4 | s.Budeşti | Budeşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10197. | 3120.5 | s.Budeşti | Budeşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10198. | 3120.6 | s.Budeşti | Budeşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10199. | 143.1 | s.Bâc, com.Bubuieci | Bâc I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10200. | 143.2 | s.Bâc, com.Bubuieci | Bâc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10201. | 143.3 | s.Bâc, com.Bubuieci | Bâc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10202. | 143.4 | s.Bâc, com.Bubuieci | Bâc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10203. | 143.5 | s.Bâc, com.Bubuieci | Bâc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10204. | 5511.1 | com.Băcioi | Băcioi I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10205. | 5511.2 | com.Băcioi | Băcioi II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10206. | 5511.3 | com.Băcioi | Băcioi III | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10207. | 5511.4 | com.Băcioi | Băcioi IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10208. | 5511.5 | com.Băcioi | Băcioi V | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10209. | 5511.6 | com.Băcioi | Băcioi VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10210. | 5511.7 | com.Băcioi | Băcioi VII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10211. | 5511.8 | com.Băcioi | Băcioi VIII | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10212. | 5511.9 | com.Băcioi | Băcioi IX | Aşezare | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
10213. | 5511.10 | com.Băcioi | Băcioi X | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10214. | 5511.11 | com.Băcioi | Băcioi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10215. | 5511.12 | com.Băcioi | Băcioi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10216. | 5511.13 | com.Băcioi | Băcioi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10217. | 5511.14 | com.Băcioi | Băcioi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10218. | 5511.15 | com.Băcioi | Băcioi XI | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10219. | 5511.16 | com.Băcioi | Băcioi XII | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10220. | 148.1 | s.Cheltuitori, com.Tohatin | Cheltuitori Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10221. | 100.1 | mun.Chişinău | Chişinău I – „Pruncul” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10222. | 100.2 | mun.Chişinău | Chişinău II – „Nucleul Istoric al Chişinăului” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVIII. Epoca modernă/sec. XIX–XX |
10223. | 100.3 | mun.Chişinău | Chişinău III – Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” | Aşezare/ Fortificaţie/ Cimitir/ Complex de cult | Mezolitic/mil. X–VII î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca modernă/sec. XVIII–XIX |
10224. | 100.4 | mun.Chişinău | Chişinău IV – „Valea Morilor” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VII–VIII. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
10225. | 100.5 | mun.Chişinău | Chişinău V – „Buiucanii Vechi” | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10226. | 100.6 | mun.Chişinău | Chişinău Tumulul 1 – „Movila lui Zăgănescu” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10227. | 100.7 | mun.Chişinău | Chişinău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10228. | 100.8 | mun.Chişinău | Chişinău Tumulul 3 – „Movila din Strada Circului” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10229. | 100.9 | mun.Chişinău | Chişinău Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10230. | 100.10 | mun.Chişinău | Chişinău Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10231. | 100.11 | mun.Chişinău | Chişinău Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10232. | 131.1 | or.Codru | Codru I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10233. | 131.2 | or.Codru | Codru II | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVI–XVIII |
10234. | 131.3 | or.Codru | Codru Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10235. | 131.4 | or.Codru | Codru Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10236. | 131.5 | or.Codru | Codru Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10237. | 131.6 | or.Codru | Codru Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10238. | 131.7 | or.Codru | Codru Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10239. | 149.1 | s.Coloniţa | Coloniţa I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10240. | 149.2 | s.Coloniţa | Coloniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10241. | 149.3 | s.Coloniţa | Coloniţa Tumulul 2 – „Movilele Gemene” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10242. | 149.4 | s.Coloniţa | Coloniţa Tumulul 3 – „Movilele Gemene” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10243. | 149.5 | s.Coloniţa | Coloniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10244. | 149.6 | s.Coloniţa | Coloniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10245. | 149.7 | s.Coloniţa | Coloniţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10246. | 149.8 | s.Coloniţa | Coloniţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10247. | 112.1 | s.Dobrogea, or.Sângera | Dobrogea I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10248. | 112.2 | s.Dobrogea, or.Sângera | Dobrogea Tumulul 1 – „Strâmba” | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10249. | 112.3 | s.Dobrogea, or.Sângera | Dobrogea Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10250. | 112.4 | s.Dobrogea, or.Sângera | Dobrogea Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10251. | 112.5 | s.Dobrogea, or.Sângera | Dobrogea Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10252. | 112.6 | s.Dobrogea, or.Sângera | Dobrogea Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10253. | 121.1 | or.Durleşti | Durleşti I – „La Vie” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XI–XII |
10254. | 121.2 | or.Durleşti | Durleşti II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10255. | 121.3 | or.Durleşti | Durleşti III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10256. | 121.4 | or.Durleşti | Durleşti IV | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XI–XII |
10257. | 121.5 | or.Durleşti | Durleşti V | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10258. | 121.6 | or.Durleşti | Durleşti VI | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10259. | 121.7 | or.Durleşti | Durleşti VII | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX |
10260. | 121.8 | or.Durleşti | Durleşti VIII | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10261. | 121.9 | or.Durleşti | Durleşti IX | Aşezare | Neolitic/mil. VI î.H. |
10262. | 121.10 | or.Durleşti | Durleşti X | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10263. | 124.1 | s.Ghidighici | Ghidighici I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10264. | 124.2 | s.Ghidighici | Ghidighici Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10265. | 124.3 | s.Ghidighici | Ghidighici Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10266. | 124.4 | s.Ghidighici | Ghidighici Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10267. | 124.5 | s.Ghidighici | Ghidighici Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10268. | 124.6 | s.Ghidighici | Ghidighici Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10269. | 155.1 | com.Grătieşti | Grătieşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10270. | 113.1 | s.Revaca, or.Sângera | Revaca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10271. | 113.2 | s.Revaca, or.Sângera – com.Băcioi | Revaca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VI–VII |
10272. | 113.3 | s.Revaca, or.Sângera | Revaca III | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală târzie/sec. XV–XVII |
10273. | 113.4 | s.Revaca, or.Sângera | Revaca IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10274. | 113.5 | s.Revaca, or.Sângera | Revaca V | Aşezare | Epoca medievală/sec. VIII–IX. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10275. | 3153.1 | or.Stăuceni – com.Grătieşti | Stăuceni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10276. | 3153.2 | or.Stăuceni | Stăuceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10277. | 111.1 | or.Sângera | Sângera I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
10278. | 111.2 | or.Sângera | Sângera Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10279. | 111.3 | or.Sângera | Sângera Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10280. | 111.4 | or.Sângera | Sângera Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10281. | 111.5 | or.Sângera | Sângera Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10282. | 111.6 | or.Sângera | Sângera Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10283. | 111.7 | or.Sângera | Sângera Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10284. | 111.8 | or.Sângera | Sângera Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10285. | 111.9 | or.Sângera | Sângera Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10286. | 111.10 | or.Sângera | Sângera Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10287. | 8039.1 | com.Truşeni | Truşeni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV. Epoca medievală/sec. VIII–IX |
10288. | 8039.2 | com.Truşeni | Truşeni II – „La Chişera” | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10289. | 8039.3 | com.Truşeni | Truşeni III – „La Moisei” | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10290. | 8039.4 | com.Truşeni | Truşeni III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10291. | 8039.5 | com.Truşeni | Truşeni IV | Aşezare | Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10292. | 8039.6 | com.Truşeni | Truşeni V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10293. | 8039.7 | com.Truşeni | Truşeni VI | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III |
10294. | 8039.8 | com.Truşeni | Truşeni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10295. | 8039.9 | com.Truşeni | Truşeni VII | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca medievală/sec. XV–XVII |
10296. | 141.1 | or.Vadul lui Vodă | Vadul lui Vodă I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10297. | 141.2 | or.Vadul lui Vodă | Vadul lui Vodă II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10298. | 141.3 | or.Vadul lui Vodă | Vadul lui Vodă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE DIN STÂNGA NISTRULUI
| |||||
10299. | 1915.1 | s.Alexandrovca, com. Crasnâi Octeabri | Alexandrovca – „Valea Adâncă” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10300. | 1915.2 | s.Alexandrovca, com. Crasnâi Octeabri | Alexandrovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10301. | 1915.3 | s.Alexandrovca, com. Crasnâi Octeabri | Alexandrovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10302. | 1915.4 | s.Alexandrovca, com. Crasnâi Octeabri | Alexandrovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10303. | 1915.5 | s.Alexandrovca, com. Crasnâi Octeabri | Alexandrovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10304. | 6910.1 | com.Andreevca | Andreevca I – „Izvoare” | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10305. | 7619.1 | s. Andriaşevca Nouă, com.Frunză | Andriaşevca Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10306. | 7619.2 | s. Andriaşevca Nouă, com.Frunză | Andriaşevca Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10307. | 7619.3 | s. Andriaşevca Nouă, com.Frunză | Andriaşevca Nouă Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10308. | 7619.4 | s. Andriaşevca Nouă, com.Frunză | Andriaşevca Nouă Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10309. | 7619.5 | s. Andriaşevca Nouă, com.Frunză | Andriaşevca Nouă Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10310. | 7619.6 | s. Andriaşevca Nouă, com.Frunză | Andriaşevca Nouă Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10311. | 7619.7 | s. Andriaşevca Nouă, com.Frunză | Andriaşevca Nouă Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10312. | 7620.1 | s.Andriaşevca Veche, com.Frunză | Andriaşevca Veche Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10313. | 6933.1 | s.Basarabca, com.Mocra | Basarabca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10314. | 6933.2 | s.Basarabca, com.Mocra | Basarabca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10315. | 6913.1 | s.Beloci | Beloci I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10316. | 6913.2 | s.Beloci | Beloci II | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10317. | 6913.3 | s.Beloci | Beloci III | Staţiune | Mezolitic/mil. X–VII î.H. |
10318. | 6913.4 | s.Beloci | Beloci IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10319. | 6913.5 | s.Beloci | Beloci V | Necropolă | Epoca medievală/sec. XVII–XVIII |
10320. | 500.1 | mun.Bender | Bender I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10321. | 500.2 | mun.Bender | Bender II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10322. | 500.3 | mun.Bender | Bender III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10323. | 500.4 | mun.Bender | Bender IV | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10324. | 500.5 | mun.Bender | Bender V | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10325. | 500.6 | mun.Bender | Bender Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10326. | 500.7 | mun.Bender | Bender Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10327. | 500.8 | mun.Bender | Bender Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10328. | 500.9 | mun.Bender | Bender Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10329. | 5011.1 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10330. | 5011.2 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10331. | 5011.3 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10332. | 5011.4 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10333. | 5011.5 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10334. | 5011.6 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10335. | 5011.7 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10336. | 5011.8 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10337. | 5011.9 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10338. | 5011.10 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10339. | 5011.11 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10340. | 5011.12 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10341. | 5011.13 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10342. | 5011.14 | com.Bâcioc | Bâcioc Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10343. | 5011.15 | com.Bâcioc | Bâcioc I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10344. | 5026.1 | s.Bruslachi, com.Hârtop | Bruslachi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10345. | 5026.2 | s.Bruslachi, com.Hârtop | Bruslachi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10346. | 5026.3 | s.Bruslachi, com.Hârtop | Bruslachi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10347. | 6953.1 | s.Buschi, com.Vărăncău | Buschi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10348. | 5013.1 | com.Butor | Butor I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10349. | 5013.2 | com.Butor | Butor Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10350. | 5013.3 | com.Butor | Butor Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10351. | 5013.4 | com.Butor | Butor Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10352. | 5013.5 | com.Butor | Butor Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10353. | 5013.6 | com.Butor | Butor Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10354. | 5013.7 | com.Butor | Butor Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10355. | 5013.8 | com.Butor | Butor Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10356. | 5013.9 | com.Butor | Butor Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10357. | 5013.10 | com.Butor | Butor Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10358. | 5013.11 | com.Butor | Butor Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10359. | 5013.12 | com.Butor | Butor Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10360. | 5013.13 | com.Butor | Butor Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10361. | 5013.14 | com.Butor | Butor Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10362. | 5013.15 | com.Butor | Butor Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10363. | 6915.1 | s.Butuceni | Butuceni I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10364. | 6915.2 | s.Butuceni | Butuceni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10365. | 6915.3 | s.Butuceni | Butuceni Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10366. | 6915.4 | s.Butuceni | Butuceni Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10367. | 1901.1 | or.Camenca | or.Camenca I | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XI |
10368. | 1901.2 | or.Camenca | or.Camenca II | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10369. | 1901.3 | or.Camenca | or.Camenca III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10370. | 1901.4 | or.Camenca | or.Camenca IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10371. | 1901.5 | or.Camenca | or.Camenca V | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10372. | 1901.6 | or.Camenca | or.Camenca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10373. | 1901.7 | or.Camenca | or.Camenca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10374. | 1901.8 | or.Camenca | or.Camenca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10375. | 1901.9 | or.Camenca | or.Camenca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10376. | 1901.10 | or.Camenca | or.Camenca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10377. | 1901.11 | or.Camenca | or.Camenca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10378. | 7611.1 | s.Caragaş | Caragaş I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10379. | 7611.2 | s.Caragaş | Caragaş VI | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10380. | 7611.3 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10381. | 7611.4 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10382. | 7611.5 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10383. | 7611.6 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10384. | 7611.7 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10385. | 7611.8 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10386. | 7611.9 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10387. | 7611.10 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10388. | 7611.11 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10389. | 7611.12 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10390. | 7611.13 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10391. | 7611.14 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10392. | 7611.15 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10393. | 7611.16 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10394. | 7611.17 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10395. | 7611.18 | s.Caragaş | Caragaş Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10396. | 5015.1 | com.Carmanova | Carmanova I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10397. | 1911.1 | com.Caterinovca | Caterinovca I – „Severinova Moghila” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10398. | 1911.2 | com.Caterinovca | Caterinovca II – „Valea Adâncă” | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10399. | 1911.3 | com.Caterinovca | Caterinovca III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10400. | 1911.4 | com.Caterinovca | Caterinovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10401. | 1911.5 | com.Caterinovca | Caterinovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10402. | 5031.1 | s.Cerniţa, com.Mălăieşti | Cerniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10403. | 7615.1 | s.Cioburciu | Cioburciu I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10404. | 7615.2 | s.Cioburciu | Cioburciu II | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10405. | 7615.3 | s.Cioburciu | Cioburciu III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10406. | 7615.4 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10407. | 7615.5 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10408. | 7615.6 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10409. | 7615.7 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10410. | 7615.8 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10411. | 7615.9 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10412. | 7615.10 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10413. | 7615.11 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10414. | 7615.12 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10415. | 7615.13 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10416. | 7615.14 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10417. | 7615.15 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10418. | 7615.16 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10419. | 7615.17 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10420. | 7615.18 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10421. | 7615.19 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10422. | 7615.20 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10423. | 7615.21 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10424. | 7615.22 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10425. | 7615.23 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10426. | 7615.24 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10427. | 7615.25 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10428. | 7615.26 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10429. | 7615.27 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10430. | 7615.28 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10431. | 7615.29 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10432. | 7615.30 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10433. | 7615.31 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10434. | 7615.32 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10435. | 7615.33 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10436. | 7615.34 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10437. | 7615.35 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10438. | 7615.36 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10439. | 7615.37 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10440. | 7615.38 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10441. | 7615.39 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10442. | 7615.40 | s.Cioburciu | Cioburciu Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10443. | 3826.1 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10444. | 3826.2 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10445. | 3826.3 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10446. | 3826.4 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10447. | 3826.5 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10448. | 3826.6 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10449. | 3826.7 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10450. | 3826.8 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10451. | 3826.9 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10452. | 3826.10 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10453. | 3826.11 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10454. | 3826.12 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10455. | 3826.13 | s.Coicova, com.Doibani I | Coicova Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10456. | 6916.1 | com.Cobasna | Cobasna Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10457. | 6916.2 | com.Cobasna | Cobasna Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10458. | 6916.3 | com.Cobasna | Cobasna Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10459. | 6916.4 | com.Cobasna | Cobasna Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10460. | 6916.5 | com.Cobasna | Cobasna Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10461. | 6916.6 | com.Cobasna | Cobasna Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10462. | 6916.7 | com.Cobasna | Cobasna Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10463. | 5019.1 | com.Colosova | Colosova Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10464. | 5019.2 | com.Colosova | Colosova Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10465. | 3812.1 | com. Comisarovca Nouă | Comisarovca Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10466. | 3812.2 | com. Comisarovca Nouă | Comisarovca Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10467. | 7632.1 | s.Constantinovca | Constantinovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10468. | 7632.2 | s.Constantinovca | Constantinovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10469. | 7617.1 | s.Corotna | Corotna I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10470. | 7617.2 | s.Corotna | Corotna Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10471. | 7617.3 | s.Corotna | Corotna Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10472. | 7617.4 | s.Corotna | Corotna Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10473. | 7617.5 | s.Corotna | Corotna Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10474. | 7617.6 | s.Corotna | Corotna Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10475. | 7617.7 | s.Corotna | Corotna Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10476. | 7617.8 | s.Corotna | Corotna Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10477. | 7617.9 | s.Corotna | Corotna Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10478. | 7617.10 | s.Corotna | Corotna Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10479. | 7617.11 | s.Corotna | Corotna Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10480. | 7617.12 | s.Corotna | Corotna Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10481. | 7617.13 | s.Corotna | Corotna Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10482. | 7617.14 | s.Corotna | Corotna Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10483. | 7617.15 | s.Corotna | Corotna Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10484. | 7617.16 | s.Corotna | Corotna Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10485. | 7617.17 | s.Corotna | Corotna Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10486. | 7617.18 | s.Corotna | Corotna Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10487. | 7617.19 | s.Corotna | Corotna Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10488. | 7617.20 | s.Corotna | Corotna Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10489. | 7617.21 | s.Corotna | Corotna Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10490. | 7617.22 | s.Corotna | Corotna Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10491. | 7617.23 | s.Corotna | Corotna Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10492. | 7617.24 | s.Corotna | Corotna Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10493. | 7617.25 | s.Corotna | Corotna Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10494. | 7617.26 | s.Corotna | Corotna Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10495. | 7617.27 | s.Corotna | Corotna Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10496. | 7617.28 | s.Corotna | Corotna Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10497. | 7617.29 | s.Corotna | Corotna Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10498. | 7617.30 | s.Corotna | Corotna Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10499. | 3814.1 | s. Coşniţa Nouă, com. Comisarovca Nouă | Coşniţa Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10500. | 3814.2 | s. Coşniţa Nouă, com. Comisarovca Nouă | Coşniţa Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10501. | 5010.1 | s.Crasnoe, or.Grigoriopol | Crasnoe I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10502. | 5010.2 | s.Crasnoe, or.Grigoriopol | Crasnoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10503. | 5010.3 | s.Crasnoe, or.Grigoriopol | Crasnoe Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10504. | 5010.4 | s.Crasnoe, or.Grigoriopol | Crasnoe Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10505. | 5010.5 | s.Crasnoe, or.Grigoriopol | Crasnoe Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10506. | 5010.6 | s.Crasnoe, or.Grigoriopol | Crasnoe Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10507. | 5010.7 | s.Crasnoe, or.Grigoriopol | Crasnoe Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10508. | 5024.1 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10509. | 5024.2 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10510. | 5024.3 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca II | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10511. | 5024.4 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10512. | 5024.5 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10513. | 5024.6 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10514. | 5024.7 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10515. | 5024.8 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10516. | 5024.9 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10517. | 5024.10 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10518. | 5024.11 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10519. | 5024.12 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10520. | 5024.13 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10521. | 5024.14 | s. Crasnaia Gorca, com.Delacău | Crasnogorca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10522. | 1922.1 | com.Cuzmin | Cuzmin Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10523. | 1922.2 | com.Cuzmin | Cuzmin Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10524. | 1922.3 | com.Cuzmin | Cuzmin Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10525. | 1922.4 | com.Cuzmin | Cuzmin Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10526. | 1922.5 | com.Cuzmin | Cuzmin Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10527. | 1922.6 | com.Cuzmin | Cuzmin Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10528. | 5023.1 | com.Delacău | Delacău I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10529. | 3825.1 | com.Doibani I | Doibani I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10530. | 3825.2 | com.Doibani I | Doibani I Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10531. | 3825.3 | com.Doibani I | Doibani I Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10532. | 3825.4 | com.Doibani I | Doibani I Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10533. | 3825.5 | com.Doibani I | Doibani I Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10534. | 3825.6 | com.Doibani I | Doibani I Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10535. | 3825.7 | com.Doibani I | Doibani I Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10536. | 3825.8 | com.Doibani I | Doibani I Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10537. | 3825.9 | com.Doibani I | Doibani I Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10538. | 3827.1 | s.Doibani II, com.Doibani I | Doibani II Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10539. | 3827.2 | s.Doibani II, com.Doibani I | Doibani II Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10540. | 3827.3 | s.Doibani II, com.Doibani I | Doibani II Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10541. | 3827.4 | s.Doibani II, com.Doibani I | Doibani II Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10542. | 3827.5 | s.Doibani II, com.Doibani I | Doibani II Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10543. | 3827.6 | s.Doibani II, com.Doibani I | Doibani II Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10544. | 3801.1 | or.Dubăsari | or.Dubăsari I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10545. | 3801.2 | or.Dubăsari | or.Dubăsari Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10546. | 3801.3 | or.Dubăsari | or.Dubăsari Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10547. | 3801.4 | or.Dubăsari | or.Dubăsari Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10548. | 3829.1 | com.Dubău | Dubău Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10549. | 3829.2 | com.Dubău | Dubău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10550. | 3829.3 | com.Dubău | Dubău Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10551. | 3829.4 | com.Dubău | Dubău Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10552. | 3829.5 | com.Dubău | Dubău Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10553. | 3829.6 | com.Dubău | Dubău Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10554. | 3831.1 | com.Dzerjinscoe | Dzerjinscoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10555. | 3831.2 | com.Dzerjinscoe | Dzerjinscoe Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10556. | 3831.3 | com.Dzerjinscoe | Dzerjinscoe Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10557. | 7618.1 | com.Frunză | Frunză Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10558. | 7618.2 | com.Frunză | Frunză Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10559. | 7618.3 | com.Frunză | Frunză Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10560. | 1926.1 | s.Frunzăuca, com.Hruşca | Frunzăuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10561. | 1926.2 | s.Frunzăuca, com.Hruşca | Frunzăuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10562. | 1926.3 | s.Frunzăuca, com.Hruşca | Frunzăuca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10563. | 1926.4 | s.Frunzăuca, com.Hruşca | Frunzăuca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10564. | 6921.1 | com.Ghidirim | Ghidirim I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10565. | 6921.2 | com.Ghidirim | Ghidirim II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10566. | 6921.3 | com.Ghidirim | Ghidirim III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10567. | 6921.4 | com.Ghidirim | Ghidirim IV | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10568. | 6921.5 | com.Ghidirim | Ghidirim Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10569. | 6921.6 | com.Ghidirim | Ghidirim Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10570. | 3832.1 | com.Goian | Goian I | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10571. | 3832.2 | com.Goian | Goian II | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10572. | 3832.3 | com.Goian | Goian III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10573. | 3832.4 | com.Goian | Goian IV | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10574. | 3832.5 | com.Goian | Goian Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10575. | 3832.6 | com.Goian | Goian Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10576. | 3832.7 | com.Goian | Goian Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10577. | 3832.8 | com.Goian | Goian Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10578. | 3832.9 | com.Goian | Goian Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10579. | 3832.10 | com.Goian | Goian Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10580. | 3832.11 | com.Goian | Goian Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10581. | 3832.12 | com.Goian | Goian Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10582. | 3832.13 | com.Goian | Goian Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10583. | 3830.1 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10584. | 3830.2 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10585. | 3830.3 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10586. | 3830.4 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10587. | 3830.5 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10588. | 3830.6 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10589. | 3830.7 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10590. | 3830.8 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10591. | 3830.9 | s. Goianul Nou, com.Dubău | Goianul Nou Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10592. | 5001.1 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10593. | 5001.2 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol II | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10594. | 5001.3 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10595. | 5001.4 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10596. | 5001.5 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10597. | 5001.6 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10598. | 5001.7 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10599. | 5001.8 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10600. | 5001.9 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10601. | 5001.10 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10602. | 5001.11 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10603. | 5001.12 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10604. | 5001.13 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10605. | 5001.14 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10606. | 5001.15 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10607. | 5001.16 | or.Grigoriopol | or.Grigoriopol Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10608. | 6922.1 | com.Haraba | Haraba Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10609. | 6922.2 | com.Haraba | Haraba Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10610. | 6922.3 | com.Haraba | Haraba Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10611. | 6922.4 | com.Haraba | Haraba Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10612. | 6922.5 | com.Haraba | Haraba Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10613. | 3834.1 | s.Harmaţca | Harmaţca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10614. | 3834.2 | s.Harmaţca | Harmaţca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10615. | 3834.3 | s.Harmaţca | Harmaţca III | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10616. | 3834.4 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10617. | 3834.5 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10618. | 3834.6 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10619. | 3834.7 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10620. | 3834.8 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10621. | 3834.9 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10622. | 3834.10 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10623. | 3834.11 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10624. | 3834.12 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10625. | 3834.13 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10626. | 3834.14 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10627. | 3834.15 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10628. | 3834.16 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10629. | 3834.17 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10630. | 3834.18 | s.Harmaţca | Harmaţca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10631. | 5025.1 | com.Hârtop | Hârtop Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10632. | 5029.1 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10633. | 5029.2 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10634. | 7625.1 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10635. | 7625.2 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10636. | 7625.3 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10637. | 7625.4 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10638. | 7625.5 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10639. | 7625.6 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10640. | 7625.7 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10641. | 7625.8 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10642. | 7625.9 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10643. | 7625.10 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10644. | 7625.11 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10645. | 7625.12 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10646. | 7625.13 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10647. | 7625.14 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10648. | 7625.15 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10649. | 7625.16 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10650. | 7625.17 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10651. | 7625.18 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10652. | 7625.19 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10653. | 7625.20 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10654. | 7625.21 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10655. | 7625.22 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10656. | 7625.23 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10657. | 7625.24 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10658. | 7625.25 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10659. | 7625.26 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10660. | 7625.27 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10661. | 7625.28 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10662. | 7625.29 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10663. | 7625.30 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10664. | 7625.31 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10665. | 7625.32 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10666. | 7625.33 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 33 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10667. | 7625.34 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 34 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10668. | 7625.35 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 35 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10669. | 7625.36 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 36 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10670. | 7625.37 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 37 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10671. | 7625.38 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 38 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10672. | 7625.39 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 39 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10673. | 7625.40 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 40 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10674. | 7625.41 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 41 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10675. | 7625.42 | s.Hlinaia | Hlinaia Tumulul 42 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10676. | 1924.1 | s.Hristovaia | Hristovaia I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10677. | 1924.2 | s.Hristovaia | Hristovaia II | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10678. | 1924.3 | s.Hristovaia | Hristovaia III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10679. | 1924.4 | s.Hristovaia | Hristovaia IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10680. | 1924.5 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10681. | 1924.6 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10682. | 1924.7 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10683. | 1924.8 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10684. | 1924.9 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10685. | 1924.10 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10686. | 1924.11 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10687. | 1924.12 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10688. | 1924.13 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10689. | 1924.14 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10690. | 1924.15 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10691. | 1924.16 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10692. | 1924.17 | s.Hristovaia | Hristovaia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10693. | 1925.1 | com.Hruşca | Hruşca I | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10694. | 1925.2 | com.Hruşca | Hruşca II | Necropolă | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10695. | 1925.3 | com.Hruşca | Hruşca III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10696. | 1925.4 | com.Hruşca | Hruşca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10697. | 1925.5 | com.Hruşca | Hruşca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10698. | 1925.6 | com.Hruşca | Hruşca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10699. | 1925.7 | com.Hruşca | Hruşca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10700. | 1925.8 | com.Hruşca | Hruşca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10701. | 1925.9 | com.Hruşca | Hruşca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10702. | 1925.10 | com.Hruşca | Hruşca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10703. | 1925.11 | com.Hruşca | Hruşca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10704. | 6926.1 | s.Jura | Jura I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10705. | 6926.2 | s.Jura | Jura II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10706. | 6926.3 | s.Jura | Jura III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10707. | 6926.4 | s.Jura | Jura IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10708. | 6926.5 | s.Jura | Jura Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10709. | 6926.6 | s.Jura | Jura Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10710. | 6926.7 | s.Jura | Jura Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10711. | 6926.8 | s.Jura | Jura Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10712. | 6926.9 | s.Jura | Jura Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10713. | 6926.10 | s.Jura | Jura Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10714. | 6926.11 | s.Jura | Jura Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10715. | 6926.12 | s.Jura | Jura Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10716. | 6926.13 | s.Jura | Jura Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10717. | 6926.14 | s.Jura | Jura Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10718. | 6926.15 | s.Jura | Jura Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10719. | 3824.1 | s. Lunga Nouă, com. Crasnâi Vinogradari | Lunga Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10720. | 3824.2 | s. Lunga Nouă, com. Crasnâi Vinogradari | Lunga Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10721. | 5027.1 | s.Marian, com.Hârtop | Marian Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10722. | 5027.2 | s.Marian, com.Hârtop | Marian Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10723. | 5030.1 | com.Mălăieşti | Mălăieşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10724. | 5030.2 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10725. | 5030.3 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10726. | 5030.4 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10727. | 5030.5 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10728. | 5030.6 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10729. | 5030.7 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10730. | 5030.8 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10731. | 5030.9 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10732. | 5030.10 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10733. | 5030.11 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10734. | 5030.12 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10735. | 5030.13 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10736. | 5030.14 | com.Mălăieşti | Mălăieşti Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10737. | 6931.1 | com.Mihailovca | Mihailovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10738. | 6924.1 | s. Mihailovca Nouă | Mihailovca Nouă Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10739. | 6924.2 | s. Mihailovca Nouă | Mihailovca Nouă Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10740. | 5018.1 | s.Mocearovca, com.Carmanova | Mocearovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10741. | 5018.2 | s.Mocearovca, com.Carmanova | Mocearovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10742. | 6932.1 | com.Mocra | Mocra Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10743. | 6932.2 | com.Mocra | Mocra Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10744. | 6932.3 | com.Mocra | Mocra Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10745. | 6932.4 | com.Mocra | Mocra Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10746. | 6932.5 | com.Mocra | Mocra Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10747. | 6932.6 | com.Mocra | Mocra Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10748. | 6932.7 | com.Mocra | Mocra Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10749. | 6932.8 | com.Mocra | Mocra Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10750. | 6932.9 | com.Mocra | Mocra Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10751. | 6932.10 | com.Mocra | Mocra Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10752. | 6932.11 | com.Mocra | Mocra Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10753. | 6932.12 | com.Mocra | Mocra Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10754. | 6932.13 | com.Mocra | Mocra Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10755. | 6932.14 | com.Mocra | Mocra Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10756. | 6932.15 | com.Mocra | Mocra Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10757. | 6936.1 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10758. | 6936.2 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare II | Necropolă | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10759. | 6936.3 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10760. | 6936.4 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10761. | 6936.5 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10762. | 6936.6 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10763. | 6936.7 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10764. | 6936.8 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10765. | 6936.9 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10766. | 6936.10 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10767. | 6936.11 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10768. | 6936.12 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10769. | 6936.13 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10770. | 6936.14 | s. Molochişul Mare | Molochişul Mare Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10771. | 6951.1 | s. Molochişul Mic, com. Vadul Turcului | Molochişul Mic Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10772. | 7626.1 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10773. | 7626.2 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10774. | 7626.3 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10775. | 7626.4 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10776. | 7626.5 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca V | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10777. | 7626.6 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca VI | Aşezare | Epoca medievală/sec. IX–XI |
10778. | 7626.7 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca VII | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10779. | 7626.8 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca VIII | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10780. | 7626.9 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10781. | 7626.10 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10782. | 7626.11 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10783. | 7626.12 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10784. | 7626.13 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10785. | 7626.14 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10786. | 7626.15 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10787. | 7626.16 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10788. | 7626.17 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10789. | 7626.18 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10790. | 7626.19 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10791. | 7626.20 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10792. | 7626.21 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10793. | 7626.22 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10794. | 7626.23 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10795. | 7626.24 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10796. | 7626.25 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10797. | 7626.26 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10798. | 7626.27 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10799. | 7626.28 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10800. | 7626.29 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10801. | 7626.30 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10802. | 7626.31 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10803. | 7626.32 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10804. | 7626.33 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10805. | 7626.34 | com.Nezavertailovca | Nezavertailovca Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10806. | 7633.1 | s.Nicolscoe, com.Vladimirovca | Nicolscoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10807. | 7633.2 | s.Nicolscoe, com.Vladimirovca | Nicolscoe Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10808. | 7633.3 | s.Nicolscoe, com.Vladimirovca | Nicolscoe Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10809. | 7621.1 | s.Novocotovsc, com.Frunză | Novocotovsc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10810. | 7621.2 | s.Novocotovsc, com.Frunză | Novocotovsc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10811. | 7621.3 | s.Novocotovsc, com.Frunză | Novocotovsc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10812. | 7621.4 | s.Novocotovsc, com.Frunză | Novocotovsc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10813. | 7621.5 | s.Novocotovsc, com.Frunză | Novocotovsc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10814. | 7621.6 | s.Novocotovsc, com.Frunză | Novocotovsc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10815. | 7621.7 | s.Novocotovsc, com.Frunză | Novocotovsc Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10816. | 5012.1 | s.Novovladimirovca, com.Bâcioc | Novovladimirovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10817. | 1931.1 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10818. | 1931.2 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10819. | 1931.3 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10820. | 1931.4 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10821. | 1931.5 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10822. | 1931.6 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10823. | 1931.7 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10824. | 1931.8 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10825. | 1931.9 | s.Ocniţa | Ocniţa Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10826. | 6937.1 | com.Ofatinţi | Ofatinţi I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10827. | 6937.2 | com.Ofatinţi | Ofatinţi II | Necropolă | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10828. | 6937.3 | com.Ofatinţi | Ofatinţi III – „Vermitca” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10829. | 6937.4 | com.Ofatinţi | Ofatinţi IV – „Vermitca” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10830. | 6937.5 | com.Ofatinţi | Ofatinţi V | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10831. | 6937.6 | com.Ofatinţi | Ofatinţi VI | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10832. | 6937.7 | com.Ofatinţi | Ofatinţi VII | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10833. | 6937.8 | com.Ofatinţi | Ofatinţi VIII | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10834. | 6937.9 | com.Ofatinţi | Ofatinţi IX | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10835. | 6937.10 | com.Ofatinţi | Ofatinţi X | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10836. | 6937.11 | com.Ofatinţi | Ofatinţi XI | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10837. | 6937.12 | com.Ofatinţi | Ofatinţi XII | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10838. | 6937.13 | com.Ofatinţi | Ofatinţi XIII | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10839. | 6937.14 | com.Ofatinţi | Ofatinţi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10840. | 6937.15 | com.Ofatinţi | Ofatinţi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10841. | 7627.1 | s.Parcani | Parcani I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10842. | 7627.2 | s.Parcani | Parcani II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10843. | 7627.3 | s.Parcani | Parcani III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10844. | 7627.4 | s.Parcani | Parcani Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10845. | 7627.5 | s.Parcani | Parcani Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10846. | 7627.6 | s.Parcani | Parcani Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10847. | 7628.1 | s.Pervomaisc | Pervomaisc I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10848. | 7628.2 | s.Pervomaisc | Pervomaisc II | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10849. | 7628.3 | s.Pervomaisc | Pervomaisc III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10850. | 7628.4 | s.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10851. | 7628.5 | s.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10852. | 7628.6 | s.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10853. | 7628.7 | s.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10854. | 7628.8 | s.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10855. | 7628.9 | s.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10856. | 7628.10 | s.Pervomaisc | Pervomaisc Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10857. | 6911.1 | s.Pâcalova, com.Andreevca | Pâcalova Tumulul I | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10858. | 6939.1 | s.Plopi | Plopi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10859. | 6939.2 | s.Plopi | Plopi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10860. | 6939.3 | s.Plopi | Plopi Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10861. | 6939.4 | s.Plopi | Plopi Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10862. | 6939.5 | s.Plopi | Plopi Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10863. | 6939.6 | s.Plopi | Plopi Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10864. | 5021.1 | s.Pobeda, com.Colosova | Pobeda Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10865. | 1932.1 | com.Podoima | Podoima I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10866. | 1932.2 | com.Podoima | Podoima II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10867. | 1932.3 | com.Podoima | Podoima III | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10868. | 1932.4 | com.Podoima | Podoima IV | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10869. | 1932.5 | com.Podoima | Podoima V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10870. | 1932.6 | com.Podoima | Podoima VI | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10871. | 1932.7 | com.Podoima | Podoima VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10872. | 1932.8 | com.Podoima | Podoima Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10873. | 1932.9 | com.Podoima | Podoima Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10874. | 1932.10 | com.Podoima | Podoima Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10875. | 1932.11 | com.Podoima | Podoima Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10876. | 1932.12 | com.Podoima | Podoima Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10877. | 1932.13 | com.Podoima | Podoima Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10878. | 1932.14 | com.Podoima | Podoima Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10879. | 1933.1 | s.Podoimiţa, com.Podoima | Podoimiţa I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10880. | 1933.2 | s.Podoimiţa, com.Podoima | Podoimiţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10881. | 1933.3 | s.Podoimiţa, com.Podoima | Podoimiţa Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10882. | 1933.4 | s.Podoimiţa, com.Podoima | Podoimiţa Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10883. | 6940.1 | com.Popencu | Popencu I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10884. | 7623.1 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10885. | 7623.2 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10886. | 7623.3 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10887. | 7623.4 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10888. | 7623.5 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10889. | 7623.6 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10890. | 7623.7 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10891. | 7623.8 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10892. | 7623.9 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10893. | 7623.10 | s.Prioziornoe, com.Frunză | Prioziornoe Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10894. | 1934.1 | com.Raşcov | Raşcov I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10895. | 1934.2 | com.Raşcov | Raşcov II | Fortificaţie | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10896. | 1934.3 | com.Raşcov | Raşcov III | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10897. | 1934.4 | com.Raşcov | Raşcov IV | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10898. | 1934.5 | com.Raşcov | Raşcov V | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10899. | 1934.6 | com.Raşcov | Raşcov VI | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10900. | 1934.7 | com.Raşcov | Raşcov VII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10901. | 1934.8 | com.Raşcov | Raşcov VIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10902. | 1934.9 | com.Raşcov | Raşcov IX | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10903. | 1934.10 | com.Raşcov | Raşcov X | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10904. | 1934.11 | com.Raşcov | Raşcov XI | Aşezare | Epoca medievală/sec. XVII |
10905. | 1934.12 | com.Raşcov | Raşcov XII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10906. | 1934.13 | com.Raşcov | Raşcov XIII | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10907. | 1934.14 | com.Raşcov | Raşcov XIV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10908. | 1934.15 | com.Raşcov | Raşcov XV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10909. | 1934.16 | com.Raşcov | Raşcov XVI | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10910. | 1934.17 | com.Raşcov | Raşcov Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10911. | 1934.18 | com.Raşcov | Raşcov Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10912. | 1934.19 | com.Raşcov | Raşcov Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10913. | 6901.1 | or.Râbniţa | or.Râbniţa I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10914. | 6901.2 | or.Râbniţa | or.Râbniţa II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10915. | 6901.3 | or.Râbniţa | or.Râbniţa Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10916. | 1936.1 | com.Rotari | Rotari Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10917. | 1912.1 | s.Sadchi, com.Caterinovca | Sadchi I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10918. | 1912.2 | s.Sadchi, com.Caterinovca | Sadchi II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10919. | 1912.3 | s.Sadchi, com.Caterinovca | Sadchi Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10920. | 1912.4 | s.Sadchi, com.Caterinovca | Sadchi Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10921. | 6925.1 | s.Sărăţei, com.Hârjău | Sărăţei I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
10922. | 1940.1 | s.Severinovca | Severinovca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10923. | 1940.2 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10924. | 1940.3 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10925. | 1940.4 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10926. | 1940.5 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10927. | 1940.6 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10928. | 1940.7 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10929. | 1940.8 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10930. | 1940.9 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10931. | 1940.10 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10932. | 1940.11 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10933. | 1940.12 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10934. | 1940.13 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10935. | 1940.14 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10936. | 1940.15 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10937. | 1940.16 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10938. | 1940.17 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10939. | 1940.18 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10940. | 1940.19 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10941. | 1940.20 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10942. | 1940.21 | s.Severinovca | Severinovca Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10943. | 6934.1 | s.Şevcenco, com.Mocra | Şevcenco Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10944. | 5033.1 | com.Şipca | Şipca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10945. | 5033.2 | com.Şipca | Şipca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10946. | 5033.3 | com.Şipca | Şipca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10947. | 5033.4 | com.Şipca | Şipca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10948. | 5033.5 | com.Şipca | Şipca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10949. | 5033.6 | com.Şipca | Şipca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10950. | 1938.1 | s.Socolovca, com.Rotari | Socolovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10951. | 5032.1 | s.Speia | Speia I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III |
10952. | 5032.2 | s.Speia | Speia II | Aşezare | Prima epocă a fierului/sec. XII–X î.H. |
10953. | 5032.3 | s.Speia | Speia III | Aşezare | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
10954. | 5032.4 | s.Speia | Speia IV | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
10955. | 5032.5 | s.Speia | Speia V | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10956. | 5032.6 | s.Speia | Speia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10957. | 5032.7 | s.Speia | Speia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10958. | 5032.8 | s.Speia | Speia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10959. | 5032.9 | s.Speia | Speia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10960. | 5032.10 | s.Speia | Speia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10961. | 6930.1 | s.Stanislavca, com.Lenin | Stanislavca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10962. | 6930.2 | s.Stanislavca, com.Lenin | Stanislavca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10963. | 6946.1 | s.Stroieşti | Stroieşti I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10964. | 6946.2 | s.Stroieşti | Stroieşti II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10965. | 6946.3 | s.Stroieşti | Stroieşti Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10966. | 6946.4 | s.Stroieşti | Stroieşti Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10967. | 6946.5 | s.Stroieşti | Stroieşti Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10968. | 7629.1 | s.Sucleia | Sucleia I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10969. | 7629.2 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10970. | 7629.3 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10971. | 7629.4 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10972. | 7629.5 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10973. | 7629.6 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10974. | 7629.7 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10975. | 7629.8 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10976. | 7629.9 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10977. | 7629.10 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10978. | 7629.11 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10979. | 7629.12 | s.Sucleia | Sucleia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10980. | 7601.1 | or.Slobozia | or.Slobozia I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10981. | 7601.2 | or.Slobozia | or.Slobozia II | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10982. | 7601.3 | or.Slobozia | or.Slobozia III | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
10983. | 7601.4 | or.Slobozia | or.Slobozia IV | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10984. | 7601.5 | or.Slobozia | or.Slobozia V | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
10985. | 7601.6 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10986. | 7601.7 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10987. | 7601.8 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10988. | 7601.9 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10989. | 7601.10 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10990. | 7601.11 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10991. | 7601.12 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10992. | 7601.13 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10993. | 7601.14 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10994. | 7601.15 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10995. | 7601.16 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10996. | 7601.17 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10997. | 7601.18 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10998. | 7601.19 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
10999. | 7601.20 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11000. | 7601.21 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11001. | 7601.22 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11002. | 7601.23 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11003. | 7601.24 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11004. | 7601.25 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11005. | 7601.26 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11006. | 7601.27 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11007. | 7601.28 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11008. | 7601.29 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11009. | 7601.30 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
ПОЮ. | 7601.31 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11011. | 7601.32 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11012. | 7601.33 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11013. | 7601.34 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11014. | 7601.35 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11015. | 7601.36 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11016. | 7601.37 | or.Slobozia | or.Slobozia Tumulul 32 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11017. | 5035.1 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11018. | 5035.2 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11019. | 5035.3 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11020. | 5035.4 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11021. | 5035.5 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11022. | 5035.6 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11023. | 5035.7 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11024. | 5035.8 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11025. | 5035.9 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11026. | 5035.10 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11027. | 5035.11 | s.Taşlâc | Taşlâc Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11028. | 5036.1 | com.Teiu | Teiu Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11029. | 5036.2 | com.Teiu | Teiu Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11030. | 5036.3 | com.Teiu | Teiu Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11031. | 5036.4 | com.Teiu | Teiu Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11032. | 5036.5 | com.Teiu | Teiu Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11033. | 5036.6 | com.Teiu | Teiu Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11034. | 5036.7 | com.Teiu | Teiu Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11035. | 5036.8 | com.Teiu | Teiu Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11036. | 5036.9 | com.Teiu | Teiu Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11037. | 700.1 | mun.Tiraspol | Tiraspol – „Kolkotovaia Balca – I” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
11038. | 700.2 | mun.Tiraspol | Tiraspol – „Kolkotovaia Balca – II” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
11039. | 700.3 | mun.Tiraspol | Tiraspol – „Kolkotovaia Balca – III” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
11040. | 700.4 | mun.Tiraspol | Tiraspol – „Kolkotovaia Balca – IV” | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
11041. | 700.5 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11042. | 700.6 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11043. | 700.7 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11044. | 700.8 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11045. | 700.9 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11046. | 700.10 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11047. | 700.11 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11048. | 700.12 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11049. | 700.13 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11050. | 700.14 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11051. | 700.15 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11052. | 700.16 | mun.Tiraspol | Tiraspol Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11053. | 7630.1 | s.Târnauca | Târnauca I | Aşezare | Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. Epoca romană târzie/sec. III–IV |
11054. | 7630.2 | s.Târnauca | Târnauca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11055. | 7630.3 | s.Târnauca | Târnauca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11056. | 7630.4 | s.Târnauca | Târnauca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11057. | 7630.5 | s.Târnauca | Târnauca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11058. | 7630.6 | s.Târnauca | Târnauca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11059. | 5037.1 | s.Tocmagiu, com.Teiu | Tocmagiu I | Necropolă | Epoca romană/sec. I–II |
11060. | 5037.2 | s.Tocmagiu, com.Teiu | Tocmagiu II | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
11061. | 3843.1 | s.Ţâbuleuca | Ţâbuleuca I | Aşezare | Epoca romană târzie/sec. III–IV |
11062. | 3843.2 | s.Ţâbuleuca | Ţâbuleuca II | Necropolă | A doua epocă a fierului/sec. V–III î.H. |
11063. | 3843.3 | s.Ţâbuleuca | Ţâbuleuca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11064. | 3843.4 | s.Ţâbuleuca | Ţâbuleuca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11065. | 3843.5 | s.Ţâbuleuca | Ţâbuleuca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11066. | 3843.6 | s.Ţâbuleuca | Ţâbuleuca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11067. | 7624.1 | s.Uiutnoe, com.Frunză | Uiutnoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11068. | 6949.1 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11069. | 6949.2 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11070. | 6949.3 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11071. | 6949.4 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11072. | 6949.5 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11073. | 6949.6 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11074. | 6949.7 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11075. | 6949.8 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11076. | 6949.9 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11077. | 6949.10 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11078. | 6949.11 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11079. | 6949.12 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11080. | 6949.13 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11081. | 6949.14 | s. Ulmul Mic, com.Ulmu | Ulmul Mic Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11082. | 6950.1 | com.Vadul Turcului | Vadul Turcului Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11083. | 6950.2 | com.Vadul Turcului | Vadul Turcului Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11084. | 6950.3 | com.Vadul Turcului | Vadul Turcului Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11085. | 1944.1 | com.Valea Adâncă | Valea Adâncă I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
11086. | 1944.2 | com.Valea Adâncă | Valea Adâncă II | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
11087. | 1944.3 | com.Valea Adâncă | Valea Adâncă III | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. Perioada târzie a epocii bronzului/sec. XV/XIV–XIII î.H. |
11088. | 6945.1 | s.Vasilievca, com.Sovietscoe | Vasilievca I | Aşezare | Eneolitic/mil. V–IV î.H. |
11089. | 6945.2 | s.Vasilievca, com.Sovietscoe | Vasilievca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11090. | 6945.3 | s.Vasilievca, com.Sovietscoe | Vasilievca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11091. | 6945.4 | s.Vasilievca, com.Sovietscoe | Vasilievca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11092. | 6952.1 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11093. | 6952.2 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11094. | 6952.3 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11095. | 6952.4 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11096. | 6952.5 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11097. | 6952.6 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11098. | 6952.7 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11099. | 6952.8 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 8 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11100. | 6952.9 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 9 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11101. | 6952.10 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 10 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11102. | 6952.11 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 11 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11103. | 6952.12 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 12 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11104. | 6952.13 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 13 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11105. | 6952.14 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 14 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11106. | 6952.15 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 15 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11107. | 6952.16 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 16 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11108. | 6952.17 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 17 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11109. | 6952.18 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 18 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11110. | 6952.19 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 19 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11111. | 6952.20 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 20 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11112. | 6952.21 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 21 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11113. | 6952.22 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 22 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11114. | 6952.23 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 23 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11115. | 6952.24 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 24 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11116. | 6952.25 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 25 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11117. | 6952.26 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 26 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11118. | 6952.27 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 27 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11119. | 6952.28 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 28 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11120. | 6952.29 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 29 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11121. | 6952.30 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 30 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11122. | 6952.31 | com.Vărăncău | Vărăncău Tumulul 31 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11123. | 5038.1 | s.Vinogradnoe | Vinogradnoe Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11124. | 6942.1 | com.Vladimirovca | Vladimirovca Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11125. | 6942.2 | com.Vladimirovca | Vladimirovca Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11126. | 6942.3 | com.Vladimirovca | Vladimirovca Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11127. | 6942.4 | com.Vladimirovca | Vladimirovca Tumulul 4 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11128. | 6942.5 | com.Vladimirovca | Vladimirovca Tumulul 5 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11129. | 6942.6 | com.Vladimirovca | Vladimirovca Tumulul 6 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11130. | 6942.7 | com.Vladimirovca | Vladimirovca Tumulul 7 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11131. | 6935.1 | s.Zaporojeţ, com.Mocra | Zaporojeţ Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11132. | 6935.2 | s.Zaporojeţ, com.Mocra | Zaporojeţ Tumulul 2 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11133. | 6935.3 | s.Zaporojeţ, com.Mocra | Zaporojeţ Tumulul 3 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
11134. | 6943.1 | s.Zăzuleni, com.Popencu | Zăzuleni I | Staţiune | Paleolitic/250000/200000–40000 de ani |
11135. | 6943.2 | s.Zăzuleni, com.Popencu | Zăzuleni Tumulul 1 | Tumul | Eneolitic/mil. IV î.H. – epoca medievală/sec. XVIII |
FORTIFICAŢII LINIARE
| |||||
11136. | 2700.S9 | s.Baimaclia, s. Cârnăţenii Noi | Valul lui Traian de Sus, Sectorul IX – Baimaclia, Cârnăţenii Noi | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11137. | 2700.S15 | com.Chircăieşti | Valul lui Traian de Sus, Sectorul XV – Chircăieşti | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11138. | 2700.S10 | s. Cârnăţenii Noi, or.Taraclia | Valul lui Traian de Sus, Sectorul X – Cârnăţenii Noi, Taraclia | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11139. | 2700.S11 | s.Cârnăţenii Noi, s.Sălcuţa, com.Zaim | Valul lui Traian de Sus, Sectorul XI – Cârnăţenii Noi, Sălcuţa, Zaim | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11140. | 2700.S16 | s.Copanca | Valul lui Traian de Sus, Sectorul XVI – Copanca | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11141. | 1400.1 | s.Criva | Fortificaţie liniară Criva | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11142. | 1000.2 | s.Delacău – com.Puhăceni | Fortificaţie liniară Delacău-Puhăceni | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11143. | 2900.S6 | com.Ecaterinovca, s.Selemet, s.Satul Nou | Valul lui Traian de Sus, Sectorul VII – Ecaterinovca, Selemet, Satul Nou | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11144. | 2900.S5 | s.Gradişte, com.Ecaterinovca | Valul lui Traian de Sus, Sectorul V – Gradişte | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11145. | 2900.S7 | s.Gradişte, com.Ecaterinovca | Valul lui Traian de Sus, Sectorul VI – Gradişte, Ecaterinovca | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11146. | 1000.1 | com.Gura Bâcului – com.Calfa | Fortificaţie liniară Gura Bâcului – Calfa | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11147. | 2900.S4 | com.Ialpujeni, com.Ecaterinovca, s.Valea Perjei, s.Gradişte | Valul lui Traian de Sus, Sectorul IV – Ialpujeni, Ecaterinovca, Valea Perjei, Gradişte | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11148. | 2900.S3 | s.Javgur, com.Ialpujeni | Valul lui Traian de Sus, Sectorul III – Javgur, Ialpujeni | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11149. | 5700.S1 | or.Leova, s.Filipeni, s.Romanovca, s.Cupcui, s. Sărata Nouă, com.Cazangic, com.Vozneseni | Valul lui Traian de Sus, Sectorul I – Leova, Filipeni, Romanovca, Cupcui, Sărata Nouă, Cazangic, Vozneseni | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11150. | 2900/2700.S8 | s.Satul Nou, s.Selemet, s.Ciufleşti, s.Batâr, s.Baimaclia | Valul lui Traian de Sus, Sectorul VIII – Satul Nou, Selemet, Ciufleşti, Batâr, Baimaclia | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11151. | 5700/2900.S2 | com.Sărăţica Nouă, s.Javgur | Valul lui Traian de Sus, Sectorul II – Sărăţica Nouă, Javgur | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11152. | 1700/9600.S1 | s.Vadul lui Isac, s.Colibaşi, s.Brânza, com.Găvănoasa, or.Vulcăneşti | Valul lui Traian de Jos, Sectorul I – Vadul lui Isac, Colibaşi, Brânza, Găvănoasa, Vulcăneşti | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11153. | 1700/9600.S2 | or.Vulcăneşti, com.Găvănoasa, s.Alexanderfeld, s.Iujnoe, com.Burlăceni | Valul lui Traian de Jos, Sectorul II – Vulcăneşti, Găvănoasa, Alexanderfeld, Iujnoe, Burlăceni | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11154. | 2700.S12 | com.Zaim | Valul lui Traian de Sus, Sectorul XII – Zaim | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11155. | 2700.S13 | com.Zaim, or.Căuşeni | Valul lui Traian de Sus, Sectorul XIII – Zaim, Căuşeni | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
11156. | 2700.S14 | com.Zaim, or.Căuşeni | Valul lui Traian de Sus, Sectorul XIV – Zaim, Căuşeni | Fortificaţie liniară | Epoca romană/sec. II–IV |
