H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 3088 din Codul de procedură civilă

(termenul de judecare a cererii de instituire

a măsurii de ocrotire judiciare)

(sesizarea nr.198g/2023)

 

nr. 12  din  23.04.2024

 

Monitorul Oficial nr.192-194/68 din 02.05.2024

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Iulia Vartic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 7 august 2023,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 308⁸ din Codul de procedură civilă, ridicată de dl avocat Vladimir Cazmalî, în interesele dlui Piotr Slav, în dosarul nr.2p/s-04/2022, pendinte la Judecătoria Comrat, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna Mariana Hanganu, judecătoare de la Judecătoria Comrat, sediul central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 7 decembrie 2023, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Avocatului Poporului.

5. În şedinţa publică a Curţii a fost prezent reprezentantul Parlamentului, dl Radu Radu, consultant principal al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

ÎN FAPT

I. Circumstanţele litigiului principal

6. La 19 februarie 2022, dl Piotr Slav a formulat o cerere pentru instituirea tutelei în privinţa dlui I.S.

7. La 5 aprilie 2023, dl avocat Vladimir Cazmalî a ridicat, în interesele dlui Piotr Slav, excepţia de neconstituţionale a articolului 308⁸ din Codul de procedură civilă.

8. Printr-o încheiere din 23 iunie 2023, judecătoarea cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis excepţia de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

 

II. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

10. Prevederile relevante ale Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 308⁸

Termenul de judecare a cererii de instituire

a măsurii de ocrotire judiciare

„Cererea de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare se scoate de pe rol dacă instanţa de judecată nu o soluţionează, prin hotărâre judecătorească, în termen de un an din data depunerii.”

 

ÎN DREPT

I. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. Autorul sesizării susţine că scoaterea de pe rol a cererii de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare după un an de la data depunerii îi încalcă dreptul de acces liber la justiţie.

12. În opinia sa, deşi scoaterea de pe rol nu prejudiciază fondul cauzei, aceasta este o măsură care lipseşte de efecte toate acţiunile procesuale exercitate până la expirarea termenului de un an. Totodată, expirarea acestui termen nu este imputabilă, în toate cazurile, petiţionarului. Mai mult, agenda supraîncărcată a instanţelor de judecată face dificilă sarcina soluţionării în termen de un an din data depunerii cererii de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciară.

13. În fine, autorul conchide că prevederea contestată este contrară articolelor 1 alin.(3), 20 şi 54 din Constituţie.

 

II. Argumentele autorităţilor care şi-au prezentat opiniile

14. În opinia prezentată de Parlament se menţionează că articolul 308⁸ a fost introdus în Codul de procedură civilă prin Legea nr.66 din 13 aprilie 2017 cu privire la modificarea şi completarea unor acte normative. Această lege urmărea implementarea în legislaţia naţională a obligaţiilor care decurg din Convenţia Organizaţiilor Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 13 decembrie 2006, ratificată prin Legea nr.166 din 9 iulie 2010.

15. Astfel, Parlamentul susţine că, în ansamblu, modificările operate prin Legea nr.66 din 13 aprilie 2017 oferă garanţii suplimentare în procedura de instituire a măsurii de ocrotire judiciară, fără a preciza argumentele referitoare la constituţionalitatea articolului 308⁸ din Codul de procedură civilă. Totodată, Parlamentul consideră că autorul sesizării nu a argumentat în ce mod prevederile contestate contravin normelor constituţionale invocate şi invită Curtea să declare inadmisibilă această sesizare.

16. Guvernul afirmă că termenul de un an pentru examinarea cauzei privind cererea de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare este rezonabil şi asigură respectarea drepturilor persoanei a cărei ocrotire se solicită. Totodată, Guvernul menţionează că o asemenea reglementare există şi în articolul 1227 din Codul civil francez. Mai mult, Guvernul subliniază că argumentele autorului sesizării referitoare la termenul de un an prevăzut de articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă exprimă un dezacord privind modul de administrare a probelor, chestiune care ţine de competenţa instanţelor de judecată.

17. Avocatul Poporului susţine că termenul de un an pentru examinarea cererii privind instituirea unei măsuri de ocrotire judiciară trebuie considerat o garanţie împotriva eventualelor tergiversări. Totuşi, sancţiunea scoaterii de pe rol a cererii, dacă nu a fost soluţionată prin hotărâre în termen de un an de la data depunerii, operează de o manieră automată şi nu oferă vreo posibilitate de remediere. Totodată, deşi scoaterea de pe rol a cererii permite o nouă adresare în faţa instanţei de judecată, acest fapt formalizează în mod excesiv procedura de instituire a măsurilor de ocrotire judiciară.

18. În fine, Avocatul Poporului consideră că norma contestată urmăreşte să asigure judecarea în termen rezonabil a cererilor privind instituirea măsurii de ocrotire judiciară, însă, pentru că nu are în vedere circumstanţele precise ale cauzei, aceasta poate conduce la situaţii care complică în mod excesiv accesul la justiţie.

 

III. Aprecierea Curţii Constituţionale

A. Admisibilitatea

19. Prin Decizia sa din 7 decembrie 2023, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

20. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unei prevederi din Codul de procedură civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

21. Curtea a observat că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de avocatul unei părţi în proces, este formulată de subiectul căruia îi este conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

22. Obiectul sesizării îl constituie articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă, care impune scoaterea de pe rol a cererii de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare, dacă instanţa de judecată nu o soluţionează, prin hotărâre judecătorească, în termen de un an din data depunerii. Curtea a constatat că această prevedere nu a făcut obiect al controlului de constituţionalitate.

23. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză privind instituirea măsurii de ocrotire judiciară sub formă de tutelă. Deşi cererea petiţionarului nu a fost scoasă de pe rol, având în vedere că la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate termenul de un an pentru soluţionarea acesteia a expirat, Curtea a admis că prevederea contestată ar putea fi aplicată în prezenta cauză.

24. În sesizare, autorul excepţiei a afirmat că articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă contravine articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiţie) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

25. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolul 1 alin.(3) din Constituţie comportă un caracter general şi nu poate constitui un reper separat, ci trebuie coroborat cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (DCC nr.140 din 16 septembrie 2021, §31).

26. Referitor la incidenţa articolului 54 din Constituţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acesta este aplicabil doar în coroborare cu un drept fundamental incident. Mai mult, articolul 54 îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Astfel, pentru a putea fi invocat acest articol, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea HCC nr.20 din 3 noiembrie 2022, §24).

27. Cu privire la articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, Curtea a notat că acesta îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea HCC nr.31 din 23 septembrie 2021, §31). Dreptul de acces la un tribunal, garantat de articolul 20 din Constituţie şi de articolul 6 §1 din Convenţie, trebuie să fie unul practic şi efectiv, nu teoretic şi iluzoriu (HCC nr.5 din 3 martie 2022, §60).

28. Totodată, potrivit Curţii Europene, dreptul de acces la un tribunal nu include doar dreptul de a iniţia o acţiune în justiţie, ci şi dreptul la soluţionarea cauzei de către un tribunal competent să se pronunţe asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept (a se vedea Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii v. România [MC], 29 noiembrie 2016, §86; HCC nr.5 din 3 martie 2022, §61).

29. Mai mult, lipsa nejustificată pentru o perioadă deosebit de lungă a hotărârii tribunalului care examinează cauza poate fi privită ca o denegare a justiţiei. Remediul utilizat poate să devină, astfel, ineficient, atunci când tribunalul vizat nu soluţionează litigiul în timp util, aşa cum o impun circumstanţele cauzei şi drepturile în discuţie (a se vedea Clubul Nautic din Chalkidiki „I Kelyfos” v. Grecia, 21 noiembrie 2019, §60).

30. Curtea a notat că articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă impune scoaterea de pe rol a cererii privind instituirea unei măsuri de ocrotire judiciară, dacă aceasta nu este soluţionată printr-o hotărâre în termen de un an de la data depunerii. Acest motiv de scoatere de pe rol a cererii operează de o manieră insensibilă la circumstanţe, fără a avea în vedere dacă expirarea termenului de un an îi este sau nu imputabilă petiţionarului.

31. Astfel, Curtea a observat că scoaterea de pe rol a cererii de instituire a unei măsuri de ocrotire reprezintă o limitare a accesului liber la justiţie, pentru că poate conduce la adresări repetate, însă fără perspective de soluţionare în fond a cererii respective şi, prin urmare, a constatat incidenţa articolului 20 din Constituţie în prezenta cauză.

32. În consecinţă, Curtea va exercita controlul constituţionalităţii articolului 308⁸ din Codul de procedură civilă prin prisma articolelor 20 şi 54 din Constituţie, verificând, în analiza fondului cauzei, caracterul justificat al limitării dreptului de acces la un tribunal.

 

B. Fondul cauzei

a) Principii generale privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi

33. Articolul 12 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 13 decembrie 2006 stabileşte obligaţia statelor părţi de a le recunoaşte persoanelor cu dizabilităţi capacitate juridică în toate aspectele vieţii pe o bază egală cu alte persoane. Totodată, acest articol le impune statelor părţi să adopte măsuri adecvate pentru a le asigura persoanelor cu dizabilităţi susţinerea necesară în exercitarea capacităţii lor juridice. Măsurile referitoare la exercitarea capacităţii de exerciţiu trebuie să conţină garanţii adecvate şi efective împotriva abuzului. Asemenea garanţii trebuie să asigure că măsurile referitoare la exercitarea capacităţii de exerciţiu respectă drepturile, voinţa şi preferinţele persoanei, fără conflicte de interese şi influenţe necorespunzătoare, sunt proporţionale şi adaptate la circumstanţele persoanei, se aplică pentru o perioadă de timp cât de scurtă posibilă şi sunt supuse unui control regulat de către un organ sau tribunal competent, independent şi imparţial.

34. De asemenea, Recomandarea nr.R (99) 4 a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei cu privire la principiile referitoare la protecţia juridică a persoanelor adulte incapabile (adoptată la 23 februarie 1999) face referire la un şir de principii pe care guvernele statelor membre trebuie să le introducă în legislaţia naţională referitoare la limitarea capacităţii de exerciţiu a unei persoane. Deşi titlul recomandării semnalează o viziune depăşită cu privire la persoanele cu dizabilităţi, principiile acesteia rămân relevante în prezent. Standardele acestei recomandări sunt cele mai detaliate la nivel european şi continuă să ghideze jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care vizează persoanele cu dizabilităţi. Partea a doua a Recomandării stabileşte 10 principii care guvernează protecţia juridică a persoanelor declarate incapabile. Cel de-al şaptelea principiu se referă la caracterul echitabil şi efectiv al procedurilor. Acest principiu este dezvoltat şi de cea de-a treia parte a Recomandării, care stabileşte principiile de procedură. Potrivit acestora, trebuie să existe garanţii procedurale adecvate pentru protecţia drepturilor persoanei vizate şi împotriva eventualelor abuzuri.

35. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa că privarea de capacitatea juridică reprezintă o ingerinţă gravă în dreptul persoanei la respectarea vieţii private protejate de articolul 8 din Convenţie (a se vedea N. v. România, 16 noiembrie 2021, §53). Astfel, autorităţile naţionale trebuie să asigure un echilibru corect între interesele persoanei cu dizabilităţi intelectuale şi alte interese legitime vizate. Deşi articolul 8 din Convenţie nu conţine garanţii procedurale concrete, procesul de adoptare a deciziei referitoare la ingerinţă trebuie să fie echitabil, astfel încât să respecte în mod corespunzător interesele protejate de acesta (a se vedea A.N. v. Lituania, 31 mai 2016, §§116 şi 118). Autorităţile naţionale trebuie să dea dovadă de o diligenţă specială în procedurile referitoare la statutul civil şi capacitatea juridică a persoanei. Durata excesiv de lungă pentru examinarea acestor proceduri poate avea consecinţe asupra exerciţiului dreptului la respectarea vieţii private şi de familie (a se vedea Laino v. Italia, 18 februarie 1999, §18). Din acest motiv, atât perioadele de inactivitate care sunt imputabile statului, cât şi numărul excesiv de activităţi ale tribunalului pot încălca termenul rezonabil de examinare a acestor cauze (a se vedea Gana v. Italia, 27 februarie 1992, §§16-17; şi, în sens contrar, Bock v. Germania, 29 martie 1989, §47).

b) Principii generale privind dreptul de acces la un tribunal

36. Dreptul la un proces echitabil trebuie interpretat în lumina principiului preeminenţei dreptului, care impune garantarea pentru justiţiabili a unui remediu judiciar efectiv care să le permită stabilirea drepturilor civile. Orice persoană are dreptul ca pretenţiile referitoare la drepturile şi obligaţiile sale civile să fie formulate în faţa unui tribunal. În acest sens, articolul 6 garantează „dreptul la un tribunal”, în care dreptul de acces în special, adică dreptul de a iniţia proceduri în faţa tribunalelor în materie civilă, reprezintă un aspect particular (a se vedea Bîzdîga v. Republica Moldova, 17 octombrie 2023, §38).

37. Dreptul de acces la un tribunal pe baza articolului 6 din Convenţie trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care declară preeminenţa dreptului parte a patrimoniului comun al statelor contractante. Dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi poate fi supus unor limitări; acestea sunt permise în mod implicit, de vreme ce dreptul de acces, prin însăşi natura sa, reclamă o reglementare de către stat, care se bucură de o marjă de apreciere în această privinţă. Totuşi, aceste limitări nu pot restricţiona sau reduce accesul unei persoane de o manieră care ar afecta însăşi esenţa dreptului. În plus, asemenea limitări nu vor fi compatibile cu articolul 6 §1 dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există o legătură rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (a se vedea Bîzdîga v. Republica Moldova, 17 octombrie 2023, §§39 - 40).

38. De exemplu, în cauza Marini v. Albania, 18 decembrie 2007, în care plângerea constituţională a reclamantului a fost radiată ca urmare a eşecului Curţii Constituţionale de a asigura o majoritate de voturi în privinţa problemelor cu care a fost sesizată, Curtea Europeană a constatat că această situaţie l-a lăsat pe reclamant fără o decizie definitivă în cauza sa şi, în consecinţă, i-a limitat esenţa dreptului său de acces la un tribunal. Curtea Europeană nu a acceptat argumentele Guvernului care susţineau că radierea cererii reclamantului nu avea consecinţe permanente şi că acesta poate depune o nouă plângere, dacă s-au modificat circumstanţele care au împiedicat Curtea Constituţională să adopte o decizie. În acest sens, Curtea Europeană a menţionat că garanţiile articolului 6 din Convenţie, de care orice persoană trebuie să se bucure în faţa tribunalelor naţionale, includ şi dreptul de a avea o soluţie definitivă cu privire la o problemă formulată în faţa unui tribunal (a se vedea §§120 -122).

39. Aceste argumente au fost reiterate de Curtea Europeană cu ocazia examinării cauzei Avdić şi alţii v. Bosnia şi Herţegovina, 19 noiembrie 2013. Curtea Europeană a subliniat că atunci când nu se stabilesc, în mod efectiv, drepturile şi obligaţiile cu caracter civil ale persoanei, dreptul de acces la un tribunal rămâne iluzoriu (a se vedea §§36-37).

40. În mod similar, în cauza Bîzdîga v. Republica Moldova, 17 octombrie 2023, reclamantul, tată al unui copil, s-a plâns în faţa Curţii Europene de refuzul tribunalelor naţionale de a examina în fond cererea sa referitoare la transferul custodiei asupra fiului său. Deşi cererea depusă de reclamant era intitulată „privind stabilirea domiciliului copilului”, acesta s-a bazat pe prevederile legale care îndreptăţeau părintele fără custodie să ceară stabilirea domiciliului cu copilul, dacă graficul de contact nu a fost respectat. Totuşi, această cerere a fost declarată inadmisibilă de tribunalul naţional, având în vedere identitatea părţilor, a obiectului şi a motivelor legale cu cele din procedurile definitive în care domiciliul copilului a fost stabilit cu mama. Deşi Guvernul reclamat a susţinut în faţa Curţii că această decizie nu-l împiedica pe reclamant să schimbe titlul cererii şi să o depună repetat, Curtea Europeană nu a putut accepta această afirmaţie. În acest sens, Curtea Europeană a menţionat că simpla constatare a inadmisibilităţii unei acţiuni din motive de procedură nu reprezintă o negare a accesului la justiţie, cu condiţia că argumentele reclamantului au fost supuse unei examinări depline şi că tribunalul a oferit motive adecvate şi suficiente pentru asemenea decizie. Astfel, pentru că tribunalele naţionale au declarat inadmisibilă cererea reclamantului, fără să examineze argumentele prezentate şi fără să ofere motive pentru respingerea lor, Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 6 §1 din Convenţie în privinţa dreptului de acces la un tribunal (a se vedea §§25-26, §§46-49).

c) Aplicarea principiilor generale în această cauză

41. Curtea reaminteşte că, spre deosebire de Curtea Europeană, ea efectuează doar o analiză a legislaţiei relevante la modul abstract, pentru a stabili dacă aceasta respectă principiile constituţionale interpretate în concordanţă cu standardele care pot fi deduse din Convenţie, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene (a se vedea HCC nr.27 din 11 noiembrie 2020, §72; HCC nr.14 din 8 august 2023, §68).

42. Astfel, aplicând în prezenta cauza principiile generale de mai sus, Curtea va examina dacă articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă respectă standardul calităţii legii, dacă urmăreşte un scop legitim şi dacă asigură un echilibru corect între principiile concurente.

i) Cu privire la respectarea standardului calităţii legii (dacă ingerinţa este „prevăzută de lege”)

43. Potrivit articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi al libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor „prevăzute de lege”. Principiul legalităţii presupune îndeplinirea standardului calităţii prevederilor legale aplicabile.

44. Prevederile supuse controlului constituţionalităţii se regăsesc în Codul de procedură civilă, care este republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.285-294 din 3 august 2018 şi, astfel, operează prezumţia cunoaşterii legii. Prin urmare, nu există niciun dubiu cu privire la faptul că dispoziţiile examinate îndeplinesc condiţia accesibilităţii.

45. Articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă stabileşte în mod cert că cererea de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare se scoate de pe rol dacă instanţa de judecată nu o soluţionează, prin hotărâre judecătorească, în termen de un an din data depunerii. Aşadar, Curtea nu constată vreo incertitudine legată de calitatea legii.

46. Prin urmare, Curtea reţine că prevederile legale analizate îndeplinesc exigenţele calităţii legii, fiind accesibile, clare şi previzibile.

ii) Cu privire la legitimitatea scopului urmărit

47. Curtea reiterează că una dintre condiţiile obligatorii pe care trebuie să le respecte ingerinţele în articolul 20 este ca acestea să urmărească cel puţin un scop legitim prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

48. Curtea notează că procedura privind măsurile de ocrotire judiciară prevăzută de capitolul XXVIII din Codul de procedură civilă în redactarea actuală a fost modificată de Legea nr.66 din 13 aprilie 2017 cu privire la modificarea şi completarea unor acte normative. Potrivit notei informative, legea de modificare urmărea să ofere garanţii suplimentare persoanelor în privinţa cărora se solicită instituirea măsurii de ocrotire judiciară, conforme cu principiile enunţate în Recomandarea nr.R (99) 4 a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei. Nota informativă menţionează că acest sistem de garanţii procedurale se bazează pe experienţa franceză în materie, însă nu oferă vreo explicaţie privind scopul scoaterii de pe rol a cererii privind instituirea unei măsuri de ocrotire judiciară dacă instanţa de judecată nu o soluţionează, prin hotărâre judecătorească, în termen de un an din data depunerii.

49. Curtea observă că articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă stabileşte că cererea privind instituirea măsurii de ocrotire judiciară se scoate de pe rol dacă a trecut un an de la data depunerii. Astfel, norma contestată stabileşte, pe de o parte, un termen de examinare, iar pe de altă parte, o sancţiune pentru nerespectarea acestuia.

50. În acest sens, Curtea notează că termenul de un an pentru examinarea cererii de instituire a măsurii de ocrotire judiciară obligă instanţa de judecată să manifeste o diligenţă specială pentru a judeca această cauză într-un termen rezonabil abstract. Totuşi, legea îi obligă pe judecătorii care examinează aceste cereri să le scoată de pe rol după un an de la data depunerii. În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se termină printr-o încheiere judecătorească, care nu vizează fondul cauzei (articolul 268 alin.(1) din Codul de procedură civilă).

51. Prin urmare, scoaterea cererii de pe rol după expirarea termenului de un an de la data depunerii acesteia pe baza normei contestate operează de o manieră automată şi nu permite examinarea motivelor formulate în aceasta. În acest sens, Curtea menţionează că dreptul de acces la un tribunal rămâne iluzoriu, dacă nu se stabilesc, în mod efectiv, drepturile şi obligaţiile cu caracter civil ale persoanei (a se vedea Avdić şi alţii v. Bosnia şi Herţegovina, 19 noiembrie 2013, §37; Čović v. Bosnia şi Herţegovina, 3 octombrie 2017, §31).

52. Aşadar, Curtea nu poate identifica niciun scop legitim pentru a justifica scoaterea de pe rol a cererii privind instituirea unei măsuri de ocrotire judiciară după expirarea termenului de un an de la data formulării. Dimpotrivă, articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă împiedică stabilirea, în mod efectiv, a necesităţii instituirii măsurii de ocrotire judiciară, iar dreptul de acces la un tribunal devine iluzoriu.

53. Prin urmare, în lipsa unui scop legitim, Curtea constată o încălcare a dreptului de acces la un tribunal, garantat de articolul 20 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dl avocat Vladimir Cazmalî, în interesele dlui Piotr Slav, în dosarul nr.2p/s-04/2022, pendinte la Judecătoria Comrat, sediul central.

2. Se declară neconstituţional articolul 308⁸ din Codul de procedură civilă.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.