joi, 29 decembrie 2022
364/29.12.2022 Lege pentru modificarea unor acte normative

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

 

nr. 364  din  29.12.2022

 

Monitorul Oficial nr.3-4/8 din 13.01.2023

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297–300, art.544), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2, după partea introductivă se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:

Abatere gravă – acţiune sau inacţiune ilegală săvârşită în exercitarea atribuţiilor profesionale, care este suficient de serioasă pentru a justifica eliberarea din funcţie a persoanei responsabile.”

2. La articolul 6 alineatul (4), cuvintele „altă autoritate” se substituie cu cuvintele „altă parte terţă”, iar cuvintele „alte autorităţi” – cu cuvintele „alte părţi terţe”.

3. La articolul 8 alineatul (2), litera b) se abrogă.

4. La articolul 23:

alineatele (9) şi (10) vor avea următorul cuprins:

„(9) Membrii Consiliului de supraveghere şi membrii Comitetului executiv pot demisiona, cu condiţia notificării în scris, cu 3 luni înainte, a Parlamentului. Orice membru al Consiliului de supraveghere sau al Comitetului executiv îşi poate retrage notificarea cu privire la demisionare în termen de 3 luni de la data notificării numai în cazul în care Parlamentul, până la data retragerii notificării, nu a numit un nou membru. Mandatul oricărui membru al Consiliului de supraveghere sau al Comitetului executiv încetează la data numirii de către Parlament a noului membru sau la expirarea termenului de 3 luni de la data notificării dacă Parlamentul nu a numit un nou membru şi notificarea nu a fost retrasă.

(10) Orice membru al Consiliului de supraveghere sau al Comitetului executiv poate fi revocat de către Parlament, conform procedurii prevăzute la alin.(11), numai în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile de exercitare a atribuţiilor sau a comis o abatere gravă.”

alineatul (13) se completează cu textul „sau, în cazul prevăzut la alin.(9), în termen de cel mult 3 luni de la data notificării Parlamentului cu privire la demisionare”.

5. Articolul 27:

la alineatul (1), litera g) va avea următorul cuprins:

„g) planifică activitatea curentă a Băncii Naţionale şi adoptă reglementări interne cu privire la activitatea curentă a acesteia;”

alineatul (2) se completează cu textul „sau nu sunt prevăzute la art.24”.

 

Art.II. – La articolul 381 alineatul (7) din Legea nr.550/1995 cu privire la lichidarea băncilor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.78–81, art.199), cu modificările ulterioare, textul „pentru cel mult 2 ani” se substituie cu textul „cu una sau mai multe perioade, durata fiecărei perioade fiind de cel mult 2 ani ”.

 

Art.III. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Termenul de lichidare a băncilor al căror proces de lichidare silită nu a fost încheiat în termenele prevăzute la art.V din Legea nr.274/2017 pentru completarea unor acte legislative este de 6 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.274/2017 pentru completarea unor acte legislative. Termenul indicat poate fi prelungit de Banca Naţională cu una sau mai multe perioade, durata fiecărei perioade fiind de cel mult 2 ani, în baza demersului argumentat al lichidatorului băncii.

(3) Termenul de lichidare a băncilor al căror proces de lichidare silită nu a fost încheiat în termenele stabilite la art.381 alin.(7) din Legea nr.550/1995 cu privire la lichidarea băncilor, în redacţia de până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se consideră prelungit cu un an. Banca Naţională poate decide cu privire la prelungirea termenului de lichidare a băncii în conformitate cu prevederile Legii nr.550/1995 cu privire la lichidarea băncilor, în vigoare la data adoptării deciziei.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIIgor GROSU

 

Nr.364. Chişinău, 29 decembrie 2022.