L E G E
pentru modificarea unor acte normative
nr. 334 din 08.12.2022
Monitorul Oficial nr.431-434/792 din 27.12.2022
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege transpune Regulamentul (CE) nr.223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr.1101/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidenţiale Biroului Statistic al Comunităţilor Europene, a Regulamentului (CE) nr.322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare şi a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităţilor Europene (text cu relevanţă pentru SEE şi Elveţia), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 087 din 31 martie 2009, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2015/759 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015.
Art.I. – Legea nr.93/2017 cu privire la statistica oficială (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.216–228, art.349), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (2), textul „care prezintă date individuale, generalizate şi administrative pentru scopuri statistice” se substituie cu textul „ , precum şi furnizorilor de date”.
2. Articolul 3:
se completează, la început, cu o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„anonimizarea datelor individuale – prelucrare a datelor individuale în aşa fel încât să nu fie posibilă identificarea persoanei fizice sau juridice la care se referă aceste date;”
la noţiunea „cercetare statistică”, cuvintele „până la diseminarea acestora” se substituie cu cuvintele „individuale şi agregate până la diseminarea statisticilor oficiale”;
noţiunea „date administrative” se exclude;
la noţiunea „dezvoltare”, după cuvintele „în vederea producerii” se introduc cuvintele „şi diseminării”;
noţiunea „diseminare” va avea următorul cuprins:
„diseminare – punere la dispoziţia utilizatorilor a statisticilor oficiale şi a analizelor statistice;”
după noţiunea „diseminare” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„furnizor de date – persoană fizică sau juridică deţinătoare şi/sau posesoare de surse de date administrative sau private, care este obligată să ofere datele necesare pentru producerea de statistici oficiale;”
la noţiunea „informaţie statistică”, cuvintele „datelor administrative” se substituie cu cuvintele „din sursele de date administrative şi private”;
după noţiunea „informaţie statistică” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„metadate – informaţii despre definiţii, surse de date, metode, clasificări, calitatea datelor, care descriu într-o maniera standardizată datele şi procesele de elaborare a acestor date;”
după noţiunea „nomenclator” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„prelucrare în scopuri statistice – orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, asupra datelor individuale, cum ar fi, fără limitarea la acestea, colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, analizarea, estimarea curentă, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, arhivarea, ştergerea sau distrugerea, în scopul producerii şi diseminării statisticilor oficiale;”
la noţiunea „producător de statistici oficiale”, cuvintele „şi produce informaţie statistică oficială” se substituie cu textul „ , produce şi diseminează statistici oficiale”;
la noţiunea „producere”, textul „ , diseminare” se exclude;
după noţiunea „program al lucrărilor statistice” se introduc trei noţiuni noi cu următorul cuprins:
„promptitudine (actualitate) – intervalul dintre momentul în care informaţiile devin disponibile şi producerea evenimentului sau a fenomenului pe care acestea îl descriu;
pseudonimizare a datelor individuale – prelucrare a datelor individuale într-un asemenea mod încât acestea să nu mai poată fi atribuite unei anumite persoane fizice sau juridice fără a se utiliza informaţii suplimentare, cu condiţia ca aceste informaţii suplimentare să fie stocate separat şi să facă obiectul unor măsuri de natură tehnică şi organizatorică care să asigure neatribuirea datelor individuale respective unei persoane fizice sau juridice identificate sau identificabile;
punctualitate – intervalul dintre data difuzării datelor şi data-ţintă (dată la care datele ar fi trebuit să fie diseminate);”
după noţiunea „statistică oficială” se introduc două noţiuni noi cu următorul cuprins:
„surse de date administrative – resurse informaţionale de stat (registre, sisteme informaţionale, sisteme de evidenţă a datelor individuale, inclusiv sisteme de evidenţă a datelor cu caracter personal etc.) ale instituţiilor şi autorităţilor publice, inclusiv ale celor cu statut autonom, relevante pentru producerea de statistici oficiale;
surse de date private – resurse informaţionale de drept privat (registre, sisteme informaţionale, sisteme de evidenţă a datelor individuale, inclusiv sisteme de evidenţă a datelor cu caracter personal etc.) relevante pentru producerea de statistici oficiale;”
noţiunea „utilizator” va avea următorul cuprins:
„utilizator – persoană fizică sau juridică care utilizează statistici oficiale.”
3. La articolul 5, punctul 1) se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:
„a1) coordonare şi cooperare – autoritatea centrală în domeniul statisticii asigură coordonarea activităţilor în vederea producerii şi diseminării statisticilor oficiale în cadrul sistemului statistic naţional. Producătorii de statistici oficiale cooperează în mod activ în cadrul parteneriatului sistemului statistic naţional şi internaţional;”.
4. Articolul 6:
la alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
„a) Biroul Naţional de Statistică, în calitate de autoritate centrală în domeniul statisticii;”
la alineatul (3), cuvintele „producătorilor de statistici oficiale” se substituie cu textul „altor producători de statistici oficiale specificaţi la alin.(1) lit.c)”.
5. La articolul 7:
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Autoritatea centrală în domeniul statisticii elaborează, promovează şi transmite spre examinare Guvernului proiectele de acte normative a căror adoptare ţine de competenţa Guvernului sau a Parlamentului.”
la alineatul (4), după cuvintele „acte normative ce ţin de producerea” se introduc cuvintele „şi diseminarea”;
la alineatul (9), după textul „asupra metodelor,” se introduce textul „modului de prelucrare a datelor în scopuri statistice,”.
6. Articolul 9:
la alineatul (2), textul „este format din 11 membri şi” se exclude;
alineatele (4) şi (5) vor avea următorul cuprins:
„(4) Consiliul include în componenţa sa reprezentanţi din cadrul:
a) autorităţii centrale în domeniul statisticii;
b) mediului academic;
c) Băncii Naţionale a Moldovei;
d) organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale;
e) patronatelor;
f) societăţii civile din domeniul statisticii.
(5) Componenţa Consiliului se aprobă prin hotărâre de Guvern.”
7. La articolul 13, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Producătorii de statistici oficiale au dreptul să colecteze datele individuale şi agregate necesare producerii şi diseminării de statistici oficiale de la toate persoanele fizice sau juridice care cad sub incidenţa prezentei legi, inclusiv din sursele de date administrative şi private.”
8. La articolul 14 alineatul (2), textul „datele administrative deţinute de autorităţile administraţiei publice, de alte persoane juridice” se substituie cu cuvintele „sursele de date administrative şi private”.
9. La articolul 16:
denumirea articolului şi alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
„Articolul 16. Accesul la sursele de date administrative şi private
(1) Producătorii de statistici oficiale, în scopul completării volumului de date necesare pentru producerea şi diseminarea statisticii oficiale şi al reducerii sarcinii informaţionale asupra respondenţilor, au dreptul de a accesa şi utiliza, în mod gratuit, sursele de date administrative şi private, inclusiv sursele care conţin date individuale şi date cu caracter personal care au o funcţie de identificare de aplicabilitate generală.
(2) Furnizorii de date prezintă, la cerere şi în mod gratuit, producătorilor de statistici oficiale date generalizate şi individuale, inclusiv date cu caracter personal care au o funcţie de identificare de aplicabilitate generală. Prevederile de confidenţialitate nu pot fi invocate de către deţinătorii surselor de date administrative şi private, cu excepţia cazurilor în care actele normative adoptate de Parlament exclud în mod expres prezentarea şi utilizarea acestor date.”
articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
„(5) Prin derogare de la prevederile art.13 alin.(4) din prezenta lege, ale art.5 alin.(5) lit.f), ale art.11 alin.(3) lit.c) şi ale art.31 din Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, prelucrarea datelor individuale în scop statistic se va realiza în condiţiile prezentei legi.”
10. La articolul 17 alineatul (2), după cuvântul „populaţiei” se introduc cuvintele „şi locuinţelor”.
11. Denumirea capitolului VII va avea următorul cuprins:
„Capitolul VII
CONFIDENŢIALITATEA STATISTICĂ”.
12. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
„Articolul 18. Datele statistice confidenţiale
(1) Datele colectate, procesate şi depozitate pentru producerea informaţiei statistice sunt confidenţiale în cazul în care permit identificarea directă sau indirectă a unităţilor statistice.
(2) Datele confidenţiale obţinute pentru elaborarea informaţiei statistice de către producătorii de statistici oficiale se utilizează exclusiv în scopuri statistice, cu excepţia cazurilor:
a) în care unitatea statistică şi-a dat consimţământul, în mod expres, în vederea utilizării acestora în alte scopuri;
b) prevăzute la art.20 alin.(2) lit.b).
(3) Prin excepţie de la prevederile alin.(1), nu sunt considerate confidenţiale:
a) datele care pot fi obţinute din surse accesibile publicului conform legislaţiei;
b) datele individuale ale persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali privind adresa, telefonul, denumirea, genul de activitate, numărul de angajaţi;
c) datele cu privire la întreprinderile de stat şi municipale, la instituţiile publice, precum şi la alte instituţii şi organizaţii finanţate din surse bugetare, prezentate la solicitarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.”
13. Articolul 19 se completează cu alineatele (4) şi (5) cu următorul cuprins:
„(4) Dreptul de acces, modul de stocare, de utilizare a datelor confidenţiale, de autentificare, de control şi de reacţionare la incidentele de securitate se stabilesc în politica de protecţie a datelor, corespunzător eventualelor riscuri generate.
(5) Pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiei statistice, autoritatea centrală în domeniul statisticii şi alţi producători de statistici oficiale reglementează şi decid de sine stătător asupra modului de colectare, prelucrare, transmitere, stocare şi arhivare a datelor în scopuri statistice, asigurând măsurile organizatorice şi tehnice prevăzute în politica de securitate elaborată şi aprobată de către aceştia, cu aplicarea metodelor de pseudonimizare sau anonimizare, după caz.”
14. Articolul 20 va avea următorul cuprins:
„Articolul 20. Accesul la datele confidenţiale
(1) Au acces la datele confidenţiale persoanele care, conform atribuţiilor de serviciu, utilizează aceste date pentru producerea de statistici oficiale.
(2) Accesul la datele confidenţiale deţinute de producătorii de statistici oficiale este permis:
a) în cazul schimbului de date dintre producătorii de statistici oficiale realizat în baza acordurilor bilaterale pentru producerea de statistici oficiale prevăzute în programele de lucrări statistice;
b) în scopuri ştiinţifice, în cazul în care datele permit doar identificarea indirectă a unităţilor statistice, în conformitate cu regulamentul aprobat de autoritatea centrală în domeniul statisticii.”
15. La articolul 22:
alineatul (1):
în partea introductivă, cuvintele „personalul producătorilor de statistici oficiale are dreptul să verifice autenticitatea acestora prin” se substituie cu cuvintele „producătorii de statistici oficiale la prelucrarea datelor în scop statistic au dreptul la”;
litera a) va avea următorul cuprins:
„a) contrapunerea, ajustarea, combinarea, actualizarea datelor cu cele stocate în sursele de date administrative şi private;”.
16. La articolul 23:
alineatul (6) va avea următorul cuprins:
„(6) Prin derogare de la prevederile alin.(5), datele care se referă la 1–3 unităţi statistice pot fi diseminate în cazul în care:
a) unităţile statistice nu pot fi identificate direct sau indirect;
b) unităţile statistice şi-au dat acordul explicit pentru divulgarea datelor;
c) aceste date ţin de comerţul internaţional de mărfuri;
d) este necesară informarea societăţii asupra problemelor de importanţă majoră, iar programul de lucrări statistice prevede diseminarea acestor informaţii.”
articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:
„(7) Producătorii de statistici oficiale pot disemina date aferente unităţilor statistice sub formă de fişiere accesibile publicului, cu condiţia că acestea să fie anonimizate.”
17. La articolul 26 alineatul (3), cuvintele „sînt recomandate pentru alţi deţinători” se substituie cu cuvântul „deţinătorii”.
18. Articolul 27:
la alineatul (1):
în partea introductivă, cuvintele „Autoritatea centrală în domeniul statisticii” se substituie cu cuvintele „Producătorii de statistici oficiale”;
la litera a), cuvintele „asigurarea cu baze de date a” se substituie cu cuvântul „realizarea”;
alineatul se completează cu litera e) cu următorul cuprins:
„e) pentru prelucrarea datelor în scopuri statistice.”
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Registrele statistice sunt create pe baza datelor colectate în cadrul cercetărilor statistice, a recensămintelor şi a surselor de date administrative şi private care conţin date individuale, inclusiv date cu caracter personal.”
19. La articolul 32, textul „şi ale Codului de practici al statisticilor europene, adoptat de Comitetul Sistemului Statistic European la 28 septembrie 2011” se substituie cu textul „aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2015/759 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015, şi ale Codului de practici al statisticilor europene, adoptat de Comitetul Sistemului Statistic European la 16 noiembrie 2017”.
Art.II. – La articolul 15 din Legea nr.107/2016 cu privire la energia electrică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.193–203, art.413), cu modificările ulterioare, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
„(4) Titularul de licenţă poate dezvălui informaţiile şi datele pe care le-a obţinut de la consumatorul final sau de la terţi şi informaţiile referitoare la consumul şi la achitarea facturilor emise, în condiţiile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.”
Art.III. – Guvernul şi autorităţile publice autonome responsabile faţă de Parlament, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor aduce actele lor normative în concordanţă cu aceasta.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU
|
Nr.334. Chişinău, 8 decembrie 2022. |
