H O T Ă R Â R E

privind controlul de constituţionalitate al unor prevederi din Legea nr.270 din

23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, al

articolelor III şi V din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea

unor acte legislative şi al articolului VI din Legea nr.257 din 16

decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative

(salarizarea judecătorilor şi a membrilor

Consiliului Superior al Magistraturii)

(sesizarea nr.274a/2021)

 

nr. 21  din  06.12.2022

 

Monitorul Oficial nr.413-425/197 din 23.12.2022

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 10 decembrie 2021,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 6 decembrie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 10 decembrie 2021 în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.d¹) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.d¹) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

2. Consiliul Superior al Magistraturii îi solicită Curţii Constituţionale să exercite controlul constituţionalităţii Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, a articolelor III şi V din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative şi a articolului VI din Legea nr.257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative.

3. Autorul sesizării a afirmat că prevederile atacate încalcă articolele 1 alin.(3), 6, 116 alin.(1) din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 21 iulie 2022, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul soluţionării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi a Asociaţiei Judecătorilor.

6. În şedinţa publică a Curţii, sesizarea a fost examinată cu participarea doamnelor judecătoare Nina Cernat, Livia Mitrofan, Aliona Miron şi Ruxanda Pulbere, care au reprezentat Consiliul Superior al Magistraturii. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia generală juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Andrei Balan, şef al Direcţiei expertiză juridică a Ministerului Finanţelor.

 

ÎN FAPT

7. La 23 noiembrie 2018, Parlamentul a adoptat Legea nr.270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Această Lege a abrogat, inter alia, Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor.

8. Pentru ajustarea cadrului normativ la prevederile Legii nr.270, Parlamentul a adoptat Legea nr.271 pentru modificarea unor acte legislative. Articolul III din Lege a amendat articolul 28 alin.(1) din Legea nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, substituind textul „Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor” cu textul „legislaţia privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar”. Totodată, articolul V pct.1) din Lege a amendat Legea nr.947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, substituind textul „Legii nr.328/2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor şi Legii nr.355/2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” din articolul 7¹ alin.(4¹) cu textul „legislaţiei privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar”. Pct.2) din articolul V din Lege a abrogat alineatul (2) din articolul 27 din Legea nr.947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, care stabilea modul de salarizare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

9. La 16 decembrie 2020, Parlamentul a adoptat Legea nr.257 cu privire la modificarea unor acte normative. Articolul VI din Lege a completat articolul 27 din Legea nr.947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii cu alineatele (3) şi (4). Aceste alineate stabileau condiţiile şi modul de salarizare a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi a membrilor Consiliului aleşi din rândurile judecătorilor şi din rândul profesorilor titulari de drept. La 29 iulie 2022, Parlamentul a adoptat Legea nr.246, care a amendat, inter alia, articolul 27 din Legea nr.947 din 19 iulie 1996, abrogând textul „aleşi din rândurile judecătorilor” de la alineatul (3) şi alineatul (4).

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

„În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

„(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

[...]

(7) Funcţia de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.”

Articolul 121¹

Rolul [Consiliului Superior al Magistraturii]

„Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti.”

[Articolul 121¹ introdus prin Legea nr.120 din 23 septembrie 2021, în vigoare din 1 aprilie 2022]

Articolul 122

Componenţa [Consiliului Superior al Magistraturii]

„(1) Consiliul Superior al Magistraturii este format din 12 membri: şase judecători aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor, reprezentând toate nivelurile instanţelor judecătoreşti, şi şase persoane care se bucură de o înaltă reputaţie profesională şi integritate personală, cu experienţă în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, care nu activează în cadrul organelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti şi nu sunt afiliate politic.

(2) Procedura şi condiţiile de alegere, numire şi încetare a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt stabilite de lege. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii pot fi revocaţi, în condiţiile legii.

(3) Candidaţii la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii care nu fac parte din rândul judecătorilor sunt selectaţi prin concurs, în baza unei proceduri transparente, în bază de merit, şi sunt numiţi de Parlament cu votul a trei cincimi din deputaţii aleşi.

(4) Dacă numirea candidaţilor care nu fac parte din rândul judecătorilor la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii în condiţiile alineatului (3) a eşuat, procedura şi condiţiile de numire a acestora sunt stabilite de lege.

(5) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi sau numiţi pentru un mandat de 6 ani, fără posibilitatea de a deţine două mandate.

[Articolul 122 în redacţia Legii nr.120 din 23 septembrie 2021, în vigoare din 1 aprilie 2022]

Articolul 123

Atribuţiile [Consiliului Superior al Magistraturii]

„(1) Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători. Consiliul Superior al Magistraturii îşi exercită atribuţiile în mod direct sau prin intermediul organelor sale specializate.

(2) Modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin lege organică.

[Articolul 123 alin.(1) completat prin Legea nr.120 din 23 septembrie 2021, în vigoare din 1 aprilie 2022]

11. Prevederile relevante ale Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar sunt următoarele:

Articolul 1

Obiectul şi scopul legii

„(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare în sectorul bugetar şi reprezintă un cadru general ce cuprinde principiile, regulile şi procedurile de stabilire a drepturilor salariale în raport cu ierarhia funcţiilor din sectorul bugetar.

(2) Scopul prezentei legi constă în asigurarea unui sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar transparent, echitabil, atractiv, simplu de gestionat, capabil să reflecte şi să remunereze performanţa, în cadrul căruia salariul de bază să reprezinte principalul element al remuneraţiei personalului.

(3) Modul şi condiţiile de salarizare a personalului din sectorul bugetar ţin în exclusivitate de prezenta lege şi nu pot fi obiectul de reglementare a altor acte normative, cu excepţia celor ce rezultă din legea respectivă.”

Articolul 7

Registrul funcţiilor din sectorul bugetar

„(1) Registrul funcţiilor din sectorul bugetar cuprinde 8 grupuri ocupaţionale corespunzătoare domeniilor de activitate bugetară, codificate cu litere, după cum urmează:

[…]

2) Justiţie (B);

[…]

(4) Grupurile ocupaţionale, subgrupurile de funcţii şi funcţiile din sectorul bugetar cuprinse în registrul menţionat la alin.(1) din prezentul articol sunt detaliate în anexele nr.3–10.

[…].”

Articolul 10

Componentele salariului lunar

„(1) Salariul lunar al personalului din unităţile bugetare pentru activitatea desfăşurată pe durata normală a timpului de lucru stabilită de lege este constituit din:

a) partea fixă, compusă din:

– salariul de bază;

– sporul lunar pentru gradul profesional;

– sporul lunar pentru deţinerea titlului ştiinţific şi/sau ştiinţifico-didactic;

– sporul lunar pentru deţinerea titlului onorific;

b) partea variabilă, care cuprinde:

– sporul pentru performanţă;

– sporuri cu caracter specific.

(2) Suplimentar la cele menţionate la alin.(1), personalul unităţilor bugetare beneficiază, după caz, de:

– sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile;

– sporuri pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte şi/sau pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau în zilele de repaus;

– spor pentru realizarea sarcinilor prioritare în contextul implementării cerinţelor de aderare la Uniunea Europeană;

– spor pentru participare la proiecte de dezvoltare finanţate din surse externe;

– sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate;

– premii unice;

– premiu anual.

(3) Prin derogare de la prevederile alin.(1), salariul lunar al persoanelor cu funcţii de demnitate publică, cu excepţia directorului Serviciului Fiscal de Stat şi a directorului Serviciului Vamal, şi al personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică se constituie din partea fixă şi plăţile enumerate la alin.(2) dacă aceste plăţi nu rezultă din activităţi declarate incompatibile prin legi speciale.

[…].”

Articolul 12

Salariul de bază

„[…]

(13) Salariul de bază se calculează prin înmulţirea valorii de referinţă stabilite cu coeficientul de salarizare corespunzător clasei de salarizare pentru funcţia respectivă, determinată în condiţiile prezentei legi, cu rotunjire până la 10 lei în favoarea salariatului.

(14) Valoarea de referinţă corespunzătoare coeficientului de salarizare 1,00 se stabileşte în legea bugetului de stat pentru anul respectiv.

(15) Valoarea de referinţă se reexaminează anual în funcţie de condiţiile economice din ţară şi de posibilităţile bugetului public naţional, cel puţin la nivelul prognozat al ratei inflaţiei.

(16) Valoarea de referinţă aprobată anual nu poate fi mai mică decât cuantumul stabilit în anul precedent.”

Articolul 29

Valori de referinţă tranzitorii

„(1) În primii ani de implementare a prezentei legi pot fi utilizate, pentru unele categorii de angajaţi, valori de referinţă derogatorii de la valoarea generală.

(2) La valorile de referinţă derogatorii nu se aplică prevederile art.12 alin.(15).”

„[…]

 

Anexa nr.4

 

Grupul ocupaţional „Justiţie (B)”

 

1. Dispoziţiile prezentei anexe reglementează codul funcţiei, denumirea funcţiei, clasa de salarizare şi coeficientul de salarizare aferent pentru funcţiile de judecători şi procurori, conform tabelului 1, şi pentru personalul de specialitate din domeniul expertizei judiciare, formării judiciare, asistenţei juridice garantate de stat, conform tabelului 2.

2. La determinarea clasei de salarizare şi a coeficientului de salarizare aferent pentru alte categorii de angajaţi care pot fi încadraţi în autorităţile judecătoreşti se vor utiliza anexele la prezenta lege ce reglementează funcţiile specifice din grupul ocupaţional corespunzător.

 

 

12. Prevederile relevante ale Legii nr.271 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative sunt următoarele:

„[...]

Art.III. – La articolul 28 alineatul (1) din Legea nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.15–17, art.63), cu modificările ulterioare, textul „Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor” se substituie cu cuvintele „legislaţia privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar”.

[...]

Art.V. – Legea nr.947/1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.15–17, art.65), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 7¹ alineatul (4¹), textul „Legii nr.328/2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor şi Legii nr.355/2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” se substituie cu cuvintele „legislaţiei privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar”.

2. La articolul 27, alineatul (2) se abrogă.

[...].”

13. Prevederile relevante ale Legii cu privire la modificarea unor acte normative nr.257 din 16 decembrie 2020 sunt următoarele:

„[...]

Art.VI. – Articolul 27 din Legea nr.947/1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.15–17, art.65), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:

„(3) Condiţiile şi modul de salarizare a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aleşi din rândurile judecătorilor sunt stabilite de legislaţia privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar.

(4) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari beneficiază, pentru fiecare şedinţă la care participă, de o indemnizaţie echivalentă cu a zecea parte (1/10) din salariul preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.”

[...].”

14. Prevederile relevante ale Legii nr.947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii sunt următoarele:

Articolul 27

Asigurarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii

„(1) Consiliul Superior al Magistraturii se finanţează de la bugetul de stat în limita alocaţiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală.

(1¹) Bugetul Consiliului Superior al Magistraturii se elaborează, se aprobă şi se administrează în conformitate cu principiile, regulile şi procedurile prevăzute de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

(2) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii detaşaţi din rândul judecătorilor sunt salarizaţi la nivelul salariului de funcţie al judecătorului Curţii Supreme de Justiţie stabilit la art.4 alin.(4) lit.a) din Legea nr.328/2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari, cu excepţia persoanei alese în calitate de preşedinte al Consiliului, primesc o remunerare lunară în mărime de 2,4 salarii medii pe economie.

[Articolul 27 în redactarea anterioară datei de 1 decembrie 2018]

Articolul 27

Asigurarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii

„(1) Consiliul Superior al Magistraturii se finanţează de la bugetul de stat în limita alocaţiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală.

(1¹) Bugetul Consiliului Superior al Magistraturii se elaborează, se aprobă şi se administrează în conformitate cu principiile, regulile şi procedurile prevăzute de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

(3) Condiţiile şi modul de salarizare a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt stabilite de legislaţia privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar.

[Articolul 27 alin.(3) modificat prin Legea nr.246 din 29 iulie 2022, în vigoare din 1 ianuarie 2023]

[Articolul 27 alin.(4) abrogat prin Legea nr.246 din 29 iulie 2022, în vigoare din 1 ianuarie 2023]

 

DATE STATISTICE

15. Până la 1 decembrie 2018, salarizarea judecătorilor era realizată în baza Legii nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor, care stabilea drept unitate de referinţă la calcularea salariului judecătorului valoarea salariului mediu pe economie în anul precedent celui de gestiune. Astfel, de exemplu, salariul unui judecător de primă instanţă cu o vechime în munca de judecător de până la 6 ani era de 3,0 salarii medii pe economie. În anul 2018, salariul calculat în baza acestei formule era de 19339,2 lei (5697,1 lei*3). La 1 decembrie 2018 a intrat în vigoare Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018, care a abrogat Legea nr.328 din 23 decembrie 2013. În baza legii, noi salariul judecătorului constituia, în 2018, 20650 lei (8,26*2500 lei). De la adoptarea legii şi până în prezent cuantumul salariului judecătorului nu a fost modificat.

16. În această perioadă inflaţia a înregistrat o rată de 4,8% în anul 2019¹, de 3,8% în anul 2020², de 5,1% în anul 2021³, ajungând la 34,62% în octombrie 2022⁴. Mai mult, salariul mediu pe economie a crescut de la 6975 lei în anul 2019⁵ până la 9900 lei în anul 2022⁶.

_____________________

¹ https://www.bnm.md/files/Raport_Anual_2019_1.pdf

² https://www.bnm.md/files/Raport_Anual_2020%20(1).pdf

³ https://www.bnm.md/files/Raport_Anual_2021_.pdf

⁴ https://www.bnm.md/ro/content/rata-inflatiei-0

⁵ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=112063&lang=ro

⁶ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=129330&lang=ro

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

17. Examinând respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că obiectul acesteia ţine de competenţa sa ratione materiae, în conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

18. Potrivit articolelor 25 lit.d¹) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.d¹) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Consiliul Superior al Magistraturii posedă prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

19. Obiectul sesizării îl constituie controlul constituţionalităţii Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, a articolelor III şi V din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative şi a articolului VI din Legea nr.257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative.

20. Curtea a reţinut că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

21. Curtea a observat că Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 al cărei control îi este solicitat vizează salarizarea unui cerc larg de subiecte. Pentru că autorul sesizării pretinde controlul constituţionalităţii Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 în ansamblul său doar din perspectiva judecătorilor şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a trebuit să stabilească dacă aceasta se aplică faţă de judecători şi membrii Consiliului şi care norme din lege reglementează salarizarea lor.

22. Curtea a observat că articolul 1 alin.(3) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 prevede că dispoziţiile sale stabilesc în exclusivitate modul şi condiţiile de salarizare a personalului din sectorul bugetar. Astfel, având în vedere că judecătorii şi membrii Consiliului deţin o funcţie de demnitate publică, Curtea a conchis că Legea le este aplicabilă.

23. Curtea a observat că salariul judecătorului şi al membrului Consiliului este format dintr-o parte fixă, i.e. salariul de bază, sporul pentru gradul profesional, pentru titlul ştiinţific şi/sau ştiinţifico-didactic sau pentru titlul onorific, precum şi din alte sporuri şi premii [articolul 10 alineatele (1) lit.a), (2) şi (3) din Lege].

24. Referitor la componenta fixă a salariului, Curtea a notat că, potrivit articolului 12 alin.(2) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018, salariul de bază se stabileşte pe baza coeficienţilor de salarizare prevăzuţi în anexele nr.3–10 din Lege. Curtea a reţinut că coeficienţii de salarizare aplicabili faţă de judecători şi membrii Consiliului sunt prevăzuţi la Tabelul 1 din Anexa nr.4 din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018. Coeficienţii de salarizare au o expresie numerică (e.g. 8,26, în cazul judecătorilor cu o vechime în muncă de până la 6 ani) şi corespund unei clase concrete de salarizare (e.g. 102, în cazul judecătorilor cu o vechime în muncă de până la 6 ani). Astfel, Curtea a reţinut că salariul de bază al judecătorului şi al membrului Consiliului se calculează prin înmulţirea coeficientului de salarizare cu valoarea de referinţă stabilită în Legea bugetului de stat (e.g. 2500 lei * 8,26, în cazul judecătorilor cu o vechime în muncă de până la 6 ani).

25. Cu privire la sporurile ce formează partea fixă a salariului, Curtea a observat că acestea nu au un caracter retributiv, ci reprezintă recompense care sunt oferite având în vedere meritele deosebite ale salariatului în anumite domenii de activitate. Mai mult, valoarea sporurilor este fixată în Lege, achitându-se indiferent de tipul activităţii salarizate efectuate (articolele 14, 15 şi Anexa nr.2 la Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018). Aşadar, având în vedere că sporurile în discuţie nu au un caracter retributiv, Curtea a conchis că acestea nu pot fi examinate din perspectiva criticilor invocate în sesizare.

26. Cu privire la cea de-a doua componentă a salariului, i.e. sporurile de la alin.(2) al articolului 10 din Lege, Curtea a menţionat următoarele. Deşi aceste plăţi au legătură cu activitatea salarizată efectuată, ele nu se oferă în mod regulat, ci cu ocazii speciale şi doar dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii fixate de lege care fac posibilă plata lor, e.g. existenţa economiilor la buget ş.a. Aşadar, nici aceste prestaţii nu pot fi examinate din perspectiva criticilor invocate în sesizare.

27. Cu privire la controlul constituţionalităţii altor prevederi din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018, Curtea a reţinut că Consiliul nu a prezentat alte critici de neconstituţionalitate. Întreaga sa argumentare se referă, în exclusivitate, la valoarea salariului judecătorului şi membrului Consiliului, care se stabileşte pe baza coeficientului de salarizare şi a valorii de referinţă. Aşadar, având în vedere considerentele de la §22-26 supra, referitor la primul capăt al sesizării, Curtea îşi va raporta analiza la articolul 12 alineatele (15) şi (16) şi la Anexa nr.4 Tabelul 1 din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018, în partea aferentă judecătorilor şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

28. Referitor la cel de-al doilea capăt al sesizării, Curtea a observat că articolele III şi V din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 au amendat articolele 28 alin.(1) din Legea nr.544 din 20 iulie 1995 şi 7¹ alin.(4¹) din Legea nr.947 din 19 iulie 1996. Totodată, pct.2) din articolul V din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 a abrogat alin.(2) din articolul 27 din Legea nr.947 din 19 iulie 1996. Aceste amendamente stabilesc că condiţiile şi modul de salarizare al judecătorilor şi al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii se regăsesc în Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018. Totodată, Curtea a observat că articolul VI din Legea nr.257 din 16 decembrie 2020 a completat articolul 27 din Legea nr.947 din 19 iulie 1996 cu alineatele (3) şi (4), care reiterează că salarizarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată de Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018.

29. Curtea a observat că Legile de modificare contestate de către autor prevăd că judecătorii şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt remuneraţi în condiţiile Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018. În acest sens, în partea în care i-a fost solicitat controlul constituţionalităţii articolelor III şi V pct.1 din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018, Curtea a reţinut că aceste amendamente reprezintă norme de trimitere care armonizează legislaţia cu Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018. Din acest motiv, pentru că în analiza admisibilităţii primului capăt al sesizării a reţinut că remunerarea judecătorilor şi a membrilor Consiliului se efectuează, în exclusivitate, pe baza articolelor 12 alineatele (15) şi (16) şi a Anexei nr.4 Tabelul 1 din Legea nr.270, Curtea a stabilit că şi în acest capăt obiectul controlului trebuie raportat la prevederile Legii nr.270, nu la o normă de trimitere. Aşadar, Curtea a declarat sesizarea inadmisibilă în această parte.

30. În partea în care i-a fost cerut controlul constituţionalităţii articolelor V pct.2 din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 şi VI din Legea nr.257 din 16 decembrie 2020, Curtea a reţinut că acestea vizează salarizarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Curtea a observat că, la fel ca în cazul amendamentelor privind remunerarea judecătorilor, normele în discuţie fac trimitere în chestiunea salarizării la legea-cadru în materie de salarizare a personalului bugetar. Din acest motiv, Curtea a trebuit să analizeze dacă ea trebuie să-şi raporteze controlul său la Legile de modificare în discuţie sau la Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018.

31. Curtea a reţinut că Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 nu distinge între judecători şi membrii Consiliului în materie de salarizare, ci operează cu categoriile juridice de la articolele 12 alineatele (15) şi (16) şi din Anexa nr.4 Tabelul 1 din Lege, atunci când se referă la remunerarea membrilor Consiliului. Pentru că funcţia de membru al Consiliului implică o demnitate publică şi pentru că condiţiile de remunerare sunt similare celor aplicate judecătorului, existând doar diferenţe minore determinate de coeficienţii de salarizare din Anexa nr.4 Tabelul 1 la Lege, Curtea a precizat că raţionamentele de la §22-26 de mai sus le sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi membrilor Consiliului. Acest lucru i-a permis Curţii să reţină inadmisibilitatea sesizării în capătul în care i-a fost solicitat controlul constituţionalităţii articolelor V pct.2 din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 şi VI din Legea nr.257 din 16 decembrie 2020.

32. Aşadar, având în vedere aceste constatări, Curtea a precizat că în analiza fondului sesizării ea va verifica constituţionalitatea articolului 12 alineatele (15) şi (16) şi a Anexei nr.4 Tabelul 1 din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 atât din perspectiva judecătorilor, cât şi din perspectiva membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

33. Autorul sesizării a pretins încălcarea articolelor 1 alin.(3) [statul de drept], 6 [separaţia şi colaborarea puterilor în stat], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi] şi 116 alin.(1) [statutul judecătorilor] din Constituţie.

34. Cu privire la incidenţa articolului 54 din Constituţie, Curtea a reţinut că autorul sesizării nu precizează dreptul al cărui exerciţiu a fost restrâns. Curtea a subliniat că acest articol îi impune un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Prin urmare, pentru a putea fi invocat, autorul sesizării trebuia să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (DCC nr.126 din 5 august 2021, §27).

35. Cu privire la incidenţa articolului 1 alin.(3) din Constituţie, Curtea a reţinut că independenţa judecătorilor are o importanţă fundamentală pentru ordinea juridică constituţională. Ea are relevanţă în contextul principiului statului de drept, potrivit articolului 1 alin.(3) din Constituţie (HCC nr.38 din 7 decembrie 2021, §33). Mai mult, într-un stat guvernat de preeminenţa dreptului, principiul independenţei judecătoreşti este însoţit de mai multe garanţii, vitale pentru independenţa judiciară instituţională şi individuală şi fără de care ar fi imposibilă funcţionarea efectivă şi imparţială a instanţelor (HCC nr.38 din 7 decembrie 2021, §55).

36. Referitor la incidenţa articolului 6 din Constituţie, având în vedere că argumentele din sesizare pretind afectarea echilibrului puterilor statului, Curtea a reţinut aplicabilitatea acestui articol.

37. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că garanţia unei „instanţe independente” impune ca judecătorii să beneficieze de garanţii adecvate pe plan financiar (HCC nr.25 din 27 iulie 2017, §36-38 şi 40). Deşi garanţia financiară a independenţei judecătorilor nu poate fi redusă numai la fixarea unui cuantum precis al salariului, Curtea a precizat că aceasta implică, în special, o stabilitate a cuantumului salariului şi faptul că acesta trebuie să-i asigure magistratului un nivel de viaţă adecvat. Stabilitatea salariului, precum şi nivelul său adecvat urmăresc să-i pună pe judecători la adăpost de orice presiuni exterioare care le influenţează deciziile. Totodată, Curtea a menţionat că cuantumul salariului trebuie să fie în concordanţă cu importanţa funcţiilor asumate şi că acest cuantum să nu fie desprins de realităţile economice şi sociale (a se vedea HCC nr.24 din 2 octombrie 2018, §43 şi 44).

38. Curtea a menţionat că exigenţele în discuţie se bazează inclusiv pe diferite instrumente juridice elaborate la nivelul Consiliului Europei. Astfel, articolul 6 din Carta Europeană privind statutul judecătorilor prevede că nivelul protecţiei financiare a judecătorilor ar trebui stabilit astfel încât să nu-i expună unui risc de presiuni susceptibile să le afecteze independenţa.

39. În acest context, Curtea a observat că prevederile Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 care reglementează salariul judecătorilor prevăd clase de salarizare, coeficienţi de salarizare şi valori de referinţă, care variază în funcţie de vechimea în muncă şi de nivelul instanţei în care judecătorul lucrează. În timp ce coeficienţii şi clasele de salarizare ale judecătorilor sunt constante, valoarea de referinţă este fluctuantă, în funcţie de realităţile economice.

40. Curtea a reţinut că valoarea de referinţă se stabileşte anual în Legea bugetului de stat, care este un act normativ elaborat de Guvern şi adoptat de Parlament. În acest sens, analizând conţinutul Legilor cu privire la bugetul de stat pentru anii 2019-2022, Curtea a observat că valoarea de referinţă aplicată judecătorilor şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost modificată de la data adoptării Legii nr.270. În continuare, Curtea a reţinut că articolul 29 alin.(2) din Lege nu permite ajustarea anuală a valorii de referinţă a judecătorului şi a membrului Consiliului. Aşadar, pentru că această normă derogatorie exclude, prin efectele sale, judecătorii şi membrii Consiliului de la ajustarea salariului, Curtea şi-a extins obiectul controlului său şi în privinţa acestei prevederi.

41. Astfel, Curtea a constatat că articolele 12 alineatele (15) şi (16), 29 alin.(2) şi Anexa nr.4 Tabelul 1 din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 le permit Parlamentului şi Guvernului să exercite în mod discreţionar competenţele lor la formarea bugetului de stat în dauna separaţiei puterilor în stat şi independenţei judecătorilor. Având în vedere acest fapt, Curtea a subliniat că trebuie să analizeze dacă modalitatea de determinare a salariului judecătorului din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 este conformă cu garanţia securităţii financiare a judecătorului, aşa cum o presupun articolele 1 alin.(3), 6 şi 116 alin.(1) din Constituţie.

42. Totodată, pentru că în sesizare autorul solicită controlul prevederilor contestate şi din perspectiva remunerării membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor articolelor 121¹, 122 şi 123 din Constituţie, care reglementează rolul, componenţa şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Curtea a subliniat că, fiind suverană în privinţa propriei proceduri şi a regulilor pe care trebuie să le respecte, ea este competentă să reţină incidenţa altor articole constituţionale, importante fiind argumentele autorului sesizării (HCC nr.27 din 13 noiembrie 2020, §18; HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, §24; HCC nr.19 din 13 iulie 2021, §42; HCC nr.12 din 16 iunie 2022, §30). Aşadar, referitor la acest capăt al sesizării, Curtea a considerat necesar să examineze constituţionalitatea dispoziţiilor contestate în baza articolelor 1 alin.(3), 6, 121¹, 122 şi 123 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 6, 116 alin.(1), 121¹, 122 şi 123 din Constituţie

1. Argumentele autorului sesizării

43. Consiliul Superior al Magistraturii susţine că Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 nu le asigură judecătorilor un salariu adecvat. În particular, normele care reglementează grila şi condiţiile de salarizare a judecătorilor nu ţin cont de restricţiile impuse judecătorilor. Până la adoptarea Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018, salarizarea judecătorilor era reglementată de Legea nr.328 din 23 decembrie 2013, care stabilea condiţii de salarizare conforme cu principiile independenţei justiţiei şi separaţiei şi colaborării puterilor în stat, cu rolul judecătorului la înfăptuirea justiţiei şi cu incompatibilităţile impuse acestuia. Deşi Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 a urmărit să le ofere judecătorilor un salariu adecvat, acest obiectiv nu a fost realizat.

44. Consiliul precizează că Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 stabilea mărimea salariului judecătorului în funcţie de valoarea salariului mediu pe economie, pe când Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 prevede că salariul se stabileşte pe baza valorii de referinţă, care se înmulţeşte cu coeficientul de salarizare corespunzător funcţiei de judecător. Deşi valoarea de referinţă trebuie ajustată anual în funcţie de condiţiile economice şi de posibilităţile bugetului public naţional, astfel încât să reflecte cel puţin nivelul prognozat al ratei inflaţiei, Consiliul subliniază că valoarea de referinţă a coeficientului de salarizare aplicată judecătorilor nu a suferit nicio schimbare de la data adoptării Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018. Astfel, salariul judecătorilor a rămas la nivelul anului 2018.

45. Consiliul susţine că necesitatea diferenţierii condiţiilor de salarizare a judecătorilor urmăreşte să compenseze restricţiile pe care le impune funcţia de judecător. Aşadar, referitor la primul capăt de sesizare, Consiliul solicită declararea neconstituţionalităţii Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 şi revigorarea prevederilor Legii nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor. Consiliul pretinde că sunt încălcate articolele 1 alin.(3), 6 şi 116 alin.(1) din Constituţie.

46. Cu privire la neconstituţionalitatea articolelor III şi V din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative şi VI din Legea nr.257 din 16 decembrie 2020 privind modificarea unor acte normative, Consiliul susţine că acestea sunt neconstituţionale din aceleaşi motive.

 

2. Argumentele autorităţilor cărora li s-a solicitat şi care şi-au prezentat opinia

47. În opinia sa, Guvernul a susţinut că independenţa justiţiei este asigurată prin procedura de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţia de judecător, prin garantarea inviolabilităţii, a secretului deliberărilor şi interzicerea divulgării lui, prin stabilirea răspunderii pentru fapta de lipsă de respect faţă de judecată şi de imixtiune în justiţie, prin alocarea resurselor financiare adecvate pentru funcţionarea sistemului judiciar, prin crearea condiţiilor organizatorice şi tehnice favorabile activităţii instanţelor şi prin asigurarea materială şi socială a judecătorului.

48. Guvernul menţionează că necesitatea asigurării materiale adecvate a judecătorilor rezultă din Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care prevede că remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului şi a responsabilităţilor acestora şi trebuie să aibă un nivel suficient pentru a-i pune la adăpost de orice presiuni exterioare care urmăresc influenţarea deciziilor lor. Totuşi, Guvernul susţine că statul dispune de o marjă largă de apreciere în domeniul politicii sale sociale. Mai mult, normele constituţionale privind independenţa justiţiei nu garantează un cuantum concret al salariului sau un standard de remunerare mai înalt decât în cazul altor categorii de cetăţeni.

49. Guvernul susţine că Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 a urmărit integrarea salariilor judecătorilor într-un sistem unitar de salarizare, pentru echilibrarea cheltuielilor bugetare şi pentru corectarea diferenţelor existente între diferitele sisteme de salarizare. Mai mult, Guvernul subliniază că Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 nu a diminuat salariile judecătorilor. Cuantumul lunar al salariului judecătorului a crescut în raport cu cuantumul salariului calculat pe baza Legii nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor. Totodată, salariile judecătorilor sunt egale sau depăşesc salariile funcţionarilor publici de rang înalt, i.e. Preşedintele ţării, Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru.

50. În opinia sa, Parlamentul a susţinut că pentru reformarea sistemului de salarizare în sectorul bugetar, care era inechitabil şi greu de administrat, a fost elaborat Conceptul privind sistemul unitar de salarizare a personalului din sectorul bugetar. Conceptul a stabilit principiile noului sistem de salarizare: transparenţa, echitatea, uşurinţa în aplicare şi capacitatea de a recompensa performanţa profesională din fiecare domeniu de activitate. Sistemul unitar de salarizare a inclus toţi angajaţi din sectorul bugetar, inclusiv persoanele cu funcţii de demnitate publică, judecătorii, procurorii, funcţionarii publici ş.a.

51. Parlamentul menţionează că sistemul de salarizare reglementat prin Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 are la bază principiile nediscriminării, echităţii şi coerenţei, în sensul asigurării tratamentului egal şi a remunerării egale pentru o muncă de valoare egală. Astfel, Parlamentul precizează că de la adoptarea Legii şi până în prezent, la stabilirea remuneraţiei judecătorului s-a ţinut cont de aceste principii. Parlamentul susţine că valoarea de referinţă a coeficientului de salarizare a judecătorului este cea mai mare din sistemul bugetar.

52. În opinia sa amicus curiae, Asociaţia Judecătorilor susţine că, într-o democraţie autentică, atât guvernaţii, cât şi poporul trebuie să recunoască că judecătorul, care trebuie să decidă, în ultimă instanţă, asupra vieţii, libertăţii şi drepturilor omului, pe lângă un înalt profesionalism şi o reputaţie ireproşabilă, trebuie să posede o independenţă materială şi un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. Mai mult, statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorului astfel încât aceasta să compenseze efortul şi responsabilităţile lui şi să fie pe măsura statutului şi funcţiilor pe care le exercită. Cu privire la remuneraţia judecătorului şi Comisia de la Veneţia a subliniat că aceasta trebuie să corespundă statutului profesiei şi că o remuneraţie adecvată este indispensabilă pentru a proteja judecătorii de interferenţe externe.

53. Totodată, Asociaţia Judecătorilor susţine că valoarea de referinţă a coeficientului de salarizare al judecătorului nu a fost ajustată de la adoptarea Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018. Acest lucru diminuează din securitatea financiară a judecătorului, garantată în baza articolelor 1 alin.(3), 6 şi 116 alin.(1) din Constituţie. Asociaţia judecătorilor precizează că scopul pentru care judecătorii trebuie să fie independenţi este ca justiţia să fie percepută ca imparţială. Sistemul de salarizare al judecătorilor existent până la adoptarea Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 garanta independenţa materială reală a judecătorilor, deoarece puterea legislativă şi cea executivă erau excluse de la stabilirea salariului judecătorului.

 

3. Aprecierea Curţii

Principii generale

54. Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale privind separaţia puterilor în stat (articolul 6), privind independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor (articolul 116 alin.(1)), privind stabilirea prin lege organică a organizării instanţelor judecătoreşti, a competenţei acestora şi a procedurii de judecată (articolul 115 alin.(4)) definesc statutul juridic al judecătorului şi subliniază calitatea justiţiei de ramură independentă şi imparţială a puterii de stat. Pentru a-şi putea realiza competenţele, puterea judecătorească trebuie să fie independentă faţă de puterile legislativă şi executivă, fapt care implică libertate faţă de orice influenţă care poate fi exercitată de acestea din urmă (HCC nr.23 din 27 iunie 2017, §43; HCC nr.9 din 7 aprilie 2022, §63).

55. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, ca autorităţi publice care, în virtutea funcţiilor lor, exercită controlul de constituţionalitate şi de legalitate asupra activităţii autorităţilor executive şi legislative, trebuie să aibă la dispoziţie resursele financiare necesare exercitării acestor funcţii (HCC nr.27 din 31 octombrie 2019, §54). Curtea a subliniat că remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, constituie una din componentele de bază ale independenţei lui, reprezentând o contrapondere faţă de restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse în virtutea funcţiei. Curtea a precizat că statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorului astfel încât aceasta să compenseze efortul şi responsabilităţile lui şi să fie pe măsura statutului şi a funcţiei pe care o exercită (HCC nr.24 din 2 octombrie 2018, §38-40; HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, §38).

56. În Hotărârea nr.9 din 7 aprilie 2022, §63, Curtea a reţinut că judecătorii trebuie să ia decizii în deplină libertate şi să acţioneze fără restricţie şi fără a fi supuşi unor influenţe, incitări, presiuni, ameninţări sau intervenţii ilegale, directe sau indirecte, indiferent din partea cui şi de motivul de la baza lor. În calitate de deţinător al autorităţii judecătoreşti, judecătorul trebuie să-şi poată exercita funcţia în deplină independenţă în raport cu toate constrângerile de natură socială, economică şi politică, chiar şi în raport cu alţi judecători şi în raport cu administraţia judecătorească (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, §97; HCC nr.7 din 24 martie 2020, §38).

Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză

57. Aşadar, Curtea observă că Constituţia nu conţine nicio menţiune care ar viza remuneraţia judecătorului. Totuşi, Legea fundamentală nu-i acordă Parlamentului o marjă discreţionară nelimitată în acest sens. Dimpotrivă, articolele 1 alin.(3), 6 şi 116 alin.(1) din Constituţie limitează de o manieră substanţială această competenţă. În principal, aceste norme presupun că Parlamentul are obligaţia de a le stabili judecătorilor o remuneraţie suficient de ridicată şi de stabilă pentru a-i proteja de riscul intervenţiilor sau al presiunilor exterioare susceptibile să le afecteze independenţa şi imparţialitatea.

58. La această etapă, Curtea va examina: (i) dacă legea protejează independenţa judecătorului prin ajustarea salariului în cazul fluctuaţiilor economice, (ii) dacă legea prevede garanţii împotriva presiunilor externe din partea legislativului şi a executivului şi (iii) cuantumul adecvat al remuneraţiei judecătorului.

Dacă legea protejează independenţa judecătorului prin ajustarea salariului în cazul fluctuaţiilor economice

59. Curtea constată că salariul judecătorului se calculează prin înmulţirea valorii de referinţă din Legea bugetului de stat cu coeficientul de salarizare din Anexa nr.4 Tabelul 1 la Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018. Cu privire la valoarea de referinţă, articolul 12 alineatele (15) şi (16) din Legea nr.270 stabileşte că aceasta se reexaminează anual în funcţie de condiţiile economice din ţară şi de posibilităţile bugetului public naţional, cel puţin la nivelul prognozat al ratei inflaţiei, fără a fi posibilă stabilirea unui cuantum mai mic decât cel stabilit în anul precedent. La o primă vedere, aceste norme ar asigura ajustarea salariilor cu condiţiile economice.

60. Totuşi, Curtea constată că articolul 29 alin.(2) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 le oferă autorităţilor competente o marjă discreţionară largă privind condiţiile în care are loc ajustarea remuneraţiei judecătorului. Astfel, deşi legislativul a majorat, începând cu anul 2020, valoarea de referinţă pentru unele categorii de funcţionari publici, remuneraţia judecătorului nu a suferit nicio modificare, în pofida faptului că inflaţia a diminuat din puterea de cumpărare a salariilor judecătorilor. O explicaţie a acestui fapt este că salariile sunt expuse în mod diferit la inflaţie⁷, i.e. cu cât salariul este mai mic, cu atât impactul inflaţiei este mai mare. Aşadar, având în vedere acest fapt, Curtea consideră că este rezonabil ca ajustările să nu-i vizeze pe toţi salariaţii în acelaşi timp, ci în funcţie de valoarea salariului.

___________________

⁷ https://www.bnm.md/files/2_%20Infla%C8%9Bia-.pdf

 

61. Totuşi, Curtea reţine că majorările salariale nu au vizat doar salariile mici, ci salarii cu valori egale sau cu valori care depăşeau, la data ajustării, salariul judecătorului de primă instanţă. De la intrarea în vigoare a Legii nr.270 şi până în prezent, salariul unui judecător de primă instanţă cu o vechime în muncă de până la 6 ani este de 20650 lei, în timp ce salariul unui secretar de stat în Guvern a fost de 22 011 lei în anul 2020, de 22678 lei în anul 2021 şi de 24012 lei în anul 2022. Mai mult, de majorări salariale s-au bucurat deputaţii, miniştrii, şefii şi şefii-adjuncţi ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat şi alţi salariaţi. Deşi remuneraţia acestora este mai mică decât cea a judecătorului de primă instanţă, Curtea reţine că unele categorii salariale se bucură de plăţi compensatorii, de indemnizaţii lunare neimpozabile şi de garanţii sociale (a se vedea, spre exemplu, articolul 26 din Legea privind statutul deputatului în Parlament).

62. Astfel, deşi au fost efectuate mai multe ajustări salariale, ele au avut un caracter incoerent. Pe de altă parte, Curtea reţine că îngheţarea salariilor judecătorilor nu a urmărit să implementeze un obiectiv de ordine publică, cum ar fi contracararea unei crize economice. Aşadar, modul în care articolul 12 alin.(15) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 a fost aplicat confirmă că autorităţile competente decid în mod discreţionar care sunt salariaţii care vor beneficia de majorări salariale.

Dacă legea prevede garanţii împotriva presiunilor externe din partea legislativului şi a executivului

63. Curtea reţine că legislaţia nu le impune autorităţilor competente ale statului obligaţia motivării refuzului privind ajustarea salariului. Această situaţie le poate crea judecătorilor suspiciuni de rea-intenţie şi poate conduce la un sentiment generalizat de nemulţumire. Spre deosebire de alţi salariaţi, judecătorii nu-şi pot revendica dreptul la majorări salariale prin negocieri sau prin acţiuni colective. Implicarea lor în astfel de acţiuni ar presupune că sunt dispuşi la concesii în activitatea lor, pentru a beneficia de creşterea salariilor.

64. În Hotărârea nr.27 din 31 octombrie 2019, la §57, Curtea a semnalat caracterul necorespunzător al atragerii instanţelor judecătoreşti în negocieri cu autorităţile statului pentru obţinerea finanţării necesare activităţii lor. În acest sens, Curtea a subliniat că instanţele judecătoreşti exercită controlul de legalitate în privinţa activităţii autorităţilor executive şi legislative, fapt care poate nemulţumi autorităţile supuse controlului. În calitatea lor de autorităţi care elaborează anual proiectul bugetului de stat sau aprobă bugetul de stat, ele ar putea limita în mod nejustificat finanţarea autorităţilor vizate.

65. Cu privire la acest risc şi Comisia de la Veneţia a subliniat că salariul judecătorilor trebuie stabilit pe bază de criterii obiective şi transparente, iar avantajele financiare care includ un element discreţionar trebuie excluse, întrucât reprezintă o ameninţare la adresa independenţei puterii judecătoreşti [a se vedea Raportul privind independenţa sistemului judiciar, partea I: independenţa judecătorilor (CDL-AD(2010)004), §46].

66. Aşadar, Curtea reţine că articolul 12 alin.(15) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018, care condiţionează ajustarea salariului judecătorului de opţiunea autorităţilor competente ale statului, subminează independenţa funcţională a sistemului judecătoresc.

67. În continuare, Curtea va analiza caracterul adecvat al cuantumului salariului judecătorului.

Cuantumul adecvat al remuneraţiei judecătorului

68. Curtea observă că creşterea inflaţiei şi carenţele din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 afectează siguranţa financiară a judecătorului.

69. Curtea reţine că, în termeni economici, valoarea unui salariu poate fi măsurată pe baza cantităţii de bunuri care pot fi achiziţionate în baza sa la o dată concretă sau nominal, desemnând o sumă de bani. Curtea precizează că fluctuaţiile economice acţionează în mod diferit în privinţa acestor valori. Acest lucru este ilustrat de faptul că, în timp ce valoarea nominală nu este afectată de fluctuaţiile economice, valoarea reală a salariului se diminuează, pentru că scade cantitatea de mărfuri şi servicii care pot fi procurate.

70. În Hotărârea nr.24 din 2 octombrie 2018, la §38 şi 39, Curtea a precizat că remuneraţia judecătorului constituie una din componentele de bază ale independenţei lui. Într-o democraţie autentică, atât guvernanţii, cât şi poporul trebuie să recunoască că judecătorul, căruia i s-a încredinţat puterea de a decide cu privire la drepturile şi libertăţile omului, trebuie să posede o independenţă materială şi un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. În Hotărârea nr.27 din 31 octombrie 2019, la §31, Curtea a reţinut că o justiţie independentă nu poate fi imaginată în lipsa unor garanţii financiare şi că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului dobândesc un caracter iluzoriu în absenţa unei justiţii independente care să asigure respectarea lor. Garanţia independenţei financiare a judecătorilor impune ca prestaţiile băneşti să corespundă cu realităţile economice şi sociale (§66). Ajustarea salariilor judecătorilor nu trebuie să depindă exclusiv de puterea executivă sau legislativă ca autorităţi competente de a elabora şi de a adopta bugetul de stat.

71. Aşadar, garanţia securităţii financiare, aşa cum a fost interpretată de Curte în jurisprudenţa sa, îi oferă judecătorului protecţie faţă de diminuarea nejustificată a salariului. În cazul analizat, Curtea precizează că diminuarea valorii nominale sau reale a salariului conduce la consecinţe similare în privinţa independenţei justiţiei, diminuând nivelul de protecţie a judecătorului. De altfel, Curtea reţine că garanţia securităţii financiare poate fi rapid golită de conţinut de o inflaţie persistentă. Într-un asemenea caz, articolul 116 alin.(1) din Constituţie ar deveni ineficient şi nu şi-ar realiza scopul, iar protecţia bazată exclusiv pe valoarea nominală a salariului ar conduce la consecinţe absurde, i.e. că inflaţia nu afectează salariul judecătorului.

72. Prin urmare, având în vedere că inflaţia erodează valoarea salariului, subminând în acelaşi timp scopul garanţiei securităţii financiare, Curtea reţine că remuneraţia judecătorilor trebuie protejată de fluctuaţiile monetare. Acest obiectiv poate fi realizat prin ajustarea salariilor în baza ratei inflaţiei sau în baza altor mecanisme care ţin cont de evoluţia preţurilor la produsele şi serviciile de bază. Curtea precizează că acest lucru nu este un fapt neobişnuit, pentru că un mecanism similar este aplicat şi în cazul altor drepturi social-economice, e.g. în cazul dreptului la indexarea pensiei (articolul 13 alin.(2) din Legea privind sistemul public de pensii).

73. Pe de altă parte, Curtea precizează că nivelul salariului influenţează decizia judecătorilor privind încetarea carierei. Curtea reţine că majoritatea judecătorilor acced în funcţie în tinereţe, proiectându-şi o carieră de durată. Deşi la data ocupării funcţiei majoritatea judecătorilor sunt conştienţi de necesitatea unor sacrificii financiare, Curtea subliniază că ei nu trebuie puşi în situaţia de a-şi epuiza resursele personale sau de a se îndatora.

74. Aşadar, având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea conchide că articolele 12 alin.(15) şi 29 alin.(2) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 corespund cu articolele 1 alin.(3), 6 şi 116 alin.(1) din Constituţie, în măsura în care ajustarea anuală a mărimii valorii de referinţă de salarizare a judecătorului este obligatorie şi se bazează cel puţin pe rata inflaţiei medii anuale la data adoptării Legii bugetului de stat pentru anul următor.

Condiţiile de salarizare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

75. Potrivit Constituţiei, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti [articolul 121¹], este format din 12 membri: şase judecători aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor, reprezentând toate nivelurile instanţelor judecătoreşti, şi şase persoane care se bucură de o înaltă reputaţie profesională şi integritate personală, cu experienţă în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, care nu activează în cadrul organelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti şi nu sunt afiliate politic [articolul 122 alin.(1)], şi asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea măsurilor disciplinare faţă de judecători [articolul 123 alin.(1)]. Pornind de la aceste norme, Curtea reiterează că, prin natura sa juridică, prin modul de constituire, organizare şi realizare a competenţelor sale, Consiliul Superior al Magistraturii este organul independent care are rolul de a asigura autoadministrarea judecătorească, organizarea şi funcţionarea sistemului judecătoresc, precum şi de a garanta independenţa autorităţii judecătoreşti (a se vedea HCC nr.9 din 28 iunie 2012, §32; HCC nr.23 din 27 iunie 2017, §56), sistem care exercită puterea judecătorească în stat.

76. Pentru a aduce la îndeplinire dezideratul fundamental prevăzut de articolul 121¹ din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii urmăreşte scopul de a garanta atât independenţa sistemului judecătoresc, cât şi independenţa judecătorilor individual, iar existenţa instanţelor judecătoreşti independente şi imparţiale este cerinţa structurală pentru statul guvernat în baza principiului supremaţiei legii, garantat de articolul 1 alin.(3) din Constituţie (a se vedea ACC nr.4 din 5 decembrie 2017, §52). Consiliul prestează un serviciu public, iar deciziile sale au repercusiuni asupra întregii societăţi (a se vedea ACC nr.2 din 3 decembrie 2020, §87). Astfel, Curtea consideră că membrii Consiliului [judecători şi non-judecători] aleşi în baza articolului 122 din Constituţie, trebuie să beneficieze de garanţii privind independenţa şi imparţialitatea lor, iar remuneraţia lor trebuie să corespundă poziţiei pe care o ocupă şi să fie proporţională cu volumul de lucru pe care îl îndeplinesc [a se vedea Avizul nr.10 (2007) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, §36].

77. Curtea consideră că remuneraţia, ca una din garanţiile independenţei şi imparţialităţii membrilor Consiliului, nu trebuie să depindă în exclusivitate de puterea executivă sau cea legislativă, autorităţi competente de a elabora şi a adopta bugetul de stat pentru fiecare an financiar. Legislaţia trebuie să prevadă mecanismele necesare care să asigure menţinerea valorii reale a salariilor acestora la nivelul corespunzător îndeplinirii funcţiei de garant al independenţei autorităţii judecătoreşti.

78. Având în vedere că Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti şi instituţia care exercită autoadministrarea judecătorească, Curtea precizează că raţionamentele de la §63-74 din prezenta hotărâre urmează a fi aplicate, mutatis mutandis, şi faţă de membrii Consiliului, aşa cum o impun articolele 1 alin.(3), 6, 121¹, 122, 123 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e) 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea depusă de Consiliul Superior al Magistraturii pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, a articolelor III şi V din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative şi a articolului VI din Legea nr.257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte noprmative.

2. Se recunosc constituţionale articolele 12 alin.(15) şi 29 alin.(2) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în măsura în care ajustarea anuală a mărimii valorii de referinţă de salarizare a judecătorilor şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este obligatorie şi se bazează cel puţin pe rata inflaţiei medii anuale la data adoptării Legii bugetului de stat pentru anul următor.

3. Se recunosc constituţionale articolul 12 alin.(16) şi Anexa nr.4 Tabelul 1 din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în partea referitoare la judecători şi la membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

4. Se declară inadmisibilă sesizarea în capătul său referitor la controlul constituţionalităţii articolelor III şi V din Legea nr.271 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative şi VI din Legea nr.257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative.

5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

 

OPINIE SEPARATĂ,

expusă pe baza articolelor 27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională nr.317 din 13 decembrie 1994 şi 67 din Codul

jurisdicţiei constituţionale nr.502 din 16 iunie 1995

 

Obiecţiile referitoare la Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 6 decembrie 2022 vizează partea în care (i) este declarată admisibilă parţial sesizarea nr.274a/2021 şi cea în care (ii) este recunoscut constituţional articolul 12 alin.(15) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în măsura în care ajustarea anuală a mărimii valorii de referinţă de salarizare a judecătorilor şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este obligatorie şi se bazează cel puţin pe rata inflaţiei medii anuale la data adoptării Legii bugetului de stat pentru anul următor.

1. Referitor la primul aspect, consider că sesizarea nr.274a/2021 n-a trecut testul admisibilităţii şi urma să fie declarată inadmisibilă integral din următoarele considerente. Obiectul sesizării nr.274a/2021, aşa cum a fost formulat de autorul acesteia, l-a constituit Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în partea în care a abrogat Legea nr.328/2013. Acest fapt este stipulat în articolul 30 alin.(4) din Legea contestată, potrivit căruia la data intrării în vigoare a Legii nr.270/2018 se abrogă, între altele, Legea nr.328/2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor.

2. Este adevărat că unii judecători şi o asociaţie profesională a judecătorilor au formulat o opinie amicus curiae la sesizarea nr.274a/2021, iar unii judecători (non-membri ai CSM) chiar au participat la şedinţa publică a Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2022 pentru a reprezenta interesele legitime ale autorului sesizării. În aceste opinii, au fost prezentate argumente suplimentare referitoare la mecanismul de calcul al salariului judecătorilor reglementat de Legea nr.270/2018. Fără a analiza dacă mandatul de judecător este sau nu compatibil cu prestarea serviciilor de avocatură în timpul orelor de muncă, voi menţiona doar că o opinie amicus curiae nu echivalează şi nu substituie o sesizare. În acest caz, sesizarea nr.274a/2021 a fost depusă de Consiliul Superior al Magistraturii (în continuare – CSM), care, fiind un organ colegial, în acest sens adoptă o hotărâre. În cazul în care CSM doreşte să modifice obiectul sesizării, de asemenea, o face prin hotărâre. Prin urmare, obiectul sesizării CSM nu a putut fi modificat unipersonal de un judecător (non-membru al CSM), care, printr-o dispoziţie a preşedintelui CSM, a fost desemnat să reprezinte interesele legale ale CSM, fără a concretiza care sunt acestea. Aşadar, obiectul sesizării în discuţie rămâne a fi cel menţionat în Hotărârile CSM nr.209/21 şi nr.210/21 din 14 septembrie 2021 şi susţinut în şedinţă de reprezentantul său.

3. În motivarea sesizării, autorul acesteia, în principal, susţine că, în partea în care abrogă Legea nr.328/2013, prevederea contestată (i.e., articolul 30 alin.(4) din Legea nr.270/2018) contravine articolelor 1 alin.(3), 6, 54 şi 116 din Constituţie, fără a fundamenta pretinsa contradicţie a normei criticate cu prevederile constituţionale enunţate.

4. Argumentul din sesizare care pretinde că norma contestată a condus la diminuarea cuantumului salariilor judecătorilor nu poate fi reţinut, deoarece calculele prezentate de Guvern în opinia sa, inclusiv în şedinţa publică din 6 decembrie 2022, au demonstrat contrariul. Şi anume, formula de calcul al salariului judecătorilor prevăzută de Legea nr.270/2018, spre deosebire de cea prevăzută de Legea nr.328/2013, a condus la majorarea salariului judecătorului.

5. Nu poate fi reţinut nici argumentul care pretinde că la adoptarea Legii nr 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nu s-a ţinut cont de restricţiile şi exigenţele impuse judecătorului prin statutul deţinut.

6. Cu referire la aceste obiecţii, menţionez că Legea Supremă şi reglementările internaţionale relevante nu interzic modificarea prevederilor care reglementează mecanismul de determinare şi modul de calculare a salariilor judecătorilor. Astfel, la stabilirea acestor reguli, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii sale sociale în conformitate cu standardele internaţionale privind independenta sistemului judecătoresc, în ansamblu, şi a judecătorilor, în particular.

7. Totodată, potrivit articolului 116 alin.(1) din Constituţie, independenţa financiară a judecătorului reprezintă o componentă esenţială a independenţei puterii judecătoreşti de rând cu altele, e.g., modul de recrutare a judecătorilor; durata mandatului: inamovibilitatea; colegialitatea; stabilirea unei indemnizaţii unice la demisie; libertatea de exprimare a judecătorilor şi de formare a organizaţiilor profesionale, menite să apere interesele lor profesionale; incompatibilităţile; interdicţiile; pregătirea continuă; motivarea hotărârilor; răspunderea judecătorilor s.a. Astfel, principiul independentei judecătorului nu poate fi legat exclusiv de cuantumul remuneraţiei primite, deoarece există mai mulţi factori care concurează în acelaşi timp şi în grad diferit la realizarea independenţei justiţiei şi a magistraţilor şi niciunul dintre aceştia nu trebuie nici nesocotit, nici absolutizat.

8. Având în vedere că remuneraţia judecătorilor reprezintă o compensaţie care ţine cont atât de responsabilităţile profesiei de judecător, cât şi de regimul strict al incompatibilităţilor stabilit prin Constituţie şi prin legi speciale, legislatorul, în Legea nr.270/2018, a stabilit pentru judecători clase de salarizare cuprinse între 102 şi 129 (din totalul de 130 de clase de salarizare) şi o valoare de referinţă de 2500 lei şi 2600 lei pentru judecătorii Curţii Supreme de Justiţie. Totodată, potrivit articolului 6 alineatele (1)-(3) din Legea nr.270/2018, sistemul de clasificare şi de evaluare a funcţiilor va fi reevaluat o dată la 5 ani. Niciunul din aceste componente (clasa de salarizare, valoarea de referinţă) n-au fost contestate de autorul sesizării.

9. Astfel, autorul sesizării nu a demonstrat în ce măsură prevederea contestată din Legea nr.270/2018 a afectat drepturile salariale ale judecătorilor care să conducă la încălcarea independenţei acestora. În situaţii similare, Curtea a declarat inadmisibile sesizările formulate de o asemenea manieră. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea sesizări, ea s-ar substitui autorului acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate şi ar efectua, de fapt, un control din oficiu (a se vedea DCC nr.134 din 27 septembrie 2022, §15 şi jurisprudenţa citată acolo).

10. Referitor la al doilea aspect, voi reţine că articolul 12 alin.(15) din Legea nr.270/2018 stabileşte o regulă generală, aplicabilă tuturor categoriilor de salariaţi, care are menirea, inter alia, de a echilibra salariul în funcţie de inflaţie. Cu toate că inflaţia este un fenomen care afectează absolut toate categoriile de salariaţi, totuşi, gradul de afectare este diferit şi depinde de cuantumul salariului. Astfel, efectele inflaţiei le vor resimţi mai puternic cei care au salarii mai mici. Prin urmare, şi măsurile statului în acest domeniu pot fi proporţionale cu efectele inflaţiei constatate pentru fiecare categorie de salariaţi în parte. Având în vedere clasa de salarizare şi valoarea de referinţă stabilite judecătorilor prin Legea nr.270/2018, din perspectiva efectelor inflaţiei, judecătorii nu fac parte din cele mai vulnerabile categorii.

11. Aşadar, în acest caz, potrivit exigenţelor principiului egalităţii, legislatorul a evitat absolutizarea drepturilor unei anumite categorii socio-profesionale care ar conduce la creşterea beneficiilor acordate unui grup de salariaţi în raport cu alte grupe de salariaţi. Totuşi, prin Hotărârea sa nr.21 din 6 decembrie 2022 (punctul 2 din Dispozitiv), Curtea a introdus, în cazul judecătorilor, o excepţie de la regula generală din articolul 12 alin.(15) din Legea nr.270/2018.