joi, 9 iunie 2022
154/09.06.2022 Lege pentru modificarea unor acte normative

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

 

nr. 154  din  09.06.2022

 

Monitorul Oficial nr.194-200/356 din 01.07.2022

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I. Legea apiculturii nr.70/2006 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.247–251, art.754), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În cuprinsul legii, sintagma „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. Articolul 3:

la noţiunea „material genitor”, textul „roiuri cu mătci,” se exclude;

articolul se completează cu o noţiune nouă cu următorul cuprins:

sistem informaţional – ansamblu de resurse şi tehnologii informaţionale deţinute de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor sub formă de aplicaţie web, utilizată de către apicultori şi producătorii agricoli în scopul înregistrării şi notificării reciproce a informaţiilor privind aplicarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor şi privind amplasarea stupinelor.”

3. Articolul 7:

la litera a), cuvintele „la primărie” se substituie cu cuvintele „în sistemul informaţional”;

la litera b), textul „să se înregistreze temporar la autoritatea administraţiei publice locale de nivelul întâi în raza căreia este amplasată stupina în pastoral,” se substituie cu textul „să înregistreze în sistemul informaţional, în cel mult 24 de ore, informaţia cu privire la amplasarea stupinei în pastoral,”;

la litera k), cuvintele „preparate chimice şi medicamentoase certificate” se substituie cu cuvintele „medicamente de uz veterinar înregistrate”;

articolul se completează cu litera n) cu următorul cuprins:

„n) să actualizeze datele din sistemul informaţional referitoare la rezultatele reviziei de primăvară şi de toamnă.”

4. La articolul 8, alineatul (2) se abrogă.

5. La articolul 9:

alineatul (1) se abrogă;

la alineatul (2), textul „să declare pentru înregistrare (reînregistrare),” se substituie cu textul „să înregistreze (reînregistreze),”, iar textul „la primărie,” – cu textul „în sistemul informaţional,”.

6. La articolul 10 alineatul (1), după cuvintele „protecţie a” se introduce textul „mediului,”.

7. La articolul 11:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Supravegherea şi controlul sanitar-veterinar al activităţii în apicultură pe întreg teritoriul ţării se efectuează de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.”

la alineatul (6), cuvintele „instanţa judecătorească” se substituie cu cuvintele „autoritatea competentă”;

articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:

„(7) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor asigură procesarea şi generalizarea datelor din sistemul informaţional referitoare la revizia de primăvară şi de toamnă într-un raport semestrial, care este plasat pe pagina sa web şi transmis spre informare Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.”

8. La articolul 13:

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Se interzice comercializarea şi utilizarea în tratamentul albinelor a medicamentelor de uz veterinar care nu sunt incluse în Registrul de stat al medicamentelor de uz veterinar.”

la alineatul (5), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) să înregistreze în sistemul informaţional detaliile referitoare la aplicarea tratamentelor cu cel puţin 48 de ore înainte de a începe tratarea, indicând exact data şi ora începerii şi sfârşitului tratării, metoda de tratare, denumirea produsului de uz fitosanitar sau a fertilizantului, doza/norma de consum al produsului (l/ha, kg/ha), precum şi categoria de pericol de toxicitate acută orală pentru om/albine;”

alineatul (6) se abrogă.

9. La articolul 14 alineatul (4), cuvintele „şi a roiurilor de albine cu matcă” se exclud.

10. Articolul 17:

la alineatul (2), textul „a roiurilor şi a altui material genitor apicol,” se exclude;

la alineatul (5), cuvintele „sau roi de albine inspectat şi destinat” se substituie cu cuvintele „inspectată şi destinată”;

alineatul (6) se abrogă.

 

Art.II.Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 131, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Neînregistrarea în sistemul informaţional a adresei stupinei în staţionar şi a numărului familiilor de albine, neînregistrarea în sistemul informaţional a informaţiilor referitoare la amplasarea stupinei în pastoral, lipsa paşaportului stupinei, amplasarea stupinei fără acordul deţinătorilor de teren, cu încălcarea legislaţiei de mediu şi sanitar-veterinare

se sancţionează cu amendă de la 24 la 35 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 40 la 70 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.”

2. Articolul 189:

la alineatul (1), în sancţiune, textul „de la 18 la 30” se substituie cu textul „de la 24 la 50”, iar textul „de la 48 la 90” – cu textul „de la 180 la 300”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Utilizarea, în conformitate cu normele în vigoare, a produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor la protecţia culturilor agricole şi celor silvice fără înregistrarea prealabilă a detaliilor respective în sistemul informaţional, precum şi introducerea în sistemul informaţional a datelor eronate

se sancţionează cu amendă de la 9 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.”

 

Art.III. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2023.

(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi:

a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

b) va elabora şi va adopta actele normative necesare pentru aplicarea prezentei legi.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Igor GROSU
 
Nr.154. Chişinău, 9 iunie 2022.