joi, 10 martie 2022
47/10.03.2022 Lege pentru modificarea articolului 13 din Legea nr.154/2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor

L E G E

pentru modificarea articolului 13 din Legea nr.154/2012 privind selecţia,

evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor

 

nr. 47  din  10.03.2022

 

Monitorul Oficial nr.72/107 din 16.03.2022

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I. – La articolul 13 alineatul (4) din Legea nr.154/2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.190–192, art.636), cu modificările ulterioare, litera a) se abrogă.

 

Art.II. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la cererea judecătorilor care cad sub incidenţa prezentului alineat, Consiliul Superior al Magistraturii va înainta Preşedintelui Republicii Moldova propunerile de numire în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă pentru:

a) judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţie a expirat la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu au fost supuşi evaluării extraordinare a performanţelor, prevăzută la art.13 alin.(4) lit.a) din Legea nr.154/2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor;

b) judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţie va expira până la data de 1 aprilie 2022.

(3) La înaintarea propunerilor prevăzute la alin.(2) din prezentul articol se va ţine cont de rezultatele evaluării periodice a performanţelor judecătorilor respectivi, efectuată o dată la 3 trei ani, conform prevederilor art.13 alin.(2) din Legea nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului şi ale Legii nr.154/2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor.

(4) Judecătorii prevăzuţi la alin.(2) care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au fost supuşi niciunei evaluări periodice sau extraordinare a performanţelor vor fi înaintaţi pentru numire în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă după constituirea Consiliului Superior al Magistraturii plenipotenţiar.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIIgor GROSU
 
Nr.47. Chişinău, 10 martie 2022.