L E G E
pentru modificarea unor acte normative
nr. 239 din 24.12.2021
Monitorul Oficial nr.19-25/14 din 21.01.2022
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.591/1999 cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.133–134, art.649), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 9:
litera c) va avea următorul cuprins:
„c) prin intermediul Agenţiei de Mediu, realizează, după caz, procedura de evaluare strategică de mediu, procedura de evaluare a impactului asupra mediului sau de expertiză ecologică a proiectelor planurilor de amenajare a teritoriilor, a proiectelor de reconstrucţie ecologică a landşafturilor sub aspect peisagistic, a terenurilor afectate profund şi degradate, a proiectelor de amplasare în spaţiile verzi a obiectivelor pentru activităţi economico-sociale compatibile cu destinaţia spaţiilor verzi (instalaţii pentru practicarea sportului, a jocurilor şi pentru odihnă, obiective de menire social-culturală, unităţi comerciale mobile), eliberând avizele şi actele permisive corespunzătoare;”
la litera d), cuvintele „organelor sale teritoriale” se substituie cu sintagma „Inspectoratului pentru Protecţia Mediului”;
litera e) va avea următorul cuprins:
„e) participă, prin intermediul Agenţiei de Mediu, la activitatea comisiilor pentru amplasarea în spaţiile verzi proprietate publică a obiectivelor pentru activităţi economico-sociale compatibile cu destinaţia spaţiilor verzi (instalaţii pentru practicarea sportului, a jocurilor şi pentru odihnă, obiective de menire social-culturală, unităţi comerciale mobile);”.
2. Articolul 20:
alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
„(1) Agenţii economici care doresc să amplaseze în spaţiile verzi proprietate publică obiective pentru activităţi economico-sociale compatibile cu destinaţia spaţiilor verzi (instalaţii pentru practicarea sportului, a jocurilor şi pentru odihnă, obiective de menire social-culturală, unităţi comerciale mobile) solicită autorizaţia administraţiei publice locale, prin care se stabilesc, în coordonare cu Agenţia de Mediu, locul de amplasare şi suprafaţa obiectivelor, precum şi condiţiile de desfăşurare a activităţii.
(2) În spaţiile verzi proprietate publică se interzice construcţia şi/sau amplasarea altor obiective decât cele compatibile cu destinaţia spaţiilor verzi (instalaţii pentru practicarea sportului, a jocurilor şi pentru odihnă, obiective de menire social-culturală, unităţi comerciale mobile).”
alineatul (3) se abrogă;
alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) În cazul în care pe locul amplasării în spaţiile verzi proprietate publică a obiectivelor compatibile cu destinaţia spaţiilor verzi se află arbori, valorificarea masei lemnoase se efectuează de către organele de gospodărire a spaţiilor verzi, iar beneficiarii acesteia sunt obligaţi să recupereze prejudiciul conform art.37.”
3. Articolul 36:
în partea introductivă, cuvântul „administrativă” se substituie cu cuvântul „contravenţională”;
litera b) va avea următorul cuprins:
„b) nerespectării cerinţelor privind amplasarea în spaţiile verzi proprietate publică a obiectivelor pentru activităţi economico-sociale compatibile cu destinaţia spaţiilor verzi (instalaţii pentru practicarea sportului, a jocurilor şi pentru odihnă, obiective de menire social-culturală, unităţi comerciale mobile);”
litera c) se abrogă.
Art.II. – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Codul se completează cu articolul 1341 cu următorul cuprins:
„Articolul 1341. Încălcarea regulilor de construcţie a obiectivelor şi/sau amplasarea în spaţiile verzi proprietate publică a obiectivelor incompatibile cu destinaţia acestora
(1) Construcţia şi/sau amplasarea în spaţiile verzi proprietate publică a obiectivelor incompatibile cu destinaţia acestora
se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 270 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere şi cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(2) Amplasarea neautorizată în spaţiile verzi proprietate publică a obiectivelor pentru activităţi economico-sociale compatibile cu destinaţia spaţiilor verzi (instalaţii pentru practicarea sportului, a jocurilor şi pentru odihnă, obiective de menire social-culturală, unităţi comerciale mobile)
se sancţionează cu amendă de la 18 la 24 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore şi cu amendă de la 180 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.”
2. La articolul 398 alineatul (1), după cifrele „1261” se introduce textul „, 1341”.
3. Articolul 42310:
la alineatul (1), după cifrele „1261” se introduce textul „, 1341”;
la alineatul (3), după cifrele „1261” se introduce textul „, 1341 alin.(2),”.
4. La articolul 4396 alineatul (1), după cifrele „134” se introduce textul „, 1341”.
Art.III. – (1) Guvernul, în termen de o lună de la intrarea în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
(2) Procesul de emitere a actelor permisive privind construcţia obiectivelor în spaţiile verzi proprietate publică, precum şi a celor privind amplasarea obiectivelor incompatibile cu destinaţia spaţiilor verzi, încetează la data intrării în vigoare a prezentei legi.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
Nr.239. Chişinău, 24 decembrie 2021. |
