L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii
cu privire la bonurile patrimoniale
Nr.160-XIII din 29.06.94
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.3/30 din 02.09.1994
* * *
Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 1345-XII din 17 martie 1993 cu privire la bonurile patrimoniale se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În articolul 2:
după alineatul (2) se introduc două alineate noi (3) şi (4) cu următorul cuprins:
"(3) Faptul transmiterii bonului rudelor de gradul întîi poate fi autentificat de către primării sau preturi la locul de trai, de către conducătorii întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor la locul de muncă sau de studii, iar în ceea ce priveşte pensionarii - de către secţiile respective de asistenţă socială.
(4) Titularul bonului poate încheia contract de instituire a trastului cu fondurile de investiţii şi companiile fiduciare, care au licenţe respective, fără a fi autentificate notarial";
alineatele (3) şi (4) devin alineatele (5) şi (6).
2. În textul legii denumirea "Departamentul de Stat pentru Privatizare" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat" la cazul respectiv.
Articolul II. - Prezenta lege intră în vigoare la data adoptării.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Petru LUCINSCHI |
Chişinău, 29 iunie 1994. | |
Nr.160-XIII. |
