vineri, 27 februarie 1998
1594/27.02.98 Lege pentru modificarea articolului 35 din Legea cu privire la poliţie

L E G E

pentru modificarea articolului 35 din

Legea cu privire la poliţie

 

Nr.1594-XIII din 27.02.98

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.24-25/156 din 19.03.1998

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege.

 

Art.I. - Alineatul 5 al articolului 35 din Legea nr.416-XII din 18 decembrie 1990 cu privire la poliţie (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S.Moldova, 1990, nr.12, art.321; Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr.5, art.139) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Pentru colaboratorii poliţiei şi membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei se stabileşte o reducere de 50% a chiriei şi a plăţilor pentru încălzire, aprovizionare cu apă, gaze şi energie electrică. De aceste înlesniri beneficiază şi persoanele concediate pentru limită de vîrstă, din motive de boală, de sănătate şubredă, în cazul reducerii statelor de personal, care timp de 20 de ani şi mai mult au deţinut funcţii în corpul de comandă şi în trupele organelor de interne."

 

Art.II. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIDumitru MOŢPAN

Chişinău, 27 februarie 1998.
Nr. 1594-XIII.