joi, 4 februarie 1999
268/04.02.99 Lege privind modificarea şi completarea Codului electoral

L E G E

privind modificarea şi completarea Codului electoral

 

nr. 268-XIV  din  04.02.99

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.22-23/93 din 04.03.1999

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Articol unic. Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.81, art.667) se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1:

după noţiunea "concurenţii electorali" se introduce o nouă noţiune, cu următorul cuprins:

"contestaţie – cerere de anulare sau revizuire a unui act, a unei hotărîri sau acţiuni;";

după noţiunea "referendum" se introduce o nouă noţiune, cu următorul cuprins:

"revocare – retragere de către instanţa de judecată sau prin referendum a mandatului primarului, altei persoane care ocupa o funcţie publică eligibilă."

2. Articolul 13:

la alineatul (2):

litera a) va avea următorul cuprins:

"a) militarii cu serviciul în termen;";

în final se introduce litera d), cu următorul cuprins:

"d) persoanele care au antecedente penale nestinse.";

alineatul (3) se abrogă.

3. La articolul 15 alineatul (2), după cuvintele "organele electorale" se introduce cuvîntul "respective".

4. La articolul 17 alineatul (3), cuvîntul "consiliului" se substituie cu cuvîntul "comisiei".

5. La articolul 22 litera g), cuvîntul "împărţirii" se substituie cu cuvîntul "organizării".

6. Articolul 26 alineatul (1):

litera c) va avea următorul cuprins:

"c) constituie circumscripţiile electorale şi consiliile electorale de circumscripţie şi supraveghează activitatea acestor consilii;";

la litera m), textul "şi birourilor" se exclude.

7. Secţiunea a 2-a va avea următorul titlu:

"Circumscripţiile electorale şi consiliile electorale de circumscripţie".

8. Articolul 27:

va avea următorul titlu: "Constituirea circumscripţiilor electorale şi consiliilor electorale de circumscripţie";

alineatele (1), (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(1) Comisia Electorală Centrală, cu cel puţin 75 de zile înainte de alegeri, constituie circumscripţiile electorale care corespund unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova şi, cu cel puţin 65 de zile înainte de alegeri, constituie consiliile electorale de circumscripţie.

(2) Consiliile electorale de circumscripţie se constituie în componenţa a 7-11 membri cu drept de vot deliberativ, dintre care 3 judecători şi cel puţin 3 persoane cu studii juridice superioare.

(3) În cazul alegerilor şi referendumurilor locale, consiliile electorale de circumscripţie se constituie în baza propunerilor organelor executive ale autorităţilor reprezentative, iar în cazul cînd lipsesc aceste propuneri, ele sînt numite de Comisia Electorală Centrală. În măsura posibilităţii, în componenţa consiliilor electorale de circumscripţie se includ persoane cu studii juridice superioare.";

la alineatul (4), textul "autorităţile administraţiei publice locale" se substituie cu textul "organele executive ale autorităţilor reprezentative respective";

la alineatul (6), cifra "2" se substituie cu cifra "4".

9. Articolul 28:

la litera b), textul "supraveghează activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare" se substituie cu textul "constituie birourile electorale ale secţiilor de votare şi supraveghează activitatea lor";

după litera g) se introduce o nouă literă, h), cu următorul cuprins:

"h) decide degrevarea de atribuţiile de la locul de muncă permanent al membrilor birourilor electorale pe perioada activităţii lor în componenţa acestora;";

literele h), i), j) şi k) devin, respectiv, literele i), j), k) şi l).

10. Articolul 29:

la alineatul (2), textul "autorităţilor administraţiei publice locale" se substituie cu textul "primarilor oraşelor (municipiilor) şi satelor (comunelor)";

după alineatul (5) se introduce un nou alineat, care devine alineatul (6), cu următorul cuprins:

"(6) În cazul alegerilor locale noi, parţiale, al referendumului local, cînd nu se constituie consiliu electoral de circumscripţie, secţiile de votare şi birourile electorale ale acestora se constituie de Comisia Electorală Centrală.";

alineatele (6)-(14) devin, respectiv, alineatele (7)-(15);

la alineatul (8), după textul "apoi cu cele din" se introduce cuvîntul "municipii,";

la alineatul (10), în final, se introduce textul "cu drept de vot deliberativ";

la alineatul (11), textul "la data constituirii secţiilor de votare" se substituie cu textul "de la data expirării termenului indicat la alin.(10)";

la alineatul (15), după cuvîntul "votare" se introduce textul "cu drept de vot deliberativ".

11. La articolul 30 litera a), textul "întocmeşte şi" se exclude.

12. Articolul 32 alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(4) Comisia Electorală Centrală determină numărul de membri ai organelor electorale care pot fi degrevaţi de atribuţiile de la locul de muncă permanent şi termenul acestor degrevări. Persoanele degrevate vor primi din mijloacele financiare alocate pentru alegeri un salariu cu 25% mai mare decît salariul mediu de la locul de muncă permanent, ţinîndu-se cont de sporuri, suplimente şi indemnizaţii, şi nu mai puţin de un salariu mediu pe republică pe luna precedentă degrevării."

13. Articolul 34:

la alineatul (1), textul "Comisiei Electorale Centrale" se substituie cu textul "acelui organ electoral care le-a constituit";

la alineatul (3), textul "dacă consiliul sau biroul electoral nu hotărăşte că unii din ei să-şi continue activitatea în componenţa lor. Prevederile acestui alineat nu se aplică membrilor care activează permanent în cadrul Comisiei Electorale Centrale." se exclude.

14. Articolul 38:

la alineatul (1) litera a), textul "perioadei electorale" se substituie cu textul "campaniei electorale";

la alineatul (4), textul "Consiliul electoral respectiv va" se substituie cu textul "Comisia Electorală Centrală sau consiliile electorale de circumscripţie vor", iar cuvîntul "consiliul" şi textul "consiliul electoral" se substituie cu textul "organul electoral respectiv".

15. Articolul 39:

la alineatul (1), prima propoziţie va avea următorul cuprins: "Listele electorale se întocmesc de către primărie, în două exemplare, pentru fiecare secţie de votare.";

la alineatul (4), ultima propoziţie se exclude;

la alineatul (6), textul "pe baza vizei de reşedinţă" se substituie cu textul "în baza actelor ce atestă domiciliul acestora în perimetrul secţiei de votare respective".

16. Articolul 41 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(1) În cazul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, procesul de desemnare a candidaţilor începe imediat după anunţarea alegerilor şi se termină cu 40 de zile înainte de ziua alegerilor. În cazul alegerilor locale, desemnarea candidaturilor se efectuează după constituirea circumscripţiilor electorale şi consiliilor electorale de circumscripţie conform art.120."

17. Articolul 42:

la alineatul (4), textul "sau al listei de candidaţi" se exclude;

la alineatul (5), textul "sau o singură listă de candidaţi" se exclude.

18. La articolul 43 alineatul (1), textul "consiliul electoral respectiv începe să verifice" se substituie cu textul "organul electoral respectiv verifică".

19. Articolul 44:

la alineatul (1), textul "consiliilor electorale respective" se substituie cu textul "Comisiei Electorale Centrale sau consiliilor electorale de circumscripţie";

la alineatele (2), (4), (5) şi (6), textul "consiliul electoral" se substituie cu textul "organul electoral";

la alineatul (6), după cuvîntul "prenumele" se introduce textul ", anul naşterii".

20. Articolul 45 alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(5) La cererea persoanelor de încredere ale concurenţilor electorali, acestea pot fi degrevate de atribuţiile de la locul de muncă permanent fără menţinerea salariului. Ele nu pot fi remunerate nici din mijloacele alocate pentru desfăşurarea alegerilor. Pe parcursul campaniei electorale, persoanele de încredere nu pot fi concediate sau private de atribuţiile de la locul de muncă fără consimţămîntul lor."

21. Articolul 46:

la alineatele (3), (4) şi (6), textul "concurenţii electorali" se substituie cu cuvîntul "candidaţii";

la alineatul (5), textul "concurenţii înregistraţi" se substituie cu cuvîntul "candidaţii";

alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(7) Concurentul electoral poate să-şi retragă candidatura printr-o declaraţie scrisă, adresată organului electoral carel-a înregistrat, dar nu mai tîrziu de 5 zile pînă la ziua alegerilor. După înregistrarea listei de candidaţi, nu se admite completarea ei, includerea în listă a persoanelor noi, precum şi schimbarea locurilor în listă, cu excepţia cazurilor cînd asemenea schimbări au loc în urma excluderii unor candidaţi."

22. Articolul 47:

la alineatul (3), textul "consiliul electoral" se substituie cu textul "organul electoral";

la alineatul (5), după textul "ziua alegerilor" se introduce textul "şi cea precedentă ei".

23. Articolul 53 alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) Alegătorii din raza secţiei de votare care nu sînt înscrişi în listele electorale se înscriu într-o listă suplimentară la prezentarea documentului ce atestă domicilierea lor în perimetrul secţiei de votare în cauză. În aceeaşi listă suplimentară, se înscriu şi alegătorii care au venit la secţia de votare cu certificatul pentru drept de vot. Certificatul pentru dreptul de vot rămîne la biroul secţiei de votare şi se anexează la lista suplimentară."

24. La articolul 55 alineatul (5), după cuvîntul "rugămintea" se introduce textul "orală sau scrisă a", iar textul "Votat la domiciliu" se substituie cu textul "Votat la locul aflării".

25. Articolul 58 alineatul (1):

după litera f) se introduce o nouă literă g), cu următorul cuprins:

"g) numărul total de voturi valabil exprimate;";

literele g) şi h) devin, respectiv, literele h) şi i).

26. Articolul 59 alineatul (2):

după litera f) se introduce o nouă literă g), cu următorul cuprins:

"g) numărul total de voturi valabil exprimate;";

literele g) şi h) devin, respectiv, literele h) şi i).

27. La articolul 60 alineatul (1), în final, se introduce litera g), cu următorul cuprins:

"g) numărul total de voturi valabil exprimate."

28. La articolul 69, după textul "în ziua alegerilor" se introduce textul "şi cea precedentă ei".

29. La articolul 70 alineatul (3), cuvîntul "infracţiunile" se substituie cu textul "acţiunile care, după opinia lor, conţin elemente constitutive ale infracţiunilor".

30. La articolul 71 alineatul (1):

după cifra 70 se introduce textul "din prezentul cod";

la litera l), în final, se introduce textul "şi cea precedentă ei."

31. La articolul 74 alineatul (1), cifrele "65" se substituie cu cifrele "75", după textul "Republicii Moldova, şi" se introduce textul ", cu cel puţin 65 de zile înainte de alegeri,", iar textul "(municipii, raioane şi unităţi administrativ-teritoriale cu statut special)" se exclude.

32. Articolul 78:

la alineatul (2), după cifrele "2000" se introduce textul "şi cel mult 2500";

alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(4) Dacă, la verificare, se constată că nu este prezentat numărul necesar de semnături sau, în urma excluderii semnăturilor nevalabile, numărul lor s-a redus faţă de plafonul minim prevăzut la alin.(2), candidatul independent nu este înregistrat, comunicîndu-i-se hotărîrea respectivă în termen de 24 de ore de la adoptare."

33. La articolul 80 alineatul (1), textul "în orice moment pînă la ziua alegerilor" se substituie cu textul ", dar nu mai tîrziu de 5 zile înainte de ziua alegerilor".

34. La articolul 87, alineatul (3) se abrogă.

35. La articolul 97 alineatul (1), cifrele "65" se substituie cu cifrele "75", după textul "Republicii Moldova, şi" se introduce textul ", cu cel puţin 65 de zile înainte de alegeri,", iar textul "(municipii, raioane şi unităţi administrativ-teritoriale cu statut special)" se exclude.

36. Articolul 102:

la alineatul (1), textul "din cel puţin 1/3 de municipii şi raioane" se substituie cu textul "din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova";

la alineatul (2), textul "raioanele şi municipiile" se substituie cu textul "unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova", iar cifrele "1000" cu cifrele "2500".

37. La articolul 120:

alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(1) Pentru alegerile consiliilor locale şi ale primarilor, fiecare judeţ, unitate administrativ-teritorială cu statut special, oraş (municipiu), sat (comună) constituie o singură circumscripţie electorală. Circumscripţiile electorale orăşeneşti (municipale), săteşti (comunale) sînt constituite de către consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova cu cel puţin 55 de zile înainte de ziua alegerilor.";

după alineatul (1) se introduce un nou alineat, care devine alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Consiliile electorale de circumscripţie orăşeneşti (municipale), săteşti (comunale) sînt constituite de către consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova cu cel puţin 50 de zile înainte de ziua alegerilor. Modul de constituire şi funcţiile lor sînt prevăzute la art.27 şi art.28, care se aplică în modul corespunzător.";

alineatul (2) devine alineatul (3).

38. Articolul 124:

la alineatul (1), textul "şi au locuit sau locuiesc pe teritoriul localităţii respective cel puţin 3 ani" se exclude;

la alineatul (2), textul "şi au locuit sau locuiesc pe teritoriul localităţii respective cel puţin 5 ani" se exclude.

39. La articolul 126, în final, se introduce alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) O persoană poate candida pentru funcţia de consilier atît în consiliul unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi a Republicii Moldova, cît şi în consiliul unităţii administrativ-teritoriale de nivelul doi. O persoană poate candida şi la funcţia de primar şi la funcţia de consilier local, dar nu poate candida în mai multe circumscripţii electorale."

40. La articolul 134 alineatul (3), în final, se introduce textul: "În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin."

41. La articolul 138 se introduce alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Votarea repetată se consideră valabilă dacă la ea au participat nu mai puţin de 1/3 din numărul alegătorilor incluşi în listele electorale."

42. Articolul 142:

alineatul (3) se abrogă;

alineatul (4) devine alineatul (3) şi va avea următorul cuprins:

"(3) Actele adoptate prin referendum republican au putere juridică după confirmarea lor de către Curtea Constituţională şi sînt executorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova."

43. Articolul 144:

la alineatul (1) litera a), textul "raioane şi municipii" se substituie cu textul "unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova" şi cifrele "2500" se substituie cu cifrele "10000";

la alineatul (4), în final, se introduce textul: "Nu pot fi supuse referendumului probleme care se exclud reciproc."

44. La articolul 150, alineatul (3) se abrogă.

45. La articolul 153 alineatul (1), cuvîntul "consiliului" se substituie cu cuvîntul "comisiei".

46. La articolul 158 alineatul (1), textul "(municipii, raioane, unităţi administrativ-teritoriale cu statut special)" se exclude, iar după textul "ale Republicii Moldova, şi" se introduce textul "respectiv în acelaşi timp".

47. La articolul 162 alineatul (6), textul "în baza hotărîrii sau decretului cu privire la desfăşurarea referendumului" se exclude.

48. La articolul 178 alineatul (1), în final, se introduce litera e), cu următorul cuprins:

"e) privind modificarea subordonării administrativ-teritoriale a localităţilor."

49. La articolul 197 alineatul (3), după textul "se transmite" se introduce textul "Comisiei Electorale Centrale şi".

50. La articolul 203, textul "şi se aplică de la data adoptării" se exclude.

51. În cuprinsul codului, cuvintele "raion" şi "raional" se substituie, respectiv, cu cuvintele "judeţ" şi "judeţean".

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIDumitru DIACOV

Chişinău, 4 februarie 1999.
Nr.268-XIV.