joi, 12 iulie 2001
351/12.07.2001 Lege pentru modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova

L E G E

pentru modificarea şi completarea Constituţiei

Republicii Moldova

 

Nr.351-XV din 12.07.2001

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.90-91/699 din 02.08.2001

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege constituţională.

 

Articol unic. - Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 24 alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat decît numai pentru acte săvîrşite în timp de război sau de pericol iminent de război şi numai în condiţiile legii."

2. Articolul 25 alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:

"(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult pînă la 12 luni."

3. La articolul 30:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege în cazurile cînd această derogare este necesară în interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice şi în scopul prevenirii infracţiunilor."

4. Articolul 54 va avea următorul cuprins:

"Articolul 54. Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

5. Articolul 55 va avea următorul cuprins:

"Articolul 55. Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bunăcredinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora."

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIEugenia OSTAPCIUC

Chişinău, 12 iulie 2001.
Nr. 351-XV.