L E G E
pentru modificarea Legii nr.130/2012 privind regimul armelor
şi al muniţiilor cu destinaţie civilă
nr. 217 din 25.10.2018
Monitorul Oficial nr.441-447/693 din 30.11.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Legea nr.130/2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.222–227, art.721), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, după noţiunea „marcaj” se introduc următoarele noţiuni:
„marcator de paintball – dispozitiv pneumatic care, pentru aruncarea bilelor de paintball (proiectil), foloseşte forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie-recipient, avînd destinaţie sportivă şi de agrement, alta decît tirul sportiv;
bilă de paintball – proiectil de calibrul 0.68 sau 0.50, de folosinţă unică (capsulă biodegradabilă din gelatină, umplută cu vopsea solubilă în apă), destinat folosirii într-un marcator de paintball;”.
2. La articolul 25 alineatul (2), după textul „Armele scurte şi lungi cu aer sau gaz comprimat (pneumatice) destinate agrementului şi tirului sportiv” se introduce textul „ , marcatoarele de paintball”.
3. La anexa nr.1, categoria D se completează cu litera k) cu următorul cuprins:
„k) Marcatoare de paintball şi bile de paintball, poziţia tarifară NM RM 9506 99 900.”
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.217. Chişinău, 25 octombrie 2018. |
