H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de sănătate
şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine
nr. 913 din 24.09.2018
Monitorul Oficial nr.410-415/1108 din 02.11.2018
* * *
În temeiul art.29 alin.(5) din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.125-129, art.396), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, conform anexei.
2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
| Nr.913. Chişinău, 24 septembrie 2018. | |
Anexă
la Hotărîrea Guvernului
nr.913 din 24 septembrie 2018
NORMA SANITAR-VETERINARĂ
privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul
(importul şi exportul) cu bovine şi porcine
Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine (în continuare – Normă) transpune prevederile Directivei 64/432/CEE din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecţie veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine şi porcine, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria P 121, din 29 iulie 1964, p.1977, astfel cum a fost modificată ultima oară (a 61-a) prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/819 a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 2015, seria L 129, p.28.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezenta Normă stabileşte cerinţele de sănătatea şi certificare veterinară la importul şi exportul bovinelor şi porcinelor, cu excepţia porcului sălbatic.
2. Prezenta Normă nu afectează normele care se aplică încontinuu animalelor de companie, în cazul în care nu aduc atingere eliminării controalelor sanitar-veterinare la frontieră.
3. Cerinţele de sănătate animală menţionate la punctul 2 din prezenta Normă, care trebuie respectate, sînt stabilite în următoarele acte normative:
1) Norma sanitar-veterinară privind sănătatea animal la importul materialului seminal de bovine care transpune parţial Directiva Consiliului nr.88/407/CEE din 14 iunie 1988 de stabilire a cerinţelor de sănătate animală aplicabile în schimburile intracomunitare şi la importul de material seminal de animale domestice din specia bovină (JO L 194, 22 iulie 1988, p.10), astfel cum a fost modificată ultima oară prin Decizia 2011/629/UE de punere in aplicare a Comisiei din 20 septembrie 2011 (JO L 247, 24 septembrie 2011, p.2), aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1297/2016 pentru aprobarea unor norme sanitar-veterinare privind sănătatea animală la importul materialului reproductiv;
2) Norma sanitar-veterinară privind sănătatea animală la importul materialului seminal de porcine care transpune parţial Directiva Consiliului din 26 iunie 1990 de stabilire a cerinţelor de sănătate animală care se aplică schimburilor intracomunitare şi importurilor de material seminal de animale domestice din specia porcină (90/429/CEE) (JO L 224, 18 august 1990, p.62), astfel cum a fost modificată ultima oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.176/2012 al Comisiei din 1 martie 2012 ( JO L 61, p.1 din 2 martie 2012), aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1297/2016 pentru aprobarea unor norme sanitar-veterinare privind sănătatea animală la importul materialului reproductiv;
3) Hotărîrea Guvernului nr.189/2014 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind sănătatea animală la importul şi tranzitul anumitor ungulate vii, armonizată cu prevederile Directivei nr.2004/68/CE a Consiliului din 26 aprilie 2004 de stabilire a normelor de sănătate animală privind importul şi tranzitul, în Comunitate, al anumitor ungulate vii, de modificare a Directivelor 90/426/CEE şi 92/65/CEE şi de abrogare a Directivei 72/462/CEE.
4. În sensul prezentei Norme se utilizează următoarele noţiuni:
efectiv – un animal sau un grup de animale ţinute într-o exploataţie, considerat ca unitate epidemiologică, iar în cazul în care, în aceeaşi exploataţie, sînt prezente mai multe efective, ele trebuie să formeze o unitate distinctă, cu acelaşi statut de sănătate animală;
animal de carne – animal din specia bovină (inclusiv speciile Bison bison şi Bubalus bubalus) sau animal din specia porcină dus direct sau indirect la un centru de colectare sau la un abator pentru sacrificare;
animale de creştere sau pentru producţie – animale din speciile bovină (inclusiv speciile Bison bison şi Bubalus bubalus) şi porcină, în special cele destinate creşterii, producerii de lapte sau de carne sau muncii, participării la concursuri sau expoziţii, cu excepţia animalelor care participă la manifestări culturale şi sportive;
boli cu notificare obligatorie – boli supuse notificării obligatorie, specificate în prezenta Normă, enumerate la punctul 18 subpunctul 1) din prezenta Normă.
Capitolul II
CERINŢE GENERALE
5. Se admite importul şi exportul doar a animalelor care corespund cerinţelor stabilite de prezenta Normă.
6. Animalele din speciile bovină şi porcină trebuie:
1) să fie supuse oficial, cu 24 de ore înainte de plecare, unui control de identificare şi unui examen clinic efectuat de către un medic veterinar, iar examenul să demonstreze lipsa oricărui semn clinic de boală;
2) să nu fie primite într-o exploataţie sau într-o zonă care face obiectul unei interdicţii sau unei restricţii pentru specia în cauză;
3) să fie identificate conform prevederilor secţiunii 3 din capitolul I al Hotărîrii Guvernului nr.507/2012 pentru aprobarea unor norme sanitar-veterinare privind identificarea şi trasabilitatea animalelor;
4) să nu fie animale de sacrificat şi să nu facă obiectul unor restricţii de sănătate animală în cadrul unui program de eradicare a bolilor contagioase sau infecţioase;
5) să nu intre în contact cu alte biongulate care nu au acelaşi statut de sănătate animală de la plecarea lor din exploataţia de origine şi pînă la sosirea lor la destinaţie pe teritoriul unei ţări;
6) să fie expediate cu mijloace de transport care corespund cerinţelor anexei nr.1 la Norma sanitar-veterinară privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.793/2012;
7) să fie expediate de la obiecte a spaţiilor unde se practică curăţarea şi dezinfectarea;
8) să fie însoţite în timpul transportului spre locul lor de destinaţie, de un certificat sanitar-veterinar (certificat de sănătate animală), întocmit în conformitate cu modelele specificate în anexa nr.5 la prezenta Normă.
7. Certificatul sanitar-veterinar, al cărui model este anexat la prezenta Normă, trebuie:
1) să conţină o singură filă sau, în cazul în care sînt necesare mai multe pagini, acestea trebuie să fie aşezate în aşa fel încît fiecare pereche sau grup de pagini să facă parte dintr-un tot indivizibil, şi un număr de serie;
2) să fie întocmit în ziua în care se efectuează controlul sanitar-veterinar, cel puţin în una dintre limbile oficiale ale ţării de destinaţie sau cu traducerea autentificată a acestuia;
3) să aibă o durată de valabilitate de 10 zile de la data controlului de sănătate animală.
8. Controalele de sănătate animală pentru eliberarea certificatului de sănătate animală (inclusiv garanţiile suplimentare) pentru un lot de animale pot fi efectuate în exploataţia de origine sau într-un centru de colectare.
Certificatul sanitar-veterinar este întocmit de către medicul veterinar oficial în urma inspecţiilor, vizitelor şi controalelor prevăzute de prezenta Normă.
9. Pentru animalele provenite din centre de colectare autorizate în conformitate cu prevederile art.18 din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară, actul permisiv fiind inclus în Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, certificatul sanitar-veterinar se întocmeşte conform modelelor specificate în prezenta Normă:
1) în baza informaţiilor necesare prevăzute de modelul certificatului sanitar-veterinar, prezentate de către medicul veterinar oficial responsabil de exploataţia de origine; sau
2) în baza unui certificat sanitar-veterinar completat de medicul veterinar oficial responsabil de exploataţia de origine.
10. În cazul în care este instituit un sistem de reţele de control electronic, pentru animalele provenite dintr-o exploataţie inclusă în sistemul menţionat, certificatul sanitar-veterinar se întocmeşte:
1) în baza informaţiilor din sistem, completat de medicul veterinar împuternicit, responsabil de exploataţia de origine, prevăzute în capitolul II secţiunea 4 din Regulamentul privind procedurile şi documentele aferente Sistemului de Identificare şi Trasabilitate a Animalelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.507/2012;
2) în baza modelului certificatului sanitar-veterinar completat, după caz, cu respectarea cerinţelor referitoare la sănătatea şi bunăstarea animalelor.
11. Medicul veterinar oficial responsabil de centrul de colectare:
1) efectuează toate controalele necesare asupra animalelor, imediat după sosirea acestora;
2) completează certificatul sanitar-veterinar conform modelului stabilit in anexa nr.5 la prezenta Normă;
3) se asigură în înregistrarea circulaţiei animalelor în sistemul ANIMO în ziua eliberării certificatului sanitar-veterinar.
12. Se admite tranzitul animalelor printr-un centru de colectare situat pe teritoriul altei ţări, însoţite de certificatul sanitar-veterinar completat de medicul veterinar oficial responsabil din ţara de origine a animalelor, cu notificarea prealabilă prin sistemul informaţional TRACES cu cel puţin 24 de ore înainte de operaţiunea planificată.
Medicul veterinar oficial responsabil de centrul de colectare eliberează al doilea certificat sau o copie autentificată, identic cu certificatul sanitar- veterinar, unde scrie numărul de serie al certificatului original şi pe care îl anexează la certificatul original, fără ai modifica durata de valabilitate.
Capitolul III
CERINŢE SPECIFICE
13. Pe lîngă cerinţele generale specificate în capitolul II din prezenta Normă, animalele de creştere şi pentru producţie trebuie:
1) să fi rămas într-o singură exploataţie timp de 30 de zile înainte de îmbarcare sau de la naştere dacă sînt în vîrstă de mai puţin de 30 de zile în exploataţia de origine. Medicul veterinar oficial trebuie, pe baza identificării şi a documentelor oficiale, să aibă certitudinea că animalele au îndeplinit această condiţie şi că, în plus, sînt originare dintr-o ţară sau că au fost importate dintr-o ţară;
2) pentru animalele care tranzitează un centru de colectare autorizat situat în ţara de origine, durata colectării respectivelor animale în afara exploataţiei de origine nu va depăşi 6 zile:
a) în ceea ce priveşte animalele importate într-o ţară care nu este ţara destinaţiei lor finale, acestea trebuie trimise spre teritoriul ţării de destinaţie în cel mai scurt timp, pe baza certificatului sanitar-veterinar;
b) în cazul animalelor importate, la sosirea lor în locul de destinaţie şi înainte de orice altă deplasare, trebuie îndeplinite cerinţele prezentei Norme şi, în special, obligaţia de şedere prevăzută la subpunctul 1) din prezentul punct, iar animalele nu pot fi introduse în efectiv înainte ca medicul veterinar responsabil de această exploataţie să se fi asigurat că animalele respective nu ameninţă să pună în pericol starea de sănătate a exploataţiei;
3) atunci cînd un animal este introdus într-o exploataţie, niciun animal din această exploataţie nu poate fi comercializat timp de 30 de zile după introducerea sa, cu excepţia cazului în care animalul importat este complet izolat de celelalte animale din exploataţie.
14. Pe lîngă cerinţele generale specificate în capitolul II din prezenta Normă, animalele de creştere şi pentru producţie din specia bovină trebuie:
1) să provină dintr-un efectiv de bovine oficial indemn de tuberculoză şi, în cazul animalelor mai mari de 6 săptămîni, să prezinte rezultate negative la testul cutanat cu tuberculină, efectuat în decursul celor 30 de zile care au precedat părăsirea efectivului de origine, excepţie face testul intradermic cu tuberculină în cazul în care animalele provin dintr-o ţară sau dintr-o parte a teritoriului unei ţări declarate oficial indemnă de tuberculoză sau dintr-o ţară sau care face parte dintr-o reţea de control recunoscută;
2) în cazul animalelor necastrate care provin dintr-o exploataţie bovină oficial indemnă de bruceloză şi sînt mai mari de 12 luni, să fi prezentat un titru de Brucella mai mic de 30 de unităţi internaţionale de aglutinare pe mililitru la o seroaglutinare sau la orice alt test recunoscut pe plan internaţional, efectuat în decursul celor 30 de zile premergătoare ieşirii din efectivul de origine şi conform dispoziţiilor specificate în anexa nr.3 la prezenta Normă, excepţie face seroaglutinarea sau orice test în cazul în care animalele sînt originare dintr-o ţară sau dintr-o parte a teritoriului acestei ţări recunoscut oficial ca indemn de bruceloză sau care face parte dintr-o reţea de control recunoscută;
3) să provină dintr-o exploataţie oficial indemnă de leucoza bovină enzootică şi, în cazul animalelor mai mari de 12 luni, să fi reacţionat negativ la un test individual efectuat în decursul celor 30 de zile premergătoare ieşirii lor din efectivul de origine, conform dispoziţiilor specificate în anexa nr.4 la prezenta Normă, excepţie face testul menţionat în prezentul subpunct dacă animalele sînt originare dintr-o ţară sau dintr-o parte a teritoriului acestei ţări recunoscut oficial ca indemn de leucoza bovină enzootică sau care face parte dintr-o reţea de control recunoscută;
4) în nici un moment între ieşirea din exploataţia de origine şi sosirea la locul de destinaţie, să nu intre în contact cu animale care corespund numai cerinţelor de la punctul 15 din prezenta Normă;
15. Pe lîngă cerinţele generale specificate în capitolul II din prezenta Normă, animalele de carne din specia bovină trebuie să provină din efective oficial indemne de tuberculoză sau de leucoza bovină enzootică şi în cazul bovinelor necastrate să provină din efective oficial indemne de bruceloză.
16. Instituţia publică „Centrul Republican de Diagnostic Veterinar”, în calitate de laborator naţional de referinţă în domeniul veterinar şi al siguranţei produselor alimentare, subordonat administrativ şi tehnic Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, desemnat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară, coordonează standardele şi metodele de diagnostic, implementează şi actualizează listele acestora, făcîndu-le publice.
17. Animalele de carne care, la sosirea în ţara de destinaţie, în nici un moment între sosirea în centrul de colectare şi sosirea în abator, nu trebuie să intre în contact cu animale biongulate, altele decît cele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta Normă, şi sînt trimise:
1) într-un abator, trebuie sacrificate în cel mai scurt timp sau cel mult după 72 de ore de la sosire;
2) într-un centru de colectare, trebuie să fie duse după cumpărare într-un abator unde să fie sacrificate în cel mai scurt timp, la 3 zile lucrătoare după sosirea lor în centrul de colectare.
18. Autoritatea sanitar-veterinară competentă:
1) asigură ca orice suspiciune de prezenţă a unei boli menţionate în prezentul subpunct face obiectul unei notificări obligatorii imediate, după cum urmează:
a) bolile bovinelor: Febra aftoasă, Rabia, Tuberculoza, Bruceloza, Pleuropneumonia contagioasă bovină, Leucoza bovină enzootică, Antraxul;
b) bolile porcinelor: Rabia, Bruceloza, Pesta porcină clasică şi africană, Febra aftoasă, Boala veziculoasă a porcului, Antraxul;
2) transmite anual organismelor internaţionale la care face parte un bilanţ detaliat al cazurilor de boli prevăzute la literele a) şi b) din prezentul punct sau de orice altă boală supusă garanţiilor suplimentare, precum şi un bilanţ detaliat al programelor de control sau de eradicare în curs.
19. În cazul în care Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor dispune de un program naţional obligatoriu de combatere a bolilor contagioase (Boala Aujeszky, Rinotraheită infecţioasă bovină, infecţie cu Brucella suis, Gastroenterită transmisibilă) pentru întreg teritoriu sau o parte din acesta, şi îl prezintă organismelor internaţionale la care face parte, indicînd în special:
a) situaţia bolii pe teritoriul său;
b) justificarea programului, avînd în vedere importanţa bolii şi avantajele aşteptate din program, în raport cu costul său;
c) zona geografică în care va fi aplicat programul;
d) diferite statute aplicabile unităţilor şi standarde care trebuie respectate în fiecare categorie, precum şi procedurile de testare;
e) procedurile de control al acestui program, ale căror rezultate trebuie transmise organismelor internaţionale la care face parte, cel puţin o dată pe an;
f) consecinţele pierderii statutului unităţii dintr-un motiv de sănătate animală;
g) măsurile care trebuie luate în cazul unor rezultate pozitive constatate în timpul controalelor efectuate conform dispoziţiilor programului.
În cazul comerţului exterior, programul menţionat în prezentul punct, garanţiile complementare, generale sau limitate trebuie să fie echivalente cu cele aplicate la nivel naţional.
Autoritatea sanitar-veterinară competentă aprobă şi comunică organismelor internaţionale la care face parte (OIE) modificările şi completările la programele elaborate anterior.
20. În cazul în care ţara care se consideră complet sau parţial indemnă de una dintre bolile enumerate în punctul 19 din prezenta Normă, prezintă dovezi organismelor internaţionale la care face parte, în special:
a) natura bolii şi istoricul apariţiei sale pe teritoriul său;
b) rezultatele testelor de control bazate pe o cercetare serologică, microbiologică, patologică sau epidemiologică şi că este vorba de o boală cu notificare obligatorie;
c) durata controlului efectuat;
d) perioada în timpul căreia a fost interzisă vaccinarea împotriva bolii şi zona geografică unde s-a aplicat interdicţia în cauză;
e) regulile care permit controlarea absenţei bolii;
Dovezile menţionate în prezentul punct, garanţiile complementare, generale sau limitate se aplică şi în cazul comerţului exterior;
f) dovezile referitoare la boală, în special în ceea ce priveşte orice nouă apariţie a bolii şi modificările şi completările necesare, în funcţie de informaţiile comunicate anterior.
Capitolul IV
CERINŢE FAŢĂ DE CENTRELE DE COLECTARE
21. Centrele de colectare pentru adunarea, întreţinerea, în caz de necesitate, supunerea tratamentului sau a cercetărilor de laborator, pentru o perioadă limitată de timp, indiferent de utilizarea bovinelor şi porcinelor, trebuie să fie autorizate de autoritatea sanitar-veterinară competentă, în temeiul Legii nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară, al Legii zootehniei nr.412/1999, actul permisiv fiind inclus în Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, şi să corespundă cerinţelor specificate în prezentul capitol.
22. Centrele de colectare trebuie:
1) să fie sub controlul unui medic veterinar oficial care asigură în special respectarea dispoziţiilor specificate la punctul 6 literele e), f) din prezenta Normă;
2) să fie situate într-o zonă care nu este supusă unei interdicţii sau restricţii din motive de sănătate şi bunăstare animală;
3) să fie în prealabil curăţate şi dezinfectate înaintea fiecărei utilizări, conform instrucţiunilor medicului veterinar oficial;
4) să dispună, în funcţie de capacitatea de primire, de:
a) o dotare destinată în exclusivitate acestui scop;
b) instalaţii pentru încărcarea şi descărcarea animalelor, găzduirea corespunzătoare a acestora, adăpare şi hrănire, administrarea oricărui tratament necesar; aceste instalaţii trebuie să fie uşor de curăţat şi de dezinfectat;
c) infrastructurile de inspecţie;
d) infrastructurile de izolare;
e) un echipament pentru curăţarea şi dezinfectarea sălilor şi a camioanelor;
f) o suprafaţă de stocare pentru furaje, aşternuturi de paie şi gunoi;
g) un sistem pentru colectarea apelor uzate;
h) un birou sau local special pentru medicul veterinar oficial;
5) să admită numai animalele identificate, provenite din efective oficial indemne de tuberculoză, bruceloză şi leucoză, animalele de carne care corespund condiţiilor stabilite în prezenta Normă şi, în special, a celor prevăzute la punctul 13 din prezenta Normă cu condiţia că proprietarul sau responsabilul centrului verifică sau dispune verificarea mărcilor de identificare ale animalelor şi a documentelor de sănătate animală sau a altor documente de însoţire proprii speciilor sau categoriilor în cauză;
6) să respecte prevederile Hotărîrii Guvernului nr.793/2012 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului;
7) să facă obiectul unor inspecţii regulate pentru a demonstra că îndeplinesc în continuare condiţiile de autorizare în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
23. Proprietarul sau responsabilul centrului de colectare trebuie, fie în baza documentului de însoţire, fie în baza numerelor sau mărcilor de identificare ale animalelor, să înscrie într-un registru sau pe suport informatic şi să păstreze timp de cel puţin 3 ani următoarele informaţii:
a) numele proprietarului, originea, data intrării, data ieşirii, numărul şi identificarea animalelor din specia bovină sau numărul de înregistrare al exploataţiei de origine sau al efectivului de origine al porcilor care intră în centru, precum şi destinaţia propusă;
b) numărul de înregistrare al transportatorului şi numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare al camionului care descarcă sau încarcă animalele în centru, eliberată de autoritatea sanitar-veterinară competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară.
24. Autoritatea sanitar-veterinară competentă:
1) atribuie un număr de autorizare fiecărui centru de colectare, care poate fi limitat la o anumită specie, la animalele de creştere sau de rentă ori la animalele destinate pentru sacrificare;
2) întocmeşte şi menţine actualizată lista a centrelor de colectare şi a numerelor de autorizare ale acestora şi o pune la dispoziţia publicului;
3) suspendă sau retrage autorizarea în cazul nerespectării prezentei Norme, Hotărîrii Guvernului nr.793/2012 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului, precum şi ale reglementărilor ce ţin de sănătatea şi bunăstarea animalelor la importul de bovine şi porcine, în temeiul Legii nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară, al Legii nr.113/2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor, al Legii nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor, al Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, al Legii nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător;
4) reacordă autorizaţie în cazul în care centrul de colectare respectă integral toate dispoziţiile specificate în prezenta Normă;
5) verifică dacă centrele de colectare dispun de medici veterinari oficiali pentru a efectua toate sarcinile care le revin.
25. Transportatorii de animale trebuie să respecte următoarele condiţii suplimentare:
1) să utilizeze mijloace de transport care sunt:
a) construite astfel încît fecalele animalelor, aşternutul sau hrana să nu poată să se scurgă sau să cadă din vehicul; şi
b) curăţate şi dezinfectate imediat după fiecare transport de animale sau de orice produs care ar putea afecta sănătatea animală, utilizînd dezinfectanţi înregistraţi în conformitate cu prevederile art.37-3712 din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară;
2) să deţină instalaţii de curăţare şi dezinfectare, inclusiv facilităţi de depozitare a aşternutului sau a gunoiului de grajd;
3) să furnizeze documente prin care să demonstreze că aceste operaţiuni sînt efectuate de o terţă parte;
4) să se asigure că pentru fiecare vehicul utilizat pentru transportul de animale se ţine un registru care cuprinde cel puţin următoarele informaţii care vor fi păstrate cel puţin 3 ani:
a) locul, data şi ora de încărcare, numele sau denumirea şi adresa exploataţiei sau a centrului de colectare de unde sînt încărcate animalele;
b) locul, data şi ora de livrare, numele sau denumirea şi adresa destinatarului(ilor);
c) speciile şi numărul de animale transportate;
d) data şi locul unde a fost efectuată dezinfecţia;
e) detalii privind documentele de însoţire, inclusiv numărul;
f) durata estimată a fiecărui transport.
5) să se asigure că, de la părăsirea exploataţiilor sau a centrului de colectare de origine şi pînă la sosirea la destinaţie, lotul sau animalele nu intră în contact cu animale a căror stare de sănătate este mai inferioară.
Autoritatea competentă verifică că transportatorii respectă dispoziţiile prezentului punct privind documentaţia aferentă care trebuie să însoţească animalele;
Prevederile prezentului punct nu se aplică persoanelor care transportă animale pe o distanţă de maximum 65 km de la locul de plecare pînă la locul de destinaţie;
În cazul nerespectării prezentului punct, dispoziţiile privind încălcările şi notificarea încălcărilor în legătură cu sănătatea animală se aplică prevederile Normei sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.793/2012.
26. Toţi operatorii din businessul alimentar sînt înregistraţi şi aprobaţi, au un număr de autorizare şi comercializează numai animale identificate ca provenind din efective oficial indemne de tuberculoză, bruceloză şi leucoză sau animale de carne care corespund condiţiilor, în special celor prevăzute la punctul 15 din prezenta Normă, asigurîndu-se că animalele sînt identificate corect şi sînt însoţite de documente de sănătate animală pentru speciile în cauză.
27. Se permit tranzacţiile de animale identificate care nu corespund condiţiilor prevăzute în punctul 26 din prezenta Normă, cu condiţia ca acestea să fie duse imediat într-un abator, fără a tranzita prin instalaţiile lor, pentru a fi sacrificate cît mai repede posibil, pentru a se evita orice răspîndire a bolii, asigurîndu-se că aceste animale nu intră în contact cu alte animale şi astfel încît să fie sacrificate separat de alte animale sub controlul unui medic veterinar oficial.
28. Operatorul din businessul alimentar:
1) pe baza documentului de însoţire al animalelor sau a numerelor sau mărcilor de identificare ale animalelor, trebuie să înscrie într-un registru ori pe suport electronic şi să păstreze timp de cel puţin trei ani următoarele informaţii:
a) numele proprietarului, originea, data cumpărării, categoriile, numărul şi identificarea animalelor din specia bovină sau numărul de înregistrare al exploataţiei de origine sau al efectivului de porcine al porcilor cumpăraţi;
b) numărul de înregistrare al transportatorului şi/sau numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare al camionului care livrează şi încarcă animalele, eliberată de autoritatea sanitar-veterinară competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară;
c) numărul şi adresa cumpărătorului şi destinaţia animalelor;
d) numărul de serie al certificatelor de sănătate animală;
2) în cazul în care deţine animale în instalaţiile sale, trebuie să se asigure că:
a) personalul care se ocupă de animale este pregătit să aplice cerinţele prezentei Norme şi să se asigure de îngrijirea animalelor şi de bunăstarea lor;
b) medicul veterinar oficial efectuează în mod regulat controale şi, după caz, teste asupra animalelor şi asigură luarea măsurilor necesare pentru a evita răspîndirea unei boli.
29. În conformitate cu prevederile Legii nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară, fiecare instalaţie utilizată de operatorul din businessul alimentar este înregistrată şi dispune de un număr de autorizare sanitar-veterinară de funcţionare, eliberată de autoritatea sanitar-veterinară competentă, atribuită în următoarele condiţii:
1) se află sub controlul unui medic veterinar oficial;
2) este situată într-o zonă care nu este supusă unei interdicţii sau restricţii din motive de sănătate şi siguranţă animală;
3) are o capacitate pentru numărul de animale din specia dată conform necesităţilor fiziologice, în special de infrastructuri de inspecţie şi de infrastructuri de izolare capabile să izoleze toate animalele în caz de apariţie a unei boli contagioase;
4) are un spaţiu pentru descărcarea animalelor pentru specia respectivă şi pentru găzduirea acestora, adăparea, hrănirea şi administrarea oricărui tratament necesar; aceste instalaţii trebuie să fie uşor de curăţat şi dezinfectat;
5) are o suprafaţă suficientă pentru primirea aşternuturilor din paie şi a gunoiului;
6) are un sistem de colectare a apelor uzate;
7) este în prealabil curăţată şi dezinfectată înaintea oricărei utilizări, conform instrucţiunilor medicului veterinar oficial.
30. În cazul nerespectării prevederilor prezentei Norme într-o exploataţie autorizată, imediat se adoptă o decizie de suspendare a importului în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară, Legii nr.113/2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor, Legii nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor, Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, Legii nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.
Autorizarea poate fi restabilită în cazul în care operatorul din businessul alimentar prezintă dovezi că s-a conformat dispoziţiilor prezentei Norme.
31. Autoritatea competentă:
a) efectuează inspecţii periodice pentru verificarea respectării cerinţelor prezentului capitol, în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător;
b) întocmeşte şi menţine actualizată lista operatorilor din businessul alimentar autorizaţi şi a spaţiilor înregistrate utilizate de aceştia în legătură cu activitatea lor, precum şi a numerelor de autorizare atribuite operatorilor din businessul alimentar şi o pun la dispoziţia publicului.
Capitolul V
REŢELE DE CONTROL
Secţiunea 1
Sistemul de reţele de control
32. Autoritatea sanitar-veterinară competentă instituie un sistem de reţele de control, care trebuie să fie compus cel puţin din:
1) efective de animale;
2) proprietarul exploataţiei sau orice persoană fizică sau juridică însărcinată cu această responsabilitate;
3) medicul veterinar împuternicit sau medicul veterinar oficial responsabil de exploataţie;
4) serviciul veterinar oficial al ţării;
5) laboratoarele oficiale de diagnostic veterinar sau orice laborator desemnat;
6) o bază de date electronică.
Medicii veterinari oficiali din abatoare şi centrele de colectare vor fi asociaţi sistemului de reţele.
33. Sistemul de reţele de control are drept obiective principale:
1) calificarea oficială a exploataţiilor;
2) menţinerea acestei calificări prin inspecţii periodice;
3) colectarea datelor epidemiologice şi controlul bolilor astfel încît să se garanteze respectarea tuturor dispoziţiilor prezentei Norme sau ale oricărei alte norme pertinente în domeniul sănătăţii animale.
Sistemul de reţele de supraveghere implementat pe teritoriul ţării este obligatoriu în toate exploataţiile sau, iniţial, doar în exploataţiile incluse în proiectul pilot.
Autoritatea sanitar-veterinară competentă stabileşte obligaţiile şi drepturile la care trebuie să se conformeze medicii veterinari împuterniciţi, persoana responsabilă exploataţiei sau proprietarul acesteia şi orice alt participant la sistem, inclusiv persoana responsabilă de eliberarea certificatului de sănătate animală.
Secţiunea a 2-a
Responsabilităţile proprietarului exploataţiei
34. Autoritatea competentă va monitoriza ca orice proprietar al unei exploataţii sau orice persoană responsabilă să respecte următoarele cerinţe:
1) să asigure serviciile unui medic veterinar împuternicit, prin contract sau act juridic;
2) să cheme imediat medicul veterinar împuternicit responsabil de exploataţie de la suspectarea unei boli contagioase sau a unei boli cu notificare obligatorie;
3) să informeze medicul veterinar împuternicit despre orice introducere de animale în exploataţia sa;
4) să izoleze animalele înainte de a le introduce în exploataţia sa pentru a permite medicului veterinar împuternicit să verifice, cu ajutorul testelor de laborator, dacă este menţinut statutul exploataţiei.
Secţiunea a 3-a
Responsabilităţile medicului veterinar împuternicit
35. Medicul veterinar împuternicit supus controlului autorităţii competente trebuie să respecte următoarele condiţii:
1) să îndeplinească condiţiile necesare pentru a-şi exercita profesia de medic veterinar;
2) să nu aibă nicio legătură de interes financiar sau familial cu proprietarul sau cu responsabilul exploataţiei;
3) să posede cunoştinţe specifice în domeniul sănătăţii animale, aplicabile animalelor din specia în cauză, ceea ce implică necesitatea de:
a) a-şi perfecta regulat cunoştinţele în domeniul sănătăţii animalelor;
b) a îndeplini condiţiile pentru buna funcţionare a reţelei;
c) a informa şi a ajuta proprietarul sau responsabilul exploataţiei pentru a fi luate toate măsurile necesare pentru menţinerea statutului exploataţiei, în special pe baza programelor adoptate în comun cu autoritatea competentă;
d) a urmări respectarea prevederilor referitoare la: identificarea şi certificatul de sănătate animală pentru animalele din efectiv, animalele introduse şi cele comercializate; obligaţia de a declara bolile infecţioase şi orice alt factor de risc pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor şi pentru sănătatea umană; stabilirea, pe cît posibil, a cauzei mortalităţii animalelor şi a locului unde trebuie expediate acestea; condiţiile de igienă ale efectivului şi ale unităţilor de producţie animală.
36. Pentru asigurarea bunei funcţionări a sistemului, autoritatea competentă restrînge responsabilitatea medicilor veterinari la un număr limitat de exploataţii sau la o anumită suprafaţă geografică.
Autoritatea competentă stabileşte listele medicilor veterinari împuterniciţi şi ale exploataţiilor autorizate care participă la reţea.
În cazul în care autoritatea competentă consideră că unul dintre participanţii la reţea nu mai îndeplineşte condiţiile stipulate în prezenta Normă, suspendă sau retrage autorizarea conform prevederilor art.17 din Legea nr.235/2007 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, fără a aduce atingere vreunei alte eventuale sancţiuni aplicabile.
Secţiunea a 4-a
Baza de date electronică
37. Pentru fiecare animal baza de date electronică trebuie să conţină:
1) codul sau codurile unic/unice de identificare stabilite în Hotărîrea Guvernului nr.507/2012 pentru aprobarea unor norme privind identificarea şi trasabilitatea animalelor;
2) data naşterii;
3) sexul;
4) rasa sau culoarea pielii;
5) codul de identificare al mamei sau, în cazul unui animal importat din alte ţări, codul unic de identificare al mijlocului de identificare individual atribuit animalului de ţara de destinaţie în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.507/2012 pentru aprobarea unor norme privind identificarea şi trasabilitatea animalelor;
6) numărul de identificare al exploataţiei în care s-a născut;
7) numerele de identificare ale tuturor exploataţiilor în care a fost ţinut animalul şi datele fiecărei deplasări;
8) data morţii sau sacrificării;
9) tipul de dispozitiv electronic de identificare, dacă animalului i-a fost aplicat un astfel de dispozitiv.
38. Pentru fiecare exploataţie baza de date electronică trebuie să conţină:
1) numărul de identificare constînd, pe lîngă codul ţării, dintr-un un cod de maximum 12 caractere;
2) numele şi adresa deţinătorului.
39. Baza de date trebuie să permită, în orice moment, accesul la următoarele informaţii:
1) numărul de identificare al tuturor animalelor din specia bovină prezente într-o exploataţie sau, în cazul grupelor de animale din specia porcină, numărul de înregistrare al exploataţiei de origine sau al efectivului de origine şi numărul certificatului de sănătate animală, după caz;
2) o listă a tuturor circulaţiilor fiecărui animal din specia bovină, din exploataţia de naştere sau, pentru animalele importate din alte ţări, din exploataţia de import şi, pentru grupele de animale din specia porcină, numărul de înregistrare al ultimei exploataţii sau al ultimului efectiv, precum şi exploataţia de import pentru animalele importate din alte ţări.
Aceste informaţii vor fi păstrate în baza de date timp de 3 ani consecutivi după moartea animalului din specia bovină sau după înregistrare, în cazul în care se face înregistrarea animalelor din specia porcină.
Prevederile prezentului punct şi ale punctului 38 se aplică la porcine.
40. Toţi participanţii la reţea, alţii decît cei menţionaţi la punctele 34-36 din prezenta Normă, acţionează sub responsabilitatea autorităţii competente care este responsabilă de realizarea practică a reţelei şi face controale regulate reţelei pentru a asigura buna sa funcţionare.
41. La punerea în aplicare a sistemului de reţele de control operaţional, autoritatea competentă solicită suportul experţilor internaţionali la validarea sistemului de reţele, inclusiv prin audit, şi în cazul constatării unor neconformităţi, elaborează şi pune în aplicare planul de măsuri corective în scopul recunoaşterii/suspendării sistemului de control.
42. Autoritatea competentă din ţara de destinaţie:
1) informează imediat autoritatea competentă din ţara de origine în cazul constatării oricărei neconformităţi prin încălcarea prezentei Norme;
2) acordă ajutor reciproc la aplicarea prevederilor prezentei Norme;
3) aplică măsurile specifice adecvate pentru a sancţiona orice infracţiune pentru încălcarea prevederilor prezentei Norme, indiferent dacă este săvîrşită de o persoană fizică sau juridică;
4) în cazul în care se confirmă că dispoziţiile prezentei Norme nu sînt sau nu au fost respectate, ia măsuri adecvate atît pentru a salvgarda sănătatea animalelor, cît şi pentru a preveni răspîndirea bolii, care constă în:
a) întreruperea transportului sau retrimiterea animalelor la locul de plecare pe drumul cel mai scurt, cu condiţia ca această măsură să nu pună în pericol sănătatea sau bunăstarea animalelor;
b) întreruperea transportului cu amplasarea şi îngrijirea animalelor în condiţii corespunzătoare speciei;
c) dispunerea sacrificării animalelor, cu acceptul proprietarului sau al persoanei împuternicite şi al autorităţii competente a ţării de expediere cu informarea acestora despre măsurile luate conform Regulilor sanitar-veterinare privind subprodusele de origine animală nedestinate consumului uman, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.315/2010;
5) înaintarea modificărilor la prezenta Normă în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi progresele tehnico-ştiinţifice realizate.
Anexa nr.1
la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile
de sănătate şi certificare animală la comerţul
(importul şi exportul) cu bovine şi porcine
I. EFECTIV DE BOVINE OFICIAL INDEMN DE TUBERCULOZĂ
Prevederile prezentei secţiuni se referă la toate bovinele, cu excepţia animalelor folosite în evenimente culturale sau sportive.
1. Efectivul bovin oficial indemn de tuberculoză se consideră în cazul în care:
1) niciun animal nu prezintă semne clinice de tuberculoză;
2) toate bovinele cu vîrsta mai mare de şase săptămîni au prezentat o reacţie negativă la cel puţin două teste oficiale intradermice de tuberculinare, efectuate în conformitate cu anexa nr.2 la prezenta Normă, într-un interval de şase luni de la eliminarea oricărei infecţii din efectiv şi în intervalul următor de şase luni, sau, în cazul în care efectivul a fost constituit exclusiv din animale ce provin din efective oficial indemne de tuberculoză, primul test se efectuează după minimum 60 de zile de la constituirea efectivului şi al doilea test nu este necesar;
3) după încheierea primului test prevăzut la subpunctul 2), în efectiv nu au fost introduse bovine cu vîrsta mai mare de şase săptămîni, cu excepţia cazului în care acestea au prezentat o reacţie negativă la un test intradermic de tuberculinare efectuat şi evaluat în conformitate cu anexa nr.2 din prezenta Normă şi care a avut loc în intervalul de 30 de zile anterior sau ulterior introducerii în efectiv; în cazul în care testul este efectuat ulterior introducerii în efectiv, animalul (animalele) trebuie izolat(e) fizic de celelalte animale, astfel încît să se evite orice contact direct sau indirect cu celelalte animale, pînă ce reacţia se dovedeşte negativă.
Cu toate acestea, autoritatea competentă poate să nu solicite efectuarea acestui test în ceea ce priveşte circulaţia animalelor pe teritoriul ţării, în cazul în care animalul provine dintr-un efectiv oficial indemn de tuberculoză, autoritatea competentă a solicitat efectuarea acestor teste în cazul animalelor care circulă între efective ce participă într-un sistem în reţea, conform prevederilor capitolului V din prezenta Normă.
2. Statutul oficial indemn de tuberculoză al unui efectiv de bovine se menţine în cazul în care:
1) condiţiile specificate la punctul 1 subpunctele 1) şi 2) din prezenta anexă continuă să se aplice;
2) animalele care intră în exploataţie provin din efective cu statut oficial indemn de tuberculoză;
3) cu excepţia viţeilor cu vîrsta mai mică de şase săptămîni născuţi în exploataţie, toate animalele din exploataţie sînt supuse, anual, unui test de tuberculinare de rutină în conformitate cu anexa nr.2 la prezenta Normă.
Autoritatea competentă modifică frecvenţa testărilor de rutină pentru toată ţara sau pentru o parte a ţării în care toate efectivele de bovine sînt incluse într-un program oficial de combatere a tuberculozei, după cum urmează:
a) în cazul în care media determinată la sfîrşitul fiecărui an a procentajelor anuale de efective de bovine la care s-a confirmat infectarea cu tuberculoză nu depăşeşte 1% din efectivele aflate în zona determinată în decursul celor mai recente două perioade anuale de supraveghere, intervalul între testările de rutină ale efectivului poate creşte la doi ani, iar masculii pentru îngrăşat dintr-o unitate epidemiologică izolată pot fi scutiţi de testul de tuberculinare, cu condiţia să provină din efective oficial indemne de tuberculoză, iar autoritatea competentă să garanteze că masculii pentru îngrăşat nu vor fi folosiţi pentru reproducere şi vor fi trimişi direct la locul de sacrificare;
b) în cazul în care media determinată la sfîrşitul fiecărui an a procentajelor anuale de efective de bovine la care s-a confirmat infectarea cu tuberculoză nu depăşeşte 0,2% din efectivele aflate în zona determinată în decursul celor mai recente două perioade de supraveghere de cîte doi ani, intervalul între testările de rutină poate creşte la trei ani şi/sau vîrsta la care animalele trebuie să fie supuse la aceste testări poate creşte la 24 de luni;
c) în cazul în care media determinată la sfîrşitul fiecărui an a procentajelor anuale de efective de bovine la care s-a confirmat infectarea cu tuberculoză nu depăşeşte 0,1% din efectivele aflate în zona determinată în decursul celor mai recente două perioade de supraveghere de cîte trei ani, intervalul între testările de rutină poate creşte la patru ani sau autoritatea competentă poate scuti efectivele de testul de tuberculinare, dacă se respectă următoarele condiţii:
- înaintea introducerii în efectiv, toate bovinele sînt supuse unui test intradermic de tuberculinare, la care prezintă o reacţie negativă; sau
- toate bovinele sacrificate sînt examinate pentru depistarea leziunilor produse de tuberculoză, leziunile depistate fiind supuse unei examinări histopatologice şi bacteriologice pentru confirmarea tuberculozei.
De asemenea, autoritatea competentă poate majora frecvenţa testelor de tuberculinare, în cazul în care frecvenţa cazurilor de tuberculoză a crescut.
3A. Statutul oficial indemn de tuberculoză al unui efectiv se suspendă în cazul în care:
1) condiţiile specificate la punctul 2 nu mai sînt îndeplinite; sau
2) se consideră că unul sau mai multe animale au prezentat o reacţie pozitivă la un test de tuberculinare sau în cazul în care, la examinarea post-mortem, se suspectează un caz de tuberculoză.
Atunci cînd se consideră că un animal a prezentat o reacţie pozitivă, acesta este îndepărtat din efectiv şi sacrificat. Se efectuează examinările post-mortem, de laborator şi epidemiologice adecvate ale animalului care a prezentat o reacţie pozitivă sau ale carcasei animalului suspect. Statutul efectivului va rămîne suspendat pînă la finalizarea tuturor examinărilor de laborator. În cazul în care nu se confirmă prezenţa tuberculozei, suspendarea statutului oficial indemn de tuberculoză poate fi ridicată după testarea cu rezultate negative a tuturor animalelor cu vîrsta mai mare de şase săptămîni după minimum 42 de zile de la îndepărtarea animalului (animalelor) care au reacţionat pozitiv; sau
3) în efectiv există animale cu statut incert, în conformitate cu anexa nr.2 la prezenta Normă. În acest caz, statutul efectivului rămîne suspendat pînă la clarificarea statutului animalelor respective. Acestea trebuie izolate de celelalte animale ale efectivului pînă cînd statutul lor este clarificat prin testare după 42 de zile sau prin examinarea post-mortem şi de laborator.
Cu toate acestea, prin derogare de la cerinţele prevăzute la subpunctul 3), în exploataţia în care autoritatea competentă efectuează testări de rutină ale efectivului prin utilizarea testului comparativ de tuberculinare descris în anexa nr.2 la prezenta Normă şi în cazul unui efectiv în care nu au fost declarate animale cu reacţii pozitive confirmate timp de cel puţin trei ani, autoritatea competentă poate decide să nu limiteze circulaţia altor animale în interiorul efectivului, cu condiţia ca statutul animalelor cu reacţii neconcludente să fie clarificat prin testarea după 42 de zile, iar animalele din exploataţie să nu fie introduse în comerţ pînă la clarificarea statutului animalelor cu reacţii neconcludente. În cazul în care, la testare, animalele respective prezintă o reacţie pozitivă sau continuă să prezinte reacţii neconcludente, se aplică dispoziţiile prevăzute la punctul 2). Atunci cînd prezenţa bolii este confirmată ulterior, toate animalele care ies din exploataţie de la data efectuării ultimului test al efectivului cu rezultate exclusiv negative trebuie localizate şi testate.
3B. Statutul oficial indemn de tuberculoză al efectivului se retrage în cazul în care prezenţa tuberculozei este confirmată prin izolarea M. bovis la examinarea de laborator.
Autoritatea competentă retrage statutul în cazul în care:
1) condiţiile specificate la punctul 2 nu mai sînt îndeplinite;
2) la examinarea post-mortem se observă leziuni clasice provocate de tuberculoză;
3) o investigaţie epidemiologică stabileşte probabilitatea unei infecţii;
4) din orice alte motive considerate necesare pentru controlul tuberculozei bovine.
Localizarea şi verificarea se realizează de către autoritatea competentă cu privire la orice efectiv suspect din punct de vedere epidemiologic. Statutul oficial indemn de tuberculoză rămîne retras pînă la finalizarea curăţirii şi dezinfectării unităţii şi a ustensilelor şi pînă la momentul în care toate animalele cu vîrsta mai mare de şase săptămîni prezintă reacţii negative la cel puţin două teste consecutive de tuberculinare, primul test fiind efectuat după minimum 60 de zile, iar al doilea după minimum patru luni şi maximum 12 luni de la îndepărtarea ultimului animal cu reacţie pozitivă la test.
4. Ţara sau o regiune a unei ţări oficial indemnă de tuberculoză, în baza informaţiilor prezentate în conformitate cu punctul 16 din prezenta Normă, în cazul în care respectă următoarele cerinţe:
1) procentajul de efective de bovine la care s-a confirmat infectarea cu tuberculoză nu a depăşit 0,1% anual din totalitatea efectivelor timp de şase ani consecutivi şi cel puţin 99,9% din efective au obţinut statutul oficial indemn de tuberculoză în fiecare an, timp de şase ani consecutivi, al doilea procentaj fiind calculat la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic;
2) fiecare bovină este identificată în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.507/2012 pentru aprobarea unor norme privind identificarea şi trasabilitatea animalelor;
3) toate bovinele sacrificate sînt supuse unei examinări oficiale post-mortem;
4) sînt respectate procedurile de suspendare şi de retragere a statutului oficial indemn de tuberculoză.
5. Ţara sau o parte a ţării îşi păstrează statutul oficial indemn de tuberculoză în cazul în care respectă condiţiile prevăzute la punctul 4 subpunctele 1)-4). Cu toate acestea, atunci cînd există dovezi cu privire la o schimbare semnificativă a situaţiei privind tuberculoza care au fost recunoscute oficial indemne de tuberculoză, autoritatea competentă adoptă o decizie de suspendare sau de revocare a statutului pînă la îndeplinirea cerinţelor din prezenta Normă.
II. EFECTIVE DE BOVINE OFICIAL INDEMNE DE BRUCELOZĂ
ŞI INDEMNE DE BRUCELOZĂ
Prevederile prezentei secţiuni se referă la toate bovinele, cu excepţia masculilor pentru îngrăşat, cu condiţia ca aceştia să provină din efective oficial indemne de bruceloză, iar autoritatea competentă să garanteze că masculii pentru îngrăşat nu vor fi folosiţi pentru reproducere şi vor fi trimişi direct la locul de sacrificare.
1. Efectivul de bovine oficial indemn de bruceloză se consideră în cazul în care:
1) în efectiv nu există bovine vaccinate împotriva brucelozei, cu excepţia femelelor vaccinate în urmă cu cel puţin trei ani;
2) nicio bovină nu a prezentat semne clinice de bruceloză de cel puţin şase luni;
3) toate bovinele cu vîrsta mai mare de 12 luni au fost supuse unuia dintre următoarele regimuri de testare şi au prezentat reacţii negative:
a) două teste serologice prevăzute la punctul 10 la intervale de minimum trei luni şi maximum 12 luni;
b) trei teste ale probelor de lapte la intervale de trei luni, urmate după minimum şase săptămîni de un test serologic prevăzut la punctul 10;
4) orice bovină care intră în efectiv provine din efective oficial indemne de bruceloză şi, în cazul bovinelor cu vîrsta mai mare de 12 luni, au prezentat un titru brucelic mai mic de 30 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/ml la testul de seroaglutinare în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă sau au reacţionat negativ la oricare dintre testele acceptate, în intervalul de 30 de zile anterior sau ulterior datei la care sînt introduse în efectiv: în cazul în care testarea are loc ulterior introducerii în efectiv, animalul (animalele) trebuie izolat(e) fizic de celelalte animale din efectiv, pentru a se evita contactul direct sau indirect cu acestea pînă ce reacţia se dovedeşte negativă.
2. Statutul oficial indemn de bruceloză al unui efectiv de bovine se menţine în cazul în care:
1) unul dintre următoarele regimuri de testare se desfăşoară anual, cu rezultate negative, în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă:
a) trei teste inelare efectuate pe probe de lapte, la intervale de cel puţin trei luni;
b) trei teste ELISA efectuate pe probe de lapte, la intervale de cel puţin trei luni;
c) două teste inelare efectuate pe probe de lapte, la un interval de cel puţin trei luni, urmate de un test serologic efectuat după minimum şase săptămîni, în conformitate cu punctul 10;
d) două teste ELISA efectuate pe probe de lapte, la un interval de cel puţin trei luni, urmate de un test serologic efectuat după minimum şase săptămîni, în conformitate cu punctul 10;
e) două teste serologice efectuate la un interval de minimum trei luni şi maximum 12 luni.
Cu toate acestea, autoritatea competentă a ţării modifică frecvenţa testărilor de rutină, pentru toată ţara sau pentru o parte a ţării care nu este oficial indemnă de bruceloză, dar în care toate efectivele de bovine sînt incluse într-un program oficial de combatere a brucelozei, după cum urmează:
a) în cazul în care sînt infectate cel mult 1% din efectivele de bovine, poate fi suficient să se efectueze anual două teste inelare efectuate pe probe de lapte sau două teste ELISA efectuate pe probe de lapte la un interval de minimum trei luni ori un test serologic;
b) în cazul în care cel puţin 99,8% din efectivele de bovine au fost recunoscute oficial indemne de bruceloză timp de cel puţin patru ani, intervalul între controale poate fi prelungit la doi ani, în cazul în care toate animalele cu vîrsta mai mare de 12 luni sînt testate sau testarea poate fi limitată la animalele cu vîrsta mai mare de 24 de luni, în cazul în care se continuă testarea anuală a efectivurilor. Controalele trebuie efectuate cu unul dintre testele serologice prevăzute la punctul 10;
2) toate bovinele care intră în efectiv provin exclusiv din efectivuri cu statut oficial indemne de bruceloză şi, în cazul bovinelor cu vîrsta mai mare de 12 luni, au prezentat un titru brucelic mai mic de 30 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/ml la un test de seroaglutinare în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă sau au reacţionat negativ la oricare dintre testele acceptate, în intervalul de 30 de zile anterior sau ulterior datei la care au fost introduse în efectiv; în cazul în care testul este efectuat ulterior introducerii în efectiv, animalul (animalele) trebuie izolat(e) fizic de celelalte animale, pentru a se evita contactul direct sau indirect cu acestea pînă ce reacţia se dovedeşte negativă.
Cu toate acestea, testul prevăzut la punctul 2) nu este obligatoriu în ţările sau regiuni ale ţărilor în care procentajul de efectivuri de bovine infectate cu bruceloză nu a depăşit 0,2% timp de cel puţin doi ani şi în cazul în care animalele provin din efectivuri de bovine oficial indemne de bruceloză din ţara sau regiunea respectivă şi în timpul transportului nu au intrat în contact cu bovine cu statut inferior;
3) sub rezerva punctului 2), bovinele care provin din efective indemne de bruceloză pot fi introduse într-un efectiv oficial indemn de bruceloză în cazul în care au vîrsta mai mare de 18 luni şi, în cazul în care au fost vaccinate împotriva brucelozei, vaccinarea a avut loc în urmă cu cel puţin un an.
În intervalul de 30 de zile anterior introducerii în efectiv, aceste animale trebuie să fi prezentat un titru brucelic mai mic de 30 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/ml şi un rezultat negativ la reacţia de fixare a complementului sau la un alt test acceptat.
Totuşi, în cazul în care o femelă din specia bovină dintr-un efectiv indemn de bruceloză este introdusă într-un efectiv oficial indemn de bruceloză, în conformitate cu dispoziţiile alineatului precedent, se consideră că efectivul este indemn de bruceloză timp de doi ani de la data la care ultimul animal vaccinat a fost introdus în efectiv.
3A. Statutul oficial indemn de bruceloză al unui efectiv se suspendă în cazul în care:
1) condiţiile detaliate la punctele 1 şi 2 nu mai sînt îndeplinite; sau
2) în urma testelor de laborator sau din motive clinice, una sau mai multe bovine sînt suspecte de bruceloză şi animalele suspecte au fost sacrificate sau izolate pentru a se evita contactul direct sau indirect cu celelalte animale.
În cazul în care animalul a fost sacrificat şi nu mai poate fi testat, suspendarea poate fi ridicată în cazul în care două teste de seroaglutinare, efectuate în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă la toate bovinele din efectiv cu vîrsta mai mare de 12 luni, indică un titru mai mic de 30 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/ml. Primul test este efectuat la cel puţin 30 de zile după îndepărtarea animalului, iar al doilea la cel puţin 60 de zile după primul test.
În cazul în care animalul a fost izolat de animalele din efectiv, acesta poate fi reintrodus în efectiv şi statutul efectivului poate fi revizuit:
a) după efectuarea unui test de seroaglutinare care a indicat un titru mai mic de 30 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/ml şi a unei reacţii de fixare a complementului cu rezultat negativ; sau
b) după obţinerea unui rezultat negativ la orice altă combinaţie de teste acceptate în acest sens.
3B. Statutul oficial indemn de bruceloză al unui efectiv se retrage în cazul în care, în urma testelor de laborator sau a investigaţiilor epidemiologice, s-a confirmat infectarea efectivului cu brucella.
Statutul efectivului este revizuit dacă animalele din specia bovină prezente în efectiv în momentul izbucnirii focarului au fost sacrificate sau dacă efectivul a fost supus testării de control şi toate animalele cu vîrsta mai mare de 12 luni au prezentat rezultate negative la două teste consecutive efectuate la intervale de 60 de zile, primul fiind efectuat la cel puţin 30 de zile după îndepărtarea animalului (animalelor) care a (au) prezentat o reacţie pozitivă.
În cazul bovinelor gestante în momentul izbucnirii focarului, controlul final trebuie să aibă loc la cel puţin 21 de zile după ce ultima femelă gestantă în momentul izbucnirii focarului a fătat.
4. Efectivul de bovine indemn de bruceloză se consideră în cazul în care sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la punctul 1 subpunctele 2) şi 3) şi atunci cînd vaccinarea s-a desfăşurat după cum urmează:
1) femelele din specia bovină au fost vaccinate:
a) înainte de împlinirea vîrstei de şase luni, cu vaccin cu tulpină de virus viu 19;
b) înainte de împlinirea vîrstei de 15 luni, cu vaccin cu virus mort cu adjuvant 45/20 inspectat şi acceptat official; sau
c) cu alte vaccinuri acceptate;
2) bovinele cu vîrsta mai mică de 30 de luni care au fost vaccinate cu vaccin cu tulpină de virus viu 19 pot prezenta la testul de seroaglutinare un rezultat mai mare de 30 de unităţi internaţionale (UI), dar mai mic de 80 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/mililitru, cu condiţia ca, la reacţia de fixare a complementului, să prezinte un rezultat mai mic de 30 de unităţi CEE în cazul femelelor vaccinate în urmă cu mai puţin de 12 luni sau mai puţin de 20 de unităţi CEE în toate celelalte cazuri.
5. Statutul indemn de bruceloză al unui efectiv de bovine se menţine în cazul în care:
1) efectivul este supus uneia dintre măsurile de testare enumerate la punctul 2 subpunctul 1);
2) bovinele care intră în efectiv îndeplinesc cerinţele de la punctul 2 subpunctul 2); sau
a) provin din efective cu statut indemn de bruceloză şi, în cazul bovinelor cu vîrsta mai mare de 12 luni, au prezentat, în intervalul de 30 de zile anterior sau în timpul izolării după introducerea în efectiv, mai puţin de 30 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/ml la un test de seroaglutinare şi un rezultat negativ la o reacţie de fixare a complementului în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă; sau
b) provin din efective cu statut indemn de bruceloză, au vîrsta mai mică de 30 de luni şi au fost vaccinate cu vaccin cu tulpină de virus viu 19, în cazul în care la testul de seroaglutinare prezintă un rezultat mai mare de 30 de unităţi internaţionale (UI), dar mai mic de 80 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/mililitru cu condiţia ca, la reacţia de fixare a complementului, să prezinte un rezultat mai mic de 30 de unităţi CEE în cazul femelelor vaccinate în urmă cu mai puţin de 12 luni sau mai mic de 20 de unităţi CEE în toate celelalte cazuri.
6A. Statutul indemn de bruceloză al unui efectiv se suspendă în cazul în care:
1) condiţiile detaliate de la punctele 4 şi 5 nu au fost îndeplinite; sau
2) în urma testelor de laborator sau din motive clinice, unul sau mai multe animale cu vîrsta mai mare de 30 de luni este suspect de bruceloză şi animalul (animalele) suspect(e) a (au) fost sacrificate sau izolate pentru a se evita contactul direct sau indirect cu celelalte animale.
În cazul în care animalul a fost izolat, acesta poate fi reintrodus în efectiv şi statutul efectivului poate fi revizuit, dacă ulterior animalul prezintă un titru de seroaglutinare mai mic de 30 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/ml şi prezintă un rezultat negativ la reacţia de fixare a complementului sau la alt test acceptat.
Atunci cînd animalele au fost sacrificate şi nu mai pot fi testate, suspendarea poate fi ridicată în cazul în care două teste de seroaglutinare efectuate în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă la toate bovinele din exploataţie cu vîrsta mai mare de 12 luni prezintă un titru brucelic mai mic de 30 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/ml. Primul test este efectuat la cel puţin 30 de zile de la îndepărtarea animalului şi al doilea – la cel puţin 60 de zile după primul test.
În cazul în care animalele care urmează să fie testate, în conformitate cu dispoziţiile celor două alineate anterioare, au vîrsta mai mică de 30 de luni şi au fost vaccinate cu vaccin cu tulpină de virus viu 19, se poate considera că prezintă rezultate negative în cazul unui rezultat la testul de seroaglutinare mai mare de 30 de unităţi internaţionale (UI), dar mai mic de 80 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/mililitru, cu condiţia ca, la reacţia de fixare a complementului, acestea să prezinte un rezultat mai mic de 30 de unităţi CEE în cazul femelelor vaccinate în urmă cu mai puţin de 12 luni sau mai mic de 20 de unităţi CEE în toate celelalte cazuri.
6B. Statutul indemn de bruceloză al efectivului se retrage în cazul în care, în urma testelor de laborator din cadrul investigaţiilor epidemiologice, s-a confirmat infectarea efectivului cu brucella. Statutul efectivului este revizuit dacă toate bovinele prezente în efectiv în timpul izbucnirii focarului au fost sacrificate sau în cazul în care efectivul a fost supus testării de control şi toate animalele nevaccinate cu vîrsta mai mare de 12 luni au prezentat rezultate negative la două teste consecutive efectuate la intervale de 60 de zile, primul fiind efectuat la cel puţin 30 de zile după îndepărtarea animalului (animalelor) care a (au) prezentat o reacţie pozitivă.
În cazul în care toate animalele care urmează să fie testate, în conformitate cu dispoziţiile alineatului anterior, au vîrsta mai mică de 30 de luni şi au fost vaccinate cu vaccin cu tulpină de virus viu 19, se poate considera că prezintă rezultate negative în cazul unui titru brucelic mai mare de 30 de unităţi internaţionale (UI), dar mai mic de 80 de unităţi internaţionale (UI) de aglutinare/mililitru, cu condiţia ca, la reacţia de fixare a complementului, acestea să prezinte un rezultat mai mic de 30 de unităţi CEE în cazul femelelor vaccinate în urmă cu mai puţin de 12 luni sau mai mic de 20 de unităţi CEE în toate celelalte cazuri.
În cazul femelelor bovine gestante în timpul izbucnirii focarului, controlul final trebuie să aibă loc la cel puţin 21 de zile după ce ultima femelă gestantă în timpul izbucnirii focarului a fătat.
7. Ţara sau regiunea oficial indemnă de bruceloză se consideră în cazul în care sînt îndeplinite următoarele condiţii:
1) nu s-au înregistrat, cel puţin în ultimii trei ani, cazuri de avort din cauza infectării cu brucella sau cazuri de izolare a B. abortus şi cel puţin 99,8% din efectivuri au obţinut statutul oficial indemn de bruceloză în fiecare an, timp de cinci ani consecutivi, procentajul fiind calculat la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic. Cu toate acestea, în cazul în care autoritatea competentă adoptă o politică de sacrificare a întregului efectiv, cazurile izolate pe care cercetarea epidemiologică le consideră provocate de introducerea unor animale din exteriorul ţării sau a unei părţi a acesteia şi din efective al căror statut oficial indemn de bruceloză a fost suspendat sau retras din alte motive decît suspiciunea cu privire la contaminare nu vor fi luate în considerare la calcularea procentajului anterior, cu condiţia ca autoritatea competentă centrală a ţării în care s-au constatat incidentele să întocmească situaţii anuale şi să le transmită organismelor internaţionale la care este parte, în conformitate cu punctul 16 din prezenta Normă;
2) fiecare bovină este identificată;
3) cazurilor de avort sînt notificate obligatoriu şi investigate de autoritatea competentă.
8. Sub rezerva punctului 9, o ţară sau o regiune a acesteia declarate oficial indemne de bruceloză îşi păstrează statutul în cazul în care:
1) condiţiile prevăzute la punctul 7 subpunctele 1) şi 2) continuă să fie îndeplinite şi atunci cînd notificarea cazurilor de avort cu privire la care există suspiciuni că ar fi provocate de bruceloză este obligatorie şi cazurile respective sînt investigate de autoritatea competentă;
2) în fiecare an, în timpul primilor cinci ani de la obţinerea statutului, toate bovinele cu vîrsta mai mare de 24 de luni, în cel puţin 20% din efective, au fost testate şi au prezentat o reacţie negativă la un test serologic efectuat în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă sau, în cazul efectivelor pentru lapte, prin examinarea probelor de lapte în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă;
3) fiecare bovină suspectă de infectare cu bruceloză este comunicată autorităţii competente şi este supusă unei investigaţii epidemiologice oficiale pentru depistarea brucelozei prin intermediul a cel puţin două teste serologice ale sîngelui, inclusiv reacţia de fixare a complementului şi o examinare microbiologică a probelor prelevate;
4) pe perioada suspiciunii de infectare cu bruceloză, care continuă pînă la obţinerea rezultatelor negative la testele prevăzute la subpunctul 3), statutul oficial indemn de bruceloză al efectivului de origine sau de tranzit al bovinei suspecte şi al efectivelor suspecte în legătură cu animalul respectiv se suspendă;
5) în cazul răspîndirii unui focar de bruceloză, toate bovinele au fost sacrificate. Animalele din speciile susceptibile rămase vor fi supuse testelor necesare, iar unitatea şi echipamentele vor fi curăţate şi dezinfectate.
9. Ţara sau regiunea acesteia declarate oficial indemne de bruceloză au obligaţia de a informa organismele internaţionale la care face parte, cu privire la toate cazurile de bruceloză. Atunci cînd există dovezi cu privire la o schimbare semnificativă a situaţiei privind bruceloza într-o ţară sau o parte a acesteia, care au fost recunoscute oficial indemne de bruceloză, se propune suspendarea sau revocarea statutului pînă la îndeplinirea cerinţelor prezentei Norme.
10. În sensul secţiunii a 2-a, se consideră test serologic testul de seroaglutinare, testul cu antigen Brucella tamponat, reacţia de fixare a complementului, testul de aglutinare a plasmei, testul inelar pe plasmă, testul de microaglutinare sau testul ELISA individual efectuat pe probe de sînge, în conformitate cu descrierea din anexa nr.3 la prezenta Normă. Se acceptă, de asemenea, orice alt test de diagnostic acceptat şi descris în anexa nr.3 la prezenta Normă. Se consideră test pe probe de lapte testul inelar efectuat pe probe de lapte sau un test ELISA efectuat pe probe de lapte, în conformitate cu anexa nr.3 la prezenta Normă.
Anexa nr.2
la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile
de sănătate şi certificare animală la comerţul
(importul şi exportul) cu bovine şi porcine
TUBERCULOZA
1. Identificarea agentului
Prezenţa Mycobacterium bovis (M. bovis), agentul tuberculozei bovine, în probele clinice şi post-mortem, poate fi stabilită prin examinarea frotiurilor colorate sau a tehnicilor de imunoperoxidază şi confirmată prin cultivarea organismului pe un mediu de izolare primară.
Ţesutul patologic necesar pentru confirmarea prezenţei M. bovis se prelevează din ganglioni anormali şi organele parenchimatoase, precum plămînii, ficatul, splina etc. În cazul în care animalul nu prezintă leziuni patologice, probele trebuie să se preleveze din ganglioni retrofaringieni, ganglioni pulmonari, ganglioni mediastinali, ganglioni limfatici supramamari, ganglioni submaxilari şi anumiţi ganglioni mezenterici şi hepatici, în scopul examinării şi cultivării.
Identificarea izolatelor se poate face, de regulă, prin stabilirea proprietăţilor biochimice şi a specificităţilor culturii respective. Reacţia în lanţ a polimerazei (PCR) poate fi, de asemenea, utilizată pentru depistarea complexului tuberculozei M. tuberculosis. Tehnicile de analiză a ADN-ului se pot dovedi mai rapide şi mai fiabile decît metodele biochimice de diferenţiere a Mycobacterium bovis de alţi membri ai complexului tuberculozei M. tuberculosis. Amprentele genetice permit stabilirea diferenţei dintre diferitele tulpini de Mycobacterium bovis şi descrierea modelelor cauzelor şi a modurilor de transmitere şi de răspîndire a Mycobacterium bovis.
Tehnicile şi mijloacele utilizate, standardizarea acestora şi interpretarea rezultatelor trebuie să fie în conformitate cu indicaţiile care figurează în capitolul 2.3.3 (tuberculoza bovină) din Manualul pentru testele de diagnosticare şi vaccinuri al Oficiului Internaţional de Epizotii, ediţia a patra, 2000.
2. Testul cutanat la tuberculină
Pentru realizarea testului cutanat oficial la tuberculină se utilizează derivatele proteice purificate de tuberculină care îndeplinesc condiţiile stabilite la punctul 2.1, în conformitate cu procedurile menţionate la punctul 2.2.
2.1. Norme care se aplică tuberculinei (de tip bovin şi aviar)
2.1.1. Definiţie
Derivatul proteic purificat (tuberculina PPD, de tip bovin sau aviar) este un preparat obţinut prin aplicarea unui tratament termic unor produse de creştere şi de liză a Mycobacterium bovis şi a Mycobacterium avium (după caz) care au posibilitatea de a manifesta o hipersensibilitate întîrziată la un animal sensibilizat la microorganisme din aceeaşi specie.
2.1.2. Producere
Tuberculina se obţine din fracţii solubile în apă, preparate prin încălzire în vapori liberi, urmată de filtrare, a culturilor de M. bovis şi M. avium (după caz), cultivate într-un mediu sintetic lichid. Fracţia activă a filtratului, compusă în principal din proteine, este izolată prin precipitare, spălată şi dizolvată încă o dată. Se poate adăuga un produs de protecţie antimicrobian care nu provoacă false reacţii pozitive, cum ar fi fenolul. Preparatul steril final, lipsit de micobacterii, este distribuit în condiţii aseptice în recipiente de sticlă securizate, care sînt închise pentru a evita contaminarea. Preparatul poate fi liofilizat.
2.1.3. Identificarea produsului
Se procedează la injectarea intradermică a mai multor doze calibrate, în diferite puncte, a cobailor albinoşi sensibilizaţi corect, cu o greutate de nu mai puţin de 250 grame fiecare. După o perioadă de 24 pînă la 28 de ore, apar reacţii sub formă de edeme cu eritem, cu sau fără necroză în punctele de injectare. Amploarea şi gravitatea reacţiilor variază în funcţie de doza injectată. Cobaii care nu au fost sensibilizaţi nu prezintă nicio reacţie la injectările de acest tip.
2.1.4. Teste
2.1.4.1. pH: pH-ul variază între 6,5 şi 7,5.
2.1.4.2. Fenol: atunci cînd preparatul care trebuie examinat conţine fenol, concentraţia acestuia nu trebuie să fie mai mare de 5 g/l.
2.1.4.3. Efect de sensibilizare: se utilizează un grup de 3 cobai, care nu au fost trataţi cu materiale care să interfereze cu testul. Fiecărui cobai i se injectează intradermic, de trei ori, în interval de cinci zile, o doză din preparatul care trebuie examinat echivalentă cu 500 UI la 0,1 ml. După 15 pînă la 21 de zile de la prima injectare, se injectează intradermic aceeaşi doză (500 UI) aceloraşi animale, precum şi unui grup de control format din trei cobai cu o greutate similară şi care nu au fost injectaţi în prealabil cu tuberculină. După 24 pînă la 48 de ore de la ultimele injectări, reacţiile celor două grupuri nu prezintă diferenţe semnificative.
2.1.4.4. Toxicitate: se utilizează doi cobai, care cîntăresc fiecare cel puţin 250 de grame şi care nu au fost trataţi în prealabil cu materiale care să interfereze cu testul. Fiecărui cobai i se injectează subcutanat 0,5 ml din preparatul care trebuie examinat. Animalele sînt observate timp de şapte zile. În cursul perioadei de observare nu se manifestă niciun efect anormal.
2.1.4.5. Sterilitate: este necesar să se efectueze testul de sterilitate prescris în Monografia privind vaccinurile de uz veterinar din Farmacopeea europeană ediţia a patra (2002).
2.1.5. Puterea de reacţie
Puterea de reacţie a derivatului proteic purificat de tuberculină (de tip bovin şi aviar) se determină prin compararea reacţiilor produse la cobaii sensibilizaţi prin injectarea intradermică a unei serii de diluţii ale preparatului care trebuie examinat cu cele produse de concentraţiile cunoscute ale unui preparat de referinţă al derivatului proteic purificat de tuberculină (de tip bovin şi aviar, după caz), măsurat în unităţi internaţionale.
Pentru testarea puterii de reacţie, se sensibilizează cel puţin nouă cobai albinoşi, fiecare cîntărind între 400 şi 600 de grame, prin injectarea intramusculară profundă a unei cantităţi de 0,0001 mg de masă umedă de tulpină AN5 de M. bovis viu, în suspensie în 0,5 ml de soluţie de 9 g/l de clorură de sodiu R pentru tuberculina de tip bovin, sau a unei doze adecvate de M. avium dezactivat sau viu, pentru tuberculina de tip aviar. După cel puţin patru săptămîni de la sensibilizarea cobailor, se rade părul animalelor de pe părţile laterale ale corpului pentru a elibera spaţiul necesar pentru cel puţin patru puncte de injectare, pe fiecare parte. Se prepară diluţii ale preparatului care trebuie examinat şi ale preparatului de referinţă, utilizîndu-se o soluţie salină izotonică tamponată de fosfaţi (cu un pH cuprins între 6,5 şi 7,5) care conţine 0,005 g/l de polisorbat 80 R. Se utilizează cel puţin trei doze din preparatul de referinţă şi aceeaşi cantitate din preparatul care trebuie examinat. Dozele se determină astfel încît leziunile produse să aibă un diametru de la 8 pînă la 25 mm. Diluţiile se repartizează aleatoriu punctelor în conformitate cu un desen în pătrat latin. Fiecare doză se injectează intradermic, într-un volum constant de 0,1 sau 0,2 ml. După o perioadă de la 24 pînă la 48 de ore se măsoară diametrele leziunilor şi se calculează rezultatul testului, prin utilizarea metodelor statistice uzuale şi pe baza ipotezei că diametrele leziunilor sînt direct proporţionale cu logaritmul concentraţiei tuberculinelor.
Testul este valabil numai cu condiţia ca marjele de eroare (P = 0,95) să fie mai mari de 50% şi mai mici de 200% din puterea de reacţie estimată. Puterea de reacţie estimată este mai mare de 66% şi mai mică de 150% din puterea declarată a tuberculinei de tip bovin. Puterea de reacţie calculată trebuie să fie mai mare de 75% şi mai mică de 133% din puterea declarată a tuberculinei de tip aviar. Puterea de reacţie declarată trebuie să fie mai mare de 20000 UI/ml pentru cele două tipuri de tuberculină (bovină şi aviară).
2.1.6. Depozitarea
Se depozitează în locuri ferite de lumină, la o temperatură de 5 ± 3°C.
2.1.7. Etichetarea
Eticheta trebuie să indice următoarele:
- puterea de reacţie în unităţi internaţionale pe mililitru;
- denumirea şi cantitatea substanţelor adăugate;
- pentru preparatele liofilizate:
- denumirea şi volumul lichidului de reconstituire de adăugat;
- faptul că produsul trebuie utilizat imediat după reconstituire.
2.2. Procedurile de efectuare a testelor
2.2.1. Sînt recunoscute ca teste oficiale de tuberculinare intradermică următoarele teste:
- testul intradermic simplu: acest test necesită o singură injectare cu tuberculină de tip bovin;
- testul intradermic comparativ: acest test necesită o injectare cu tuberculină de tip bovin şi o injectare cu tuberculină de tip aviar, administrate simultan.
2.2.2. Doza de tuberculină injectată trebuie să fie:
- egală sau mai mare de 2000 UI de tuberculină de tip bovin;
- egală sau mai mare de 2000 UI de tuberculină de tip aviar.
2.2.3. Volumul fiecărei injectări nu trebuie să depăşească 0,2 ml.
2.2.4. Testele de tuberculinare se efectuează prin injectarea tuberculinei în pielea gîtului. Punctele de injectare vor fi situate la limita dintre treimea anterioară şi cea mijlocie a gîtului. În cazul în care se injectează aceluiaşi animal ambele tipuri de tuberculină, bovină şi aviară, punctul de injectare a tuberculinei aviare trebuie să fie situat la 10 cm de linia superioară a gîtului, iar punctul de injectare a tuberculinei bovine va fi cu 12,5 cm mai jos, pe o linie aproximativ paralelă cu linia umărului sau pe părţile laterale ale gîtului; în cazul animalelor tinere la care nu există spaţiu suficient pentru a separa punctele de injectare pe o singură parte a gîtului, se efectuează cîte o injecţie pe fiecare latură a gîtului, în puncte identice situate în centrul treimii mijlocii a gîtului.
2.2.5. Tehnica tuberculinării şi interpretarea reacţiilor
2.2.5.1. Tehnica
Punctele de injectare se tund şi se dezinfectează. Se prinde un pliu de piele din interiorul fiecărei zone tunse între degetul mare şi degetul arătător, se măsoară cu ajutorul unui şubler şi se înregistrează rezultatul. Apoi se injectează doza de tuberculină printr-o metodă care să garanteze că este efectuată intradermic. În acest scop, se poate utiliza un ac scurt şi steril, cu tăiat oblic cu marginea orientată către exterior, ataşat la o seringă gradată, conţinînd tuberculină, care va fi introdus în straturile mai profunde ale pielii. Se verifică dacă injectarea a fost efectuată corect prin palparea unui mic nodul de mărimea unui bob de mazăre, în fiecare punct de injectare. Se măsoară din nou grosimea pliului de piele în fiecare punct de injectare după 72 de ore (+/- 4 ore) de la injectare şi se înregistrează rezultatul.
2.2.5.2. Interpretarea reacţiilor
Interpretarea rezultatelor se face pe baza observaţiilor clinice şi a constatării creşterii sau creşterilor grosimii înregistrate a pliului de piele în punctele de injectare, după o perioadă de 72 de ore de la injectarea tuberculinei sau tuberculinelor.
a) Reacţie negativă: reacţia este calificată drept negativă dacă se observă numai o inflamare limitată, cu o creştere a grosimii pliului de piele nu mai mare de 2 mm, fără semne clinice cum ar fi edem difuz sau extins, exsudaţie, necroză, durere sau inflamare a canalelor limfatice în zona respectivă sau a ganglionilor limfatici.
b) Reacţie neconcludentă: reacţia este calificată drept neconcludentă în cazul în care nu se observă nici unul dintre semnele clinice menţionate la litera a) şi în cazul în care creşterea grosimii pliului de piele este mai mare de 2 mm şi mai mică de 4 mm.
c) Reacţie pozitivă: reacţia este calificată drept pozitivă dacă se observă semnele clinice menţionate la litera a) sau o creştere a grosimii pliului de piele în punctul de injectare de 4 mm sau mai mare.
2.2.5.3. Interpretarea testelor oficiale de tuberculinare intradermică se face după cum urmează:
2.2.5.3.1. Test intradermic simplu:
a) pozitiv: reacţie pozitivă la tuberculina de tip bovin, precum cea descrisă la litera c) din punctul 2.2.5.2;
b) neconcludent: reacţie neconcludentă, precum cea descrisă la litera b) din punctul 2.2.5.2;
c) negativ: reacţie negativă la tuberculina de tip bovin, precum cea descrisă la litera a) din punctul 2.2.5.2.
Animalele la care testul intradermic simplu a dat rezultate neconcludente sînt supuse unui alt test de tuberculinare după o perioadă de cel puţin 42 de zile.
Animalele la care al doilea test nu indică rezultate negative sînt considerate ca fiind pozitive la testare.
Animalele la care testul intradermic simplu indică rezultate pozitive vor putea fi supuse unui test intradermic comparativ dacă se suspectează existenţa unei reacţii pozitive false sau a unei reacţii de interferenţă.
2.2.5.3.2. Testul intradermic comparativ pentru stabilirea şi menţinerea statutului de efectiv oficial indemn de tuberculoză:
a) pozitiv: se constată o reacţie pozitivă la tuberculina de tip bovin dacă sînt prezente semne clinice sau dacă tuberculina de tip bovin duce la o creştere a grosimii pliului de piele mai mare cu 4 mm decît în cazul reacţiei la tuberculina de tip aviar;
b) neconcludent: se constată o reacţie pozitivă sau neconcludentă la tuberculina de tip bovin, dacă nu sînt prezente semne clinice şi dacă tuberculina de tip bovin determină o reacţie pozitivă sau neconcludentă, care duce la o creştere a grosimii pliului de piele cu 1 pînă la 4 mm mai mare decît în cazul reacţiei la tuberculina de tip aviar;
c) negativ: se constată o reacţie negativă la tuberculina de tip bovin dacă nu sînt prezente semne clinice şi dacă tuberculina bovină determină o reacţie negativă sau o reacţie pozitivă sau neconcludentă, în urma căreia grosimea pliului de piele este egală sau mică decît în cazul unei reacţii pozitive sau neconcludente la tuberculina de tip aviar.
Animalele la care testele intradermice comparative au dat rezultate neconcludente trebuie să fie supuse unui alt test, după o perioadă de cel puţin 42 de zile. Animalele la care al doilea test nu indică rezultate negative sînt considerate ca fiind pozitive la testare.
2.2.5.3.3. Statutul de efectiv oficial indemn de tuberculoză poate fi suspendat şi animalele din efectivul respectiv nu pot face obiectul comerţului intracomunitar pînă cînd nu se definitivează statutul următoarelor animale:
a) animalele care au reacţionat neconcludent la testul intradermic simplu;
b) animalele care au reacţionat pozitiv la testul intradermic simplu, dar care trebuie să fie supuse unei noi examinări sub forma unui test intradermic comparativ;
c) animalele care au reacţionat neconcludent la testul intradermic comparativ.
2.2.5.3.4. În cazul animalelor supuse unui test intradermic înaintea deplasării, testul va fi interpretat astfel încît niciun animal care prezintă o creştere a pliului de piele mai mare de 2 mm sau care prezintă semne clinice nu poate face obiectul comerţului.
2.2.5.3.5. Pentru a facilita depistarea numărului maxim de animale infectate sau bolnave dintr-un efectiv sau dintr-o regiune, ţara importatoare poate modifica criteriile de interpretare a testului în scopul ameliorării sensibilităţii la testare, considerînd toate reacţiile neconcludente menţionate la punctul 2.2.5.3.1. litera b) şi punctul 2.2.5.3.2 litera b) ca fiind reacţii pozitive.
3. Teste suplimentare
În scopul depistării numărului maxim de animale infectate sau bolnave dintr-un efectiv sau dintr-o regiune, statele membre pot autoriza, pe lîngă tuberculinare, utilizarea dozării interferonului gama menţionat la capitolul 2.3.3 (tuberculoza bovină) din Manualul privind normele de efectuare a testelor de diagnosticare şi a vaccinurilor al Oficiului Internaţional de Epizootii (OIE), ediţia a patra (2000).
4. Institutele de stat şi laboratoarele naţionale de referinţă
4.1. Sarcini şi responsabilităţi
Institutele de stat, laboratoarele naţionale de referinţă sau institutele oficiale desemnate în conformitate cu punctul 16 din prezenta Normă sînt responsabile pentru testarea oficială a tuberculinelor sau a reactivilor menţionaţi la punctele 2 şi, respectiv, 3 în vederea garantării faptului că fiecare dintre aceste tuberculine sau reactivi este adecvat din punctul de vedere al standardelor menţionate la punctul 2.1 şi, respectiv, punctul 3.
Anexa nr.3
la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile
de sănătate şi certificare animală la comerţul
(importul şi exportul) cu bovine şi porcine
BRUCELOZĂ
1. Identificarea agentului
Evidenţierea prin colorare modificată acid-rezistentă sau imunospecifică a organismelor cu morfologia Brucella aflate în resturi rezultate în urma avortului, secreţii vaginale sau lapte oferă o indicaţie probabilă a brucelozei, în special dacă aceasta este confirmată de testele serologice. Reacţia în lanţ a polimerazei (PCR) oferă metode suplimentare de detecţie.
Oricînd este posibil, Brucella spp. ar trebui să fie izolată utilizînd medii simple sau selective, prin recoltarea din secreţii uterine, fetuşi avortaţi, secreţii ale ugerului sau anumite ţesuturi, precum ganglioni limfatici şi organe reproducătoare masculine şi feminine.
După izolare, speciile şi biovarul pot fi identificate prin liza fagilor şi/sau teste de metabolism oxidativ, în funcţie de criterii de cultură, biochimice şi serologice. PCR poate asigura o metodă deopotrivă complementară şi de biotipizare bazată pe secvenţe genomice.
Tehnicile şi mediile utilizate, standardizarea şi interpretarea rezultatelor trebuie să fie conforme celor specificate în Manualul de teste de diagnostic şi vaccinuri pentru animale terestre, ediţia a şasea, 2008, capitolul 2.4.3 (bruceloza bovină), capitolul 2.7.2 (bruceloza caprină şi bovină) şi capitolul 2.8.5 (bruceloza porcină).
2. Teste imunologice
2.1. Standarde
2.1.1. La prepararea tuturor antigenilor utilizaţi în testul cu roz Bengal (RBT), testul de seroaglutinare (SAT), testul de fixare a complementului (CFT) şi testul inelar efectuat pe proba de lapte (MRT) se va utiliza suşa tip Weybridge nr.99 şi USDA 1119-3 ale biovarului 1 de Brucella abortus.
2.1.2. Serul standard de referinţă pentru testele RBT, SAT, CFT şi MRT va fi serul standard internaţional al OIE (OIEISS), cunoscut anterior ca cel de al doilea ser standard internaţional anti-Brucella abortus al OMS (ISAbS).
2.1.3. Serurile standard de referinţă pentru metodele de imunoabsorbţie enzimatică (ELISA) sînt următoarele:
- OIEISS;
- serul standard ELISA slab pozitiv al Oficiului Internaţional de Epizootii (OIEELISAWPSS);
- serul standard ELISA puternic pozitiv al Oficiului Internaţional de Epizootii (OIEELISASPSS);
- serul standard ELISA negativ al Oficiului Internaţional de Epizootii (OIEELISANSS).
2.1.4. Serurile standard de referinţă pentru evaluările fluorescenţei în lumină polarizată (FPA) sînt următoarele:
- serul standard ELISA slab pozitiv al Oficiului Internaţional de Epizootii (OIEELISAWPSS);
- serul standard ELISA puternic pozitiv al Oficiului Internaţional de Epizootii (OIEELISASPSS);
- serul standard ELISA negativ al Oficiului Internaţional de Epizootii (OIEELISANSS).
2.1.5. Serurile standard menţionate la punctele 2.1.3 şi 2.1.4 sînt furnizate de către laboratorul comunitar referinţă pentru bruceloză sau de către Agenţia pentru Laboratoare Veterinare (Veterinary Laboratories Agency (VLA, Weybridge, Marea Britanie).
2.1.6. OIEISS, OIEELISAWPSS, OIEELISASPSS şi OIEELISANSS sînt standarde internaţionale principale pe baza cărora se stabilesc, în fiecare stat membru, seruri standard naţionale („seruri etalon”) pentru fiecare test menţionat la punctul 2.1.1.
2.2. Metodele de imunoabsorbţie enzimatică (ELISA) sau alte teste obligatorii de aglutinare pentru detectarea brucelozei bovine în ser sau lapte.
2.2.1. Material şi reactivi
Tehnica utilizată şi interpretarea rezultatelor trebuie să fi fost validate în conformitate cu principiile prevăzute în capitolul 1.1.4 din Manualul de teste de diagnostic şi vaccinuri pentru animale terestre, ediţia a şasea, 2008, şi trebuie să includă cel puţin studii de laborator şi de diagnostic.
2.2.2. Standardizarea testului
2.2.2.1. Standardizarea procedurii de test pentru eşantioane individuale de ser:
a) o prediluţie de 1/150 a serului OIEISS sau o prediluţie de 1/2 a serului OIEELISAWPSS sau o prediluţie de 1/16 a serului OIEELISASPSS realizate într-un ser negativ (sau într-un amestec de seruri negative) trebuie să producă o reacţie pozitivă;
b) o prediluţie de 1/600 a serului OIEISS sau o prediluţie de 1/8 a serului OIEELISAWPSS sau o prediluţie de 1/64 a serului OIEELISASPSS realizate într-un ser negativ (sau într-un amestec de seruri negative) trebuie să producă o reacţie negativă;
c) serul OIEELISANSS trebuie să producă întotdeauna o reacţie negativă.
2.2.2.2. Standardizarea procedurii de test pentru eşantioane de ser amestecate:
a) o prediluţie de 1/150 a serului OIEISS sau o prediluţie de 1/2 a serului OIEELISAWPSS sau o prediluţie de 1/16 a serului OIEELISASPSS realizate într-un ser negativ (sau într-un amestec de seruri negative) şi diluate din nou în seruri negative cu un factor de diluare identic numărului de seruri care constituie amestecul trebuie să producă o reacţie pozitivă;
b) serul OIEELISANSS trebuie să producă întotdeauna o reacţie negativă;
c) testul trebuie să fie în măsură să detecteze prezenţa unei infecţii la un singur animal din grupul de animale de la care s-au combinat eşantioanele de ser.
2.2.2.3. Standardizarea procedurii de test pentru eşantioane de lapte sau zer amestecat:
a) o prediluţie de 1/1 000 a serului OIEISS sau prediluţie de 1/16 a serului OIEELISAWPSS sau o prediluţie de 1/125 a serului OIEELISASPSS realizate într-un ser negativ (sau într-un amestec de seruri negative) şi diluate din nou în proporţie de 1/10 în lapte negativ trebuie să producă o reacţie pozitivă;
b) serul OIEELISANSS diluat în proporţie de 1/10 în lapte negativ trebuie să producă întotdeauna o reacţie negativă;
c) testul trebuie să fie în măsură să detecteze prezenţa unei infecţii la un singur animal din grupul de animale de la care s-au combinat eşantioanele de lapte sau zer.
2.2.3. Condiţiile de utilizare a testelor ELISA în diagnosticul pentru bruceloza bovină:
2.2.3.1. Dacă se utilizează condiţiile de calibrare pentru testele ELISA descrise la punctele 2.2.2.1 şi 2.2.2.2 pe eşantioane de ser, sensibilitatea de diagnostic a ELISA va fi egală sau superioară celei din testul RBT sau a testului CFT, avînd în vedere situaţia epidemiologică în care este utilizat.
2.2.3.2. Dacă se utilizează condiţiile de calibrare pentru testele ELISA descrise la punctul 2.2.2.3 pe eşantioane de lapte amestecat, sensibilitatea de diagnostic a ELISA va fi egală sau superioară celei din testul MRT, avînd în vedere nu doar situaţia epidemiologică, ci şi efectivele medii şi ridicate ale sistemelor de creştere a animalelor prevăzute.
2.2.3.3. Dacă testele ELISA sînt utilizate pentru certificare în conformitate cu punctul 13 din prezenta Normă sau pentru înfiinţarea şi menţinerea unui statut al efectivului în conformitate cu punctul 10 partea II din anexa nr.1 la prezenta Normă, amestecul eşantioanelor de ser trebuie să fie realizat astfel încît rezultatele testelor să poată fi raportate clar la diferitele animale de la care provine laptele inclus în amestec. Orice test de confirmare trebuie să se efectueze pe eşantioanele de ser recoltate de la animale individuale.
2.2.3.4. Testele ELISA pot fi aplicate la un eşantion de lapte recoltat din laptele colectat de la o fermă cu cel puţin 30% de vaci de lapte aflate în perioada de lactaţie. Dacă se utilizează această metodă, trebuie să se ia măsuri pentru ca eşantioanele recoltate pentru a fi examinate să fie raportate clar la diferitele animale de la care provine laptele. Orice test de confirmare trebuie să se efectueze pe eşantioanele de ser recoltate de la animale individuale.
2.3. Testul de fixare a complementului (CFT)
2.3.1. Antigenul reprezintă o suspensie bacteriană în soluţie de fenol-salin [NaCl 0,85% (m/v) şi fenol la 0,5% (v/v)] sau într-un tampon veronal. Antigenii pot fi furnizaţi în stare concentrată cu condiţia ca factorul de diluţie utilizat să fie indicat pe eticheta flaconului. Antigenul trebuie să fie stocat la o temperatură de 4°C. Nu se congelează.
2.3.2. Serurile trebuie să fie inactivate după cum urmează:
- serul bovin: la o temperatură între 56-60°C, timp de 30-50 minute;
- serul porcin: la o temperatură de 60°C, timp de 30-50 minute.
2.3.3. Pentru a obţine o reacţie satisfăcătoare în cadrul procedurii de testare, se va utiliza o doză de complement superioară dozei minime necesare pentru o hemoliză completă.
2.3.4. Următoarele controale vor fi efectuate în timpul testului de fixare a complementului:
a) controlul efectului anticomplementar al serului;
b) controlul antigenului;
c) controlul hematiilor sensibilizate;
d) controlul complementului;
e) controlul sensibilităţii la începutul reacţiei cu ajutorul unui ser pozitiv;
f) controlul specificităţii reacţiei cu ajutorul unui ser negativ.
2.3.5. Calcularea rezultatelor
Serul OIEISS conţine 1000 de unităţi internaţionale CFT (ICFTU) per ml. Dacă serul OIEISS este testat prin una dintre metodele menţionate, rezultatul este exprimat sub forma unui titru (de exemplu, cea mai înaltă diluţie directă a serului OIEISS, care produce 50% hemoliză, TOIEISS). Rezultatul testului pentru serul de test dat ca titru (TSERTEST) trebuie să fie exprimat în ICFTU per ml. Pentru a converti exprimarea unui titru în ICFTU, factorul (F) necesar pentru a converti un titru de ser de test necunoscut (TSERTEST), testat prin această metodă, în exprimare ICFTU, se află din formula:
F = 1000 × 1/TOIEISS,
iar conţinutul unităţilor internaţionale CFT per ml de ser de test (ICFTUSERTEST) se află din formula:
ICFTUTESTSERUM = F × TTESTSERUM
2.3.6. Interpretarea rezultatelor
Un ser care conţine 20 sau mai multe ICFTU per ml va fi considerat pozitiv.
2.4. Testul inelar efectuat pe proba de lapte (MRT)
2.4.1. Antigenul reprezintă o suspensie bacteriană în soluţie de fenol-salin [NaCl 0,85% (m/v) şi fenol la 0,5% (v/v)] colorat cu hematoxilină. Antigenul trebuie să fie stocat la o temperatură de 4°C. Nu se congelează.
2.4.2. Sensibilitatea antigenului trebuie standardizată în raport cu serul OIEISS, astfel încît antigenul să producă o reacţie pozitivă cu o diluţie de 1/500 a serului OIEISS în lapte negativ şi o reacţie negativă într-o diluţie de 1/1000.
2.4.3. Testul inelar trebuie efectuat pe eşantioane reprezentative ale conţinutului fiecărui recipient de lapte şi ale fiecărui rezervor de exploatare din fermă.
2.4.4. Eşantioanele de lapte nu trebuie congelate, încălzite sau agitate violent.
2.4.5. Reacţia trebuie să se realizeze utilizînd una dintre metodele următoare:
- pe o coloană de lapte de cel puţin 25 mm înălţime şi pe un volum de lapte de 1 ml, la care s-au adăugat 0,03 ml sau 0,05 ml din unul dintre antigenii standard coloraţi;
- pe o coloană de lapte de cel puţin 25 mm înălţime şi pe un volum de lapte de 2 ml, la care s-au adăugat 0,05 ml din unul dintre antigenii standard coloraţi;
- pe un volum de lapte de 8 ml, la care s-au adăugat 0,08 ml din unul dintre antigenii standard coloraţi.
2.4.6. Amestecul de lapte şi antigen trebuie incubat la 37°C timp de 60 minute, cu seruri etalon pozitive şi negative. Sensibilitatea testului este sporită dacă incubaţia este menţinută la 4°C timp de 16-24 de ore.
2.4.7. Interpretarea rezultatelor:
a) reacţie negativă: lapte colorat, smîntînă incoloră;
b) reacţie pozitivă: lapte şi smîntînă colorate identic sau lapte incolor şi smîntînă colorată.
2.5. Testul cu antigen brucelic tamponat (testul cu roz Bengal (RBT))
2.5.1. Antigenul constă dintr-o suspensie bacteriană într-un diluant antigen brucelic tamponat cu un pH de 3,65±0,05, colorat cu roz Bengal. Antigenul se livrează pregătit de utilizare şi trebuie stocat la 4°C. Nu se congelează.
2.5.2. Antigenul se prepară fără a se face referire la concentraţia celulară, dar sensibilitatea sa trebuie să fie standardizată în raport cu serul OIEISS, astfel încît antigenul să producă o reacţie pozitivă cu o diluţie a serului de 1/45 şi o reacţie negativă cu diluţie de 1/55.
2.5.3. Testul RBT se va desfăşura astfel:
a) serul (20-30 μl) este amestecat cu un volum egal de antigen pe o placă albă sau placă emailată pentru a produce o zonă de aproximativ 2 cm în diametru. Amestecul este agitat uşor timp de patru minute la temperatură ambientală, apoi se iluminează corespunzător pentru a observa aglutinarea;
b) o metodă automată este permisă, dar trebuie să beneficieze de acelaşi grad de sensibilitate şi acurateţe ca metoda manuală.
2.5.4. Interpretarea rezultatelor
Orice reacţie vizibilă va fi considerată a fi pozitivă, cu excepţia situaţiei în care există uscare excesivă în jurul marginilor.
În fiecare serie de teste vor fi incluse seruri etalon pozitive şi negative.
2.6. Testul de seroaglutinare (SAT)
2.6.1. Antigenul reprezintă o suspensie bacteriană în soluţie de fenol-salin [NaCl 0,85% (m/v) şi fenol la 0,5% (v/v)].
Nu se foloseşte formaldehidă.
Antigenii pot fi furnizaţi în stare concentrată cu condiţia ca factorul de diluţie utilizat să fie indicat pe eticheta flaconului.
La suspensia de antigen se poate adăuga EDTA pînă la obţinerea unei diluări finale de 5 mM pentru a reduce rezultatele pozitive false ale testului de seroaglutinare. Ulterior, pH-ul trebuie să fie reajustat la 7,2 în suspensia de antigen.
2.6.2. Serul OIEISS conţine 1000 de unităţi internaţionale de aglutinare.
2.6.3. Antigenul se prepară fără a se face referire la concentraţia celulară, dar sensibilitatea sa trebuie să fie standardizată în raport cu serul OIEISS, astfel încît antigenul să producă o aglutinare a serului de 50% cu o diluţie finală a serului între 1/600-1/1000 sau o aglutinare de 75% cu o diluţie finală a serului între 1/500-1/750.
Se recomandă compararea reactivităţii noilor loturi de antigen şi a loturilor standardizate anterior cu ajutorul unui grup de seruri definite.
2.6.4. Testul se va efectua în tuburi sau pe microplăci. Amestecul de antigen şi diluţii de ser va fi incubat la 37°C timp de 16-24 de ore.
Se vor pregăti cel puţin trei diluţii pentru fiecare ser. Diluţiile de ser suspect trebuie să fie făcute astfel încît citirea reacţiei la limita de pozitivitate se va face în tubul median (sau în cavităţile intermediare în cazul metodei microplăcilor).
2.6.5. Interpretarea rezultatelor:
Gradul de aglutinare a Brucella într-un ser se va exprima în UI per ml.
Un ser care conţine 30 sau mai multe UI per ml este considerat a fi pozitiv.
2.7. Testul de evaluare a fluorescenţei în lumină polarizată (FPA)
2.7.1. Testul FPA poate fi efectuat în tuburi de sticlă sau pe o placă cu 96 de cavităţi. Tehnica utilizată, standardizarea acesteia şi interpretarea rezultatelor trebuie să fie conforme celor specificate în capitolul 2.4.3 (bruceloză bovină) din Manualul de teste de diagnostic şi vaccinuri pentru animale terestre al Oficiului Internaţional de Epizootii, ediţia a şasea (2008).
2.7.2. Standardizarea testului
Testul FPA se va standardiza astfel încît:
a) serurile OIEELISASPSS şi OIEELISAWPSS produc constant rezultate pozitive;
b) o prediluţie de 1/8 a serului OIEELISAWPSS sau o prediluţie de 1/64 a serului OIEELISASPSS, realizate într-un ser negativ (sau într-un amestec de seruri negative) trebuie să producă întotdeauna o reacţie negativă;
c) serul OIEELISANSS produce întotdeauna o reacţie negativă.
În fiecare lot de teste se vor include: un ser etalon puternic pozitiv, slab pozitiv, negativ (calibrat în funcţie de serurile etalon ELISA ale Oficiului Internaţional de Epizootii).
3. Teste complementare
3.1. Testul cutanat al brucelozei (BST)
3.1.1. Condiţiile de utilizare ale BST
a) Testul cutanat al brucelozei nu va fi utilizat pentru certificarea în vederea comerţului internaţional.
b) Testul cutanat al brucelozei este unul dintre cele mai specifice teste pentru detectarea brucelozei la animalele nevaccinate; cu toate acestea, diagnosticul nu trebuie să se stabilească exclusiv pe baza reacţiilor intradermale pozitive.
c) Bovinele care au avut un rezultat negativ la unul dintre testele serologice definite în prezenta anexă, dar au avut o reacţie pozitivă la BST, vor fi considerate a fi infectate sau suspecte de infecţie.
d) Bovinele care au avut un rezultat pozitiv la unul dintre testele serologice definite în prezenta anexă pot fi supuse unui test BST pentru confirmarea interpretării rezultatelor testelor serologice; în special în cazurile în care nu poate fi exclusă o reacţie încrucişată cu anticorpi împotriva altor bacterii din efectivele de bovine indemne sau oficial indemne de bruceloză.
3.1.2. Testul trebuie să fie efectuat utilizînd un preparat alergenic standardizat şi definit care nu conţine antigen lipopolizaharidic (LPS) neted, deoarece acesta poate provoca reacţii inflamatorii nespecifice sau poate interfera cu testele serologice ulterioare.
Cerinţele privind prepararea de brucelină vor fi conforme cu secţiunea C1 a capitolului 2.4.3 din Manualul de teste de diagnostic şi vaccinuri pentru animale terestre al Oficiului Internaţional de Epizootii, ediţia a şasea (2008).
3.1.3. Procedură de testare
3.1.3.1. Se va injecta intradermic un volum de 0,1 ml de alergen de bruceloză în pliul caudal, pielea crupei sau în partea laterală a gîtului.
3.1.3.2. Testul va fi citit după 48-72 de ore.
3.1.3.3. Grosimea pielii la locul injecţiei se va măsura cu un cutimetru, înaintea injectării şi în momentul reexaminării.
3.1.3.4. Interpretarea rezultatelor:
Reacţiile puternice sînt uşor de recunoscut ca urmare a inflamării şi întăririi pielii la nivel local.
Îngroşarea pielii cu 1,5-2 mm va fi considerată ca o reacţie pozitivă la BST.
3.2. Testele de imunoabsorbţie enzimatică de competiţie (cELISA)
3.2.1. Condiţiile de utilizare a testului cELISA
Testul cELISA nu va fi utilizat pentru certificarea în vederea comerţului.
Bovinele care au avut un rezultat pozitiv la unul dintre testele serologice definite în prezenta anexă pot fi supuse unui test cELISA pentru confirmarea interpretării celorlalte rezultate ale testelor serologice, în special în cazurile în care nu poate fi exclusă, la efectivele de bovine indemne sau oficial indemne de bruceloză, o reacţie încrucişată cu anticorpi împotriva altor bacterii sau pentru eliminarea reacţiilor cauzate de anticorpi reziduali produşi ca urmare a vaccinării cu S19.
3.2.2. Procedura de testare
Testul se va desfăşura în conformitate cu prescrierea descrisă în secţiunea B punctul 2 din capitolul 2.4.3 al Manualului de teste de diagnostic şi vaccinuri pentru animale terestre al Oficiului Internaţional de Epizootii, ediţia a şasea (2008).
4. Laboratorul naţional de referinţă
4.1. Sarcini şi responsabilităţi
Laboratoarele naţionale de referinţă vor fi responsabile pentru:
a) aprobarea rezultatelor studiilor de validare care demonstrează fiabilitatea metodei de test utilizată în ţară;
b) determinarea numărului maxim de eşantioane care pot fi amestecate în kiturile ELISA utilizate;
c) calibrarea serurilor etalon menţionate la punctul 2.1.6;
d) verificările de calitate ale tuturor antigenilor şi ale loturilor de kituri ELISA utilizate în ţară;
e) urmarea recomandărilor laboratoarelor comunitare de referinţă pentru bruceloză şi cooperarea cu acestea.
Anexa nr.4
la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile
de sănătate şi certificare animală la comerţul
(importul şi exportul) cu bovine şi porcine
LEUCOZA ENZOOTICĂ BOVINĂ
Capitolul I
EFECTIVE, ŢĂRI ŞI REGIUNI OFICIAL INDEMNE DE LEUCOZA ENZOOTICĂ BOVINĂ
1. Efectivul oficial indemn de leucoza bovină enzootică se consideră în cazul în care:
1) nu există dovezi clinice sau în urma unui test de laborator cu privire la existenţa unor cazuri de leucoză enzootică bovină în efectiv şi nu s-au confirmat astfel de cazuri în decursul ultimilor doi ani; şi
2) în ultimele 12 luni, toate animalele cu vîrsta mai mare de 24 de luni au prezentat o reacţie negativă la două teste efectuate în conformitate cu prezenta anexă, la interval de cel puţin patru luni; sau
3) îndeplineşte cerinţele prevăzute la subpunctul 1) şi este situat într-o ţară sau o regiune a acesteia oficial indemn de leucoza enzootică bovină.
2. Statutul de efectiv oficial indemn de leucoza enzootică bovină se menţine în cazul în care:
1) condiţiile prevăzute la punctul 1 subpunctul 1) continuă să fie îndeplinite;
2) animalele introduse în efectiv provin dintr-un efectiv oficial indemn de leucoza enzootică bovină;
3) toate animalele cu vîrsta mai mare de 24 de luni continuă să prezinte reacţii negative la testele efectuate în conformitate cu capitolul II la intervale de trei ani;
4) animalele pentru reproducţie introduse într-un efectiv şi care provin dintr-o ţară au fost importate în conformitate cu prevederile Normei sanitar-veterinare privind sănătatea animală la importul şi tranzitul anumitor ungulate vii, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.189/2014.
3. Statutul oficial indemn de leucoză al unui efectiv se suspendă în cazul în care nu sînt îndeplinite condiţiile detaliate la punctul 2 sau în cazul în care, în urma testelor de laborator sau din motive clinice, una sau mai multe bovine sînt suspecte de leucoză enzootică bovină şi sacrificate imediat.
4. Statutul rămîne suspendat pînă la îndeplinirea următoarelor cerinţe:
1) în cazul în care un singur animal dintr-un efectiv oficial indemn de leucoza enzootică bovină a reacţionat pozitiv la unul dintre testele prevăzute la capitolul II sau în cazul în care există un animal suspect de infectare în efectiv:
a) animalul care a reacţionat pozitiv şi, în cazul unei femele, toţi viţeii acesteia, trebuie să fie scoşi din efectiv în vederea sacrificării, sub supravegherea autorităţilor veterinare;
b) toate animalele din efectiv cu vîrsta mai mare de 12 luni au reacţionat negativ la două teste serologice (la interval de cel puţin 4 luni şi cel mult 12 luni) efectuate în conformitate cu prevederile prezentei Norme cel puţin trei luni de la îndepărtarea animalului pozitiv şi a progeniturilor acestuia;
c) a fost efectuată o investigaţie epidemiologică, cu rezultate negative, iar efectivele suspecte în legătură cu efectivul infectat au făcut obiectul măsurilor prevăzute la litera b).
Cu toate acestea, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la obligaţia de sacrificare a viţelului provenit de la o femelă infectată, dacă viţelul a fost separat de femelă imediat după fătare. În acest caz se aplică cerinţele prevăzute la subpunctul 2) litera c);
2) în cazul în care mai mult de un animal dintr-un efectiv oficial indemn de leucoza enzootică bovină a reacţionat pozitiv la unul dintre testele prevăzute în prezenta Normă sau în cazul în care există mai mult de un animal suspect de infectare în efectiv:
a) animalele care au reacţionat pozitiv şi, în cazul femelelor, viţeii acestora trebuie îndepărtaţi din efectiv pentru sacrificare, sub supravegherea autorităţilor veterinare;
b) toate animalele din efectiv cu vîrsta mai mare de 12 luni trebuie să reacţioneze negativ la două teste efectuate în conformitate cu prevederile prezentei Norme la un interval de cel puţin patru luni şi cel mult 12 luni;
c) după identificare, toate celelalte animale din efectiv trebuie să rămînă în efectiv pînă la o vîrstă mai mare de 24 de luni şi pînă cînd au fost testate, în conformitate cu prevederile prezentei Norme, după ce au ajuns la vîrsta respectivă, autoritatea competentă poate permite expedierea animalelor direct la locul de sacrificare, sub supraveghere oficială;
d) a fost efectuată o investigaţie epidemiologică, cu rezultate negative, iar efectivele suspecte în legătură cu efectivul infectat au făcut obiectul măsurilor prevăzute la litera b).
Cu toate acestea, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la obligaţia de sacrificare a viţelului provenit de la o femelă infectată, în cazul în care viţelul a fost separat de femelă imediat după fătare. În acest caz se aplică cerinţele prevăzute la subpunctul 2) litera c).
5. Ţara sau regiunea indemnă de leucoza bovină enzootică se consideră în baza informaţiilor furnizate în conformitate cu punctul 16 din prezenta Normă, în cazul în care:
1) sînt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la punctul 1 şi cel puţin 99,8% din efectivele de bovine sînt oficial indemne de leucoza enzootică bovină; sau
2) în ultimii trei ani nu au fost confirmate cazuri de leucoză enzootică bovină în ţară sau o parte a acesteia, iar notificarea tumorilor suspecte de LEB este obligatorie, urmînd să se desfăşoare investigaţii cu privire la cauza tumorilor respective şi:
a) în cazul unei ţări, toate animalele cu vîrsta mai mare de 24 de luni din cel puţin 10% din efective, selectate aleatoriu, au prezentat rezultate negative la testele efectuate în conformitate cu prevederile prezentei Norme în ultimele 24 de luni; sau
b) în cazul unei părţi a unui stat membru, toate animalele cu vîrsta mai mare de 24 de luni au prezentat rezultate negative la testele efectuate în conformitate cu prevederile prezentei Norme în ultimele 24 de luni; sau
3) orice altă metodă demonstrează, cu o rată de încredere de 99%, infectarea a mai puţin de 0,2% din efective.
6. O ţară sau o parte a acesteia îşi păstrează statutul oficial indemn de leucoză enzootică bovină în cazul în care:
1) toate animalele sacrificate pe teritoriul ţării sau al regiunii din ţara respectivă sînt supuse examinărilor post-mortem oficiale, în timpul cărora tumorile care pot fi provocate de virusul LEB sînt trimise pentru examinare de laborator;
2) autoritatea competentă informează organismele internaţionale la care face parte cazurile de leucoză enzootică bovină;
3) toate animalele care reacţionează pozitiv la oricare dintre testele prevăzute în prezenta Normă sînt sacrificate, iar efectivele din care provin continuă să facă obiectul unor restricţii pînă la revizuirea statutului lor, în conformitate cu punctul 4;
4) toate animalele cu vîrsta mai mare de doi ani au fost supuse unui test în primii cinci ani de la obţinerea statutului în conformitate cu prevederile prezentei Norme sau au fost testate în primii cinci ani de la obţinerea statutului pe baza unei proceduri care să demonstreze, cu un nivel de certitudine de 99%, infectarea a mai puţin de 0,2% din efective. Cu toate acestea, în cazul în care, timp de cel puţin trei ani, în ţară sau într-o regiune a ţării nu s-a înregistrat niciun caz de leucoză enzootică bovină, raportul fiind de 1:10000 de efective, se poate lua o decizie, privind reducerea testelor serologice de rutină, cu condiţia ca toate bovinele cu vîrsta mai mare de 12 luni din cel puţin 1% din efective, selectate aleatoriu în fiecare an, să fie supuse unui test efectuat în conformitate cu prevederile prezentei Norme.
7. Statutul oficial indemn de leucoza enzootică bovină al unei ţări sau al unei părţi a acesteia se suspendă, în cazul în care, în urma investigaţiilor efectuate în conformitate cu punctul 6, există dovezi cu privire la o schimbare semnificativă a situaţiei privind leucoza enzootică bovină într-o ţară sau o parte a acesteia care au fost recunoscute oficial indemne de leucoza enzootică bovină.
Statutul oficial indemn de leucoza enzootică bovină poate fi revizuit atunci cînd sînt respectate criteriile prevăzute de aceeaşi procedură.
Capitolul II
TESTE PENTRU LEUCOZA ENZOOTICĂ BOVINĂ
Testele pentru leucoza enzootică bovină se efectuează cu ajutorul testului de imunodifuzie în gel de agar (AGID) în condiţiile descrise la punctele 1 şi 2 sau printr-un test de imunoabsorbţie legat cu enzimă (ELISA) în condiţiile descrise la punctul 3. Testul de imunodifuzie în gel de agar este rezervat testării probelor individuale de ser. În cazul în care rezultatele testelor fac obiectul unei contestaţii întemeiate, se efectuează un control complementar cu ajutorul unui test de imunodifuzie în gel de agar.
Testele AGID şi ELISA se standardizează în raport cu serul E05, serul standard oficial al UE, care va fi furnizat de: Friedrich-Loeffler-Institut, Federal Research Institute for Animal Health, laborator de referinţă al Oficiului Internaţional de Epizootii pentru leucoza enzootică bovină (LEB), Südufer 10, 17493 Greifswald – Insel Riems, Germania.
1. Testul de imunodifuzie în gel de agar pentru leucoza enzootică bovină
1) Antigenul care se utilizează în acest test conţine glicoproteina virusului leucozei bovine. Antigenul este standardizat în raport cu serul E05.
2) Institutele de stat, laboratoarele naţionale de referinţă sau institutele oficiale desemnate în conformitate cu prevederile punctului 14 din prezenta Normă pentru coordonarea standardelor şi metodelor de diagnosticare în ceea ce priveşte testele de depistare a leucozei enzootice bovine sînt responsabile de calibrarea antigenului standard de lucru al laboratorului în raport cu serul E05.
3) Antigenii standard utilizaţi în laborator trebuie trimişi cel puţin o dată în an institutelor de stat, laboratoarelor naţionale de referinţă sau institutelor oficiale desemnate în conformitate cu prevederile punctului 16 din prezenta Normă, pentru testarea comparativă cu serul E05. În afara unei astfel de standardizări, antigenul utilizat poate fi calibrat în conformitate cu metoda descrisă în punctul 2.
4) Testul foloseşte următorii reactivi:
a) antigen: antigenul conţine glicoproteina specifică virusului leucozei enzootice bovine care a fost standardizat în raport cu serul E05;
b) serul de testat;
c) ser de control pozitiv cunoscut;
d) gel de agar:
- 0,8% agar;
- 8,5% NaCl;
- tampon Tris 0,05 M, pH 7,2;
- 15 ml din acest gel de agar se introduc într-o placă Petri cu diametrul de 85 mm, ceea ce determină o adîncime de 2,6 mm de agar.
5) Se realizează o configuraţie de testare din şapte godeuri uscate prin perforarea agarului pînă la fundul plăcii; această configuraţie constă într-un godeu central în jurul căruia se ordonează 6 godeuri dispuse în cerc.
Diametrul godeului central este de 4 mm, diametrul godeurilor periferice – 6 mm, distanţa între godeul central şi cele periferice – 3 mm.
6) Godeul central se umple cu antigenul standard. Godeurile periferice 1 şi 4 descrise la punctul 2 subpunctul 3) sînt umplute cu serul pozitiv cunoscut; godeurile 2, 3, 5 şi 6 sînt umplute cu serul de testat. Godeurile se umplu pînă la dispariţia meniscului.
7) Cantităţile obţinute sînt următoarele:
- antigen: 32 μl;
- ser de control: 73 μl;
- ser de testat: 73 μl.
8) Incubarea durează 72 de ore la o temperatură ambiantă (20-27°C) într-o incintă umedă închisă.
9) Testul se citeşte după 24 de ore, apoi după 48 de ore, dar nu se poate obţine niciun rezultat final înainte de 72 de ore:
a) un ser de testat este pozitiv în cazul în care formează o curbă de precipitare specifică cu antigenul virusului leucozei bovine (LEB) şi în cazul în care formează o curbă care coincide cu cea a serului de control;
b) un ser de testat este negativ în cazul în care nu formează o curbă de precipitare specifică cu antigenul virusului leucozei bovine şi în cazul în care nu modifică curba serului de control;
c) reacţia nu este concludentă în cazul în care:
- modifică curba serului de control spre godeul antigenului virusului leucozei bovine fără să formeze o curbă de precipitare cu antigenul vizibilă; sau
- în cazul în care nu este posibilă interpretarea pozitivă sau negativă.
Pentru reacţiile neconcludente, se poate repeta testul şi se poate utiliza ser concentrat.
10) Poate fi utilizată orice altă configuraţie sau orice altă dispunere a godeurilor, cu condiţia ca serul E05 diluat la 1:10 cu un ser negativ să poată fi identificat ca fiind pozitiv.
2. Metoda de standardizare a antigenului
1) Soluţii şi materiale necesare:
a) 40 ml de gel de agaroză 1,6% într-un tampon Tris 0,05 M/HCl, pH 7,2 cu NaCl 85%;
b) 15 ml ser pozitiv pentru leucoză bovină care nu are alţi anticorpi decît împotriva glicoproteinelor virusului leucozei bovine, diluat 1:10 într-un tampon Tris 0,05 M/HCl, pH 7,2 cu NaCl 8,5%;
c) 15 ml de ser pozitiv pentru leucoză bovină care nu are alţi anticorpi decît împotriva glicoproteinelor virusului leucozei bovine, diluat 1:5 într-un tampon Tris 0,05 M/HCl, pH 7,2 cu NaCl 8,5%;
d) patru plăci Petri din material plastic, cu un diametru de 85 mm;
e) un poanson cu diametrul de 4-6 mm;
f) un antigen de referinţă;
g) antigenul de standardizat;
h) o baie de apă (56°C).
2) Procedură:
Agaroza (1,6%) se dizolvă în soluţia tampon Tris/HCl încălzind cu grijă pînă la 100°C. Se utilizează baia de apă la 56°C timp de aproximativ o oră. Se adaugă soluţiile de ser pozitiv pentru leucoză bovină în baia de apă la 56°C.
Se amestecă apoi 15 ml din soluţia de agaroză la 56°C cu 15 ml de ser pozitiv pentru leucoză bovină (1:10), se agită rapid şi se varsă în două plăci Petri, cîte 15 ml în fiecare cutie. Se reîncep operaţiunile descrise anterior cu serul leucozei bovine diluat 1:5.
Atunci cînd agaroza s-a întărit, se fac găurile în felul următor:
3) Adăugare de antigen:
a) plăcile Petri nr.1 şi 3:
- godeul A – antigen de referinţă, nediluat;
- godeul B – antigen de referinţă, diluat 1:2;
- godeurile C şi E – antigene de referinţă;
- godeul D – antigen de testat, nediluat;
b) plăcile Petri nr.2 şi 4:
- godeul A – antigen de testat, nediluat;
- godeul B – antigen de testat, diluat 1:2;
- godeul C – antigen de testat, diluat 1:4;
- godeul D – antigen de testat, diluat 1:8.
4) Instrucţiuni suplimentare:
a) experimentul se efectuează cu două grade de diluţie a serului (1:5 şi 1:10) pentru a obţine precipitare optimă;
b) în cazul în care diametrul de precipitare este prea mic pentru fiecare dintre cele două grade de diluţie, serul se va dilua suplimentar;
c) în cazul în care diametrul de precipitare este prea mare pentru două grade de diluţie şi este imprecis delimitabil, se alege un grad de diluţie mai scăzut pentru ser;
d) concentraţia finală a agarozei este de 0,8%, iar cea a serului – de 5%, respectiv 10%;
e) se notează diametrele măsurate în sistemul de coordonate următor. Diluţia de lucru este cea în care se înregistrează acelaşi diametru pentru antigenul de testat şi pentru antigenul de referinţă.
3. Test de imunoabsorbţie legat cu enzimă (ELISA) pentru depistarea leucozei enzootice bovine
1) Se utilizează următoarele materiale şi reactivi:
a) microplăci pentru faza solidă, tăviţe sau orice altă fază solidă;
b) antigenul se fixează pe faza solidă cu sau fără ajutorul anticorpilor de captare policloni sau monocloni. În cazul în care antigenul este asociat direct fazei solide, toate probele supuse examenului care prezintă o reacţie pozitivă trebuie reexaminate în raport cu antigenul de control. Acesta trebuie să fie identic cu antigenul examinat, cu excepţia absenţei antigenilor LEB. Atunci cînd anticorpii de captare sînt asociaţi fazei solide, anticorpii nu reacţionează cu alţi antigeni decît cu antigenii LEB;
c) lichidul biologic de examinat;
d) controalele pozitive şi negative corespunzătoare;
e) conjugatul;
f) un substrat adaptat enzimei utilizate;
g) o soluţie de stopare, dacă este necesar;
h) soluţii pentru diluarea probelor examinate, prepararea reactivilor şi spălare;
i) un sistem de citire corespunzător substratului utilizat.
2) Standardizarea şi sensibilitatea testului
Sensibilitatea testului ELISA are un nivel încît serul E05 se consemnează ca reacţie pozitivă atunci cînd este diluat de 10 ori (probe de ser) sau de 250 de ori (probe de lapte) mai mult decît diluţia obţinută de la probe individuale puse în comun. La testele în care probele (ser şi lapte) sînt examinate individual, serul E05 diluat 1:10 (ser negativ) sau 1:250 (lapte negativ) se consemnează ca reacţie pozitivă atunci cînd este examinat în aceeaşi diluţie de testare ca cea utilizată pentru testele individuale. Institutele menţionate la punctul 1 subpunctul 2) sînt responsabile de controlul calităţii metodei ELISA, în special pentru a determina, pentru fiecare lot de producţie, numărul de eşantioane de pus în comun în funcţie de rezultatul obţinut pentru serul E05.
3) Condiţiile de utilizare a testului ELISA pentru depistarea leucozei enzootice bovine:
a) testele ELISA pot fi utilizate pe probe de ser sau lapte;
b) dacă testele ELISA sînt utilizate în scopuri de certificare în conformitate cu prevederile punctului 14 subpunctul 3) din prezenta Normă sau pentru stabilirea şi menţinerea unui statut al efectivului în conformitate cu capitolul I din prezenta anexă, amestecul probelor de ser sau lapte se realizează astfel încît probele prelevate pentru examinare să poată fi raportate fără echivoc la animale individuale de la care provine serul sau laptele inclus în amestec. Orice test de confirmare este efectuat pe probele recoltate de la animale individuale;
c) în cazul în care testele ELISA sînt utilizate pe o probă de lapte vrac, această probă se prelevează din laptele provenind dintr-un efectiv care cuprinde cel puţin 30% vaci de lapte în lactaţie. Orice test de confirmare trebuie să se efectueze pe probele de ser sau lapte recoltate de la animale individuale.
|
Anexa nr.5 la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine
CERTIFICATE SANITAR-VETERINAR
Model 1
Certificat de sănătate animală pentru animalele din specia bovine pentru reproducţie/producţie/sacrificare |
| II. Informaţii sanitare | II.a. Numărul de referinţă al certificatului | II.b. Numărul de referinţă locală | |
 |
(1) fie Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific prin prezenta că animalele descrise anterior corespund următoarelor cerinţe: (1) (2) fie Pe baza informaţiilor furnizate într-un document oficial sau într-un certificat în care secţiunile A şi B au fost completate de medicul veterinar oficial sau de medicul veterinar împuternicit responsabil de exploataţia de origine, subsemnatul, medic veterinar oficial, certific că animalele descrise în partea I îndeplinesc următoarele condiţii:
II.1. Secţiunea A II.1.1. animalele provin dintr-o exploataţie/din exploataţii de origine şi dintr-o zonă/din zone care, în conformitate cu legislaţia naţională, nu face/nu fac obiectul niciunei interdicţii sau restricţii motivate de vreo boală a bovinelor. II.1.2. animalele sînt bovine pentru reproducţie şi II.1.2.1. au fost ţinute, în măsura în care se poate deduce, în cadrul exploataţiei/exploataţiilor de origine în ultimele 30 de zile sau de la naştere, în cazul în care au mai puţin de 30 de zile, şi niciun animal importat dintr-o ţară nu a fost introdus în această exploataţie/aceste exploataţii în această perioadă, cu excepţia cazului în care a fost izolat de celelalte animale din exploataţie/exploataţii; II.1.2.2. provin dintr-un efectiv/efective care este/sînt oficial indemn(e) de tuberculoză şi (1) fie II.1.2.2.1. exploataţia este situată/exploataţiile sînt situate într-o ţară sau într-o parte a teritoriului acesteia cu o reţea de supraveghere aprobată în temeiul Hotărîrii Guvernului de punere în aplicare __/__/ (a se introduce numărul); (1) şi/sau II.1.2.2.2. exploataţia este situată/exploataţiile sînt situate într-o ţară sau într-o parte a teritoriului acesteia care este recunoscută ca fiind oficial indemn(ă) de tuberculoză în conformitate cu punctul 4 din Anexa nr.1(I) la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, aprobată prin Hotărîrea Guvernului __/__/__ (se introduce numărul); (1) şi/sau II.1.2.2.3. sînt animale care au mai puţin de şase săptămîni; (1) şi/sau II.1.2.2.4. sînt animale care au cel puţin şase săptămîni şi care au fost testate cu rezultate negative pentru tuberculoză în intervalul de 30 de zile înainte de plecarea din exploataţia de origine, în conformitate cu prevederile punctului 14 subpunctul 1) din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, la ________ (a se introduce data); II.1.2.3. provin dintr-un efectiv/efective care este/sînt oficial indemn(e) de bruceloză şi (1) fie II.1.2.3.1. exploataţia este situată/exploataţiile sînt situate într-o ţară sau într-o parte a teritoriului acesteia cu o reţea de supraveghere, aprobată în temeiul Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine __/__/__ (a se introduce numărul); (1) şi/sau II.1.2.3.2. exploataţia este situată/exploataţiile sînt situate într-o ţară sau într-o parte a teritoriului acesteia care este recunoscută ca fiind oficial indemnă de bruceloză în conformitate cu punctul 7 din anexa nr.1 la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine …/…/… (a se introduce numărul); (1) şi/sau II.1.2.3.3. sînt animale castrate şi/sau care au mai puţin de 12 luni; (1) şi/sau II.1.2.3.4. sînt animale care au cel puţin 12 luni şi care au fost testate cu rezultate negative pentru bruceloză în intervalul de 30 de zile înainte de plecarea din exploataţia de origine, în conformitate cu prevederile punctului 12 subpunctul 2) din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, la _____________ (a se introduce data);
II.1.2.4. provin dintr-un efectiv/efective care este/sînt oficial indemn(e) de leucoză enzootică bovină şi (1) fie II.1.2.4.1. exploataţia este situată/exploataţiile sînt situate într-o ţară sau într-o parte a teritoriului acesteia cu o reţea de supraveghere, aprobată în temeiul Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine __/__ (a se introduce numărul); (1) şi/sau II.1.2.4.2. exploataţia este situată/exploataţiile sînt situate într-o ţară sau într-o parte a teritoriului acesteia care este recunoscută ca fiind oficial indemnă de leucoză enzootică bovină în conformitate cu punctul 5 din anexa nr.4 la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine __/__/__ ( a se introduce numărul); (1) şi/sau II.1.2.4.3. sînt animale care au mai puţin de 12 luni; (1) şi/sau II.1.2.4.4. sînt animale care au cel puţin 12 luni şi care au fost testate cu rezultate negative pentru leucoză enzootică bovină în intervalul de 30 de zile înainte de plecarea din exploataţia de origine, în conformitate cu prevederile punctului 14 subpunctul 3) din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, la _______ ( a se introduce data ). (1) fie II.1.2. animalele sînt animale pentru sacrificare provenind dintr-un efectiv/efective care este/sînt oficial indemn(e) de tuberculoză şi de leucoză enzootică bovină şi (1) fie II.1.2.1. provin dintr-un efectiv/efective care este/sînt oficial indemn(e) de bruceloză; (1) şi/sau II.1.2.2. sînt castrate.
II.2. Secţiunea B Descrierea lotului în prezenta secţiune corespunde informaţiilor introduse la punctele I.15, I.16 (3), I.17 (3), I.20 şi I.31.
(4) II.3. Secţiunea C II.3.1. Animalele au fost inspectate în conformitate cu punctele 8-10 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, la ________(a se introduce data) în termen de 24 de ore înainte de data prevăzută a plecării şi nu au prezentat semne clinice de boli infecţioase sau contagioase. II.3.2. Animalele provin dintr-o exploataţie/exploataţii şi, dacă este cazul, dintr-un centru de colectare aprobat şi dintr-o zonă/zone care, în conformitate cu legislaţia naţională, nu face/nu fac obiectul niciunei interdicţii sau restricţii motivate de vreo boală a bovinelor.
II.3.4. Animalele nu au rămas mai mult de şase zile în centrul de colectare aprobat. II.3.5. Se iau măsuri ca animalele să fie transportate cu mijloace de transport care sînt construite în aşa fel încît fecalele, paiele sau furajele animalelor să nu se poată scurge sau să nu poată cădea din vehicul şi care au fost curăţate şi dezinfectate imediat după transportul de animale sau de orice produs care ar putea afecta sănătatea animală şi dacă este necesar, înainte de încărcarea animalelor, utilizînd dezinfectanţi autorizaţi oficial de autoritatea competentă.
II.3.7. Prezentul certificat (1) fie II.3.7.1. este valabil 10 zile de la data inspecţiei efectuate în exploataţia de origine sau în centrul de colectare aprobat din ţara de origine; (1) fie II.3.7.1. expiră, în conformitate cu punctul 9 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, la _________________ (a se introduce data).
Note: Secţiunile A şi B din certificat trebuie ştampilate şi semnate de către: - medicul veterinar oficial al exploataţiei de origine, dacă este altul decît medicul veterinar oficial care semnează secţiunea C; sau - de medicul veterinar împuternicit responsabil de exploataţia de origine, în cazul în care ţara de origine a introdus un sistem de reţele de control aprobat în conformitate cu punctul 41 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine; sau - de medicul veterinar oficial responsabil de centrul de colectare aprobat la data plecării animalelor. Secţiunea C trebuie ştampilată şi semnată de către medicul veterinar oficial: - al exploataţiei de origine; sau - al centrului de colectare aprobat situat în ţara de origine; sau - al centrului de colectare aprobat situat într-o ţară de tranzit, la completarea certificatului de expediţie a animalelor către ţara de destinaţie.
Partea I: - Rubrica de referinţă I.6: A se indica numărul (numerele) de ordin al(e) certificatului (certificatelor) de sănătate întocmit(e) în ziua inspecţiei de sănătate în exploataţia (exploataţiile) de origine în ţara (ţările) de origine şi care însoţeşte/însoţesc animalele care fac parte din lotul pentru care acest certificat de sănătate este emis într-un centru de colectare situat în ţara de tranzit, astfel cum este descris la punctul 9 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine. - Rubrica de referinţă I.7: A se completa, dacă este cazul. - Rubrica de referinţă I.12: Se marchează ca Loc de origine Unitatea operatorului din businessul alimentar numai în cazul animalelor pentru sacrificare. - Rubrica de referinţă I.13: În cazul animalelor pentru sacrificare, se marchează ca Loc de destinaţie fie Centrul de colectare, fie Unitatea, astfel cum se prevede la punctul 17 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine. - Rubrica de referinţă I.23: Pentru containere sau cutii trebuie să fie inclus numărul containerului şi numărul sigiliului ( dacă este cazul). - Rubrica de referinţă I.31: Identificarea oficială: A se indica pentru fiecare animal din lot codul unic de identificare.
Partea II: (1) A se elimina dacă nu se aplică. (2) Trebuie să fie semnat de către medicul veterinar oficial la centrul de colectare după controlul documentelor şi controlul identităţii animalelor care sosesc cu un document oficial sau cu un certificat care are secţiunea A şi B completate, în caz contrar, acest punct se elimină. (3) Ar trebui indicate, în cazul în care distanţa de transport depăşeşte 65 km. (4) A se elimina, în cazul în care certificatul este utilizat pentru transportul animalelor în interiorul ţării de origine şi sînt completate şi semnate numai secţiunile A şi B. (5) În cazul în care un lot este constituit într-un centru de colectare şi cuprinde animale care au fost încărcate la date diferite, se consideră că data la care transportul a început pentru întregul lot este prima dată la care o parte din lot a părăsit exploataţia de origine. (6) Prezenta declaraţie nu îi scuteşte pe transportatori de obligaţiile care le revin în conformitate cu normele în vigoare, în special în ceea ce priveşte capacitatea fizică a animalelor de a fi transportate. - Culoarea ştampilei şi a semnăturii trebuie să fie diferită de cea a altor menţiuni din certificat. - Detaliile solicitate de prezentul certificat trebuie să fie introduse în TRACES în ziua eliberării certificatului şi cel puţin în termen de 24 de ore de la aceasta. | ||
| Medic veterinar oficial sau inspector oficial | Calificarea şi funcţia:
|
| Nume (cu majuscule):
| Nr: UVL |
| Unitatea veterinară locală |
|
| Data: | Semnătura:
|
| Ştampila: |
|
Model 2
Certificat de sănătate animală pentru animalele din specia porcine pentru reproducţie/producţie/sacrificare |
| II. Informaţii privind sănătatea | II.a. Numărul de referinţă al certificatului | II.b. Numărul de referinţă local | |
|
(1) fie Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific că toate cerinţele prezentei Norme sînt îndeplinite şi că în special animalele descrise în partea I îndeplinesc următoarele condiţii: (1) (2) fie Pe baza informaţiilor furnizate într-un document oficial sau într-un document oficial sau într-un certificat în care secţiunile A şi B au fost completate de medicul veterinar oficial sau de medicul veterinar autorizat responsabil de exploataţia de origine, subsemnatul, medic veterinar oficial, certific că toate cerinţele prevăzute în Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine sînt îndeplinite şi că, în special, animalele descrise în parte I îndeplinesc următoarele condiţii:
II.1. Secţiunea A II.1.1. Animalele provin dintr-o exploataţie/din exploataţii de origine şi dintr-o zonă/din zone care, în conformitate cu legislaţia naţională, nu face/nu fac obiectul niciunei interdicţii sau restricţii motivate de vreo boală a porcinelor. (1) şi exploataţia este situată/exploataţiile sînt situate într-un stat membru sau într-o parte a teritoriului acestuia cu o reţea de supraveghere aprobată în temeiul Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine (a se introduce număr); (1) fie II.1.2. Animalele sînt porcine pentru reproducţie sau producţie astfel cum sînt definite la punctul 4 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine care au fost ţinute, în măsura în care se poate deduce, în exploataţie/exploataţiile de origine în ultimele 30 de zile sau de la naştere, în cazul în care au mai puţin de 30 de zile, şi niciun animal importat dintr-o ţară nu a fost introdus în această/aceste exploataţie în această perioadă, cu excepţia cazului în care a fost izolat de celelalte animale din exploataţie/exploataţii; (1) fie II.1.2. Animalele sînt porcine pentru sacrificare cum sînt definite la punctul 4 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine; (1) II.1.3. Animalele sînt porcine domestice pentru reproducţie sau producţie provenite din una sau mai multe exploataţii recunoscute oficial ca exploataţii care aplică condiţii de adăpost controlate în conformitate prevederile Regulamentului sanitar-veterinar cu privire la stabilirea normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1086/2017, şi care nu au tranzitat niciun centru de colectare astfel cum este definit la punctul 4 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine care nu îndeplineşte cerinţele stabilite în prevederile Regulamentului sanitar-veterinar cu privire la stabilirea normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne. (1) II.1.3 Animalele sînt porcine domestice pentru sacrificare şi (1) fie II.1.3.1. sînt neînţărcate şi au mai puţin de 5 săptămîni; (1) fie II.1.3.1. provin din una sau mai multe exploataţii recunoscute oficial ca exploataţii care aplică condiţii de adăpost controlate în conformitate cu prevederile Regulamentului sanitar-veterinar cu privire la stabilirea normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne. (1) fie II.1.3.1.1. carcasele tuturor scroafelor şi vierilor sînt examinate pentru detectare prezenţei de Trichinella; (1) şi/sau II.1.3.1.1. 10% din carcasele animalelor trimise pentru sacrificare sînt examinate pentru detectarea prezenţei de Trichinella; (1) fie II.1.3.1.1. sînt situate într-o ţară în care nicio infestare autohtonă cu Trichinella la porcinele domestice crescute în exploataţii recunoscute oficial ca exploataţii care aplică condiţii de adăpost controlate nu a fost detectată în ultimii 3 ani, perioadă în cursul căreia au fost efectuate teste în mod constant în conformitate cu prevederile Regulamentului sanitar-veterinar cu privire la stabilirea normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne. Animalele II.1.3.1. provin din una sau mai multe exploataţii recunoscute oficial ca exploataţii care aplică condiţii de adăpost controlate în conformitate cu prevederile Regulamentului sanitar-veterinar cu privire la stabilirea normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne şi sînt situate în Belgia sau Danemarca.
II.2. Secţiunea B Descrierea lotului în prezenta secţiune corespunde informaţiilor introduse la punctele I.15, I.16(3), I.17(3), I.20 şi I.31.
(4) II.3. Secţiunea C II.3.1. Animalele au fost inspectate în conformitate cu prevederile punctelor 8-10 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, la ……………….. (a se introduce data) în termen de 24 de ore înainte de data prevăzută a plecării şi nu au prezentat semne clinice de boli infecţioase sau contagioase. II.3.2. Animalele provin din exploataţia/exploataţiile şi, dacă este cazul, din centrul de colectare aprobat şi din zona/zonele care, în conformitate cu legislaţia naţională, nu face/nu fac obiectul niciunei interdicţii sau restricţii motivate de vreo boală a porcinelor. (1) II.3.3. Animalele respectă garanţiile suplimentare pentru: (1) fie II.3.3.1. boala Aujeszky în conformitate cu punctul …. (a se introduce numărul punctului) din Hotărîrea Guvernului…/…/…. (a se introduce numărul); (1) şi/sau II.3.3.2. ………….. (a se introduce denumirea bolii relevante în conformitate cu punctul 19 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine …. ( a se introduce numărul punctului). II.3.4. Animalele nu au rămas mai mult de şase zile în centrul de colectare aprobat. II.3.5. Se iau măsuri ca animalele să fie transportate cu mijloace de transport care sînt construite în aşa fel încît fecalele, paiele sau furajele animalelor să nu se poată scurge sau să nu poată cădea din vehicul şi care au fost curăţate şi dezinfectate imediat după transportul de animale sau de orice produs care ar putea afecta sănătatea animală şi, dacă este necesar, înainte de încărcarea animalelor, utilizînd dezinfectanţi autorizaţi oficial de autoritatea competentă. (5) (6) II.3.6. La efectuarea inspecţiei, condiţia fizică a animalelor la care se referă prezentul certificat de sănătate permitea transportul prevăzut să înceapă la……….. (a se introduce data), în conformitate cu prevederile Normei sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.793/2012. II.3.7. Prezentul certificat (1) fie II.3.7.1. este valabil 10 zile de la data inspecţiei efectuate în exploataţia de origine sau în centrul de colectare aprobat de ţara de origine; (1) fie II.3.7.1. expiră, în conformitate cu cerinţele punctului 12 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine la……………………….(a se introduce data).
Note: Secţiunea A şi B din certificat trebuie ştampilate şi semnate de către: - medicul veterinar oficial al exploataţiei de origine, dacă este altul decît medicul veterinar oficial care semnează secţiunea C; sau - de medicul veterinar autorizat responsabil de exploataţia de origine, în cazul în care ţara de origine a introdus un sistem de reţele de control aprobat în conformitate cu prevederile punctului 39 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine; sau - de medicul veterinar oficial responsabil de centrul de colectare aprobat la data plecării animalelor. Secţiunea C a certificatului trebuie ştampilată şi semnată de către medicul veterinar oficial; - al exploataţiei de origine; sau - al centrului de colectare aprobat situat în ţara de origine; sau - al centrului de colectare aprobat situat în ţara de tranzit, la completarea certificatului de expediţie a animalelor către ţara de destinaţie.
Partea I: - Rubrica de referinţă I.6: A se indica numărul (numerele) de ordine al(e) certificatului (certificatelor) de sănătate întocmit(e) în ziua inspecţiei de sănătate în exploataţia (exploataţiile) de origine în ţara (ţările) de origine şi care însoţeşte/însoţesc animalele care fac parte din lotul pentru care acest certificat de sănătate este emis într-un centru de colectare situat în ţara de tranzit, astfel cum este descris la cerinţele punctului 9 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine. - Rubrica de referinţă I.7: A se completa, dacă este cazul. - Rubrica de referinţă I.12: Se marchează ca Loc de origine unitatea comerciantului, numai în cazul animalelor pentru sacrificare . - Rubrica de referinţă I.13: În cazul animalelor pentru sacrificare, se marchează ca Loc de destinaţie fie Centrul de colectare, fie Unitatea. - Rubrica de referinţă I.23: Pentru containere sau cutii trebuie să fie inclus numărul containerului şi numărul sigiliului (dacă este cazul). - Rubrica de referinţă I.31: Identificarea oficială: Animalele trebuie să fie identificate. Vîrsta animalelor vii: A se indica vîrsta în săptămîni a grupului de animale din lot.
Partea II: (1) A se elimina dacă nu se aplică. (2) Trebuie să fie semnat de către medicul veterinar oficial la centrul de colectare după controlul documentelor şi controlul identităţii animalelor ce sosesc cu un document oficial sau cu un certificat care are secţiunile A şi B completate, în caz contrar, acest punct se elimină. (3) Ar trebui indicate, în cazul în care distanţa de transport depăşeşte 65 km. (4) A se elimina, în cazul în care certificatul este utilizat pentru transportul animalelor în interiorul ţării de origine şi sînt completate şi semnate numai secţiunile A şi B. (5) În cazul în care un lot este constituit într-un centru de colectare şi cuprinde animale care au fost încărcate la date diferite, se consideră că data la care transportul a început pentru întregul lot este prima dată la care o parte din lot a părăsit exploataţia de origine. (6) Prezenta declaraţie nu îi scuteşte pe transportatori de obligaţiile care le revin în conformitate cu dispoziţiile în vigoare, în special în ceea ce priveşte capacitatea fizică a animalelor de a fi transportate. - Culoarea ştampilei şi a semnăturii trebuie să fie diferită de cea a altor menţiuni din prezentul certificat. - Detaliile solicitate de prezentul certificat trebuie să fie introduse în TRACES în ziua eliberării certificatului şi cel puţin în termen de 24 de ore de la aceasta.
| |||
|
| |||
| Medic veterinar oficial sau inspector oficial | Calificarea şi funcţia:
|
| Nume (cu majuscule):
| Nr: UVL |
| Unitatea veterinară locală |
|
| Data: |
Semnătura:
|
| Ştampila: |
