L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii finanţelor publice
şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014
nr. 147 din 20.07.2018
Monitorul Oficial nr.309-320/484 din 17.08.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.223–230, art.519), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3:
după noţiunea „autoritate/instituţie bugetară” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„autoritate bugetară independentă/autonomă – autoritate publică care, conform actelor de constituire, se finanţează de la bugetul de stat şi nu se subordonează Guvernului;”
după noţiunea „cont unic trezorerial” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„datorie cu termen de achitare expirat (arierat) – obligaţie de plată ce nu mai poate fi contestată, asumată de către autoritatea/instituţia bugetară în baza actelor normative şi juridice în vigoare, termenul de achitare al căreia a expirat şi care a devenit restantă;”
după noţiunea „calendar bugetar” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„card de plată de afaceri (business) – card de plată ataşat la contul de plăţi deschis într-o instituţie financiară, cu autorizaţia Ministerului Finanţelor pe numele unei autorităţi bugetare;”.
2. Articolul 4 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:
„(4) În cazul emiterii de către Curtea de Conturi a opiniei contrare sau în cazul refuzului auditorului public extern de a emite opinia asupra situaţiei financiare, conducătorul autorităţii/instituţiei bugetare sau al autorităţii bugetare independente poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.”
3. La articolul 18 litera b), textul „legea privind limitele macrobugetare pe termen mediu şi” se exclude.
4. La articolul 19 litera d), textul „şi prezintă Parlamentului proiectul legii privind limitele macrobugetare pe termen mediu” se exclude.
5. La articolul 20 alineatul (1) litera c), textul „şi proiectul legii privind limitele macrobugetare pe termen mediu” se exclude.
6. La articolul 21 alineatul (1) litera j), textul „monitorizează activitatea” se substituie cu textul „asigură supravegherea activităţii şi eficienţa utilizării patrimoniului”.
7. Articolul 35 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
„(3) Transferurile cu destinaţie specială utilizate contrar destinaţiei, constatate în urma controalelor efectuate de către organele abilitate, se restabilesc la bugetul de stat. Concomitent, Ministerul Finanţelor se autorizează să reducă cu suma respectivă volumul transferurilor cu destinaţie specială aprobat în legea bugetară anuală.”
8. Articolul 47 alineatul (1):
la litera a), textul „proiectul legii privind limitele macrobugetare pe termen mediu şi” se exclude;
la litera b), textul „legea privind limitele macrobugetare pe termen mediu şi” se exclude;
la litera c), textul „pînă la 15 august;” se substituie cu textul „pînă la 15 septembrie;”.
9. Articolul 48 alineatul (7) va avea următorul cuprins:
„(7) Cadrul de cheltuieli cuprinde limitele sectoriale de cheltuieli ale bugetului public naţional şi pe componentele acestuia, inclusiv transferurile interbugetare.”
10. Articolul 49 se abrogă.
11. Legea se completează cu articolul 511 cu următorul cuprins:
„Articolul 511. Bugetul autorităţii bugetare independente/autonome
(1) Autoritatea bugetară independentă/autonomă elaborează proiectul de buget în conformitate cu prevederile art.51 alin.(5) din prezenta lege.
(2) Proiectul bugetului autorităţii bugetare independente/autonome se aprobă, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor, de către această autoritate şi se înaintează Guvernului, în termenul prevăzut de calendarul bugetar, pentru a fi inclus în proiectul bugetului de stat care va fi prezentat Parlamentului spre adoptare.
(3) Autoritatea bugetară independentă/autonomă prezintă Parlamentului, după caz, obiecţiile la proiectul de buget aprobat de către Guvern pentru soluţionarea divergenţelor.”
12. Articolul 52:
la alineatul (1), după textul „autorităţilor publice centrale” se introduce textul „şi ale autorităţilor bugetare independente/autonome”;
la alineatul (5), după cuvîntul „Divergenţele” se introduce textul „autorităţilor publice centrale,”, iar în final se introduce textul „ , iar în cazul autorităţilor bugetare independente/autonome – în cadrul examinării proiectului legii bugetare anuale la Parlament”.
13. La articolul 53 alineatul (3), litera c) se completează în final cu textul „şi bugetele autorităţilor bugetare independente/autonome”.
14. Articolul 55 alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) În termen de 30 de zile de la data publicării legii bugetului de stat pe anul respectiv sau a legii privind modificarea acesteia, autorităţile administraţiei publice locale de toate nivelurile aduc bugetele corespunzătoare aprobate sau, după caz, modificate în concordanţă cu prevederile legii menţionate.”
15. La articolul 57, alineatul (2) se completează cu litera c) cu următorul cuprins:
„c) aprobarea volumului transferurilor la nivelul celor prevăzute în bugetul de la care se efectuează aceste transferuri.”
16. La articolul 61 alineatul (5), după cuvîntul „adoptă” se introduce textul „ , de regulă,”.
17. Articolul 62:
la alineatul (2), după cuvintele „de la” se introduce textul „/la”;
la alineatul (4), textul „în conturile bugetelor componente ale bugetului public naţional” se exclude;
alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) Se interzice autorităţilor/instituţiilor bugetare:
a) să deschidă conturi bancare pentru efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi prin instituţiile financiare, cu excepţia cardurilor de plată de afaceri (business), deschise cu autorizaţia Ministerului Finanţelor pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de delegarea în interes de serviciu peste hotare a conducătorilor de rang înalt ai autorităţilor publice centrale. Modul de deschidere şi gestionare a cardurilor de plată de afaceri (business) se stabileşte de către Ministerul Finanţelor;
b) să acorde/contracteze împrumuturi.”
la alineatul (7), textul „bănci comerciale” se substituie cu textul „prestatori de servicii de plată”;
la alineatul (8), după textul „băncilor comerciale” se introduce textul „ , ca prestatori de servicii de plată,”.
18. La articolul 66, alineatul (2) se completează în final cu textul „ , luînd în considerare datoriile înregistrate la finele anului precedent”.
19. Articolul 67 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
„(11) Autorităţile/instituţiile bugetare vor efectua plăţi în limitele alocaţiilor bugetare aprobate după stingerea datoriilor cu termen de achitare expirat.”
20. La articolul 68 alineatul (41), după cuvîntul „zile” se introduce cuvîntul „lucrătoare”.
21. Articolul 70:
la alineatul (1), cuvîntul „bugetare” se exclude;
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) În cazul instituţiilor bugetare amplasate peste hotarele ţării, soldurile mijloacelor băneşti înregistrate în conturile acestora la data încheierii anului bugetar se utilizează în anul bugetar următor în contul finanţării de la buget a alocaţiilor aprobate.”
22. La articolul 73 alineatul (4) litera b), textul „ , precum şi explicaţii privind eventuale abateri de la limitele macrobugetare pe termen mediu” se exclude.
23. Articolul 80:
la alineatul (1), textul „trezoreriilor teritoriale” se substituie cu textul „trezoreriilor regionale”;
la alineatul (5), textul „suma principală a împrumutului, dobînda şi alte plăţi, penalitatea” se substituie cu textul „penalitatea, dobînda şi alte plăţi, suma principală a împrumutului”;
articolul se completează cu alineatul (9) cu următorul cuprins:
„(9) Pentru autorităţile/instituţiile bugetare şi alţi beneficiari de mijloace bugetare care nu au prezentat la timp rapoartele privind utilizarea mijloacelor alocate, nu au înlăturat în termenele stabilite încălcările şi neajunsurile depistate, precum şi nu au prezentat alte rapoarte/documente/informaţii solicitate, Ministerul Finanţelor suspendă temporar finanţarea de la bugetul de stat a autorităţilor/ instituţiilor bugetare şi a altor beneficiari de mijloace bugetare.”
Art.II. – Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.147. Chişinău, 20 iulie 2018. |
