H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea
unor hotărîri ale Guvernului
nr. 662 din 11.07.2018
Monitorul Oficial nr.256-265/721 din 13.07.2018
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărîrea Guvernului nr.760 din 17 septembrie 2014 „Pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului de asistenţă parentală profesionistă şi a standardelor minime de calitate” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.282-289, art.815), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1) la punctul 2 din hotărîre şi la punctul 45 din anexa nr.1, cuvintele „bugetele administrativ-teritoriale” şi, respectiv, „bugetele unităţilor administrativ-teritoriale” se substituie cu cuvintele „bugetele locale”;
2) la punctul 5 din hotărîre şi în anexa nr.1, cuvintele „Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei”, la orice caz gramatical, se substituie cu cuvintele „Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale”, la cazul gramatical corespunzător;
3) anexa nr.1:
a) la punctul 6:
subpunctul 6) va avea următorul cuprins:
„6) părintele minor cu copil în risc de separare (în continuare – părinte minor)”;
se completează cu subpunctele 7) şi 8) cu următorul cuprins:
„7) minora gravidă, dacă se încadrează în situaţiile menţionate în subpunctele 1)-4) (în continuare – minora gravidă);
8) copilul părintelui minor”;
b) se completează cu punctele 61-64 cu următorul cuprins:
„61. Copilului părintelui minor i se prestează serviciile de plasament fără avizul Comisiei şi dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale privind stabilirea statutului de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau rămas fără ocrotire părintească ori privind plasamentul de urgenţă sau planificat al acestuia.
62. În cazul copilului părintelui minor, odată cu plasamentul părintelui minor împreună cu copilul sau după naşterea copilului părintelui minor aflat în plasament sau în cazul plasamentului copilului părintelui minor după plasamentul părintelui, autoritatea tutelară teritorială emite o dispoziţie separată cu privire la plasamentul copilului împreună cu părintele minor.
63. Din momentul plasării în serviciu, în baza dispoziţiei cu privire la plasamentul copilului împreună cu părintele minor, copilul părintelui minor beneficiază de prestaţii sociale în conformitate cu punctul 46 din prezentul Regulament.
64. În cazul în care, după plasament, menţinerea copilului cu părintele minor nu este posibilă sau contravine interesului superior al copilului părintelui minor, autoritatea tutelară teritorială întreprinde măsurile necesare pentru stabilirea statutului copilului părintelui minor şi asigurarea plasamentului acestuia conform prevederilor legislaţiei.”;
4) anexa nr.2 :
a) la punctul 6, subpunctul 1) se completează cu textul „ , accentuînd importanţa creşterii şi educării în mediul familial, în special pentru copiii cu vîrsta de 0-3 ani, copiii cu dizabilităţi, minorele gravide, părinţii minori, copiii adolescenţi, cuplurile de fraţi”;
b) punctul 33 subpunctul 10), după cuvîntul „dizabilităţi” se introduce textul „ , copilul cu vîrsta de 0-3 ani, minora gravidă şi părintele minor”, iar cuvîntul „şcolar” se substituie prin cuvîntul „educaţional”;
c) punctul 34 se completează cu textul „şi, după caz, a deprinderilor pentru asigurarea igienei copilului de către minora gravidă şi părintele minor”;
d) punctul 35 se completează cu textul „ , iar minora gravidă şi părintele minor au deprinderi pentru asigurarea igienei copilului”;
e) punctul 36 se completează cu subpunctul 11) cu următorul cuprins:
„11) Minorei gravide şi părintelui minor le sînt formate deprinderi pentru asigurarea igienei copilului.”;
f) punctul 42 se completează cu subpunctul 31) cu următorul cuprins:
„31) Asistentul parental profesionist le formează minorei gravide şi părintelui minor deprinderi de întocmire a meniului, procurare a alimentelor şi de preparare a hranei.”;
g) punctul 54 se completează cu subpunctul 11) cu următorul cuprins:
„11) Asistentul parental profesionist formează minorei gravide şi părintelui minor deprinderi pentru asigurarea condiţiilor sigure de viaţă pentru copil.”;
h) la punctul 66 subpunctul 2) litera k), cuvintele „Ministerului Sănătăţii” se substituie cu cuvintele „Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale”;
i) punctul 84 se completează cu subpunctul 11) cu următorul cuprins:
„11) Copilul părintelui minor se plasează în serviciu prin dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale cu privire la plasamentul copilului împreună cu părintele minor, fără avizul Comisiei şi dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale privind stabilirea statutului de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau rămas fără ocrotire părintească ori privind plasamentul de urgenţă sau planificat al acestuia.”
2. Hotărîrea Guvernului nr.51 din 17 ianuarie 2018 „Pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social „Casă de copii de tip familial” şi a Standardelor minime de calitate” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.18-26, art.57), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1) anexa nr.1:
a) punctul 6 se completează cu subpunctele 5)-7) cu următorul cuprins:
„5) părintele minor cu copil în risc de separare (în continuare – părinte minor);
6) minora gravidă, dacă se încadrează în situaţiile menţionate în subpunctele 1)-4) (în continuare – minora gravidă);
7) copilul părintelui minor”;
b) se completează cu punctele 61-64 cu următorul cuprins:
„61. Copilului părintelui minor i se prestează serviciile de plasament fără avizul Comisiei şi dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale privind stabilirea statutului de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau rămas fără ocrotire părintească ori privind plasamentul de urgenţă sau planificat al acestuia.
62. În cazul copilului părintelui minor, odată cu plasamentul părintelui minor împreună cu copilul sau după naşterea copilului părintelui minor aflat în plasament sau în cazul plasamentului copilului părintelui minor după plasamentul părintelui, autoritatea tutelară teritorială emite o dispoziţie separată cu privire la plasamentul copilului împreună cu părintele minor.
63. Din momentul plasării în serviciu, în baza dispoziţiei cu privire la plasamentul copilului împreună cu părintele minor, copilul părintelui minor beneficiază de prestaţii sociale în conformitate cu punctul 51 din prezentul Regulament.
64. În cazul în care, după plasament, menţinerea copilului cu părintele minor nu este posibilă sau contravine interesului superior al copilului părintelui minor, autoritatea tutelară teritorială întreprinde măsurile necesare pentru stabilirea statutului copilului părintelui minor şi asigurarea plasamentului acestuia conform prevederilor legislaţiei.”;
2) anexa nr.2:
a) la punctul 6, subpunctul 1) se completează cu textul „ , accentuînd importanţa creşterii şi educării în mediul familial, în special pentru copiii cu vîrsta de 0-3 ani, copiii cu dizabilităţi, minorele gravide, părinţii minori, copiii adolescenţi, cuplurile de fraţi”;
b) la punctul 33 subpunctul 10), după cuvîntul „dizabilităţi” se introduce textul „ , copilul cu vîrsta de 0-3 ani, minora gravidă şi părintele minor”, iar cuvîntul „şcolar” se substituie prin cuvîntul „educaţional”;
c) punctul 34 se completează cu textul „şi, după caz, a deprinderilor pentru asigurarea igienei copilului de către minora gravidă, părintele minor”;
d) punctul 35 se completează cu textul „ , iar minora gravidă, părintele minor are deprinderi pentru asigurarea igienei copilului”;
e) punctul 36 se completează cu subpunctul 11) cu următorul cuprins:
„11) Minorei gravide şi părintelui minor le sînt formate deprinderi pentru asigurarea igienei copilului.”
f) punctul 42 se completează cu subpunctul 31) cu următorul cuprins:
„31) Părintele-educator formează minorei gravide şi părintelui minor deprinderi de întocmire a meniului, procurare a alimentelor şi de preparare a hranei.”;
g) punctul 54 se completează cu subpunctul 11) cu următorul cuprins:
„11) Părintele-educator formează minorei gravide şi părintelui minor deprinderi pentru asigurarea condiţiilor sigure de viaţă pentru copil.”;
h) punctul 84 se completează cu subpunctul 11) cu următorul cuprins:
„11) Copilul părintelui minor se plasează în serviciu prin dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale cu privire la plasamentul copilului împreună cu părintele minor, fără avizul Comisiei şi dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale privind stabilirea statutului de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau rămas fără ocrotire părintească ori privind plasamentul de urgenţă sau planificat al acestuia.”
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Ministrul sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale | Svetlana Cebotari
|
Nr.662. Chişinău, 11 iulie 2018. |
