L E G E
privind completarea Legii nr.100/2001 privind actele de stare civilă
nr. 310 din 22.12.2017
Monitorul Oficial nr.18-26/99 din 19.01.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.100/2001 privind actele de stare civilă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.97–99, art.765), cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu articolul 131 cu următorul cuprins:
„Articolul 131. Certificarea actelor şi a faptelor de stare civile
Faptele de stare civilă produse şi înregistrate în localităţile din stînga Nistrului şi municipiul Bender (Transnistria) pot fi certificate, prin eliberarea actelor de stare civilă de către autorităţile competente ale Republicii Moldova, în cazul în care înregistrarea lor s-a produs în condiţii similare cu cele reglementate de legislaţia Republicii Moldova.”
Art.II. – Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va elabora actele normative necesare pentru realizarea procedurii de confirmare a actelor şi a faptelor de stare civilă în concordanţă cu prezenta lege.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.310. Chişinău, 22 decembrie 2017. |
