H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Planului de acţiuni privind reducerea riscurilor
în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului
pentru anii 2017-2019
nr. 791 din 11.10.2017
Monitorul Oficial nr.360-363/897 din 13.10.2017
* * *
În temeiul art.131 alin.(2) lit.l) şi alin.(3) din Legea nr.190-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.597), cu modificările şi completările ulterioare, şi în scopul eficientizării procesului de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Planul de acţiuni privind reducerea riscurilor în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului pentru anii 2017-2019 (se anexează).
2. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale, instituţiile publice şi asociaţiile de profil vizate:
1) vor întreprinde măsurile necesare pentru realizarea integrală şi în termenele stabilite a acţiunilor prevăzute în Planul menţionat;
2) vor prezenta semestrial, pînă la data de 10 a primei luni din perioada imediat următoare de raportare, Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie note informative privind implementarea acţiunilor incluse în Planul nominalizat.
3. Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor:
1) va analiza procesul de implementare a acţiunilor incluse în Planul numit;
2) va prezenta anual Guvernului raportul de monitorizare a implementării activităţilor prevăzute în Planul sus-menţionat.
4. Finanţarea acţiunilor prevăzute în prezenta hotărîre se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor implicate, precum şi din alte surse, conform legislaţiei în vigoare.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Centrului Naţional Anticorupţie.
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Ministrul finanţelor | Octavian Armaşu |
Ministrul afacerilor interne | Alexandru Jizdan |
Ministrul justiţiei | Vladimir Cebotari
|
Nr.791. Chişinău, 11 octombrie 2017. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.791 din 11 octombrie 2017
PLAN DE ACŢIUNI
privind reducerea riscurilor în domeniul spălării banilor
şi finanţării terorismului pentru anii 2017-2019
Planul de acţiuni privind reducerea riscurilor în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului pentru anii 2017-2019 (în continuare – Plan) a fost iniţiat în conformitate cu Metodologia Băncii Mondiale, în baza rezultatelor Raportului de evaluare naţională a riscurilor, efectuată în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.697 din 9 octombrie 2015, aprobat prin ordinul directorului Centrului Naţional Anticorupţie în martie 2017.
Ameninţările şi vulnerabilităţile identificate de grupul de lucru (creat în temeiul Hotărîrii Guvernului menţionate) au creat premise clare pentru elaborarea acţiunilor comune în vederea reducerii riscurilor identificate.
Reprezentanţii grupului de lucru, format din conducători (reprezentanţi) ai următoarelor instituţii naţionale: Procuratura Generală, Serviciul Informaţie şi Securitate, Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Serviciul Fiscal (Inspectoratul Fiscal Principal de Stat), Serviciul Vamal, Inspecţia Financiară, Biroul Naţional de Statistică şi Centrul Naţional Anticorupţie, au stabilit nivelul vulnerabilităţilor (redus; mediu redus; mediu înalt; înalt), precum şi ameninţările naţionale care generează venituri ilicite.
[Alineatul modificat prin Hot.Guv. nr.738 din 20.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
Conform Metodologiei Băncii Mondiale, au fost formate şapte grupuri de lucru:
1) grupul nr.1 „Ameninţări naţionale”;
2) grupul nr.2 „Vulnerabilităţi naţionale”;
3) grupul nr.3 „Vulnerabilităţile sectorului bancar şi incluziunea financiară”;
4) grupul nr.4 „Vulnerabilităţile sectorului valori mobiliare”;
5) grupul nr.5 „Vulnerabilităţile sectorului de asigurări”;
6) grupul nr.6 „Vulnerabilităţile sectorului altor instituţii financiare”;
7) grupul nr.7 „Vulnerabilităţile sectorului altor participanţi profesionişti”.
Grupurile de lucru au fost formate din reprezentanţi ai sectorului privat, cum ar fi Asociaţia Băncilor din Moldova, Uniunea Asigurătorilor din Moldova, Uniunea Notarilor din Republica Moldova, Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, Bursa de Valori a Moldovei, Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare al Moldovei, reprezentanţi ai participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare şi ai societăţilor de registru.
Scopul evaluării naţionale a riscurilor în domeniul combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului reprezintă atît o redistribuire eficientă a resurselor în funcţie de capacitatea şi nivelul riscurilor identificate, cît şi întocmirea unui plan de acţiuni naţional orientat spre reducerea vulnerabilităţilor identificate.
Aşadar, conform modelului-tip din anexa la Metodologia Băncii Mondiale, utilizat de grupurile de lucru, prezentul Plan constă din informaţii privind sursa riscului stabilit, obiectivul principal, executorii de bază, coexecutorii, acţiunile practice, bugetul estimativ şi termenul de executare.
Estimarea şi evaluarea situaţiei pe sectoare facilitează analiza ameninţărilor în domeniul spălării banilor, identificarea fenomenului în diferite sectoare, evidenţiind sectorul în care sînt investite şi legalizate produsele infracţiunii, şi stabilirea atractivităţii acestuia.
Avînd în vedere faptul că piaţa financiară a Republicii Moldova este mai puţin dezvoltată şi integrarea în sistemul financiar global este limitată, iar climatul economic închis, ameninţarea internă este mai mare decît ameninţarea externă de circa 3 ori, cea din urmă fiind în creştere.
Un aspect important identificat în cadrul procesului de evaluare naţională este lipsa practicii în efectuarea investigaţiilor financiare paralele în cadrul cauzelor penale iniţiate, în special în cele cu un nivel înalt de ameninţare.
Astfel, în baza datelor acumulate şi evaluate, s-a stabilit că sectorul bancar, care constituie circa 70% din PIB-ul naţional, este cel mai atractiv, cu un randament de risc de spălare a banilor înalt, urmat de: sectorul de remitenţi, care este estimat la o valoare de 15,4% din PIB, cu un randament de risc de spălare a banilor mediu înalt; valorile mobiliare – 1,64% din PIB-ul naţional, cu un randament de spălare a banilor mediu; sectorul asigurări – 0,8% din PIB-ul naţional, cu un randament de risc de spălare a banilor mediu scăzut; precum şi sectorul notarilor şi cel imobiliar, care reprezintă un sector infim, cu un procentaj nesemnificativ din PIB-ul naţional şi cu un risc de spălare a banilor mediu înalt.
Cele mai multe analize financiare, urmăriri penale, precum şi procese de stabilire a sentinţelor au fost iniţiate cu implicarea sectorului bancar, astfel sectorul reprezentînd o ameninţare ridicată.
Obiectivele de bază în vederea stabilirii ameninţărilor în domeniul spălării banilor au constat în: identificarea ameninţărilor sub aspectul tipului de infracţiune principală generatoare de venituri ilicite, al originii şi al sectorului implicat; stabilirea structurii produselor infracţiunii din diferite perspective; colectarea sistemică a datelor privind cauzele instrumentate; analiza ameninţărilor transfrontaliere provenite din jurisdicţii străine.
Totodată, în urma sistematizării datelor şi informaţiilor existente, grupurile de lucru au stabilit cele mai relevante infracţiuni generatoare de venituri ilicite la nivel naţional, care reprezintă o ameninţare de amploare: traficul de droguri, corupţia, traficul de fiinţe umane, evaziunea fiscală şi contrabanda.
Un alt domeniu evaluat îl reprezintă securitatea naţională, care, conform riscurilor şi ameninţărilor de factură extremist-teroristă din Republica Moldova, denotă o evoluţie negativă pe palierul antiterorist. Acest fapt a fost determinat atît de conjunctura de securitate la nivel regional/global, cît şi de factori perturbatori interni, favorizaţi, într-o măsură sau alta, de influenţe externe.
Riscul de finanţare a terorismului pe teritoriul Republicii Moldova poate fi perceput ca fiind la nivel scăzut, datorită caracterului de tranzitare a ţării şi contextului global, în care ţara noastră nu este percepută ca o ţintă a actelor de terorism. În acelaşi timp, Republica Moldova susţine integral acţiunile întreprinse de către comunitatea internaţională pentru prevenirea şi combaterea terorismului.
Vulnerabilitatea la nivel naţional faţă de spălarea banilor este determinată de vulnerabilitatea generală a sectoarelor şi de capacitatea statului de a combate spălarea banilor la nivel naţional.
Obiectivele de bază la evaluarea capacităţii statului de a combate spălarea banilor au fost identificarea punctelor slabe şi a deficienţelor capacităţii de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, stabilirea acţiunilor prioritare pentru consolidarea capacităţii statului de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului.
La evaluarea capacităţii de combatere şi incriminare a spălării banilor s-au identificat deficienţe în reglementarea componenţei infracţiunii de spălare a banilor.
Ca urmare a evaluării capacităţii de combatere a spălării banilor şi reglementării procesului recuperării veniturilor provenite ilicit şi confiscării activelor, au fost identificate deficienţe ale măsurilor de asigurare, şi anume: sistarea, limitarea legală a aplicării măsurii asiguratorii – punerea sub sechestru, deficienţe în reglementarea confiscării speciale şi confiscării extinse, inaplicabilitatea în practică a punerii sub sechestru şi confiscării, lipsa unei agenţii de recuperare a activelor ilicite şi a mecanismului de management eficient al acestora, de lipsa unor statistici clare privind aplicarea punerii sub sechestru şi confiscării. Capacitatea şi resursele antrenate în proces sînt limitate în lipsa dotării cu tehnică suficientă, pregătirii profesionale adecvate şi a asigurării financiare a personalului. Cooperarea naţională ineficientă este determinată de lipsa practicii continue privind investigarea „crimelor predicate – spălării banilor”, prin crearea grupurilor comune de lucru (doar cazuri sporadice), lipsa unui mecanism clar de cooperare la nivel naţional, a caracterului formal al schimbului de informaţii în scopul protejării „identităţii instituţionale”, de numărul scăzut al dosarelor pe faptul spălării banilor obţinuţi în urma comiterii infracţiunilor predicate.
Cooperarea internaţională ineficientă este marcată de termenul mare de obţinere a probelor prin intermediul comisiilor rogatorii şi tergiversarea termenului cauzelor penale.
Un alt aspect evaluat îl reprezintă nivelul de integritate financiară şi executare silită a creanţelor fiscale, fiind stabilite divergenţe semnificative între sumele amenzilor calculate de către organul fiscal şi suma mijloacelor băneşti încasate, deficitul de personal în cadrul organului fiscal, fluxul permanent de cadre (remunerare scăzută) şi necesitatea instruirii continue.
În cadrul evaluării nivelului de dezvoltare economică s-a stabilit menţinerea unui nivel înalt al economiei bazate pe numerar (activităţi agricole, procurarea imobilelor, automobilelor, informarea insuficientă a populaţiei privind efectele negative pe termen lung ale activităţilor remunerate în numerar).
Identificarea beneficiarului efectiv constituie un element evaluat în mod prioritar în toate sectoarele analizate. Lipsa unui mecanism clar de colectare şi păstrare a informaţiei despre beneficiarii efectivi de către autorităţile de înregistrare, a prevederilor privind actualizarea informaţiei despre beneficiarii efectivi, a unui registru cu beneficiarii efectivi identificaţi, precum şi dificultăţile în identificarea beneficiarilor efectivi în cazul companiilor nerezidente constituie factori de care trebuie să se ţină cont la implementarea prezentului Plan.
Ameninţările şi vulnerabilităţile identificate de grupul de lucru au creat premise clare pentru elaborarea acţiunilor comune în vederea reducerii riscurilor identificate.
Durata şi resursele financiare alocate
Perioada de implementare a acţiunilor constituie 3 ani, cu acoperire parţială din resursele atrase în cadrul proiectelor de asistenţă tehnică externă, precum şi în limitele bugetelor instituţiilor vizate.
Concluzii
Elaborarea şi implementarea prezentului Plan demonstrează necesitatea de a consolida eforturile instituţiilor naţionale în scopul eficientizării sistemului naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului.
Acest document îmbină eforturile disponibile ale instituţiilor competente ale statului şi ale societăţii civile, ceea ce va permite realocarea eficientă a resurselor şi identificarea priorităţilor acţiunilor necesare în vederea reducerii riscurilor identificate în domeniul combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului pe teritoriul Republicii Moldova.
Indicatorii de monitorizare:
1) numărul de formulare recepţionate pentru fiecare tip de tranzacţie;
2) numărul de note analitice elaborate cu privire la tranzacţiile suspecte identificate;
3) numărul de activităţi suspecte identificate din totalul tranzacţiilor raportate;
4) numărul de instruiri şi seminare naţionale şi internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului;
5) numărul de recomandări elaborate privind situaţia actuală în sectoarele supravegheate şi propunerile de redresare a acesteia;
6) numărul de proiecte de acte normative privind implementarea recomandărilor şi standardelor internaţionale în domeniu elaborate, modificate şi avizate;
7) numărul de tipologii de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului identificate;
8) numărul de conturi bancare sistate şi suma mijloacelor băneşti aflate în aceste conturi;
9) numărul de infracţiuni de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului descoperite, inclusiv de infracţiuni predicate;
10) numărul de persoane fizice şi juridice delincvente identificate şi sumele calculate şi încasate ca rezultat al urmăririi acestora;
11) numărul de sentinţe pronunţate în cauzele penale pornite în privinţa infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului;
12) numărul de proiecte de acte normative elaborate, modificate şi avizate;
13) numărul de informaţii şi de note analitice diseminate de către instituţiile responsabile şi alte organe de drept cu privire la acţiunile ilicite identificate;
14) numărul de solicitări trimise şi primite de la structurile similare din alte state;
15) numărul de cereri de comisii rogatorii primite/trimise;
16) numărul de acorduri semnate cu serviciile similare din alte ţări privind schimbul de informaţii în domeniu;
17) numărul de comunicate de presă despre măsurile de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului plasate pe paginile web ale instituţiilor de profil;
18) numărul de sesizări referitoare la spălarea banilor şi finanţarea terorismului, recepţionate şi soluţionate;
19) numărul de întrevederi cu entităţile raportoare desfăşurate;
20) numărul de studii strategice efectuate.
Rezultatele scontate:
Planul de acţiuni va fi considerat realizat dacă vor fi atinse obiectivele propuse şi vor fi obţinute următoarele rezultate:
1) identificarea şi reducerea riscurilor sectoriale;
2) îmbunătăţirea actelor normative în vigoare;
3) întreprinderea măsurilor de identificare a beneficiarului efectiv;
4) îmbunătăţirea supravegherii;
5) reducerea tranzacţiilor cu numerar;
6) dezvoltarea politicilor naţionale de incluziune financiară;
7) sporirea eficienţei cooperării interinstituţionale;
8) sporirea eficienţei cooperării internaţionale;
9) asigurarea tehnică a organelor de ocrotire a normelor de drept, a procurorilor şi judecătorilor în domeniul investigaţiilor financiare paralele şi al recuperării veniturilor provenite ilicit.
Nr. crt. | Sursele riscului | Acţiunile de bază | Executorii | Coexecutorii | Măsurile | Cheltuielile | Termene |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
1. | Ameninţările naţionale | ||||||
Reducerea riscurilor aferente ameninţărilor naţionale | |||||||
1.1. | Capacitatea şi resursele limitate în combaterea crimelor de spălare a banilor şi a crimelor care generează o ameninţare naţională sporită în ceea ce priveşte veniturile obţinute ilicit | Consolidarea capacităţii organelor competente în prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a infracţiunilor predicate | Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Centrul Naţional Anticorupţie; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Procuratura Generală; Consiliul Superior al Magistraturii; Institutul Naţional al Justiţiei | Prevederea resurselor necesare în conformitate cu priorităţile stabilite şi revizuirea statelor de personal în domeniul combaterii traficului de droguri, traficului de fiinţe umane, corupţiei, evaziunii fiscale şi a contrabandei | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |
Instruirea organelor competente cu privire la tipologiile de spălare a banilor, precum şi aplicarea măsurilor speciale de investigaţii | Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Centrul Naţional Anticorupţie; Procuratura Generală; Institutul Naţional al Justiţiei | Procuratura Anticorupţie; Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale | Majorarea personalului responsabil de investigarea şi urmărirea penală a crimelor de spălare a banilor | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | ||
Implementarea programului „e-Dosar” şi eficientizarea sistemului de menţinere a circuitului de informaţii | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul II, 2018 | |||||
Instruirea reprezentanţilor organelor competente pentru sporirea eficienţei regimului de sechestrare şi confiscare a bunurilor provenite din activitatea infracţională | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
1.2. | Deficienţele de ordin legislativ şi instituţional în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor | Elaborarea metodologiilor pentru efectuarea investigaţiilor financiare | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Procuratura Generală; Institutul Naţional al Justiţiei | Elaborarea Metodologiei pentru efectuarea investigaţiilor financiare şi instruirea reprezentanţilor organelor competente cu privire la aplicarea ei, precum şi adoptarea ordinului comun de efectuare a investigaţiilor | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | |
Armonizarea cadrului legal cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor cu prevederile Directivei UE 2015/849 din 20 mai 2015 | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Procuratura Generală; Ministerul Finanţelor | Elaborarea indicaţiilor metodologice de acumulare şi menţinere a datelor statistice necesare pentru evaluarea sistematică a riscurilor în domeniul spălării banilor | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||
Elaborarea Metodologiei privind efectuarea urmăririi penale şi examinarea în instanţa de judecată a dosarelor asociate infracţiunii de spălare a banilor | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
Elaborarea modulului de instruire continuă multidisciplinară a judecătorilor şi procurorilor privind cauzele de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | Proiectul TWINNING; surse externe | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
Instituirea prevederilor de management al bunurilor, subiect al măsurilor asiguratorii, instituirea unităţii de management al bunurilor sechestrate şi confiscate | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
1.3. | Lipsa mecanismului de management al bunurilor sechestrate şi confiscate | Revizuirea măsurilor existente de management al bunurilor sechestrate şi confiscate | Ministerul Justiţiei; Serviciul Fiscal de Stat; Procuratura Generală | Dezvoltarea unui sistem centralizat de acumulare şi actualizare a datelor statistice privind bunurile sechestrate şi confiscate sau eficientizarea celor existente | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |
1.4. | Lipsa unei baze de date cu privire la bunurile sechestrate şi confiscate | Efectuarea studiului privind capacitatea de acumulare centralizată a datelor cu privire la bunurile sechestrate şi confiscate | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne | Serviciul Fiscal de Stat | Implementarea tehnicilor şi metodelor internaţionale de detectare a contrabandei cu arme, droguri, valută, produse din tutun | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent |
1.5. | Menţinerea unui nivel înalt al infracţiunii de contrabandă | Eficientizarea măsurilor de combatere a infracţiunilor de contrabandă prin redistribuirea şi alocarea resurselor necesare | Serviciul Vamal; Ministerul Afacerilor Interne | Centrul Naţional Anticorupţie | Eficientizarea cooperării în cadrul investigaţiilor comune de contrabandă | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent |
Alocarea şi redistribuirea resurselor pentru consolidarea capacităţii operaţionale a posturilor mobile, inclusiv în perimetrul transnistrean | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
2. | Finanţarea terorismului | ||||||
Reducerea riscurilor aferente finanţării terorismului | |||||||
2.1. | Lipsa măsurilor de evaluare periodică a sectorului nonprofit din prisma riscurilor de finanţare a terorismului | Identificarea măsurilor de evaluare periodică a sectorului nonprofit din prisma riscurilor de finanţare a terorismului | Serviciul de Informaţii şi Securitate; Ministerul Justiţiei | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Serviciul Fiscal de Stat | Organizarea periodică a şedinţelor comune de lucru cu reprezentanţii Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ministerului Justiţiei | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent |
Organizarea seminarelor şi instruirilor în domeniul identificării şi analizei implicării organizaţiilor nonprofit în activităţi de finanţare a terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
Dezvoltarea cooperării cu sistemele de plăţi globale | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
Instituirea grupului de lucru în vederea elaborării cadrului normativ cu privire la reglementarea şi limitarea utilizării numerarului de către organizaţiile nonprofit | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
Organizarea schimbului de experienţă cu serviciile specializate din alte state în domeniul identificării activităţilor de finanţare a terorismului prin intermediul organizaţiilor nonprofit | Proiectul TWINNING; surse externe | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
2.2. | Lipsa mecanismelor de cooperare la nivel naţional | Instituirea mecanismelor de cooperare la nivel naţional | Serviciul de Informaţii şi Securitate; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Ministerul Afacerilor Interne | Serviciul Fiscal de Stat; Serviciul Vamal | Desemnarea unui reprezentant responsabil de interacţiunea autorităţilor implicate în procesul de prevenire şi combatere a finanţării terorismului cu Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 |
Formarea grupului de lucru în vederea identificării mecanismului de schimb de informaţii privind suspiciunile apărute în urma analizei informaţiei cu privire la transportarea numerarului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
2.3. | Insuficienţa trainingurilor în vederea detectării şi investigării cazurilor de finanţare a terorismului | Organizarea activităţilor de pregătire profesională | Serviciul de Informaţii şi Securitate; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Participarea la instruiri şi seminare în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor a angajaţilor Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate | Proiectul TWINNING; surse externe | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |
Organizarea şi participarea la exerciţii practice în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, cu atragerea experţilor străini în domeniu | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
2.4. | Identificarea şi raportarea activităţilor şi tranzacţiilor suspecte de finanţare a terorismului | Ajustarea cadrului normativ cu privire la raportarea activităţilor şi tranzacţiilor suspecte de finanţare a terorismului la standardele Grupului de Acţiune Financiară Internaţională | Serviciul de Informaţii şi Securitate; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Entităţile raportoare | Implementarea unui nou ghid privind identificarea tranzacţiilor şi activităţilor suspecte de finanţare a terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 |
Revizuirea instrucţiunii cu privire la primirea, analiza şi diseminarea informaţiilor despre tranzacţiile suspecte | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
2.5. | Capacitatea şi resursele limitate ale organelor responsabile de identificarea şi investigarea finanţării terorismului | Dotarea tehnică şi perfecţionarea capacităţilor organelor responsabile de identificarea şi investigarea finanţării terorismului | Serviciul de Informaţii şi Securitate; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Ministerul Afacerilor Interne | Alocarea resurselor umane suplimentare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |
Dotarea cu echipament tehnic şi baze de date, inclusiv cu cele utilizate la nivel internaţional | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
Organizarea vizitelor de studiu la serviciile specializate în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului din alte state | Proiectul TWINNING; alte surse externe | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
Participarea la instruiri şi seminare în domeniul prevenirii şi combaterii finanţării terorismului a angajaţilor instituţiilor implicate la nivel naţional | Alte surse | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
3. | Vulnerabilităţile naţionale | ||||||
Reducerea riscurilor aferente vulnerabilităţilor naţionale | |||||||
3.1. | Deficienţe de ordin legislativ şi instituţional la incriminarea şi interpretarea noţiunilor de „spălare a banilor” şi „finanţare a terorismului” | Perfecţionarea cadrului legislativ şi a celui instituţional care reglementează infracţiunea de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | Curtea Supremă de Justiţie; Procuratura Generală | Centrul Naţional Anticorupţie; Institutul Naţional al Justiţiei | Analiza practicii judiciare şi de urmărire penală pentru identificarea cauzelor şi condiţiilor de ordin legislativ care au determinat scoaterea persoanei de sub urmărire, clasarea/încetarea procesului penal sau achitarea persoanei | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 |
Curtea Supremă de Justiţie | Ministerul Justiţiei | Analiza practicii judiciare la aplicarea sancţiunilor penale pentru spălarea banilor în vederea aprecierii caracterului disuasiv al acestora | Proiectul TWINNING; surse externe | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | |||
Ministerul Justiţiei | Curtea Supremă de Justiţie; Centrul Naţional Anticorupţie; Procuratura Anticorupţie | Crearea unui grup de lucru interinstituţional pentru elaborarea amendamentelor şi armonizarea cu standardele internaţionale a cadrului legal ce incriminează spălarea banilor şi finanţarea terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||
Curtea Supremă de Justiţie | Elaborarea proiectului unei hotărîri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie referitor la practica judiciară în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | ||||
Procuratura Generală | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Elaborarea cadrului instituţional pentru organele de urmărire penală şi procurori referitor la practica de urmărire penală în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | |||
Institutul Naţional al Justiţiei | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Identificarea, prin consultarea practicienilor, a tematicilor problematice şi instruirea continuă a acestora după un program special, în care să fie antrenaţi toţi cei care investighează, urmăresc şi judecă cauzele de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | Proiectul TWINNING; surse externe | Permanent | |||
3.2. | Deficienţe de ordin legislativ şi instituţional la reglementarea şi interpretarea prevederilor aferente aplicării măsurilor asiguratorii, confiscării speciale şi confiscării extinse | Perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional ce reglementează regimurile măsurilor asiguratorii, confiscării speciale şi confiscării extinse | Procuratura Generală; Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Procuratura Anticorupţie; Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cauze Speciale | Analiza practicii de urmărire penală la aplicarea măsurilor asiguratorii de punere sub sechestru a bunurilor în scopul eventualei confiscări speciale şi confiscări extinse, identificarea cauzelor şi condiţiilor de ordin legislativ şi instituţional ce au determinat inaplicarea sau respingerea autorizării acesteia | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 |
Curtea Supremă de Justiţie | Ministerul Justiţiei | Analiza practicii judiciare la aplicarea confiscării speciale şi confiscării extinse | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | |||
Ministerul Justiţiei | Curtea Supremă de Justiţie; Procuratura Generală; Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Elaborarea amendamentelor la cadrul legal şi cel instituţional ce reglementează aplicarea măsurilor asiguratorii, confiscării speciale şi confiscării extinse | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||
Curtea Supremă de Justiţie | Elaborarea proiectului unei hotărîri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie privind practica judiciară de aplicare a regimurilor măsurilor asiguratorii, confiscării speciale şi confiscării extinse | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | ||||
Procuratura Generală | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Elaborarea cadrului instituţional pentru organele de urmărire penală şi procurori referitor la practica de urmărire penală şi cea judiciară la aplicarea regimurilor măsurilor asiguratorii, confiscării speciale şi confiscării extinse | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul I, 2018 – semestrul II, 2018 | |||
Institutul Naţional al Justiţiei | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Identificarea tematicilor pentru instruirea continuă în domeniul spălării banilor a celor ce investighează, urmăresc şi judecă infracţiunile predicate spălării banilor, de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||
Efectuarea investigaţiilor financiare | Institutul Naţional al Justiţiei | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Instruirea continuă privind investigaţiile financiare paralele | Proiectul TWINNING; alte surse externe | Permanent | ||
Procuratura Generală; Procuratura Anticorupţie; Centrul Naţional Anticorupţie; Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale | Serviciul Vamal; Ministerul Afacerilor Interne | Elaborarea Metodologiei de evaluare calitativă şi cantitativă a rezultatelor investigaţiilor financiare desfăşurate | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Anual | |||
Procuratura Generală | Centrul Naţional Anticorupţie; Serviciul Vamal; Ministerul Afacerilor Interne | Elaborarea cadrului instituţional pentru organele de urmărire penală şi procurori referitor la practica iniţierii şi desfăşurării investigaţiilor financiare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 | |||
3.3. | Capacitatea redusă şi resursele insuficiente pentru combaterea spălării banilor | Consolidarea capacităţii organelor de drept şi judiciare în combaterea spălării banilor | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Procuratura Generală | Procuratura Anticorupţie; Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale | Efectuarea unui studiu referitor la numărul de cauze penale iniţiate şi investigate în ultimii 5 ani, volumul de lucru în aceste cauze şi finalitatea lor pentru aprecierea resurselor umane necesare unor investigaţii eficiente | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 |
Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Procuratura Generală | Procuratura Anticorupţie; Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale | Instituirea procedurii privind identificarea criteriilor de desemnare a ofiţerilor de urmărire penală şi procurorilor cu o anumită experienţă pentru investigarea infracţiunilor de spălare a banilor | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||
Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Procuratura Generală | Instituirea criteriilor individuale de performanţă pentru ofiţerii de urmărire penală, ofiţerii de investigaţii şi procurori | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | ||||
Institutul Naţional al Justiţiei | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Instruirea continuă a ofiţerilor de urmărire penală şi de investigaţii, a procurorilor şi judecătorilor pentru creşterea profesionalismului în combaterea spălării banilor | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Permanent | |||
Alocarea resurselor financiare suficiente pentru asigurarea rezultatelor eficiente | Procuratura Generală; Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Procuratura Anticorupţie; Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale | Evaluarea necesităţilor de ordin financiar, tehnic, logistic pentru lupta eficientă împotriva spălării banilor, în contextul revizuirii competenţelor | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | ||
Procuratura Generală; Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Delimitarea necesităţilor financiare instituţionale pentru combaterea spălării banilor şi motivarea lor la elaborarea Legii bugetului anual | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | ||||
3.4. | Regimul insuficient de declarare a numerarului | Revizuirea actelor normative cu privire la introducerea/scoaterea numerarului | Serviciul Vamal | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Îmbunătăţirea şi uniformizarea procesului de evidenţă electronică unificată cu privire la scoaterea numerarului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 |
Instruirea angajaţilor Serviciului Vamal cu privire la uniformizarea sistemului informaţional şi utilizarea acestuia | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Permanent | |||||
3.5. | Ajustarea cadrului normativ în vederea facilitării procesului de prevenire şi combatere a spălării banilor | Instituirea mecanismelor viabile de cooperare la nivel naţional | Procuratura Generală; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal | Procuratura Anticorupţie; Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale | Desemnarea unui reprezentant responsabil al autorităţilor implicate în procesul de prevenire şi combatere a finanţării terorismului pentru interacţiunea cu Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | 2018 |
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Curtea Supremă de Justiţie; Procuratura Generală; Serviciul Fiscal de Stat | Elaborarea şi aprobarea Regulamentului cu privire la efectuarea investigaţiilor financiare de către toate organele de drept | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | 2018 | |||
Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Curtea Supremă de Justiţie; Procuratura Generală; Serviciul Fiscal de Stat | Organizarea procesului de instruire comună cu reprezentanţii autorităţilor implicate în procesul de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, cu participarea experţilor internaţionali în domeniu | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Permanent | ||||
Centrul Naţional Anticorupţie; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Vamal; Curtea Supremă de Justiţie; Serviciul Fiscal de Stat; Procuratura Generală; Banca Naţională a Moldovei | Ajustarea cadrului normativ în vederea facilitării procesului de cooperare la nivel naţional, inclusiv prin revizuirea acordurilor bilaterale de cooperare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Trimestrul IV, 2017 – semestrul II, 2018 | ||||
3.6. | Cooperarea internaţională | Eficientizarea cooperării internaţionale | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Procuratura Generală; Ministerul Afacerilor Interne; Centrul Naţional Anticorupţie; Serviciul Vamal; Serviciul Informaţii şi Securitate | Solicitarea serviciilor specializate în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent |
Ministerul Afacerilor Interne | Procuratura Generală; Centrul Naţional Anticorupţie; Serviciul Vamal | Schimbul de informaţii prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională (Interpol, Europol etc.) | Permanent | ||||
Dezvoltarea cooperării cu EUROJUST în vederea facilitării procesului de obţinere a probelor în cadrul cauzelor penale | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | 2018 | |||||
3.7. | Nivelul de integritate financiară, economie informală şi eficacitatea executării silite a creanţelor fiscale | Instituirea mecanismelor de evidenţă şi control al numerarului | Serviciul Fiscal de Stat | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Implementarea şi eficientizarea sistemului de impozitare a persoanelor fizice în baza cheltuielilor şi achiziţiilor efectuate | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul I, 2018 – semestrul II, 2019 |
Eficientizarea controlului intern asupra numerarului care nu cade sub incidenţa Legii nr.190-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (raportarea în adresa organului fiscal de către persoanele juridice a numerarului eliberat de către întreprindere în favoarea persoanelor fizice) | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul II, 2018 | |||||
Crearea Registrului naţional (electronic) al conturilor bancare şi al conturilor sistemelor de plată | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | 2019 | |||||
Iniţierea procesului de cooperare şi aderare la Organizaţia pentru Dezvoltarea şi Cooperarea Economică (gestionează baza de date internaţională ce permite identificarea cetăţenilor Republicii Moldova care deţin conturi bancare în statele membre) | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul II, 2018 | |||||
Crearea Registrului beneficiarilor efectivi | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
3.8. | Identificarea beneficiarului efectiv | Îmbunătăţirea procesului de identificare a beneficiarului efectiv | Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice” | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Modificarea prevederilor legale cu privire la procedura de identificare a beneficiarilor efectivi de către entităţile raportoare | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 |
4. | Vulnerabilităţile sectorului bancar | ||||||
Reducerea riscurilor aferente vulnerabilităţilor sectorului bancar | |||||||
4.1. | Cadrul legal deficitar în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Îmbunătăţirea actelor normative în vigoare | Banca Naţională a Moldovei; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Armonizarea legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi a altor legi care au tangenţă cu activitatea băncilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. Introducerea noţiunilor de evaluare a riscurilor, de aplicare a măsurilor de precauţie simplificate privind clienţii cu risc redus şi a unui nou mecanism de sancţionare pentru nerespectarea Legii nr.190-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |
Modificarea cadrului normativ secundar (Regulamentul privind activitatea băncilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului; Recomandările privind identificarea beneficiarului efectiv; Recomandările cu privire la relaţiile transfrontaliere în contextul legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului; Recomandările cu privire la monitorizarea de către bănci a tranzacţiilor şi activităţilor clienţilor în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului; Recomandările cu privire la abordarea bazată pe risc a clienţilor de către bănci în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului etc.) | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | 2018 | |||||
Modificarea cadrului normativ secundar (Ghidul activităţilor şi tranzacţiilor suspecte; Ghidul privind raportarea activităţilor şi tranzacţiilor care cad sub incidenţa legii; Ghidul privind identificarea persoanelor expuse politic; Ghidul privind identificarea tranzacţiilor suspecte de finanţare a terorismului etc.) | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2019 | |||||
Identificarea tipologiilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului în sectorul bancar şi informarea entităţilor raportoare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Ajustarea altor acte normative în scopul eficientizării măsurilor asiguratorii de majorare a termenului de aplicare a deciziilor de sistare; ajustarea sancţiunilor administrative pecuniare pentru neconformitate etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Ajustarea procedurilor interne la efectuarea controalelor pe teren şi din oficiu, inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | 2018 | |||||
4.2. | Neidentificarea adecvată a riscurilor de spălare a banilor şi finanţării terorismului | Identificarea şi evaluarea riscurilor de spălare a banilor şi finanţării terorismului | Banca Naţională a Moldovei; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Entităţile raportoare | Identificarea şi evaluarea riscurilor de spălare a banilor aferente sectorului, băncii clienţilor/tranzacţiilor cu persoanele juridice înregistrate în zonele off-shore. Identificarea şi monitorizarea activităţilor de tranzit al mijloacelor financiare fără sens economic | Surse externe | 2018 |
Implementarea sancţiunilor financiare internaţionale asociate cu activităţile de terorism şi proliferare a armelor de distrugere în masă | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Trimestrul III, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Aplicarea măsurilor bazate pe risc la lansarea produselor noi propuse de instituţiile financiare, precum şi reevaluarea riscurilor aferente produselor ce ţin de schimbul valutar, transferurile rapide, creditele pentru persoanele juridice, în vederea plasamentelor bancare | Alte surse | Permanent | |||||
Întocmirea rapoartelor de evaluare a riscurilor şi a planurilor de minimizare a riscurilor identificate | Alte surse | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2019 | |||||
4.3. | Lacunele în identificarea beneficiarilor efectivi ai clienţilor | Întreprinderea măsurilor de identificare şi verificare a beneficiarilor efectivi ai clienţilor, precum şi a acţionarilor şi beneficiarilor efectivi ai băncilor | Entităţile raportoare | Banca Naţională a Moldovei; Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice” | Identificarea beneficiarilor efectivi ai clienţilor băncilor pentru care informaţia lipseşte. Aplicarea cerinţelor actelor normative în caz de neconformare. Disponibilitatea surselor de informare independente. Asigurarea accesului angajaţilor băncii la bazele de date oficiale naţionale şi internaţionale, precum şi la surse independente | Alte surse | Permanent |
Verificarea identităţii beneficiarilor efectivi ai clienţilor asupra cărora există dubii privind veridicitatea informaţiei prezentate. Aplicarea cerinţelor actelor normative în caz de neconformare | Alte resurse | Permanent | |||||
Întocmirea Registrului privind beneficiarii efectivi ai clienţilor identificaţi în cadrul fiecărei instituţii bancare | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
4.4. | Lipsa transparenţei acţionarilor în unele bănci din sectorul bancar | Banca Naţională a Moldovei | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Evaluarea acţionarilor în bănci şi identificarea acţiunilor concertate ale acestora. Întreprinderea acţiunilor conform actelor normative în vigoare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |
Implementarea unei aplicaţii informatice privind licenţierea şi autorizarea, precum şi monitorizarea transparenţei acţionarilor în bănci. Evaluarea continuă a acţionarilor în bănci pentru asigurarea transparenţei sistemului bancar | Surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2019 | |||||
4.5. | Activitatea de supraveghere insuficientă | Îmbunătăţirea supravegherii băncilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Banca Naţională a Moldovei | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; entităţile raportoare | Efectuarea controalelor pe teren pentru verificarea respectării de către bănci a cerinţelor de conformitate cu actele normative aferente domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent |
Efectuarea controalelor pe teren pentru verificarea conformării băncilor la actele normative privind identificarea riscurilor de credit, valutare, operaţionale, de piaţă, de securitate a informaţiei etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Îmbunătăţirea mecanismului de supraveghere din oficiu prin intermediul implementării unei soluţii informatice privind analiza la distanţă în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul I, 2018 – semestrul I, 2019 | |||||
Identificarea, actualizarea şi verificarea continuă a clienţilor cu grad de risc sporit, inclusiv a persoanelor expuse politic, organizaţiilor necomerciale, clienţilor nerezidenţi, altor categorii | Surse externe | Permanent | |||||
Creşterea resurselor alocate în scopul conformării actelor normative aferente domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II,2017 – semestrul I, 2019 | |||||
Aplicarea sancţiunilor şi măsurilor de remediere ţinînd cont de neajunsurile şi încălcările constatate, precum şi de riscul de implicare în operaţiuni de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Organizarea instruirilor şi seminarelor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului atît pentru reprezentanţii entităţilor raportoare, cît şi pentru angajaţii autorităţilor competente | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
Asigurarea monitorizării sporite continue a tranzacţiilor efectuate cu băncile din Transnistria | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
4.6. | Cooperarea lacunară | Îmbunătăţirea cooperării dintre instituţiile naţionale şi internaţionale | Banca Naţională a Moldovei | Entităţile raportoare | Crearea Centrului de Analiză a Riscurilor de către Banca Naţională a Moldovei şi Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, în scopul consolidării cooperării în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent |
Încheierea acordurilor de cooperare cu autorităţile competente naţionale şi internaţionale în scopul facilitării schimbului de informaţii aferente domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Participarea la şedinţele de lucru şi reuniunile organizaţiilor internaţionale de profil în scopul consolidării relaţiilor şi promovării realizărilor obţinute | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Permanent | |||||
4.7. | Lipsa totală sau parţială a unor date şi informaţii | Îmbunătăţirea sistemului de colectare şi păstrare a datelor şi informaţiilor aferente domeniului | Banca Naţională a Moldovei | Entităţile raportoare | Eficientizarea bazelor de date privind datele statistice şi informaţiile necesare a fi stocate | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Semestrul II, 2017 – semestrul II, 2018 |
Asigurarea cu softuri performante în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | 2018 | |||||
4.8. | Eficacitatea redusă a raportării tranzacţiilor suspecte | Îmbunătăţirea sistemului informaţional de identificare, colectare şi raportare a tranzacţiilor | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Banca Naţională a Moldovei; alte autorităţi, conform competenţei | Entităţile raportoare | Disponibilitatea şi punerea în aplicare a amenzilor administrative şi contravenţionale | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent |
Organizarea şi desfăşurarea trainingurilor cu privire la tipologiile identificate şi calificarea tranzacţiilor suspecte | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
Controlul la distanţă al calităţii completării formularelor privind tranzacţiile suspecte şi al raportării în termen | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
4.9. | Incluziunea financiară | Dezvoltarea acţiunilor de incluziune financiară | Banca Naţională a Moldovei; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; alte autorităţi la necesitate | Entităţile raportoare | Elaborarea unei strategii şi implementarea acţiunilor pentru promovarea produselor şi serviciilor financiare, inclusiv a modului de utilizare a noilor instrumente de plată, informarea asupra protecţiei consumatorului, limitării utilizării numerarului în economie, scăderii dobînzilor etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2018 – semestrul II, 2019 |
5. | Vulnerabilităţile sectorului valorilor mobiliare | ||||||
Reducerea riscurilor aferente vulnerabilităţilor sectorului valorilor mobiliare identificate | |||||||
5.1. | Posibilităţile limitate în identificarea şi verificarea beneficiarului efectiv | Eficientizarea mecanismului de identificare a beneficiarului efectiv | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Entităţile licenţiate şi autorizate pe piaţa de capital | Ajustarea cadrului normativ legal în vederea eficientizării reglementării aspectelor ce ţin de activitatea entităţilor licenţiate şi autorizate pe piaţa de capital. Introducerea noţiunilor de evaluare a riscurilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului şi de abordare bazată pe risc la iniţierea relaţiilor de afaceri, precum şi pe durata stabilirii lor. Introducerea noţiunii şi mecanismului ce ţine de măsurile de precauţie simplificată privind clienţii | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; Proiectul TWINNING | Semestrul II, 2017 – semestrul II, 2018 |
Ajustarea cadrului normativ secundar ce derivă din modificările aprobate ale actelor legislative | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul II, 2018 | |||||
Identificarea beneficiarilor efectivi de către entităţile raportoare potrivit cerinţelor legislaţiei | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; Proiectul TWINNING | Permanent | |||||
Evaluarea cadrului legislativ în vigoare şi întreprinderea măsurilor necesare pentru a corespunde cerinţelor în vederea înaintării cererii de obţinere a calităţii de membru al Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor Valorilor Mobiliare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe; Proiectul TWINNING | 2018 | |||||
Obţinerea calităţii de membru al Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor Valorilor Mobiliare | Comisia Naţională a Pieţei Financiare | Entităţile licenţiate şi autorizate pe piaţa de capital | Organizarea periodică a instruirilor şi seminarelor ce ţin de aplicarea conformă a legislaţiei, măsurilor de identificare a clienţilor, riscurilor şi tendinţelor în domeniu etc. | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | 2018 | ||
5.2. | Eficacitatea limitată a procedurilor şi practicilor de supraveghere | Îmbunătăţirea procedurilor de supraveghere şi control | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Entităţile licenţiate şi autorizate pe piaţa de capital | Elaborarea ghidurilor pentru entităţile raportoare privind procedurile detaliate de raportare a tranzacţiilor, aplicarea măsurilor de precauţie etc. | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Semestrul II, 2018 – semestrul I, 2019 |
Informarea permanentă a entităţilor privind sancţiunile internaţionale aplicate, actualizarea listelor ţărilor ce reprezintă un risc sporit etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Semnarea memorandumurilor de colaborare şi stabilire a procedurilor aferente schimbului de informaţii cu instituţiile naţionale şi internaţionale de profil | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul II, 2018 | |||||
5.3. | Cunoştinţele limitate ale personalului entităţilor raportoare | Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe al personalului angajat în cadrul entităţilor raportoare | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Entităţile licenţiate şi autorizate pe piaţa de capital | Organizarea periodică a instruirilor şi seminarelor ce ţin de aplicarea conformă a legislaţiei, măsuri de identificare a clienţilor, riscuri şi tendinţe în domeniu etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; Proiectul TWINNING | Semestrul II, 2017 – semestrul II, 2018 |
6. | Vulnerabilităţile sectorului de asigurări | ||||||
Reducerea riscurilor aferente vulnerabilităţilor sectorului de asigurări | |||||||
6.1. | Posibilităţile limitate în identificarea şi verificarea beneficiarului efectiv | Eficientizarea mecanismului de identificare a beneficiarului efectiv | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; entităţile raportoare | Uniunea Asiguratorilor din Moldova | Ajustarea cadrului normativ legal în vederea eficientizării reglementării aspectelor ce ţin de activitatea sectorului de asigurări. Introducerea noţiunii de evaluare a riscurilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului şi abordarea bazată pe risc la iniţierea relaţiilor de afaceri, precum şi pe durata stabilirii lor. Introducerea noţiunii şi mecanismului ce ţine de măsurile de precauţie simplificată privind clienţii | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; Proiectul TWINNING | Semestrul II, 2017 |
Ajustarea cadrului normativ secundar ce derivă din modificările aprobate ale actelor legislative | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; Proiectul TWINNING | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Identificarea beneficiarilor efectivi de către entităţile raportoare potrivit cerinţelor legislaţiei | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Permanent | |||||
6.2. | Eficacitatea limitată a procedurilor şi practicilor de supraveghere | Îmbunătăţirea procedurilor de supraveghere şi control | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; entităţile raportoare | Monitorizarea aplicării măsurilor de identificare şi verificare a clienţilor şi beneficiarilor efectivi, măsurilor de precauţie sporită, măsurilor restrictive internaţionale. Raportarea tranzacţiilor către Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Aplicarea măsurilor de control intern etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |
Monitorizarea continuă a tranzacţiilor efectuate | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Aplicarea sancţiunilor şi măsurilor de remediere, după caz, ca urmare a neajunsurilor şi încălcărilor constatate în cadrul supravegherii | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Entităţile raportoare | Identificarea, actualizarea si verificarea permanentă a clienţilor în funcţie de categoria de risc a acestora | Surse externe | Permanent | ||||
Analiza riscurilor spălării banilor în cadrul entităţii, pornind de la evaluarea naţională a riscurilor. Elaborarea şi aprobarea unui raport aferent | Surse externe | Semestrul II, 2017 | |||||
Întocmirea şi aprobarea unui plan de acţiuni de remediere a riscurilor identificate | Surse externe | Semestrul II, 2017 | |||||
6.3. | Cunoştinţele limitate în domeniu şi aplicarea incorectă a legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor de către personalul entităţilor raportoare | Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe al personalului angajat în cadrul entităţilor raportoare | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; entităţile raportoare | Organizarea periodică a instruirilor şi seminarelor ce ţin de aplicarea conformă a legislaţiei, măsurilor de identificare a clienţilor, riscurile şi tendinţele în domeniu etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; Proiectul TWINNING | Permanent | |
Elaborarea ghidurilor pentru entităţile raportoare privind procedurile detaliate de raportare a tranzacţiilor, aplicarea măsurilor de precauţie etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; Proiectul TWINNING | Permanent | |||||
Elaborarea unui mecanism de informare permanentă a entităţilor privind sancţiunile internaţionale aplicate, actualizările listelor ţărilor ce reprezintă un risc sporit etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
6.4. | Cooperarea interinstituţională redusă | Stabilirea unei colaborări strînse şi eficiente între autorităţi | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Banca Naţională a Moldovei | Organizarea periodică a şedinţelor comune de lucru | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |
Semnarea memorandumurilor de colaborare şi stabilirea procedurilor aferente schimbului de informaţii | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Elaborarea unui mecanism ce ar facilita schimbul de informaţii în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
7. | Vulnerabilităţile sectorului altor participanţi profesionişti | ||||||
Reducerea riscurilor aferente vulnerabilităţilor sectorului altor participanţi profesionişti | |||||||
7.1. | Cadrul legal neactualizat în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Îmbunătăţirea actelor normative în vigoare | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; Camera Notarială; Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova; Ministerul Finanţelor; Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice” | Entităţile raportoare | Modificarea regulamentelor interne ale entităţilor raportoare în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 |
Modificarea recomandărilor privind identificarea beneficiarului efectiv | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Modificarea recomandărilor cu privire la monitorizarea tranzacţiilor şi activităţilor clienţilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Modificarea recomandărilor cu privire la abordarea bazată pe risc a clienţilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; alte surse | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Identificarea tipologiilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului în sectorul altor participanţi profesionişti | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
7.2. | Neidentificarea adecvată a riscurilor în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului | Identificarea şi evaluarea riscurilor de spălare a banilor şi finanţării terorismului | Entităţile raportoare | Instituţiile de supraveghere | Elaborarea unui raport de evaluare a riscurilor în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului în cadrul instituţiei | Surse externe | Semestrul II, 2017 |
7.3. | Supravegherea ineficientă | Îmbunătăţirea supravegherii în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Banca Naţională a Moldovei; Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Instituţia Publică „Agenţia Servicii Publice”; Ministerul Finanţelor | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Efectuarea controalelor pe teren pentru verificarea respectării legislaţiei aferente domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul I, 2018 |
Monitorizarea aplicării măsurilor de identificare şi verificare a clienţilor şi beneficiarilor efectivi. Aplicarea măsurilor de precauţie sporită. Monitorizarea tranzacţiilor. Aplicarea măsurilor restrictive internaţionale. Raportarea tranzacţiilor către Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Aplicarea măsurilor de control intern etc. | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Aplicarea, la necesitate, a sancţiunilor şi măsurilor de remediere, ca urmare a neajunsurilor şi încălcărilor constatate în cadrul supravegherii | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Participarea la instruiri şi seminare în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului a angajaţilor instituţiilor de supraveghere şi a entităţilor raportoare | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent | |||||
7.4. | Raportarea activităţilor şi tranzacţiilor suspecte | Elaborarea cadrului normativ cu privire la raportarea activităţilor şi tranzacţiilor suspecte | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Entităţile raportoare | Implementarea unui nou ghid privind identificarea tranzacţiilor şi activităţilor suspecte | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Permanent |
Analiza şi modernizarea softurilor existente pentru eficientizarea analizei tranzacţiilor suspecte | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 | |||||
Revizuirea instrucţiunii cu privire la primirea, analiza şi diseminarea informaţiilor referitoare la tranzacţiile suspecte | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate; surse externe | Semestrul II, 2017 | |||||
7.5. | Lipsa sancţiunilor efective, disuasive şi proporţionale | Elaborarea cadrului normativ cu privire la implementarea sancţiunilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Ajustarea legislaţiei din domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului în vederea atragerii la răspundere a persoanelor juridice şi fizice pentru încălcări grave, repetate sau sistematice ale cerinţelor referitoare la măsurile de precauţie privind clientela, păstrarea evidenţelor, raportarea tranzacţiilor suspecte | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 | |
8. | Vulnerabilitatea sectorului altor instituţii financiare | ||||||
Reducerea riscurilor aferente vulnerabilităţilor sectorului altor instituţii financiare | |||||||
8.1. | Cadrul legal deficitar în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Îmbunătăţirea actelor normative în vigoare | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Banca Naţională a Moldovei; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Armonizarea legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi altor legi care au tangenţă cu activitatea altor instituţii în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |
Elaborarea sau modificarea cadrului normativ secundar aferent activităţilor unităţilor de schimb valutar, prestatorilor de servicii de plată, organizaţiilor de creditare nebancară, asociaţiilor de economii şi împrumut, societăţilor de plată, emitenţilor de monedă electronică | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Elaborarea cadrului legal referitor la procedurile de aplicare a măsurilor asiguratorii specifice monedelor virtuale emise şi utilizate pe teritoriul Republicii Moldova | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Elaborarea cadrului instituţional pentru organele de urmărire penală şi procurori referitor la practica de urmărire penală şi cea judiciară la aplicarea regimurilor măsurilor asiguratorii, confiscării speciale şi confiscării extinse pe domeniul monedelor virtuale emise şi utilizate pe teritoriul Republicii Moldova | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Elaborarea şi modificarea ghidurilor şi recomandărilor aferente activităţilor unităţilor de schimb valutar, prestatorilor de servicii de plată, organizaţiilor de creditare nebancară, asociaţiilor de economii şi împrumut cu privire la: evaluarea riscurilor; monitorizarea tranzacţiilor; determinarea tranzacţiilor suspecte; identificarea clienţilor cu grad de risc sporit, inclusiv a persoanelor expuse politic, şi aplicarea măsurilor de precauţie sporită faţă de aceştia; aplicarea măsurilor aferente restricţiilor internaţionale, precum şi alte aspecte aferente sistemelor de control intern | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Identificarea tipologiilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului specifice sectoarelor unităţilor de schimb valutar, prestatorilor serviciilor de plată, organizaţiilor de creditare nebancară, asociaţiilor de economii şi împrumut, societăţilor de plată, emitenţilor de monedă electronică | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
8.2. | Identificarea inadecvată a riscurilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | Identificarea şi evaluarea riscurilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Banca Naţională a Moldovei; Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Entităţile raportoare | Ajustarea altor acte normative în scopul asigurării cerinţelor privind supravegherea adecvată a organizaţiilor de creditare nebancară | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 |
Ajustarea procedurilor interne la efectuarea controalelor pe teren şi din oficiu în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, inclusiv de evaluare a administratorilor şi potenţialilor acţionari conform criteriului „potrivit şi adecvat” | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
8.3. | Lacunele în identificarea beneficiarilor efectivi ai clienţilor | Întreprinderea măsurilor de identificare şi verificare a beneficiarilor efectivi ai clienţilor, precum şi a acţionarilor şi beneficiarilor efectivi ai altor instituţii | Entităţile raportoare | Identificarea şi evaluarea riscurilor de spălare a banilor aferente sectoarelor prestatorilor serviciilor de plată, organizaţiilor de creditare nebancară, societăţilor de plată şi emitenţilor de monedă electronică şi companiilor leasing ţinînd cont de clienţi şi tranzacţiile acestora | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |
Întocmirea rapoartelor de evaluare a riscurilor şi a planurilor de minimizare a riscurilor identificate, precum şi evaluarea acestora de către autoritatea de supraveghere | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Banca Naţională a Moldovei; Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice”; alte autorităţi; entităţile raportoare | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | Identificarea beneficiarilor efectivi ai clienţilor, ai prestatorilor serviciilor de plată, organizaţiilor de creditare nebancară, societăţilor de plată şi emitenţilor de monedă electronică pentru care informaţia lipseşte. Aplicarea cerinţelor actelor normative în caz de neconformare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||
8.4. | Insuficienţa aplicării criteriului „potrivit şi adecvat” la evaluarea administratorilor şi acţionarilor organizaţiilor de creditare nebancară | Verificarea identităţii beneficiarilor efectivi ai clienţilor, prestatorilor serviciilor de plată, organizaţiilor de creditare nebancară asupra cărora există dubii privind veridicitatea informaţiei prezentate. Aplicarea cerinţelor actelor normative în caz de neconformare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||
Întocmirea Registrului privind beneficiarii efectivi ai clienţilor identificaţi. Acordarea accesului la acesta entităţilor şi autorităţilor competente | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
8.5. | Supraveghere insuficientă | Îmbunătăţirea supravegherii altor instituţii în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Banca Naţională a Moldovei | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; entităţile raportoare | Evaluarea acţionarilor, la necesitate, pentru unităţile de schimb valutar, prestatorii serviciilor de plată, organizaţiile de creditare nebancară, societăţile de plată, emitenţii de monedă electronică, precum şi identificarea neconformărilor. Întreprinderea acţiunilor asupra acestora conform actelor normative în vigoare | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 |
Implementarea continuă a criteriului „potrivit şi adecvat” la evaluarea potenţialilor acţionari şi administratori ai unităţilor de schimb valutar, prestatorilor serviciilor de plată, organizaţiilor de creditare nebancară, asociaţiilor de economii şi împrumut, societăţilor de plată, emitenţilor de monedă electronică | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Consolidarea atribuţiilor şi responsabilităţilor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare la efectuarea supravegherii organizaţiilor de creditare nebancară în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Efectuarea controalelor pe teren pentru verificarea respectării de către unităţile de schimb valutar, prestatorii serviciilor de plată, organizaţiile de creditare nebancară, asociaţiile de economii şi împrumut, societăţile de plată şi emitenţii de monedă electronică a cerinţelor de conformitate cu actele normative aferente domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Stabilirea unui mecanism efectiv de supraveghere la distanţă a unităţilor de schimb valutar, asociaţiilor de economii şi împrumut, organizaţiilor de creditare nebancară în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 | |||||
Identificarea, actualizarea şi verificarea continuă a clienţilor cu grad de risc sporit, inclusiv a persoanelor expuse politic, organizaţiilor necomerciale, clienţilor nerezidenţi, beneficiarilor de monedă virtuală, altor categorii | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Creşterea resurselor alocate, inclusiv angajarea personalului calificat, în scopul conformării actelor normative aferente domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
Aplicarea sancţiunilor şi măsurilor de remediere ţinînd cont de neajunsurile şi încălcările constatate, precum şi de riscul de implicare în operaţiuni de spălare a banilor şi finanţare a terorismului | În limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
8.6. | Cooperarea lacunară | Îmbunătăţirea cooperării dintre instituţiile naţionale şi internaţionale | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Banca Naţională a Moldovei | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; entităţile raportoare | Organizarea instruirilor şi seminarelor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului atît pentru reprezentanţii entităţilor raportoare, cît şi pentru angajaţii autorităţilor competente de supraveghere, cu implicarea experţilor străini calificaţi în domeniu | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent |
Încheierea acordurilor de cooperare cu autorităţile competente naţionale şi internaţionale în scopul facilitării schimbului de informaţii aferente domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Permanent | |||||
8.7. | Lipsa totală sau parţială a unor date şi informaţii | Îmbunătăţirea sistemului de colectare şi păstrare a datelor şi informaţiilor aferente domeniului | Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Banca Naţională a Moldovei | Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor; entităţile raportoare | Crearea unei baze de date privind statisticile şi informaţiile necesare a fi stocate. Acumularea şi stocarea continuă a datelor şi informaţiilor aferente domeniului de activitate | Proiectul TWINNING; în limitele alocaţiilor bugetare aprobate | Semestrul II, 2017 – semestrul I, 2018 |
[Poziţia 8 modificată prin Hot.Guv. nr.87 din 11.02.2019, în vigoare 22.03.2019]
