vineri, 21 iulie 2017
176/21.07.2017 Lege pentru modificarea şi completarea Codului navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova

L E G E

pentru modificarea şi completarea Codului navigaţiei maritime

comerciale al Republicii Moldova

 

nr. 176  din  21.07.2017

 

Monitorul Oficial nr.316-321/554 din 25.08.2017

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I. – Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr.599/1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.1–4, art.2), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolele 5 şi 6 vor avea următorul cuprins:

Articolul 5. Administrarea de stat în domeniul transportului naval

Administrarea de stat în domeniul transportului naval se efectuează de către organul central de specialitate prin intermediul Agenţiei Navale a Republicii Moldova (în continuare – Agenţia Navală), în limitele competenţelor acesteia. În procesul de activitate, Agenţia Navală interacţionează cu alte autorităţi ale administraţiei publice.

 

Articolul 6. Misiunea, funcţiile şi atribuţiile principale ale organului central de specialitate în domeniul transportului naval

(1) Misiunea organului central de specialitate în domeniul transportului naval constă în elaborarea şi promovarea politicii Guvernului în domeniul transportului naval.

(2) Funcţiile în domeniul transportului naval ale organului central de specialitate sînt elaborarea, asigurarea implementării, monitorizarea, evaluarea şi raportarea asupra realizării politicii Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a domeniului transportului naval în condiţiile siguranţei navigaţiei, securităţii navelor şi facilităţilor portuare, ale calităţii serviciilor prestate.

(3) În scopul realizării funcţiilor sale, organul central de specialitate are următoarele atribuţii principale:

a) elaborează şi propune Guvernului spre aprobare documente de politici care să conţină vectorii de dezvoltare a transportului naval, precum şi proiecte de acte normative pentru implementarea acestora;

b) înaintează Guvernului spre aprobare, la propunerea Agenţiei Navale, politica de siguranţă şi securitate a domeniului transportului naval, emite reglementări specifice privind raportarea şi investigarea tehnică a evenimentelor de transport naval, precum şi privind desfăşurarea activităţilor de căutare-salvare în cazul accidentelor şi incidentelor navale produse pe căile navigabile interne sau în acvatoriul porturilor Republicii Moldova;

c) elaborează şi propune Guvernului spre aprobare proiecte de acte normative, de asemenea emite ordine cu caracter normativ de punere în aplicare a prevederilor în domeniul transportului naval, protecţiei consumatorilor, protecţiei mediului şi accesului la piaţa serviciilor în domeniul transportului naval;

d) înaintează Guvernului spre aprobare proiectele tratatelor internaţionale în domeniul transportului naval, conform legislaţiei privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova;

e) reprezintă Republica Moldova în relaţiile cu organismele internaţionale din domeniul transportului naval şi autorităţile similare străine pe problemele ce ţin de elaborarea şi promovarea politicii în domeniul transportului naval şi/sau în domeniul desfăşurării operaţiunilor de căutare-salvare şi investigaţie tehnică în cazul accidentelor şi incidentelor navale;

f) emite acte normative departamentale în vederea asigurării desfăşurării operaţiunilor de căutare-salvare şi a investigaţiei tehnice a accidentelor şi incidentelor navale produse pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi în cazul participării la investigaţia accidentelor şi incidentelor navale produse pe teritoriul altor state, în care sînt implicate navele înmatriculate în Republica Moldova;

g) la propunerea Agenţiei Navale, înaintează spre aprobare, în conformitate cu legislaţia privind administraţia publică centrală de specialitate, mărimea taxelor pentru serviciile din domeniul transportului naval;

h) emite actele normative departamentale necesare privind protecţia consumatorilor în domeniul transportului naval;

i) asigură supravegherea administrării patrimoniului statului transmis în gestiunea operativă a întreprinderilor al căror fondator este;

j) monitorizează activitatea Agenţiei Navale.”

2. Legea se completează cu articolele 61–63 cu următorul cuprins:

Articolul 61. Misiunea, funcţiile şi atribuţiile principale ale Agenţiei Navale

(1) Agenţia Navală este o autoritate administrativă de certificare, autorizare, supraveghere şi control în domeniul transportului naval, creată în temeiul prezentului cod şi subordonată organului central de specialitate. Agenţia Navală are statut de persoană juridică de drept public cu buget autonom şi activează în baza principiilor autogestiunii şi autofinanţării.

(2) Misiunea Agenţiei Navale constă în implementarea politicilor în domeniul transportului naval şi supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a cadrului normativ în acest domeniu în vederea asigurării siguranţei navigaţiei şi securităţii navelor şi facilităţilor portuare.

(3) Funcţiile Agenţiei Navale sînt:

a) implementarea politicii de stat în domeniul transportului naval;

b) asigurarea executării obligaţiilor şi realizării drepturilor Republicii Moldova care rezultă din prevederile tratatelor internaţionale în domeniu şi urmărirea executării acestora, în special a cerinţelor, standardelor şi recomandărilor Organizaţiei Maritime Internaţionale;

c) asigurarea aplicării cadrului normativ prin activitatea de certificare, supraveghere continuă şi control în domeniu, în conformitate cu legislaţia privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, precum şi în conformitate cu Metodologia de planificare a controlului de stat în baza analizei criteriilor de risc, aprobată de Guvern.

(4) În vederea executării misiunii sale şi a funcţiilor de bază, Agenţia Navală exercită următoarele atribuţii principale:

a) controlul statului-pavilion şi statului-port;

b) supravegherea tehnică a navelor, monitorizarea procesului de clasificare şi certificare a navelor de către societăţile de clasificare recunoscute;

c) evidenţa, atestarea şi brevetarea personalului navigant;

d) supravegherea navigaţiei, controlul şi dirijarea traficului de nave pe căile navigabile interne şi în porturile Republicii Moldova;

e) supravegherea respectării actelor normative din domeniul siguranţei şi securităţii pe căile navigabile interne şi în porturile Republicii Moldova;

f) supravegherea securităţii navelor şi a facilităţilor portuare;

g) constatarea contravenţiilor în domeniul transportului naval prevăzute la art.199, 1991–19912, 204, 207, 2211 din Codul contravenţional;

h) efectuarea expertizelor şi a constatărilor navale;

i) înscrierea şi evidenţa navelor şi ambarcaţiunilor sub pavilionul Republicii Moldova;

j) înscrierea navelor în registrul navelor, cu notificarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene;

k) coordonarea activităţilor de asistenţă, căutare şi salvare în rada portuară şi pe căile navigabile naţionale, a acţiunilor în caz de sinistru şi accident maritim;

l) notificarea operatorilor de nave, operatorilor portuari, agenţilor maritimi, societăţilor de clasificare, companiilor de plasare a personalului navigant în cîmpul muncii, altor agenţi economici care desfăşoară activităţi în domeniul transportului naval;

m) protecţia apelor navigabile naţionale împotriva poluării de către nave;

n) asigurarea siguranţei navigaţiei maritime comerciale, ocrotirii vieţii omeneşti pe mare, protecţiei şi păstrării mediului marin;

o) supravegherea exploatării în siguranţă a navelor înregistrate sub pavilionul Republicii Moldova şi implementării sistemelor de management al siguranţei la bordul navelor;

p) supravegherea securităţii construcţiilor hidrotehnice portuare şi de navigaţie;

q) respectarea obligaţiilor ce revin statului conform acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, în domeniul său de activitate;

r) colaborarea cu organismele internaţionale din domeniul transportului naval şi cu autorităţile similare străine cu funcţii de supraveghere, certificare şi control, precum şi cu cele cu funcţii de elaborare a normelor de siguranţă în domeniul transportului naval;

s) participarea la elaborarea proiectelor de acte normative, regulamente, instrucţiuni şi de alte norme obligatorii din domeniul transportului naval, înaintarea acestor proiecte sau propuneri organului central de specialitate pentru demararea procedurilor de aprobare;

t) aprobarea, în limitele competenţelor, a cerinţelor tehnice şi standardelor de certificare, a altor acte normative departamentale cu caracter tehnic conforme cu reglementările, standardele, practicile recomandate şi procedurile elaborate de Organizaţia Internaţională Maritimă şi de alte organisme internaţionale din domeniul transportului naval la care Republica Moldova este parte;

u) emiterea, în limitele competenţelor, a deciziilor cu caracter administrativ, a dispoziţiilor, avizelor şi directivelor operaţionale şi a celor ce ţin de siguranţa navigaţiei şi securităţii în port, aprobarea regulamentelor, instrucţiunilor, altor acte cu caracter tehnic care conţin standarde şi proceduri executorii pentru persoanele fizice şi juridice care activează în domeniul transportului naval;

v) emiterea actelor administrative, a mijloacelor acceptabile de punere în conformitate şi a materialelor de îndrumare, a căror implementare conferă prezumţia de conformitate şi care sînt executorii pentru persoanele fizice şi juridice care activează în domeniul transportului naval;

w) participarea la elaborarea proiectelor tratatelor internaţionale, precum şi a propunerilor de aderare a Republicii Moldova la tratatele internaţionale în domeniul transportului naval, înaintarea acestora organului central de specialitate pentru promovare;

x) încheierea acordurilor de colaborare, de schimb de experienţă şi informaţie de specialitate cu organismele internaţionale din domeniul transportului naval şi autorităţile similare străine în condiţiile legislaţiei privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova;

y) încheierea acordurilor cu societăţile de clasificare recunoscute de Guvern sau aflate în proces de recunoaştere, monitorizarea şi supravegherea activităţii acestora în raport cu performanţa, examinarea oportunităţii recunoaşterii societăţilor de clasificare noi, de asemenea înaintarea de propuneri organului central de specialitate privind demararea procedurilor de retragere a recunoaşterii acestora.

(5) Procedurile tehnice şi administrative de certificare, autorizare şi control în domeniul transportului naval se aprobă în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

 

Articolul 62. Organizarea activităţii Agenţiei Navale

(1) Agenţia Navală îşi exercită funcţiile şi atribuţiile în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Navale, aprobat de Guvern.

(2) Agenţia Navală este condusă de un director, asistat de un director adjunct.

(3) Directorul Agenţiei Navale este numit în funcţie prin ordin al ministrului în urma unui concurs public, organizat de organul central de specialitate. Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se stabileşte în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Navale.

(4) Directorul adjunct este selectat în urma unui concurs public, desfăşurat în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Navale, şi este numit în funcţie prin ordin al ministrului, la propunerea directorului Agenţiei Navale.

(5) În cazul vacanţei funcţiei de director sau de director adjunct al Agenţiei Navale, ministrul, în termen de cel mult o lună de la data anunţării rezultatelor finale ale concursului, numeşte un nou director sau director adjunct în conformitate cu procedura prevăzută la alin.(3) şi (4).

(6) În cazul vacanţei funcţiei de director al Agenţiei Navale, ministrul numeşte directorul adjunct în funcţia de director interimar pe perioada vacanţei funcţiei. În cazul vacanţei funcţiei de director adjunct, directorul Agenţiei Navale numeşte unul dintre angajaţii Agenţiei Navale, care posedă studiile şi experienţa necesară, în funcţia de director adjunct interimar pe perioada vacanţei funcţiei.

(7) Candidat la funcţia de director al Agenţiei Navale poate fi persoana care corespunde următoarelor cerinţe generale:

a) este cetăţean al Republicii Moldova;

b) are studii universitare în domeniul transportului maritim comercial, economic, juridic sau tehnic. Studiile în domeniul transportului maritim comercial sînt considerate prioritare;

c) are o experienţă de muncă de cel puţin 5 ani în domeniul transportului naval sau în domenii conexe, dintre care 3 ani în funcţie de conducere;

d) posedă limba de stat.

(8) Candidat la funcţia de director adjunct al Agenţiei Navale poate fi persoana care corespunde următoarelor cerinţe generale:

a) este cetăţean al Republicii Moldova;

b) are studii universitare în domeniul transportului naval, economic, juridic sau tehnic;

c) are o experienţă de muncă de cel puţin 3 ani în domeniul transportului naval sau în domenii conexe, dintre care 1 an în funcţie de conducere;

d) posedă limba de stat.

(9) Directorul şi directorul adjunct al Agenţiei Navale sînt eliberaţi din funcţie de către ministru în următoarele cazuri:

a) pierderea cetăţeniei Republicii Moldova;

b) depunerea cererii de demisionare;

c) imposibilitatea exercitării funcţiei pe o perioadă mai mare de 4 luni consecutive, inclusiv pe motiv de boală;

d) condamnare prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată pentru săvîrşire de infracţiuni;

e) alegerea sau numirea în altă funcţie de demnitate publică;

f) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, în mod sistematic, a atribuţiilor specifice funcţiei.

(10) Angajarea personalului Agenţiei Navale se efectuează pe bază de concurs organizat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(11) Asigurarea activităţii Agenţiei Navale se efectuează prin încasarea plăţilor pentru înregistrarea navelor, supravegherea şi controlul stării tehnice a navelor comerciale, pilotarea navelor, dirijarea navelor în port, perfectarea intrării/ieşirii navelor în/din port.

(12) Bugetul Agenţiei Navale se aprobă anual de Guvern, în limitele necesităţilor de asigurare a unei activităţi conforme şi a independenţei financiare. Agenţia Navală elaborează anual, pînă la data de 15 noiembrie, proiectul bugetului pentru anul următor. În cazul în care bugetul Agenţiei Navale nu este aprobat pînă la începutul anului financiar, aceasta îşi va limita cheltuielile lunare la mărimea 1/12 din cheltuielile stabilite pentru anul precedent.

(13) Anual, pînă la data de 31 martie, Agenţia Navală prezintă spre examinare Guvernului şi organului central de specialitate raportul financiar. Evidenţa contabilă se efectuează în conformitate cu cerinţele standardelor naţionale de contabilitate. Executarea anuală a bugetului se verifică printr-un audit independent, al cărui raport este transmis Guvernului şi organului central de specialitate spre informare pînă la data de 1 mai.

(14) Agenţia Navală remite semestrial Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene extrase din registrul navelor privind navele maritime comerciale şi cele fluviale radiate şi înregistrate în acesta.

 

Articolul 63. Tarifele şi taxele pentru serviciile Agenţiei Navale

(1) Agenţia Navală percepe de la proprietarii/armatorii/operatorii de nave înregistrate în registrul navelor şi catalogul naval, inclusiv de la navele care intră/ies în/din porturile Republicii Moldova, tarife şi taxe pentru serviciile prestate.

(2) Tarifele şi taxele pentru serviciile prestate de Agenţia Navală se stabilesc, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind administraţia publică centrală de specialitate, de Guvern în baza metodologiei aprobate de către acesta.”

3. Articolul 8:

la alineatul (1), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”;

la alineatul (2), sintagma „autorităţii centrale de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţiei Navale”.

4. La articolul 9 alineatul (1), sintagma „Autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Organul central de specialitate”.

5. La articolul 26 alineatul (3), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

6. La articolul 28, sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

7. La articolul 32 alineatul (4), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

8. La articolul 35, alineatul (1) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

„d) a comis o încălcare a regimului juridic al porturilor maritime internaţionale închise pentru navigaţia internaţională, a prevederilor tratatelor internaţionale, a rezoluţiilor internaţionale şi a măsurilor restrictive internaţionale la care s-a aliniat Republica Moldova.”

9. La articolul 39 alineatul (2), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

10. La articolul 42 alineatul (3), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „autoritatea de specialitate în domeniul comunicaţiilor”.

11. La articolul 53, sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

12. La articolul 58 alineatul (2), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

13. La articolul 79 alineatul (2), sintagma „autorităţii centrale de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţiei Navale”.

14. La articolul 80 alineatul (1), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

15. La articolul 81 alineatul (2), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

16. La articolul 90 alineatul (1), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

17. Articolul 91:

la alineatul (1), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”;

la alineatul (2), sintagma „autorităţii centrale de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţiei Navale”.

18. La articolul 92 litera j), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

19. La articolul 94 alineatul (1), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

20. La articolul 96 alineatul (2), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

21. La articolul 97 alineatul (1), sintagma „Autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

22. Articolul 99 va avea următorul cuprins:

Articolul 99. Taxa de pilotaj

Pentru serviciile pilotului se percepe o taxă de pilotaj al cărei cuantum este stabilit de Guvern.”

23. Articolul 114:

la alineatul (1), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”;

la alineatul (3), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

24. La articolul 115 alineatul (2), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

25. La articolul 117, sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

26. La articolul 120 alineatul (1), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu cuvîntul „Guvern”.

27. La articolul 127 alineatul (2), textul „ , de comun acord cu autoritatea centrală de specialitate,” se exclude.

28. La articolul 128 alineatul (3), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

29. Articolul 135:

la alineatul (1), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

la alineatul (2), sintagma „autorităţii centrale de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţiei Navale”.

30. Articolul 136:

la alineatul (1), sintagma „autorităţii centrale de specialitate” se substituie cu sintagma „organului central de specialitate”;

la alineatul (4), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

31. La articolul 170 alineatul (4), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

32. La articolul 190 alineatul (2), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

33. La articolul 317 alineatul (2), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Navală”.

34. La articolul 328 alineatul (2), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

35. La articolul 381 alineatul (3), sintagma „autoritatea centrală de specialitate” se substituie cu sintagma „organul central de specialitate”.

 

Art.II. – Guvernul, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu aceasta.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIAndrian CANDU

 

Nr.176. Chişinău, 21 iulie 2017.