H O T Ă R Î R E
pentru implementarea Legii nr.215 din 4 noiembrie 2011
cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova
nr. 297 din 11.05.2017
Monitorul Oficial nr.155-161/374 din 19.05.2017
* * *
Notă: Pe tot parcursul textului hotărîrii, cuvintele „Departamentul Poliţiei de Frontieră”, la orice caz gramatical, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră”, la cazul gramatical corespunzător, conform Hot.Guv. nr.1145 din 21.11.2018, în vigoare 14.01.2019
În temeiul prevederilor art.7 alin.(3), art.15 alin.(5), art.23 alin.(2) lit.e), art.28 alin.(3), art.35 alin.(5) şi (9), art.36 alin.(1), art.37 alin.(1) şi art.41 alin.(2) din Legea nr.215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.76-80, art.243), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
1) Regulile suplimentare privind controlul la trecerea frontierei de stat, conform anexei nr.1;
2) Regulile de regim în punctele de trecere a frontierei de stat, conform anexei nr.2;
3) Lista punctelor de trecere a frontierei de stat ale Republicii Moldova, conform anexei nr.3;
4) Normele tehnice de înzestrare a punctelor de trecere a frontierei de stat, conform anexei nr.4;
5) Regulile de eliberare a permisului de activitate în punctele de trecere a frontierei de stat, conform anexei nr.5;
6) Regulile specifice ale regimului zonei de frontieră, conform anexei nr.6;
7) Regulile privind instituirea consemnului la frontieră, conform anexei nr.7;
8) Regulile specifice ale regimului frontierei de stat, conform anexei nr.8;
9) Regulile privind modul şi condiţiile de avizare a vînătorii în zona de frontieră, conform anexei nr.9.
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
2. Organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi celelalte autorităţi şi instituţii implicate vor asigura implementarea prezentei hotărîri în limitele alocaţiilor aprobate în bugetul de stat pe anul respectiv şi din alte surse ce nu contravin legislaţiei.
3. Se abrogă:
1) Hotărîrea Guvernului nr.926 din 12 decembrie 2012 „Pentru implementarea Legii nr.215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.270-272, art.1014);
2) pct.15 din modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.312 din 5 mai 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.110-114, art.340).
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Ministrul afacerilor interne | Alexandru Jizdan
|
Nr.297. Chişinău, 11 mai 2017. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 11 mai 2017
Notă: Pe tot parcursul textului anexei nr.1 cuvintele „Departamentul Poliţiei de Frontieră”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră”, la forma gramaticală corespunzătoare, conform Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019
REGULILE SUPLIMENTARE
privind controlul la trecerea frontierei de stat
Prezentele Reguli transpun parţial Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 77 din 23 martie 2016, şi transpun Directiva 2004/82/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind obligaţia operatorilor de transport de a comunica datele privind pasagerii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 261 din 6 august 2004.
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentele Reguli stabilesc:
1) condiţiile de creare a culoarelor, categoriile de persoane şi regulile de trafic prin culoare în punctele de trecere a frontierei de stat (în continuare – puncte de trecere);
2) categoriile de persoane ale căror acte de călătorie nu se ştampilează;
3) regulile specifice de control la trecerea frontierei de stat pentru anumite categorii de persoane;
4) regulile specifice de control al frontierei pentru anumite tipuri de frontieră de stat şi mijloace de transport;
5) regulile cu privire la înregistrarea informaţiilor;
6) regulile cu privire la modul şi condiţiile transmiterii şi procesării informaţiei de către transportatorii aerieni;
7) regulile de trecere a frontierei de stat de către echipele de acordare a ajutorului (echipaje de intervenţie) în caz de situaţii excepţionale şi situaţii de urgenţă;
8) prezumţia cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la durata şederii în Republica Moldova.
II. CONDIŢIILE DE CREARE A CULOARELOR DE TRECERE A FRONTIEREI
DE STAT, CATEGORIILE DE PERSOANE ŞI REGULILE DE TRAFIC
PRIN CULOARE ÎN PUNCTELE DE TRECERE
2. Traficul în punctele de trecere poate fi separat prin culoare, pentru a asigura nivelul optim al fluxului de persoane şi mijloace de transport la trecerea frontierei de stat. Culoarele sînt diferenţiate prin intermediul indicatoarelor prevăzute în anexa nr.1 la prezentele Reguli, în funcţie de specificul punctului de trecere, condiţiile de trafic şi infrastructură. În circumstanţe excepţionale, culoarele pot fi instalate în orice moment şi acolo unde condiţiile de trafic şi infrastructură impun acest lucru. În conformitate cu tratatele internaţionale la care este parte, Republica Moldova cooperează cu ţările vecine în vederea instalării de culoare în punctele de trecere.
3. Pentru asigurarea fluidizării traficului de persoane şi mijloace de transport care traversează frontiera de stat prin punctele de trecere, culoarele sînt diferenţiate prin intermediul indicatoarelor clar vizibile.
4. În punctele de trecere rutiere, feroviare, fluviale, portuare şi aeriene, cetăţenii Republicii Moldova folosesc culoarele stabilite în părţile A, B şi C ale anexei nr.1 la prezentele Reguli.
5. Străinii care sînt exoneraţi de obligativitatea deţinerii vizei la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, precum şi străinii care deţin un permis de şedere valabil pe teritoriul Republicii Moldova folosesc culoarele stabilite în părţile B şi C ale anexei nr.1 la prezentele Reguli. Celelalte persoane folosesc culoarul stabilit în partea C a anexei nr.1 la prezentele Reguli.
6. Informaţiile cuprinse în indicatoarele menţionate în anexa nr.1 la prezentele Reguli sînt afişate în limba de stat şi în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională.
7. În punctele de trecere fluviale, portuare şi terestre, traficul mijloacelor de transport se separă în culoare cu ajutorul indicatoarelor stabilite în partea D a anexei nr.1 la prezentele Reguli.
8. În funcţie de crearea aglomeraţiilor la traversarea frontierei de stat, se permite schimbarea culoarelor, direcţiilor de deplasare, în vederea fluidizării traficului.
9. În cazul survenirii unui dezechilibru în trafic într-un anumit punct de trecere, regulile aplicabile pentru folosirea diferitor culoare pot fi suspendate de Poliţia de Frontieră şi de Serviciul Vamal pentru perioada de timp necesară eliminării acestuia.
III. CATEGORIILE DE PERSOANE ALE CĂROR ACTE
DE CĂLĂTORIE NU SE ŞTAMPILEAZĂ
10. Nu se aplică ştampila de intrare sau de ieşire:
1) pe paşapoartele cetăţenilor Republicii Moldova;
2) pe actele de călătorie ale şefilor de stat şi ale demnitarilor, inclusiv ale membrilor de familie care îi însoţesc, a căror sosire a fost anunţată oficial, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
3) pe licenţa pilotului sau pe certificatul (legitimaţia) de membru al echipajului aeronavei şi pe legitimaţia de inspector pentru siguranţa zborului;
4) pe actele de călătorie şi pe actele de identitate ale personalului navigant inclus în rolul de echipaj al oricăror nave ce intră în port şi nu efectuează procedura de schimbare a echipajului, pe actele de călătorie ale pasagerilor incluşi în lista de pasageri aflaţi la bordul navelor care efectuează croaziere şi urmează un itinerar stabilit în prealabil cuprinzînd un program de activităţi turistice în diverse porturi, care nu îmbarcă şi nu debarcă pasageri în cursul călătoriei şi care nu sînt supuse controlului la trecerea frontierei de stat, sau al navelor de mărfuri şi călători al căror port de debarcare nu este un port din Republica Moldova (tranzit);
5) pe actele de călătorie ale rezidenţilor din zona de frontieră care beneficiază de regimul micului trafic de frontieră, la prezentarea permisului de mic trafic;
6) pe actele de călătorie ale rezidenţilor din raioanele de frontieră care beneficiază de regimul de trecere simplificat, la confirmarea domiciliului;
7) pe actele de călătorie ale personalului însoţitor la bordul trenului;
8) pe cărţile de identitate ale cetăţenilor străini, acceptate pentru traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova.
11. Actele de călătorie ale străinilor se ştampilează la fiecare intrare/ieşire în/din Republica Moldova, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
IV. REGULILE SPECIFICE DE CONTROL LA TRECEREA FRONTIEREI
DE STAT PENTRU ANUMITE CATEGORII DE PERSOANE
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
12. Regulile specifice stabilite în prezentul capitol se aplică controalelor următoarelor categorii de persoane:
1) şefii de stat, de guvern şi membrii delegaţiilor care îi însoţesc;
2) piloţii aeronavelor şi echipajele acestora;
3) personalul navigant;
4) deţinătorii paşapoartelor diplomatice, oficiale, de serviciu, precum şi a membrii organizaţiilor internaţionale;
5) muncitorii transfrontalieri;
6) minorii.
Secţiunea a 2-a
Şefii de stat şi de guvern şi membrii delegaţiilor care îi însoţesc
13. Şefii de stat şi de guvern şi membrii delegaţiei acestora ale căror sosire şi plecare au fost anunţate oficial Poliţiei de Frontieră prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene sînt supuşi controlului minim la trecerea frontierei de stat.
131. Controlul minim la trecerea frontierei de stat prevăzut la pct.13 se efectuează în baza listelor şi copiilor documentelor de călătorie prezentate în prealabil Poliţiei de Frontieră de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
[Pct.131 introdus prin Hot.Guv. nr.298 din 17.05.2023, în vigoare 18.05.2023]
Secţiunea a 3-a
Piloţii aeronavelor şi alţi membri ai echipajului
14. Posesorii licenţei de pilot sau certificatului (legitimaţiei) care atestă calitatea de membru al echipajului de zbor sau legitimaţiei de inspector pentru siguranţa zborului, în exercitarea atribuţiilor şi în baza documentelor menţionate, pot:
1) să se îmbarce/debarce în/din aeroportul de escală sau aeroportul de sosire situat pe teritoriul Republicii Moldova;
2) să se deplaseze, prin orice mijloc de transport, spre un aeroport situat pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a se îmbarca pe aeronavă;
3) să intre pe teritoriul localităţii din Republica Moldova în care este situat aeroportul de escală sau de sosire, pe un termen de pînă la 72 de ore.
15. În alte situaţii, faţă de posesorii licenţei de pilot sau certificatului care atestă calitatea de membru al echipajului se aplică prevederile legale cu privire la condiţiile de intrare în Republica Moldova.
16. Membrilor echipajelor aeronavelor se acordă prioritate la efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat doar cînd este posibil, fiind supuşi controlului minim. Aceştia vor fi controlaţi înaintea pasagerilor sau în locuri special amenajate pentru acest scop.
Secţiunea a 4-a
Personalul navigant
17. Poliţistul de frontieră poate autoriza marinarilor care deţin un act de identitate a personalului navigant, eliberat în conformitate cu acordurile şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova şi deplasarea la ţărm în zona portului în care a acostat nava acestora sau în localitatea aflată în vecinătatea portului, fără să se prezinte la punctul de trecere, cu condiţia ca aceştia să fie înscrişi în rolul de echipaj care a fost în prealabil prezentat pentru control Poliţiei de Frontieră, cu cel puţin 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.
18. Conform rezultatelor analizei riscurilor legate de securitatea statului şi de combaterea migraţiei ilegale, marinarii pot fi supuşi controlului la trecerea frontierei de stat de către poliţiştii de frontieră, înainte de a coborî de pe navă.
19. Dacă marinarul constituie un pericol la adresa securităţii statului, ordinii şi sănătăţii publice, acestuia i se refuză permisiunea de a coborî de pe navă.
20. Marinarii se supun controlului la trecerea frontierei de stat conform regulilor generale de trecere a frontierei dacă intenţionează să rămînă în alte localităţi decît cea în care este situat portul.
Secţiunea a 5-a
Deţinătorii paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de
serviciu şi membrii organizaţiilor internaţionale
21. Deţinătorilor paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, eliberate de state străine, recunoscute sau acceptate de Republica Moldova, precum şi posesorilor documentelor de călătorie eliberate de organizaţiile internaţionale menţionate în pct.24, care călătoresc în interes de serviciu, precum şi membrilor de familie care îi însoţesc, la punctele de trecere, li se poate acorda prioritate faţă de ceilalţi călători, chiar dacă urmează să obţină viza de intrare. Persoanelor care deţin aceste documente nu li se solicită să probeze că au suficiente mijloace de întreţinere.
22. Persoanelor care se prezintă la frontieră şi declară că beneficiază de privilegii, imunităţi şi alte scutiri, poliţiştii de frontieră le solicită să facă dovada calităţii lor prin prezentarea documentelor corespunzătoare, în special certificate eliberate de statele acreditante, paşaportul diplomatic sau alte documente. Dacă există îndoieli, poliţistul de frontieră poate solicita Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene să stabilească autenticitatea documentului emis de către minister şi subdiviziunile acestuia.
23. Membrii acreditaţi ai misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi membrii familiilor acestora pot intra în Republica Moldova prezentînd cardul de acreditare şi un act de călătorie valabil. Poliţiştii de frontieră nu pot să refuze deţinătorilor paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu intrarea/ieşirea pe/de pe teritoriul Republicii Moldova fără consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Aceeaşi procedură se aplică şi în cazul în care în sistemele informaţionale integrate naţionale a fost introdus un consemn faţă de asemenea persoane.
24. Documentele eliberate de organizaţiile internaţionale în interes de serviciu sînt prevăzute în lista documentelor de călătorie acceptate pentru traversarea de către străini a frontierei de stat a Republicii Moldova, stabilită de către Guvern.
Secţiunea a 6-a
Muncitorii transfrontalieri
25. Procedurile pentru controlul muncitorilor transfrontalieri sînt stabilite în conformitate cu prezentele Reguli. Muncitorii transfrontalieri care sînt cunoscuţi de către poliţiştii de frontieră datorită frecventelor traversări ale frontierei de stat pe la acelaşi punct de trecere şi care nu sînt subiecţi ai consemnelor nominale în sistemele informaţionale integrate naţionale pot fi subiecţi ai unui control minim, pentru a se asigura că deţin un act de călătorie şi îndeplinesc condiţiile necesare intrării/ieşirii în/din Republica Moldova. Un control amănunţit la trecerea frontierei de stat se efectuează faţă de aceste persoane ocazional şi la intervale neregulate, fără a se anunţa în prealabil.
Secţiunea a 7-a
Minorii
26. Copiii cetăţeni ai Republicii Moldova şi copiii subiecţi ai pluralităţii de cetăţenii, care se identifică inclusiv ca cetăţeni ai Republicii Moldova se află sub protecţia statului, fiindu-le aplicabile prevederile legislaţiei naţionale în vigoare.
27. La ieşirea de pe teritoriul Republicii Moldova, persoanele care însoţesc copiii cetăţeni ai Republicii Moldova sînt obligate să confirme poliţistului de frontieră dreptul de a-i însoţi pe aceştia în străinătate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
28. În cazul copiilor străini, poliţistul de frontieră va întreprinde măsuri posibile de verificare că aceştia nu sînt victime ale unei infracţiuni de trafic de fiinţe umane sau răpiri.
V. REGULILE SPECIFICE DE CONTROL AL FRONTIEREI PENTRU ANUMITE
TIPURI DE FRONTIERĂ DE STAT ŞI MIJLOACE DE TRANSPORT
Secţiunea 1
Controlul traficului rutier
29. În vederea garantării unor controale eficiente asupra persoanelor şi mijloacelor de transport în timpul asigurării siguranţei şi fluidităţii traficului rutier, fluxurile în punctele de trecere se regularizează într-o manieră adecvată. În cazul în care este necesar, Republica Moldova poate încheia tratate bilaterale pentru direcţionarea şi blocarea traficului. La frontierele terestre, dacă circumstanţele permit, Republica Moldova poate instala sau opera culoare separate la punctele de trecere, în conformitate cu prevederile capitolului II din prezentele Reguli. În circumstanţe excepţionale şi în cazul în care situaţia traficului şi condiţiile de infrastructură reclamă, utilizarea culoarelor separate poate fi suspendată de Poliţia de Frontieră şi de Serviciul Vamal.
30. Persoanele care călătoresc cu mijloace de transport rămîn în interiorul lor în timpul controalelor. Persoanelor li se poate solicita să coboare din mijlocul de transport. Controalele amănunţite se efectuează în locuri special amenajate sau în alte încăperi de serviciu. În interesul asigurării siguranţei personalului, controalele se efectuează, după posibilitate, de către doi poliţişti de frontieră.
31. Conducătorul vehiculului este obligat să asigure lizibilitatea numerelor de înmatriculare şi a numerelor de identificare a agregatelor cu numerele de fabricare pregătite pentru verificare.
Secţiunea a 2-a
Controlul traficului feroviar
32. Controlului la trecerea frontierei sînt supuşi pasagerii şi personalul însoţitor la bordul trenului care traversează frontiera de stat, precum şi trenurile marfare şi trenurile goale. Aceste controale se efectuează în unul din următoarele moduri:
1) în prima gară/staţie feroviară de sosire sau în ultima gară/staţie feroviară de plecare de pe teritoriul Republicii Moldova;
2) în tren, în timpul călătoriei.
33. Republica Moldova poate încheia tratate bilaterale cu privire la modalitatea de efectuare a acestor controale.
34. Prin derogare de la pct.32 şi în vederea facilitării fluxurilor de trafic feroviar ale trenurilor de pasageri, prin acorduri bilaterale cu statele vecine pot fi stabilite şi alte moduri de control:
1) în gările/staţiile feroviare amplasate pe teritoriul statului vecin, în imediata apropiere a frontierei;
2) în gările/staţiile feroviare amplasate pe teritoriul Republicii Moldova, în imediata apropiere a frontierei;
3) în tren, pe parcursul deplasării acestuia între gările/staţiile feroviare de pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul în care acesta tranzitează o porţiune de teren a statului vecin, cu sau fără opriri;
4) în tren, pe parcursul deplasării acestuia de la sau spre frontiera de stat, sau pe parcursul deplasării acestuia de la o gară/staţie feroviară spre altă gară/staţie feroviară, situate pe teritoriul Republicii Moldova.
35. La cererea poliţistului de frontieră sau a funcţionarului vamal, la efectuarea controlului spaţiilor goale ale vagoanelor trenului poate fi implicat inspectorul/însoţitorul de tren.
[Pct.35 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
36. La parvenirea informaţiilor în baza analizei riscurilor că în tren se ascund persoane semnalate sau suspectate de comiterea unei infracţiuni ori care intenţionează să traverseze ilegal frontiera de stat a Republicii Moldova, Poliţia de Frontieră, în cazul în care este în imposibilitate de a interveni conform legislaţiei în vigoare, va informa autorităţile competente ale statelor vecine.
Secţiunea a 3-a
Controlul traficului aerian
37. În aeroporturile internaţionale, comisiile aeroportuare de securitate aeronautică controlează ca administraţia aeroportului să ia măsurile necesare pentru a separa fluxurile de pasageri ale zborurilor interne de fluxurile de pasageri ale zborurilor internaţionale. În acest scop, în aeroporturile internaţionale se stabileşte o infrastructură adecvată.
38. Locul unde se efectuează controlul la trecerea frontierei este stabilit în conformitate cu următoarea procedură:
1) pasagerii unui zbor dintr-un stat străin care se îmbarcă pentru un zbor intern sînt supuşi controlului de intrare la aeroportul de sosire în Republica Moldova. Pasagerii unui zbor intern care se îmbarcă pentru un zbor către un stat străin (pasageri de transfer) sînt supuşi controlului la ieşire din Republica Moldova pe ultimul aeroport din Republica Moldova;
2) pentru zborurile dinspre sau spre un stat străin care nu au pasageri de transfer şi pentru zborurile care fac mai multe escale în aeroporturile Republicii Moldova şi în care nu se schimbă aeronava:
a) pasagerii zborurilor dinspre sau spre state străine unde nu există un transfer precedent sau ulterior de pasageri pe teritoriul Republicii Moldova, sînt supuşi controlului la intrare în aeroportul de sosire şi controlului la ieşire în aeroportul de plecare;
b) pasagerii zborurilor dinspre sau spre state străine cu mai mult de o escală pe teritoriul Republicii Moldova şi în care nu se schimbă aeronava (pasageri de tranzit) şi cu condiţia că pasagerii nu pot fi îmbarcaţi în aeronavă pentru distanţa situată pe teritoriul Republicii Moldova, sînt supuşi unui control la intrare pe aeroportul de destinaţie şi unui control la ieşire pe aeroportul de îmbarcare;
c) pentru zborurile dinspre state străine cu mai mult de o escală pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul în care companiile aeriene au posibilitatea să îmbarce pasageri doar pentru distanţa rămasă pe teritoriul Republicii Moldova, pasagerii sînt supuşi controlului la ieşire pe aeroportul de îmbarcare şi unui control la intrare pe aeroportul de destinaţie. Controlul pasagerilor care, în timpul escalelor, se află la bordul aeronavei şi nu s-au îmbarcat pe teritoriul Republicii Moldova se va efectua în conformitate cu lit.b). Procedura inversă se aplică acelei categorii de zboruri a căror ţară de destinaţie este un stat străin.
39. Controlul la trecerea frontierei nu se efectuează în aeronavă sau la poarta de îmbarcare, cu excepţia cazurilor cînd este justificat în baza analizei riscurilor legate de securitatea statului şi migraţia ilegală. Pentru a se asigura că la aeroporturile desemnate ca puncte de trecere persoanele sînt controlate în conformitate cu regulile stabilite cu privire la controlul la trecerea frontierei, autorităţile aeroportuare iau măsurile necesare pentru a direcţiona traficul de pasageri spre facilităţile rezervate pentru control.
40. Operatorul aerian/de aeroport, în comun cu autorităţile de control, ia măsurile necesare pentru a preveni intrarea şi ieşirea persoanelor neautorizate în zonele rezervate, de exemplu în zona de tranzit. Controalele la trecerea frontierei nu se efectuează în zona de tranzit, cu excepţia cazurilor cînd acestea sînt justificate în baza analizei riscurilor legate de securitatea statului şi migraţia ilegală. Controale în această zonă pot fi efectuate faţă de persoanele care sînt obligate să deţină viză de tranzit aeroportuar, pentru a verifica dacă acestea se află în posesia unei asemenea vize.
41. În cazuri de forţă majoră, urgenţă medicală şi cazuri excepţionale, de pericol iminent sau la solicitările autorităţilor competente, o aeronavă care efectuează un zbor dinspre un stat străin şi aterizează pe un teren de aterizare care nu este un punct de trecere poate să continue zborul numai după obţinerea autorizaţiei eliberate de Poliţia de Frontieră în coordonare cu Serviciul Vamal. Aceeaşi procedură se va aplica şi aeronavei care efectuează un zbor dinspre un stat străin şi aterizează fără permisiune. În orice eventualitate, prevederile legislaţiei ce reglementează controlul la trecerea frontierei se aplică controalelor persoanelor de la bordul acelei aeronave.
42. În aerodromurile prin care sînt autorizate zborurile dinspre sau spre state străine, se iau măsuri ca persoanele să fie controlate în conformitate cu legislaţia cu privire la controlul la trecerea frontierei.
43. În aerodromuri se poate renunţa să se facă înzestrări adecvate pentru a se asigura că fluxurile de pasageri pentru zboruri interne de celelalte zboruri sînt separate fizic. De asemenea, în lipsa orarului regulat al zborurilor, prezenţa permanentă a poliţiştilor de frontieră nu este necesară.
44. Cînd nu este asigurată prezenţa permanentă a poliţiştilor de frontieră în aerodrom, conducerea aerodromului va notifica, în prealabil cu cel puţin 3 ore, pe canale oficiale, Poliţia de Frontieră şi organul vamal despre sosirea/plecarea aeronavelor dinspre/spre state străine pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei, controlului de securitate aeronautică, precum şi controlului vamal.
45. În cazul unor zboruri private dinspre sau spre state străine, comandantul aeronavei transmite Poliţiei de Frontieră, înaintea decolării, o declaraţie generală şi informaţii privind identitatea pasagerilor.
46. Aranjamentele pentru intrarea şi ieşirea planoarelor, aeronavelor ultrauşoare, elicopterelor, aeronavelor mici capabile să zboare doar pe distanţe scurte şi a aeronavelor sînt stabilite de legislaţia în vigoare şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Secţiunea a 4-a
Controlul traficului fluvial
47. Controlul la trecerea frontierei şi controlul vamal al persoanelor şi navelor se efectuează în portul de destinaţie sau de plecare, la bordul navei sau într-o zonă stabilită separat pentru acest scop, aflată în imediata apropiere a navei. În conformitate cu tratatele internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte, controlul la trecerea frontierei poate fi efectuat şi în timpul călătoriei, la sosirea sau plecarea navei de pe teritoriul statului străin.
48. Scopul controlului la trecerea frontierei constituie asigurarea îndeplinirii condiţiilor de intrare în Republica Moldova de către echipaj şi pasageri.
49. Căpitanul navei sau agentul portuar întocmeşte în două exemplare rolul de echipaj şi, după caz, lista de pasageri aflaţi la bord şi, pînă la sosirea în port, o transmite Poliţiei de Frontieră prin intermediul agentului portuar. Dacă, din motive de forţă majoră, rolul sau lista nu poate fi expediată, o copie a acestora se expediază la cel mai apropiat punct de trecere sau la căpitănia portului, care o expediază Poliţiei de Frontieră.
50. Un exemplar al rolului sau listei semnate de poliţistul de frontieră se înmînează căpitanului navei care le prezintă, la cerere, în port.
51. Căpitanul navei sau agentul portuar informează imediat Poliţia de Frontieră despre orice schimbări în componenţa echipajului navei sau privind numărul de pasageri. De asemenea, căpitanul navei este obligat să informeze imediat Poliţia de Frontieră şi, dacă este posibil, înainte de intrarea navei în port, despre prezenţa la bord a pasagerilor clandestini. Concomitent, pasagerii clandestini vor rămîne sub supravegherea căpitanului navei.
52. Căpitanul navei informează Poliţia de Frontieră despre plecarea navei în timp cuvenit şi, în conformitate cu regulile în vigoare, respectivul port. Dacă căpitanul navei nu poate să informeze Poliţia de Frontieră, el informează autoritatea portuară competentă. Al doilea exemplar al rolului şi listei completate şi semnate se întoarce poliţiştilor de frontieră sau căpităniei portului.
Secţiunea a 5-a
Controlul navelor
53. Căpitanul navei sau agentul maritim transmite Poliţiei de Frontieră şi organului vamal itinerarul şi programul cu cel puţin 24 de ore înainte de a ajunge în port sau cel tîrziu în momentul în care nava părăseşte portul anterior, în cazul în care durata călătoriei este mai mică de 24 de ore.
54. Dacă itinerarul unei nave include doar porturi situate pe teritoriul Republicii Moldova, controlul la trecerea frontierei nu se efectuează şi nava poate acosta în porturi care nu reprezintă puncte de trecere. Totuşi, în baza rezultatelor analizei riscurilor legate de securitatea statului şi migraţia ilegală, poate fi efectuat controlul la trecerea frontierei al echipajului şi pasagerilor.
55. Dacă itinerarul unei nave include atît porturi situate pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi porturi situate în state străine, controlul la trecerea frontierei se efectuează după cum urmează:
1) în cazul în care o navă vine dintr-un port situat într-un stat străin şi efectuează prima escală într-un port situat pe teritoriul Republicii Moldova, echipajul şi pasagerii sînt supuşi controlului la intrare în baza rolului de echipaj şi a listei de pasageri aflaţi la bordul navei. Pasagerii care coboară de pe navă sînt supuşi controlului la intrare în baza regulilor generale;
2) în cazul în care nava vine dintr-un port situat într-un stat străin şi se deplasează în mai multe porturi situate pe teritoriul Republicii Moldova, echipajul şi pasagerii sînt supuşi controlului la intrare în baza rolului de echipaj şi a listei de pasageri aflaţi la bord, în măsura în care acele roluri sau liste au fost modificate de la data la care nava a sosit de la precedentul port situat pe teritoriul Republicii Moldova. Pasagerii care coboară pe ţărm sînt supuşi controlului la intrare în baza regulilor generale;
3) în cazul navei care vine dintr-un port situat în Republica Moldova şi soseşte într-un alt port din Republica Moldova, pasagerii care coboară pe ţărm nu sînt supuşi controlului la trecerea frontierei, cu excepţia cînd acest lucru este cerut de rezultatele analizei riscurilor legate de securitatea statului şi migraţia ilegală;
4) în cazul navei care părăseşte un port situat în Republica Moldova şi are ca destinaţie un port situat într-un stat străin, echipajul şi pasagerii sînt supuşi controlului la trecerea frontierei în baza regulilor generale.
56. Rolul de echipaj şi lista de pasageri aflaţi la bord includ următoarele date despre persoane:
1) numele şi prenumele (în rolul de echipaj – funcţia deţinută la bordul navei);
2) data naşterii;
3) cetăţenia;
4) numărul şi tipul actului de călătorie şi, după caz, numărul vizei.
57. Căpitanul navei sau agentul portuar transmite Poliţiei de Frontieră rolul de echipaj şi lista de pasageri aflaţi la bord cu cel puţin 24 de ore înainte de sosirea în fiecare port al Republicii Moldova sau, acolo unde călătoria spre acest port durează mai puţin de 24 de ore, imediat după încheierea îmbarcării în portul precedent.
58. Rolul de echipaj şi lista de pasageri aflaţi la bord se ştampilează în primul port de intrare pe teritoriul Republicii Moldova şi în toate cazurile următoare, dacă rolul şi lista este modificată. Rolul şi lista se iau în considerare la evaluarea riscurilor.
Secţiunea a 6-a
Navigaţia de agrement
59. Persoanele aflate la bordul unei nave de agrement, venind sau plecînd spre un port situat în Republica Moldova nu sînt supuse controlului la trecerea frontierei şi pot intra în port dacă acesta nu este punct de trecere, cu excepţia cînd acest lucru este cerut de rezultatele analizei riscurilor legate de securitatea statului şi migraţia ilegală.
60. O navă de agrement venind dintr-un stat străin poate, în cazuri excepţionale, să intre într-un port care nu este un punct de trecere. În acest caz, persoanele aflate la bord informează autorităţile portuare pentru a le fi autorizată intrarea în port. Autorităţile portuare anunţă Poliţia de Frontieră şi organul vamal din cel mai apropiat port considerat punct de trecere despre sosirea navei. Declaraţia cu privire la pasageri se face prin compararea rolului de echipaj şi a listei de pasageri aflaţi la bordul navei cu cele ale autorităţilor portuare. Rolul şi lista se pun la dispoziţia Poliţiei de Frontieră cel tîrziu în momentul sosirii navei.
Secţiunea a 7-a
Pescuitul industrial
61. Echipajele navelor de pescuit industrial care nu au traversat frontiera de stat a Republicii Moldova şi se întorc în fiecare zi în portul unde sînt înregistrate sau în oricare port situat pe teritoriul Republicii Moldova, fără să fi staţionat într-un port aflat pe teritoriul unui stat străin, nu sînt supuse controlului la trecerea frontierei, cu excepţia cînd acest lucru este cerut de rezultatele analizei riscurilor legate de securitatea statului şi migraţia ilegală.
62. Echipajele navelor de pescuit industrial neînregistrate în porturile Republicii Moldova sînt controlate în conformitate cu prevederile legale referitoare la marinari.
63. Căpitanul navei este obligat să anunţe autorităţile competente despre orice modificare a rolului de echipaj şi despre prezenţa oricărui pasager la bord.
Secţiunea a 8-a
Legături navale (feriboturi)
64. Controlul la trecerea frontierei a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri la feriboturile care fac legături cu porturi din state străine se efectuează la punctul de trecere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
VI. REGULILE CU PRIVIRE LA ÎNREGISTRAREA INFORMAŢIILOR
65. În punctele de trecere, informaţia de serviciu şi orice alte informaţii de interes public se înregistrează manual sau electronic. Informaţia ce urmează a fi înregistrată conţine în special:
1) numele poliţistului de frontieră responsabil pentru controlul la trecerea frontierei şi numele celorlalţi poliţişti de frontieră care se află în tură;
2) relaxarea controlului la trecerea frontierei;
3) documentele emise la frontieră în locul paşapoartelor şi vizelor;
4) persoanele reţinute în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale şi contravenţionale, precum şi petiţiile înaintate cu privire la infracţiuni şi contravenţii;
5) persoanele cărora le-a fost refuzată intrarea/ieşirea în/din Republica Moldova (motivul refuzului şi naţionalitatea/cetăţenia) sau aplicată interdicţia de intrare;
6) numărul de securitate al ştampilelor de intrare şi ieşire, identitatea poliţistului de frontieră căruia i-a fost încredinţată ştampila, indiferent de momentul încredinţării sau schimb, informaţiile privind ştampilele furate sau pierdute;
7) plîngerile persoanelor care au fost supuse controalelor la trecerea frontierei;
8) măsurile efectuate de autorităţile de ordine publică şi autorităţile judecătoreşti;
9) evenimentele deosebite legate de încălcarea regimului frontierei de stat, regimului şi ordinii publice în punctele de trecere.
VII. REGULILE CU PRIVIRE LA MODUL ŞI CONDIŢIILE TRANSMITERII
ŞI PROCESĂRII INFORMAŢIEI DE CĂTRE TRANSPORTATORII AERIENI
66. Transportatorii aerieni care operează în Republica Moldova, la finalizarea formalităţilor de îmbarcare a pasagerilor pe care îi vor transporta din afara teritoriului Republicii Moldova către un punct de trecere al Republicii Moldova, au obligaţia să transmită Poliţiei de Frontieră şi organului vamal informaţia cu privire la pasageri, stabilită în art.41 alin.(1) din Legea nr.215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova.
67. Informaţia cu privire la pasageri se transmite Poliţiei de Frontieră şi organului vamal prin intermediul poştei electronice sau prin alte mijloace electronice stabilite de comun acord cu Poliţia de Frontieră, Serviciul Vamal şi companiile aeriene care asigură securitatea prelucrării datelor cu caracter personal, iar în caz de avarie sau disfuncţionalitate a sistemului de transmitere sau primire, prin orice alt mijloc adecvat, stabilit în condiţiile legii prin acorduri încheiate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Serviciul Vamal şi transportatorii aerieni.
68. Informaţia transmisă de către transportatorul aerian se utilizează pentru facilitarea controlului la trecerea frontierei prin efectuarea următoarelor activităţi:
1) verificarea îndeplinirii de către străini a condiţiilor de intrare în Republica Moldova;
2) verificarea dacă străinii se află în una dintre situaţiile de nepermitere a intrării în Republica Moldova;
3) verificarea în sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră a datelor transmise de către transportatorul aerian referitoare la persoane.
69. Datele cu caracter personal transmise de către transportatorul aerian se păstrează de Poliţia de Frontieră într-un fişier temporar şi se prelucrează de personalul acesteia, cu respectarea prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. După traversarea frontierei de stat, Poliţia de Frontieră distruge fişierul ce conţine date cu caracter personal în următoarele douăzeci şi patru de ore de la transmiterea lor, cu excepţia cazului în care aceste date sînt necesare ulterior pentru a-i permite să-şi exercite competenţele legale.
70. Transportatorii aerieni au obligaţia ca, înainte de transmiterea datelor prevăzute la pct.66, să informeze pasagerii cu privire la faptul ca acestea fac obiectul comunicării către Poliţia de Frontieră. Informarea se face în condiţiile prevăzute de legislaţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
71. Datele transmise Poliţiei de Frontieră pot fi consultate, cu respectarea prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, de instituţii cu competenţe în domeniul ordinii publice ori securităţii statului, pentru exercitarea atribuţiilor proprii.
VIII. REGULILE DE TRECERE A FRONTIEREI DE STAT DE CĂTRE ECHIPELE
DE ACORDARE A AJUTORULUI (ECHIPAJE DE INTERVENŢIE)
ÎN CAZ DE SITUAŢII EXCEPŢIONALE ŞI DE URGENŢĂ
72. În caz de situaţii excepţionale şi/sau alte situaţii de urgenţă, echipele de acordare a ajutorului (echipaje de intervenţie) ale altor state vor trece frontiera de stat pentru a participa la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale şi/sau altor situaţii de urgenţă, în condiţiile stabilite de Guvernul Republicii Moldova şi/sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
73. Membrilor echipelor de acordare a ajutorului (echipajelor de intervenţie) li se autorizează trecerea frontierei de stat în temeiul actelor de călătorie, cu condiţia că sînt înscrişi în listele formaţiunii, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.
74. Pînă la începerea controlului actelor de călătorie, comandantul echipei de acordare a ajutorului (echipajului de intervenţie) prezintă poliţistului de frontieră lista efectivului pe care îl conduce şi documentul care confirmă împuternicirile acestuia, ambele aprobate de autorităţile competente ale statelor expeditoare.
75. Membrii echipei de acordare a ajutorului (echipajului de intervenţie) sînt supuşi controlului minim.
76. Accesul şi desfăşurarea activităţilor de lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale şi de urgenţă în zona de frontieră de către echipele de acordare a ajutorului (echipajele de intervenţie) străine se efectuează cu informarea Poliţiei de Frontieră.
77. Echipele de acordare a ajutorului (echipajele de intervenţie) ale statelor străine tranzitează teritoriul Republicii Moldova conform prezentelor Reguli, cu informarea prealabilă a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră de către autoritatea competentă a statului solicitant al ajutorului.
IX. PREZUMŢIA CU PRIVIRE LA ÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR
REFERITOARE LA DURATA ŞEDERII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
78. Dacă în actul de călătorie al unui străin nu este aplicată ştampila de intrare, cu excepţia cazurilor cînd aceasta nu se aplică, poliţistul de frontieră prezumă faptul că posesorul documentului nu îndeplineşte condiţiile referitoare la termenul legal de şedere în Republica Moldova.
79. Prezumţia este combătută dacă străinul pune la dispoziţia poliţistului de frontieră, prin orice mijloace, probe cum ar fi bilete de transport ori dovada prezenţei în afara Republicii Moldova, prin care se demonstrează respectarea termenului legal de şedere. În asemenea caz poliţistul de frontieră eliberează străinului un formular conform anexei nr.2 la prezentele Reguli. Dacă prezumţia nu este combătută, străinul urmează a fi îndepărtat din Republica Moldova conform legislaţiei în vigoare.
80. Străinul care intră în Republica Moldova prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene este obligat să declare personal despre faptul intrării, în termen de pînă la 72 de ore de la trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova, pentru a fi luat în evidenţă, la una din următoarele structuri:
1) orice subdiviziune a Biroului Migraţie şi Azil;
2) orice punct de trecere a frontierei de stat, în care îşi desfăşoară activitatea poliţiştii de frontieră;
3) subdiviziunile competente ale Agenţiei Servicii Publice.
[Pct.80 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
81. La cererea străinului de a fi luat în evidenţă, structura competentă verifică posesia actului de călătorie şi, după caz, a vizei valabile care permite intrarea în Republica Moldova, dacă nu a fost aplicat anterior un consemn nominal pe numele persoanei în cauză, precum şi respectarea anterioară a termenului legal de şedere a străinului pe teritoriul ţării. În cazul în care străinul întruneşte condiţiile menţionate, acestuia i se eliberează documentul corespunzător, care serveşte drept dovadă a respectării condiţiilor de intrare în Republica Moldova şi temei pentru şederea legală.
În caz contrar, străinul este îndepărtat de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Anexa nr.1 la Regulile suplimentare privind controlul la trecerea frontierei de stat |
Anexa nr.2 la Regulile suplimentare privind controlul la trecerea frontierei de stat
| ||
|
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră |
|
MD 2059, mun.Chişinău, str. Petricani, nr.19, tel.(373-22) 259-638, fax.(373-22) 259-651 e-mail: politia.frontiera@border.gov.md pagina-web: www.border.gov.md c/d IDNO 1006601000196 |
FORMULAR privind aprobarea dovezii de respectare a condiţiilor referitoare la durata şederii pe termen scurt sau intrarea legală în Republica Moldova
ФОРМУЛЯР утверждения доказательств соблюдения условий продолжительности краткосрочного пребывания или легального въезда в Республику Молдову
FORM on the approval of evidence of compliance with conditions related to short-term stay or legal entrance in Republic of Moldova
Aprobarea dovezii de respectare a condiţiilor referitoare la durata şederii pe termen scurt, în cazul în care pe actul de călătorie nu este aplicată o ştampilă de intrare/ dovada intrării legale în Republica Moldova Утверждение доказательства соблюдения условий продолжительности краткосрочного пребывания в случае, когда в проездном документе не проставлена печать о въезде/ доказательство легального въезда в Республику Молдову Approval of evidence of compliance with conditions related to short-term stay, where an entry stamp is not affixed to the travel document/ approval of legal entrance in Republic of Moldova
| |||
La data ________________ ______ Дата Date |
ora _________________ время time |
locul ______________________ место place | |
în faţa autorităţii subsemnate, _____________________________________, s-a prezentat: | |||
перед подписавшим органом before the undersigned authority |
предстал appeared | ||
| |||
nume ______________________________________________ фамилия name | prenume __________________ имя surname | ||
data naşterii _________________________ locul naşterii ____________ sex ____________ | |||
дата рождения date of birth |
место рождения place of birth |
пол sex | |
cetăţenie ______________________ | domiciliat în ____________________________________ | ||
гражданство citizenship |
резидент resident | ||
tipul actului de călătorie _____________________________ | număr ____________________ | ||
тип проездного документа type of travel document | номер number | ||
eliberat de _________________________________________ выдан issued by | la data ____________________ дата date | ||
viza nr._______________________ | (după caz) __________ | eliberată de _______________ | |
виза № visa nr. | (если применимо) (if applicable) |
выдана issued by | |
cu o durată de _________________ | zile, pentru următoarele motive: ___________________ | ||
с продолжительностью with a duration of | дней, по следующим причинам days, for the following reasons | ||
______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________
În temeiul elementelor de probă prezentate de persoana sus-menţionată privind durata şederii în Republica Moldova, se consideră că persoana a intrat pe teritoriul Republicii Moldova la data de ___________ prin punctul de trecere a frontierei de stat ___________________________. На основании доказательств, предоставленных вышеуказанным лицом относительно продолжительности пребывания в Республике Молдова, считается, что лицо осуществило въезд на территорию Республики Молдова, ___________________ через пункт пропуска____________________. Based on evidence provided by the above-mentioned person concerning the terms of stay in Republic of Moldova, it is considered that the person entered the territory of the Republic of Moldova on _____________ through the border crossing point ______________________.
Date de contact ale autorităţii semnatare: Контактные данные подписавшего органа: Contacts of the signatory authority: tel.: __________________ fax: __________________ e-mail: ________________
Persoana implicată a primit o copie a acestui document. Соответствующее лицо получило копию этого документа. The person concerned has received a copy of this document.
| |||
Solicitantul Заявитель Applicant _______________ |
L.Ş. |
Poliţistul de frontieră Пограничный полицейский Border policeman ______________; |
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 11 mai 2017
Notă: Pe tot parcursul textului anexei nr.2 cuvintele „colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare, conform Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019
REGULILE DE REGIM
în punctele de trecere a frontierei de stat
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulile de regim în punctele de trecere a frontierei de stat (în continuare – Reguli) sînt stabilite în scopul creării condiţiilor necesare pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei şi a controlului vamal, precum şi a altor tipuri de control al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri care traversează frontiera de stat a Republicii Moldova.
2. Teritoriul punctului de trecere, în limitele perimetrului stabilit, constituie zona asupra căreia se răsfrîng prezentele Reguli, ordinea publică în acestea fiind asigurată de către poliţiştii de frontieră.
3. În punctele de trecere se stabilesc zone şi încăperi unde nemijlocit se realizează controlul la trecerea frontierei, controlul vamal şi alte activităţi stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare.
4. Prezentele Reguli sînt obligatorii pentru cetăţenii Republicii Moldova, străinii care traversează frontiera de stat a Republicii Moldova, pentru reprezentanţii întreprinderilor şi organizaţiilor, indiferent de forma de organizare, care efectuează transportul internaţional de mărfuri şi pasageri pe cale rutieră, navală, feroviară şi aeriană, precum şi pentru toţi cei care desfăşoară activităţi în punctele de trecere.
5. La punctele de trecere rutiere, feroviare, portuare, fluviale şi aeriene se interzice:
1) intrarea în clădirile administrative ale instituţiilor situate în punctul de trecere în care accesul este limitat fără acordul poliţiştilor de frontieră şi al funcţionarilor vamali;
2) intrarea în încăperile de serviciu ale Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal, în locurile în care se examinează actele de călătorie, precum şi în alte spaţii restricţionate fără acordul Poliţiei de Frontieră, după caz al Serviciului Vamal;
3) depăşirea aliniamentului cabinei de control al trecerii frontierei fără acordul poliţistului de frontieră;
4) fotografierea şi filmarea punctului de trecere şi a procedurilor de control fără acordul poliţiştilor de frontieră şi al funcţionarilor vamali;
5) folosirea dispozitivelor electronice/de altă natură care pot perturba activitatea poliţiştilor de frontieră şi a funcţionarilor vamali;
6) scoaterea fără autorizaţie de pe teritoriul punctului de trecere a bunurilor, mărfurilor şi a animalelor fără acordul poliţiştilor de frontieră şi al funcţionarilor vamali;
7) introducerea pe teritoriul punctului de trecere a frontierei de stat a armelor de foc, muniţiilor, substanţelor explozibile şi a altor substanţe periculoase fără autorizaţie eliberată în conformitate cu legislaţia în vigoare;
8) cazarea în încăperile de serviciu şi în cele auxiliare amplasate pe teritoriul punctului de trecere a frontierei de stat;
9) consumul băuturilor alcoolice;
10) accesul, aflarea şi staţionarea în zona de control la trecerea frontierei şi în zona controlului vamal fără permisiunea personalului Poliţiei de Frontieră, respectiv al Serviciului Vamal ce deţine atribuţii în domeniu;
11) transmiterea actelor, obiectelor, bunurilor şi mărfurilor, pînă la definitivarea controlului la trecerea frontierei, fără permisiunea poliţistului de frontieră şi a funcţionarului vamal;
12) fumatul în afara locurilor special amenajate în acest scop;
13) desfăşurarea altor activităţi neautorizate de către Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal;
14) abandonarea bunurilor pe teritoriul punctului de trecere;
15) aflarea terţelor persoane în încăperea în care se efectuează controlul la trecerea frontierei fără autorizarea poliţistului de frontieră;
16) folosirea cuvintelor jignitoare, blasfemiilor, înjurăturilor, limbajului obscen, rasist, defăimător la adresa autorităţilor de control la frontieră şi a persoanelor aflate în punctul de trecere;
17) părăsirea unităţilor de transport de către conducătorii mijloacelor de transport şi pasageri fără permisiunea Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Vamal.
6. Monitorizarea şi asigurarea respectării prezentelor Reguli se efectuează de Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal.
7. Pentru asigurarea respectării prezentelor Reguli, Poliţia de Frontieră în comun cu Serviciul Vamal desfăşoară trimestrial controale complexe asupra stării şi corespunderii regimului punctelor de trecere.
[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
8. Rezultatele controalelor se consemnează în procese-verbale, care se prezintă conducerii Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal, personalului supus controlului şi şefilor instituţiilor, organizaţiilor, întreprinderilor care activează în punctul de trecere, pentru a lua măsurile necesare ce se impun pentru remedierea încălcărilor identificate şi pentru a îmbunătăţi condiţiile de respectare a regimului în punctul de trecere.
II. REGULILE DE REGIM ÎN PUNCTELE DE TRECERE RUTIERE
9. Intrarea unităţilor de transport şi a persoanelor pe teritoriul punctului de trecere, precum şi introducerea altor bunuri se efectuează prin locuri stabilite.
10. Se permite intrarea şi parcarea pe teritoriul punctului de trecere a mijloacelor de transport proprii ale angajaţilor autorităţilor de control care activează în punctul de trecere doar în cazul amenajării punctului de trecere cu loc de parcare în afara zonelor de control.
11. Angajaţii care activează permanent în punctele de trecere, cu excepţia poliţiştilor de frontieră şi a funcţionarilor vamali, dispun de permis, conform modelului stabilit şi eliberat de Poliţia de Frontieră. Permisul acordă titularului dreptul de aflare şi de desfăşurare a activităţii autorizate în punctul de trecere.
12. În punctele de trecere deschise traficului internaţional, amplasate în limitele perimetrului autogărilor (staţiilor) rutiere, permisele pentru angajaţii autogărilor (staţiilor) rutiere se eliberează de administraţia acestora, după avizarea în prealabil de către Poliţia de Frontieră.
13. Persoanelor care nu activează în punctul de trecere şi care nu sînt participante la traficul internaţional li se autorizează dreptul de intrare şi şedere în punctul de trecere în baza unei solicitări motivate, a actului de identitate şi a permisului temporar eliberat de subdiviziunea competentă a Poliţiei de Frontieră, conform modelului stabilit de către Poliţia de Frontieră. La eliberarea permiselor temporare persoanelor care deţin arme pentru executarea obligaţiilor de serviciu se verifică existenţa şi valabilitatea permiselor de portarmă.
14. Angajaţii autorităţilor de ocrotire a normelor de drept sînt autorizaţi să intre în punctul de trecere şi să desfăşoare activităţi atribuite lor prin lege dacă dispun de legitimaţie de serviciu şi documentul semnat de conducătorii împuterniciţi ai autorităţii în care activează, prin care se confirmă îndeplinirea misiunii de serviciu.
15. Reprezentanţii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi organizaţiilor internaţionale acreditaţi în Republica Moldova sînt în drept să intre, în interes de serviciu, pe teritoriul punctului de trecere în baza actului de identitate şi a cărţii de acreditare, emise de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, ca urmare a eliberării de către Poliţia de Frontieră a permisului de acces temporar.
16. Membrilor echipelor de acordare a ajutorului (echipajelor de intervenţie), de pompieri, medicale, inclusiv de asistenţă urgentă, li se autorizează intrarea pe teritoriul punctului de trecere în baza unui document cu ajutorul căruia pot fi identificaţi.
17. Participanţii la trafic internaţional pot intra în punctul de trecere dacă dispun de acte de călătorie valabile recunoscute sau acceptate de Republica Moldova pentru trecerea frontierei de stat.
[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
18. Circulaţia unităţilor de transport şi a pietonilor pe teritoriul punctului de trecere se efectuează cu respectarea prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.357 din 13 mai 2009.
19. Conducătorii unităţilor de transport opresc mijlocul de transport (inclusiv motorul) pentru a fi supuşi controlului la trecerea frontierei doar în locurile stabilite de către poliţistul de frontieră şi funcţionarul vamal.
20. Mijloacele de transport şi persoanele care traversează frontiera de stat, la încheierea tuturor controalelor legate de trecerea frontierei de stat, sînt obligate să părăsească imediat teritoriul punctului de trecere, cu deplasarea spre ţara de destinaţie pentru care le-a fost autorizată trecerea. Oprirea sau staţionarea pe porţiunea de drum între punctele de trecere este interzisă.
21. Îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, încărcarea/descărcarea bagajelor, corespondenţei, mărfurilor şi altor bunuri în mijloace de transport se efectuează cu acordul poliţistului de frontieră, al funcţionarului vamal şi al reprezentanţilor altor autorităţi de control stabilite de lege.
22. Conducătorul mijlocului de transport, în timp ce este supus controlului la trecerea frontierei, este în drept să iasă din salonul mijlocului de transport, să pornească motorul, să înceapă mişcarea, precum şi să schimbe locul de parcare al mijlocului de transport doar cu acordul poliţistului de frontieră şi al funcţionarului vamal.
23. Persoanele aflate în punctul de trecere sînt obligate să fie îmbrăcate decent şi să manifeste respect faţă de autorităţi cu atribuţii de control la frontieră.
24. Toate persoanele aflate pe teritoriul punctului de trecere, precum şi în încăperile autogărilor (staţiilor), încăperile de serviciu ale autorităţilor de control la frontieră sînt obligate să respecte ordinea publică, curăţenia, normele sanitare şi sanitar-epidemiologice, să trateze cu respect bunurile materiale puse la dispoziţie.
25. Conducătorul mijlocului de transport este obligat, la cererea poliţistului de frontieră sau a funcţionarului vamal, să prezinte la control unitatea de transport, mărfurile şi alte bunuri transportate, precum şi actele ce ţin de îndeplinirea condiţiilor legale pentru efectuarea curselor internaţionale regulate şi la comandă.
26. Conducătorul mijlocului de transport, la cererea poliţistului de frontieră sau a funcţionarului vamal, este obligat să îndepărteze de pe teritoriul punctului de trecere unitatea de transport şi încărcătura cărora nu le-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, în direcţia din care se deplasa.
27. Ieşirea din punctul de trecere a pietonilor şi persoanelor cu mijloacele de transport, precum şi scoaterea mărfurilor şi altor bunuri se efectuează prin locuri stabilite, cu acordul poliţistului de frontieră şi a funcţionarului vamal.
28. La punctul de trecere rutier, suplimentar la interdicţiile stabilite, se interzice:
1) staţionarea unităţilor de transport în punctul de trecere fără aprobarea poliţistului de frontieră şi a funcţionarului vamal;
2) efectuarea operaţiunilor de descărcare/încărcare care nu se încadrează în procesul tehnologic de control la trecerea frontierei;
3) scoaterea fără autorizaţie de pe teritoriul punctului de trecere a unităţilor de transport;
4) schimbarea locului de oprire, staţionare sau parcare a unităţilor de transport fără acordul poliţistului de frontieră şi al funcţionarului vamal ce deţin competenţe în materie;
[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
III. REGULILE DE REGIM ÎN PUNCTELE DE TRECERE AERIENE
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
29. Regimul în punctul de trecere aerian se instituie cu respectarea cadrului normativ în vigoare. Suprafaţa aeroportului cu platforme, imobile şi instalaţii aferente reprezintă zona supusă regimului punctului de trecere, fiind marcată în acest sens cu indicatoare informative şi/sau restrictive.
[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
30. Regimul în punctul de trecere aerian se stabileşte pentru a asigura legalitatea trecerii frontierei de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri, pentru crearea şi menţinerea condiţiilor necesare activităţii subdiviziunii Poliţiei de Frontieră, a organului vamal şi a altor autorităţi cu funcţii de control la frontieră, precum şi pentru asigurarea securităţii zborurilor aeriene.
Secţiunea a 2-a
Regulile de şedere, intrare şi ieşire în/din punctul de trecere aerian
31. Intrarea, şederea şi ieşirea persoanelor, inclusiv a angajaţilor, administraţiei aeroportului internaţional, companiilor aeriene, societăţilor comerciale, în/din punctul de trecere deschis în perimetrul aeroportului internaţional se autorizează în baza legitimaţiilor de serviciu şi a permiselor de acces în corespundere cu zonele de acces indicate în ele. Permisele de acces se eliberează de către serviciul de securitate al aeroportului în baza cererii depuse nemijlocit de către solicitantul permisului de acces, cu prezentarea actului de identitate şi a acordului scris al şefului subdiviziunii Poliţiei de Frontieră. Intrarea în zonele cu acces limitat poate fi interzisă de către autorităţile cu competenţă de a examina şi elibera permise de acces în condiţiile legii.
[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
32. Personalul implicat în deservirea zborurilor internaţionale este autorizat să intre în punctul de trecere în conformitate cu zonele de acces specificate în permisele de acces. Angajaţii menţionaţi, în timpul aflării în punctul de trecere, sînt obligaţi să poarte permisul la un loc vizibil.
33. Toate persoanele aflate în punctul de trecere sînt obligate să fie îmbrăcate decent şi să manifeste atitudine respectuoasă faţă de poliţiştii de frontieră şi funcţionarii vamali şi să respecte cerinţele legale.
34. Admiterea mijloacelor de transport în punctul de trecere se realizează în baza certificatului de înmatriculare şi a permisului de acces pentru acest mijloc de transport, eliberat de serviciul de securitate al aeroportului avizat pozitiv de către subdiviziunea corespunzătoare a Poliţiei de Frontieră. Totodată, persoana care conduce mijlocul de transport trebuie să deţină acte de identitate şi permis de acces în punctul de trecere.
35. Permisul eliberat mijlocului de transport, în timpul aflării în punctul de trecere, se aplică pe interior în colţul drept de jos al parbrizului.
36. Reprezentanţii misiunilor diplomatice şi consulare acreditaţi în Republica Moldova sînt admişi pe teritoriul punctului de trecere în baza permiselor de acces eliberate conform prevederilor pct.32 din prezentul capitol, inclusiv pentru mijloacele de transport.
37. La cererea şefului subdiviziunii Poliţiei de Frontieră, agenţii economici prezintă listele angajaţilor care activează în punctul de trecere aerian. Orice modificare în statele de personal este comunicată subdiviziunii competente a Poliţiei de Frontieră în termen de 24 de ore.
38. Persoana aflată în punctul de trecere, la cererea poliţistului de frontieră sau a funcţionarului vamal, este obligată să prezinte, în formă verbală sau, după caz, scrisă, informaţia cu privire la necesitatea aflării în punctul de trecere.
39. Se interzice începerea mişcării aeronavei fără autorizarea poliţistului de frontieră şi a funcţionarului vamal. Solicitarea autorizaţiei se face de către serviciul specializat al aeroportului/aerodromului în prealabil cu cel puţin 10 minute pînă la decolarea navei.
Secţiunea a 3-a
Regulile de intrare şi aflare a angajaţilor agenţiilor, agenţilor economici,
serviciilor şi autorităţilor de control la frontieră în punctul de trecere
în timpul efectuării controlului la trecerea frontierei
40. Pînă la anunţarea înregistrării pasagerilor, angajaţii agenţiilor, societăţilor comerciale, serviciilor şi autorităţilor de control la frontieră ocupă locurile de muncă. Poliţiştii de frontieră verifică permisele angajaţilor şi ale altor persoane care activează în punctul de trecere şi autorizează aflarea lor în punctul de trecere.
41. În timpul efectuării controlului pasagerilor, personalul aeroportuar este limitat în deplasare prin zona controlului de securitate aeronautică, zona controlului vamal, zona controlului la trecerea frontierei. În caz de necesitate, deplasarea prin aceste zone se admite doar cu acordul poliţistului de frontieră şi a funcţionarului vamal. Pasagerilor, angajaţilor şi altor persoane care activează în punctul de trecere li se interzice părăsirea locurilor de muncă fără permisiunea poliţistului de frontieră şi a funcţionarului vamal.
42. Angajaţii care deservesc aeronavele în timpul staţionării lor prezintă poliţistului de frontieră permisul de acces în punctul de trecere. După finalizarea lucrărilor, ei sînt obligaţi să părăsească locul staţionării aeronavei.
IV. REGULILE DE REGIM ÎN PUNCTELE DE TRECERE PORTUARE
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
43. Regimul în punctele de trecere portuare se instituie cu respectarea cadrului normativ în vigoare. În acest scop, se creează condiţiile necesare pentru punerea în aplicare a controlului la trecerea frontierei şi a controlului vamal, precum şi a altor tipuri de control al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi bunurilor care trec frontiera de stat a Republicii Moldova.
44. Zona supusă regimului punctului de trecere portuar include suprafaţa portului (cheiului) cu clădirile administrative, alte imobile şi instalaţii aferente şi face obiectul competenţei Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal, în condiţiile legii.
45. Regimul în punctele de trecere portuare se stabileşte pentru asigurarea legalităţii trecerii frontierei de stat a persoanelor, a mijloacelor de transport fluviale, mărfurilor şi a altor bunuri, pentru a realiza şi menţine condiţiile necesare activităţii subdiviziunii Poliţiei de Frontieră, a organului vamal şi altor autorităţi cu funcţii de control la frontieră.
46. În punctele de trecere a frontierei portuare se stabilesc locuri şi încăperi unde se realizează controlul la trecerea frontierei şi alte activităţi stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare.
47. Şefii subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal care activează în zona supusă regimului punctului de trecere stabilesc împreună cu administraţia portului (cheiului) locurile şi încăperile pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei şi a controlului vamal, conform specificului local.
48. În punctele de trecere portuare se aplică, în mod corespunzător, prevederile generale privind regulile de regim instituite pentru punctele de trecere a frontierei.
49. Regulile de regim în punctele de trecere portuare sînt obligatorii pentru cetăţenii Republicii Moldova, străinii care traversează frontiera de stat a Republicii Moldova, pentru reprezentanţii întreprinderilor şi organizaţiilor, indiferent de forma de organizare, care efectuează transportul internaţional de mărfuri şi pasageri pe cale navală, precum şi pentru toţi cei care desfăşoară activităţi, indiferent de natura acestora, în punctele de trecere portuare.
Secţiunea a 2-a
Regulile de şedere, intrare şi ieşire în/din punctul de trecere portuar
50. Intrarea şi ieşirea navelor şi a altor mijloace plutitoare în/din punctul de trecere portuar se efectuează cu acordul căpităniei portului şi al şefilor subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră, Serviciului Vamal care activează în zona supusă regimului punctului de trecere.
51. Angajaţii entităţilor economice sau de altă natură care activează în zona supusă regimului punctului de trecere portuar, cu excepţia poliţiştilor de frontieră şi a funcţionarilor vamali, dispun de permis de acces, eliberat de către subdiviziunea Poliţiei de Frontieră. Modelul permisului de acces se stabileşte de către Poliţia de Frontieră. În timpul prezenţei în zona supusă regimului punctului de trecere portuar, angajaţii menţionaţi sînt obligaţi să poarte permisul de acces la loc vizibil.
[Pct.51 în redacţia Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
52. La cererea şefului subdiviziunii Poliţiei de Frontieră, agenţii economici care activează în punctul de trecere portuar prezintă listele angajaţilor care activează în punctul de trecere. Orice modificare în statele de personal este comunicată subdiviziunii competente a Poliţiei de Frontieră în termen de 24 de ore.
53. Persoanelor care nu îşi desfăşoară permanent activitatea în cadrul entităţilor economice sau de altă natură ce activează în zona supusă regimului punctul de trecere portuar şi nu sînt participante la traficul internaţional li se eliberează permise de acces temporar. Acestea se eliberează de către subdiviziunile Poliţiei de Frontieră competente, pe bază de solicitări motivate şi a actului de identitate. Modelul permisului de acces temporar se stabileşte de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. La eliberarea permisului de acces temporar, persoanelor care deţin arme de foc pentru executarea atribuţiilor de serviciu li se verifică existenţa şi valabilitatea permiselor de portarmă.
V. REGULILE DE REGIM ÎN PUNCTELE DE TRECERE FEROVIARE
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
54. Regimul în punctul de trecere feroviar se instituie cu respectarea prevederilor Codului transportului feroviar nr.309 din 17 iulie 2003 şi altor acte normative în vigoare.
55. Zona supusă regimului punctului de trecere feroviar include suprafaţa staţiei căii ferate cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente unde se efectuează controlul la trecerea frontierei de stat, precum şi garniturile de tren în care se efectuează controlul la trecerea frontierei şi face obiectul competenţei Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal, în condiţiile legii.
56. Regimul în punctul de trecere feroviar se stabileşte pentru asigurarea legalităţii trecerii frontierei de stat a persoanelor, garniturilor de tren, mărfurilor şi a altor bunuri, pentru realizarea şi menţinerea condiţiilor necesare activităţii subdiviziunii Poliţiei de Frontieră, a organului vamal şi altor autorităţi cu funcţii de control la frontieră, precum şi pentru asigurarea securităţii feroviare.
57. În punctele de trecere feroviare se stabilesc locuri şi încăperi unde se realizează controlul la trecerea frontierei şi alte activităţi stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare.
58. Şefii subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal care activează în zona supusă regimului punctului de trecere feroviar stabilesc împreună cu autorităţile feroviare competente locurile şi încăperile pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei şi controlului vamal, conform specificului local.
59. În punctele de trecere feroviare se aplică, în mod corespunzător, prevederile generale privind regulile de regim instituite pentru punctele de trecere.
60. Regulile de regim în punctele de trecere feroviare sînt obligatorii pentru cetăţenii Republicii Moldova, străinii care traversează frontiera de stat a Republicii Moldova, pentru reprezentanţii întreprinderilor şi organizaţiilor, indiferent de forma de organizare, care efectuează transportul internaţional de mărfuri şi pasageri pe calea ferată, precum şi pentru toţi cei care desfăşoară activităţi, indiferent de natura acestora, în punctele de trecere.
Secţiunea a 2-a
Regulile de şedere, intrare şi ieşire în/din punctul de trecere feroviar
61. Regimul punctului de trecere feroviar se instituie pînă la sosirea garniturii de tren şi este retras după plecarea acesteia. În lipsa garniturilor de tren, Poliţia de Frontieră îndeplineşte, după caz, misiuni de asigurare a ordinii publice în zona supusă regimului punctului de trecere feroviar.
62. Circulaţia trenurilor pe teritoriul punctului de trecere feroviar se gestionează de către administraţia staţiilor de cale ferată. Acestea îşi coordonează activitatea privind trenurile ce constituie obiectul controlului la trecerea frontierei de stat cu subdiviziunile competente ale Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal.
63. Perimetrul punctului de trecere feroviar trebuie să fie delimitat (închis), îngrădit şi marcat cu semne şi panouri de informare necesare.
64. Angajaţii entităţilor economice sau de altă natură care activează în zona supusă regimului punctului de trecere feroviar, cu excepţia poliţiştilor de frontieră şi a funcţionarilor vamali, dispun de permis de acces, eliberat de către subdiviziunea Poliţiei de Frontieră. Modelul permisului de acces se stabileşte de către Poliţia de Frontieră. În timpul prezenţei în zona supusă regimului punctului de trecere feroviar, angajaţii menţionaţi sînt obligaţi să poarte permisul de acces la loc vizibil.
[Pct.64 în redacţia Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
65. La solicitarea poliţistului de frontieră însoţitorii de bord şi personalul tehnic ai garniturilor de tren prezintă legitimaţia de serviciu.
66. În timpul efectuării controlului la trecerea frontierei şi a controlului vamal, se interzice circulaţia pasagerilor prin garnitura de tren fără acordul Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal.
Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 11 mai 2017
LISTA
punctelor de trecere a frontierei de stat ale Republicii Moldova
1. Puncte de trecere la frontiera moldo-română (deschise traficului internaţional):
Cahul-Oancea, rutier
Giurgiuleşti-Galaţi, feroviar
Giurgiuleşti-Galaţi, rutier
Cantemir-Fălciu, feroviar
Leuşeni-Albiţa, rutier
Ungheni-Iaşi, feroviar
Sculeni-Sculeni, rutier
Costeşti-Stînca, rutier
Lipcani-Rădăuţi Prut, rutier
Leova – Bumbăta, rutier
2. Puncte de trecere la frontiera moldo-ucraineană
2.1. Puncte de trecere deschise traficului internaţional:
Otaci-Moghilev-Podolsk, rutier
Vălcineţ-Moghilev-Podolsk, feroviar
Ocniţa-Sokireanî, rutier
Ocniţa-Sokireanî, feroviar
Briceni-Rossoşanî, rutier
Larga-Kelmenţî, rutier
Larga-Kelmenţî, feroviar
Criva-Mamalîga, rutier
Criva-Mamalîga, feroviar
Giurgiuleşti-Reni, rutier
Giurgiuleşti-Reni, feroviar
Etulia-Frikăţei, feroviar
Vulcăneşti-Vinogradovka, rutier
Mirnoe-Tabaki, rutier
Ceadîr-Lunga-Novîe Troianî, rutier
Basarabeasca-Serpniovo-1, rutier
Basarabeasca-Serpniovo-1, feroviar
Palanca-Maiaki – Udobnoe, rutier
Tudora-Starokazacie, rutier
Cosăuţi-Iampoli, fluvial
Unguri-Bronniţa, rutier, autovehicule cu masa maximă autorizată de pînă la 3500 kg
2.2. Puncte de trecere deschise traficului interstatal:
Grimăncăuţi-Vaşkivţî, rutier
Cişmichioi-Dolinskoe, rutier
Ceadîr-Lunga-Maloiaroslaveţ-1, rutier
Săiţi-Lesnoe, rutier
Soroca-Ţekinovka, fluvial
2.3. Puncte de trecere deschise traficului local:
Lipcani-Podvorievka, rutier
Medveja-Zelionaia, rutier
Clocuşna-Sokireanî, rutier
Cremenciug-Mihailovka, fluvial
Cureşniţa-Oxanovka, fluvial
Cosăuţi-Iampoli, fluvial
Soroca-Ţekinovka, fluvial
Vasilcău-Velikaia Kosniţa, fluvial
Caplani-Krutoiarovka, rutier
Ucrainca-Lesnoe, rutier
Volontir-Faraonovka, rutier
Copceac-Alexandrovka, rutier
Troiţcoe-Visocianskoe, rutier
Iserlia-Petrovka, rutier
Copceac-Cervonoarmeiskaia, rutier
Cairaclia-Zaliznicinoe, rutier
3. Puncte de trecere deschise traficului internaţional, situate în interiorul ţării:
Mărculeşti, aerian
Bălţi, aerian
Chişinău, aerian
Cahul, aerian
Giurgiuleşti-Port, fluvial (portuar)
4. Puncte de trecere la frontiera moldo-ucraineană – segmentul transnistrean
4.1. Puncte de trecere deschise traficului internaţional:
Cobasna-Slobodka, feroviar
Novosaviţcaia-Kuciurgan, feroviar
Hristovaia-Bolgan, rutier
Goianul Nou-Platonovo, rutier
Pervomaisc-Kuciurgan, rutier
4.2. Puncte de trecere deschise traficului interstatal:
Hruşca-Velikaia Kosniţa, rutier
Broşteni-Timkovo, rutier
Vadul Turcului-Alexeevka, rutier
Vărăncău-Stanislavka, rutier
Colosova-Iosipovka, rutier
Mălăieşti-Velikopolskoe, rutier
Blijnii Hutor-Slaveanoserbka, rutier
Nezavertailovca-Gradinţî, rutier
4.3. Puncte de trecere deschise traficului local:
Ocniţa-Grabarivka, rutier
Rotari-Studeonoe, rutier
Valea Adîncă-Zagnitkovo, rutier
Valea Turcului-Şerşenţî, rutier
Plopi-Crutîe, rutier
Cobasna-Domniţa, rutier
Jura-Fedoseevka, rutier
Ţîbuleuca-Ţehanovka, rutier
Dubău-Dubovo, rutier
Mociarovca-Pavlovka, rutier
Tiraspol-Grebeniki, rutier
Frunză-Rozalovka, rutier
[Anexa nr.3 completată prin Hot.Guv. nr.698 din 05.10.2022, în vigoare 06.10.2022]
[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.734 din 13.09.2017, în vigoare 15.09.2017]
Anexa nr.4
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 11 mai 2017
NORMELE
tehnice de înzestrare a punctelor de trecere a frontierei de stat
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Normele tehnice de înzestrare a punctelor de trecere a frontierei de stat sînt stabilite în temeiul Legii nr.215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova. Punctele de trecere se înzestrează potrivit planului de amenajare a acestora, aprobat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi de autorităţile care activează în acestea.
2. Planul de amenajare a punctului de trecere va cuprinde detalieri ale următoarelor perimetre, zone şi spaţii:
1) perimetrul punctului de trecere care cuprinde platformele, imobilele şi instalaţiile aferente destinate asigurării activităţii în punctul de trecere, cu specificarea destinaţiei şi a modului de folosire a fiecărui element component;
2) zona de tranzit, după caz;
3) spaţiul de lucru pentru activităţile de control la trecerea frontierei de stat, care cuprinde: imobilele şi instalaţiile necesare pentru desfăşurarea controlului la trecerea frontierei de stat; culoare de control pe sensurile de intrare şi ieşire, separate; spaţiul destinat pentru efectuarea controlului fitosanitar şi a altor controale în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Lista nu este exhaustivă şi poate fi modificată şi completată de şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, de autorităţile cu competenţe în domeniul controlului la trecerea frontierei, după caz, de administraţia gării, portului, aeroportului.
3. Administratorii punctelor de trecere iau măsurile necesare de amenajare a acestor puncte potrivit planului preconizat, care prevede:
1) asigurarea condiţiilor inofensive pentru persoanele aflate în trafic şi personalul punctelor de trecere – apă potabilă, punct de alimentare, sistem de îndepărtare a deşeurilor, WC;
2) asigurarea posibilităţilor de control sanitar al persoanelor aflate în trafic la intrare sau ieşire (în perioade determinate), de asemenea, pentru realizarea măsurilor recomandate de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare a bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport, mărfurilor, expedierilor poştale, inclusiv în locuri (terenuri) special amenajate şi dotate cu apă, canalizare;
3) asigurarea prezenţei şi accesului personalului la mijloace de protecţie individuale (măşti, ochelari, mănuşi);
4) asigurarea lipsei surselor şi vectorilor de transmitere a unor infecţii (ţînţari, căpuşe, rozătoare) în baza programelor de activităţi respective;
5) elaborarea şi coordonarea cu Centrul teritorial de sănătate publică a planului de intervenţie în urgenţe de sănătate publică, aplicarea acestuia de către personal;
6) instituirea punctului medical;
7) gard de împrejmuire a punctului de trecere.
4. Administraţia gărilor, porturilor (cheiurilor), aeroporturilor (aerodromurilor), altor întreprinderi şi organizaţii pe teritoriul cărora activează puncte de trecere pun la dispoziţia Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal, în mod gratuit şi fără achitarea cheltuielilor de întreţinere şi a serviciilor comunale, încăperile, locurile special amenajate şi comodităţile aferente necesare pentru îndeplinirea competenţelor acestora.
5. Infrastructura de la punctele de trecere terestre, inclusiv numărul ghişeelor şi al culoarelor de trecere, este dimensionată în funcţie de fluxul de pasageri, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, luînd în calcul evaluarea evoluţiei ulterioare.
6. Cabinele de control, dotate cu echipamentul necesar şi bine iluminate, se amplasează cu partea frontală spre pasageri, într-o poziţie ridicată pentru a permite profilarea pasagerilor. Acestea urmează să aibă о linie de comunicaţie directă cu biroul din linia a doua şi cu biroul şefului de schimb.
7. Ţinînd cont de infrastructura existentă a punctelor de trecere, acestea se înzestrează cu încăperi pentru solicitanţii de azil separat, pentru ambele sexe, dotate cu condiţii minime de igienă, încăperi pentru controlul în linia a doua, încăperi pentru persoanele reţinute şi încăperi pentru izolarea persoanelor suspectate de boli infecţioase şi contagioase. Ultimele urmează a fi dotate cu mobilier, sursă de apă potabilă, WC separat, vas de colectare a deşeurilor, trusă medicală.
8. În cadrul efectuării controlului în prima linie, la intrarea/ieşirea în/din punctele de trecere, se asigură accesul poliţiştilor de frontieră la:
1) terminal pentru consultarea sistemelor informaţionale automatizate şi a bazelor de date naţionale;
2) terminal portabil;
3) instrument pentru examinarea documentului, raze infraroşii, lumină ultravioletă variabilă, lumină pătrunzătoare;
4) lupă de cel puţin 10x sau monomicroscop cu distanţa focală variabilă;
5) lampă retroreflectorizantă;
6) ştampile de intrare şi ieşire, inclusiv seifuri pentru păstrarea acestora;
7) produse analitice actualizate;
8) exemple de documente disponibile electronic şi alte informaţii necesare pentru efectuarea controalelor la frontieră;
9) echipament special pentru depistarea şi identificarea materialelor radioactive şi a substanţelor interzise.
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
9. La punctele de trecere cu trafic intens, birourile din linia a doua pot fi dotate suplimentar cu următorul echipament:
1) echipament care oferă posibilitatea consultării sistemului de examinare a documentelor pentru autentificarea actelor de călătorie;
2) comparator video spectral (cuprinde spectre de lumini infraroşii şi ultraviolete, filtre, iluminare verticală cu lumină albă, lumină pătrunzătoare etc.);
3) microscop stereo cu distanţă focală de cel puţin x40;
4) dispozitiv de control pentru cerneală „anti-stokes”;
5) echipament şi material de identificare (inclusiv specimene de ştampile);
6) manual care conţine paşapoarte şi documente de identificare originale şi false;
7) echipament pentru acces şi accesul la consultarea sistemelor informaţionale automatizate naţionale şi internaţionale.
8) echipament special pentru depistarea şi identificarea materialelor radioactive şi a substanţelor interzise.
[Pct.9 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
10. Punctele de trecere pot fi dotate cu sisteme de supraveghere video pentru profilarea fluxului de pasageri, de exemplu pentru a selecţiona persoanele pentru verificările în linia a doua, precum şi oglinzi pe plafoane/pereţi pentru a vedea în mod corespunzător pasagerul care se află la controlul din prima linie.
11. Punctele de trecere se dotează cu dispozitive integrate mobile şi fixe de citire a actelor de călătorie, inclusiv de citire a amprentelor digitale şi a documentelor cu elemente de securizare electronice, capacităţi de analiză.
II. PUNCTELE DE TRECERE A FRONTIEREI DE STAT RUTIERE
12. Punctele de trecere a frontierei de stat rutiere pot dispune suplimentar de:
1) indicator de informare la frontieră pentru a marca intrarea în Republica Moldova;
2) sisteme staţionare şi mobile destinate depistării materialelor radioactive;
3) culoare separate;
4) sisteme de monitorizare a perimetrului prin camere şi senzori;
5) sistem de iluminare care să asigure posibilitatea supravegherii perimetrului punctului de trecere;
6) bariere la culoare şi sistem de monitorizare video;
7) aparat mobil/fix cu raze X, detectoare ale bătăilor inimii, detectoare ale dioxidului de carbon, cîini de serviciu dresaţi, echipament special pentru depistarea şi identificarea materialelor radioactive şi a substanţelor interzise, echipament special pentru depistarea drogurilor, sistem de identificare a plăcuţelor de înmatriculare a automobilelor etc.;
8) zonă pentru verificarea pasagerilor autobuzelor;
9) zonă pentru controlul amănunţit al mijloacelor de transport.
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
13. Responsabil de înzestrarea punctelor de trecere rutiere este Serviciul Vamal.
III. PUNCTELE DE TRECERE A FRONTIEREI DE STAT FEROVIARE
14. Punctele de trecere a frontierei de stat feroviare pot dispune suplimentar de:
1) sistem de monitorizare video şi prin senzori a teritoriului gării situat între linia frontierei de stat şi punctul de trecere;
2) cîini de serviciu;
3) echipament tehnic şi infrastructură necesară efectuării verificărilor trenurilor, inclusiv senzori ficşi.
4) echipament special pentru depistarea şi identificarea materialelor radioactive şi a substanţelor interzise.
[Pct.14 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
15. Responsabilă de înzestrarea punctelor de trecere feroviare este administraţia gării feroviare.
IV. PUNCTELE DE TRECERE A FRONTIEREI DE STAT PORTUARE
16. Punctele de trecere a frontierei de stat portuare pot dispune suplimentar de:
1) gard de împrejmuire a zonei portuare şi sistem de monitorizare a acesteia;
2) echipament mobil de verificare a documentelor efectuată pe nave;
3) cîini de serviciu;
4) echipament special pentru depistarea şi identificarea materialelor radioactive şi a substanţelor interzise.
[Pct.16 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
17. Responsabilitatea pentru înzestrarea punctelor de trecere portuare o poartă administraţia portului.
V. PUNCTELE DE TRECERE A FRONTIEREI DE STAT AERIENE
18. Punctele de trecere a frontierei de stat aeriene pot dispune suplimentar de culoare pentru separarea fluxurilor de pasageri şi sisteme de monitorizare a acestora, de sisteme staţionare pentru depistarea materialelor radioactive şi echipament special pentru depistarea şi identificarea materialelor radioactive şi a substanţelor interzise, de bariere automatizate între cabinele de control, destinate menţinerii regimului în zona de efectuare a controlului la trecerea frontierei, precum şi de cîini de serviciu.
[Pct.18 în redacţia Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
19. Responsabilitatea pentru înzestrarea punctelor de trecere aeriene o poartă administraţia aeroportului.
Anexa nr.5
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 11 mai 2017
REGULILE
de eliberare a permisului de activitate în punctele
de trecere a frontierei de stat
I. COMPETENŢE DE ELIBERARE A PERMISULUI
1. Regulile de eliberare a permisului de activitate în punctele de trecere a frontierei de stat sînt stabilite în temeiul Legii nr.215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova. Poliţia de Frontieră eliberează permise de activitate în punctele de trecere terestre, cu excepţia punctelor de trecere situate în gări şi porturi.
II. PERMISUL ŞI CONŢINUTUL DOSARULUI SOLICITĂRII PERMISULUI
2. Sînt supuse eliberării permisului toate activităţile care urmează să fie desfăşurate în punctele de trecere, altele decît efectuarea controlului la trecerea frontierei, care prin natura lor nu afectează desfăşurarea activităţii specifice de control, ordinea publică, mediul înconjurător şi siguranţa traficului în punctele de trecere.
Permisul nu constituie o autorizare pentru desfăşurarea activităţii de producţie, activităţii comerciale şi de altă natură în sensul art.186 din Codul vamal.
3. Permisul se acordă gratuit la solicitarea persoanei juridice interesate.
4. Dosarul solicitării de permis trebuie să cuprindă:
1) cererea de solicitare a permisului;
2) tabelul nominal cu personalul care urmează să lucreze în perimetrul punctelor de trecere şi copiile buletinelor de identitate ale acestora;
3) tabelul cu lista mijloacelor de transport care aparţin persoanei juridice şi fizice ce urmează să intre în perimetrul punctelor de trecere şi numerele de înmatriculare ale acestora;
4) fotografii ale persoanelor, dimensiunile 3x4 cm;
5) declaraţia pe propria răspundere a angajatului agentului economic sau organizaţiei privind lipsa de antecedente penale şi încălcări anterioare ale legislaţiei cu privire la frontiera de stat, precum şi privind respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la frontiera de stat;
6) autorizarea organului vamal de desfăşurare a activităţilor de orice natură în punctul de trecere a frontierei de stat, eliberată în conformitate cu prevederile art.186 din Codul vamal;
7) copia de pe actul care permite desfăşurarea activităţii.
III. ANALIZA ŞI VERIFICAREA CERERII
5. Cererile se depun şi se înregistrează la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
6. La depunerea solicitărilor şi a documentaţiei necesare, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră oferă solicitanţilor informaţiile necesare privind întocmirea sau, după caz, completarea dosarelor.
7. Evidenţa acordării permiselor se ţine într-un registru special destinat, care conţine următoarea informaţie:
1) numele şi adresa solicitantului;
2) data depunerii dosarului complet (numărul de intrare);
3) activitatea pentru care este solicitat permisul;
4) perioada pentru care s-a acordat permisul;
5) data emiterii permisului;
6) data expedierii permisului;
7) observaţii.
8. Condiţii speciale care, în funcţie de natura activităţii ce urmează a fi desfăşurată, sînt impuse solicitantului permisului:
1) în timpul aflării pe teritoriul punctului de trecere, personalul angajat al agenţilor economici care au obţinut permis de activitate poartă în mod obligatoriu la loc vizibil permisul de acces în punctul de trecere;
2) orice modificare de personal este comunicată subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră din raza teritorială unde nemijlocit este desfăşurată activitatea de către titularul permisului sau de instituţia ce a înaintat cererea, în termen de 24 de ore de la producere;
3) împrejmuirea magazinului sau, după caz, a locului unde urmează a fi desfăşurată activitatea, cu mijloace adecvate, pentru a evita accesul persoanelor prin alte locuri decît cele destinate în acest sens;
4) iluminarea magazinului sau, după caz, a locului de desfăşurare a activităţii pe timp de noapte, lateral, atît în faţă, cît şi în spatele acestuia;
5) personalul angajat este obligat ca atît la intrarea, cît şi la ieşirea din zonele cu acces limitat să prezinte, la cererea poliţistului de frontieră sau a funcţionarului vamal, permisul de acces. În cazul în care persoana refuză să prezinte permisul, acesta va fi anulat prin informarea administraţiei instituţiei în care activează.
9. Termenul de examinare a cererii de permis este de 5 zile lucrătoare. Termenul de valabilitate a permisului acordat este de un an, dar nu va depăşi data de 31 decembrie a anului în curs.
10. Şefii subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră şi ale Serviciului Vamal au obligaţia de a organiza şi de a executa controlul modului de desfăşurare a activităţilor permise.
11. Permisul de activitate în punctul de trecere este anulat şi ridicat în cazul cînd titularul permisului nu mai îndeplineşte condiţiile pentru care acesta a fost eliberat sau desfăşoară alte activităţi decît cele prevăzute în permisul de activitate.
Anexa nr.6
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 11 mai 2017
REGULILE
specifice ale regimului zonei de frontieră
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulile specifice ale regimului zonei de frontieră (în continuare – Reguli) sînt stabilite în temeiul Legii nr.215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova.
2. Lăţimea zonei de frontieră este de 10 kilometri şi este stabilită în scopul asigurării controlului frontierei.
3. Pe drumurile de acces în zona de frontieră, inclusiv în localităţile aflate în acea zonă, de către Poliţia de Frontieră se instalează tăbliţe cu inscripţia „Zonă de frontieră”. Lista localităţilor care se află în zona de frontieră, precum şi a localităţilor ale căror hotare se află în zona de frontieră este menţionată în anexa nr.1 la prezentele Reguli. Dimensiunile tăbliţelor, culoarea, locul amplasării lor se aprobă de şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
4. Pe drumurile naţionale, internaţionale, la intrările şi ieşirile în/din localităţile din zona de frontieră se instalează, după caz, indicatoarele informative rutiere stabilite în anexa nr.2 la prezentele Reguli. Indicatoarele se instalează conform cerinţelor legislaţiei în vigoare.
41. În scopul desfăşurării activităţilor de serviciu în zona de frontieră, angajaţii autorităţilor sînt obligaţi:
a) să informeze în prealabil (telefonic, verbal sau electronic) subdiviziunea Poliţiei de Frontieră, în a cărei rază urmează să se desfăşoare activitatea de serviciu, despre aflarea în zona de frontieră şi durata activităţilor planificate;
b) să dispună de şi să prezinte un document semnat de conducătorii împuterniciţi ai autorităţii, prin care se confirmă îndeplinirea misiunii de serviciu;
c) să deţină şi să prezinte lista persoanelor care vor efectua activitatea;
d) să deţină şi să prezinte legitimaţia de serviciu sau buletinul de identitate.
[Pct.41 introdus prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
42. Şeful subdiviziunii Poliţiei de Frontieră stabileşte, pentru toate activităţile ce urmează a fi desfăşurate în zona de frontieră, locul de intrare şi de ieşire, timpul şi limita de aflare în ea.
[Pct.42 introdus prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
II. ELIBERAREA PERMISELOR DE ACCES ÎN ZONA DE FRONTIERĂ
5. Pentru autorizarea accesului în zona de frontieră, Poliţia de Frontieră eliberează persoanelor permisul de acces în zona de frontieră (în continuare – permis), care reprezintă autorizaţia scrisă, conform căreia posesorul acesteia beneficiază de dreptul de aflare în zona de frontieră, în perioada de timp şi limitele sectorului indicate în acesta.
6. Permisul nu este necesar pentru persoanele menţionate în art.30 din Legea nr.215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova. Acestea sînt obligate să deţină asupra lor şi să prezinte la cererea poliţistului de frontieră acte de identitate care confirmă lipsa necesităţii de deţinere a permisului şi să informeze în prealabil (telefonic, verbal sau electronic) subdiviziunea Poliţiei de Frontieră despre desfăşurarea activităţilor în zona de frontieră, în limitele hotarului administrativ al localităţii, despre datele de identitate a persoanelor, locul, perioada şi scopul aflării, precum şi datele despre mijlocul de transport terestru sau plutitor.
[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
7. Regulile de acces, aflare şi desfăşurare a activităţilor în zona de frontieră a persoanelor se stabilesc de către şefii sectoarelor Poliţiei de Frontieră.
8. Modelul permisului este prevăzut în anexa nr.3 la prezentele Reguli.
9. Permisele se eliberează de:
1) persoanele desemnate de şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră;
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
10. Pentru eliberarea permisului, persoana prezintă:
1) cererea pentru eliberarea permisului de acces în zona de frontieră, conform anexei nr.4 la prezentele Reguli;
2) copia de pe actul de identitate, iar la necesitate – şi copia de pe actul care atestă scopul aflării în zona de frontieră;
3) declaraţia pe propria răspundere privind lipsa de antecedente penale şi încălcări anterioare ale legislaţiei cu privire la frontiera de stat, precum şi privind respectarea legislaţiei în vigoare în timpul aflării în zona de frontieră.
Cererea pentru eliberarea permisului poate fi depusă de persoanele care au împlinit vîrsta de 16 ani şi, respectiv, sînt posesoare de buletine de identitate. Accesul în zona de frontieră a copiilor minori se permite numai cu însoţitorul legal, cu prezentarea adeverinţei de naştere a copilului (copiei autentificate la notar).
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
11. Cererea pentru solicitarea permisului de acces în zona de frontieră poate fi depusă şi în formă electronică, în regim on-line, pe pagina web oficială a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, prin completarea formularului electronic la compartimentul „Acces în zona de frontieră”.
12. Străinii pot beneficia de permis cu condiţia prezentării dovezii intrării şi şederii legale pe teritoriul Republicii Moldova.
13. Posesorul permisului are dreptul de acces în zona de frontieră în limita sectorului şi a perioadei indicate în permis, precum şi dreptul de a desfăşura activităţile autorizate prin acesta.
14. Formularul cererii este stabilit în anexa nr.4 şi poate fi descărcat de pe pagina web oficială a Poliţiei de Frontieră.
15. La examinarea solicitării de eliberare a permisului, poliţistul de frontieră verifică:
1) valabilitatea actului de identitate şi a altor acte prezentate;
2) dacă persoana a încălcat regulile regimului frontierei de stat sau ale regimului zonei de frontieră în perioada ultimelor 12 luni;
3) corespunderea scopului declarat cu cel real.
Termenul de examinare a cererii este de 10 zile lucrătoare.
[Pct.15 modificat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
16. Toate activităţile de agrement în zona de frontieră se admit numai în perioada luminoasă a zilei.
17. Evidenţa permiselor eliberate se efectuează în Registrul de eliberare a permiselor (manual/electronic). Modelul Registrului de eliberare a permiselor ţinut în formă manuală este stabilit conform anexei nr.5 la prezentele Reguli. Registrul de eliberare a permiselor ţinut în formă manuală urmează a fi luat în evidenţă de către cancelaria subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră şi poartă un caracter de evidenţă strictă, se numerotează, se coase şi se sigilează conform ordinii stabilite. Registrul de eliberare a permiselor poate fi ţinut şi în formă electronică, prin intermediul unui sistem informaţional, în conformitate cu Legea nr.71-XVI din 22 martie 2007 cu privire la registre. Ţinerea în formă electronică a registrului nu exclude ţinerea lui şi în formă manuală pe suport de hîrtie.
18. Permiselor li se atribuie număr de ordine consecutiv din patru cifre, pentru perioada unui an (exemplu: 0001; 0002; 0003; 0004 etc.), eliberate în ordine cronologică. Termenul de valabilitate a permisului acordat este de pînă la un an, dar nu va depăşi data de 31 decembrie a anului în curs.
19. Poliţia de Frontieră poate refuza eliberarea permisului de acces în zona de frontieră, îl poate anula şi retrage. Condiţiile şi procedura de refuz la eliberarea permisului, de anulare şi de retragere a permiselor de acces în zona de frontieră se stabilesc de către şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
[Pct.19 în redacţia Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
[Pct.20 abrogat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
21. Permisul este valabil la prezentarea actului de identitate al persoanei.
III. ELIBERAREA PERMISELOR PENTRU MIJLOACELE PLUTITOARE
22. În apele de frontieră, mijloacele plutitoare se păstrează numai în porturile, cheiurile şi la debarcaderele amenajate în modul stabilit de către autorităţile publice locale. Pe timp de noapte, precum şi în timp ce nu sînt folosite, acestea urmează a fi acostate la mal astfel încît să fie exclus furtul sau mişcarea fără control a acestora.
23. Mijloacele plutitoare înmatriculate potrivit legislaţiei în vigoare, aflate în spaţiul acvatic de frontieră, pot staţiona în locurile stabilite de autoritatea de specialitate în domeniul transportului naval, în baza permisului pentru ambarcaţiune (în continuare – permis) eliberat de Poliţia de Frontieră şi, după caz, în baza avizului autorităţii administraţiei publice locale. Permisul acordă dreptul posesorului acestuia de a întreţine şi folosi ambarcaţiunea în zona de frontieră.
24. Modelul permisului este stabilit în anexa nr.6 la prezentele Reguli.
25. Modul, procedura şi condiţiile de eliberare şi evidenţă a permiselor sînt similare permiselor de acces în zona de frontieră stabilite în pct.5-18 ale prezentelor Reguli.
26. Permisul se eliberează posesorilor legali ai mijloacelor plutitoare. În permis se indică numărul de înmatriculare al mijlocului plutitor.
27. Nu se eliberează permis pentru mijloacele plutitoare care nu sînt înmatriculate conform legislaţiei în vigoare.
IV. AUTORIZAREA ACCESULUI AGENŢILOR ECONOMICI
28. Pentru autorizarea desfăşurării activităţilor în zona de frontieră, persoanele fizice sau juridice prezintă şefului subdiviziunii Poliţiei de Frontieră o solicitare scrisă de autorizare a activităţilor planificate.
29. La solicitare se anexează:
1) copia de pe actul care permite desfăşurarea activităţii;
2) lista lucrătorilor, la care se anexează copiile de pe actele de identitate ale acestora;
3) lista mijloacelor de transport, la care se anexează copiile certificatelor de înmatriculare.
30. Solicitanţilor li se eliberează autorizaţie de activitate în zona de frontieră. Autorizaţia menţionată se eliberează de către şeful subdiviziunii Poliţiei de Frontieră pe sectorul căruia se vor desfăşura activităţile solicitate, cu termen de valabilitate stabilit sau cu termenul indicat în demers, dar nu va depăşi data de 31 decembrie a anului în curs.
31. Pentru desfăşurarea activităţilor în zona de frontieră, în termen de 5 zile lucrătoare pînă la desfăşurarea activităţilor, autorităţile prezintă Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră o înştiinţare scrisă despre activităţile planificate. La înştiinţare se anexează:
1) copia documentului semnat de conducătorii împuterniciţi ai autorităţii prin care se confirmă îndeplinirea misiunii de serviciu;
2) lista persoanelor care vor efectua activitatea.
32. Şeful subdiviziunii Poliţiei de Frontieră stabileşte locul de intrare/ieşire în/din zona de frontieră, timpul şi limita de aflare în ea.
Anexa nr.1
la Regulile specifice ale regimului
zonei de frontieră
LISTA
localităţilor care se află în zona de frontieră, precum şi a localităţilor
ale căror hotare se află în zona de frontieră
1. Raionul Floreşti – satele/comunele: Napadova, Temeleuţi, Tîrgul Vertiujeni, Vertiujeni, Zăluceni.
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
2. Raionul Soroca – oraşul Soroca; satele Alexandru cel Bun, Iarova, Balinţi, Balinţii Noi, Bădiceni, Cerlina, Cremenciug, Cosăuţi, Cureşniţa, Cureşniţa Nouă, Dărcăuţi, Dărcăuţii Noi, Decebal, Egoreni, Grigorăuca, Holoşniţa, Hristici, Inundeni, Iorjniţa, Livezi, Nimereuca, Niorcani, Oclanda, Ocolina, Parcani, Pîrliţa, Racovăţ, Redi-Cereşnovăţ, Rubleniţa, Rubleniţa Nouă, Rudi, Ruslanovca, Slobozia-Cremene, Slobozia Nouă, Slobozia-Vărăncău, Sobari, Soloneţ, Stoicani, Şeptelici, Şolcani, Tătărăuca Nouă, Tătărăuca Veche, Tolocăneşti, Trifăuţi, Ţepilova, Vanţina, Valea, Vasilcău, Vărăncău, Visoca, Voloave, Voloviţa, Zastînca.
[Pct.2 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
3. Raionul Donduşeni – satele/comunele: Arioneşti, Briceni, Crişcăuţi, Pocrovca, Sudarca, Teleşeuca, Teleşeuca Nouă.
4. Raionul Ocniţa – oraşele: Frunză, Ocniţa, Otaci; satele/comunele: Berezovca, Bîrnova, Calaraşovca, Clocuşna, Codreni, Corestăuţi, Dînjeni, Gîrbova, Hădărăuţi, Lencăuţi, Lipnic, Maiovca, Mereşeuca, Mihălăşeni, Naslavcea, Ocniţa, Sauca, Stălineşti, Unguri, Vălcineţ, Verejeni.
5. Raionul Edineţ – satele/comunele: Bădragii Noi, Bădragii Vechi, Brînzeni, Burlăneşti, Buzdugeni, Cepeleuţi, Corpaci, Cuconeştii Noi, Cuconeştii Vechi, Feteşti, Hancăuţi, Lopatnic, Rîngaci, Terebna, Trinca, Vancicăuţi, Viişoara.
6. Raionul Briceni – oraşele: Briceni, Lipcani; satele/comunele: Balasineşti, Bălcăuţi, Beleavinţi, Berlinţi, Bezeda, Bocicăuţi, Bogdăneşti, Bulboaca, Caracuşenii Noi, Colicăuţi, Coteala, Cotiujeni, Criva, Drepcăuţi, Grimăncăuţi, Grimeşti, Hlina, Larga, Mărcăuţi, Mărcăuţii Noi, Medveja, Pavlovca, Pererita, Slobozia-Medveja, Slobozia-Şirăuţi, Şirăuţi, Teţcani, Trebisăuţi.
7. Raionul Rîşcani – oraşul Costeşti; satele/comunele: Avrămeni, Branişte, Dămăşcani, Dumeni, Duruitoarea, Duruitoarea Nouă, Gălăşeni, Horodişte, Mălăieşti, Păşcăuţi, Petruşeni, Proscureni, Reteni, Reteni-Vasileuţi, Văratic.
8. Raionul Glodeni – satele/comunele: Balatina, Bisericani, Brînzeni, Buteşti, Camenca, Ciuciulea, Clococenii Vechi, Cobani, Cot, Cuhneşti, Movileni, Lipovăţi, Moara Domnească, Moleşti, Serghieni, Tomeştii Noi, Tomeştii Vechi, Viişoara.
[Pct.8 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
9. Raionul Făleşti – satele/comunele: Bocşa, Călineşti, Chetriş, Chetrişul Nou, Cuzmenii Vechi, Drujineni, Hînceşti, Horeşti, Hrubna Nouă, Izvoare, Lucăceni, Musteaţa, Năvîrneţ, Pruteni, Rediul de Jos, Rediul de Sus, Risipeni, Taxobeni, Socii Noi, Unteni, Valea Rusului, Vrăneşti.
[Pct.9 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
10. Raionul Ungheni – oraşul Ungheni; satele/comunele: Blindeşti, Buciumeni, Buzduganii de Jos, Buzduganii de Sus, Cetireni, Cioropcani, Chirileni, Costuleni, Elizavetovca, Floreni, Floreşti, Floriţoaia Nouă, Floriţoaia Veche, Frăsineşti, Gherman, Grăseni, Grozasca, Măcăreşti, Mănoileşti, Medeleni, Morenii Noi, Morenii Vechi, Novaia Nicolaevca, Petreşti, Rezina, Sculeni, Semeni, Stolniceni, Şicovăţ, Todireşti, Unţeşti, Valea Mare, Vulpeşti, Zagarancea.
11. Raionul Nisporeni – satele/comunele: Băcşeni, Bălăureşti, Bărboieni, Brătuleni, Călimăneşti, Chilişoaia, Drojdieni, Grozeşti, Heleşteni, Isăicani, Luminiţa, Marinici, Odaia, Odobeşti, Selişteni, Soltăneşti, Şişcani, Valea-Trestieni, Zberoaia.
12. Raionul Hînceşti – satele/comunele: Călmăţui, Căţeleni, Cioara, Costeşti, Cotul Morii, Dancu, Feteasca, Frasin, Horjeşti, Ivanovca, Leuşeni, Marchet, Mingir, Nemţeni, Obileni, Pogăneşti, Sărăteni, Semionovca, Tălăieşti, Voinescu.
13. Raionul Leova – oraşul Leova; satele/comunele: Cupcui, Filipeni, Hănăşenii Noi, Nicolaevca, Romanovca, Sărata-Răzeşti, Sîrma, Tochile-Răducani, Tomai.
[Pct.13 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
14. Raionul Cantemir – oraşul Cantemir; satele/comunele: Antoneşti, Cania, Ciobalaccia, Constantineşti, Flocoasa, Ghioltosu, Goteşti, Hîrtop, Hănăseni, Iepureni, Lărguţa, Leca, Plopi, Porumbeşti, Stoianovca, Taraclia, Ţiganca, Ţiganca Nouă, Toceni, Vîlcele.
15. Raionul Cahul – oraşul Cahul, satele/comunele: Alexandru Ioan Cuza, Andruşul de Jos, Badicul Moldovenesc, Brînza, Burlăceni, Chircani, Cîşliţa-Prut, Colibaşi, Cotihana, Crihana Veche, Cucoara, Giurgiuleşti, Greceni, Iujnoe, Larga Nouă, Larga Veche, Manta, Paicu, Paşcani, Roşu, Slobozia Mare, Tătăreşti, Treteşti, Vadul lui Isac, Văleni, Zîrneşti.
16. UTA Găgăuzia – oraşul Vulcăneşti, Ceadîr-Lunga; satele/comunele: Avdarma, Beşghioz, Cazaclia, Cişmichioi, Chiriet-Lunga, Copceac, Etulia, Etulia Nouă, Vulcăneşti.
17. Raionul Taraclia – oraşul Taraclia, Tvardiţa; satele/comunele: Cairaclia, Chirilovca, Ciumai, Corten, Mirnoe, Musaitu, Valea Perjei, Vinogradovca.
18. Raionul Basarabeasca – oraşul Basarabeasca; satele/comunele: Abaclia, Bogdanovca, Carabetovca, Carabiber, Iordanovca, Iserlia, Ivanovca, Sadaclia.
19. Raionul Cimişlia – satele/comunele: Batîr, Bogdanovca Nouă, Bogdanovca Veche, Mihailovca, Troiţcoe.
[Pct.19 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
20. Raionul Căuşeni – satele/comunele: Baimaclia, Opaci, Sălcuţa, Sălcuţa Nouă, Săiţi, Taraclia, Tocuz, Ucrainca, Zviozdocica, Zaim.
[Pct.20 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
21. Raionul Ştefan-Vodă – oraşul Ştefan-Vodă; satele/comunele: Alava, Antoneşti, Brezoaia, Carahasani, Căplani, Copceac, Crocmaz, Feşteliţa, Lazo, Marianca de Jos, Olăneşti, Palanca, Purcari, Răscăieţi, Răscăieţii Noi, Semionovca, Slobozia, Ştefăneşti, Tudora, Viişoara, Volintiri.
[Pct.21 completat prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
22. Unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului – municipiul Tiraspol, oraşele: Camenca, Crasnoe (Slobozia), Dnestrovsc, Maiac, Tiraspolul Nou; satele/comunele: Afanasievca, Alexandrovca, Alexandrovca Nouă, Andreevca, Andriaşevca Nouă, Andriaşevca Veche, Basarabca, Beloci, Bîcioc, Blijnii Hutor, Bodeni, Bosca, Broşteni, Bruslachi, Buschi, Butor, Butuceni, Calinovca, Caragaş, Carmanova, Caterinovca, Cerniţa, Chirov, Cobasna, Coicova, Colosova, Comisarovca Nouă, Constantinovca (Camenca), Constantinovca (Slobozia), Corotna, Coşniţa Nouă, Cotovca, Crasnaia Besarabia, Crasnencoe, Crasnîi Octeabri, Crasnîi Vinogradari, Crasnoe (Grigoriopol), Crasnogorca, Cuzmin, Dimitrova, Doibani I, Doibani II, Dubău, Fedoseevca, Frunză, Frunzăuca, Gherşunovca, Goian, Goianul Nou, Haraba, Harmaţca, Hîrtop, Hlinaia (Grigoriopol), Hlinaia (Slobozia), Hristovaia, Hruşca, Iagorlîc, Iantarnoe, Ivanovca, Jura, Lenin, Lîsaia Gora, Lunga Nouă, Marian, Mălăieşti, Mihailovca, Mihailovca Nouă, Mocearovca, Mocra, Mocreachi, Molochişul Mare, Molochişul Mic, Nezavertailovca, Nicolscoe, Novaia Jizni, Novocotovsc, Novosaviţcaia (loc.st.cf), Novovladimirovca, Ocniţa, Parcani, Pervomaisc (Rîbniţa), Pervomaisc (Slobozia), Pîcalova, Plopi, Pobeda (Grigoriopol), Pobeda (Rîbniţa), Podoima, Podoimiţa, Pohrebea Nouă, Popencu, Prioziornoe, Raşcov, Rotari, Sadchi, Severinovca, Slobozia-Raşcov, Socolovca, Solnecinoe, Sovietscoe, Stanislavca, Stroieşti, Sucleia, Suhaia Rîbniţa, Şevcenco, Şipca, Şmalena, Taşlîc, Ţîbuleuca, Uiutnoe, Ulmu, Ulmul Mic, Vadul Turcului, Valea Adîncă, Vasilievca (Dubăsari), Vasilievca (Rîbniţa), Vărăncău, Vesioloe, Vinogradnoe, Vladimirovca (Rîbniţa), Vladimirovca (Slobozia), Voitovca, Zaporojeţ
[Pct.22 introdus prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
Anexa nr.2 la Regulile specifice ale regimului zonei de frontieră |
Anexa nr.3 la Regulile specifice ale regimului zonei de frontieră
MODELUL permisului de acces în zona de frontieră
a) recto
| |||
PERMIS DE ACCES ÎN ZONA DE FRONTIERĂ nr._________________
Eliberat ___________________________________________________________________________________________ (numele, prenumele, data, luna, anul naşterii)
__________________________________________________________________________________________________ (viza de reşedinţă: raionul, satul, adresa)
Valabil din ____________________________________ pînă la ______________________________________________ în limitele _________________________________________de la __________________ pînă la ___________________ (se indică numărul semnelor de frontieră) (se indică ora de aflare)
Scopul ___________________________________________________________________________________________ (se indică genul de activitate)
PERMISUL ESTE VALABIL NUMAI LA PREZENTAREA ACESTUIA ÎMPREUNĂ CU ACTUL DE IDENTITATE: ___________________________________________ (numărul actului de identitate valabil)
| |||
L.Ş. “__________________” (sectorul poliţiei de frontieră) | _______________ (gradul special) | ______________ (semnătura) | _________________ (numele, prenumele) |
b) verso
|
Posesorul permisului are dreptul de aflare în zona de frontieră în limita sectorului şi a duratei de timp indicate în permis şi are dreptul de desfăşurare a activităţilor autorizate. În timpul aflării în zona de frontieră se interzice: tragerea cu arma în direcţia frontierei; deteriorarea sau distrugerea semnelor de frontieră, a instalaţiilor sau mijloacelor tehnice de supraveghere şi control; utilizarea focului deschis fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării acestuia la statele vecine, producerea sau extinderea incendiilor; fixarea pe bandă magnetică, pe hîrtie sau pe alt suport a imaginilor care redau porţiuni din teritoriul statelor vecine; schimbul de obiecte sau corespondenţa peste frontieră, în alte puncte decît cele destinate prin lege acestui scop; desfăşurarea activităţilor care pot polua apele, aerul sau solul în zona de frontieră, precum şi a apelor de frontieră.
Telefoane de contact: ____________________
|
Dimensiunile permisului de acces în zona de frontieră – 105×74 mm. |
Anexa nr.4 la Regulile specifice ale regimului zonei de frontieră
FORMULARUL cererii pentru eliberarea permisului de acces în zona de frontieră
| |
Domnului (numele, prenumele), Funcţia Gradul special | |
CERERE Rog eliberarea permisului de acces în zona de frontieră (permis pentru ambarcaţiune nr. de înmatriculare) pentru desfăşurarea activităţilor de _____________, de la data de ___________ pînă la data de ___________ în limitele (regiunea) ____________ (se indică sectorul concret de desfăşurare a activităţii). Antecedente penale nestinse nu am, nu am încălcat anterior legislaţia Republicii Moldova cu privire la frontiera de stat. În temeiul articolului 8 din Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, îmi exprim consimţămîntul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal care mă vizează în scopul eliberării permisului de acces în zona de frontieră. În timpul aflării în zona de frontieră, mă oblig să respect prevederile legislaţiei în vigoare. La cerere anexez: copia actului de identitate, copia documentului ce atestă desfăşurarea activităţii legale în zona de frontieră, alte acte (în cazul desfăşurării activităţilor ce prevăd autorizaţie specială).
Numele, prenumele |
[Anexa nr.4 completată prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
Anexa nr.5 la Regulile specifice ale regimului zonei de frontieră
| |||||||
MODELUL registrului eliberării permiselor
| |||||||
REGISTRU DE ELIBERARE A PERMISELOR | |||||||
a) pentru acces în zona de frontieră
| |||||||
Numărul permisului | Data, ora depunerii cererii | Denumirea, seria, numărul actului de identitate | Scopul (baza legală) | Data, ora eliberării permisului | Permis valabil pînă la data de | Dovada de primire a permisului (semnătura) | Dovada de primire a instructajului (semnătura) |
b) pentru ambarcaţiuni
| ||||||||
Numărul permisului | Data, ora depunerii cererii | Denumirea, seria, numărul actului de identitate | Numărul de înmatriculare a ambarcaţiunii | Scopul (baza legală) | Data, ora eliberării permisului | Permis valabil pînă la data de | Dovada de primire a permisului (semnătura) | Dovada de primire a instructajului (semnătura) |
Anexa nr.6 la Regulile specifice ale regimului zonei de frontieră
MODELUL permisului de acces în zona de frontieră
a) recto
| |||
PERMIS PENTRU AMBARCAŢIUNE nr._________________
Eliberat ___________________________________________________________________________________________ (numele, prenumele, data, luna, anul naşterii)
__________________________________________________________________________________________________ (viza de reşedinţă) (nr. permisului de acces în zona de frontieră)
Valabil din ____________________________________ pînă la ______________________________________________ în limitele _________________________________________________________________________________________ (se indică numărul semnelor de frontieră şi locul de amplasare a ambarcaţiunii)
Ambarcaţiunea _____________________________________________________________________________________ (descrierea ambarcaţiunii şi numărul de înmatriculare a bordului)
PERMISUL ESTE VALABIL NUMAI LA PREZENTAREA ACESTUIA ÎMPREUNĂ CU ACTUL DE IDENTITATE: ___________________________________________ (numărul actului de identitate valabil)
| |||
L.Ş. “__________________” (sectorul poliţiei de frontieră) | _______________ (gradul special) | ______________ (semnătura) | _________________ (numele, prenumele) |
b) verso
|
Posesorul permisului are dreptul de aflare în zona de frontieră în limita sectorului şi a duratei de timp indicate în permis şi are dreptul de desfăşurare a activităţilor autorizate. În timpul aflării în zona de frontieră se interzice: tragerea cu arma în direcţia frontierei; deteriorarea sau distrugerea semnelor de frontieră, a instalaţiilor sau mijloacelor tehnice de supraveghere şi control; utilizarea focului deschis fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării acestuia la statele vecine, producerea sau extinderea incendiilor; fixarea pe bandă magnetică, pe hîrtie sau pe alt suport a imaginilor care redau porţiuni din teritoriul statelor vecine; schimbul de obiecte sau corespondenţa peste frontieră, în alte puncte decît cele destinate prin lege acestui scop; desfăşurarea activităţilor care pot polua apele, aerul sau solul în zona de frontieră, precum şi a apelor de frontieră; efectuarea convorbirilor neautorizate peste linia de frontieră.
Telefoane de contact: ___________________
|
Dimensiunile permisului pentru ambarcaţiune – 105×74 mm. |
Anexa nr.7
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 11 mai 2017
REGULILE
privind instituirea consemnului la frontieră
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. În Sistemul Informaţional Integrat al Poliţiei de Frontieră (în continuare – Sistem) consemnele la frontieră sînt instituite de către Poliţia de Frontieră sau alte autorităţi, în baza acordurilor interinstituţionale, în mod automatizat sau neautomatizat.
2. Consemnele la frontieră se instituie de către Poliţia de Frontieră din oficiu sau la iniţiativa altei autorităţi în temeiul hotărîrii/încheierii/ deciziei/ordonanţei, precum şi altor acte cu caracter imperativ (în continuare – acte de dispoziţie) prin care se dispune Poliţiei de Frontieră luarea măsurilor stabilite de lege. Instituirea din oficiu a consemnelor la frontieră de către Poliţia de Frontieră are loc în baza produselor analizei de risc şi în cazurile prevăzute de Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova nr.200 din 16 iulie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.179-181, art.610).
[Pct.2 completat prin Hot.Guv. nr.861 din 18.12.2024, în vigoare 19.01.2025]
3. Actele de dispoziţie sînt remise Poliţiei de Frontieră sau autorităţii care, în baza acordului, este autorizată cu dreptul de a institui consemne în Sistem.
4. Consemnele la frontieră sînt instituite în Sistem faţă de:
1) persoane;
2) mijloace de transport;
3) documente.
5. După caracterul măsurilor dispuse prin actele de dispoziţie, consemnele la frontieră se împart în:
1) restrictive – persoanelor şi mijloacelor de transport nu li se permite intrarea sau ieşirea în/din Republica Moldova;
2) de reţinere – persoanele, mijloacele de transport se reţin pe durata ce nu poate depăşi termenele legale de reţinere;
3) de ridicare – documentele se ridică şi se remit organului care a dispus măsura;
4) de control – persoanele, mijloacele de transport, documentele se supun unui anumit tip de control prevăzut de legislaţie;
5) de informare – organul care a dispus măsura este informat despre faptul traversării frontierei de stat.
[Pct.5 completat prin Hot.Guv. nr.861 din 18.12.2024, în vigoare 19.01.2025]
51. În baza produselor analizei de risc, Poliţia de Frontieră instituie consemne de control.
[Pct.51 introdus prin Hot.Guv. nr.861 din 18.12.2024, în vigoare 19.01.2025]
II. INSTITUIREA CONSEMNULUI LA FRONTIERĂ
6. Consemnul la frontieră se consideră instituit din momentul introducerii informaţiei din actul de dispoziţie în Sistem.
7. Actul de dispoziţie va conţine:
1) temeiul emiterii;
2) date suficiente pentru identificarea persoanelor, mijloacelor de transport, documentului necesare realizării măsurilor ce se impun;
3) măsurile ce urmează a fi luate în privinţa persoanelor, mijloacelor de transport sau documentelor depistate în timpul efectuării controlului la trecerea frontierei de stat;
4) autoritatea care ţine controlul consemnului la frontieră, cu indicarea numărului de telefon activ în regim de 24 de ore din 24 pentru a putea fi contactată la realizarea măsurilor;
5) termenul cînd încetează consemnul la frontieră.
8. Datele suficiente pentru identificarea:
1) persoanei – numele, prenumele, patronimicul, data, luna, anul naşterii, IDNP;
2) mijlocului de transport – marca, modelul, culoarea, numărul de înmatriculare, anul fabricării, numărul caroseriei/şasiului;
3) documentului – denumirea, tipul, numărul, data eliberării, ţara emitentă, termenul de valabilitate.
9. În cazul în care nu sînt întrunite condiţiile pct.7, consemnul la frontieră nu se instituie, cu restituirea actului de dispoziţie în termen de 3 zile lucrătoare.
10. Încetarea consemnelor la frontieră are loc prin executare, anulare sau la expirarea termenului pentru care a fost instituit.
11. Executarea consemnului la frontieră este efectuată prin luarea măsurilor la apariţia semnalului cu privire la existenţa consemnului în privinţa persoanelor, mijloacelor de transport sau documentelor depistate în timpul efectuării controlului la trecerea frontierei de stat.
12. Anularea consemnului la frontieră se face în baza actului de dispoziţie al autorităţii care a solicitat instituirea acestuia.
13. Prelungirea consemnului la frontieră se face în baza actului de dispoziţie întemeiate al autorităţii care a solicitat instituirea acestuia.
14. Măsurile organizatorico-tehnice ce ţin de instituirea consemnelor la frontieră se aprobă prin ordinul şefului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Anexa nr.8
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 11 mai 2017
Regulile specifice ale regimului frontierei de stat
1. Regulile specifice ale regimului frontierei de stat reprezintă totalitatea normelor imperative instituite în scopul întreţinerii în bune condiţii a frontierei de stat, protejării semnelor de frontieră şi asigurării controlului accesului în apropierea frontierei de stat.
2. Prezentele Reguli sînt aplicabile în limitele fîşiei de protecţie a frontierei de stat.
3. Fîşia de protecţie a frontierei de stat reprezintă fîşia de teren cu lăţimea de 15 metri începînd de la linia frontierei de stat către interior şi este o zonă cu regim de securitate sporită, destinată pentru întreţinerea în bune condiţii a frontierei de stat, protejarea semnelor de frontieră şi asigurarea controlului accesului în apropierea frontierei de stat. În apele de frontieră sau în locurile din imediata apropiere a acestora, în zonele forestiere, precum şi acolo unde terenurile sînt mlăştinoase sau supuse erodărilor şi alunecărilor de teren, fîşia de protecţie a frontierei de stat poate fi stabilită de o lăţime mai mare.
4. Persoanele pot intra şi pot să se afle în fîşia de protecţie a frontierei de stat conform cerinţelor prevăzute la art.30 din Legea nr.215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova.
5. Regulile specifice de aflare în fîşia de protecţie a frontierei de stat nu se răsfrîng asupra persoanelor care traversează frontiera de stat prin punctele de trecere, cu excepţia pietonilor.
6. Se interzice staţionarea şi abandonarea mijloacelor de transport, a remorcilor şi a altor bunuri pe instalaţiile genistice. În caz de defecţiune tehnică a mijlocului de transport sau a remorcii, persoana este obligată să le evacueze în regim prioritar, cu informarea imediată a subdiviziunii teritoriale a Poliţiei de Frontieră.
7. Fîşia de protecţie a frontierei de stat se marchează de către Poliţia de Frontieră prin instalarea tăbliţelor cu inscripţia „FÎŞIE DE PROTECŢIE A FRONTIEREI”/„BORDER PROTECTION STRIP”. Dimensiunile tăbliţelor, culoarea, locul amplasării lor se aprobă de către şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
8. Angajaţii organelor de drept au dreptul să desfăşoare activităţi atribuite lor prin lege în fîşia de protecţie a frontierei de stat, dacă dispun de legitimaţie de serviciu şi documentul semnat de conducătorii împuterniciţi ai autorităţii în care activează, prin care se confirmă îndeplinirea misiunii de serviciu, cu informarea prealabilă a Poliţiei de Frontieră (telefonic, verbal sau electronic).
9. În fîşia de protecţie a frontierei de stat se interzice:
1) deţinerea armelor şi muniţiilor (categoriile A, B, C şi D);
2) deţinerea ţigărilor din tutun în cantitate mai mare de 100 de bucăţi;
3) deţinerea băuturilor alcoolice în cantitate mai mare de 3 litri;
4) deţinerea obiectelor de anticariat şi a bunurilor culturale;
5) deţinerea materialelor nucleare şi radioactive, a substanţelor nocive şi a încărcăturilor periculoase;
6) deţinerea dispozitivelor de comunicaţii radio, a dispozitivelor de bruiaj, a mijloacelor de observare pe timp de zi/noapte, a termovizoarelor, a aparatelor de zbor ghidate de la sol şi a altor mărfuri cu dublă destinaţie;
7) scăldatul şi alte activităţi de agrement în afara zonelor de recreere aferente bazinelor acvatice destinate odihnei şi scăldatului;
8) efectuarea lucrărilor de construcţie de orice gen, cu excepţia celor autorizate în corespundere cu legislaţia;
9) extragerea minereurilor, a zăcămintelor şi a solurilor, cu excepţia celor autorizate în corespundere cu legislaţia;
10) aruncarea şi depozitarea deşeurilor, amenajarea gunoiştilor improvizate;
11) abandonarea mijloacelor de transport şi a agregatelor agricole. În caz de defecţiune tehnică a acestora, persoana este obligată să le evacueze din fîşie în regim prioritar, cu informarea imediată a subdiviziunii teritoriale a Poliţiei de Frontieră;
12) staţionarea şi acostarea mijloacelor plutitoare aflate în spaţiul acvatic de frontieră în locurile neautorizate de către organele abilitate.
10. Interdicţiile stabilite la pct.9 subpct.1) şi 6) nu se aplică angajaţilor organelor de drept sau control aflaţi în misiune de serviciu.
[Anexa nr.8 introdusă prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
Anexa nr.9
la Hotărîrea Guvernului
nr.297 din 5 mai 2017
Regulile privind modul şi condiţiile
de avizare a vînătorii în zona de frontieră
1. Vînătoarea se efectuează numai de către vînători care posedă carnet de vînătoare şi care sînt în evidenţă într-o societate de vînători legal constituită, cu permise eliberate de gestionarul fondului de vînătoare şi conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vînătorii.
2. Pentru autorizarea desfăşurării vînătorii în zona de frontieră, sectorul Poliţiei de Frontieră eliberează persoanei un aviz, care reprezintă acordul scris, conform căruia posesorul acestuia beneficiază de dreptul de aflare în zona de frontieră pentru desfăşurarea vînătorii, în termenul de vînătoare stabilit şi în limitele sectorului indicate în acesta.
3. Avizul pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră este obligatoriu pentru toţi solicitanţii pentru efectuarea vînătorii, inclusiv pentru persoanele care locuiesc permanent în zona de frontieră sau în localităţile ale căror hotare se află în zona de frontieră. Avizul pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră nu exclude obligaţia obţinerii permisului de acces în zona de frontieră, eliberat în acest scop în condiţiile art.30 din Legea nr.215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova.
4. Avizul se eliberează pentru termenele de vînătoare corespunzătoare speciei de vînat, stabilite prin hotărîre de Guvern pentru sezonul distinct de vînătoare. Prin excepţie, pentru vînătoarea la mistreţi, avizul se eliberează personal solicitantului pentru fiecare zi de vînătoare în parte.
5. Modelul Avizului pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră este prevăzut în anexa nr.1 la prezentele Reguli.
6. La eliberarea avizului pentru desfăşurarea vînătorii sportive şi de amatori, persoana prezintă:
1) cererea, conform modelului prevăzut în anexa nr.2 la prezentele Reguli;
2) lista participanţilor la vînătoare, după necesitate;
3) actul de identitate al fiecărui participant, însoţit de o copie a acestuia;
4) carnetul de vînător, însoţit de o copie a acestuia;
5) autorizaţia sau fişa de recoltare, însoţit de o copie a acesteia;
6) permisul de portarmă, însoţit de o copie a acestuia;
7) paşaportul cîinelui de vînătoare, la necesitate;
8) date despre mijlocul de transport şi copia certificatului de înmatriculare.
7. La eliberarea avizului pentru desfăşurarea unei zile de vînătoare de selecţie, solicitantul prezintă personal:
1) setul de documente prevăzut la pct.6;
2) copia ordinului gestionarului fondului de vînătoare în care sînt incluse persoanele responsabile de efectuarea vînătorii de selecţie;
3) decizia autorităţii centrale de mediu privind termenele de efectuare a vînătorii de selecţie şi efectivul de animale care trebuie să fie extras pe sexe şi pe categorii de vîrstă.
8. În cazul planificării şedinţei de vînătoare în grup (colective), cererile şi setul de documente pentru participanţi pot fi depuse de către un reprezentant al grupului.
9. Termenul de examinare a cererii este de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.
10. Poliţia de Frontieră este în drept să refuze eliberarea Avizului pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră în următoarele cazuri:
1) dacă au fost introduse măsuri de intensificare a supravegherii frontierei;
2) dacă au apărut situaţii excepţionale în zona de frontieră;
3) dacă persoana a încălcat anterior regulile regimului frontierei de stat şi ale regimului zonei de frontieră;
4) dacă solicitantul nu întruneşte condiţiile stabilite în pct.6 (şi pct.7, după caz).
11. Avizul privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră se eliberează în două exemplare, cîte una pentru fiecare parte, ambele în original.
12. În cazul în care solicitantul nu s-a prezentat pentru a recepţiona Avizul pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră, avizul se anulează şi se fac înscrierile necesare la compartimentul specificat în Registrul de eliberare a avizelor pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră.
13. Poliţia de Frontieră este în drept de a sista (întrerupe) desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră prin retragerea avizului eliberat, dacă:
1) în cadrul controlului asupra modului de desfăşurare a vînătorii, efectuat de angajaţii Poliţiei de Frontieră, au fost constatate încălcări ale regulilor regimului zonei de frontieră;
2) au fost introduse măsuri de intensificare a supravegherii frontierei, în caz de producere a unor situaţii excepţionale în ariile de efectuare a vînătorii.
14. Despre începerea şi finalizarea vînătorii desfăşurate în zona de frontieră posesorul avizului informează telefonic, verbal sau electronic sectorul Poliţiei de Frontieră în a cărui rază urmează să se desfăşoare/ s-a desfăşurat vînătoarea. În cazul producerii unui incident în timpul petrecerii vînătorii, sectorul Poliţiei de Frontieră trebuie să fie informat imediat.
15. Posesorul avizului are dreptul de acces şi de desfăşurare a vînătorii în limitele sectorului indicat în aviz, după ce a fost instructat de către conducerea sectorului Poliţiei de Frontieră despre regulile de regim în zona de frontieră şi despre obligaţia respectării acestora, fapt consemnat în Registrul de eliberare a avizelor pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră, la compartimentul „Dovada de primire a instructajului (semnătura)”.
16. În cazul în care vînătoarea se desfăşoară în limitele a două sectoare ale Poliţiei de Frontieră, conducerea sectorului Poliţiei de Frontieră care eliberează avizul este obligată să informeze conducerea sectorului Poliţiei de Frontieră alăturat privind desfăşurarea vînătorii.
17. Evidenţa avizelor pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră se ţine în Registrul de eliberare a avizelor pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră, stabilit conform anexei nr.3 la prezentele Reguli. Registrul se ia în evidenţă de către cancelaria subdiviziunilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră şi poartă un caracter de evidenţă strictă, se numerotează, se coase şi se sigilează conform ordinii stabilite.
18. Avizelor li se atribuie număr de ordine consecutiv din patru cifre, pentru perioada unui an (de exemplu 0001, 0002, 0003, 0004 etc.), eliberate în ordine cronologică.
19. Copiile actelor de identitate şi ale documentelor enumerate la pct.6 ce atestă desfăşurarea vînătorii se anexează la registru şi se păstrează, împreună cu registrul, la sectorul Poliţiei de Frontieră, pînă la finele sezonului de vînătoare pentru care a fost instituit.
20. Avizul este valabil la prezentarea actului de identitate al persoanei.
21. Avizelor privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră (conform anexei nr.4 la prezentele Reguli) li se atribuie număr de ordine consecutiv din patru cifre, pentru perioada unui an (de exemplu 0001, 0002, 0003, 0004 etc.), eliberate în ordine cronologică.
22. Evidenţa avizelor privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră se ţine în Registrul de eliberare a avizelor privind refuzul desfăşurării vînătorii, stabilit conform anexei nr.5 la prezentele Reguli. Registrul se ia în evidenţă de către cancelaria subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră şi poartă un caracter de evidenţă strictă, se numerotează, se coase şi se sigilează conform ordinii stabilite.
23. În cazul încălcării repetate de către vînător a regulilor stabilite în prezenta anexă, precum şi a regulilor de regim în zona de frontieră, Poliţia de Frontieră are dreptul de a solicita autorităţii emitente retragerea carnetului de vînător.
Anexa nr.1 la Regulile privind modul şi condiţiile de avizare a vînătorii în zona de frontieră
| ||
|
FORMULARUL Avizului pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
|
|
AVIZUL nr._____ pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră
pe sectorul de responsabilitate a ________________________ (subdiviziunea Poliţiei de Frontieră)
Eliberat:______________________________________________________________________ (numele, prenumele, data, luna, anul naşterii)
_____________________________________________________________________________ (viza de reşedinţă: raionul, satul, adresa)
Valabil pentru data de ______________________________, doar în perioada luminoasă a zilei
Sectorul: _____________________________________________________________________ (semne de frontieră, limita localităţilor, repere)
Scopul: ______________________________________________________________________ (specia de vînat, numărul fişei de recoltare/autorizaţiei)
Avizul este valabil numai la prezentarea acestuia împreună cu actul de identitate: _____________________________________________________________________________ (seria, numărul actului de identitate)
Avizul a fost eliberat de către: _____________________________________________________________________________ (funcţia, gradul special, semnătura, numele, prenumele)
„___” ________________ 201_ L.Ş.
În timpul aflării în zona de frontieră se interzice: tragerea cu arma în direcţia frontierei; deteriorarea sau distrugerea instalaţiilor sau mijloacelor tehnice de supraveghere şi control; utilizarea focului deschis fără luarea măsurilor pentru împiedicarea extinderii acestuia; desfăşurarea activităţilor care pot polua apele, aerul sau solul în zona de frontieră, precum şi apele de frontieră; încălcarea regulilor regimului zonei de frontieră. În cazul în care sînteţi martorul unor tentative sau încălcări ale legislaţiei, nu ezitaţi a ne contacta la următoarele numere de telefon: __________________________________ ____________________________________________________________________________
Dimensiunile Avizului pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră – 190 mm (lăţimea) x 150 mm (lungimea). |
Anexa nr.2 la Regulile privind modul şi condiţiile de avizare a vînătorii în zona de frontieră
FORMULARUL cererii pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră
Domnului, ______________________________________________________________ (numele, prenumele) şef al __________________________________________________________________ (subdiviziunea Poliţiei de Frontieră)
CERERE Rog să mi se elibereze aviz pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră, conform autorizaţiei/ fişei de recoltare nr._____________ pentru data de ___________ în limitele______ ____________________________________________________________________________. (se indică terenurile de vînătoare din zona de frontieră)
Nu am antecedente penale nestinse, nu am încălcat anterior legislaţia Republicii Moldova cu privire la frontiera de stat. În temeiul articolului 8 din Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, îmi exprim consimţămîntul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal care mă vizează în scopul eliberării Avizului pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră. În timpul aflării în zona de frontieră, mă oblig să respect prevederile legislaţiei în vigoare. La cerere anexez: copia actului de identitate, copia permisului de acces în zona de frontieră, copia carnetului de vînător, copia permisului de portarmă, copia fişei de recoltare/ autorizaţiei etc. Datele de contact ale solicitantului:____________________________________________ _____________________________________________________________________________ (număr de telefon, adresa de domiciliu)
| |
(dala, luna, anul) |
(numele, prenumele, semnătura) |
Anexa nr.3 la Regulile privind modul şi condiţiile de avizare a vînătorii în zona de frontieră
MODELUL Registrului de eliberare a avizelor pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră
| |||||||
REGISTRU de eliberare a avizelor pentru desfăşurarea vînătorii în zona de frontieră
|
|||||||
Numărul avizului | Numele, prenumele solicitantului, seria, numărul actului de identitate | Scopul (tipurile de vînătoare) | Data eliberării avizului | Numărul de înmatriculare, modelul mijlocului de transport | Dovada de primire a avizului (semnătura) | Dovada de primire a instructajului (semnătura/ data) | Numărul avizului anulat (data anulării) |
Anexa nr.4 la Regulile privind modul şi condiţiile de avizare a vînătorii în zona de frontieră
| ||
|
FORMULARUL Avizului privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră |
|
AVIZUL nr. _____ privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră pe sectorul de responsabilitate a ____________________________________________ (subdiviziunea Poliţiei de Frontieră)
Eliberat: ______________________________________________________________________ (numele, prenumele, data, luna, anul naşterii)
______________________________________________________________________________ (viza de reşedinţă: raionul, satul, adresa)
Motivul refuzului: ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________
Avizul a fost eliberat de către: ______________________________________________________________________________ (funcţia, gradul special, semnătura, numele, prenumele)
„___”________________20___ L.Ş.
Avizul a fost primit de către: ______________________________________________________________________________ (numele, prenumele, semnătura, data, luna, anul)
Avizul privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră poate fi contestat, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr.793/2000, în procedura de contencios administrativ, la judecătoria de circumscripţie. Dimensiunile Avizului privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră – 190 mm (lăţimea) x 150 mm (lungimea). |
Anexa nr.5 la Regulile privind modul şi condiţiile de avizare a vînătorii în zona de frontieră
MODELUL Registrului de eliberare a avizelor privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră
| ||||
REGISTRU de eliberare a avizelor privind refuzul desfăşurării vînătorii în zona de frontieră
| ||||
Numărul avizului | Numele, prenumele solicitantului, seria, numărul actului de identitate | Motivul refuzului | Data eliberării avizului | Dovada de primire a avizului (semnătura) |
[Anexa nr.9 introdusă prin Hot.Guv. nr.1228 din 12.12.2018, în vigoare 18.02.2019]
