L E G E
privind modificarea şi completarea unor acte legislative
nr. 60 din 06.04.2017
Monitorul Oficial nr.149-154/244 din 12.05.2017
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.407/2006 cu privire la asigurări (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47–49, art.213), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (3) se abrogă.
2. Articolul 7:
la alineatul (5), cuvintele „primele şi tarifele” se substituie cu textul „primele, tarifele şi beneficiile”;
articolul se completează cu alineatul (51) cu următorul cuprins:
„(51) La calcularea primelor, tarifelor şi beneficiilor în cadrul asigurărilor, se interzice asigurătorilor (reasigurătorilor) stabilirea diferenţiată a primelor, tarifelor şi beneficiilor în baza criteriului de sex.”
Art.II. – La articolul 121 din Legea nr.5/2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47–50, art.200), cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Se interzice discriminarea persoanei asigurate pe criteriu de sex prin stabilirea diferenţiată a primelor, tarifelor şi beneficiilor în cadrul activităţii de asigurare (reasigurare) şi al serviciilor financiare conexe.”
Art.III. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia art.I pct.2 în partea ce ţine de completarea articolului 7 cu alineatul (51), şi anume în cazul asigurărilor de viaţă, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.60. Chişinău, 6 aprilie 2017. |
