L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii privind activitatea
operativă de investigaţii nr.45-XIII din 12 aprilie 1994
nr. 90-XV din 25.03.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.67-72/375 din 30.04.2004
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Legea nr.45-XIII din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigaţii (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.11-13, art.38), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 5:
la alineatul (2):
cuvintele "face un recurs" se substituie prin cuvintele "înaintează o plîngere", iar cuvintele "în procuratură sau în instanţe judecătoreşti" se substituie prin cuvintele "procurorului sau judecătorului de instrucţie";
alineatul se completează în final cu propoziţia: "Plîngerea înaintată nu suspendă executarea acţiunilor atacate, dacă organul care exercită activitatea operativă de investigaţii nu consideră aceasta necesar."
la alineatul (3), în prima propoziţie, după cuvintele "la cererea" se introduc cuvintele "judecătorului de instrucţie sau a", iar după cuvintele "de serviciu" se introduce textul "întocmite pe tot parcursul înfăptuirii măsurilor respective contestate (atacate) în conformitate cu legislaţia";
la alineatul (4), cuvintele "sau procurorul" se substituie prin cuvintele ", procurorul sau judecătorul de instrucţie".
2. Articolul 6:
la alineatul (1), cuvintele "de procedură penală" se exclud;
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) În scopul soluţionării sarcinilor prevăzute la art.2, organele care exercită activitatea operativă de investigaţii, respectînd regulile de conspiraţie, sînt în drept:
1) să înfăptuiască, cu autorizarea judecătorului de instrucţie, următoarele măsuri operative de investigaţii:
a) cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat etc.;
b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice;
c) interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
d) controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări;
e) culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii;
2) să înfăptuiască alte măsuri operative de investigaţii:
a) chestionarea;
b) culegerea informaţiei;
c) urmărirea vizuală;
d) urmărirea şi documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice moderne;
e) colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă;
f) efectuarea achiziţiilor de control şi a controlului livrărilor de mărfuri şi producţie aflate în circulaţie liberă sau limitată;
g) cercetarea obiectelor şi actelor;
h) identificarea persoanei;
i) cercetarea încăperilor, clădirilor, porţiunilor de teren şi a mijloacelor de transport;
j) cercetarea corespondenţei condamnaţilor;
k) ţinerea convorbirilor cu aplicarea detectorului comportamentului simulat;
l) marcarea cu substanţe chimice şi alte substanţe speciale;
m) experimentul operativ;
n) infiltrarea operativă în organizaţiile criminale a colaboratorilor titulari din subdiviziunile operative şi a persoanelor care colaborează în mod confidenţial cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii, utilizînd acte de identitate şi alte documente de acoperire;
o) controlul transmiterii banilor sau altor valori materiale extorcate.
Măsurile operative de investigaţii prevăzute la pct.1) şi pct.2) lit.n) şi o) se efectuează exclusiv de Ministerul Afacerilor Interne, de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în condiţiile legii şi numai în cazurile în care aceste măsuri sînt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale, ordinii publice, bunăstării economice a ţării, menţinerea ordinii de drept şi prevenirea sau descoperirea infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, pentru ocrotirea sănătăţii, protejarea moralităţii ori pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane."
3. Articolul 7 alineatul (1):
la litera a), cuvintele "procesul penal intentat" se substituie prin cuvintele "pornirea urmăririi penale";
la litera b) prima liniuţă, cuvintele "intentarea procesului penal" se substituie prin cuvintele "pornirea urmăririi penale".
4. La articolul 8:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii ce violează drepturi ocrotite de lege:
a) cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat etc.;
b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice;
c) interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
d) controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări;
e) culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii - se admite doar în scopul culegerii informaţiilor despre persoanele care pregătesc, întreprind tentative de comitere, comit sau au comis infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave şi numai în baza încheierii judecătorului de instrucţie şi a deciziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv care exercită activitate operativă de investigaţii. Lista categoriilor unor astfel de conducători se stabileşte prin actele normative departamentale."
alineatul (2) se exclude;
alineatele (3), (4) şi (5) devin alineatele (2), (3) şi (4);
la alineatul (2), după cuvîntul "activitatea" se introduce cuvîntul "operativă";
5. La articolul 10 alineatul (1), cuvintele "dosarele penale" se substituie prin cuvintele "cauzele penale".
6. Articolul 12:
la litera b), cuvintele "dosarele penale" se substituie prin cuvintele "cauzele penale";
la litera f), cuvintele "procedura penală" se substituie prin cuvintele "procesul penal".
7. După articolul 13 se introduce articolul 131, cu următorul cuprins:
"Articolul 131. Asigurarea informaţională şi documentară a activităţii operative de investigaţii
(1) În scopul realizării sarcinilor prevăzute de prezenta lege, organele care exercită activitatea operativă de investigaţii pot să utilizeze sisteme informaţionale, precum şi să ţină dosarele de evidenţă operativă.
(2) Dosarele de evidenţă operativă se întocmesc în cazul în care sînt prezente temeiurile prevăzute la art.7 alin.(1), în scopul colectării şi sistematizării datelor, verificării şi aprecierii rezultatelor activităţii operative de investigaţii, precum şi adoptării, în baza lor, a deciziilor corespunzătoare de către organele care exercită activitatea operativă de investigaţii.
(3) Întocmirea dosarului de evidenţă operativă nu poate servi drept temei pentru limitarea drepturilor şi libertăţilor ocrotite de lege ale cetăţenilor.
(4) Categoriile dosarelor de evidenţă operativă, modul de ţinere şi încetare a acestora sînt stabilite prin actele normative departamentale ale organelor care exercită activitatea operativă de investigaţii."
8. La articolul 15 alineatul (3), cuvintele "măsuri de activitate operativă" se substituie prin cuvintele "măsuri operative de investigaţii".
9. Din titlul capitolului 6 se exclud cuvintele "şi supravegherea".
10. Articolul 19:
titlul articolului va avea următorul cuprins:
"Articolul 19. Controlul exercitat de procuror şi de judecătorul de instrucţie";
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Controlul asupra executării legilor de către organele care exercită activitatea operativă de investigaţii se efectuează de Procurorul General, adjuncţii lui, procurorul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, procurorii municipiilor, raioanelor şi sectoarelor municipiului Chişinău, procurorii procuraturilor specializate, de alţi procurori abilitaţi cu această funcţie, iar în cazurile prevăzute de legislaţia procesuală penală, această activitate se verifică şi de judecătorul de instrucţie."
după alineatul (1) se introduc două alineate noi, care devin alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:
"(2) Controlul se efectuează numai în baza plîngerilor depuse de persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate de organele care exercită activitatea operativă de investigaţii.
(3) Procurorii şi judecătorii de instrucţie care efectuează controlul asupra executării legilor de către organele care exercită activitatea operativă de investigaţii trebuie să dispună de dreptul de acces la informaţiile ce constituie secret de stat, acordat în modul stabilit de legislaţie."
alineatul (2) devine alineatul (4);
la alineatul (4), cuvintele "în supravegherea" se substituie prin cuvintele "sub controlul".
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 25 martie 2004. | |
Nr.90-XV. |
