vineri, 24 decembrie 2004
427/24.12.2004 Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

L E G E

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

 

nr. 427-XV  din  24.12.2004

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-4/18 din 07.01.2005

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I. – Punctul 1.1. din anexa nr.3 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 nr.383-XV din 18 noiembrie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.237-240, art.1027) se completează în final cu textul:

 

“- persoanele care întrunesc condiţiile stipulate la art.24 alin.(18) din Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal Taxa lunară fixă calculată conform tarifului de 27% la baza de calcul egală cu 2 salarii medii lunare pe economie prognozate pentru anul 2005Lunar, pînă la sfîrşitul lunii imediat următoare celei de gestiuneToate tipurile de prestaţii de asigurări sociale de stat.”

 

Art.II. – Articolul 22 din Legea nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.1-4, art.2), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

alineatul (1) se completează în final cu textul “cu excepţia celor stipulate la alin.(2)”;

după alineatul (1) se introduce un nou alineat, (2), cu următorul cuprins:

“(2) Baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări sociale pentru asiguraţii cu contract individual de muncă, ce întrunesc condiţiile stipulate la art.24 alin.(18) din Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal, o constituie suma egală cu 2 salarii medii lunare pe economie.”

alineatul (2) devine alineatul (3).

 

Art.III.Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62, art.524), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 24:

după alineatul (16) se introduc două alineate noi, (17) şi (18), cu următorul cuprins:

“(17) Agenţii economici a căror activitate de bază este realizarea de programe şi corespunde activităţilor din anexa nr.1, după constituirea capitalului social în modul prevăzut de legislaţie şi după prezentarea primei declaraţii cu privire la impozitul pe venit cu înregistrarea venitului impozabil, se scutesc integral de plata impozitului pe venit pe parcursul a 5 perioade fiscale consecutive, în baza unei cereri privind scutirea de impozitul pe venit, al cărei formular este aprobat de Ministerul Finanţelor, depuse de agentul economic la organul teritorial al Serviciului Fiscal de Stat.

Perioada de scutire începe cu perioada fiscală următoare celei în decursul căreia a fost înaintată cererea privind scutirea de plata impozitului pe venit sau de la începutul perioadei fiscale pe parcursul căreia a fost depusă cererea, cu condiţia depunerii ei pînă la 31 martie din perioada fiscală respectivă. Termenul de acordare a scutirii de plata impozitului pe venit nu depinde de faptul dacă a fost obţinut venit impozabil sau au fost suportate pierderi în perioada pentru care este acordată scutirea.

Facilitatea menţionată se acordă dacă agentul economic întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) a achitat integral, la momentul acordării facilităţii, obligaţiile fiscale şi a efectuat alte plăţi la bugetul public naţional, iar pe parcursul întregii perioade de beneficiere de facilităţi, întîrzierea achitării integrale la bugetul public naţional a obligaţiilor fiscale şi a efectuării altor plăţi declarate, precum şi calculate în urma controlului fiscal, nu va depăşi 30 de zile calendaristice;

b) nu a beneficiat şi/sau nu beneficiază de facilităţile prevăzute în prezentul articol la alin.(3), (4), (13) şi în Codul fiscal la art.49 alin.(1), (10), (13) şi la art.491 şi 492;

c) ponderea venitului din realizarea programelor constituie mai mult de 50% din venitul din vînzări.

(18) Veniturile angajaţilor agenţilor economici de la alin.(17) se consideră venit neimpozabil pe parcursul a 5 perioade fiscale consecutive dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) agenţii economici beneficiază de scutirea de plata impozitului pe venit conform alin.(17);

b) posturile angajaţilor corespund specialităţilor menţionate la anexa nr.2;

c) posturile fac parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidenţiat în organigrama angajatorului;

d) angajatul nu transmite scutirea personală soţiei (soţului) prevăzută în Codul fiscal la art.34.

Pentru a beneficia de înlesnirea fiscală la impozitul pe venit prevăzută în prezentul alineat sînt necesare următoarele documente justificative:

- cererea agentului economic privind scutirea de plata impozitului pe venit;

- actul de constituire al agentului economic;

- contractul individual de muncă;

- organigrama angajatorului;

- fişa postului;

- copia legalizată de pe diploma de absolvire, eliberată de o instituţie de învăţămînt superior acreditată;

- carnetul de muncă sau copia de pe carnetul de muncă;

- statul de plată al agentului economic;

- confirmarea scrisă a angajatului privind netransmiterea scutirii personale soţiei (soţului), prevăzute în Codul fiscal la art.34, cu indicarea locului de muncă al soţiei (soţului).

Veniturile, altele decît cele scutite de impozitul pe venit conform prezentului alineat, obţinute de angajaţii de specialităţile indicate la anexa nr.2 se impozitează în modul general prevăzut în Codul fiscal, titlurile I şi II, cu privarea dreptului de a folosi scutirile conform art.33, 34 şi 35 din Codul fiscal.

Înlesnirea fiscală prevăzută în prezentul alineat se acordă la veniturile salariale obţinute la locul de muncă în baza unui contract individual de muncă.

Răspunderea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin.(17) şi în prezentul alineat privind neimpozitarea veniturilor angajaţilor revine exclusiv agentului economic angajator, acesta fiind obligat să achite la buget impozitul pe venit calculat conform principiilor generale, pe veniturile angajaţilor de specialităţile indicate la anexa nr.2, majorările de întîrziere, precum şi sancţiunile fiscale aferente.”

alineatele (17)-(19) devin alineatele (19)-(21).

2. Legea se completează cu anexa nr.1 şi anexa nr.2:

 

“Anexa nr.1

 

LISTA

activităţilor de realizare de programe*

________________________

* Conform Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei, aprobat prin Hotărîrea Departamentului Moldova Standard nr.694-ST din 9 februarie 2000, subsecţia 72, subclasa 72.20.0 ”Realizarea de programe”.

 

1. Activităţi legate de analiza, proiectarea şi programarea sistemelor informaţionale pregătite spre utilizare: analiza necesităţilor informatice ale utilizatorilor; consultarea asupra celor mai eficiente soluţii; proiectarea, elaborarea, furnizarea şi documentarea unor programe individuale, conform comenzilor beneficiarilor concreţi; proiectarea, elaborarea, furnizarea şi documentarea unor programe de uz general.

2. Producerea de programe la comanda beneficiarului, corectarea programelor conform indicaţiilor date de utilizator.

 

 

Anexa nr.2

 

LISTA

ocupaţiilor specifice activităţilor de realizare de programe

 

Nr. crt.SpecialitateaOcupaţia
123
1.AnalistAnaliza în vederea definirii specificaţiilor pentru constituirea efectivă a sistemelor informatice susceptibile să răspundă cerinţelor utilizatorilor
2.ProgramatorRealizarea programelor pentru calculator, conform unor specificaţii predefinite, asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformităţii cu aceste specificaţii
3.Proiectant de sistem informaticCombinarea aptitudinilor analitice şi de proiectare bazate pe cunoştinţe de specialitate cu cunoştinţe în utilizarea software a limbajelor de programare, în vederea producerii şi implementării unor soluţii funcţionale care să corespundă cerinţelor predefinite sau unor necesităţi organizatorice
4.Inginer/ programator de sistem informaticCombinarea aptitudinilor analitice şi de proiectare cu cunoştinţe adecvate în tehnologie şi hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării şi modificării sistemelor informatice ce conţin software ca principală componentă
5.Administrator de baze de dateEfectuarea expertizei de specialitate şi asistenţa practică în managementul sistemelor de baze de date şi în utilizarea datelor informatice pentru a răspunde cerinţelor sistemului informatic în orice moment al ciclului de viaţă, în conformitate cu criteriile de calitate definite
6.Administrator de reţeaConfigurarea, implementarea şi deservirea reţelei de calculatoare, asigurarea funcţionării serverelor, paginilor web şi accesul la reţeaua internet
7.Inginer softwareAdaptarea şi/sau armonizarea soluţiilor hardware, software şi a sistemelor de operare, a aplicaţiilor existente sau proiectate la necesităţile reale sau estimate ale utilizatorilor în vederea îndeplinirii cerinţelor privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns)
8.Manager de proiect informaticCoordonarea sistemelor de dezvoltare specifice aplicaţiilor informatice majore, inclusiv coordonarea personalului şi monitorizarea cerinţelor proiectelor (informaţii/date necesare, programare, analiză), realizarea, planificarea, analiza, estimarea şi stabilirea priorităţilor aferente componentelor ce urmează să fie realizate, precum şi fazele şi termenele de executare a proiectelor.”

 

Art.IV. – Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2005.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIEugenia OSTAPCIUC

Chişinău, 24 decembrie 2004.
Nr.427-XV.