L E G E
pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate
nr. 15-XV din 17.02.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.36-38/122 din 04.03.2005
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Se ratifică Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, cu rezerva şi declaraţiile ce urmează:
"Pînă la restabilirea deplină a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile Convenţiei se aplică doar pe teritoriul controlat de autorităţile Republicii Moldova."
"În conformitate cu prevederile articolului 16 alineatul 5 litera a) din Convenţie, Republica Moldova consideră convenţia în cauză drept bază legală pentru cooperare cu alte state părţi în materie de extrădare. Republica Moldova nu consideră Convenţia drept bază legală pentru extrădarea propriilor cetăţeni şi a persoanelor cărora li s-a acordat azil politic în ţară, conform stipulărilor din legislaţia sa internă."
"În temeiul articolului 18 alineatul 13 din Convenţie, Republica Moldova desemnează următoarele autorităţi centrale în calitate de recepţioneri ai cererilor de asistenţă juridică:
a) Procuratura Generală – în faza de urmărire penală;
b) Ministerul Justiţiei – în faza de judecată sau de executare a pedepsei."
"În conformitate cu prevederile articolului 18 alineatul 14 din Convenţie, limbile acceptabile pentru cererile de asistenţă juridică şi pentru documentele anexate sînt: moldoveneasca, engleza sau rusa."
"În conformitate cu prevederile articolului 35 alineatul 3 din Convenţie, Republica Moldova nu se consideră legată de prevederile articolului 35 alineatul 2 din Convenţie."
Art.2. – În conformitate cu prevederile articolului 5 alineatul 3 din Convenţie, Ministerul Justiţiei va pregăti informaţia necesară şi o va prezenta Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi remisă Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Art.3. – Ministerul Justiţiei va pregăti, în una din limbile oficiale ale ONU, setul de legi specificate la articolul 6 alineatul 2 litera d) şi la articolul 13 alineatul 5 din Convenţie şi îl va prezenta Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi remis Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Art.4. – Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Naţional Anticorupţie, Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Ministerul Justiţiei şi Departamentul Vamal vor asigura realizarea prevederilor Convenţiei menţionate.
[Art.4 modificat prin Legea nr.120 din 25.05.2012, în vigoare 01.10.2012]
Art.5. – Guvernul, în termen de 6 luni, va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege.
Art.6. – Ministerul Afacerilor Externe va pregăti şi va remite depozitarului instrumentul de ratificare.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 17 februarie 2005. | |
Nr.15-XV. |
